REFERAT Ordinele cavalerilor Calugari A Efectuat: Boaghe Alina Plan 1.Esenta cruciadelor; 2.Rolul lui Bernard de Clairvaux; 3.Scopul crearii Ordinilor cavalerilor-calugari 4. Reprezentarea fiecarui ordin; 5. Destinele ordinilor cavalerilor calugari. Esenta cruciadelor Prin lumea islamica si bizantina au intervenit cauzele miscarii cruciate ce tin de societatea occidentala. Intre acestea, cea dintii ce se dejgaja din documentele timpului este sentimentul religios care a mobilizat la prima cruciada sute de miii de oameni â tarani, oraseni, cavaleri in speranta mintuirii vesnice promise de biserica. Participarea activa a clerului la expeditiile militare din Orient a intarit multimii credinta in dreptatea cauzei crestine. Dar sentimentul religios a invesmintat cauzele materiale care au detinut un primat incontestabil in desfasurarea fenomenului cruciat.Pe primul plan se situeaza conditiile economice inca rudimentarea ale Occidentului, care au creat o suprapopulatie la toate nivelele societatii ocidentale ierarhizate, de la taranime pina la principi.Colonizarea interna si progresele dezvoltarii urbane, aflate abia la inceput in secolul al XI-lea nu au reusit sa absoarba surplusul de populatie care a generat mari tensiuni sociale si politice. Anarhia politica din Occident constituia numai unul dintre aspectele acestor tensiuni. A fost nevoie de un singur semnal pentru a aduce multimile de tarani si cavaleri sub steagul cruciadei, care promitea nu numai mintuirea vesnica dar si bogatiile fabuloase ale Orientului. Pe acelasi plan ca insemnatate se situeaza factorul pontifical. In ultimele decenii ale secolului al XI-lea, odata cu patrunderea reformei cluniascense in biserica romana sub pontificatul lui Grigore al VII-lea(1073-1085), episcopul roman exercita autoritatea morala suprema in Occident, dar incepea sa intervina suveran si in ordinea temporala preluind atributii, institutii si insemne ale puterii seculare. Aceasta tendinta sa precipitat sub urmasii sai, cind crestinitatea in expresia ei catolica s-a transformat intr-o realitate vie, in care resursele temporale au fost puse in serviciul bisericii al carei sef era privit ca suzeran suprem sau inparat spiritual. In acest proces cruciadele au jucat un rol capital si faptul ofera cheia intelegerii fenomenelor din lumea catolica a secolelor XI-XIII-lea: dimensiunea spirituala a miscarii cruciate, formarea ordinilor monaho-cavaleresti, pretentiile feudo-vasalice intre Roma si regatele crestine.In acest chip, cruciadele au constituit pe teren european o incercare a papalitatii de a supune societatea crestina unui regim teocratic. Sacralizarea razboiului purtat in exterior impotriva paginilor atinsese inca de la inceputul secolului al XI-lea si mai mult inca in a doua jumatate a sa, un nivel comparabil cu cel al jihadului in lumea islamica.Faptul ca expeditia preconizata de Grigore al VII-lea nu a fost efectuata, nu indeparteaza nimic din incarcatura ideologica a initiativei sale, care marturiseste o desavirsire aproape completa a ideii de razboi sfint si chiar de cruciada. Rolul lui Bernard de Clairvaux Forte repede cruciadele nu s-au mai putut limita la Tara sfinta si la Spania, ci acestea s-au extins si a nord-estul Europei, impotriva balticilor si al slavilor, iar mai apoi impotriva ereticilor si chiar contra inamicilor politici ai papalitatii. In multe cazuri, inspiratia religioasa era probabil mai putin importanta decit dorinta de aventura si perspectivele de cistig, in alte cazuri insa, tocmai elementul religios a jucat un rol fundamental, iar vvaloarea de penitenta a luptei era cu siguranta foarte pronuntata: inca din secoleleVII-lea si al VIII-lea, biserica practicasepelerinajul ca penitenta, si pe baza acestei institutii, numerosi au fost cavalerii care, intr-un mod asemanator, au cautat in razboaiele impotriva necredinciosilor o cale de a-si ispasi pacatele. Biserica reformatoare a elevilor si succesorilor lui Grigorie al VII-lea recomandase celor ce voiau sa-l slujeasca pe Dumnezeu, sa nu se mai inchida in manastiri de- acum inainte, ci sa continuie sa poarte arme pentru apararea bisericii.Aceasta cerinta se opunea totusi aspiratiilor celor care ar fi dorit sa cunoasca o veritabila experienta spirituala. Dupa prima cruciada, asistam la alcatuirea spontanain Tara Sfinta a unor mici grupuri de cavaleri care renuntau de bunavoie la intoarcerea acasa in pace si care acceptau sa ramina pentru mai multa vreme pe acele paminturi de dincolo de mari si tari pentru a-i apara si a-i ajuta pe pelerini. O personalitate spirituala care a dominat intreaga crestinatatein secolul al XII-lea, Bernard de Clairvaux, a facut posibila o experienta inedita si in multe privinte paradoxala si nelinistitoare: fondarea de noi ordine care in functie de scopurile lor specifice- garantarea protectiei si asistenta acordata pelerinilor, care numarau in rindurile lor, printre fratii laici si cavaleri.Astfel s-a nascut militiae(ordine militare religioase),precum cea a sfintului Ioan de Ierusalim si cea a Templului, ordine militare religioase. Pentru ordinul Templului , Bernard a redactat un tratat, Liber de laude novae militiae, care facea distinctie intre noua militiae Christi(armata lui Christos)si vechea militiae secui (armata seculara), lumeasca si cea victorioasa, si care mergea pina la atribui luptei o semnificatie mistico-ascetica: adevarati dusmani ai templierului erau raul si pacatul, pentru care saraziniinu erau decit simboluri exterioare. Aceasta lectura spirituala a cavalerismului a devenit rapid un topos caracteristic genului epico-alegoric. Bernard de Clairvaux a stabilit niste reguli riguroase, modelate dupa ordinul sau. Aceste reguli stabileau obligatiile zilnice ale Templierilor si modul lor de viata, simplu, religios. Ei dedicau o parte a zilei rugaciunii, facind un juramint de castitate, saracie si obedienta. Templierilor le erau interzise posturile de lunga durata, pentru a-si putea mentine vigoarea fizica. Scopul crearii Ordinilor cavalerilor- calugari In scopul consolidarii situatiei posesiunilor cruciatilor curind dupa prima cruciada au fost create niste organizatii speciale, cunoscute sub numele de ordine cavalerilor calugari : templierilor si ioanitilor(sau ospitalierilor). La sfirsitul secolului al XII-lea a mai aparut si ordinul Teuton, care avea menirea sa intruneasca pe cavalerii germani. Ordinele erau niste asociatii semimilitare â semicalugaresti. Sub mantia de calugar a fratilor din acelasi ordinse ascundeau zalele de cavaler.Sarcina ordinelor o constituia apararea si extinderea posesiunilor cruciatilor, precum si reprimarea actiunilor populatiei locale. Ordinele aveau o structura strict centralizata. Ele erau conduse de marii magistri si se supuneau direct papei, fara a depinde de autoritatile locale; ele se bucurau de o multime de privilegii si cu timpul devenisera unii dintre cei mai bogati proprietari funciari nu numai din Orient dar si din Europa Occidentala. In secolul al XII-lea ordinele erau cea mai autoritara organizata putere a Regatului Ierusalimului. Situatia lor dependenta , certurile cu alti feudali si intre ei au dus insa in cele din urma la slabirea si mai mare a pozitiilor statelor cruciatilor. Dupa ce si-au pierdut posesiunile in Orient ordinele au inceput sa-si desfasoare activitatea in Europa. Ioanitii si mai ales templierii au folosit bogatiile acumulate pentru camatarie si operatiile bancare. Ordinul Teuton si-a indreptat agresia pe tarmurile Marii Baltice unde impreuna cu ordinul Gladiferilor( purtatorilor de sabie) a intemeiat un stat propriu. Crearea ordinului Templierilor si militarizarea ordinilor Ospitalierilor si Teutonilor, au dat regatului Ierusalimului o armata permanenta , redutabila, perfect organizata , bine dotata si disciplinata, care a adus servici extrem de importante statelor latine din Orient. Combatanti excelenti , obisnuiti sa lupte numai in grup, incadrati intr-o ierarhie rigida, membrii acestor ordine militare- calugaresti, dispunind de venituri uriase, erau dotati cu un armament de cea mai buna calitate, puteau plati sau echipa servitori si trupe numeroase, isi construisera cetati fortificate, perfect intretinute. Relatarea despre fiecare ordin 1.Ordinul cavalerilor saraci a lui Christos Ordinul Templierilor a fost fondat in anul 1119. Ca ordin calugaresc-miltar a avut initial functia sa-i escorteze pe pelerini de la Jaffa la Ierusalim si sa pazeasca si sa intretina sursele de apa potabila.Regele Ierusalimului i-a instalat intr-o aripa a palatului regal, pe locul unde fusese Templul lui Solon .Ordinul era organizat ierarhic in cavaleri, sergenti , scutieri si clerici capelani. Ordinul avea in frunte un mare maestru, asistat de ofiterii ordinului, dar hotaririle importante erau luate de adunarea generala a cavalerilor. Numai cavalerii ordinului aveau permisiunea de a purta o tunica alba cu o cruce rosie latina pe spate. Insemnatatea lor crescuse in secolul al XII-lea, devenind foarte puternici. Numarul lor maxim a fost in jur de 20 000. Succesele militare le-au adus bogatii imense. Ordinul a primit donatii din partea bisericii si a conducatorilor din Europa, ceea ce le-a permis sa construiasca fortarete in Palestina. Forta militara redutabila si-au putut-o mentine cu ajutorul banilor proveniti din terenuri, iar platile intre fortaretele-au facut cu ajutorul sistemului bancar pe care l-au pus la punct. Cavalerii au devenit bancherii regilor si marilor proprietari feudali si au ajuns foarte bogati si puternici. In anul 1187, dupa cucerirea Ierusalimului de catre Saladin , Templierii s-au mutat in Antiohia si de acolo au fost impinsi de catre musulmani in Acra si Cezareea. Dupa caderea orasului Acra(1291) si evacuarea Siriei si Palestinei de catre cruciati ei s-au mutat in Cipru, pierzindu-si scopul pentru care au fost infiintati: apararea Palestinei. Templierii au cazut victima cupiditatii si a puterii laice, care dorea sa puna mina pe uriasele lor averi. In acest scop, cavalerilor templieri li s-au adus tot felul de acuze neintemeiate. Regele Frantei Filip cel Frumos dorea sa intre in posesia imenselor bogatii, toti Templierii erau arestati in numele Inchizitiei si arsi pe rug. 2.Cavalerii Sfintului Ioan de Ierusalim Membrii ordinului mai sint numiti si Ospitalieri. Ei sint ordinul religios cel mai vechi fondat in prima cruciada. Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si a ingrijirii bolnavilor.Ordinul se ingrijea de pelerinii bolnavi . Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Ospitalierii aveau un mare maestru, care prezida peste organizatia centralizata a cavalerilor, capelanilor si a servitorilor. Ei urmau regulile monastice stabilite de catre Sfintul Augustin. Aceste reguli guvernau ritualurile zilnice ale rugaciunii, studiului si muncii. Regulile Sfintului Augustin au fost adoptate frecvent de calugari in sec. Al XII-lea. Cucerirea Ierusalimului a dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le tindeau din donatii. Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii Sfinte au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietari in Europa si Palestina. Incepind din anul1137, ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapinind cetati foarte puternice. La apogeul puterii, in sec al XIII-lea, Ospitalierii numarau 500 de cavaleri pentru apararea Regatului Latin al Ierusalimului de catre turci. Dupa caderea Acrei , Ordinul Ospitalierilor s-a refugiat in Cipru. In 1310 au cucerit de la turci insula Rodos, pe care au guvernat-o pina in 1552, intitulindu-se Cavalerii Sfintukui Ioan din Rodos. Cit au stat in Rodos averea lor a tot crescut. Pe linga donatiile nobililor, ei s-au imbogatit foarte mult in 1323, cind au intrat in posesia unor proprietati ale Templierilor. Cavalerii din Rodos erau singura prezenta crestina in tot estul mediteranean in 1453, data caderii Constantinopolului. Ei au acaparat Rodosul impotriva musulmanilor pina in 1522, cind au fost infrinti definitiv, dupa un asediu indelungat.Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul Cavalerilor de la Malta. Formidabila garnizoana a cavalerilor a prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pina in 1798, cind a fost cucerita de Napoleon. Pina atunci, cavalerii pierduseramajoritatea posesiunilor europene. In anul 1961 papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a Bisericii Catolice. Principala mostenire a Ospitalierilor a fost una militara. Ei au avut forta necesara pentru a apara estul Mediteranei si Europa de Musulmani. 3. Ordinul cavalerilor Teutoni ai Spitalului Sfintei Maria din Ierusalim Ordinul a fost fondat in Acra, in Palestina in anul 1190. In acel an musulmanii au condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinul Cavalerilor Teutoni i s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati. In 119, Ordinul Teutonic a capatat un caracter net militar, insumind cavaleri germani, capelani si calugari-servitori. Teutonii foloseau aceleasi reguli ca si Templieriii. Ei au fost recunoascuti oficial de catre Papa Inocentiu al III-lea in anul 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagra. Bogatia teutonilor a crescut lent , deoarece erau in competitie cu celelalte doua ordine. Importanta cavalerilor teutoni in Orient nu era comparabila cu cea a Templierilor sau a Ospitalierilor, in schimb activitatea lor razboinica nu s-a limitat la zonele statelor cruciatilor din Rasarit, ei mutindu-si sediul operatiunilor in estul Europei. In anul 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabila putere in zona central estica a Europei. Ei controlau un teritoriu care cuprindea Livonia(cea mai mare parte din Letonia si Estonia), Prusia si parti din Germania. Cavalerii isi mentineau influenta in regiuneprin campanii militare care puteau ajunge pina la opt, intr-un singur an. In plus dupa ce ordinul a fost eliberat de juramintul de saracie de catre papa in anul 1236, a devenit o organizatie puternica de comert. Ei comercializau, in special, griu si protejau si afutau stateel din Hansa Germana. La sfirsitul sec al XIV-lea rolul cavalerilor s-a schimbat rapid.Dupa 1386, Teutonii n-au mai putut afirma ca razboaiele lor erau pentru convertirela crestinism. Conducatorul Lituaniei s-a casatorit cu regina Poloniei. Alianta dintre Lituania si Polonia a intarit pozitia slavilor in regiune si s-a inceput un razboi intre Teutoni si polonezi. In anul 1409 regele Poloniei a invitat toti inamicii Teutonilor sa participe in razboi. In anul 1410, armatele Poloniei impreuna cu recruti cehi, unguri, tatari, lituanieni, cazaci au infrint Ordinul cavalerilor Teutoni la Tannenberg, in Prusia.Cavalerii teutoni au supravietuit in Prusia si in regiunea baltica in timpul evului mediu tirziu, dar posesiunile lor teritoriale au scazut. Pentru a-si mentine controlul in teritorii au trebuit sa se bazeze pe mercenari, ceea ce a dus la cresterea darilor, spre nemultumirea populatiei. Puterea lor fiind in declin , Polonia a capturat vestul mPrusieiin anul 1466. In 1525 marele maestru al ordinulul Albrecht de Hohenzolern a adoptat luteranismul si a dizolvat ordinul in teritoriile prusace ramase, stabilind un ducat secularizat. In secolul al. XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei in favoarea Rusiei , Poloniei si Suediei. In anul 1591 au pierdut ultimele teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat in sudul Germaniei si in Austria, in 1683 luptind impotriva turcilor la Viena. Mostenirea lor cea mai importantaa coanstat in convertirea la romano- catolicism a Poloniei si a altor state est Europene, ca si in Constructiile lasate de ei. Destinul ordinilor cavalerilor calugari Ordinele militaro religioase s-au bucurat de un mare succes si au cunoscut o larga raspindire in cursul sec al XII-lea: dupa cel al Templului si al ospitalierilor Sfintului Ioan de Ierusalim, sfirsitul veacului a asistat la crearea , in Tara Sfinta, a ordinului ospitalier al Sfintei Maria, rezervat cavalerilor germanici ( si din acest motiv cunoscut mai ales de ordinul teutonic), care avea sa ramina activ pina la Reforma protestanta in lumea baltico-slava, in timp ce in Spania si Portugalia Reconquista antrena crearea si dezvoltarea a numeroase ordine , precum cel de Santiago, de Calatrava, de Alcantara, de Montesa si de Aviz. Aceste ordine au avut destine foarte diferite: cel al Templului- care desfasurase in secolele XII- XIII-lea si o activitate economica si financiara intensa- a fost dizolvat in anul 1314, dupa un proces de erezie intentat de catre regele Frantei Filip al IV-lea cel Frumos, sub acuzatii pe care astazi toata lumea le considera mincinoase. Ordinul cavalerilor ospitalieri al Sfintului Ioan de Ierusalim a supravietuit expulzarii ultimilor cruciati din Tara Sfinta, de la sfirsitul secolului al XIII-lea, a luat in stapinire insula Rhodos, apoi Malta, si si-a utilizat flota eficace pentru a aduce , in Mediterana, un razboi de mai multe secole cu turcii si cu piratii din Maghreb(a ramas astazi un ordin ospitalier dependent de Sfintul Scaun); ordinul cavalerilor Teutoni a fost laicizat o data cu reforma protestanta( o ramura catolica supravietuind totusi); ordinele spaniole au trecut in sec. Al XVI-lea, sub autoritatea Coroanei. Dupa modelul ordinelor militaro-religioase, suveranii diferitor regate europene au inceput sa-si organizeze, incepind cu sec al XIV-lea, propriile ordine cavaleresti(numite ordine de curte) precum ordinul Stelei sau al Sfintului Mihail in Franta, al Jartierei in Anglia sau al Linii de Aur in Burgundia. Vestite pentru ritualurile lor elaborate, pentru fastul ceremoniilor si pentru splendoarea festivitatilor ale caror protagoniste erau , aceste ordine nu aveau totusi numai o valoare ludica. Ele constituiau pentru suverani un mijloc eficient de a lega de propria persoana sau de dinastie aristocratia tarii peste care domneau: si intr-adevar, in sinul lor avea sa ia nastere o noua viziune asupra cavalerismului , conform careia slujirea lui Dumnezeu si a bisericii, precum si apararea celor umili erau strins legate de fidelitatea datorata regelui. Astfel, ordinele de curte au fost in multe privinte , mediul propice pentru formarea ierarhiei birocratice care avea sa constituie, incepind cu secolele al XV-lea si al XVI-lea, nucleul statului absolutist. Transformarea ordinilor militare in ordine de curte este unul din aspectele procesului de laicizare din Vechiul regim. Desigur, suveranii europeni, care treceau incet de la regimul monarhiei feudale la regimul de stat absolutist, nu au renuntat la a conferi o aura crestina simbolurilor si, intr-o anumita masura, chiar si discursului cavaleresc astfel reinviat, dar au inlocuit fidelitatea datorata bisericii cu un nou tip de fidelitate(si deci cu un nou gen de onoare), cea datorata inainte de orice regelui. In timpul acesta, biserica elabora in mod aprofundat ideea de cruciada. Desi mai multe surse au definit cruciada drept razboi sfint sau chiar lupta sfinta, crestinismul nu a formulat de fapt niciodata o adevarata teologie a razboiului sfint. Expeditile nascute din dorinta de a cuceri, de a pastra sau de a recapata Locurile sfinte, cruciadele nu au fost concepute niciodata ca niste razboaie religioase, si inca mai putin ca mijloc de a-i converti cu forta pe necredinciosi.Daca totusi asemenea episoades-au produs, ele nu au primit niciodata binecuvintarea bisericii. De altfel, aceasta a vegheat intotdeauna, pe de o parte, sa organizeze cit mai riguros sistemul de impozitare (zeciuiala ) care i-a permis planificarea diverselor expeditii cruciate, iar pe de alta parte, sa defineasca in mod precis conditiile in care formularea solemna a juramintului cruciat era valabila. Incepind cu finele secolului XIV-lea,crestinatatea nu a mai facut nici o incercare autentica de redobindire a Tarii Sfinte si a incetat in acelasi timp sa mai predice (âcruciada dincoace de mariâ) impotriva ereticilor si a dusmanilor politici ai papalitatii. Inaintarea turcilor otomani in peninsula Anatolia si Balcanica a schimbat semnificatia cruciadei: aceasta nu mai era un razboi menit a recuceri Tara Sfinta sau de a elibera Peninsula Iberica de prezentaâ maurilorâ, ci un razboi de aparare a Europei de pericolul cuceririi otomane.Mitul cruciadei asa cum l-a definit Alphonse Dupront- a supravietuit pina aproape in zilele noastre in cultura europeana. Concluzia Cavalerii Templieri, Ospitalieri si Teutoni au fost cele mai importante ordine religioase. Unele dintre aceste ordini exista si astazi ca ordini monastice si institutii caritabile ale bisericii Romano- Catolice. In Spania au fost fondate citeva ordine in timpul Reconquistei. Unul dintre acestea a fost Mercedarienii, un ordin fondat in sec. al XIII-lea, de catre cavalerul francez Pierre Nolasque. Atributiile sale militare constau in salvarea si rascumpararea cavalerilor crestini capturati. Insa in estul Europei procesul convertirii popoarelor slave la crestinism, a inspirat crearea altor institutii misionare si ordinul Livonian, care s-a unit cu cavalerii Teutoni in fortarea slavilor de a se converti la crestinism. Ordinile militare religioase au privit misiunea lor ca expresie suprema a principiilor cavalerismului crestin . Prin combinarea idealurilor militare cu cele religioase, ordinele au reusit sa echivaleze conceptul de cavaler cu un soldat crestin onorabil si pios.Aceasta practica a condus la impregnarea codului cavalerilor medievali, cu tente religioase, ceea ce a dus la crearea imaginii unui cavaler nobil, cu credinta si onoare. Bibliografie 1.Jean Flori âRazboi sfint, jihad, cruciadaâ, Chisinau , 2003; 2.Radu ManolescuâIstoria medie universalaâ, Bucuresti,1980; 3.Platon, Radvanâ O istorie a Europei de Apus in Evul Mediuâ,Iasi,2010; 4.Jacques Le Goff, Jean Claude Schmitt â Dictionar tematic al Evului Mediu Occidentalâ,Iasi,2002; 5. Istoria universala V-II , Bucuresti 1960.