Simbolismul in poeziile Plumb si Lacustra

www.referat.ro (II.iii) Simbolismul. „Plumb”. „Lacustră” (*) Simbolismul - apare în Franţa ca reacţie la romantism şi parnasianism, în sensul că se ridică împotriva idealizării mai ales a naturii (*) Parnasianismul cultivă formele fixe şi consideră natura ca fiind expresia perfecţiunii - de aici Macedonski a preluat forme parnasiene în ceea ce numim Poema rondelurilor - Critica consideră simbolismul românesc drept o absolutizare a romantismului - Macedonski teoretizează simbolismul, fără să reuşească să facă poezie simbolistă, parnasianismul este ca şi inexistent, iar George Bacovia, începând cu anul 1916 face poezie simbolistă cu puternice elemente moderniste (expresioniste) - reprezentanţii simbolişti francezi de la care se exprimă mai ales Macedonski, dar şi poeţii secolului al XX-lea sunt: Moreas, Mallarmes, Verlaine, Boudelaire („Florile răului” - estetica urâtului – cultivată la noi de Arghezi în volumul „Flori de mucigai”) - categoria fundamentală este simbolul implicit, alături de sugestie, există şi mijloace specifice de obţinere a analogiilor şi semnelor multiple - rezultă tehnica corespondenţelor, dar ca efect sinestezia (o imagine se construieşte prin analogii: vizând mai multe simţuri; de la Boudelaire existând un cod de culori pentru fiecare vocală) - de aceea există ca ţintă muzicalitatea exterioară - Replici preluate la francezi: * „a sugera – iată visul” * „poezia va fi numai muzică şi imagine” – Malarmais * „poezia viitorului va fi numai muzică şi culoare” – Macedonski * „poezia să ne vorbească mai mult despre frunze decât despre oameni” – imaginea să materializeze o idee, nu un sentiment - Macedonski teoretizează versul simfonic - Cromatica ar trebui să fie obţinută prin amestecul de culori / senzaţii. * la Bacovia – culori compozite de tipul alb – negru – plumburiu, roş – albastrul – violet; * roşul şi albul care la romantici reprezintă puritatea, jertfa eroică aici devine semn al impurităţii sau dezagregării materiei. Ex. Zăpada noroitătă etc. – ducerea în derizoriu a valorilor romantice, inclusiv a posturii eului liric care nu mai are forţa demiurgică de a crea un univers compensatoriu, ci rămâne prins între două senzaţii / realităţi / lumi - Eul liric - nu preferă solitudinea turnului de fildeş ca scop sau viziune creatoare (romantici), ci îşi impune o solitudine de tip izolare din faţa agresiunii lumii / materiei – stări specifice: * angoasă * spaime * spleen * cădere * senzaţia de gol perpetuu, de greutate, dematerializare - Natura la romantici era un spaţiu paradisiac, idealist, investit cu perfecţiune, în timp ce aici natura este desecralizată, golită de conţinut, rămasă sub forma unui decor simulator – sentimentele nu pot prinde contur – artificializare (a) „Plumb” – simbolism (bacovian) propoziţia-teză titlu interpretare tema redundanţă simetrie niveluri de simbolistică analiză de text cavoul desacralizarea lumii (caracteristică) „punctul culminant” perpectiva lirică a geniului 2 verbe importante (!) tematica citadină cromatica simbolică intervenţii expresioniste arta poetică La Bacovia tema este dictată chiar de la începutul volumului de debut de simbolul-cheie („Plumb”), care este şi titlul poeziei – program (artă poetică). (*) În dicţionarul de simboluri plumbul este considerat metal greu, foarte moale şi în acelaşi timp simbol saturnian, sugerând metamorfoza, transformarea; este metalul alchimiştilor (plumb – aur), culoare precipitatului de plumb este auriu: plumb - baza pentru orice evoluţie – plumbul reprezintă evoluţia de la materie la spirit cu trecere obligatorie prin negru şi, evident, transformarea omului / poetului în operă. Tema: transformarea / trecerea / metamorfoza materiei în spirit. Cele două catrene ale artei poetice se construiesc în jurul simbolului impus de titlu ca temă prin reluarea cuvântului (element redundant) de şase ori; în poziţie simetrică. Cuvântul este antrenat în figuri de stil care evoluează aparent de la simplu adjectiv către epitet; metaforă şi simbol, prefigurând trecerea de la concret la abstract. De fapt, fiecare secvenţă / expresie se poate ridica la un anumit nivel al simbolisticii: „Sicriele de plumb” în primul vers reprezintă nu doar realitatea concretă dintr-un posibil decor funerar ci şi acea metaforă pentru izolarea cronotopului, pentru extragerea unei secvenţe în anistorie şi aspaţialitate. Este secvenţa care sprijină obsesia spaţiului suspendat în acest text: cavoul – o realitate ce aparţine simultan fizicii şi metafizicii, vieţii şi morţii. În acelaşi catren florile de plumb şi coroanele de plumb devin metafore - care susţin ideea desacralizării, a unei materii golite de semnificaţii, a unui decor / lume artificializată care este spaţiul desfăşurării tuturor angoaselor, spaimelor. Punctul culminant din perspectiva tensiunii lirice este atins în metafora „amorului de plumb ... întors”. El suportă o multitudine de posibilităţi de descifrare, dintre care prin asociere culturală se ajunge la dedublarea Amor / Psiche: este vizualizarea dedublării / metamorfozei, dematerializării trupului şi transformării lui în suflet. Este o perspectivă unică, în care eul liric are postura geniului marcat de limitele sale umane: „speriat” de adevărul revelat el recade între cele două condiţii (viu şi mort), reeditând mitul lui Icar (ultima imagine simbol a mortului cu aripile de plumb). Din această perspectivă textul oferă nu doar tema obsesivă a trecerii materie – spirit, ci şi povestea clipei de revelaţie, a transformării omului în poet de geniu – operă. Cele două elemente de rezistenţă în arhitectura textului sunt cele două verbe / expresii preluate pe filieră romantică: a adormi şi a sta singur. Folosite la imperfect (timpul basmului), sugerând continuitate, repetabilitate, cele două verbe aduc în prim-plan starea de somn ca trecere permanentă şi stare de solitudine, ca izolare, claustrare, impusă de agresiunea lumii / materiei. Cele două elemente pe care simboliştii le consideră drept inovatoare sunt prezente subtil în text: tematica citadină ilustrată prin efectul de claustrare în afara oraşului într-un cavou şi cromatica simbolică, la care se adaugă şi sonorităţile prezente la nivelul alb-negrului sugestiv şi al dominantei vocalelor închise o, u, i (pentru atmosfera sumbră). Totuşi, monotonia obsedantă a versului bacovian („cel mai monocord dintre poeţi”) este alterată de intervenţii expresioniste: imagini în zig-zag şi sonorităţi care sfâşie platitudinea senzaţiei (aglomerări consonantice precum „scârţâiau”, „frig”, „strig”). Este o dovadă a posibilităţilor de absorbţie pe care le are textul simbolist, desfăşurat simultan cu poezia care se zbate între modernism şi tradiţionalism. Punctele de suspensie şi cezura (pauza) susţin impresia de tensiune expectativă şi impun definitiv senzaţia de gol apăsător. Poezia are toate datele artei poetice, sugerând deopotrivă elementele fundamental simboliste şi liniile de forţă ale viziunii bacoviene despre lume, despre transformarea ei în spirit / operă. (b) „Lacustră” – simbolism (bacovian) capodopera titlu structura motiv central apa / ploaia desacralizare analiză de text motive solitudine / izolare valorificare caracteristică critică Este capodopera bacoviană în funcţie de care Bacovia a fost numit cel mai mare autor de sonete pluviale. Chiar din titlu apare imaginea – simbol a spaţiului suspendat, a cronotopului – refugiu din faţa agresiunii materiei. Cele patru catrene au drept element de rezistenţă structura repetată din prima strofa în strofa a patra. Motivul central este ploaia / apa înţeleasă ca plâns al materiei, care, spre deosebire de accepţiunea generală (element vital), se transformă aici în element desacralizant, în cauză a degradării lumii sau suport pentru metamorfoză. Dincolo de element agresiv, ca element de disoluţie, apa produce transferul în anistorie („un gol istoric se întinde”) – se poate considera tema transformării / transmutării ca fiind extinsă la nivel cosmic (clipe de revelaţie se produc la trecerea dintre cele două lumi - mit cosmogonic). Esenţial rămâne sentimentul de incertitudine, starea de spaimă primordială. Cele două motive cheie (somnul – prăbuşire, solitudine – izolare) sunt valorificate şi în acest text cu accent pe concluzia: „tot tresărind, tot aşteptând”. Folosirea gerunziului alternativ cu prezentul dramatic crează impresia parcurgerii ciclice a aceluiaşi proces de disoluţie / cunoaştere. Se transmite astfel senzaţia de stereotipie / banal copleşitor a acestei lumi care victimizează la nesfârşit omul de geniu. Preluând elemente esenţiale din curentul romantic, poezia lui Bacovia le absolutizează într-o formă inedită, unică, cu mijloacele esenţial simboliste. Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate