LEGEA CELOR XII TABLE IN ROMA ANTICA BIBLIOGRAFIE: 1. 2. 3. 4. 5. 6. http://ro.wikipedia.org ÄRoma antica´ EMIL MOLCUT - ³Drept privat roman´ ELENA ANGHEL si EMIL MOLCUT -³Suport curs drept roman ³ NICOLAE POPA ± ³Teoria Generala dreptului, editia 3´ VLADIMIR HANGA SI MIHAI JACOTA ± ³Drept privat roman´ CONSTANTIN STEFAN TOMULESCU ± ³Drept privat roman´ Roma Antică a fost un oraƕ-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. ƕi 476 d.Hr. Ea a dominat Europa de Vest ƕi întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri ƕi asimilare, însă, în final, a cedat în faţa invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman ƕi începutul Evului Mediu. Roma antică a adus contribuţii importante în organizarea politica si administrativa, juridical , artă si literatura, militară, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influenţă puternică asupra lumii moderne. Istoria scrisă a Romei a început în secolul al III-lea î.e.n. De aceea, tot ceea ce afirmăm despre epoca anterioară secolului al III-lea î.e.n., se bazează pe relatări indirecte, pe cercetări arheologice, pe tradiţie şi legendă. Istoria Romei a fost periodizată în două epoci: Epoca Prestatala : a durat din 753 î.e.n. până la jumătatea secolului al VI-lea î.e.n., când s-a fondat statul roman. Roma a fost fondată de trei triburi, numite şi triburi fondatoare: latinii, sabinii şi etruscii (ramnes, tities, luceres). Populaţia era împărţită în două mari grupuri sociale: patricienii şi plebeii : Patricienii erau membrii celor trei triburi fondatoare, precum şi urmaşii acestora. Erau constituiţi într-o castă socială închisă şi exercitau conducerea socială în condiţiile democraţiei militare. Plebea era formată din populaţiile vecine supuse de către romani, la care, cu timpul, se adaugă şi comercianţii şi meseriaşii primitivi veniţi la Roma. Cu toate că participau la viaţa economică a cetăţii în calitate de negustori şi meseriaşi primitivi, plebeii nu aveau acces la conducerea socială. Aveau obligaţia de a respecta toate hotărârile luate de către patricieni şi, de aceea, Intre cele două grupări s-a declanşat un conflict ce s-a adâncit şi care a dus la publicarea Legii celor XII Table si în final la formarea statului roman. Epoca Statala : Din cauza poziţiei inferioare din societate, plebeii au protestat sistematic, ameninţând în repetate rânduri cu secesiunea (plecarea din cetate), fapt ce ar fi dus la dezmembrarea societăţii romane.Pentru a pune capăt acestui conflict, regele Servius Tullius (575-535 î.e.n.) a înfăptuit două reforme: - reforma socială: întreaga populaţie a Romei a fost împărţită, fără a se mai ţine seama de distincţia dintre patricieni şi plebei, în cinci mari categorii sociale, stabilite pe criteriul averii. - reforma administrativă: întregul teritoriu al Romei a fost împărţit în cartiere, numite şi triburi (unităţi administrativ-teritoriale). Servius Tullius a împărţit Roma în patru triburi urbane şi în şaptesprezece triburi rurale. Consideram ca dreptul apare in conditii social - istorice determinate, caracterizate prin diferentieri specifice societatii politice; astfel in Roma Antica dispunem de cele două criterii în virtutea cărora se poate realiza distincţia dintre societatea gentilică şi cea organizată în stat: - criteriul stratificării sociale, realizat prin efectul reformei sociale a lui Servius Tullius - criteriul teritorial, realizat prin reforma administrativă. Istoria dreptului roman începe în secolul al VI-lea î.e.n. şi se încheie în secolul al VI-lea e.n. Fenomenul juridic roman s-a zămislit în procesul trecerii societăţii romane de la societatea gentilică la cea politică. Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor de conduită, instituite sau sancţionate de statul roman şi constituie un sistem extrem de vast şi de complex, format dintr-o multitudine de ramuri şi instituţii juridice. Dreptul roman se impartea in conformitate cu conceptia romana , in drept privat (care ocroteste interesele private ale diferitelor personae) si drept public (care ocroteste interesele intregii societati). Referitor tot la impartirea dreptului romana in drept privat si drept public, Ulpian clasifica astfel: ³Publicum ius est quod ad statum rei romane spectat; privatum quod ad singulorum utilitatem´ (ÄDreptul public este cel care se referă la organizarea statului roman, iar dreptul privat la interesele fiecăruia´). Pe baza celor mai sus mentionate consideram ca Dreptul privat roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sancţionate de către statul roman, norme care reglementează relaţiile ce se stabilesc cu privire la statutul juridic al persoanelor, relaţiile dintre persoane, care au un conţinut patrimonial, precum şi relaţiile ce se stabilesc între persoane cu ocazia soluţionării proceselor private. Discutand despre izvoarele dreptului privat roman mentionam urmatoarele: izvoarele dreptului in sens fomal, obiceiul, legea, edictele magistratilor, jurisprudenta, senatusconsultele. Multa vreme de la formarea statului roman obiceiul a fost principalul izvor al dreptului. Persistenta economiei naturale si simplicitatea vietii sociale si de stat nu necesitau forme juridice complexe si dreptul cutumiar satisfacea multumitor nevoile clasei stapanitoare. In perioada republicii si mai ales in perioada stapanirii sclavagiste , bazata pe productia de marfuri si pe un intens schimb comercial , relatiile sociale au capatat un caracter tot mai complex , si dreptul cutumiar s-a dovedit a fi insuficient pentru a exprima in forme juridice corespunzatoare noile relatii sociale, astfel apare legea (³lex³) ca expresie a vointei stapanitorilor de sclavi apare datorita unor posibilitati mai complete si mai rapide de reglementare , superioara obiceiului asupra caruia capata treptat o netagaduita preponderenta. Cea mai veche si cea mai importanta lege romana este fara indoiala Legea celor XII Table, caci dupa afirmatia istoricului Titus Livius , ea constituie izvorul intregului drept public si privat (³fous omnis publici privatique iuris´ ). Prin cuvântul ³lex´, romanii desemnau o convenţie obligatorie între părţi. Când această convenţie intervenea între două persoane, cuvântul ³lex´ avea înţelesul de contract, iar când intervenea între magistrat şi popor, avea înţelesul de lege, ca formă de exprimare a dreptului. Legea ocrotea cu multa grija proprietatea privata , pedepsind cu asprime pe cei care o incalcau. O importanta deosebita se acorda creditului , debitorul insolvabil putand fi vandut ca sclav ³dincolo de Tibru´ sau chiar omorat. In domeniul dreptului familial si al celui penal, legea avea un caracter preponderent gentilic. Este de mentionat ca seful familiei ( ´pater familias´), avea puteri nelimitate asupra sotiei si a copiilor si sub aspectul pedepsei , legea recunostea existenta legii talionului , alaturi de compozitia voluntara legala. Legea exprima in mod limpede diferentierea de avere si de clasa din societatea romana Legea distinge dintre assidui = bogati si proletari = saraci . In epoca republicana dezvoltarea istorica a situat legea ca izvor de drept , pe primul plan. Legea este o hotarare luata de stapanii de sclavi in adunarile lor legislative. Aceste adunari erau adunarile pe centurii (comitia centuriata) , pe triburi (comitia tributa) si cele plebiene (concilia plebis) , si initiativa legislative apartinea magistratilor care prezidau astfel de adunari , adica consulilor , pretorilor si tribunilor plebei. Legile romane erau propuse de unul dintre magistrati , in fata poporului constituit in una dintre adunari. Proiectul de lege era afisat in for pentu a fi discutat de cetateni in diferite intruniri neoficiale (contiones) timp de 24 de zile , dupa care poporul era convocat de catre magistratul care a avut initiativa legislativa , pentru a se pronunta asupra proiectului de lege. Cu mentiunea ca poporul nu putea a duce amendamente ( nu putea propune modificarea textului din proiectul de lege). Ori se vota in bloc asa cum era formulate , ori era respinsa in bloc. Daca legea era votata de popor , urma sa fie trimisa in fata senatului in vederea ratificarii , care dezbatea proiectul de lege din perspecvtiva traditiei romane. Legile votate se numeau leges rogatae si imprumutau denumirea demnitatii magistratilor : legi consulare , pretoriene , tribuniciene. In opozitie cu legile votate de magistrati exista si leges datae , adica legi promulgate de un magistrat in anumite probleme speciale (acordare cetateniei , intemeierea unor colonii etc. ) , fara consultare prealabila a adunarilor populare , dar in virtutea unei imputerniciri a acestora si in calitate de reprezentant al lor. In prima faza , legea se vota oral , dar dupa legea Papiria din 131 i.e.n , pentru a se evita posibilitate de influentare a alegatorilor , votarea avea loc in forma scrisa si secreta. Rezultatul poporului este adus la cunostinta poporului imediat dupa votare (renuntiatio) si textul votat se pastra in arhivele statului (aerarium). Legea se aplica imediat , dar numai daca textul ei nu prevedea un alt termen de intrat in vigoare (vocatio legis).Legea se aplica pana la abrogarea ei. Abrogarea poate rezulta din decaderea in desuetudine a legii sau din votarea unei legi noi , menita sa inlocuiasca total sau partial vechea lege. LEGEA CELOR XII TABLE: Este cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni şi plebei, aceştia din urmă solicitând în mod repetat codificarea si publicarea normelor de drept in forum pentru ca cetatenii romani sa cunoasca dispozitiile normelor de drept. Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe Terentilius Arsa, care a cerut invariabil sistematizarea şi publicarea dreptului cutumiar. În cele din urmă, în anul 451 î.e.n., patriciatul a fost de acord să se formeze o comisie compusă din zece persoane, această comisie este cunoscută sub denumirea de ³decemviri legibus scribundis´ (cei 10 bărbaţi care să scrie dreptul). In acelasi an, membrii comisiei au facut o sistematizare a obiceiurilor si le-au publicat pe 10 table din lemn. La protestele plebei, nemulţumită de faptul că din comisie nu făcea parte nici un plebeu, a fost instituită o nouă comisie, în componenţa căreia intrau şi 5 plebei şi care, în anul 449 î.e.n., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz. Legea celor XII Table cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar. Aceasta cuprinde intregul drept public si privat al romei, constituind un adevărat cod, denumit codul decemviral. Între dispoziţiile de drept privat, un loc central îl ocupă cele privitoare la regimul proprietăţii private (furtul in timpul zilei era sanctionat cu amenzi mari si cel din timpul noptii care era pedepsit cu moartea), la materia succesiunii (era declarata libertatea de a lasa mostenire) şi la organizarea familiei (era interzisa casatoria dintre patricieni si plebei; era declarata autoritatea nelimitata a parintelui). Normele de drept privitoare la materia obligaţiilor sunt relativ puţine, ceea ce se explică prin faptul că, în epoca adoptării codului decemviral, romanii erau un popor de agricultori, care trăia în condiţiile economiei naturale închise. Numai aşa se poate înţelege de ce Legea celor XII Table menţionează un singur contract. Multa vreme s-a afirmat faptul ca Legea celor XII Table nu ar fi originala. Aceasta afirmatie gresita se bazeaza pe un text din Titius Livius, potrivit caruia inainte de adoptarea legii o comisie formata din 5 barbati s-ar fi deplasat in Grecia Mare (Sudul Italiei) pentru a studia dreptul grec. In realitate , Legea celor XII Table este profound originala in primul rand, pentru ca ea oglindeste fidel modul de viata al romanilor din acel moment istoric. In al doilea rand, ea oglindeste psihologia poporului roman din acea epoca (prin duritatea sanctiunilor si prin exprimarile clare si concentrate). In altreilea rand s-au facut studii comparative intre Legea celor XII Table si Legiile lui Solon (Solon a fost cel mai mare legislator atenian) si s-a constatat ca sunt numai trei elemente comune, datorita probabil contactului direct cu grecii care inainte de secolul al V-lea i.e.n. intrasera in relatii comerciale cu romanii. Contrar afirmatiei ca Legea celor XII Table nu ar fi original, geneza Legii celor XII Table trebuie cautata in conditiile economice si politice ale Romei, dupa izgonirea regilor, adica in lupta plebeilor contra patricienilor. Era in interesul plebei ca sa nu mai fie judecata potrivit obiceiului pe care nu mai patricienii il cunosteau si il interpretau conform intereselor lor ci printr-o lege scrisa pe care sa o cunoasca si ei. Prin Legea celor XII Table plebea urmarea un scop dublu : egalitatea politica si civila a plebeilor cu patricienii si codificarea dreptului privat consuetudinar. Egalitatea spre care tindeau plebeii nu s-a realizat deoarece printer altele Legea celor XII Table consacra imposibilitatea casatoriei intre patricieni si plebei iar in alte cazuri doar apparent aceasta lege nu face nici o deosebire intre plebei si patricieni: exemplu ar fi executarea debitorului pentru datorii unde se mentioneaza ca debitorul care nu si-a indeplinit indatoririle poate fi vandut ca sclav peste granita sau chiar ucis; aceasta prevedere, aplicandu-se atat patricianului cat si plebeului, in realitate doar plebeul avea de suferit de pe urma asprimii legii deoarce executarea asupra persoanei se aplica numai plebeilor, deoarece acestia erau in general oamenii nevoiasi pusi in situatia de debitori, pe cand patricienii erau creditori. Textul legii nu ne-a parvenit pe cale directa , deoarece cele 12 table din bronz au fost distruse de catre Gali , cu ocazia incendierii Romei , in jurul anului 389 i.e.n.. Prin urmare, textul legii a fost afisat numai sase decenii, dar Legea celor XII Table s-a imprimat pentru totdeauna în conştiinţa poporului roman, fiind considerată simbol al spiritualităţii sale. În acest sens, Cicero spunea, la patru secole după publicarea legii, că memorarea acesteia constituia o lecţie obligatorie pentru elevi, o ³carmen necesarium´. Cu toate acestea , legea nu a fost republicata. Pentru ca cele 12 table nu s-au pastrat, textul legii a fost reconstituit in epoca moderna pe baza fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor , fiind transmis prin intermediul Digestelor lui Justinian. Cei care au comandat Legea celor XII Table au fost jurisconsultii. Cea mai buna reconstituire a fost facuta de profesorul P.F. Girard. Din cuprinsul legii - asa cum o cunoastem ±se deduce ca Roma era un stat preponderent agricol, in care schimburile comerciale erau putin numeroase. Astfel, Legea celor XII Table cuprinde dispozitii privind bunurile si in special , proprietatea de pamant, precum si sanctiuni impotriva acelora care violeaza dreptul de proprietate. Legea celor XII Table contine si sanctiuni privitoare la intretinerea drumurilor rurale , hotarnicia campului , reglementarea scurgerii apelor , dobandirea fructelor cazute pe domeniul vecinului. Dupa Legea celor XII Table au fost votate in epoca republicana , numeroase alte legi , din care multe intereseaza dreptul privat. Incepand cu epoca imperiala , rolul legii scade, ca urmare a noilor schimbari de factura socio ±politica petrecute in viata statului roman. Astfel ca, in dauna legilor se impune vointa imperiala, care treptat , devine unica sorginte a dreptului,imparatul fiind socotit deasupra oricarei legi (legibus solutus). La finele secolului I e.n. legea nu va mai fi izvor de drept , poporul pierzand cu totul puterea legislativa , care va fi transferata Senatului , instrument voalat al vointei imperiale.