Demonstratia că „Toma Alimoş” este baladă Demonstratia că „Toma Alimoş” este baladă populară Balada este opera epică în versuri , de dimensiune medie în care sunt înfaţişate fapte vitejeşti, dramatice, cu personaje puţine, prezentate de obicei în antiteză, în care realul se împleteşte cu fabulosul. Principalul mod de expunere este naraţiunea care se împleteşte cu dialogul, descrierea şi monologul. Acţiunea este simplă, lineară, desfăşurată pe un singur plan şi structurată în funcţie de momentele subiectului. Deznodământul are caracter educativ, valoare etică şi filozofică. Balada populară are şi caracteristicile operei folclorice: autor anonim, caracter colectiv, oral şi sincretic. Am ales pentru exemplificare balada populară „Toma Alimoş”. Aceasta este o lucrare epică în versuri de întindere mică, în care este relatată o întâmplare tragică: uciderea prin viclenie a haiducului Toma Alimoş, de către un anume Manea. În acest mod „Toma Alimoş” se incude în categoria baladelor haiduceşti. Din vechile cântece bătrâneşti, această baladă a păstrat formula introductivă „Foicica fagului”, prin care cel care cânta sau asculta versurile se punea în contact cu ascultătorul. Formula finală nu mai apare însă ca în basme, balada rezumându-se la eveniment. Ca în orice operă literară epică, autorul îşi exprimă în balada populară „Toma Alimoş” indirect gândurile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii şi al personajelor, iar cel care povesteşte subiectul acţiunii este naratorul. Acţiunea care se constituie în momente ale subiectului este simplă. Se disting trei secvenţe narative delimitate prin versurile „Foicica fagului”, „Foicică de rogoz”, „Foicică micşunea”. Expoziţiunea. Eroul central al baladei, Toma Alimoş este situat într-un cadru natural armonios. Se sugerează trăsăturile fizice ale haiducului şi însuşirile sale morale. Toate sunt încununate de însuşirea cea mai de preţ a haiducului-vitejia. Calităţile sale îl transformă pe Toma într-un exemplu, într-un erou al poporului şi al acestei balade. Singur în mijlocul naturii, haiducul îşi exprimă printr-un monolog dorinţa de a închina celor apropiaţi, codrului, murgului. Codrul personificat îi răspunde. În expoziţiune sunt evidenţiate două motive folclorice: al singurătăţii şi cel al comuniunii cu natura. Intriga - prin apariţia lui Manea conflictul baladei prinde contur, manifestându-se între bine şi rău, ca şi în basmele populare. Personajul negativ are trăsături negative, este întruchiparea răului şi a urâţeniei fizice şi morale „Mane slutul/ Şi urâtul;/ Manea, grosul/ Ş-artăgosul”. Cele două personaje, Toma şi Manea se caracterizează reciproc prin antiteză. Personajul negativ îl înjunghie pe cel pozitiv cu perfidie şi apoi fuge mişeleşte „Vitejia / Cu fuga”. Desfăşurarea acţiunii. Toma îşi leagă rana cu puteri supraomeneşti, ce ţin de fabulos, murgul vorbeşte, este un cal fantastic. Haiducul are puterea de a-l provoca la luptă dreaptă pe Manea. Punctul culminant - are loc pedepsirea boierului ucigându-l rapid printr-o singură lovitură care-l răpune. Deznodământul - ultima parte a baladei este învăluită de tristeţe, căci voinicul moare şi el după ce împlinise dreptatea „Vreme multă nu trecea/ Şi pe Toma-l ajungea/ Moarte neagră, moarte grea”. Haiducul doreşte să fie înmormântat în mijlocul naturii, ritualul înmormântării fiind preluat şi desăvârşit de elementele naturii. Sfârşitul haiducului nu înseamnă şi anularea idealului de dreptate pentru care a luptat el. Moartea sa reprezintă o trecere în elementele naturii veşnice, comuniunea cu natura. O altă caracteristică a baladei este aceea că cele două personaje reprezintă, în plan simbolic Binele şi Răul. Chiar dacă eroul care-l semnifică pe cel dintâi moare, victoria îi este asigurată prin uciderea lui Manea. Personajul al cărui nume dă titlul baladei este privit ca un erou dotat cu însuşiri excepţionale: vitejia, sentimentul dreptăţii, sinceritatea, bărbăţia, relaţia cu natura. Pe de altă parte el tinde spre fabulos, ca un personaj de basm, acuzaţia adusă de Manea face din Toma Alimoş un Uriaş. „Apele mi-ai tulburat/ Livezi verzi/ Mi-ai încurcat/ Păduri mari/ Mi-ai dărâmat”. Una dintre caracteristicile importante ale baladei este mesajul transmis de autorul anonim. Acesta este pozitiv în sensul că adevărul şi dreptatea triumfă chiar cu preţul unor jertfe. O trăsătură pe care o recunoaştem şi în opera literară „Toma Alimoş” este aceea că întâmplarea relatată este inspirată din trecutul nostru istoric, existenţa haiducilor fiind un fapt consemnat.. Deoarece „Toma Alimoş” este o lucrare epică în versuri ,de întindere mică ,în care autorul anonim relatează o întâmplare neobişnuită, inspirată din trecutul istoric, conflictul dintre forţele binelui şi cele ale răului există, precum şi personajele cu însuşiri excepţionale, mesajul este pozitiv, putem spune că este o baladă. Descrierea subiectivă Descrierea obiectivă Comunică informaţii prezentate prin prisma unei percepţii personale; Comunică informaţii, date precise ( nume, ani, stiluri, detalii tehnice ); Foloseşte un limbaj mai puţin specializat, mai apropiat de cel familiar; Foloseşte un limbaj tehnic de specialitate; Se descrie prin implicarea observatorului în prezentare; Se descrie printr-o prezentare neutră, detaşată a observatorului; Foloseşte o gamă bogată de figuri de stil(epitete, comparaţii, metafore, repetiţii etc.) şi imagini artistice; Foloseşte doar enumerarea şi nu alte figuri de stil sau imagini artistice ; Foloseşte în special persoana I , dar şi a II-a şi a III-a. Foloseşte numai persoana a III-a. Figura de stil este un procedeu utilizat pentru a creşte expresivitatea unui text, care nu defineşte, ci sugerează, pentru că lumea prezentată este imaginară. I. PERSONIFICAREA este figura de stil prin care se atribuie însuşi omeneşti unor fiinţe necuvântătoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii. ,, Primăvară, mama noastră, Suflă bruma de pe coastă. “ ( Folclor ) ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă… “ ( Vasile Alecsandri – Iarna ) II. COMPARAŢIA este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte, persoane sau acţiuni, cu scopul de a evidenţia sau de a evoca unul dintre termeni. ,, Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecători. “ ( Vasile Alecsandri – Iarna ) ,, Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic. “ ( Mihai Eminescu – Călin ( file din poveste ) ) III. ENUMERAŢIA este figura de stil care constă într-o înşiruire de termeni de acelaşi fel sau cu sensuri apropiate, făcută cu scopul de a evidenţia ideea exprimată. ,, Să strecor pe un fir de aţă Micşorata, subţirica şi nepipăita viaţă. “ ( Tudor Arghezi – Cuvânt ) ,, … erau stigleţi cu pete de sânge, piţigoi rotunzi cu pene cenuşii şi negre, cintezi cu piepturile cărămizii. “ ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului ) IV. REPETIŢIA este figura de stil care constă în reluarea de două sau de mai multe ori a aceluiaşi sunet, cuvânt, grup de cuvinte sau a aceleiaşi relaţii sintactice. ,, Şi pluteşti, pluteşti, pluteşti, Printre alge, printre peşti Şi înoţi, înoţi, înoţi, Până simţi că nu mai poţi “ ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor ) ,, O furnică mică, mică, Dar înfiptă, vasăzică… “ ( Tudor Arghezi – O furnică ) ,, Stăpâne, stăpâne, Îţi cheamă ş-un câne… “ ( Mioriţa ) Vrea totul, ştie totul, poate totul. V. EPITETUL esta figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb printr-un adjectiv sau adverb, evidenţiind însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acţiunii. ,, S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării… “ ( Vasile Alecsandri – Sfârşitul iernei… ) ,, Dumbrava cea verde pe mal Se-oglindă în umedul val… “ ( Mihai Eminescu – Frumoasă-i… ) ,, … se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeata spre cer un brad vechi, care vestea cel întâi, printr-un şuiet adânc, sosirea vânturilor. “ ( Mihail Sadoveanu – În pădurea Pietrişorului ) ,, … îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi… “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii ) Epitet simplu: ,, … or să-mi crească aripi ascuţite până la nori… “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii ) VI. HIPERBOLA este figura de stil care constă într-o exagerare, prin mărirea sau micşorarea obiectului. Hiperbola apare totdeauna combinată cu o altă figură de stil: · Metaforă: ,, Gigantică poart-o cupolă pe frunte, Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din stânga-i ajunge la cer, Şi vodă-i un munte. “ ( George Coşbuc – Paşa Hassan ) · Comparaţie: ,, Crapii-n ele-s cât berbecii, În pomi, piersici cât dovlecii, Pepenii de zahăr roşu, În grâu, spicul cât cocoşul… “ ( Tudor Arghezi – Mamă Ţară ) · Epitet: ,, O ! tablou măreţ, fantastic !… Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. “ ( Vasile Alecsandri – Mezul iernei ) VII. ANTITEZA este figura de stil care constă în punerea în opoziţie a două cuvinte, idei, imagini, personaje, situaţii menite să se reliefeze reciproc. ,, Nu ştie de-i vis, ori aieve-i… “ ( George Coşbuc – Paşa Hassan ) ,, Ea un înger ce se roagă, El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat. “ ( Mihai Eminescu ) VIII. METAFORA este figura de stil prin care se trece de la semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a unei expresii la o altă semnificaţie, trecerea făcându-se pe baza unei com-paraţii subînţelese. ,, Ele sar în bulgări fluizi … “ ( Mihai Eminescu ) ,, Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului “ ( Lucian Blaga ) ,, Făcutul meu, Cuvântul Paşte-n munte Imagini verzi sub norii toamnei grei. “ ( Constanţa Buzea – Făcutul meu, Cuvântul ) X. INVERSIUNEA este figura de stil care constă în modificarea, în primul rând, a topicii propoziţiei şi, în al doilea rând, mai rar, a frazei cu scopul de a scoate în evidenţă un cuvânt sau o propoziţie. ,, Melancolic cornul sună “ ( Mihai Eminescu – Peste vârfuri ) ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă…” ( Vasile Alecsandri – Iarna ) XI. INVOCAŢIA este o formulă de adresare către o persoană absentă sau imaginară, de la care nu se aşteaptă un răspuns. Este situată, de obicei, la începutul operei şi este realizată prin substantive în cazul vocativ. Este un procedeu specific stilului retoric. ,, Frumoaso, ţi-s ochii- aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta… “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii ) XIII. OXIMORONUL este figura de stil care constă în asocierea neaşteptată, cu efecte expresive surprinzătoare, a doi termeni contradictorii sau chiar cu semnificaţii opuse. ,, Izvorul nopţii – ( … ) lumina mea. “ ( Lucian Blaga – Izvorul nopţii ) ELEMENTE DE VERSIFICAŢIA / ELEMENTE DE PROZODIE VERSUL este un rând dintr-o poezie. STROFA este o grupare de versuri, în număr variabil, despărţită de alte asemenea unităţi printr-un spaţiu alb. După numărul de versuri, strofa este: · Monovers – când este alcătuită dintr-un vers. · Distih – când este alcătuită din două versuri. · Terţină – când este alcătuită din trei versuri. · Catren – când este alcătuită din patru versuri. Strofa mai poate avea cinci versuri (cvinarie), şase versuri (sextină), şapte versuri (septimă), opt versuri (octet), nouă versuri (nonă), zece versuri (decimă). MĂSURA reprezintă numărul de silabe dintr-un vers. RIMA constă în potrivirea sunetelor de la sfârşit de vers, începând cu ultima vocală accentuată. Tipuri de rime: 1. Monorimă – când toate versurile rimează ( a a a a ): ,, La circ, în târgul Moşilor, Pe gheaţa unui răcitor, Trăia voios şi zâmbitor Un pinguin din Labrador. “ ( Gellu Naum – Cărţile cu Apolodor ) 2. Rimă împerecheată – când primul vers rimează cu al doilea şi al treilea cu al patrulea ( a a b b ) ,, Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc ăn aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. “ ( Vasile Alecsandri – Iarna ) 3. Rimă încrucişată – când primul vers rimează cu al treilea şi al doilea cu al patrulea ( a b a b ): ,, A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. “ ( Mihai Eminescu – Luceafărul ) 4. Rimă îmbrăţişată – când primul vers rimează cu al patrulea şi al doilea cu al treilea (a b b a ): ,, Tot miroase via a tămâios şi a coarnă, Mustos a piersici coapte şi crud a foi de nuc… Vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc; Ce vrea cu mine toamna pe dealuri de mă-ntoarnă? ( Ion Pillat – În vie ) Când versurile nu rimează, se numesc versuri albe. Versurile lipsite de rimă, fără structură ritmică regulată, se numesc versuri libere. RITMUL constă în succesiunea regulată şi armonioasă a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. PICIORUL METRIC ( METRUL ) este unitatea ritmică alcătuită dintr-un număr constant de silabe accentuate şi neaccentuate care se repetă într-un vers. Printre picioarele metrice sunt: · Troheul – picior bisilabic, în care prima silabă este accentuată şi a doua este neaccentuată. · Iambul – picior bisilabic, în care prima silabă este neaccentuată şi a doua este accentuată. · Amfibrahul – picior trisilabic, în care prima silabă şi atreia sunt neaccentuate iar a doua silabă este accentuată. În funcţie de tipul de picior metric, ritmul poate fi: · Ritm trohaic – alcătuit dintr-o succesiune de trohei. · Ritm iambic – alcătuit dintr-o succesiune de iambi. · Ritm amfibrahic – alcătuit dintr-o succesiune de amfibrahi. ATRIBUTUL DETERMINĂ UN SUBSTANTIV: casa de piatră, casa din pădure, casa de la munte, casa bunicilor, casa Mariei. floarea din grădină, floarea de pe masă, floarea Irinei, floarea prințesei. COMPLEMENTUL DETERMINĂ UN VERB: alerg în parc, alerg cu colegii, alerg ca un atlet. CAZ ÎNTREBĂRI FUNCȚII SINTACTICE EXEMPLE PREPOZIȚII N O M I N A T I V Cine face acțiunea? Care? Cine/ ce este? (urmează după verbul copulativ a fi și arată o caracteristică a subiectului) SUBIECT ATRIBUT NUME PREDICATIV Un copil se apropie de noi. Cerul abia se înseninase. Bunicul meu, Manole, îmi spunea povești. Raluca, prietena mea, s-a întristat România este țara mea. Claudiu a fost colegul nostru. ______ A C U Z A T I V Ce fel de? Ce/ cum este? (urmează după verbul copulativ a fi și arată o caracteristică a subiectului) pe cine? Ce? Cu cine/ ce, despre cine/ ce, la cine/ ce? Unde? Când? Cum? ATRIBUT NUME PREDICATIV COMPLEMENT Am ajuns la o cabană de lemn. Razele de soare ne mângâiau obrajii. Podul este de piatră. Iepurașul era de ciocolată. Am vizitat un muzeu de istorie. Iedul trage zăvorul. Mă gândesc cu drag la mama. Vorbim despre excursie. Noi mergem la școală. În vacanță citim Cireșarii. Copilul muncea ca un om mare. Prepoziții simple: de, la, pentru, din, cu, spre, la, între, dintre Prepoziții compuse: de la, de prin, de pe la, de lîngă, fără de etc. D A T I V Cui? COMPLEMENT I-am adus băiețelului o minge. Îi spun mamei toate problemele mele. Denisei îi plac cărțile de aventuri. ______ G E N I T I V a/ al/ ai/ ale cui? a/ al/ ai/ ale cui? (urmează după verbul copulativ a f și arată o caracteristică a subiectului i) unde? ATRIBUT NUME PREDICATIV COMPLEMENT Florile câmpului îmi încântă privirea. Colegii lui Dan au intrat în concurs. Coada ursului a intrat în poveste. Banca din fața casei s-a rupt. Casa a fost a bunicilor mei. Mașina este a vecinului. M-am așezat înaintea zidului. Înaintea, înapoia, în fața, în jurul, în josul, dedesubtul V O C A T I V Indică o chemare, o strigare, un îndemn. NU are funcții sintactice · Copii, veniți la masă! · Veniți, copii, la masă! · Veniți la masă, copii! Te iubesc, țară dragă! Fată frumoasăși harnică, curăță-mă de omizi! Atenție! Se desparte prin virgulă de restul propoziției. ________