Sternberg 1997 - Teoria Triunghiulara a Iubirii - Articol Tradus

TEORIA TRIUNGHIULARA A IUBIRII - ROBERT J. STERNBERG Abstract Acest articol prezintă constructul de validare a unei scale a iubirii bazată pe o teorie triunghiulara a iubirii. Articolul debuteaza cu trecerea în revistă a unora dintre cele mai importante teorii ale iubirii, și cu o discuție despre unele dintre marile problemele din domeniul cercetării dragoste. În continuare, vom comenta pe scurt elemente selectate ale teoriei triunghiulare a iubirii, în funcție de care iubirea poate fi înțeleasă ca fiind compusa din trei componente - intimitate, pasiune, și devotament. Apoi, articolul prezintă două studii despre constructul de validare a scalei de dragoste. Constructul de validare cuprinde aspecte legate de validare internă - stabilirea dacă structura internă a datelor este în concordanță cu teoria - și validarea externă - stabilirea dacă scala bazata pe teorie demonstreaza modele sensibile de corelații cu măsuri externe. Datele susțin, în general, dar nu pe deplin utilitatea scalei triunghiulare a iubirii. INTRODUCERE Partenerii pot fi de multe ori evazivi, dar astfel, ei reflecta fenomenul de iubire de sine. Câteva constructe psihologice sunt mai evazive decât constructul iubirii (vezi Berscheid, 1988). Dar evazivitatea iubirii, cum ar fi evazivitatea partenerilor, nu a descurajat oameni intru totul: mai multi psihologi si-au propus să surprindă esența iubirii printr-o gamă diversă de teorii ale fenomenului. Una dintre cele mai vechi teorii psihologice a fost cea a lui Freud (1922), care a explicat iubirea in termeni ca lupta pentru un ego ideal. O alta teorie a fost cea a lui Reik (1944), care a explicat iubirea în termeni precum căutare mântuirii. Maslow (1962) a sugerat că Deficitul de iubire (D-love) ar putea avea caracteristicile despre care au vorbit Freud și Reik, dar că o formă mai mare de iubire, Fiind iubire (B-love), a fost posibila pentru persoanele care s-au auto-actualizat și care mai degraba i-ar iubi pe alții ca pe ei înșiși, decât sa-si vindece propriile deficiente. Întrucât aceste teorii anterioare au fost in sfera psihologiei clinice, unele teorii mai recente ale iubirii au derivat mai mult din sfera psihologiei sociale / a personalității. Una dintre cele mai bine-cunoscute teorii sociale / de personalitate este a lui Lee (1977), care a spus ca iubirea nu consta intr-un singur lucru, ci mai degrabă, e nevoie de o entitate pentru a fi înțeleasă în termeni "stilurile" individuale de iubire ale oamenilor. Potrivit lui Lee, există șase astfel de stiluri: (a) eros, stilul de iubire caracterizat prin căutarea unui partener a cărui prezentare fizică de sine întruchipează o imagine deja existenta în mintea celuilalt partener; (b) ludus, care este termenul lui Ovidiu pentru iubirea jucăușa; (c) storge, un stil bazat pe dezvoltarea lenta a afectiunii si companiei; (d) manie, un stil de iubire caracterizat prin obsesie, gelozie, și o mare intensitate emoțională; (e) agape, care este iubirea altruistă în care partenerul vede ca datoria lui este aceea de a iubi fără așteptări de reciprocitate; și (f) pragma, un stil practic care implică considerarea conștienta a caracteristicilor demografice ale celui iubit. Teste ale acestei teorii au sugerat că aceasta este bine reprezentata pentru o varietate de date (Hendrick și Hendrick, 1986, 1990, 1995). Shaver, Hazan si Bradshaw (1988) (vezi, de asemenea, Hazan și Shaver, 1990, 1994; Shaver & Hazan, 1988, 1993) sugerează un tip stilistic de teorie, cu stilul de a iubi al partenerului dependent, in parte, de stilul de atașament pe care si l-a stabilit vis-a-vis de mama sa in copilarie. Astfel de atasamente, care pot fi fie sigure, anxios-ambivalente, evitante, sunt reflectate, într-o anumită măsură, în modurile de a iubi ca adult. Bineinteles ca nu toate teoriile social-psihologice au un punct de vedere stilistic. Hatfield (1984, 1988) a distins între iubire pasională și iubire parteneriala. Davis (1985) a sugerat, de asemenea, trei componente: atractia fizica, preocuparea, și simpatia. Teorile celori trei componente par a fi populare in aceste zile, cum e teoria care serveste ca bază pentru prezentul articol, ca teoriile lui Davis și Shaver. Această teorie `triunghiulara" va fi descrisa mai detaliat decât altele, pentru ca scopul articolului este de a construi-valida o scală bazată pe teorie. ELEMENTELE TEORIEI TRIUNGHIULARE A IUBIRII Teoria triunghiulara a iubirii (Sternberg, 1986, 1988) susține că iubirea poate fi înțeleasă în termenii a trei componente, care împreună pot fi văzute ca fiind vârfurile unui triunghi. Triunghiul este folosit ca o metaforă, mai degrabă decât ca un modelu strict geometric. Aceste trei componente sunt intimitatea (vertex partea de sus a triunghiului), pasiunea (vertex stânga a triunghiului), și devotamentul (vertex din dreapta al triunghiului). (Alocarea componentelor pe varfuri este arbitrara). Aceste trei componente au apărut în diferite alte teorii ale iubirii, și, în plus, pare să corespundă destul de bine cu teoriile implicite ale oamenilor despre iubire (Aron & Westby, 1996). Fiecare dintre acesti trei termeni pot fi utilizati în moduri diferite, de aceea este important să se clarifice semnificațiile lor în contextul prezentei teorii. Cele trei componente ale iubirii Cele trei componente ale iubirii în teoria triunghiulara sunt: intimitatea, pasiunea, și devotamentul. Fiecare componentă manifestă un aspect diferit al iubirii. Intimitatea Intimitatea se referă la sentimente de apropiere, conectare, și simpatie in relatiile de iubire. Aceasta include, astfel, în domeniul său de aplicare, acele sentimente care dau naștere, în esență, la experiența de căldură într-o relație de iubire. Sternberg și Grajek (1984), au analizat un grup de date provenite de la scalele de iubire si de simpatie ale lui Rubin (1970) și de la scala relatiilor apropiate a lui Levinger, Rands și Talabér (1977), in urma carora au identificat 10 grupuri în intimitate: (a) dorința de a promova bunăstarea celu iubit; (b) experienta fericirii alaturi de cel iubit; (c) atentie sporita pentru psrtener; (d) posibilitatea de a conta pe cel iubit, în vremuri de nevoie; (e) înțelegerea reciprocă; (f) impartirea lucrurilor si a sinelui cu cel iubit; (g) primirea de sprijin emotional de la cel iubit; (h) acordarea de sprijin emoțional pentru cel iubit; (i) comunicarea intimă cu cel iubit; și (j) valorificarea celui iubit în viața cuiva. Pasiunea Pasiunea se referă la unitățile care conduc la iubire, atractia fizica, împlinirea sexuală, și fenomenele conexe în relațiile de iubire. Componenta pasiune include în domeniul său de aplicare acele surse motivaționale și de forme de excitare care duc la experiența pasiunii într-o relație de iubire. Aceasta include ceea ce Hatfield și Walster (1981) au numit `starea de dor intens pentru unirea cu celălalt". Într-o relație de iubire, nevoile sexuale pot foarte bine sa predomine în această experiență. Cu toate acestea, alte nevoi, cum ar fi cele de stima de sine, de ingijire afectuoasa si sprijin social, de atentie,de afiliere, de dominare, de supunere, și de auto-actualizare, pot contribui, de asemenea, la experimentarea pasiunii. Devotamentul Devotamentul se referă, pe termen scurt, la decizia pe care o ia partenerul de a fi stabil, și, pe termen lung, pentru angajamentul partenerului de a menține această iubire. Aceste două aspecte ale componentei devotament nu merg neapărat împreună, poti decide să iubești pe cinev fără sa te angajezi intr-o relatie pe termen lung, sau te poti angaja într-o relație fără sa recunoști că iti iubesti partenereul. Cele trei componente ale iubirii interacționeaza unele cu altele: de exemplu, o mai mare intimitate poate duce la o mai mare pasiune sau angajament, la fel ca și un angajament mai mare poate duce la o mai mare intimitate, sau cu probabilitate mai mică, la o pasiune mai mare. În general, apoi, componentele sunt separabile, dar interactive unele cu altele. Deși toate cele trei componente sunt părți importante ale relațiilor de iubire, importanța lor poate diferi de la o relație la alta, sau de-a lungul timpului în aceeasi relație. Într-adevăr, diferitele tipuri de iubire pot fi generate prin limitarea cazurilor de diferite combinații de componente. Tipuri de iubire Cele trei componente ale iubirii genereaza opt cazuri de limitare posibile atunci când sunt combinate. Fiecare dintre aceste cazuri dă naștere la un alt tip de iubire (descris în Sternberg, 1988). Este important să realizăm că aceste tipuri de iubire sunt, în fapt, cazuri de limitare: este imposibil ca o relație sa fie un caz pur de aceste limiatri. Non-iubirea se referă pur și simplu la lipsa de toate cele trei componente ale iubirii. Rezultatele arata ca este posibil sa se experimenteze doar componenta de intimitate a iubirii în lipsa pasiunii și a devotamentului sau sa se iubeasca cu pasiune în absența celorlalte componente ale iubirii. Iubirea "golita" provine din decizia partenerului de a se angaja intr-o iubire care nu are componentele intimității și a pasiunii. Iubirea romantica derivă din combinația componentelor intimitate și pasiune. Iubirea parteneriala derivă din combinația compenentelor intimitate și devotament. Iubirea prosteasca derivă din combinația componentelor pasiune și devotament, în absența componentei intimitate. Iubirea desăvârșita, sau completa, rezultă din combinația completă a tuturor celor trei componente. În concluzie, posibilele subgrupuri ale celor trei componente ale iubirii generează drept cazuri de limitare diferite tipuri de iubire. Cele mai multe iubiri sunt "impure" exemple ale acestor tipuri: au parte de toate cele trei vârfuri ale triunghiului, dar în cantități diferite. Geometria triunghiului iubirii Geometria triunghiului iubirii depinde de doi factori: cantitatea de iubiriiși a balanței iubrii. Diferențele cantitatilor sunt reprezentate de zone diferite ale triunghiului iubrii: cea mai mare cantitatea de iubire, cea mai mare zona de triunghi. Diferențele balantelor celor trei tipuri de iubire sunt reprezentate de diferite forme de triunghiuri. De exemplu, iubirea echilibrata (parti aproximativ egale din fiecare componenta) este reprezentată printr-un triunghi echilateral. Triunghiuri multiple de iubire Iubirea nu implică doar un singur triunghi. Mai degrabă, este vorba de un număr mare de triunghiuri, dar doar unele dintre acestea sunt de interes major teoretic și practic. De exemplu, este posibil triunghiurile reale să contrasteze cu cele ideale. O persoana nu are un singur triunghi care reprezintă iubirea sa pentru partener, dar, de asemenea, un triunghi reprezintă un ideal pentru acea relație (vezi Sternberg & Barnes, 1985). Idealul poate fi bazat în parte pe experiența din relațiile anterioare de același fel, care formează ceea ce Thibaut și Kelley (1959) numeau "nivelul de comparație", și, în parte, pe așteptările a ceea ce ar putea deveni acea relatie apropiata. Este de asemenea posibil să se facă distincția între auto-perceptia asupra triunghiurilor și perceptia partenerului. Cu alte cuvinte, sentimentele de iubire într-o relație pot sau nu să corespundă ca semnificatie cu ceea ce simte partenerul. În final, este important să se facă distincția între triunghiurile de sentimente și triunghiurile de acțiune. Sa simti ceva pentru partener și sa acționezi într-un mod consecvent cu aceste sentimente sunt doua lucruri diferite. Fiecare dintre cele trei componente ale iubirii are un set de acțiuni asociate cu ea. De exemplu, intimitate ar putea fi manifestată în acțiune, prin împărtășirea bunurilor și a timpului, exprimându-și empatia, comunicand sincer, și așa mai departe. Pasiune ar putea fi manifestată prin contemplari, atingeri,prin a face dragoste, și așa mai departe. Devotamentul ar putea fi manifestat prin fidelitate sexuală, angajament, căsătorie, și așa mai departe. Desigur, acțiunile care exprimă o anumită componentă de iubire poate diferi oarecum de la o persoană la alta, de la o relație la alta, sau de la o situație la alta. Cu toate acestea, este important să se ia în considerare triunghiul iubirii așa cum se exprimă prin acțiune, deoarece acțiunea are atât de multe efecte pe o relație. Prezentul articol descrie două studii care reprezintă o încercare de a construi-valida o scală bazată pe unele aspecte ale teoriei triunghiulare a iubirii, în scopul de a determina cât de bine scala se aplică relațiilor de iubire de diferite tipuri, cu diferite persoane. În cazul în care teoria este corectă, ar fi de așteptat ca (a) cele trei componente ale teoriei sa poata fi măsurate; (b) ar prezenta un anumit grad de corelare, pentru că cele mai multe relatii de iubire vor implica mai mult de o singură componentă a iubirii, dar ele nu vor fi corelate perfect, așa cum nu toti iubim "desăvârșit"; (c) componentele vor apărea ca factori separati, dar corelati într-o analiză factor; și (d) componentele vor prezice satisfactie in relatiile de iubire. Într-adevăr, există deja cateva dovezi că aceste componente ar trebui să se refere la satisfacție (Murray, Holmes, si Griffin, 1996). De asemenea, există dovezi că corelațiile între componente, și cu măsurile externe ar putea fi oarecum "umflate" din cauza tendințelor oamenilor de a idealiza propriile relații (Murray & Holmes, 1993; Van Lange & Rusbult, 1995).