1 CARCATERIZAREA PRINCIPALELEOR SPECII FLORICOLE BIENALE Definiţie: Speciile floricole bienale sunt plante care îşi desfăşoară ciclul biologic pe parcursul a doi ani consecutivi, timp în care germinează, cresc, înfloresc, formează seminţe şi mor. În cultură se întâlnesc: - plante floricole bienale tipice: Lunaria biennis; - plante floricole bienale prin cultură (perene la orgine): Bellis perennis, Dianthus barbatus, Viola x wittrockiana; Particulariţi de cultură A) Înmulţirea speciilor floricole bienale se face prin seminţe, iar înfiinţarea culturilor se face toamna prin plantarea răsadurilor în amenajările peisagere: semanat (VI-VII, în spaţii protejate sau pe brazde umbrite) repicat (VIII) înfiinţarea culturii (IX-X, prin plantarea răsadurilor) iernare sub formă de rozetă de frunze înflorire (III-VI) B. Lucrări de îngrijire curente: 1. cu caracter general: - afânatul solului – primele praşile se execută mai superficial, iar celelate mai profund; - udarea; - mulcirea solului; - completarea golurilor; - combaterea buruienilor; - fertilizarea fazială; - combaterea bolilor şi dăunătorilor. 2. cu caracter special – ciupitul - îndepărtarea vârfului de creştere în vederea stimulării ramificării (Cheiranthus cheirii); - copilitul - îndepărtarea lăstarilor secundari care apar în axila frunzelor, şi care împiedică buna dezvoltare a plantelor şi întârzie înfloritul. 2 1. Althaea rosea – nalbă de grădină – Fam. MALVACEAE Descriere: plantă înaltă (100-200 cm ), cu tulpină puţin ramificată şi o ţinută maiestuoasă. Frunzele aşezate la bază în rozetă, iar pe tulpină altern, sunt mari, gofrate, cordiforme, cu marginea uşor lobată şi nervaţiune proeminentă. Florile, câte 1-2 în axilele frunzelor, alcătuiesc inflorescenţe lungi de 50-100 cm. Florile de asemenea foarte mari, simple sau bătute, cu alcătuiri şi culori diferite (roz, roşu, violet, galben, alb). Înfloreşte vara – toamna. Cerinţe ecologice: în general nalba are pretenţii reduse faţă de factorii de mediu. Ea este distrusă, însă de gerurile mari, dacă nu se asigură o uşoară protejare cu muşchi de frunze. Particularităţi de cultură: înmulţirea se face prin seminţe care se pot semăna vara (VI - VII) pe straturi afară sau în solarii. Răsărirea are loc în 10-12 zile. Răsadurile se repică tot pe straturi după circa o lună de la răsărire. Plantarea la loc definitiv se face la distanţe mari, 50-60 cm, în luna octombrie sau în primăvara anului următor.Unele soiuri se înmulţesc prin divizarea tufelor. Utilizare: solitară sau în grupuri, rar floare tăiată. 2. Bellis perennis – părăluţe, bănuţei – Fam. ASTERACEAE Descriere: plantă foarte mică (10-20 cm înălţime). Are tulpina scurtă (5-10cm) pe care se formează o rozetă de frunzesesile, ovale, spatulate, crenate şi păroase. Florile sunt grupate în capitule solitare cu diametrul de 2-3 cm. Cultivaruri: var. monstruosum (capitule foarte mari de 5-6 cm diametru), „Beethoven” (flori albe), „Monterosa”( flori roz). Înfloreşte din iulie până în octombrie. Cerinţe ecologice: părăluţele cresc pretutindeni, fără să emită pretenţii deosebite. Particularităţi de cultură: înmulţirea se face prin seminţe în luna iulie, pe brazde afară sau în răsadniţă. După 3-4 săptămâni de la răsărire, se repică la 10-15 cm, în aceleaşi spaţii. Planta poate fi înmulţită şi vegetativ prin divizarea tufei. Utilizare: este plantă specifică pentru decorul de primăvară, în amenajări ca rondurile şi platbandele. 3. Campanula medium – clopoţei – Fam. CAMPANULACEAE Descriere: este specia bienală şi ocupă un loc important în sortimentul floricol. Planta este înaltă de 50-70 cm, cu tulpina puternic ramificată, forma de ansamblu a plantei este piramidală. Frunzele au forma oval-lanceolată şi marginea dinţată. Cele de la baza plantei sunt lung peţiolate şi formează o rozetă, iar celelalte de pe lăstari au limbul prelungit pe peţiol şi sunt dispuse altern. Întreaga plantă prezintă o pubescenţă aspră. Florile campanulate(în formă de clopoţel), de 4-6 cm lungime, colorate alb, roz sau albastru-violet, alcătuiesc paniculi uriaşi. Înfloreşte din iulie până în octombrie. Cerinţe ecologice: campanulele sunt plante rustice, care înfloresc abundent dacă beneficiază de terenuri cu o bună permeabilitate şi puternic însorite. Tolerează, însă, destul de bine şi locurile uşor umbrite. Creşterea şi înflorirea sunt avantajate de zilele mai răcoroase şi scurte ale primăverii. Particularităţi de cultură: Campanula se înmulţeşte prin seminţe. Intrucât seminţele sunt foarte mici şi lucioase, se procedează mai întâi la producerea răsadurilor, care are loc vara. Semănatul se face în mai-iunie, fie în răsadniţe reci, fie direct pe brazdă afară, în aşa-zisa pepinieră. Repicarea răsadurilor este posibilă în iulie-august, când au 3-5 frunze. Ea poate fi făcută pe brazde afară, în răsadniţă sau solariu ori în ghivece cu diametrul de 6-8 cm, ce se aşează în unul din aceste spaţii. Important este ca răsadurile să fie ferite de arşiţa verii prin umbrire şi menţinere a pământului permanent reavăn. Plantarea răsadurilor la locul definitiv, acolo unde vor înflori, este bine să se execute toamna, în luna octombrie, dar poate fi făcută şi primăvara devreme, în anul următor. Distanţele între plante se apreciază la cca 25-30 cm în ambele sensuri. Lucrările de îngrijire sunt: udarea, afânarea solului, plivirea buruienilor şi 2-3 fertilizări cu îngrăsăminte complexe ( 15-20 g/m²) sau must de bălegar diluat cu 8-10 părţi apă. Recoltarea tijelor florale se face prin tăiere atunci când primele flori sunt complet deschise. Utilizare: Se cultivă la fel de mult atât pentru amenajări peisagistice ( grup, pată, solitar) cât şi pentru flori tăiate. 4. Cheiranthus cheiri – micşunele ruginii – Fam. BRASSICACEAE Descriere: Plantă înaltă de 25-50 cm, prezintă ramificaţii uşor lignificate la bază, frunze lanceolate de culoare verde închis şi flori parfumate, simple sau involte, colorate galben cu nuanţe de brun, ruginiu sau roşu, de 2-4 cm.în diametru, grupate în raceme terminale . 3 Cerinţe ecologice: Are nevoie de soluri uşor calcaroase şi lumină multă. Rezistă bine la temperaturile scăzute din timpul iernii. Particularităţi de cultură: Semănatul se face vara pe brazde afară sau în răsadniţe reci. Repicarea răsadurilor se execută în aceleaşi locuri. Plantarea la locul definitiv se face în luna septembrie, la 25-30 cm distanţă. Utilizare: Se folosesc în borduri mixte. Micşunelele pot fi puse şi în ghivece sau jardiniere cu care se decorează ferestrele, terasele, balcoanele. Florile tăiate se pastrează bine în apă. 5. Dianthus barbatus – garoafa turcească – Fam. CARYOPHYLLACEAE Descriere: Specie perenă, cultivată ca bienală, deoarece după prima înflorire scade potenţialul plantei de a forma flori. Înaltă de30-50 cm, planta este bine ramificată. Tulpinile sunt drepte şi destul de rigide. Frunzele de la bază sunt scurt peţiolate, de formă lanceolată, aşezate în rozetă. Cele de pe tulpinile florale sunt mai mici şi sesile. Florile foarte numeroase, în general de dimensiuni mici, sunt reunite în cime corimbiforme cu diametrul de 8-12 cm, ce se constituie în buchete deosebit de frumoase. Petalele au marginea fin dinţată şi sunt colorate pe nuanţe de alb, roz, roşu, violet. Rar sunt unicolore. Cel mai adesea prezintă striuri sau pete aşezate în cercuri concentrice. Varietăţile şi soiurile cultivate se deosebesc prin mărimea şi culoarea florilor, înălţimea tijelor florale, perioada de înflorire. Infloreşte în mai-iunie. Cerinţe ecologice: Garoafa turcească este o plantă puţin pretenţioasă. Se poate cultiva pe orice tip de sol, dacă se asigură un loc însorit şi o uşoară fertilizare. Particularităţi de cultură: plantele se produc din seminţe. Semănatul se face cu un an înainte, în mai-iunie, pe brazde afară, în răsadniţe sau în solariile rămase libere în perioada de vară. Se are grijă să nu se întârzie semănatul, deoarece florile vor fi puţine şi de calitate inferioară sau nu vor apare deloc în anul următor. Răsadurile se repică după aproximativ 4-5 săptămâni de la semănare, în momentul când au 3-4 frunze. Locul de repicare poate fi pepiniera (brazde afară), rasadniţa sau solariul. Plantarea în teren are loc în septembrie- octombrie, la distanţe de 25-30 cm. Este foarte important ca până la sosirea frigului plantele să fie bine prinse ( înrădăcinate ). La îngrijirea culturii se au în vedere udarea, menţinerea solului afânat şi curat de buruieni, fertilizarea în 2-3 etape cu îngrăsăminte minerale (10-20 g/m²) sau organice (mraniţă folosită ca mulci sau must de bălegar diluat cu 8-10 părţi apă). Recoltarea florilor se face prin rupere sau tăiere în faza de deschidere aproape completă a inflorescenţei. Utilizare: Este o floare specifică grădinilor sateşti. De câţiva ani este foarte solicitată ca floare tăiată. 6. Digitalis purpurea – degeţelul – Fam. SCROPHULARIACEAE Descriere: este specia cea mai cultivată nu numai ca plantă decorativă, dar şi în scop farmaceutic. Planta este înaltă de 50-150 cm, cel mai adesea fără ramificaţii. Frunzele de la baza plantei au forma ovală şi sunt aşezate în rozetă, iar cele de pe tulpină sunt lanceolate şi au dispoziţie alternă. Întreaga plantă prezintă o pubescenţă fină. Florile, asemănătoare unor degetare, sunt aşezate pe un singur rând în cadrul inflorescenţei care este un racem simplu. Ele sunt colorate mai ales violet- purpuriu, cu pete mici, unele punctiforme, de culoare brună sau purpuriu-închis. Înfloreşte în iunie-iulie. Cerinţe ecologice: preferă terenurile nisipoase, dar fertile. Îi place soarele şi totodată, tolerează o uşoară semiumbră. Intrucât plantele sunt distruse de gerurile puternice, este bine să se practice mulcirea cu frunze pentru perioada de iarnă. Particularităţi de cultură: Răsadul se produce vara, cu un an înainte. Se seamănă în luna iunie, direct pe brazdă afară sau în răsadniţă ori solariu, într-un pământ foarte bine mărunţit. Este foarte important să se asigure umbrirea semănăturilor şi menţinerea pământului permanent reavăn. Seminţele răsar după 15-20 zile. Răsadurile se repică tot pe brazde afară în răsadniţe şi solarii sau în ghivece mici ce se aşează în unul dintre aceste spaţii. Infiinţarea culturii se face toamna, în luna octombrie, sau în primăvara următoare. Plantarea are loc pe brazde sau în rânduri simple pe teren nemodelat, la distanţe de 30-40 cm.între plante. Ingrijirea culturii constă în plivirea buruienilor şi afânarea solului, udarea atunci când este nevoie şi fertilizarea de 2-3 ori, fie cu îngrăşăminte minerale (20-25 g/m²),fie cu must de bălegar diluatcu 8-10 părţi apă. Recoltarea tijelor florale se face prin tăiere, când cel puţin o treime din florile inflorescenţei sunt deschise. Utilizare: se amplasează în faţa masivelor de arbori şi arbuşti şi în borduri mixte. Florile tăiate, de asemenea sunt foarte solicitate pentru buchetele zvelte. 7. Lunaria biennis – banul Iudei – Fam. BRASSICACEAE Descriere: plantă înaltă de 30-50-cm, are formă de tufă. Frunzele sunt cordiforme, cu marginea uşor lobată şi nervaţiune proeminentă. Florile foarte mici numeroase, au coloritul albastru, alb sau roz. Cerinţe ecologice: solicită terenuri uşor calcaroase, însorite. Tolerează bine semiumbra. 4 Particularităţi de cultură: se seamănă vara pe straturi afară sau în răsadniţe reci. Răsărirea se produce după circa trei săptămâni, iar răsadurile se repică atunci când au două trei frunze. Plantarea la loc definitiv se face în octombrie sau în primăvara următoare, la distanţele de 15-20 cm. Utilizare: se foloseşte cu preponderenţă ca flori. 8. Myosotis alpestris – nu-mă-uita – Fam. BORAGINACEAE Descriere: plantă înaltă de 20-30-cm, are formă de tufă alcătuită din numeroşi lăstari subţiri.Frunzele sunt lanceolate şi pubescente. Florile foarte mici numeroase, au coloritul albastru, alb sau roz. Cerinţe ecologice: solicită terenuri uşor calcaroase, însorite. Tolerează bine semiumbra. Particularităţi de cultură: se seamănă vara pe straturi afară sau în răsadniţe reci. Răsărirea se produce după circa trei săptămâni, iar răsadurile se repică atunci când au două trei frunze. Plantarea la loc definitiv se face în octombrie sau în primăvara următoare, la distanţele de 15-20 cm. Utilizare: se foloseşte cu preponderenţă în ronduri, platbande şi pete florale. 9. Silene pendula – guşa porumbelului – Fam. CARYOPHYLLACEAE Descriere: face parte din categoria plantelor mici. Este înaltă de 20-35 cm, cu foarte multe ramificaţii. Frunzele bazale , obovate, formează o rozetă, cele de pe lăstarii floriferi sunt lanceolate şi oblongi. Florile axilare, mici, foarte numeroase, au culoare roz intens. Infloreşte primăvara. Cerinţe ecologice: Silene este o plantă puţin pretenţioasă. Preferă însă, terenurile nisipoase, bine drenate, cu expoziţie însorită. Particularităţi de cultură: semănatul se face vara în luna iulie. Răsadurile se repică pe straturi către sfârşitul lunii august. In octombrie se plantează la locul definitiv la distanţele de 20-25 cm. Utilizare: este foarte apreciată în ronduri, platbande, pete florale. 10. Viola wittrockiana – panseluţe – Fam. VIOLACEAE Descriere: Planta este de talie mică (15-20 cm, cu lăstărire bogată la bază. Frunzele sunt cordiforme cu marginea frumos dinţată. Floarea are cinci petale inegale deosebit de frumos colorate. Înfloreşte încă din toamnă. Perioada de maximă înflorire este martie-aprilie-mai. Cerinţe ecologice: Panseaua creşte şi înfloreşte bine în sezoanele mai răcoroase (primăvara şi toamna).Rezistă foarte bine la temperaturi scăzute. Nu suportă arşiţa. Particularităţi de cultură: Se seamănă în iulie. Răsadurile se repică la sfârşitul lunii august pe brazde, iar toamna sau primăvara devreme se plantează la locul definitiv. Distanţele între plante sunt de 20-25 cm. Utilizare: Singure sau asociate cu alte plante de sezon , se folosesc în ronduri, platbande, pete, covoare florale, sau la decorarea balcoanelor.