Cercetările ştiințifice arată că homosexualitatea nu este înnăscută, ci este rezultatul unor interacțiuni complexe între diferiți factori ‑ familiali, sociali şi posibil biologici. Întrucât atracțiile şi comportamentul homosexual sunt nişte condiționări psihologice, ele se pot reduce şi elimina. O decizie personală şi documentarea sunt esențiale pentru reuşita unui proces de schimbare. Ce este homosexualitatea? Cum apar atracțiile homosexuale? Care este numărul homosexualilor? Identitatea gay şi activismul homosexual Implicațiile comportamentului homosexual Homosexualii se pot schimba Ce este homosexualitatea? Termenul ʺhomosexualitateʺ este un termen general folosit pentru a desemna atracțiile emoționale şi sexuale fată de persoane de acelaşi sex. În practică, termenul de ʺhomosexualʺ se aplică acelei persoane care întreține relații sexuale cu persoane de acelaşi sex. Cu toate acestea, nu întotdeauna aceste persoane se consideră ʺhomosexualiʺ. De asemenea, termenul este folosit de activiştii pro‑homosexualitate şi pentru cei ce au numai atracții fată de acelaşi sex, fără a întreține şi relații. Homosexualitatea nu este o boală, ci un comportament deviant, format în urma interacțiunii complexe între o multitudine de factori: conflicte personale, traume emoționale din trecut, nevoi sufleteşti neîmplinite, incertitudine cu privire la identitatea sexuală, înstrăinarea de părintele de acelaşi sex, abuz sexual, teamă de intimitate cu sexul opus, o eventuală cauză hormonală, influente şi propagandă prin mass‑media, diferite opțiuni personale şi altele. Această cauzalitate este rareori conştientizată; ea este adusă la lumină de obicei în cadrul şedințelor de psihoterapie, prin care subiectul este ajutat să se cunoască pe sine şi să identifice acele motive şi evenimente care determină şi ʺargumenteazăʺ emoțiile şi comportamentele sale prezente. De aceea, eforturile de eliminare a acestor atracții din viata individului se concentrează pe identificarea şi rezolvarea cauzei, nu a efectului ‑ homosexualitatea. Astfel, persoane care se auto‑identificau ca homosexuale şi care nu urmăreau o schimbare, după ce au au venit la psihoterapeut pentru alte probleme, au constatat la sfârşitul terapiei că nu mai sunt atrase de persoane de acelaşi sex. În unele cazuri, terapia pentru o anumită problemă psihologică rezolvă indirect şi problema atracțiilor homosexuale. Există mai multe tipuri de homosexualitate. De asemenea, există două tipuri de ʺhomosexualiʺ: ego‑sintonici (cei care sunt mulțumiți de situația lor şi care nu doresc să www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 1 se schimbe) şi ego‑distonici (cei care nu sunt mulțumiți de ei şi implicit vor să se schimbe). În timp ce în societatea de astăzi fiecare individ are libertatea aproape absolută de a adopta ce stil de viată doreşte, opțiunea acelor homosexuali care vor să se schimbe trebuie respectată, nu îngrădită în virtutea unor motive politice sau trenduri sociale. Despre gene şi genetică Bogdan Mateciuc Introducere Genetica este ştiința care se ocupă cu studiul transmiterii fizice, biochimice şi comportamentale a trăsăturilor de la părinți la urmaşi. Cuvântul genetică a fost inventat în 1906 de biologul englez William Bateson, pornind de la grecescul gennos (a naşte). Geneticienii pot determina mecanismele moştenirii genetice întrucât urmaşii organismelor care se reproduc nu sunt identici cu părinții şi deoarece unele diferențieri şi similarități reapar după generații. Primii paşi în genetică Ştiința geneticii a început în 1900, când mai mulți crescători de plante au descoperit lucruri interesante în lucrarea călugărului ceh Gregor Johann Mendel, a cărui lucrare, deşi fusese publicată în 1866, fusese ignorată. Lucrând cu boabe de mazăre, Mendel a descris principii ale moştenirii genetice pe baza a şapte trăsături care se observă la varietățile de mazăre. El a observat că trăsăturile au fost moştenite ca unități separate, fiecare fiind moştenită independent de celelalte. Atunci Mendel a estimat că fiecare părinte are perechi de „unități” şi că contribuie doar cu una din fiecare pereche la formarea urmaşului. Aceste „unități” au primit mai târziu denumirea de gene. În 1903 a apărut teoria conform căreia cromozomii sunt purtătorii eredității, iar în 1909 teoria conform căreia genele sunt localizate pe cromozomi, într‑o succesiune liniară, locul ocupat de o genă numindu‑se locus. Bazele fizice ale eredității Imediat ce opera lui Mendel a fost redescoperită, oameni de ştiință şi‑au dat seama că principiile eredității (Legile lui Mendel) au legătură cu acțiunea cromozomilor din celulele care se divid, şi astfel au constatat că genele sunt dispuse pe cromozomi. Acest lucru a dus la intense cercetări în domeniul diviziunii celulelor. Fiecare celulă de la animalele superioare este compusă dintr‑un material vâscos, citoplasma, care conține mici particule. Acest material citoplasmic înconjoară nucleul. Fiecare nucleu conține un număr de cromozomi, purtători de gene. Toate formele de viată ale căror celule conțin nuclee sunt numite eucariote – o categorie care include toate plantele şi animalele şi bine‑înțeles şi alte organisme. Câteva organisme simple, www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 2 procariotele, cum ar fi cianobacteria sau bacteria, nu au nucleu, dar au citoplasmă care conține unul sau mai mulți cromozomi. Genele sunt constituite din ADN (sau ARN, pentru unele virusuri) şi asigură bazele dezvoltării şi funcțiilor celulelor, organelor şi indivizilor. Ele codează toată informația necesară pentru construcția substanțelor chimice, precum proteinele, necesare funcționării organismului. După descoperirea ADN‑ului ca material genetic, odată cu dezvoltarea biotehnologiei şi decodarea genomului uman, cuvântului ʺgenăʺ a început să se refere mai ales la înțelesul său din biologia moleculară, adică la segmentele de ADN pe care celulele le transcriu în ARN şi le traduc (cel puțin în parte) în proteine. Cromozomii variază în mărime şi formă şi de obicei apar ca perechi. Membrii fiecărei perechi se numesc cromozomi omologi. Numărul de cromozomi diferă pentru fiecare organism – cele mai multe celule din corpul omenesc au 23 de perechi de cromozomi, de exemplu, în timp ce majoritatea celulelor musculiței Drosophila melanogaster au patru perechi şi bacteria Escherichia coli are un singur cromozom în formă de inel. Fiecare celulă provine din diviziunea unei celule preexistente. Toate celulele care alcătuiesc un om, de exemplu, derivă dintr‑o succesiune de diviziuni ale unei singure celule, care se formează din unirea unui ovul şi a unui spermatozoid. În acest proces numit mitoză, o nouă celulă ia naştere cu un număr identic de cromozomi cu celula mamă. În diviziunea mitotică, fiecare cromozom se divide în doua părți egale şi fiecare parte se duce spre capătul celulei. Astfel, celulele nou formate vor fi identice cu celula mamă. Fiecare celulă nou formată are aceeaşi suprafață de material genetic ca cea din care a luat naştere. Organismele formate dintr‑o singură celulă şi chiar şi unele organisme pluricelulare se reproduc prin mitoză; acesta este de asemenea procesul prin care organismele complexe cresc şi îşi schimbă țesuturile uzate. Organismele superioare care se reproduc sexual se formează din unirea a două celule speciale numite gameți. La oameni, gameții sunt spermatozoizii şi ovulele. Gameții se produc în meioză, un fel de diviziune a celulelor care diferă de mitoză prin faptul ca în meioză un singur cromozom din fiecare pereche se transmite celulei noi. Fiecare gamet conține jumătate din numărul de cromozomi care se afla în alte celule. Când doi gameți se unesc în procesul de fecundație, celula rezultantă, zigotul, conține setul dublu de cromozomi. Jumătate dintre aceşti cromozomi provin în mod normal de la unul dintre părinți şi jumătate de la celălalt. Formele diferite sub care se poate găsi o genă ‑ fiecare formă având o influență diferită la nivelul organismului ‑ se numesc alele. Transmiterea genelor Unirea genelor aduce laolaltă două seturi de gene, câte unul de la fiecare părinte. Fiecare gena influențează o anumită trăsătură şi este de obicei reprezentată prin două copii, una de la tată şi una de la mamă. Fiecare copie se află pe aceeaşi poziție pe fiecare dintre cromozomii din perechea zigotului. Când două copii sunt identice, individul este 3 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc homozigot pentru gena respectivă. Când două gene sunt diferite, deci când fiecare dintre părinți a contribuit cu o alelă a aceleiaşi gene ‑ individul este heterozigot pentru o genă. Ambele alele sunt transpuse în materialul genetic, dar numai una este dominantă, deci doar ea se va manifesta. La generațiile următoare, după cum arăta Mendel, recesiva se poate manifesta din nou (la indivizi homozigotici fată de această alelă). De exemplu, capacitatea unei persoane de a‑şi forma pigment în piele, păr şi ochi depinde de prezenta unei alele particulare (A); lipsa acestei capacități duce la albinism, care este cauzat de o altă alelă (a) a aceleiaşi gene. Efectele alelei A sunt de dominantă; ale alelei a, de recesivitate. Aşadar, persoanele heterozigote (Aa), cât şi cele homozigote (AA) pentru alela producătoare de pigmenți, au pigmentație normală. Persoanele homozigote pentru alela responsabilă de lipsa pigmentului (aa) sunt albinoşi. Fiecare copil a unui cuplu în care ambii sunt heterozigotici (Aa) are o probabilitate de 1 la 4 să fie homozigot AA, 1 din 2 să fie heterozigot Aa şi 1 din 4 să fie homozigot aa. Doar purtători de aa vor fi albinoşi. Cu alte cuvinte, fiecare copil are o şansa de 1 la 4 de a fi afectat de albinism, aceasta nu înseamnă obligatoriu că un sfert dintre copiii unei familii vor avea sindromul. Fiecare alelă care va fi dusă în materialul genetic al copiilor heterozigotici va produce gameți care vor ajunge în alele, fie unul, fie celălalt. Trăsăturile observabile reprezintă fenotipul unui organism, iar conjunctura genetică reprezintă genotipul organismului. Acțiunea genelor este a unei gene care influențează o trăsătură. Deseori o genă controlează mai multe trăsături, sau o trăsătură depinde de mai multe gene. În ceea ce priveşte diferitele comportamente umane, oamenii de ştiință sunt de acord că, la nivel genetic, un comportament complex este influențat (nu dictat) de un set de gene. Influentele genetice se combină în timpul vieții individului cu influente externe (factori de mediu). Termenul fenotip se referă la caracteristicile care rezultă din acest efect combinat. Este foarte puțin probabil ca variații la nivelul unei singure gene sau a unui singur locus să determine în mod complet predispoziția genetică pentru o anumită trăsătură sau comportament. Homosexualitatea: opțiune sau consecință? Ben Newman Activiştii homosexuali insistă pe ideea că homosexualitatea nu este o alegere. În această privință sunt perfect de acord cu ei. Nu este o opțiune. Nu cunosc şi nu am auzit de nici un homosexual care să spună că el a ales să aibă aceste atracții față de persoane de acelaşi sex. Nu este o opțiune, este o consecință ‑ o consecință neintenționată a unui lung şir de alegeri ‑ conştiente, subconştiente şi inconştiente. Este consecința nefericită, dar www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 4 naturală, a alegerilor făcute de băiatul în creştere, menite să‑l protejeze de respingere şi suferințe, menite a‑l face să se simtă în siguranță şi să facă ce i se părea lui mai natural. Nu‑l poți acuza pe un băiat care fuge de acei băieți pe care îi percepe ca fiind periculoşi, preferând mai degrabă companie fetelor, unde se simte acceptat şi în siguranță. Nu‑l poți acuza pe un băiat care se retrage sau îl respinge pe tată rece, dur sau dezinteresat. Nu‑l poți acuza pe un băiat că îşi exprimă simțul său artistic şi sensibil, respingând ceea ce lui i se pare a fi jocuri dure, nefamiliare sau dificile ale unor băieți. De fapt, el doar încearcă să se protejeze, să se simtă în siguranță, să fie el însuşi, atât cât poate şi ştie un băiat nevinovat şi neghidat. El nu ştie că toate aceste opțiuni, perfect nevinovate şi de înțeles, puse laolaltă şi fără nici o intervenție din afară, pot conduce la consecințe teribile. Aceste alegeri îl pot face în cele din urmă să nu‑şi mai poată descoperi masculinitatea înnăscută, să nu poată interacționa cu cei de acelaşi sex şi să nu‑şi mai poată dezvolta o identitate de gen sănătoasă, ca bărbat printre bărbați. Incapabil să‑şi găsească propria masculinitate în el însuşi, va începe să o caute în afară, să o sesizeze cu invidie la alți băieți şi bărbați şi în final să o dorească într‑o manieră sexualizată. Alegerile lui pot avea nefericita consecință de a‑l face să se vadă pe sine ca opus restului bărbaților ‑ să‑i vadă pe ceilalți bărbați ca fiind de sex opus. Astfel, fiind opus lor, el va fi în mod natural atras de ei sexual, pentru a obține acel sentiment de plinătate, completitudine şi împlinire pe care îl conferă sexualitatea. Problema este că mulți (poate chiar majoritatea sau chiar toți) bărbații nu găsesc cu adevărat în relațiile homosexuale acel sentiment de completitudine şi echilibru pe care şi‑l doresc, pentru că în relațiile homosexuale ei renunță la propria masculinitate în favoarea partenerului. Apelează la celălalt bărbat pentru a umple acel vid de masculinitate din ei înşişi. Şi, deşi percep, pentru moment, o masculinitate în afara lor, putând să o atingă, dar la nivel exterior, în cele din urmă ei rămân şi mai detaşați de propria masculinitate şi cu un vid şi mai mare în ceea ce priveşte acea masculinitate pe care şi‑o doresc. Întrebarea care se pune pentru băiatul ajuns acum adult este ʺce vei face cu acest sir de alegeri şi cu consecințele lor?ʺ Nu am auzit de nimeni care să fi putut pur şi simplu să pună capăt atracțiilor homosexuale ‑ la urma urmei, dorințele nu ni le alegem, ci sunt rezultatul unui sir de opțiuni primare. Nu poți evita nişte consecințe atât timp cât continui să faci aceleaşi opțiuni primare sau inițiale. La fel, nu poți schimba nişte opțiuni pe care le‑ai făcut în trecut. Acesta este trecutul tău şi trebuie să‑l accepți. Asta însă nu te împiedică să iei alte decizii acum, în prezent. Aceasta este partea cea mai teribilă, provocatoare şi satisfăcătoare a învingerii homosexualității ‑ să înveți să ai alte opțiuni legate de ce fel de om vei fi acum, de felul în care te vezi ca om, felul în care îi vezi pe ceilalți bărbați, felul în care te raportezi la bărbații din viata ta, felul în care te raportezi la lumea bărbaților şi felul în care le vezi şi te raportezi la femei. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 5 Astăzi, ca om adult, cu o mai mare înțelegere a alegerilor şi a consecințelor lor, ca adult cu multe mijloace de sprijin la care pot apela, şi nu ca un băiat cu nevoi şi rănit, astăzi poți să faci alte alegeri. Alegeri sănătoase. Alegeri constructive. Alegeri care să‑ti dea putere. Poate că de acum vei încerca să nu‑l mai respingi pe tatăl tău şi să încerci să vezi şi latura lui bună; să‑l poți îmbrățişa şi chiar să ai un model în el. Poate că vei încerca că nu‑i mai vezi pe heterosexuali ca fiind distrugători şi înfricoşători. Poate că vei alege să începi să‑ti învingi acea detaşare defensivă şi vei încerca să construieşti punți benefice cu bărbații heterosexuali. Poate vei alege să începi să te concentrezi pe ce ai în comun cu alți bărbați, iar nu pe diferentele dintre voi. Aceste atitudini, considerații şi moduri noi de raportare necesită timp pentru a fi învățate şi cultivate. Ele reprezintă un drum ales ‑ o alegere ‑ pentru refacerea conştientă şi cu grijă a sinelui tău. Te vei debarasa de anumite atitudini, considerații şi manifestări cu care te‑ai obişnuit şi care ti‑au afectat viata de până acum, care au generat rezultate pe care nu le‑ai dorit; în schimb, vei cultiva acele lucruri care au o influentă pozitivă asupra vieții tale, precum şi rezultatele pe care le doreşti. (Când accentuez ideea că aceste lucruri pot fi alese nu vreau să spun că alegerea reprezintă un moment bine definit. Decizia de a urma un drum se poate lua într‑o clipită, dar schimbarea în sine ‑ şi oricine care şi‑a dorit o dezvoltare personală ştie aceasta ‑ poate dura luni sau ani de zile, uneori o viată întreagă.) Apoi, pe măsură ce schimbările efective încep să producă roade, consecințele vor deveni şi ele vizibile: vei descoperi un sentiment interior de masculinitate şi putere, pe care până acum le‑ai văzut doar la alții. Ceilalți bărbați nu îți vor mai apărea ca fiind de sex opus. Vei începe să‑i vezi pe heterosexuali ca pe cei de o seamă cu tine, vei începe să te identifici cu ei într‑o manieră camaraderească cum nu ai mai făcut până acum. Şi, pe măsură ce identitatea ta masculină se dezvoltă, dorința ta de relaționare romantică şi sexuală cu sexul opus va începe, treptat‑treptat, să se mute de la bărbații pe care i‑ai perceput până acum ca ʺsexul opusʺ către femei (sau femeia) pe care vei începe de acum să o percepi ca reprezentând adevăratul sex opus. Deci, ca bărbat între bărbați, ce hotărâri noi vei lua astăzi? Sursa: www.jonahweb.org Homosexualitatea: expresie a unui conflict de identitate sexuală nerezolvat Christl Ruth Vonholdt Marii pionieri ai psihoterapiei moderne ‑ Sigmund Freud, C.G. Jung şi Alfred Adler ‑ au văzut homosexualitatea ca pe o nevroză, expresie a unui conflict inconştient din copilărie, nerezolvat. Jung afirma: ʺHomosexualul este incapabil să‑şi găsească www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 6 masculinitatea în esența ființei sale. Astfel, el încearcă să o găsească la nivel biologic‑ sexualʺ. 1. Perspectiva biblică‑antropologică Problema homosexualității este în esență o chestiune legată de concepția biblică despre 1 om. Practici homosexuale au existat de la începuturile omenirii. Spre deosebire de alte culturi (cum era cea grecească), aceste practici au fost întotdeauna respinse în istoria iudaismului şi a creştinismului. De ce? Aşa cum consideră Scriptura, umanitatea deplină în chipul lui Dumnezeu a implicat mereu două genuri: masculin şi feminin. Interdependenta lor unică se exprimă în mod precis în sexualitatea lor şi astfel în relația care se dezvoltă între ele. Creată după chipul lui Dumnezeu, s‑a intenționat ca ființa umană să reflecte ceva din natura lui Dumnezeu în realitatea noastră vizibilă. Totuşi, potrivit cărții Facerea 1:27, această ființă umană deplină poate fi constituită numai dintr‑un bărbat şi o femeie laolaltă. Deşi fiecare persoană ‑ bărbat sau femeie ‑ este un purtător al chipului lui Dumnezeu, umanitatea deplină a implicat întotdeauna două genuri diferite ‑ bărbat şi femeie, care sunt dependente reciproc şi care se raportează unul la altul într‑o manieră unică. Dacă această trăsătură unică a alăturării dintre bărbat şi femeie nu mai este vizibilă în lumea noastră din varii motive, atunci se cheamă că noi ascundem sau acoperim chipul lui Dumnezeu pe pământ. Masculinitatea şi feminitatea noastră trebuie să ne amintească faptul că suntem creați pentru a ne completa reciproc şi că, sexual vorbind, suntem creați pentru a fi întregiți de celălalt sex. Sexualitatea noastră este în mod precis acea energie creativă prin care trebuie să ajungem la celălalt sex. Nu este ceva care poate fi folosit aiurea, ci în cadrul relației dintre bărbat şi femeie. Aşa cum afirmă Scriptura, nu există nici o diferență între umanitate şi nevoia de a transcende ‑ nevoia de auto‑depăşire. Suntem creați să ne mişcăm de la ceea ce suntem la ceea ce nu suntem: bărbatul către femeie, femeia către bărbat şi împreună către Dumnezeu. Acest chip, această imagine pe pământ ‑ bărbatul şi femeia laolaltă, potrivit Facerii 1:27 ‑ indică către chipul divin inițial. Jean Vanier, fondatorul mişcării internaționale ARC, descrie căsătoria dintre bărbat şi femeie ca ʺicoană a lui Dumnezeuʺ, adică o copie corectă după imaginea inițială. La nivel profund, acesta este motivul pentru care comportamentul homosexual este respins mai întâi în Vechiul Testament şi apoi în cel Nou: un asemenea comportament îl conduce pe om într‑o direcție care nu implică o legătură între bărbat şi femeie, ci le conduce pe cele două sexe în direcții opuse. Cuplurile homosexuale (nu vorbesc despre persoana individuală cu sentimente homosexuale) reprezintă relații în care lipseşte ori elementul masculin, ori cel feminin, ele nefiind astfel ʺcopii ale imaginii inițialeʺ. 2. Perspectiva psihologică www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 7 Marii pionieri ai psihoterapiei moderne ‑ Sigmund Freud, C.G. Jung şi Alfred Adler ‑ au văzut homosexualitatea ca pe o nevroză, expresie a unui conflict inconştient din copilărie, nerezolvat. Jung afirma: ʺHomosexualul este incapabil să‑şi găsească masculinitatea în esența ființei sale. Astfel, el încearcă să o găsească la nivel biologic‑ 2 sexualʺ. 3 4 5 Ulterior, terapeuți şi cercetători ca Anna Freud , Irving Bieber şi C. W. Socarides au adus o contribuție substanțială la înțelegerea în profunzime a homosexualității. Anna Freud a identificat un factor motivațional important pentru dorința homosexuală: angajându‑se în activități homosexuale, un bărbat încearcă să‑şi ʺrepareʺ identificarea cu genul masculin, pe care nu a realizat‑o ca băiat. Bieber a constatat că o relație defectuoasă între tată şi băiat constituie o caracteristică tipică în biografia unui bărbat homosexual. Aceste studii nu au fost niciodată contrazise. Schimbarea paradigmatică din 1973 Timp de şaptezeci de ani atât terapeuții cât şi psihiatrii au afirmat că, din punct de vedere psihologic, homosexualitatea este un conflict de identitate nerezolvat. Astfel, până în 1973 homosexualitatea era catalogată ca tulburare, în rând cu alte posibile diagnostice stabilite de Asociația Americană de Psihiatrie (APA). Când a apărut modificarea, ea s‑a făcut nu pe baza unor cercetări noi, ci datorită schimbării climatului social. Revoluția sexuală din anii 1960 ceruse abolirea familiei şi o sexualitate liberă pentru toată lumea. Acesta a constituit temeiul pentru mişcarea homosexualilor, care ‑ împreună cu alții ‑ a început să propage sloganul: “Dacă îți place, înseamnă că e bun.” Acest slogan a simbolizat o schimbare radicală a valorilor, care a condus la crearea unor noi concepte despre om, sporind în acelaşi timp şi devalorizarea conceptului iudeo‑ creştin. Mişcarea homosexualilor nu a mai solicitat ajutor pentru înțelegerea homosexualității 6 sau pentru depăşirea structurilor emoționale homosexuale, ci a început să pretindă recunoaştere ca ʺstil alternativ de viatăʺ. În acelaşi timp, ei au pretins că stilul de viată homosexual ar constitui răspunsul la aşa‑numita problemă demografică. Au urmat demonstrații şi agitații, a fost întreruptă o şedință a Asociației Americane de Psihiatrie, iar o expoziție care prezenta detalii privind terapia pentru homosexualitate a fost amenințată cu distrugerea, dacă nu se închide imediat. Psihiatrii care gândeau diferit au început să facă obiectul intimidării publice. Acestea au fost metodele prin care, în 1973, a fost posibilă eliminarea homosexualității din lista tulburărilor psihologice. Nu s‑a efectuat nici un sondaj printre psihiatrii americani. Când, în cele din urmă, s‑a realizat un asemenea sondaj în 1978, 68% încă considerau că homosexualitatea este o tulburare psihosexuală. Consecințele deciziei din 1973 au fost pe termen lung. Orice terapeut care continua să privească homosexualitatea ca pe un conflict de identitate nerezolvat era ponegrit în public. În 1995, psihanalistul de renume internațional Otto Kernberg a fost acuzat de ʺatitudine nedemocraticăʺ pentru că colecta date psihanalitice privind cauzele homosexualității. Sub pretextul eliminării unei discriminări, un alt grup făcea acum www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 8 obiectul discriminării: cei cu orientare homosexuală, care doreau să obțină ajutor pentru a se schimba, au început să constate că e tot mai greu să găsească acest ajutor. Mişcarea homosexualilor nu solicita o mai mare înțelegere a ceea ce era homosexualitatea, sau mai multe cercetări asupra cauzelor sau ajutor pentru depăşirea structurilor emoționale homosexuale. Din contră: orice cercetare asupra cauzelor homosexualității devenise tabu. Orice studiu psihanalitic care nu se alinia sloganului ʺhomosexualitatea este bună şi normalăʺ era eliminat din manuale şi scos din biblioteci. Aceste studii au devenit peste noapte ʺincorecte politicʺ. Ştiința nu poate oferi o orientare, ea presupune o orientare Numai pe baza acestui fundament istoric putem înțelege prezenta a următoarelor două fenomene: unu, de ce avem azi concepte diferite despre om, ambele în mare măsură diametral opuse conceptului iudeo‑creştin, şi doi, de ce avem chiar modele diferite ale homosexualității. Există un singur subiect asupra căruia cercetătorii de astăzi sunt de acord: homosexualitatea nu este pur şi simplu înnăscută. Este adevărat că cercetătorii care sunt apropiați de mişcarea homosexuală au încercat din greu să identifice o genă 7 8 9 specială , anumite structuri cerebrale şi un echilibru hormonal modificat ca posibile 10 cauze ale homosexualității, însă nici una dintre aceste încercări nu a avut succes. 11 Pretenția că homosexualitatea este înnăscută nu are temei stiintific. Mai mult, sexologia prezintă în prezent trei modele ale homosexualității: Modelul 1: Homosexualitatea există aşa cum există şi heterosexualitatea. Ambele sunt cauzate de o varietate de factori, unii incerți şi poate neimportanți. Întrucât ʺnormalitateaʺ statistică sugerează existenta homosexualității, atunci homosexualitatea este ʺnormalʺ. Susținătorii acestui model lucrează în mare parte cu datele lui Alfred Kinsey. Nici homosexualitatea şi nici heterosexualitatea nu se pot schimba. Decizia morală şi etică din spatele acestei viziuni este aceea că stilul de viată homosexual trebuie recunoscut la fel ca stilul heterosexual. Modelul 2: Orice orientare sexuală se formează printr‑un proces de dezvoltare complex, multi‑factorial şi în nici un caz ireversibil. Sexualitatea este în esență ceva flexibil, aşa că atât homosexualitatea, cât şi heterosexualitatea se pot schimba de‑a lungul vieții. Chiar distincția dintre “homosexualitate” şi “heterosexualitate” oferă repere care sunt prea rigide. În schimb, este recomandabil să vorbim despre ʺsexualitățiʺ diferite. Aici, decizia morală şi etică ar fi aceea că diferitele sexualități trebuie recunoscute ca stiluri de viată egale. Modelul 3: În plus, există un al treilea model care împărtăşeşte unele dintre opiniile sexologice ale celui de‑al doilea model. Totuşi, întrucât susținătorii acestui al treilea model au o concepție diferită despre om, ea se bazează pe o decizie morală şi etică diferită. În acest model, homosexualitatea nu este privită ca o dezvoltare diferită sau specială, ci ca o tulburare de dezvoltare. Totusi, pentru că această opinie nu este corectă politic, se fac eforturi fie pentru a o discredita, fie pentru a trece sub tăcere existenta ei. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 9 Abia recent a apărut posibilitatea unei schimbări în această privință. De exemplu, în ediția din ianuarie/februarie 2003, revista “Psychology Today” apără dreptul unei persoane de a se schimba de la homosexualitate la heterosexualitate. Studiul doctorului Robert Spitzer de la Columbia University din New York, prezentat la conferința anuală a Asociației Americane de Psihiatrie în 2001, a confirmat că orientarea homosexuală 12 chiar se poate schimba. Al treilea model se bazează, printre altele, pe cercetarea psihanalitică extensivă realizată înainte şi după 1973. Este singurul model care face uz de deceniile de cercetări şi experiențe ale terapeuților din diferite scoli de gândire, care au însoțit şi au furnizat suport pentru cei care doresc să se schimbe de la homosexualitate la heterosexualitate. Pentru orice om care suferă de o homosexualitate nedorită şi doreşte să scape de ea, acest al treilea model constituie cheia pentru calea către schimbare. Modelul de dezvoltare a homosexualității Din motive de conciziune, voi prezenta acest al treilea model cu referire la homosexualitatea masculină. În acelaşi timp, trebuie menționat că fiecare persoană este unică şi la fel şi dezvoltarea ei. Aceasta înseamnă că există întotdeauna mai mulți factori 13 care interacționează şi care pavează drumul către o dezvoltare homosexuală. În mod tipic, homosexualitatea se bazează pe un conflict nerezolvat din copilărie. Foarte des, acest conflict provine dintre identificare defectuoasă a băiețelului cu tatăl său. Pentru a dobândi o siguranță interioară în relație cu identitatea sexuală proprie, un băiat are nevoie să se detaşeze de legăturile sale strânse cu mama lui, undeva între vârsta de 9 luni şi cinci ani, şi să se identifice cu tatăl. Acest pas în dezvoltarea sa poate reuşi numai dacă este susținut activ de tată şi de mamă. Anumite circumstanțe pot afecta această dezvoltare: (a) Mama îi comunică băiatului o imagine negativă despre masculinitate, îl montează emoțional împotriva tatălui sau refuză să‑i dea drumul, nepermițându‑i să mențină o anumită distantă emoțională față de ea (de pildă, abuzând emoțional de băiat ‑ folosindu‑l ca substitut de partener emoțional). (b) Tatăl nu urmăreşte crearea unei relații active, pozitive, afectuoase şi încurajatoare cu fiul său, petrece prea puțin timp cu el sau are prea puține contacte fizice cu băiatul său. (c) Fiul este din fire timid, fricos, etc. şi poate interpreta lipsa de afecțiune a tatălui ca pe o respingere personală. Elementul decisiv în timpul acestei faze de dezvoltare este acela ca băiatul să se poată identifica cu tatăl său. Prin familiaritate cu tatăl lui şi simțind că ʺsunt ca tati şi vreau să fiu ca el când voi fi mareʺ, băiatul poate căpăta acces la propria masculinitate, se poate familiariza ca ea şi poate învăța să o accepte ca normală. Dacă această identificare eşuează, atunci băiatul se poate retrage, simțindu‑se rănit şi respins. El poate gândi: “Dacă tati nu are nevoie de mine, nici eu nu am nevoie de el.” El ridică un zid între el şi tatăl său şi chiar față de tot ce reprezintă tatăl său, inclusiv masculinitatea lui. Potrivit 14 celor mai recente studii, această “detasare defensivă” de tatăl său este un factor major 10 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc în formarea unei orientări homosexuale. Băiatul se retrage din tot ce este masculin, alege lumea mamei sale, alege să se joace cu fetele şi se simte tot mai puțin parte din lumea băieților. Totuşi, el doreşte să facă parte din acea lume, în timp ce îi este teamă de noi răniri şi respingeri. În timpul adolescentei, cele mai puternice sentimente ale lui ‑ sexualitatea ‑ se combină cu dorința sa cea mai puternică: aceea de a căpăta acces la masculinitate. În plus: Dacă ʺfoameaʺ unui băiat după tatăl său nu a fost niciodată împlinită de tatăl său şi dacă el a suferit şi un abuz homosexual ‑ eventual din partea unui bărbat matur ‑ atunci drumul către homosexualitate este deja pre‑programat. Un băiat cu sentimente heterosexuale caută femininul pentru că îl percepe ca pe ceva misterios. Pe de altă parte, un băiat cu sentimente homosexuale doreşte masculinitatea din acelaşi motiv: i se pare misterioasă. (Feminitatea îi este deja cunoscută.) Noi nu ne îndrăgostim de ceva care ne vine pe gratis sau cu care suntem obişnuiți. Excitația erotică este generată de misterios, de acel ʺaltcevaʺ şi de lipsa de familiaritate. Un băiat cu sentimente homosexuale doreşte masculinitatea altuia pentru că nu este familiarizat cu propria masculinitate. Lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri Modelele 1 şi 2 afirmă că o dezvoltare către homosexualitate nu reprezintă o deviere de la normă, ci o normă nouă şi diferită. Totuşi, acestea nu se împacă cu următoarele date ‑ exceptând cazul în care alegem să le ştergem şi pe acestea din manuale. (a) Toate studiile sunt de acord că băieții care ulterior în viată au sentimente homosexuale, încep prin a se simți ʺmai puțin bărbațiʺ şi suferă de aceasta încă de la vârsta de cinci ani sau mai devreme. De la această vârstă, băieții care dezvoltă mai târziu sentimente homosexuale au deja o teamă de jocurile ʺdureʺ ale colegilor. Le este 15 frică să se bată, se retrag şi se simt în nesigurantă. (b) Cercetările au arătat că există o legătură evidentă şi semnificativă din punct de vedere statistic între anumite tulburări de identitate şi formarea ulterioară către 16 homosexualitate sau transsexualitate. 17 18 19 (c) Studiile recente realizate în Olanda , SUA şi Noua Zeelandă au arătat că bărbații şi femeile cu un stil de viată homosexual suferă mult mai des de anxietate, tulburări de regim alimentar şi depresii majore (bărbații), precum şi de abuz de droguri (femeile) în 20 comparație cu cei care nu au un asemenea stil de viată. Evident, aceasta nu se aplică tuturor bărbaților şi femeilor cu un stil de viată homosexual, iar unii nu par să aibă nici o problemă. Totuşi, când comparăm cele două grupuri, procentul celor cu probleme psihologice este mult mai mare la homosexuali decât la heterosexuali. Chiar şi reprezentanții asociațiilor de homosexuali consideră astăzi că aceste lucruri nu pot fi 21 atribuite doar atitudinii negative a societății față de homosexualitate. (d) Durata de viată a bărbaților homosexuali este cu 8 la 20 de ani mai scurtă decât a 22 celorlalți bărbati. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 11 (e) O varietate de studii recente şi mai mulți cercetători sugerează că promiscuitatea constituie o componentă esențială a homosexualității masculine, chiar dacă persoana 23 are un partener permanent. Şi aici se depun eforturi pentru a reinterpreta lucrurile, în sensul că nici promiscuitatea nu mai constituie o abatere de la normă, ci doar o normă 24 nouă şi diferită. 3. Concluzie Nu ar trebuie toate acestea să ne dea de gândit? Cei care nu mai văd în homosexualitate o abatere morală sau etică de la normă, ci o nouă normă, trebuie să se pregătească să explice realitățile prezentate mai sus. Nu sunt toate acestea un indiciu clar că homosexualitatea este profund contrară naturii masculine sau feminine a persoanei şi că homosexualitatea reprezintă într‑adevăr expresia unui conflict de identitate nerezolvat? Bibliografie [1] Vonholdt, C.R., Ehe ‑ die Ikone Gottes, in: Salzkorn No. 194, Sept 2001, Postfach 1220, D‑64382 Reichelsheim, email:
[email protected]. [2] Jacobi J., A Case of Homosexuality, in: Journal of Analytical Psychology, 14, 1969, p. 48‑64. [3] Freud, A., Clinical observations on the treatment of manifest male homosexuality, in: Psychoanalytic Quarterly 20:337‑338, 1951. [4] Bieber, I., Homosexuality A Psychoanalytic Study Of Male Homosexuals, Basic Books, INC. Publishers, New York, 1962. [5] Socarides, Ch. W., The Overt Homosexual, N.Y., Grune & Stratton, Inc., 1968. Socarides, Ch. W., Homosexuality, A Freedom Too Far, Adam Margrave Books, Phoenix, 1995. [6] Socarides, Ch. W., Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality, in: The Journal of Psychohistory Vol. 10. No.3, Winter, N.Y., 1992 ; Bayer, R., Homosexuality and American Psychiatry ‑ The Politics of Diagnosis, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1987. [7] Hamer, D. H., et al., A linkage between DNA Markers on the X Chromosome and Male Sexual Orientation, in: Science, Vol. 261, July 16, 1993, p. 321‑327. Hamer, D. H. Living with Our Genes, Doubleday, New York, 1998. [8] Le Vay, S., A Difference in Hypothalamic Structures Between Heterosexuals and Homosexual Men, in: Science, Vol. 253, August 30, 1991, p. 1036. [9] Dörner, G., Neuroendocrine response to estrogen and brain differentiation in heterosexuals, homosexuals and transsexuals, in: Archives of Sexual Behaviour, Vol. 17, 1998, p. 57‑75. [10] Byne W., et al., Human Sexual Orientation: The Biological Theories Reappraised, in: Archives of General Psychiatry, Vol. 50, No.3, March, 1993, p. 227‑239. [11] For further information see Appendix 2. [12] Spitzer, L. R., New Studies on Sexual Reorientation Therapies, in: Bulletin No. 2 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 12 Autumn 2001, German Institute for Youth and Society, Postfach 1220,D‑64382 Reichelsheim, email:
[email protected]. [13] Nicolosi, J., Reparative Therapie of Male Homosexuality ‑ A New Clinical Approach, Jason Aronson Inc., Northvale, N. J., 1991, Nicolosi, J., Healing Homosexuality ‑ Case Stories of Reparative Therapy, Jason Aronson Inc., Northvale, N. J., 1993. Cohen, R., Coming Out Straight, Oakhill Press, Winchester, 2000. [14] Moberly, E. R., Homosexuality: A New Christian Ethic, Clarke & Co., Cambridge 1983. [15] See Friedman, R. C., Male Homosexuality, Yale University Press 1986. [16] Zucker, K. J., Bradley, S. J., Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents, The Guilford Press New York, 1995. [17] Sandfort, T., Graaf, R., Bijl, R., Schnabel, P., Same‑Sex Sexual Bahaviour and Psychiatric Disorders: Findings from the Netherlands Mental Health Survey and Incidence Study (NEMESIS), Arch. Gen. Psych Vol. 58, 2001, p. 85‑91. [18] Herrel, R., Sexual orientation and suicidality, Arch. Gen. Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 867‑74. Carlat, DJ, Camargo CA Jr., Review of bulimia nervosa in males, Amer. Journ. of Psychiatry, 148, 1991, p. 883‑843. [19] Fergusson, D.M., Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people?, Arch. Gen. Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 876‑80. [20] See: O’Leary, D., Why the Homosexual Lifestyle offers No Model for Children, in: Bulletin No. 3, Spring 2002, German Institute for Youth and Society, Postfach 1220,D‑ 64382 Reichelsheim, www.dijg.de. [21] See Bailey, J. M., Homosexuality & Mental Illnes. Arch Gen Psychiatry, Vol. 56, Oct. 1999, p. 883‑884. [22] Hogg, R. S., et al., Modelling the Impact of HIV Diseases on Mortality in Gay and Bisexual Men, Int. Journal of Epidemiology, Vol. 26, No.3, 1997, S. 657‑661. [23] Van de Ven, P. et al., A Comparative Demographic and Sexual Profile of Older Homosexually Active Men, in: Journal of Sex Research Vol. 34, No.4, 1997, p. 349‑60. ZÜMS 98, Institut für Sozial‑ und Präventivmedizin der Universität Zürich, Sumatrastr. 30, CH‑8006 Zürich, June 1999. [24] Dannecker, M., Sexualwissenschaftliches Gutachten zur Homosexualität, in: Jürgen Basedow et al. (ed.), Die Rechtsstellung gleichgeschlechtlicher Lebensgemeinschaften. Mohr‑Sieback, Tübingen 2000, p. 343 f. Homosexualitatea privită din punct de vedere psihiatric Hodini Năstase, psihiatru, Doctor în Ştiințe Medicale Homosexualitatea, la fel de veche ca şi omenirea, este prezentă atât în societățile avansate, cât şi în cele primitive, la toate nivelurile socio‑economice, în toate grupurile etnice şi rasiale, în mediul urban dar şi în mediul rural. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 13 Deoarece acest subiect are implicații morale, religioase şi transculturale, este foarte dificil de abordat pe criterii strict ştiințifice. Este deosebit de importantă însă această obiectivare ştiințifică, în special când psihiatrul este chemat să‑şi aducă contribuția în rezolvarea problemelor psihosociale pe care le implică acest tip de comportament uman. De altfel, la Congresul Mondial de Psihiatrie de anul trecut (1994) de la Rio de Janeiro, s‑a căzut de acord că psihiatria trebuie să se implice mai mult în problemele psihosociale contemporane. Din acest punct de vedere, este bine să începem prin a stabili exact, din punct de vedere psihiatric, ce înseamnă homosexualitatea. Termenul homosexualitate (H.S.) indică prezenta unor gânduri şi sentimente erotice față de o persoană de acelaşi sex, precum şi orice comportament sexual asociat. Este necesar să cunoaştem clasificarea H.S.: · H.S. secundară unor boli psihice grave, cum ar fi schizofrenia, epilepsia, alcoolismul, dementa, oligofrenia. H.S. de cauze hormonale (hermafroditismul). transsexualismul — tulburare psihică încadrată în psihiatrie la capitolul „Tulburări ale identității de gen” (cei ce solicită operații de „schimbare a sexului”). · · Există H.S. de cauze psihosociale: · · H.S. conjuncturale (lagăre, cămine...). H.S. educaționale (structurarea deviată a comportamentului sexual în copilărie, ca de ex. în orfelinate). H.S. de alte cauze (droguri, orgii, beții...). · Din punct de vedere al percepției propriului EU al comportamentului homosexual, H.S. se clasifică în: · H.S. ego‑sintonică — când persoanele se simt bine aşa cum sunt şi doresc să rămână aşa. H.S. ego‑distonică — cei care suferă că sunt homosexuali. · Cauzele H.S. ego‑sintonice a) cauze psihiatrice: Nu există o corelație evidentă între H.S. şi procesele intra‑psihice. Nu există nici un test de psihodiagnostic specific pentru H.S. în afară de anamneză. b) cauze genetice: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 14 Nu există probe convingătoare despre anomalii genetice cromozomiale sau neuroendocrine. c) cauze economico‑socio‑culturale: — cauze economice: la populația Chukchee din Siberia, tinerii H.S. se complac în acest tip de comportament sexual, pentru că nu au posibilități materiale să‑şi cumpere o nevastă; — cauze transculturale: se cunosc populații reduse numeric care adoptă aproape exclusiv acest comportament sexual. De exemplu în triburile Keraki din Noua Guinee, Aranda din Australia şi Siwans din Africa de Nord, femeile sunt frecvent H.S., fără a exclude şi varianta heterosexuală. În concluzie, este lipsită de temei tendința de a psihiatriza homosexualitatea, adică de a încerca să‑i găseşti motivații medicale, psihiatrice. Orice homosexual (ego‑sintonic) este pe deplin răspunzător de comportamentul său, adică are discernământ. De altfel, problema H.S. preocupă multe societăți, tocmai datorită demersurilor, din ce în ce mai zgomotoase, pe care aceştia le fac în scopul de a deveni legali. Chiar Departamentul de Apărare al S.U.A., tară recunoscută ca etalon al democrației, a hotărât recent: „Persoanele care sunt în armată nu vor mai fi interogate sau cercetate în legătură cu conduita lor homosexuală sau bisexuală, dar toți vor fi informați că homosexualitatea este ilegală (proscrisă) (proscribed = pusă în afara legii) pentru toți membrii forțelor armate ale S.U.A. Într‑un studiu foarte recent a doi cercetători americani publicat în cea mai cunoscută şi serioasă revistă de psihiatrie, anume American Journal of Psychiatry, nr. 1, 1995, s‑a ajuns la următoarele concluzii: Din 17.000 de persoane excluse din armata S.U.A. în perioada 1980‑1990, din cauza homosexualității, 78% erau bărbați, cei mai mulți albi. Motivele excluderii au fost clasificate astfel: · o parte prezentau tulburări psihice care îi făceau să aibă un comportament instabil; o parte reprezentau o sursă de moralitate îndoielnică pentru ceilalți militari; iar o altă parte prezentau un nivel de securitate foarte scăzut, putând fi uşor manevrați prin şantaje sau putând fi uşor seduşi de alții. · · Autorii au cercetat arhivele scrierilor militare, precum şi dosarele din instanțele de judecată, şi au concluzionat că cel mai puternic argument pentru excluderea din armată a homosexualilor, nu au fost tulburările psihice, ci prezenta altor atitudini adverse. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 15 Aceste atitudini, pe care cercetătorii le‑au numit „adverseʺ au fost cele datorate moralității scăzute, posibilitatea ca aceşti oameni să poată fi folosiți în scopuri neloiale, ei fiind sclavii viciului lor. În concluzie, homosexualitatea nu este o boală psihică, nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice, deci nu are cauze medicale. Ea poate fi considerată un viciu, şi ca oricare alt viciu are o influentă cert nefavorabilă atât asupra individului însuşi, cât şi asupra familiei sale, asupra întregii societăți. De aceea, ca medic, consider că homosexualitatea (ego‑sintonică) nu poate fi tratată ca o boală. Ea trebuie privită şi tratată de către societate ca oricare alt viciu. Societatea are nu numai dreptul, dar şi datoria de a aborda acest subiect considerat de unii tabu, în scopul de a informa în special tinerii şi astfel de a‑i proteja. Homosexualitatea la adolescenți Dr. Sander Breiner I. O stare normală de transformare Anii adolescentei sunt de obicei menționați ca un sistem unitar, cu generalități şi particularități care acoperă întregul interval de timp. După cum este evident că într‑un grup copiii de doi ani sunt foarte diferiți de cei de un an, este la fel de evident şi că cei de 22 de ani seamănă foarte mult cu cei de 23. În cadrul unui grup de adolescenți există diferente semnificative la un interval de doi ani. Pe lângă diferentelor după vârstă, există şi diferente semnificative de natură genetică şi social‑familială. Este important să ținem cont de aceste concepte atunci când analizăm un subiect în general, dar şi o entitate clinică specifică. Aceste lucruri s‑au mai spus până acum, dar rareori s‑au aplicat. II. Schimbări organice Neurologii cred că creierul în dezvoltare al unui adolescent este foarte influențat de factori sociali şi emoționali externi. Maturizarea puberală începe la nivelul creierului şi continuă de‑a lungul adolescentei. Există schimbări semnificative în volumul şi structura materiei cenuşii. De pildă, materia cenuşie frontală atinge volumul maxim la vârsta de 11 ani la fete şi la 12 ani la băieți. Cortexul prefrontal lateral dorsal, responsabil de controlul impulsurilor, nu atinge dimensiunea adultă finală decât la vârsta de 25 de ani. La fel, maturizarea cerebrală normală, simultană cu o reorganizare a creierului, apare ca răspuns (într‑o oarecare măsură) la experiențele sociale. Materia cenuşie din lobul frontal atinge un maxim în perioada pubertății. Această regiune din creier este vitală pentru stabilirea răspunsurilor sociale. Ea se reorganizează şi scade puțin în mărime în perioada adolescentei. Această plasticitate neurală se manifestă îndeosebi în cortexul prefrontal în perioada adolescentei. În plus, sistemele de neuro‑ transmițători nu se maturizează complet până la maturitatea (Dahl, 2004). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 16 Anumiți factori modificatori, cum ar fi solicitările (fizice şi psihologice), alimentația şi exercițiile fizice (sportul) pot avea un efect semnificativ asupra activității şi dezvoltării axei reproductive şi asupra momentului deşteptării puberale a acestei axe. Aceste solicitări pot conduce la o suprimare a funcției reproductive prin creşterea influentei inhibitorii asupra neuronilor hormonului gonadotropină. Aceasta poate conduce la o mai mică stimulare a funcției ovariene sau testiculare. Dacă solicitările sunt cronice, poate apărea o suprimare completă a acestei axe reproductive. ʺHormonii steroizi gonadici influențează activitatea unui număr de sisteme de neuro‑transmițători, care există în întregul creier şi au roluri cheie în reglarea multor funcții cerebrale ‑ funcții cognitive şi reglare emoțională.ʺ Astfel, solicitările cronice din perioada pre‑puberală ‑ post puberală pot afecta dezvoltarea bărbaților şi a femeilor, întârziind chiar dezvoltarea capacității reproductive şi dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare (Dahl, 2004). La adolescenți, regiunea frontală a creierului este foarte sensibilă la stimulii de mediu care pot afecta organizarea funcțională a diverselor sisteme din creier. Toate aceste date provin din extensive studii neurologice şi de imagistică cerebrală. III. Sexualitatea prepuberală (10 la 12 ani) Identitatea sexuală nu este definitivată înaintea maturizării sexuale fizice; de fapt, există o identitate sexuală ambiguă sau schimbătoare (lucru normal, în anumite limite). Acest lucru se observă mai uşor la fete. Experiențele unei maturizări normale ‑ post‑pubertate ‑ stimulează procesele de integrare. Această direcție către o identitate sexuală normală se poate pierde din cauza unor factori pre‑existenți. Se poate ajunge la o criză de identitate (cu o angoasă şi depresie marcată) şi/sau confuzie de identitate. De exemplu, un băiat cu o asemenea experiență la pubertate poate resimți o anumită izolare şi afecte narcisiste care îl pot conduce către formarea unei orientări homosexuale prin identificarea cu un homosexual matur care are rol de ideal masculin (Blos, 1979). Băieți Pe lângă transformările fizice semnificative din această perioadă, aceşti tineri devin tot mai legați unul de altul, de pildă prin intermediul unor sporturi de echipă. De asemenea, ei dezvoltă o identificare puternică cu anumite modele masculine; nu numai din familia lor, ci şi din domeniul sportiv sau prin alte contacte directe şi indirecte. Identificarea cu aceste modele este importantă pentru siguranța şi respectul lor de sine şi pentru stabilirea unei identități masculine. Fete În acest interval de vârstă, fetele sunt mai dezvoltate fiziologic, psihologic şi neurologic decât băieții. Ele tind să aibă relații mai sigure unele cu altele, dar şi cu modelele feminine. Familiile şi societățile care au o atitudine mai pozitivă față de femei le ajută să aibă o poziție mai stabilă în comparație cu băieții de vârsta lor. Dacă familiile şi societatea tind să le denigreze pe femei, atunci ele intră acum într‑o perioadă de solicitări semnificative. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 17 Aceasta este perioada, pentru fete dar şi pentru băieți, când apare un aşa‑numit interval oedipal secundar. Ca şi la intervalul oedipal primar, rezolvarea implică o identificare homosexuală cu părintele de acelaşi sex. Identificarea necesită un sentiment de iubire (afecțiune) pentru acea persoană. IV. Pubertatea (12 la 14 ani) Băieți Această perioadă prezintă cele mai intense frământări din intervalul 10 ‑ 20 de ani. Adolescenții mai mari pot prezenta o mai mare agitație şi fricțiuni cu societatea, dar mişcările interioare sunt mai reduse. Băieții mai mici se confruntă cu incertitudini de natură sexuală, legate de funcționarea sexual‑socială, de identificarea cu modele masculine şi de renunțarea la ataşamente homosexuale inconştiente. Problemele din această perioadă, dacă împiedică soluționarea, pot conduce la repercusiuni care vor necesita ani pentru a fi rezolvate. Fete Dacă presupunem că avem un răspuns pozitiv normal din partea familiei şi a societății față de femei, atunci aceste fete vor trece destul de bine prin această perioadă a vieții. În mod normal, ele vor avea o relație pozitivă intensă cu mama lor; expresiile ostile sunt normale şi de durată redusă (de ordinul minutelor, în mod normal). Afecțiunea deschisă dintre fete este considerată a fi un atribut normal pozitiv, în timp ce la băieți se consideră că reprezintă efeminare, slăbiciune şi lipsă de bărbăție. Astfel, este mai uşor pentru fata puberă să întrețină nişte sentimente de afecțiune homosexuale, dar să se vadă pe sine ca viitoare femeie heterosexuală. V. Adolescenta (14 la 16 ani) Băieți Aceasta este o perioadă de experimente. Deşi nu ştiu bine cine sunt, de obicei ştiu ce vor să fie. Indiferent de ce anume distorsionează identificarea lor normală (modelele), percepțiile sociale/psihologice față de femei şi stabilitatea familiilor lor pot avea efecte conflictuale asupra dezvoltării lor pe următorii ani. Este normal să avem fricțiuni între adolescent şi tatăl său, de scurtă durată. Dacă acasă acest lucru nu se poate produce în siguranță, următorul loc este şcoala. Dacă nici acolo nu există siguranță, atunci manifestările vor fi externalizate în societate. Deşi contactele homosexuale ale fetelor, în această perioadă, sunt tratate ca normale, băiatul le poate percepe altfel. În plus, dacă băiatul devine speriat de aceste răspunsuri agresive/frecuşuri, ele îi pot spori orientarea homosexuală, din motive de auto‑conservare. VI. Homosexualitatea În explorarea simptomelor sau expresiei comportamentale, este important să avem o abordare multiplă. Aceasta trebuie să includă evaluarea funcționării eului, analizând în particular nivelul fixației libidinale sau al regresiei, precum şi nivelul fixațiilor sau agresiunilor din dezvoltarea generală a eului. Procesele prin care se formează acest simptom sau expresie comportamentală sunt vitale pentru înțelegerea problemei. În www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 18 final, în evaluarea structurii eului unui individual, avem nevoie să cunoaştem cum funcționează eul în alte domenii, în special în relațiile‑obiect (Socarides, 1990). Astfel, înclinația sau comportamentul homosexual pot fi expresia unui material oedipal sau pre‑oedipal. Poate fi soluționarea unui conflict inconştient apărut din aspectele cele mai timpurii ale dezvoltării personale şi până în perioada organizării superioare a eului. Dinamica pre‑oedipală din această formă de rezolvare a conflictului homosexual tinde să se apropie mai mult de o expresie paranoică şi defensivă proiectivă. Rezolvarea incompletă a conflictelor, exprimată sub forma unei homosexualități personale organizate, se poate vedea în frecvența instabilității cuplurilor de homosexuali. De obicei, acestea nu rezistă mai mult de doi ani, dar chiar şi în acest răstimp sunt marcate prin relatii ʺextra‑conjugaleʺ. Aceasta indică clar faptul că comportamentul homosexual este o încercare de soluționare a unor conflicte inconştiente anterioare vârstei de cinci ani. Cu cât apar mai timpuriu în dezvoltarea personală fixații datorate unor conflicte nerezolvate, cu atât creste probabilitatea ca individul să recurgă la vătămări narcisiste. Acestea pot lua forma şi se pot exprima sub forma unei furii narcisiste (într‑o manieră mai brută sau mai subtilă) față de un terapeut sau față de oricine care propune un răspuns terapeutic față de homosexualitate. Această atitudine se poate extinde şi asupra oricărei persoane care abordează homosexualitatea ca o problemă şi nu ca un mod normal de viată. Evident, cu cât este mai ridicat nivelul organizării personale (oedipale), cu atât este mai bună prognoza în rezolvarea conflictului fundamental. Totuşi, ca în toate relațiile terapeutice (analitice), motivația pacientului de a înțelege şi a‑şi rezolva conflictele interne este cel mai important element pentru o finalitate pozitivă. Orice lucru care contravine acestei motivații nu este numai contra‑productiv, dar are şi un caracter constrictiv inhibitor. Astfel, este necesar ca toți oamenii rezonabili să‑i sprijine pe cei cu o simptomatologie homosexuală în sensul soluționării acestei probleme. Opusul este să încerci să tratezi simptomatologie ca fiind normală, reducând astfel motivația individului de a căuta ajutor. Apare o problemă atunci când mai multe persoane, care vor să‑i protejeze pe homosexuali de abuzuri legale şi ilegale, se adună sub umbrela unor asociații animate de aceleaşi idei. Rezultatul frecvent este o sumă de indivizi cu defecte psihologice mai grave (fixații primitive/timpurii, maturizare deficitară) adunați sub aceeaşi asociație‑ umbrelă. Rezultatul poate fi distructiv sau cel puțin dăunător pentru societate şi indivizi. Aceste poate fi un factor major de contribuție la multe reacții negative față de structura familială clasică (căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, copii). Aşa‑numita ʺlibertate de alegereʺ a devenit o invitație la promiscuitate sexuală, cu o explozie a bolilor cu transmitere sexuală. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 19 Una dintre importantele construcții dinamice este conflictul sadomasochist. De exemple, homosexualul pasiv cu înclinații masochiste va renunța la o poziție de putere sau avantajoasă în schimbul dragostei; cei cu o construcție defensivă mai sadică pot prezenta un tip de răspuns mai paranoic şi renunță la dragoste în schimbul a ceea ce ei consideră că e putere (ostilitate). Întrucât există o legătură cunoscută între homosexualitate şi paranoia, putem observa unele elemente de acest gen la ostilitatea manifestată de grupările de homosexuali față de cei care consideră că homosexualitatea este o problemă socială/psihologică. Acest lucru poate fi periculos pentru societate şi contra‑productiv în orice grup ştiințific de analiză. Un element clinic interesant este observat la tendința deloc surprinzătoare a individului neîncrezător şi paranoic de a resimți şi a exprima ostilitate față de toți cei care nu sunt de acord cu el, ca şi cum el ar fi o victimă. Observăm aceasta la activiştii homosexuali. La fel de puțin surprinzătoare e tendința lor de a‑şi exprima poziția homosexuală în termeni grandioşi. Aceasta a condus la următoarele: Actualmente există numeroase materiale tipărite de homosexuali şi distribuite în şcolile din SUA. Acestea le spun copiilor că au ʺalternative sexuale legitimeʺ. E puțin probabil ca asemenea literatură să creeze homosexuali, dar cu siguranță ea va amplifica sentimentele de nesiguranță şi incertitudine sexuală care sunt normale la copii (în special la pubertate şi la începutul adolescentei). În loc să contribuie la libertatea lor de gândire, de simțire şi de explorare a lumii lor, asemenea materiale pot amplifica semnificativ angoasa şi confuzia. Adolescenții au parte în mod frecvent de sentimente homosexuale şi uneori au parte şi de experiențe homosexuale. De obicei, aceasta conduce la o dezvoltare heterosexuală normală. Materialele care vorbesc despre ʺalternative sexuale legitimeʺ nu fac decât să adauge la îndoielile, nesiguranța şi depresia lor. Le vor spori tendințele de suicid. A nu se uita şi cele afirmate mai sus despre potențialele efecte cerebrale organice ale acestui tip de solicitare. În prezent, activiştii homosexuali promovează ideea că homosexualitatea poate fi o opțiune normală şi rezonabilă. În multe scoli din Statele Unite sunt prezentate materiale pe această temă. Astfel, unii elevi de liceu sau studenți, care resimt un conflict sau o angoasă legată de sentimentele lor sexuale, adoptă o postură de ʺbisexualiʺ, care implică un stres şi o tensiune mai mică. Acest lucru nu este o raritate în perioada adolescentei, la acei indivizi care se confruntă cu fantezii homo şi heterosexuale (atât conştiente, cât şi inconştiente). Aceasta poate duce chiar la o anumită implicare homosexuală. Acest lucru nu este neobişnuit în cadrul tranziției de la adolescentă la lumea adulților, pentru acei adolescenți care sunt de fapt heterosexuali. Totuşi, pentru cei care aparțin grupului de mai sus, cu tensiuni sexuale vădite, ei pot adopta o poziție mai justificativă de ʺbisexualiʺ, în special atunci când sunt sfătuiți astfel de către literatura produsă de asociațiile de homosexuali. Pentru acei adolescenți care consideră că fanteziile şi sentimentele lor homosexuale sunt ego distonice, există mai multe şanse ca ei să treacă mai usor prin această perioadă de tensiuni şi disconfort. Sprijinul din partea asociațiilor de homosexuali, în sensul ca ei să‑şi accepte sentimentele homosexuale ca ego sintonice (pozitive), va face ca tranziția ulterioară către o www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 20 heterosexualitate deplină să fie mai dificilă. Pentru aceste persoane, uneori e nevoie de ani pentru ca ei să‑şi recunoască poziția heterosexuală fundamentală (Socarides, 1965, 1979). Efectul acestor lucruri asupra dezvoltării neurale şi a axei neuronale sexual/hormonale poate fi semnificativ. VII. Diagnosticul problemelor de homosexualitate la adolescenți 1. Lipsa oricărui interes heterosexual manifest. 2. Comportament homosexual în perioada adolescentei, cu absenta oricărui indiciu de vină/angoasă/conflict personal, simultan cu fantezii perverse. 3. Lipsa relațiilor oedipale autentice în orice aspect al trecutului copilului. 4. Fantezii homosexuale fără nici o socializare heterosexuală, cu o atitudine interpersonală tăcută şi absenta fluctuațiilor emoționale specifice acestei vârste. 5. Ostilitate față de propriile impulsuri libidinale şi absenta sentimentelor sexuale. 6. Unele contacte homosexuale, o atitudine negativă față de ideea de a creste şi tendința de a suprima alte solicitări instinctuale. 7. Contacte homosexuale persistente după perioada de început a adolescentei. 8. Relație homosexuală cu un adult. 9. Adolescentul declară deschis ʺŞtiu că sunt homosexual, aşa simt.ʺ VIII. Terapia Dat fiind că lumea copilului este familia lui, familia trebuie luată în considerare în cel mai serios mod. Un copil cu vârsta între 10 şi 16 ani trebuie privit altfel decât un copil care este la un pas de lumea adulților sau plecat de acasă la facultate. Astfel, trebuie să‑l vedem pe pacient şi pe cei doi părinți împreună, apoi individual. Dacă există şi alte persoane care locuiesc în acea casă, poate fi de folos să ne întâlnim cu ele pentru a avea o imagine completă a dinamicii familiale. Din această poziție se poate oferi un program terapeutic adaptat unor circumstanțe specifice. Dacă băiatul nu mai este un copil mic, ci un adolescent, atunci influenta majoră a părinților şi impactul acestora asupra vieții lui au trecut. Cea mai importantă contribuție a lor la viata lui ‑ acum şi în viitor ‑ stă în atitudinea lor pozitivă față de el şi în înțelegerea de către el a respectului părinților față de el. Conştientizarea faptului că părinții se iubesc unul pe altul, a faptului că există acolo o familie iubitoare, dispusă să‑l ajute, toate acestea reprezintă contribuția lor principală la binele lui. În acest punct din viata lui, părinții nu pot ʺdoriʺ lucruri pentru el. El trebuie să le vrea pentru sine. Părinții nu‑l pot forța să fie doctor şi să aibă succese în această direcție, dacă el vrea să fie arhitect. Părinții nu pot dori ca el să rămână celibat dacă el vrea să se căsătorească. Astfel, ei nu pot dori ca el să fie heterosexual dacă el vrea să fie homosexual. Totuşi, dacă el simte că are o orientare homosexuală, dar doreşte să fie www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 21 heterosexual, atunci sprijinul lor coincide cu dorințele lui şi contribuie frecvent la o finalitate heterosexuală. Trebuie însă să ținem cont că dorința de a avea o orientare heterosexuală trebuie să vină de la el şi nu trebuie să fie motivată de a le face pe plac părinților. Cel mai important aspect este afecțiunea dintre părinte şi copil în timp, de‑a lungul relației dintre ei. Întreținerea unei relații pozitive şi sănătatea şi bunăstarea participanților este un lucru foarte important. În ciuda termenului ʺgayʺ (vesel), depresia este o trăsătură conştientă şi inconştientă comună majorității homosexualilor. Principala preocupare a individului este depresia lui sau orientarea homosexuală? Dacă preocuparea este în principal orientarea lui homosexuală şi dacă doreşte să se cunoască mai bine pe sine pentru a‑şi schimba acea orientare, atunci există disponibile terapii pentru a‑l ajuta în acest sens. Dacă preocuparea lui este depresia, homosexualitatea fiind de mai mică importantă pentru el, atunci există psihoterapia care îl poate ajuta aici. Indiferent de caz, pacientul e cel care alege. Presupunând că depresia este principalul interes şi că pacientul poate participa la o psihoterapie dinamică intensivă (cum ar fi psihanaliza), se poate estima o finalitate pozitivă. Întrucât o imagine de sine deteriorată, un respect de sine afectat şi anumite blocaje ale libertății emoționale sunt experiențe frecvente conştiente şi inconştiente ale homosexualului, ne putem aştepta ca o finalitate pozitivă în rezolvarea problemei depresiei să fie o reluare a dezvoltării psihosexuale normale către heterosexualitate, dar nu neapărat. Indiferent de opțiune, pacientul decide ce cale va urma şi până unde va merge. Terapia, indiferent de tip, reprezintă alegerea pacientului pentru a răspunde nevoilor personale. Dorințele societății, ale familiei, terapeutului sau ale unei organizații profesionale nu intră în discuție aici. Indiferent de situație, trebuie respectată întotdeauna libertatea de alegere a pacientului. Diagnosticul şi tratamentul nu sunt niciodată determinate după simptom. Psihologic vorbind, diagnosticul reprezintă o înțelegere complexă a psiho‑dinamicii pacientului. Aceasta implică dezvoltarea psihologică a pacientului, capacitatea acestuia de a tolera stresul psihologic fără decompensări semnificative, şi motivația lui de a se înțelege şi de a face schimbările corespunzătoare. Tipul de tratament ales şi anvergura acelui tratament reprezintă o decizie inițiată de pacient, cu concursul terapeutului. Cel mai semnificativ factor este motivația părinților de a‑l înțelege. Dacă motivația înseamnă a se simți mai bine, este de înțeles, dar trebuie să vină după dorința lui de a‑şi înțelege şi rezolva problemele. (Breiner, 2001) Care sunt cauzele cele mai probabile pentru homosexualitatea masculină şi feminină? Dat fiind că homosexualitatea este un răspuns comportamental şi emoțional complex la o varietate de conflicte interne, nu există un răspuns unic bun. Există însă anumite date. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 22 1. Orice problemă psihologică de intensitate medie la gravă poate lua forma unei expresii homosexuale; la o altă persoană, aceeaşi problemă e posibil să nu comporte o expresie homosexuală. 2. Afecțiunea şi dragostea pentru o rudă de acelaşi sex este o componentă normală a dezvoltării psiho‑sexuale a copilului. Pe măsură ce copilul parcurge prima parte a copilăriei, el are nevoie să se identifice cu un adult de acelaşi sex şi să‑l iubească. Fără această experiență normală, vor exista probleme psihologice pentru acel individ, dar nu neapărat de natură homosexuală. 3. Întrucât mama este persoana cea mai importantă din viata copilului până la vârsta de trei ani, felul în care îi răspunde ea copilului şi felul în care ceilalți adulți din casă îi răspund mamei (în speță, tatăl) îl pregăteşte pe copil pentru o orientare către sine şi pentru relațiile interpersonale viitoare. Un tip de probleme ce apar în această perioadă este homosexualitatea ca mijloc de apărare împotriva angoasei menționate deja. 4. Între vârsta de 15 şi 20 de luni, fetița începe să se perceapă ca fiind de sexul femeiesc. Băieții sunt mai puțin avansați neurologic în primii trei ani de viată, aşa că identificarea lor ca masculi are loc între 18 şi 24 de luni. Ambii au nevoie de o relație benignă cu mama şi cu tata, dar şi de o relație bună între mama şi tata. Acesta este începutul importantei tatălui ca persoană grijulie, iubitoare, atât pentru băiețel, cât şi pentru fetită. Aceasta este baza de la care porneşte stabilirea rolului sexual primar. 5. Perioada dintre vârsta de trei şi cinci ani, atât pentru băieți, cât şi pentru fete, este perioada în care ei deprind interacțiunile sociale de bază cu cei din preajmă, prin intermediul jocului. Este perioada în care participă la diferite activități alături de părinți, dar şi perioada în care îi observă pe părinți. Parcurgerea cu succes a acestei perioade le conferă o fundamentare primară a rolului lor sexual prin identificarea cu părintele de acelaşi sex. Pe scurt, deşi orice problemă poate conduce la o expresie homosexuală, principalele elemente sunt: respect de sine redus (imagine de sine deteriorată), dezvoltare incompletă sau conflictuală a rolului sexual, conflict legat de identificarea cu o persoană de acelaşi sex şi conflict legat de nevoia de a avea nevoie de o persoană de sex opus. Tipul de tratament depinde întotdeauna de nevoile şi dorințele pacientului. Tratamentul nu trebuie stabilit în funcție de ce vrea terapeutul, familia sau societatea. Astfel, cea mai eficientă terapie este cea care se bazează pe o relație lucrativă între terapeut şi pacient (şi telurile conştiente şi subconştiente ale pacientului) (Nicolosi, 1991). Presupunând că pacientul este bine motivat şi capabil de a participa la procesul intens şi dificil al psihoterapiei dinamice (cum ar fi psihanaliza), această procedură poate avea cele mai benefice rezultate. Totuşi, indiferent de tipul de terapie pe care îl alege pacientul, aceasta trebuie să includă o formă de psihoterapie orientată pe introspecție şi ajutătoare din punct de vedere psihologic; fără această psihoterapie suplimentară, beneficiile vor fi temporare şi/sau este posibil să apară alte forme de simptomatologie psihologică. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 23 Din experiența mea, am constatat că abordarea angoasei şi depresiei primare a fost metoda cea mai eficientă de rezolvare a oricărei probleme, inclusiv a homosexualității. IX. Comentarii finale Este adevărat că nu genetica stabileşte orientarea unei persoane. Este de asemenea adevărat că nu poți face pe cineva să fie homosexual decât temporar (de exemplu, în închisoare). Totuşi, există anumite probleme care apar în legătură cu homosexualitatea din perioada adolescentei, un fenomen care poate avea repercusiuni semnificative. Creierul în dezvoltare (pre‑pubertate spre vârsta adultă), în particular în ceea ce priveşte dezvoltarea emoțională şi sexuală, este afectat organic de tensiuni sociale şi fizice. Îndoctrinarea homosexuală (directă sau subtilă) ‑ coercitivă sau prin seducție ‑ poate afecta în mod organic creierul şi dezvoltarea fiziologică sexuală într‑o măsură modestă sau minimă. Nu se poate crea o homosexualitate permanentă. Totuşi, aceasta poate conduce la o varietate de probleme care îndeobşte includ un respect de sine redus, tulburări de acomodare, depresie, selectarea unor teluri în viată şi alte probleme. Deşi individul îşi poate alege în cele din urmă un model de viată heterosexual, anii precedenți marcați de probleme de dezvoltare şi organizarea vieții personale pot avea efecte dăunătoare. Astfel, orice atitudine din partea societății şi în particular din partea educatorilor, în sensul că homosexualitatea ar fi un stil de viată rezonabil sau alternativ, contribuie semnificativ la psihopatologia acestei vârste vulnerabile. Bibliografie Blos, Peter, ʺThe Adolescent Passage,ʺ International Universities Press, New York, 1979 Breiner, S. ʺQuestions On Homosexuality,ʺ ʺBulletin NARTH,ʺ Vol. 10, No 1, April 2001, pag. 10 ‑11. Dahl, Ronald, Linda Spear Ed., ʺAdolescent Brain Development,ʺ Annals of the New York Academy of Sciences, Vol. 1021, 2004 Karasu, T. and C. Socarides, Ed., ʺOn Sexuality: Psychoanalytic Observations,ʺ International Universities Press, New York 1979 Nicolosi, Joseph, Reparative Therapy of Male Homosexuality, Jason Aronson, New Jersey, 1991. Socarides, Charles, ʺThe Overt Homosexual,ʺ Grune and Stratton, New York, 1968. Homosexualitatea feminină Janelle Hallman‑Burleson Timp de mai mulți ani am acordat consiliere de specialitate femeilor care se confruntă cu sentimente homosexuale. Sper să reuşesc să prezint câteva dintre lecțiile pe care le‑ am învățat eu şi sper să fac aceasta într‑o manieră care să le aducă cinste lor, adevărului www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 24 şi experiențelor lor interioare. Lucrez cu femei deosebite. Sunt foarte inteligente ‑ personalități complexe, energice şi înzestrate cu un puternic simt al dreptății şi integrității. Homosexualitatea feminină (lesbianismul) este o stare complexă. Ea implică mai mulți factori diferiți, unul dintre aceştia fiind relațiile familiale ale femeii. Explicând homosexualitatea feminină, voi descrie unele dinamici familiale sau relații imperfecte care pot genera atracții homosexuale la o fiică ‑ însă voi, părinților, e important să auziți voi aceasta mai întâi: 1. Țineți minte, nu doar relațiile noastre cu copiii noştri sunt imperfecte; căsniciile noastre sunt imperfecte, relațiile dintre părinți sunt şi ele imperfecte, la fel şi relațiile acestora cu părinții lor şi aşa mai departe pentru fiecare dintre noi. 2. Fiecare copil este unic şi de aceea ei se percep pe ei înşişi şi lumea din jurul lor în mod diferit. Un copil poate vedea o situație ca hazlie şi poate râde. Altul poate resimți teamă şi se poate retrage. Tu, ca părinte, nu poți controla percepțiile sau reacțiile copilului tău. O mare parte din conflictul homosexual se bazează pe percepția şi interpretarea dată de copil evenimentelor vieții. Când vorbesc despre o potențială ruptură între fiică şi mamă sau tată, NU vreau să spun că voi, părinții, nu vă iubiți copilul; vreau să spun că din anumite motive, fiica ta poate că nu a simțit această dragoste. Această ruptură şi confuzie din cadrul relației face parte din realitățile traiului într‑o lume defectă. Din nefericire, aceste confuzii pot şi deseori se transformă în probleme care ne controlează viata. Homosexualitatea este doar un exemplu. Părinți, ştiu ce sarcină dificilă aveți. Este important să fiți deschişi şi să abordați problemele care pot exista în relația voastră cu fiica voastră, însă e la fel de important să nu ajungeți îngropați şi paralizați de o vină care nu întotdeauna vă aparține vouă. POVESTEA LUI BETTY Am crescut la tară. Mama avea multă treabă în timpul zilei, aşa că atunci când am fost mică, trebuia să mă lase singură destul de mult timp. Aparent, mă obişnuisem să rămân singură. Aveam un frate şi o soră mai mari, însă eu eram preferata lui tati. Totuşi, el a dezvoltat o relație emoțională nepotrivită cu mine. Mama era geloasă pe relația mea specială cu tati. Eram o băiețoaică iar mami părea să încurajeze asta la mine. Rareori mă alinta. Nu‑mi amintesc să mă fi ținut în brațe sau să mă mângâie. Nu m‑a învățat niciodată ceva care să reprezinte feminitate. Ea însăşi nu era prea feminină şi probabil că nici nu‑i plăcea că este femeie. Spunea că femeile sunt slabe. În mijlocul golului creat în familia mea, am fost agresată sexual de un băiat când aveam şapte ani. Atingerea mi‑a plăcut, dar ulterior băiatul m‑a înjosit şi m‑a respins. Mi‑am jurat să nu am niciodată nevoie de nimic; uram feminitatea şi gândeam că este o slăbiciune. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 25 În adolescentă, purtam blugi şi tricouri sau geci şi bocanci de armată. Ulterior am devenit cadru militar. În facultate mi‑am făcut o prietenă care ținea la mine şi care a plâns când i‑am povestit despre abuzul sexual. Aveam şi o prietenă apropiată care mă ținea în brațe şi care mă liniştea atunci când mi‑era frică. Ea era lesbiană. Eram şi eu lesbiană? Tot ce ştiu e că acea relație era ceea ce căutasem toată viata ‑ o relație sigură, caldă, neabuzivă, alături de un sentiment de reciprocitate şi grijă sinceră. Nu există băiat sau fată, tânăr sau tânără care să aspire sau să aleagă să devină homosexual. Sentimentele şi atracțiile în creştere față de acelaşi sex produc confuzie, teamă, copleşeală şi deseori ruşine. Aceşti bărbați şi femei au nevoie de compasiunea şi ajutorul nostru. Să privim deci la piesele specifice care lipsesc din viata prietenei mele Betty, care au contribuit la atracțiile ei homosexuale. Mai întâi, e important să înțelegem de ce anume are nevoie un copil ca să se dezvolte. Voi descrie aceste nevoie primare şi veți vedea că tot ce are nevoie un copil ca să crească şi să se dezvolte sănătos vine prin relații. I. CĂRĂMIZILE CONFLICTULUI LESBIAN A. Etapele unei vieți “ideale” Iată o scurtă lecție despre creşterea şi formarea omului; vreau să construiesc o viață ʺidealăʺ pe baza teoriei dezvoltării copilului. Remarcați felul în care relațiile sunt baza supraviețuirii, creşterii şi dezvoltării unui copil, a procesului de auto‑descoperire, formării unei identități şi în cele din urmă a dezvoltării capacității de a se raporta şi a iubi pe alții. 1. Nevoile unei fetite: hrană, căldură, protecție, siguranță, alint, constantă, securitate, atingere, atenție, limbaj şi un ataşament solid şi cald față de mami. Aceasta este temelia pentru o conştiință de sine şi pentru o identitate feminină solidă, pentru un simt al încrederii sau bună‑stării, astfel ca ea să se destindă şi să devină pur şi simplu ceea ce este menită să fie. 2. Nevoile din copilărie ale unei fete: Continuarea celor de mai sus, cu acceptare şi implicare din partea mamei astfel încât ea să se poată identifica sau copia pe mama ei. Ea are nevoie de afirmare şi încurajare din partea lui tati (tatăl este cheia pentru afirmarea identității la ambii copii), precum şi limite, încurajare, respect, ocazia de a învăța şi reuşi, şi tovarăşe de joacă. 3. Nevoile unei adolescente: Are nevoie de un grup de prietene, care îi conferă un sentiment de apartenență. Are nevoie şi de atenție şi afirmare din partea băieților ‑ “misteriosii ceilalți.” Cunoaşterea de sine trebuie să continue, prin ea putând să‑şi solidifice identitatea de sine şi sentimentul de feminitate, simultan cu adâncirea prieteniilor cu tineri şi tinere. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 26 4. Nevoile unei femei adulte: Intimitate sau relații profunde cu ceilalți, un sentiment de scop şi sens ca femeie, dacă se căsătoreşte ‑ unirea fizică, sufletească şi spirituală cu un ʺcelălaltʺ complementar, simultan cu dezvoltarea sexualității. B. Tipuri de iubire: 1. Iubire maternă / părintească: Legătura cu mama este de o importantă vitală, însă ambii părinți sunt esențiali pentru o creştere şi dezvoltare sănătoasă ‑ relațional şi în termeni de formare a identității. 2. Iubire prietenească: În cadrul acestor prietenii unisex sunt afirmate interesele şi identitatea feminină ale fetei. 3. Iubire romantică: Față în față cu cineva care este diferit. Aceasta este o întâlnire mult mai intensă; aici tânăra ajunge să se cunoască pe sine prin CONTRAST. 4. Iubire sexuală: Înflorire în cadrul angajamentului matrimonial, care conferă siguranță şi securitate, alături de o completă vulnerabilitate. Dar dacă…? Aceasta este viata “ideală”. Dar dacă unele dintre nevoile PRIMARE ale fetitei lipsesc? Dar dacă ea este separată de mami la naştere, neputând dezvolta un sentiment de apartenență? Multe dintre clientele mele lesbiene spun că se simt de parcă nici nu au ʺînceputʺ, ca şi cum le‑ar lipsi o temelie internă. Dar dacă un copil este rareori atins? Dar dacă mama ei nu a putut să fie prezentă sau disponibilă din cauza unor probleme personale? Dar dacă fetita se mută în fiecare an cu familia în altă parte, şi fiecare prietenie a ei se sfârşeşte brusc? Mai important, de fiecare dată când îsi deschide inima pentru un ataşament ‑ se produce o retezare. În calitate de femei cu un anumit gol în inima noastră, devenim apoi confuze în ceea ce priveşte adevărata noastră nevoie după o iubire feminină şi ne înşelăm gândind că o relație romantică sau sexualizată ar putea umple acel gol generat cu ani în urmă de mami sau tati sau de către prietenele pe care nu le‑am avut niciodată. II. CĂRĂMIZILE LIPSĂ DIN CONFLICTUL LESBIAN Homosexualitatea feminină poate fi definită prin aceste blocuri de dezvoltare lipsă sau prin relațiile defectuoase din copilărie. În mod tipic, în relatările clientelor mele apar: 1) o relație lipsă, tensionată sau depărtată cu mama; 2) lipsă de protecție, de respect sau un abuz din partea unui bărbat; 3) puține sau nici o prietenie cu fetele, şi 4) un sentiment de goliciune sau ruşine în locul unei identități feminine depline. Cărămida lipsă nr. 1: O relație lipsă, tensionată sau rece cu mama “M‑am născut într‑o familie cu multe angoase, teamă, confuzie şi amărăciune. Chiar după ce m‑ am născut, starea psihică a lui tata s‑a înrăutățit şi a stat internat ani de zile. Când eram mică, www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 27 mama nu a mai putut sta acasă cu noi ‑ şapte la număr ‑ trebuind să întrețină familia şi să fie capul familiei.” “Pentru ca mama să poată munci, mergeam în timpul săptămânii la o mătuşă şi veneam acasă în weekend. Deşi ştiam că mama mă iubeşte, nu am amintiri cu ea fiind drăgăstoasă cu mine şi nici nu‑mi amintesc să fiu atrasă către ea. Îmi amintesc însă că aveam nevoie de dragoste din partea ei, dar deseori eram respinsă.” – “Blossoming into a Woman” de Rebecca (director al asociației Living Waters). Clientele mele povestesc deseori că mama era atât de ocupată cu ceilalți copii sau cu completarea rolului soțului absent, în luptă cu o boală sau cu sărăcia, depresia, etc., încât pur şi simplu ea nu era acolo în felul în care avea nevoie fetita. O altă femeie povestea: “Îi iubeam pe mama şi pe surorile mele, însă nu mă raportam deloc la ele. Voiau să mergem la cumpărături sau să vorbim despre băieți. Eu voiam să mă plimb cu bicicleta sau să mă joc cu o tobă. Exista o distantă între noi. Aceasta a amplificat tendința mea de a mă simți izolată şi nesigură ca fată.” Această femeie identifică un alt aspect comun la femeile cu asemenea probleme: o confuzie sau o respingere a feminității sau identității ei feminine. Multe femei care se confruntă cu atracții homosexuale recunosc că nu le‑a plăcut să fie fete, că erau băiețoaice, se îmbrăcau ca băieții şi jucau roluri masculine în mijlocul copiilor sau chiar în propria familie. Această confuzia sau respingere a identității sexuale poate începe la o vârstă foarte timpurie şi este parte integrantă din conflictul lesbian. Cărămida lipsă nr. 2: Lipsa protecției, a respectului sau abuzul din partea unul bărbat “Tatăl meu nu mă vedea ca pe o fată şi astfel eu nu am înțeles valoarea feminității mele. Nu am învățat că a fi fată e un lucru bun. Cea am învățat eu a fost chiar opusul. ʺ… Nu am amintiri cu el strângându‑mă în brațe sau spunându‑mi că mă iubeşte. Nu m‑am simți apărată de el şi nici în siguranță. ʺRecent, Dumnezeu mi‑a arătat că nu am cunoscut niciodată cu adevărat protecția unui bărbat. Nu m‑am odihnit niciodată în brațele unui bărbat şi nici a Tatălui Ceresc. Tatăl meu de pe pământ nu m‑a învățat aceasta şi nici eu nu am învățat‑o de la bunicul meu sau de la vărul meu, care a abuzat sexual de mine. Primul meu prieten m‑a înşelat şi nu a păzit ceea ce îi dădusem ‑ pe mine.” – “Blossoming into a Woman” de Rebecca (director al asociatiei Living Waters). ABUZUL SEXUAL ŞI EFECTELE ACESTUIA Abuzul sexual este devastator pentru psihicul unei fetite. Am putut vedea cu toții oameni din întreaga tară venind să‑i ajute pe cei afectați de tragedia de la World Trade Center. Când nişte oameni sunt răniți, în mod natural dorim să‑i ajutăm. Dar atunci când o fetită este abuzată sexual în secret, ea se confruntă singură cu socul, cu singurătatea şi cu haosul din sufletul ei. Această izolare, de fapt, poate fi la fel de dăunătoare ca şi abuzul în sine. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 28 Fetele care au fost violate se confruntă de obicei cu profunde sentimente de trădare, epuizare, ruşine şi vină. Sentimentul de trădare conduce natural la o neîncredere crescândă în TOATE relațiile ei, inclusiv în cea cu mama şi cu tata, întrucât aceştia nu au fost în stare s‑o protejeze. Lipsa de putere pe care o resimte se transformă în ură ‑ întâi față de sine şi apoi față de lume. Ruşinea şi vina sunt două pături grele care acoperă sufletul feminin. Dedesubt, fata stă ascunsă în întuneric, crezând că este rea, murdară, că nu valorează doi bani şi că este urâtă. Abuzul sexual nu duce la lesbianism, dar se poate lipi de alte deficite relaționale, trădări, sentiment de neglijare şi/sau abandon ŞI de un tot mai mare sentiment interior că ea nu este în regulă şi că nu este în siguranță ca fată. Cărămida lipsă nr. 3: Abuzul sau lipsa de respect din partea bărbaților Clientele mele sunt frecvent mai apropiate de tata decât de mama ‑ ea devine tovarăşul lui de pescuit sau de lucru în garaj. Ea a fost băiatul pe care şi l‑ar fi dorit el. Această dinamică reprezintă o subtilă lipsă de respect şi neafirmare a valorilor intrinseci ale fetei ca persoană feminină. Cărămida lipsă nr. 4: Puține, deloc sau agitate prietenii cu alte fete Multe dintre clientele mele au crescut în familii de militari sau misionari ‑ se mutau la fiecare doi ani, prietenii rupte cu alte fete. Multe dintre clientele mele spun că pur şi simplu nu se potriveau cu celelalte fete. Aud deseori relatări despre femei pre‑lesbiene confruntându‑se cu cruzime şi trădare din partea altor adolescente. Cărămida lipsă nr. 5: Lipsa unei dezvoltări complete a identității sexuale Clientele mele descriu o ʺgaură neagrăʺ din sufletul lor ‑ un loc al disperării. Există o lipsă de conexiune cu emoțiile lor, ʺnu ştiu cum mă simtʺ, cu o ură profundă față de feminitate şi genul feminin. Unele se comportă masculin, altele nu, însă întotdeauna există o luptă internă legată de genul lor. Această ʺgaurăʺ psihică este cea care deseori alimentează atracția către altă femeie, ele căutând o identitate şi un simțământ al femininului prin intermediul altei femei. III. PROTECȚIA DE SINE Mai există ceva în acest puzzle. O fetită sau o femeie este mai mult decât o victimă a mediului. Nimeni nu poate fi definit doar prin deficite sau prin elementele lipsă din copilărie. Întotdeauna alegem, creăm, acționăm, răspundem, reacționăm, etc. la experiențele vieții. Aşa stau lucrurile şi cu fata pre‑lesbiană. O fată care are parte sau percepe o respingere sau neglijare din partea mamei sau lipsă de respect şi abuz din partea tatălui va începe să se auto‑protejeze sau să limiteze aceste relații. Din nefericire, în mod inconştient ea se va apăra şi de binele şi de iubirea care îi sunt oferite, aşa cum se va păzi şi de răul de care se teme. În sinea ei se decide să se protejeze de orice posibilă rănire, ceea ce duce la şi mai multă pustietate şi la şi mai multe piese lipsă din viata ei. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 29 Pe scurt, când această fată ajunge la pubertate, ea îşi doreşte iubire, ataşament şi alintare din partea mamei ei; siguranță şi afirmare din partea tatălui; îşi doreşte relații cu colegele şi este încă confuză față de a fi femeie sau îi este teamă să devină o femeie. În curând, ea poate începe să aibă fantezii în care este apropiată de o femeie mai mare, cum ar fi o profesoară, sau îsi poate dori să fie cea mai bună prietenă a unei fete drăguțe şi populare. În liceu, ea poate aluneca în brațele unei femei pe care o percepe ca sigură. Este lesbiană? Aşa spune cultura noastră. Sau doar are nevoie de anumite blocuri de formare care îi lipsesc? Este atât de periculos să cataloghezi o anumită stare (atracție față de acelaşi sex) ca IDENTITATE, atunci când este doar una dintre CONFUZIILE de identitate, atunci când există anumite nevoi relaționale neîmplinite. Aceasta este o persoană a cărei dezvoltare este încă în curs. Această femeie nu trebuie catalogată ca lesbiană. Există anumite domenii de creştere şi dezvoltare care încă trebuie să se deruleze în viata ei. Pur şi simplu are nevoie de piesele lipsă. IV. RELAȚIA ŞI FORMAREA SINELUI FEMININ În centrul conflictului lesbian, nu veți găsi o problemă sexuală, ci una relațională (produsele secundare ale prăpăstiilor din relațiile importante), aşa cum am arătat, precum şi o problemă de identitate (relația cu sine). Femeile care se confruntă cu atracții față de acelaşi sex descriu frecvent nu doar o confuzie de identitate, ci şi un gol profund prezent în locul unei conştiințe solide de sine. Ele nu ştiu cine sunt. Am să explic aceasta comparând diferentele de formare la un băiat şi o fată. Inițial, atât băieții cât şi fetele sunt ataşați de mama, la naştere. Pentru a‑şi forma o identitate masculină sănătoasă, băiatul trebuie să se diferențieze de mama şi în final să se ataşeze şi alinieze sau să se identifice cu tatăl. Pe de altă parte, o fată va rămâne legată de mama, care este ca ea. Fata se va descoperi pe sine şi identitatea ei feminină în cadrul acestui ataşament şi astfel va dezvolta sentimente de securitate, căldură, reciprocitate şi încredere. Ea îl primeşte ulterior şi pe tatăl ei, care se apropie de ea pentru a‑i oferi iubirea lui şi o afirmare, precum şi protecția lui asupra legăturii ei speciale cu mama. În viata ei apar tot mai multe relații, construite pe ʺcăminulʺ sau fundația mamei. Aşa cum am spus, lesbianismul devine o posibilitate atunci când relația primară a fetei cu mama ei lipseşte, este întreruptă sau indezirabilă. Devine o posibilitate şi dacă relația tatălui cu fiica este nesigură sau lipsită de respect. Observați vă rog felul în care aceste perturbări elimină temelia primară din viata fetitei. Dacă fata percepe o separare în relația ei cu mama, atunci ea: 1) se confruntă cu un sentiment de nesiguranță şi de abandon (ducând la anxietate), şi 2) pierde mijloacele prin care poate descoperi acele date fundamentale despre sine şi despre identitatea ei (depresie). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 30 Acesta este începutul acelui gol interior. Fata nu a avut niciodată ocazia să se destindă într‑un loc sigur, să o copieze pe mama, să primească dragostea altora şi astfel să crească. Se alege cu un sentiment de singurătate pe dinafară şi cu unul de goliciune pe dinăuntru. Ce femeie poate suporta aceste două sentimente simultan? Ca femei, vom lucra, ne vom strădui şi chiar vom recurge la control şi manipulare pentru a reduce această singurătate şi goliciune. Deseori strigătul nostru după o relație se va transforma în nevroză şi într‑o hiper‑dependentă sau nevoie după altcineva. Şi întrucât inima unei lesbiene tânjeşte după o mamă, după prietenele din copilărie şi după o identitate feminină, această dependentă va lua forma exterioară a unei relații cu o femeie. V. DEPENDENTA EMOȚIONALĂ: UN EFORT DE SUPRAVIEȚUIRE Multe dintre noi care lucrăm în acest domeniu descriem esența unei relații lesbiene ca fiind o ʺdependență emoționalăʺ. În esență, avem o dependentă emoțională atunci când o femeie depinde de o alta pentru a‑i da un sentiment al identității şi o siguranță relațională. Ea depinde de cealaltă femeie pentru a scăpa de goliciunea, singurătatea şi anxietatea proprie. La nivel subconştient, ea spune: “Binele meu primar depinde de legătura cu tine. Dacă legătura sau relația noastră este constantă, caldă, sigură şi iubitoare (perfectă), eu mă simt bine. Dacă legătura noastră este amenințată în vreun fel, intru în criză. Nu mi‑e bine.” O femeie povesteşte: “Pentru mine lesbianismul nu se referea la sex… Tot ce voiam de fapt era o legătură! O legătură profundă, emoțională, din inimă. Cineva care să mă completeze. Cineva care să‑mi confere valoare. Cu alte cuvinte, cineva care să aibă nevoie de mine! Relația fizică a venit ulterior şi a fost o manifestare a dorinței de relaționare, nu motivația inițială.ʺ (ʺWhat I thought People Already Knew, But Don’tʺ de Kelley, scrisoare către asociația Living Hope, august 2002, volumul 6, nr. 8.) Spre deosebire de bărbații homosexuali, rareori găsesc femei axate sau dependente de comportamentul sexual. Aceste femei vor doar să se cuibărească în brațele altei femei, să o privească în ochi şi să sugă la sân. Puteți identifica acea nevoie copilărească după mami? Evident, pentru o femeie adultă, acest comportament va deveni unul sexual. Putem vedea în aceste relații şi nevoia adolescentină după ʺcea mai bună prietenăʺ. La începutul adolescentei, prietenele se îmbracă la fel, unele merg mână de mână sau la braț şi se sună de cinci ori pe zi. Femeile dintr‑o relație lesbiană se comportă exact la fel ‑ se îmbracă la fel şi cred că soarele răsare şi apune odată cu prietena lor. În aceste relații lesbiene, femeile încearcă să găsească sau să înlocuiască cărămizile lipsă. Au avut mare nevoie de prietene apropiate în adolescentă. Există însă probleme cu aceste relații incredibil de apropiate. O femeie recunoaşte că “din cauza că nevoia mea de a fi dorită a devenit mai mare ca Dumnezeu, persoana cealaltă a devenit dumnezeul meu. Ajunsesem să fac orice pentru a menține acea relație. Persoana aceea îmi dădea un sens în viață chiar şi atunci când se depăşeau hotarele fizice.” www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 31 Pe baza naturii (idolatre) a acestor relații de dependentă emoțională, majoritatea relațiilor lesbiene sunt fragile şi imprevizibile. Nimeni nu poate garanta o prietenie caldă, sigură şi iubitoare, perfectă şi continuă. Dacă viata sau conştiința noastră de sine depind de aşa ceva, atunci în cel mai bun caz avem o viață foarte precară. Cu cât depind mai mult de o altă femeie pentru a mă face să fiu completă, cu atât e mai probabil să fiu dezamăgită. Totuşi, această dezamăgire şi eşec generează o nevoie şi mai mare în mine. Ajung să caut şi mai intens. Din nefericire, căutarea şi nevoia mea o vor sufoca sau epuiza pe cealaltă femeie, care va pleca sau se va distanta de mine. Sunt devastată, aproape moartă emoțional ‑ aşa că o iau de la capăt cu o şi mai mare disperare decât până acum. Şi tot aşa de fiecare dată. Condiția lesbienei este în sine o condiție de profundă nesiguranță. În această stare de nesiguranță profundă, aceste femei vor continua la exterior să practice un stil foarte masculinizat de relaționare. Ele pot apărea ca dure, auto‑suficiente, competente, dure şi reci, pretinzând că nu au nevoie de nimeni şi nimic, închizându‑se într‑un cocon autocreat. Această carapace dură nu e niciodată adevărată la o femeie care se luptă cu lesbianismul. În interior se află o fată care vrea doar să stea în brațele mamei, să se joace cu o prietenă apropiată şi să învețe să se placă ca persoană feminină. Cu cât vedem mai bine această realitate interioară, cu atât o putem ajuta mai bine pe această femeie să iasă din falsitate şi să ajungă la adevăr. E lesne de înțeles, când aceste femei au ceea ce cred ele că este un ʺataşament sigurʺ în cadrul acestor relații lesbiene de dependentă emoțională, este extrem de greu pentru ele să facă un pas înapoi şi să se detaşeze sau să pună capăt relației. Literalmente, este ca o moarte pentru ele. S‑au identificat cu cealaltă femeie până la nivelul la care, dacă o pierd pe ea, se pierd pe sine. Aceasta nu este o identificare sănătoasă. În interior ele se târâie, devin ʺpierdute în cealaltă femeieʺ. Pentru a‑şi continua propria dezvoltare şi maturizare, aceste femei trebuie să găsească un mijloc să reziste singure şi să se întoarcă la propria persoană şi identitate. Când o femeie decide în final să pună capăt unei relații lesbiene datorită dorinței ei de a creste şi a se schimba, ea va avea nevoie de răbdarea şi compasiunea noastră. Va fi o perioadă foarte dificilă pentru ea. VI. ANALIZĂ A CONDIȚIEI DE LESBIANĂ A. Problema relațională: O căutare a mamei, a unui atasament feminin, a unor prietene şi a siguranței, protecției şi respectului din partea taberei bărbaților. Aud deseori aceleaşi cuvinte ‑ repetate mot‑a‑mot de clientele mele: “Vreau doar să fiu ținută în brațe ‑ şi să țin în brațe.” “Vreau să‑i pese cuiva de mine.” “Nu vreau să fiu singură.” www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 32 “Toti bărbații sunt răi.” “Toti bărbații sunt egoişti.” Prietenii: “Vreau să mă placă.” “Vreau să mă distrez.” Aceste căutări după ʺmamiʺ şi după o prietenă apropiată, alături de fuga de bărbați, sunt cele care generează atracția sexuală pe care o pot avea față de o altă femeie. B. Problema identitară: O căutare a unei conştiințe de sine şi a unei identități feminine. Alte cuvinte pe care le aud frecvent de la clientele mele sunt: “Nu ştiu cine sunt.” “Mă urăsc şi nu‑mi place să fiu femeie.” Dacă mami nu este acel gen de mami pe care să vrea o fetită să‑l imite, atunci fata poate ajunge să‑şi respingă feminitatea de teamă să nu fie sau să nu ajungă ca mama ei. Dacă tata abuzează de mami sau de fată, fata va simți repede că a fi fată sau femeie e ceva periculos. Lesbianismul este un proces de auto‑respingere ca persoană feminină, culminând cu o auto‑ură otrăvitoare şi cu o criză sau confuzie identitară profundă. Această nevoie după o conştiință de sine şi după o identitate feminină alimentează şi atracția sexuală față de o alta care este ca ea. Ea îşi va căuta propria viață şi identitate prin cealaltă femeie. VII. TRATAMENTUL Există speranță pentru femeile care se luptă cu lesbianismul şi care sunt dispuse să‑şi abordeze viata cu sinceritate, să înfrunte percepțiile negative legate de Creatorul ei, de relațiile ei şi de sine însăşi, şi să admită care sunt adevăratele ei nevoi. Ea trebuie să facă pasul inițial ‑ acela de a căuta ajutor. Nu o putem forța să facă aceasta. Însă atunci când o face, ea are nevoie de răbdarea, dragostea, grija şi sprijinul nostru. Clientele care au o temelie religioasă vor căuta sprijin de la terapeut datorită convingerii lor religioase că nu depinde doar de femeie ca să se schimbe şi că Dumnezeu vrea şi este gata să le ajute să revină la starea intenționată de El. În calitate de psihoterapeut creştin, eu le pot ajuta pe acele cliente care au o anumită credință. * * * Janelle Hallman este consilier specializat pe femeile care se confruntă cu atracții homosexuale şi cu dependente emoționale. Ea se consultă în mod regulat cu alți terapeuți pentru o înțelegere mai profundă a aspectelor clinice ale lesbianismului. A ținut numeroase cursuri pe probleme de homosexualitate şi identitate, la conferințe nationale şi internaționale. Este profesor adjunct la Denver Seminary şi director executiv al asociației Desert Hope. Anterior a fost profesor adjunct la Colorado Christian University şi reprezentant regional al asociației Exodus International. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 33 Lectură recomandată: Clienta lesbiană Deviațiile sexuale şi Manualul de Diagnostic Charles Socarides, Doctor în Medicină Analele homosexualității În scopul păstrării datelor istorice la adăpost de pericolul revizionismului psihologic, Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității (NARTH) din S.U.A. publică periodic articole care documentează evenimentele principale din istoria gândirii psihanalitice şi psihologice. Acest articol din 1978 al fostului preşedinte NARTH, Charles Socarides, descrie confuzia intelectuală şi lipsa de uniformitate în diagnosticare care au condus la eliminarea homosexualității din manualul de diagnoză. Aceste modificări, afirmă dr. Charles Socarides, au adus un haos în ceea ce priveşte adevărurile fundamentale legate de dinamica subconştientă. Psihanaliza clasică a conceptualizat homosexualitatea ca provenind dintr‑un deficit emoțional bazat pe teamă. Totuşi, când A.P.A. (Asociația Americană de Psihiatrie) a eliminat această afectiune din manualul ei de diagnoză, Comitetul de Nomenclatură a presupus că (1) în cazul homosexualității nu există simptome clinice, (2) nu există nici o evoluție în timp şi (3) nu există tratament. Prin această decizie, decenii de teorie clinică şi studii de caz au fost şterse cu buretele şi considerate irelevante. Lucrarea doctorului Socarides este una clasică în literatura clinică. El critică noul set de cerințe al A.P.A. privind clasificarea unei afecțiuni psihiatrice, anume: tulburările subiectului; afectarea funcției sociale şi dezavantajele intrinseci. El explică de ce aceste criterii nu vor servi niciodată la definirea precisă a unei afecțiuni psihiatrice. Psihanaliştii, afirmă el, interpretează sensul unei anumite acțiuni a comportamentului uman cercetând starea motivațională care a cauzat‑o. Nu numai că conceptul de „dezavantaj” nu este unul psihanalitic, remarcă el, dar afecțiunile nu trebuie să depindă de criterii sociale, cu ignorarea motivației subconştiente care le determină. Şi chiar dacă „dezavantajul social” ar fi un criteriu legitim pentru definirea unei afecțiuni psihiatrice, cum ar putea homosexualitatea să NU fie un dezavantaj? Heterosexualitatea, în contrast direct, implică o utilitate biologică şi socială înnăscută. Astfel, folosind criteriul „dezavantajului social” stabilit de APA, homosexualitatea tot ar rămâne o afecțiune. El critică de asemenea respingerea de către A.P.A. a ʺadevărurilor fundamentale despre... relația dintre anatomie şi identitatea psihosexuală.ʺ Aceste cuvinte ale doctorului Socarides s‑au dovedit profetice: asistăm astăzi la o tendință tot mai mare de conceptualizare a identității sexuale ca o alegere personală – ceva care nu trebuie să corespundă neapărat sexului biologic al persoanei. Activiştii homosexuali s‑au mobilizat pentru a elimina din manualul de diagnoză categoria „Tulburări de identitate sexuală” şi încearcă să‑i www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 34 împiedice pe medici de a mai trata tulburările infantile de identitate sexuală ca pe o afecțiune, solicitând în schimb acceptarea comportamentului deviant al copilului ca o expresie a „ce este de fapt copilul”. Dr. Socarides prezintă o relatare pas cu pas a evenimentelor istorice care au condus la normalizarea homosexualității, motivele prezentate de cei care au promovat eliminarea homosexualității ca afecțiune şi obiecțiile formulate de ceilalți psihiatri care erau specializați pe terapia homosexualității. Deviațiile sexuale şi Manualul de Diagnoză Această lucrare reprezintă o relatare istorică şi o analiză critică a problemelor de diagnostic legate de înțelegerea noastră asupra deviațiilor sexuale şi poziția lor în sistemul nostru de clasificare. O terapie corespunzătoare se poate baza numai pe un diagnostic precis. Nu pot exista abateri de la acest principiu al îngrijirii psihiatrice, pe motive social‑politice, fără a genera dificultăți deosebite atât pentru diagnostician, cât şi pentru pacient. Introducere „A fi nemulțumit de diagnostic, dacă conduce la negativism sau nihilism, nu reprezintă o verificare adecvată a realității... „Gândirea psihanalitică comportă un enorm bagaj istoric; însă dacă cineva doreşte pur şi simplu să scape de partea neexaminată a acesteia, un asemenea act de bravadă nu va duce decât la repetarea tuturor erorilor din trecut.”(1) P.W. Pruyer O nouă ediție a Manualului Statistic şi de Diagnoză (DSM) al A.P.A. este programată să apară în 1978‑79. Din informațiile preliminare publicate, clasificarea şi definirea deviațiilor sexuale vor suferi schimbări profunde în DSM III [nota editorului: acele schimbări chiar au avut loc]. Dacă vor fi aprobate opiniile actuale ale Echipei de Lucru pentru Nomenclatură şi Statistică, ele vor avea consecințe cu implicații vaste asupra înțelegerii, cercetării şi terapiei tulburărilor sexuale severe. Dacă aceste schimbări se datorează activismului social şi/sau politic, nu vor fi servite nici libertățile individuale şi nici interesele societății. Aceste modificări vor elimina din psihanaliză şi psihiatrie domenii întregi de progres ştiințific şi vor aduce un haos în adevărurile fundamentale despre psihodinamica subconştientă şi despre relațiile dintre anatomie şi identitatea psihosexuală. Consecințele tragice ale politizării diagnosticării tulburărilor sexuale deja au apărut, homosexualitatea fiind deja eliminată ca afecțiune psihiatrică din ultima versiune (iulie 1974) a DSM II, şi chiar din poziția de „tulburare a orientării sexuale”. Această poziție www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 35 duce în eroare profesia psihiatrică şi medicală, pe homosexuali, familiile acestora şi structurile oficiale care sunt responsabile de politicile de sănătate mintală şi de plățile de la terți. Autorități de marcă consideră că viitorul aparține programelor medicale preventive. Aceste eforturi vor include, sperăm, şi programele preventive psihiatrice. O condiție a acestor eforturi constă în necesitatea unui consimțământ informat. Susținătorii medicinii preventive nu îşi pot îndeplini obligațiile în absenta unui public educat sau a unei profesii medicale şi psihiatrice educate. De la bun început, domeniul tulburărilor sexuale a avut tendința de a fi învelit în confuzie şi mister. Poeți, istorici, filosofi, sociologi, antropologi şi psihiatri au jucat fiecare un rol în transformarea acestui domeniu într‑una dintre cele mai de nepătruns ştiințe. Însuşi Freud deplângea termenul „perversiune”, întrucât acesta avea o conotație moralistă, însă a continuat să‑l folosească întrucât nu existau alți termeni la acea vreme. În 1905 el a creat termenul „inversiune” cu referire la homosexualitate. Ferenczi a urmat cu termenul „parafilie”, denumind aceeaşi tulburare. „Variație sexuală” implică o varietate de comportamente normale, ascunzând astfel natura reală acestor afecțiuni. Termenul „deviație sexuală” este acceptabil pentru multe persoane, pentru că nici nu moralizează, nici nu normalizează. Unele ştiințe comportamentale insistă că nu există deviații sexuale, ci numai stiluri de viață alternative sau diferite, şi că aceste aspecte țin mai degrabă de definițiile sociale, unele fiind permise de societate, altele condamnate. Aceasta corespunde opiniei comportamentale care afirmă că un om poate vedea, testa şi modifica numai comportamentul conştient; dacă omului i s‑ar permite să‑şi exprime liber sexualitatea, atunci societatea s‑ar schimba pentru a reflecta aceasta şi pentru a‑i accepta pe toți indivizii ca normali. Concluzia care se trage, ca şi în cazul homosexualității, este: homosexualii sunt sănătoşi, societatea este bolnavă; astfel, pentru a vindeca societatea, trebuie întreprinse modificări fundamentale în diagnoza psihiatrică. Abordarea psihanalitică Karlen, unul dintre istoricii de frunte în domeniul obiceiurilor şi comportamentului sexual, arată că unii cercetători, psihologi şi psihiatri „...scormonesc prin literatură pentru frânturi de date şi teorii care pot fi puse cap la cap pentru a făuri un concept pro‑homosexual sau bisexual despre natură, om şi societate... ei prezintă aspecte ştiințifice false sau depăşite, în lupta lor cu valorile tradiționale.”(2) Multe dintre valorile noastre se pot schimba, însă constatările ştiințifice nu pot fi modificate pentru a răspunde nevoilor de schimbare socială. „Des întâlnită” face o afecțiune să fie normală? Unii statisticieni, începând cu Kinsey, psihologi şi psihologi comportamentalişti şi psihiatri (spre deosebire de majoritatea psihanaliştilor) prezintă cifre statistice ale unor fenomene ca şi cum comportamentul nu ar avea nici o legătură cu motivația. Întrucât nici motivația conştientă şi nici cea subconştientă nu sunt cunoscute, aceste studii ajung 36 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc la dezastruoasa concluzie că rezultanta compusă a comportamentului sexual reprezintă norma comportamentului sexual. Următorul pas este a cere publicului, legii, medicinii, psihiatriei, religiei şi altor instituții sociale să accepte necondiționat această stare de fapt. Cu o viziune remarcabilă, Lionel Trilling (3), critic social şi literar, prezicea în 1948 că în viitor: Aceia care afirmă şi doresc cel mai explicit să practice virtuțile democratice [vor pleca de la] ... premiza că toate realitățile sociale – cu excepția excluderii şi a greutăților economice – trebuie să fie acceptate nu atât în sensul lor ştiințific, ci în sens social; adică în sensul că nu trebuie judecate în nici un fel, că orice concluzie formulată asupra lor, cu referire la valori şi consecințe, va fi considerată ca „nedemocratică”. (pag. 242) Valoarea studiului exhaustiv şi informativ al lui Kinsey a fost aceea că a enumerat multiplele forme luate de o forță atât de puternică încât nu îi poate fi refuzată expresia. Enorma curiozitate din cifrele lui Kinsey i‑a orbit pe mulți oameni, ei neputând vedea erorile de interpretare generate de acele cifre, în special în domeniul homosexualității. Psihanalişti ca Bergler, Kubie, Kardner şi ulterior subsemnatul am criticat constatările lui Kinsey cu referire la interpretările oferite de el. Aceste concluzii şi interpretări au devenit un stindard sub care s‑au aliniat activişti sociali şi politici, psihiatri, propagandişti şi chiar unii dintre cei responsabili cu formularea şi modificarea sistemului de clasificare. Comentariul lui Trilling asupra acestui subiect relevă argumentele viitoare care vor putea fi folosite de forțele anti‑psihanaliză pentru a discredita abordarea dinamică a tulburărilor sexuale. El afirmă: [Raportul Kinsey] respinge concluziile psihanalizei, care fac din expresia sexuală un indiciu important, dacă nu chiar crucial, al caracterului. El face abordarea psihanalitică inacceptabilă din două motive: (1) psihiatrul interpretează greşit relația dintre aberația sexuală şi afecțiunea psihică întrucât cei care apelează la psihiatru sunt numai cei aberanți din punct de vedere sexual; (2) afecțiunea emoțională care face persoana aberantă sexual să caute ajutor psihiatric nu este rezultatul nici unei probleme psihologice legate de acea aberație, ci numai rezultatul dezaprobării sociale față de comportamentul său sexual.” (3, pag. 238) Psihanaliştii abordează înțelesul unei anumite acțiuni a comportamentului uman cercetând motivația din care provine aceasta. În abordarea lor, psihanaliştii şi psihiatrii de orientare psihodinamică îşi pun trei întrebări principale: 1. „Care este înțelesul evenimentului, comportamentului sau simptomului?” (căutarea cauzei); 2. „De unde a provenit?” (legătura cu finalul, mijloace de oprire); şi 3. „Ce se poate face pentru a corecta aceasta?” (funcția de vindecare) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 37 Studiind indivizii care prezintă un comportament similar, ajungem la concluzii obiective privind înțelesul şi semnificația unui anumit fenomen cercetat. Aşa este obținută informația. A formula concluzii cu privire la înțelesul specific al unui eveniment doar pe baza frecventei apariției este o prostie pentru psihanalist. Numai în sala de consultare, folosind tehnici de raportare introspectivă şi liberă asociere, protejate prin legile medicinii şi a eticii profesionale, numai aşa poate un individ, presat de suferință şi durere, să‑şi descopere (chiar lui însuşi) înțelesul şi motivațiile din spatele acțiunilor sale. Folosind aceste tehnici, se poate constata că deviații sexuale sunt căi indirecte de obținere a unei refulări orgiastice în fata unor temeri copleşitoare. Diferentele de comportament sexual sunt modele diferite de stimulare menite a degaja reflexul orgiastic. Astfel, studiul în sine al practicilor sexuale deviante s‑ar putea reduce la o propoziție simplă: studiul metodei prin care este degajat un reflex. Activitățile sexuale care sunt un rezultat al temerilor subconştiente şi acțiunea inhibitoare a acestor temeri pot fi considerate ca modele reparatorii (4). În contrast direct cu modelele reparatorii, tipurile situaționale şi variaționale de homosexualitate sunt motivate conştient, nu sunt induse de teamă, iar persoana poate funcționa cu un partener de sex opus. Pentru formele reparatorii, modelul sexual este inflexibil şi stereotipizat. Dacă există forțarea de a participa la relații sexuale bărbat‑femeie, actul este trăit cu putină plăcere sau chiar fără. Modelele sexuale deviante sunt căi indirecte de obținere a excitației şi a eliberării orgiastice, dat fiind că metodele obişnuite de comportament sunt blocate de anumite temeri considerabile. Psihanaliza este o psihologie motivațională. Folosind conceptele de motivații situaționale, variaționale şi reparatorii (motivate subconştient şi induse de frică) pentru a clasifica varietățile de comportament sexual, ajungem la răspunsul la întrebarea când pot fi considerate anumite activități sexuale drept deviații sexuale. Acest principiu de bază a fost formulat de Freud în 1916 când a afirmat: Să ajungem la un acord asupra a ce trebuie înțeles prin „sensul” unui proces psihic. Nu înțelegem altceva decât intenția pe care o serveşte şi poziția lui într‑o continuitate psihică (5). Astfel, dacă anumit practici sexuale pot fi considerate sau nu deviații sexuale se poate stabili prin studierea motivațiilor conştiente şi/sau subconştiente din care provin. Pe lângă exclusivitate, determinanți subconstienti, stereotipia alegerii subiectului şi incapacitatea de a acționa altfel, prin studierea istoricului unui caz ales cu atenție devine evident că istoricul dezvoltării majorității indivizilor (bărbați sau femei) care suferă de deviații sexuale bine‑structurate prezintă de obicei tulburări severe în faza preoedipală a dezvoltării, cu conflicte concomitente între subiecte şi relații, care implică anxietate şi vină asociate cu diferențierea sine‑subiect. Acest tip de conflicte lasă urme de neconfundat asupra personalității în dezvoltare şi a maturizării viitoare. Există de obicei o profundă tulburare în abordarea unei persoane 38 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc de sex opus, o pronunțată confuzie de identitate sexuală (ascunsă sau fățişă) şi predominanta unor mecanisme mentale primitive. Din punct de vedere clinic, există semne şi simptome ale unei fixații continue față de mamă. Astfel, analiza de detaliu a vieții este o chestiune centrală de realizat înaintea diagnosticării adevăratei deviații sexuale. Din punct de vedere parental, trebuie arătat că mulți indivizi cu deviații sexuale pot fi în alte domenii persoane dezvoltate etic sau intelectual. Deviația sexuală în sine neutralizează forțele intrapsihice conflictuale, astfel încât foarte des aceste persoane pot atinge un nivel ridicat de dezvoltare personală. Cu excepția unei deviații sexuale, la suprafață ele apar a nu prezenta nici o psihopatologie, cu excepția momentului în care se începe investigarea sistemului lor defensiv. Prăpastia teoretică dintre opiniile de mai sus şi cele ale Comitetului de Nomenclatură este evidentă. Când a fost întrebat „Ce anume diferențiază comportamentul sexual patologic de o deviație normală?”, secretarul Comitetului a răspuns: „Dacă homosexualitatea vine în conflict cu sistemul de valori al individului, atunci este mai bine s‑o privim ca o problemă mintală, pentru că poate conduce la nemulțumire şi la incapacitatea de a funcționa heterosexual.”6 Analiză istorică O nouă clasificare, avansată din punct de vedere ştiințific, a deviațiilor sexuale, corectând erorile anterioare din DSM I, a apărut în primul DSM II publicat în 1968 sub preşedinția dr. Ernest M. Gruenberg. Au exista şase ediții până în octombrie 1973, iar deviațiile sexuale apăreau la titlurile generale Tulburări de personalitate şi Câteva tulburări mintale nepsihotice. Se afirma: Această categorie îi include pe indivizii ale căror interese sexuale sunt îndreptate în principal către subiecte altele decât persoane de sex opus, către acte sexuale care nu sunt de obicei asociate cu coitul, sau către coit realizat în circumstanțe bizare cum ar fi necrofilie, pedofilie, sadism sexual sau fetişism. Chiar dacă mulți găsesc aceste practici ale lor ca fiind respingătoare, ei nu pot recurge la un comportament sexual normal pentru a le înlocui. Acest diagnostic nu se aplică indivizilor care realizează acte sexuale deviante pentru că subiectele sexuale normale nu le sunt la dispoziție (7). La titlul Deviații sexuale erau incluse homosexualitatea, fetişismul, pedofilia, travestismul, exhibiționismul, voyeurismul, sadismul, masochismul şi alte deviații sexuale. De remarcat că această clasificare folosea conceptul de motivație, fiind menționate şi formele instituționale şi variaționale ale homosexualității şi alte practici sexuale. Natura obligatorie a practicilor sexuale este menționată în fraza „...rămân incapabile să substituie comportamentul sexual normal...” Sub conducerea dr. Gruenberg s‑a realizat un progres important față de clasificarea anterioară în sensul că deviațiile sexuale au fost scoase de la titlul general Tulburări sociopatice de personalitate – un termen care implică un comportament antisocial şi o deficientă în formarea conştiinței. Mai mult, întrucât diagnosticul de tulburare 39 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc sociopatică de personalitate era rezervat „indivizilor... bolnavi în principal în termeni de societate şi de conformitate cu mediul cultural prevalent...” (7), manualul elimina deviatiile sexuale de la definițiile sociale. În 1972, în discursul său de la o întâlnire națională din Dallas, un vice‑preşedinte ale Asociației Americane de Psihiatrie i‑a criticat sever pe psihiatrii care practică psihoterapia pentru schimbarea homosexualității în heterosexualitate. Potrivit unui raport din numărul din 7 iunie al Psychiatric News, el i‑a catalogat pe colegii săi ca fiind cruzi, inumani şi chiar „o ruşine pentru profesia lor.” (8) La începutul lui 1973, un grup compus din câțiva lideri ai A.P.A., psihiatri şi activişti homosexuali a început să influențeze Comitetul de Nomenclatură al A.P.A. la o întâlnire închisă de la Institutul de Psihiatrie de la Columbia University, solicitând eliminarea homosexualității din Manualul de Statistică şi Diagnoză (9). În primăvara lui 1973, Comitetul de Nomenclatură şi Statistică al A.P.A. deja se gândea serios eliminarea homosexualității din DSM II fără a se consulta cu psihiatrii şi psihanaliştii care lucraseră în domeniul cercetării clinice şi care aveau o opinie diferită. Un simpozion ținut în Hawaii pe 9 mai 1973 a purtat titlul „Trebuie homosexualitatea să apară în nomenclatorul A.P.A.?” Ca membru al acestui comitet, am prezentat concluziile unei echipe formată din unsprezece specialişti, constituită de filiala A.P.A. din districtul New York, unde eram preşedinte. (10) În aprilie 1972, după doi ani de activitate intensivă, membrii acestei Echipe de Lucru pe Homosexualitate au ajuns la următoarele opinii unanime privind homosexualitatea masculină: (1) Homosexualitatea se formează experimental pornind de la un mediu familial defectuos. (2) Ea constituie o dezvoltare sexuală eronată şi nu se înscrie în limitele comportamentului sexual normal. (3) Există o continuitate şi severitate a relației patologice părinte‑copil în trecutul tuturor homosexualilor studiați, la o amploare diferită de cea din grupurile de comparare. (4) Majoritatea mamelor homosexualilor au interferat în dezvoltarea relațiilor de grup ale fiilor lor, în dezvoltarea heterosexuală a acestora şi în luarea deciziilor. Tatii homosexualilor au fost demasculinizanti. Echipa de Lucru pe Homosexualitate a concluzionat că respingerea din partea societății îi afectează pe cei respinşi. Totuşi, dacă toate discriminările infracționale ar înceta astăzi iar legislația împotriva homosexualilor ar fi abrogată imediat – aşa cum a şi recomandat Echipa de Lucru – anxietățile interioare ale homosexualilor tot nu ar dispărea. Acest raport din urmă a fost respins ulterior de structurile superioare întrucât conducătorii au considerat subiectul prea „controversat”. (10) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 40 La această întâlnire, am afirmat că propunerea de includere a homosexualității în categoria altor tulburări sexuale, cum ar fi ejacularea prematură, ejacularea întârziată şi celelalte, la titlul „disfuncții sexuale”, contravine datelor ştiințifice. Disfuncțiile sexuale sunt tulburări ale modelului standard de coit între bărbat şi femeie (o entitate de diagnoză separată, atât simptomatic, cât şi formațional). Astfel, distincția imuabilă între deviațiile sexuale şi disfuncțiile sexuale nu poate fi atenuată semantic fără a genera un formidabil haos ştiințific. În plus, ideea susținută de Comitetul de Nomenclatură că la homosexualitate nu există simptome clinice, dezvoltare în timp sau tratament efectiv era în directă opoziție cu poziția Echipei de Lucru, dar şi cu numeroasele opinii psihiatrice şi psihoanalitice formulate. În octombrie 1973, propunerea de a elimina homosexualitatea din DSM II a ajuns la Consiliul pentru Cercetare şi Dezvoltare, apoi la Adunare, şi apoi la Comitetul de Referință al A.P.A. S‑a anunțat ulterior că în aceste structuri s‑au efectuat „schimbări minore”, de pildă „tulburarea de orientare heterosexuală” urma să fie inclusă alături de homosexualitate ca „tulburare a orientării sexuale”, pentru a‑i identifica pe indivizii care sunt „tulburați” când află că sunt heterosexuali! (11) După câteva săptămâni s‑a decis că acest lucru este eronat, iar heterosexualitatea ca tulburare a fost eliminată. Pe 14 decembrie 1973, Comitetul de Coordonare al Asociației Americane de Psihiatrie, la o întâlnire în Washington, a eliminat homosexualitatea din Manualul oficial de Diagnoză, fără a prezenta dovezi întru susținerea unei asemenea modificări radicale a conceptelor fundamentale despre sănătate şi formare sexuală nesănătoasă. De remarcat că Manualul echivalent al Organizației Mondiale a Sănătății nu a urmat aceeaşi evoluție. Unul dintre cele două motive pentru această schimbare a fost un material oficial (12) întocmit de Dr. Robert Spitzer (Preşedinte, Echipa de Lucru pentru Homosexualitate, A.P.A.) înainte de luarea deciziei. Potrivit unui articol din Psychiatric News, „Decizia Comitetului s‑a bazat în esență pe raționamentul din prezentarea doctorului Spitzer”.(13) Respectivul material repeta aserțiunea lui Kinsey potrivit căreia homosexualitatea nu întruneşte caracteristicile unei tulburări psihiatrice întrucât „nu provoacă tulburări personale în mod regulat sau nu este asociată în mod regulat cu o perturbare generalizată a activității sau funcționării sociale.” Al doilea motiv l‑a constituit concluzia doctorilor Marcel T. Saghir şi Eli Robins din cartea lor Male and Female Homosexuality. (14) Aceste constatări erau deduse pe baza unui interviu de durată ținut cu homosexuali (recrutați cu ajutorul organizațiilor homosexualilor) şi cu subiecți de control heterosexuali necăsătoriți (abordați prin postă şi plătiți pentru acest interviu). Concluzia coincidea cu poziția din materialul menționat anterior. Termenul „homosexualitate” urma să fie înlocuit cu „tulburare a orientării sexuale”, definită astfel: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 41 Se aplică indivizilor ale căror interese sexuale sunt îndreptate în principal către persoane de acelaşi sex şi care sunt deranjate, sunt în conflict sau doresc să‑şi schimbe orientarea sexuală. Această categorie se distinge de homosexualitate, care nu reprezintă o tulburare psihiatrică. Homosexualitatea în sine este o formă de comportament sexual şi, împreună cu alte forme de comportament sexual, nu constituie în sine tulburări psihiatrice şi nu sunt listate în acest nomenclator.(15) În esență şi prin implicație directă, această acțiune a declarat oficial că homosexualitatea constituie o formă normală de viață sexuală. De aici, singurul homosexual „tulburat” este cel nemulțumit că este homosexual. Acesta va fi considerat ca nevrotic numai dacă nu este fericit. Un număr de 243 de psihiatri, membri şi asociați ai A.P.A. au solicitat un referendum pe această problemă. A fost meritul psihiatrilor, în general, că la respectivul referendum ținut după câteva luni (sabotat de activiştii homosexuali), peste 3.700 de psihiatri (40% dintre cei care au votat) din Statele Unite au considerat că nu există nici un fundament ştiințific pentru ca A.P.A. să modifice teoria psihiatrică fundamentală. Totuşi, numai câțiva au continuat să încerce să anuleze decizia. Epilog Eliminarea homosexualității din DSM II apare ca remarcabilă dacă ținem cont de faptul că a implicat ignorarea şi respingerea in corpore nu numai a sute de materiale de studiu psihiatrice şi psihanalitice, dar şi o serie de studii competente realizate de psihologi, psihiatri şi educatori în ultimii şaptezeci de ani (Group for the Advancement of Psihiatry Report, 1955; New York Academy of Medicine Report, 1964; Task Force Report of the New York County District Branch A.P.A. 1970‑72). A fost un atac brutal asupra cercetării psihiatrice şi o lovitură pentru numeroşi homosexuali care aşteptau din partea psihiatriei mai mult ajutor, nu mai puțin. A şaptea publicare a DSM II, ediția a doua, din iulie 1974, a reflectat schimbările votate. (15) Lectura acestei versiuni arăta că deviațiile sexuale erau definite la fel ca în ediția anterioară. În locul homosexualității apărea termenul „tulburare a orientării sexuale”. Dilema terminologică cu care se confrunta Comitetul pentru Nomenclatură apărea ca evidentă din nota de subsol de pe pagina respectivă. Acest termen (tulburare a orientării sexuale) şi definiția lui nu corespund cu schimbarea de gândire care a condus la înlocuirea homosexualității cu „tulburare a orientării sexuale” în lista de mai jos. Oricum, întrucât nu s‑au făcut recomandări specifice pentru modificarea acestei categorii sau a definiției ei, categoria a rămas deocamdată neschimbată. De remarca că termenul „tulburare a orientării sexuale” contrazice nu numai conceptul de tulburare, ci şi conceptul de bază al orientării aşa cum este folosit în psihiatrie. Reprezintă o alterare a terminologiei psihiatrice de bază, esențială în derularea examenului psihiatric. Este suferința o condiție necesară pentru o tulburare? www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 42 Faptul că politizarea homosexualității ar putea avea efecte pe termen lung asupra altor concepte teoretice şi clinice legate de problemele sexuale şi a gândirii psihanalitice s‑a adeverit repede. Pentru a treia ediție a DSM au fost propuse modificări care aveau să afecteze şi mai mult înțelegerea, cercetarea şi terapia celorlalte deviații sexuale. Propunerea făcută în fata Adunării A.P.A. pe 3 mai 1975 reprezenta o cerere ca orice comportament sexual, pentru a fi catalogat ca boală, să fie „însoțit de suferință.” (15) De exemplu, un fetişist trebuie să resimtă o suferință pentru a putea afirma că are o tulburare. Această propunere a fost întâmpinată cu un val de proteste din partea psihanaliştilor şi a societăților de psihanaliză din întreaga tară. Era evident că cerința venea împotriva a tot ce ştiam din punct de vedere dinamic despre mecanismele implicate în aceste tulburări grave. De exemplu, realizarea unei perversiuni îl ajută pe individ să‑şi mențină echilibrul şi să neutralizeze anxietatea. Aceasta a fost creată în mod subconştient anume în acest scop. Astfel, prezenta sau absenta anxietății nu poate fi un criteriu adecvat pentru a stabili dacă o stare constituie o tulburare sau nu. Unii dintre cei mai problematici pedofili nu resimt nici o anxietate datorită faptului că actul pedofil este realizat în mod constant. Mai mult, respectiva propunere ignora următoarele aspecte: (1) Prezenta unei anumite nevoi, dorințe, constrângere sau formarea unui alt simptom poate în aşa fel să circumscrie patologia, încât pacientul apare ca perfect normal în celelalte aspecte ale vieții sale; (2) Simptomele nevrotice dezvoltate complet pot şi masca, şi exprima boala; (3) Mecanismul perversiunii duce la crearea unui simptom ego‑sintonic, adică unul care reduce şi neutralizează anxietatea. Constituie homosexualitatea un dezavantaj? În 1976, Comitetul pentru Nomenclatură a introdus conceptul de „dezavantaj” în algoritmul pentru declararea unei stări ca „tulburare”. A declara însă că homosexualul nu prezintă nici un „dezavantaj social” reprezintă o negare a realității înconjurătoare, atunci când ținem cont de faptul că o societate guvernează comportamentul membrilor săi de la naştere la moarte prin legi, mediu şi instituții. O ființă umană se naşte cu anumite răspunsuri care constituie moştenirea ei fiziologică. Acel om intră apoi într‑o rețea de instituții sociale, produsul unei tradiții cumulative, care reprezintă moştenirea lui culturală. Cele două, moştenirea fiziologică şi cea culturală, îl conduc pe om la modelul său sexual ‑ heterosexualitatea. Heterosexualitatea comportă o utilitate biologică şi socială. Ea creează unitate familială şi le permite bărbaților şi femeilor să trăiască împreună în acele condiții care incumbă cel mai mic grad de teamă, nemulțumire şi ură. Ea reglementează această relație printr‑ o serie de legi, penalități şi recompense. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 43 Înțelegerea şi conceptualizarea deviațiilor sexuale de către Comitetul pentru Nomenclatură au fost publicate în revista Asociației Americane de Psihanaliză. (17) „Principiile generale” care stau la baza declarării unei deviații sexuale ca „tulburare” sunt: (1) suferință subiectivă; (2) afectarea funcționării sociale; (3) dezavantaj intrinsec. Aceste principii, la o examinare mai atentă a folosirii şi înțelesului lor, reprezintă credințe şi concepte care sunt în mod grosolan în opoziție directă cu conceptele dinamice, cu teoria psihanalitică şi cu înțelegerea clinică a acestor afecțiuni. Dacă vor fi acceptate pe scară largă, acestea pot avea efecte negative pe termen lung. În final, s‑a admis că este „o abordare provizorie prostească” a insista ca o tulburare sexuală să fie catalogată ca tulburare numai dacă este „însoțită de suferință”. Mai mult, s‑a afirmat că „toate deviațiile sexuale tradiționale sunt incluse în DSM III”. Lectura ultimei ediții (18) arată că expresia „deviație sexuală” nu apare nicăieri în noua propunere de nomenclator. Sunt sadismul şi voyeurismul „tulburări de excitare”? Acele stări denumite exhibiționism, voyeurism, sadism sexual, etc. apar la titlul „tulburări de excitare sexuală”, o expresie folosită în general pentru a denumi tulburările de derulare a modelului de cuplare bărbat‑femeie. De fapt, toate tulburările sexuale sunt „tulburări de excitare sexuală” în sensul că există o tulburare care însoțeşte obținerea orgasmului. Totuşi, deviațiile sexuale îşi datorează configurația specială unor probleme preoedipale timpurii care de obicei nu sunt identificate la tulburările de excitare sexuală simple, cum ar fi ejacularea precoce, ejaculare întârziată, etc. Primele se datorează de obicei unor conflicte subiect‑relații, spre deosebire de ultimele, care sunt frecvent rezultatul unor conflicte structurale. Şi mai deconcertant este motivul prezentat la listarea exhibiționismului, voyeurismului, fetişismului, etc. ca tulburări, anume că ele îl aşează „pe individ pe o poziție intrinsec dezavantajoasă, întrucât nici o societate nu poate tolera asemenea comportamente”. Nu numai că conceptul de „dezavantaj” nu este unul psihanalitic, dar este evident că tulburările depind de definiția socială, fără nici considerare pentru determinanții psihopatologici subconştient care influențează aceste afecțiuni sexuale grave. În final, este o ironie că unul dintre motivele principale prezentate de cei care au susținut eliminarea homosexualității din DSM 2 era acela că ea nu trebuie considerată o afecțiune datorită atitudinii sociale negative! În iunie 1977, un nou proiect al DSM III a fost publicat în Psyhiatric News (19). Acesta includea câteva corecții la erorile menționate mai sus, cum ar fi separarea „disfuncțiilor www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 44 psihosexuale” de deviații sexuale, menționate acum ca „parafilii”. Mai mult, tulburările sexuale sunt grupate corect sub titlul „Tulburări psihosexuale”. Totuşi, travestismul este eliminat de la deviații sexuale şi inclus incorect la titlul „Tulburări de identitate sau rol sexual”. Este trecut cu vederea faptul că toate deviațiile sexuale implică un anumit grad de tulburări ale identității sexuale. Deşi zoofilia, pedofilia, voyeurismul, etc. sunt listate sub titlul parafilie, termenul „tulburare a orientării sexuale” nu apare nicăieri. În locul lui apare un cuvânt nou – „dishomofilie”. Se pare că deşi celelalte „filii” sunt patologice, „homofilia” (nelistată) constituie o afecțiune numai acolo unde este precedată de prefixul „dis”, care este folosit în terminologia medicală pentru a desemna o tulburare a unei funcții normale. Astfel, „dishomofilia” implică „dragoste homosexuală eronată” sau o tulburare derivată din nemulțumirea persoanei față de homosexualitate. „Plus ça change, plus cʹest la meme chose.” În concluzie, opinia că „politicile sexuale” nu pot surclasa pe termen lung ştiința a fost evidentă din rezultatele unui sondaj cu 10.000 de psihiatri realizat la sfârşitul lui 1977. Dintre cele 2.500 de răspunsuri primite, aproximativ 68% răspundeau afirmativ la întrebarea „Este homosexualitatea de obicei o adaptare patologică (opusă unei variații normale)?” Pentru interpretul rezultatelor, dr. Harold I. Lief de la University of Pennsylvania, aceasta a fost o indicație a faptului că „decizia A.P.A. a fost influențată de considerații politice şi sociale [sublinierea noastră] în sensul că votul a fost perceput ca un pas către încetarea refuzului drepturilor pentru homosexuali.”(20) Sumar Înainte de 1973, Manualul de Statistică şi Diagnoză realizase contribuții de valoare la înțelegerea deviațiilor sexuale, astfel încât cercetarea clinică începea să pătrundă în secretele ei ineluctabile. „Normalizarea” homosexualității şi modificarea ulterioară a DSM pentru a reflecta această poziție nu poate decât să încetinească progresul ştiințific, să producă disperare pentru cei care suferă de o deviație sexuală şi să reducă eforturile profilactice bazate pe principiile verificate ale cauzei şi tratamentului. Autorul oferă o relatare pas‑cu‑pas a evenimentelor care au condus la „normalizarea” uneia dintre principalele tulburări sexuale, motivele prezentate de cei care au susținut eliminarea homosexualității din categoria afecțiunilor şi obiecțiile formulate de ceilalți psihiatri care tratau aceste afecțiuni. Note de subsol 1. Pruyer, P.W., Diagnosis and the Difference It Makes. Bull., Menninger Clinic, 40‑411, 1976. 2. Karlen, A., Sexuality and Homosexuality, Norton, New York, 1971. 3. Trilling, I., The Kinsey Report, Partisan Review, April, 1948. (Also in The Liberal Imagination. Scribners, New York, 1976, p. 242. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 45 4. Rado, S. An Adaptational View of Sexual Behavior. In: Psychosexual Development in Health and Disease, Hoch, P.H. and Zubin, J., Eds., Grune and Stratton, New York, 1949. 5. Freud, S. Introductory Lectures on Psychoanalysis (1916). Standard Edition, 15:40, London, Hogarth Press, 1963. 6. Spitzer, R.L., Medical Aspects of Human Sexuality, 10:142, 1976. 7. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, DSM II, American Psihiatric Association, 1968, p. 44. 8. Psychiatric News, June 7, 1972. 9. Psychiatrists Review Stand on Homosexuals. New York Times, March 13, 1973. 10. Socarides, C.W., et al. Homosexuality in the Male: A Report of a Psihiatric Study Group, Int. J. Psychiatry 11:451, 1973. (Report of the Task Force on Homosexuality, N.Y. County District Branch A.P.A.). 11. Minutes, A.P.A. Council, Nov. 3, 19973. 12. Spitzer, R.L., The Homosexual Decisions ‑ A Background Paper. Psihiatric News, Jan. 16, 1974, pp. 11‑12. 13. Psychiatric News, Jan. 16, 1974, p. 11. 14. Robins, E. and Naghir, M.T. Male and Female Homosexuality. Williams and Wilkins Co. Baltimore, 1973. 15. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, July, 1974. 16. Psychiatric News, June 4, 1974. 17. Newsletter of the American Psychoanalytic Association, December, 1976, vol. 10, no. 4. 18. Spitzer, R.L. and Sheehy, M. DSM 3: A Classification System in Development. Psychiatr. Ann. 6:446, 1976. 19. Psychiatric News, March 18, 1977. 20. Lief, H.I., Sexual Survey #4. Current Thinking on Homosexuality. Medical Aspects of Human Sexuality, 1:110, 1977. Sursa: www.narth.org Diferențele între sexe sunt reale Frank York www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 46 E timpul să eliminăm din toate aspectele vieții noastre impunerea unor stereotipuri de comportament sexual. A pune capăt opresiunii sexuale înseamnă a‑i încuraja pe copiii noştri să încerce expresii sexuale alternative... ‑ Nancy Nangeroni, activist transsexual citat de Transgender Warriors Este esențial ca oamenii să aibă dreptul de a‑şi defini şi a‑şi redefini, pe parcursul vieții, propria identitate sexuală, indiferent de sexul cromozomial, de organele sexuale, de sexul atribuit la naştere sau de rolul sexual inițial. ‑ Din Carta Internațională a Drepturilor Sexuale, aprobată de Conferința Internaționalăprivind Legislația pentru Transsexuali şi Politicile de Angajare, 1993 Sunt bărbații şi femeile diferiți? Desigur, anatomic sunt diferiți, dar sunt diferiți şi altfel? Diferențele hormonale le influențează comportamentul şi atitudinile? Prelucrează ei informațiile diferit? Teoreticienii homosexuali şi feministele răspund deseori cu ʺnuʺ la aceste întrebări. Ei afirmă că diferențele dintre bărbați şi femei sunt în mare parte rezultatul socializării din societățile dominate de bărbați şi că este opresiunea patriarhală cea care le‑a legat pe femei de rolurile feminine. Se spune că biologia are prea puțin de‑a face cu capacitățile sau rolurile sexuale din societatea noastră. Unele feministe cred de fapt că ideea a ʺdouă sexeʺ (bărbătesc şi femeiesc) este un mit. Dr. Anne Fausto‑Sterling, scriind în ʺThe Five Sexes: Why Male and Female Are Not Enough,ʺ spune că cultura occidentală sfidează natura atunci când impune un ʺsistem sexual bipolarʺ pentru că, ʺdin punct de vedere for biologic, există multe trepte mergând de la femeie la bărbat; şi în funcție de cum denumim aceste trepte, se poate afirmă că în acest spectru există cel puțin cinci sexe ‑ sau poate chiar mai multe.ʺ (1) Nemulțumit cu doar negarea realității celor două sexe, un subgrup din cadrul mişcării homosexualilor ‑ ʺtranssexualiiʺ ‑ încearcă să normalizeze travestismul şi transsexualismul (atunci când o persoană îşi schimbă sexul din bărbătesc în femeiesc sau invers). Unii dintre aceşti transsexuali preferă de fapt să trăiască ca hermafrodiți ‑ având caracteristicile fizice şi ale bărbaților, şi ale femeilor. Efortul de a elimina distincțiile dintre sexe şi a redefini comportamentul deviant ca ʺnormalʺ este evident în încercarea activiştilor transsexuali de a elimina ʺfetişismul de travestire şi tulburările de identitate sexualăʺ din Manualul de Diagnoză şi Statistică din SUA, ediția a patra (DSM‑IV). Dacă travestiții vor avea succes în a elimina această boală din manualul de diagnoză, atunci vor putea afirma că comportamentul lor este ʺnormalʺ din punct de vedere psihiatric, condiția lor trebuind deci afirmată şi protejată de societate. Deja se depun eforturi în această direcție. În 1996, de exemplu, Katherine Wilson cu al ei Centru Pentru Identitatea Sexuală din Colorado, a prezentat un material, ʺMit, stereotip şi identitate transsexuală în DSM‑IV,ʺ Asociației Femeilor Psiholog, un grup feminist. Potrivit lui Wilson: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 47 ʺPatologizarea persoanelor transsexuale în DSM‑IV ridică serioase probleme de uniformitate, valabilitate şi sinceritate şi nu face decât să întărească noțiunile de sistem sexual bipolar care elimină din schemă multe persoane.ʺ (2) De fapt, Wilson afirmă că transsexualismul şi travestismul sunt doar alte forme normale de identitate sexuală. Mitologia sexuală în contra datelor ştiințifice Profesorul Steven Goldberg, preşedinte al Catedrei de Sociologie de la City College din New York, a scris o carte cu un titlu provocator ‑ De ce domnesc bărbații ‑ O teorie a dominației masculine. În cartea sa, el demontează mitologia feministă legată de diferențele dintre bărbați şi femei. Goldberg afirmă că deşi bărbații şi femeile sunt diferiți în comportamentul lor determinat genetic şi de hormoni, aceasta nu înseamnă că un sex este superior sau inferior celuilalt. Fiecare sex are anumite puncte tari şi puncte slabe. Totuşi, el consideră că dovezile neuro‑endocrinologice sunt clare: Nivelul ridicat de testosteron al bărbaților îi împinge către dominare, în timp ce lipsa unor niveluri ridicate din acest hormon la femei le aşează pe o poziție naturală, biologică mai puțin dominantă şi mai grijulie în societate. Goldberg scrie: ʺNu există şi nici nu a existat vreo societate care să nu fie asociat autoritate şi conducerea din domeniile supra‑familiale cu bărbații. Nu există situații intermediare.ʺ (3) Teoreticienele feministe afirmă că socializarea este principalul motiv pentru care bărbații au dominat culturile lumii, însă Goldberg respinge această idee: ʺ...dacă numai socializarea explică de ce societățile sunt patriarhale, ar trebuie să existe societăți în care conducerea şi autoritatea să fie asociate cu femeia, şi nu ar trebuie invocate exemple de societăți nepatriarhale care există doar în mituri şi literatură.ʺ (4) Diferențe biologice A afirma că bărbații şi femeile sunt la fel înseamnă a nega realitatea fizică. Psihologul pediatru James Dobson relatează în cartea sa Straight Talk to Men and Their Wives o anecdotă despre bărbați şi femei. Acum câțiva ani o companie farmaceutică a realizat un experiment cu toate femeile dintr‑un sătuc de pescari din America de Sud. Femeile au primit o pilulă contraceptivă experimentală. Au primit aceeaşi pilulă în aceeaşi zi, iar administrarea s‑a încheiat după trei săptămâni pentru a permite menstruația. ʺAceasta înseamnă, desigur,ʺ afirmă el, ʺcă fiecare femeie din sat a avut parte de tensiunea premenstruală la aceeaşi dată. Bărbații n‑au putut rezista. Se urcau în bărci în www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 48 fiecare lună şi rămâneau în largă până trecea criza de pe uscat. Ei ştiau, chiar dacă unii nu ştiu, că femeile sunt diferite de bărbați... în special la fiecare 28 de zile.ʺ (5) Ştiința arată clar că bărbații şi femeile sunt diferiți încă din momentul conceperii. Aşa cum scrie Amram Scheinfeld în Your Heredity and Environment, aceste diferențe sunt evidente în cromozomii care sunt purtătorii trăsăturilor moştenite de la tată şi de la mamă. Oamenii au 23 de perechi de cromozomi în fiecare celulă; douăzeci şi două sunt similare la bărbați şi femei. La a douăzeci şi treia pereche însă apare diferența între sexe... fiecare femeie are în celulele ei doi cromozomi X. Bărbații au un singur X, perechea acestuia fiind mult mai micul Y.ʺ Prezenta acestui influent cromozom Y, spune Scheinfeld, ʺeste cea care generează diferențierea sexuală şi determină toate diferențele genetice dintre un bărbat şi o femeie.ʺ (6) Bărbații şi femeile sunt diferiți chiar de la nivelul celulei. Diferențierea pe sexe are loc imediat ce începe bărbatul sau femeia să se dezvolte în uter. Hormonii sexuali ‑ în principal estrogenul şi testosteronul ‑ un un impact semnificativ asupra comportamentului bărbaților şi al femeilor. De ce le place băieților să se joace cu maşinuțe iar fetelor cu păpuşi? Feministele afirmă că acesta este un rezultat al socializării, însă există tot mai multe dovezi ştiințifice că băieții şi fetele sunt în mare parte influențați de hormonii lor. Hormonii influențează agresivitatea sau protecția Într‑o emisiune tv, ʺBăieții şi fetele sunt diferiți,ʺ gazda emisiunii John Stossel descria câteva studii realizate de universități asupra diferențelor înnăscute între bărbați şi femei. El explica următoarele: La University of Wisconsin, cercetătorii au injectat testosteron în feții femelă de maimuță. Maimuțele manifestă comportamente sexuale foarte stereotipice, afirmă Stossel; masculii sunt agresivi şi se luptă, în timp ce femelele sunt protectoare şi au grijă de pui. Femelele injectate cu testosteron, după ce s‑au născut, nu aveau grijă de puii lor. Se băteau şi se comportau ca masculii. Într‑una din 100.000 de sarcini, un defect genetic face ca la oameni, feții de sex feminin sunt expuşi acțiunii unei băi de hormoni masculini. Acestea sunt fete HAC ‑ prescurtarea pentru hiperplazie adrenală congenitală. Aceşti copii se nasc fete, dar se comportă băiețeşte. Androgenul masculin le influențează comportamentul şi dorințele. Aceste fete se joacă cu jucării băiețeşti mai mult decât celelalte fete. Psihologul pediatru Michael a realizat un experiment cu băieți şi fete în vârstă de un an, pentru a vedea cum reacționează atunci când sunt separați de mama lor printr‑un obstacol. Băieții încercau să dărâme obstacolul, în timp ce fetele stăteau şi plângeau după ajutor. (7) Diferențe cerebrale www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 49 Bărbații şi femeile sunt diferiți nu numai la nivelul hormonilor care îi motivează, dar şi gândesc diferit. Creierul bărbaților este altfel structurat decât cel al femeilor. Robert Nadeau, profesor la George Mason University, autor al S/he Brain: Science, Sexual Politics, and the Feminist Movement, descrie diferențele semnificative dintre creierul bărbaților şi cel al femeilor. Într‑un eseu pe marginea acestui subiect, Nadeau afirmă: ʺCreierul uman, asemenea corpului, este sexualizat, iar diferențele de la nivelul creierului determină o varietate de comportamente pe care noi în mod tipic le asociem cu masculinitatea sau feminitatea.ʺ (8) Nadeau afirmă că diferențele sexuale de la nivelul creierului sunt localizate atât în regiunile primitive, cât şi în neocortex ‑ regiunile superioare ale creierului. Neocortexul conține 70% dintre neuronii din sistem nervos central şi este împărțit în două emisfere unite printr‑o rețea de 200 de milioane de fibre, numită corpus callosum. Emisfera stângă controlează analiza şi exprimarea verbală, precum şi mişcările corpului, în timp ce emisfera dreaptă este responsabilă de relațiile spațiale, expresiile feței, stimulii emoționali şi intonația vocii. Bărbații şi femeile prelucrează informațiile diferit datorită diferențelor dintr‑o zonă a creierului numită splenium, care este mult mai mare la femei decât la bărbați şi care prezintă o activitate mai intensă. (9) Studiile au demonstrat că rezolvarea problemelor este administrată la femei de ambele emisfere, în timp ce bărbații folosesc o singură emisferă. Diferențele în felul în care comunică bărbații şi femeile sunt de asemenea determinate de regiuni ʺsexualizateʺ ale creierului. Femeile par să fie mai atente la ʺdetalii relevante emoțional, la indicii vizuale, la nuanțe verbale şi la mesaje ascunse,ʺ scrie Nadeau. În mod similar, în timp ce băiețeii sunt mai interesați de obiecte decât de oameni, fetitele răspund la vocea umană mai rapid decât băiețeii. Creiere diferite: abilități diferite Diferența dintre creierul bărbaților şi al femeilor nu este o dovadă de superioritate sau inferioritate, ci de specializare. Michael Levin, scriind în publicația Feminism and Freedom, arată că în general bărbații au abilități spațiale şi de calcul mai bune decât femeile. În timp ce feministele deseori pretind că aceste diferențe se datorează expectațiilor sociale ‑ şi dacă fetele ar fi încurajate să devină matematicieni, atunci ele ar fi la fel de abile ca şi băieții ‑ există dovezi că aceste diferențe sunt moştenite şi că apar în copilărie, crescând apoi la pubertate. Pe de altă parte, fetele tind să fie mai zgomotoase decât băieții, percep mai bine frecvențele înalte şi se descurcă mai bine decât băieții la teste de citit şi de vocabular. Bărbații au o capacitate mult superioară de a vizualiza un obiect tridimensional. Aceasta îi conferă bărbatului deseori remarcatele abilități superioare în gândirea matematică şi geometrică. În plus, bărbații sunt mai buni decât femeile la mişcări motrice ample. (10) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 50 Putere şi rezistență Nu numai că bărbații şi femeile sunt fundamental diferiți în ceea ce priveşte structura creierului, dar sunt foarte diferiți şi ca putere şi rezistentă fizică. Diferențele pornind de la nivelul genelor şi hormonilor lor. Michael Levin arată că femeile au 55‑58% din rezistenta trunchiului bărbaților şi că au în medie 80% din puterea unui bărbat de greutate identică. Diferențele între sexe apar de la vârsta de trei ani în ceea ce priveşte îndemânarea băieților şi a fetelor de a arunca o minge departe şi cu precizie. (11) Liderele feministe cred că diferențele fizice dintre bărbați şi femei nu trebuie luate în considerare la angajarea femeilor ca polițişti, pompieri sau soldați. Levin arată însă că femeile pur şi simplu nu au puterea sau rezistența necesară pentru a putea fi soldați eficienți. Totuşi, pentru a le permite şi femeilor să servească în armată, au fost concepute standarde şi exerciții fizice mai puțin solicitante care le permit să participe la acele activități pentru care au depus cerere. Înfruntând realitatea Contrar imaginației feministelor, bisexualilor şi transsexualilor, există diferențe profunde între bărbați şi femei ‑ acestea fiind programate în ADN din momentul concepției. Creierul femeilor şi al bărbaților este în mod evident ʺsexualizat,ʺ iar testosteronul şi estrogenul sunt esențele care amplifică masculinitatea şi feminitatea. Într‑adevăr, unele persoane sunt afectate de anomalii prenatale, iar acestea sporesc probabilitatea ca respectiva persoană să se identifice ulterior ca transsexual (şi în unele cazuri, ca homosexual). Exceptând însă aceste erori de dezvoltare ‑ pe care nu trebuie să le normalizăm ca şi cum nu ar reprezenta tulburări ale creşterii şi formării normale ‑ avem în față adevărul pur: masculinitatea şi feminitatea sunt înnăscute şi sunt parte integrantă din construcția noastră. Note de subsol 1. Leslie Feinberg, Transgender Warriors, Beacon Press: Boston, Massachusetts, 1996, p. 103. 2. Katherine Wilson, ʺMyth, Stereotype, and Cross‑Gender Identity in the DSM‑IV,ʺ 1996, 21st Annual Feminist Psychology Conference, Portland, Oregon, 1996, Internet posting. 3. Steven Goldberg, The Inevitability of Patriarchy, Open Court, Peru, Illinois, 1993, p. 15. 4. Ibid., p. 23. 5. James Dobson, Straight Talk to Men and Their Wives, Word Publishing, Dallas, Texas, 1991, p. 181. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 51 6. Amram Scheinfeld, Your Heredity and Environment, J. B. Lippincott, New York, 1965, p. 43. 7. John Stossel, ʺBoys & Girls Are Different: Men, Women, and the Sex Difference,ʺ ABC News Special, January 17, 1998, transcript from the Internet, The Electric Library. 8. Robert Nadeau, ʺBrain Sex and the Language of Love,ʺ The World & I, Nov. 1, 1997, p. 330. 9. Ibid. 10. Michael Levin, Feminism and Freedom, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1988, pp. 82, 88. 11. Ibid., p. 210. Sursa: www.narth.org Relațiile bărbatului homosexual cu femeile Joseph Nicolosi, PhD Principal accent al terapiei reparatorii pentru bărbați este întotdeauna pe vindecarea relațiilor cu persoanele de acelaşi sex. Terapeutul încurajează stabilirea unor prietenii sănătoase, ne‑erotice, cu bărbații. Totuşi, apare un moment când unii clienți ajung la un punct unde se simt pregătiți pentru o relație intimă cu o femeie. Această disponibilitate trebuie să fie exprimată de însuşi clientul şi nu poate fi încurajată de către terapeut în acelaşi fel în care încurajează stabilirea unor prietenii cu bărbații. Mai mult, terapeutul trebuie să tină cont că orice succes cu femeile nu va rezista fără continuarea unor relații sănătoase cu bărbații. Pentru a înțelege provocările deosebite ale bărbatului cu orientări homosexuale în relațiile sale cu femeile, trebuie să începem prin a înțelege clasica triadă ce apare ca foarte previzibilă în trecutul clienților noştri. Această triadă îl împinge pe băiat înspre mamă, tatăl fiind izolat de soția şi băiatul său. Acest dezechilibru îi creează băiatului o perspectivă distorsionată asupra sa în relație cu laturile masculină şi feminină. Tatăl băiatului rămâne un mister, în timp ce mama devine prea bine cunoscută. Într‑o structură familială mai echilibrată, tatăl îi conferă băiatului o perspectivă masculină. El îl învață cum să se raporteze la femei şi îi modelează această raportare. Acolo unde există o mamă exagerat de intimă şi acaparatoare, băiatul învață de la tatăl său că cea mai bună cale de raportat la mama lui este uneori să o ignore pur şi simplu. În viața cotidiană, bărbații şi femeile sunt întotdeauna în situația de a se înțelege unii pe alții. Bărbații heterosexuali sunt deseori acuzați că nu fac față acestei provocări şi li se spune că nu sunt sensibili cu femeile. În mod paradoxal, tocmai această insensibilitate 52 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc este cea care îi permite bărbatului să dezvolte o relație intimă cu o femeie. El nu este atât de ʺacordatʺ pe femei încât să reacționeze exagerat sau să se piardă în fața nevoilor lor. Femeile sunt taine, însă acesta este prețul pe care trebuie să‑l plătească bărbatul heterosexual pentru formarea heterosexualitătii sale. Dacă bărbatul heterosexual poate fi acuzat de lipsă de sensibilitate, bărbatul homosexual poate fi acuzat de o prea mare sensibilitate față de femei şi o supra‑ implicare emoțională în raport cu ele. Un client homosexual, care îşi trecea în revistă relațiile eşuate cu femeile, declara: ʺM‑am învățat să fiu prea deschis față de femei, într‑ o manieră nesănătoasăʺ. Formându‑se asemenea majorității băieților pre‑homosexuali, el fusese prea legat de emoțiile mamei lui. Un alt client povestea: ʺM‑am simțit întotdeauna responsabil de sentimentele mamei mele. Aveam senzația că trebuia s‑o fac mereu fericită.ʺ Pentru că nu a avut un tată care să poată interveni pentru a rupe această supra‑intimitate nesănătoasă, putem spune că el a fost abandonat şi trădat de tabăra masculină. Să privim dezvoltarea masculină normală ca pe o serie de pendulări. În copilărie, băiatul pendulează mai întâi către tabăra feminină şi se identifică cu mama lui. Ajunge apoi în partea opusă, când ajunge ulterior să se identifice cu tatăl. Când a atins o identificare masculină normală, el rămâne pe partea masculină ‑ în perioada adolescentei. Apoi, interesul sexual față de femei îl împinge înapoi către tabăra feminină. Întrucât posedă o identificare masculină sănătoasă, este tentat să‑şi reînnoiască intimitatea cu o femeie. Putem spune că este blindat cu masculinitate şi poate risca o apropiere emoțională fără a se simți copleşit şi anihilat de femei. Acapararea de către femei este principala teamă a tuturor bărbaților, însă se manifestă cu precădere la cel care nu este suficient de sigur pe masculinitatea sa. În lipsa acestui ʺblindajʺ masculin împotriva acaparării de către mamă, pre‑ homosexualul nu are alt mijloc de apărare decât să se refugieze în spatele unui sine fals ‑ cel pe care îl încurajează mama lui la el. Sinele cel fals este creația mamei sale ‑ ea îl vrea băiatul cel cuminte, ascultător, bine crescut. În consecință, băiatul îi oferă mamei sale această imagine, pentru consumul ei, imagine în spatele căreia el îşi ascunde şi protejează adevăratul eu. Termenul ʺconsumʺ reflectă experiența acestui băiat. Este ca şi cum mama lui are nevoie să consume ceva de la el. Nevoia ei de consum derivă în mod tipic dintr‑o relație emoțională nesatisfăcătoare soțul ei, care a afectat nevoia ei feminină naturală de a deveni intimă cu partea bărbătească. Lipsindu‑i o relație satisfăcătoare cu soțul ei, ea se întoarce către băiatul ei (pe care îl poate controla şi modela, şi care nu prezintă laturile discutabile ale soțului ei). În dragostea ei posesivă, ea îl acaparează ‑ îl închide. În loc să renunțe la esența persoanei lui ‑ care include şi masculinitatea lui naturală ‑ băiatul îi oferă mamei o imagine de sine falsă. La suprafață el devine ʺbăiatul mameiʺ, însă la interior devine confuz cu privire la nevoile şi la identitatea sa. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 53 Întrucât clientul se află acum în fața provocărilor puse de o relație intimă adultă cu o femeie, dramatismul relației cu mama lui revine la suprafață. Două faze în relația cu femeile Să luăm cele două faze pe care le parcurge clientul într‑o relație heterosexuală. 1. ʺRelația lejerăʺ ‑ caracterizată prin cunoaştere şi prietenie. 2. ʺRelația serioasăʺ ‑ caracterizată prin sentimente romantice şi sexuale. Pentru bărbatul cu orientări homosexuale, faza cunoaşterii/prieteniei lejere e foarte uşoară. Va găsi că e foarte uşor să discute cu o femeie asa cum o făcea şi cu mama lui sau cu o soră mai mare. De fapt, continuarea în acest fel a unei relații cu o femeie serveşte deseori ca manevră de evitare a provocărilor mai serioase puse de o relație romantică/sexuală. Pentru el, trecerea de la prietenie/lejeritate la romantism/sexualitate este înşelătoare şi poate fi sortită eşecului. Nerăbdătoare din cauza superficialității relației, femeia inițiază trecerea către romantism/sexualitate. Ea doreşte o apropiere mai mare de acest tip de bărbat care ‑ spre deosebire de alți bărbați cu care şi‑a dat întâlnire ‑ are răbdare, este amabil, manierat şi sociabil. E foarte înțelegător şi foarte interesat de experiențele ei. Ea e încântată. Îşi spune: ʺBărbatul acesta e interesat de mintea mea, nu doar de corpul meuʺ. (În naivitatea ei, ea nu ştie motivul.) Un exemplu al dificultății trecerii de la lejer la serios se poate vedea în cazul unui student de 28 de ani, un client de‑al meu. Avea pretenții foarte mari de la sine; țintind sus, se aştepta să obțină o soție cam în acelaşi fel în care obținuse licența în medicină ‑ străduindu‑se din răsputeri. În timpul fazei lejere a relației, el e încântător, spiritual şi pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Stabileşte uşor o relație cu ea încă de la primele întâlniri, iar ea îl adoră. El îşi spune ʺcampionul primelor întâlniriʺ. Apoi începe să perceapă aşteptările femeii; evident, ea vrea mai mult. Deodată el simte o schimbare la el ‑ ʺceva moare în mineʺ. La a treia întâlnire cu o femeie, el stătea în fața ei într‑un restaurant. În timp ce ea vorbea, lui i s‑a părut că, brusc, ea a devenit urâtă. A început să‑l deranjeze; vocea ei îl irita. A lăsat‑o baltă şi a avut o aventură cu un homosexual pe care l‑a agățat într‑un bar. Un caz clasic de detaşare defensivă; avea nevoie să se ʺreîncarceʺ, după ce se simțise consumat de femeie. Spre deosebire de homosexuali, drumul heterosexualului către femeie trece întâi prin atracția sexuală. Abia ulterior ajunge să o cunoască ca persoană şi ca prietenă. Problema studentului menționat mai sus era faptul că încerca să imite calea bărbatului heterosexual. A încercat să se întâlnească cu ea din prima, ceea ce pentru un bărbat cu orientări homosexuale e fatal. Se pare că la bărbații cu o orientare homosexuală drumul este diferit, iar acest lucru mi‑ a fost confirmat de mulți bărbați care în timp s‑au căsătorit şi s‑au eliberat de trecutul www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 54 lor homosexual. Cele trei etape trebuie parcurse într‑o altă ordine: prietenie, afecțiune şi în final exprimarea sexuală a acelei afecțiuni. Deseori bărbatul cu un trecut homosexual va întreține o prietenie cu o femeie timp de ani de zile, înainte ca lucrurile să devină mai serioase. Aceşti clienți vor mărturisi în final o satisfacție emoțională şi sexuală în relația cu soția lor, însă interesant, vor afirma că nu sunt atraşi sexual de alte femei. Acest lucru este greu de înțeles de către un bărbat heterosexual ‑ vesti bune pentru soții! Există două tipuri de anxietăți pe care le resimte bărbatul cu orientări homosexuale: una legată de bărbați şi o alta legată de femei. Cu bărbații, el se simte mereu anxios în sensul că va fi respins ca fiind inferior. Cu femeile, se simte anxios pentru că obține prea mult de la ele; femeile vor pătrunde în viața lui emoțională şi îl vor copleşi, aşa cum probabil s‑a întâmplat şi în copilărie cu mama lui. Pe măsură ce se apropie de o femeie, această anxietate se manifestă ca o teamă față de relațiile sexuale. De fapt, teama nu este atât față de relațiile sexuale cât de adevăr. Dacă vede că poate stabili şi întreține o relație de încredere cu o anumită femeie, fără teama că va fi acaparat emoțional de ea, atunci expresia sexuală a afecțiunii sale va urma într‑un mod natural. Provocarea Pentru bărbatul cu un trecut homosexual, provocarea constă în a demara o relație cu o femeie, păstrându‑şi însă şi controlul asupra lui însuşi. Sarcina terapeutului este aceea de a monitoriza controlul interior al clientului în timp ce acesta se apropie de femeie. Terapeutul îl face pe client să fie sincer cu sine însuşi şi îl împiedică să cadă într‑un fals sine, aşa cum a făcut cândva în relația cu mama sa. Deşi există mai multe variante, formele false de sine care apar în relația cu femeia sunt: 1. Pasivul ‑ maleabilul. 2. Actorul ‑ teatralul. 3. Sfătuitorul empatic. Terapeutul urmăreşte tendința clientului de a se abandona şi de a aluneca într‑una dintre aceste imagini atunci când el este cu ea. Devenind prea sensibil la aşteptările femeii față de el, el renunță la toate nevoile sale şi preia dorințele ei, pierzându‑şi astfel sistemul de orientare propriu. Încrederea Trecerea cu succes la căsătoria heterosexuală tine de încredere: ʺPot avea încredere în ea? N‑o să‑mi facă ce îmi făcea mama? Nu mă va manipula? O să mă poate vedea aşa cum sunt sau o să mă împovăreze cu pretențiile ei? Se va purta ca şi îi pasă de mine, încercând însă să mă folosească şi să mă controleze? Voi reuşi să fiu eu însumi?ʺ Partea esențială este ca el să treacă de la anticiparea trădării la încredere. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 55 Rolul terapeutul este acela de a ajuta la găsirea unor compromisuri cu sine. În particular, terapeutul ascultă felul în care clientul crede că vede aşteptările femeii față de el. Acestea sunt deseori proiecții sau exagerări. Terapeutul îi poate sugera clientului să meargă să verifice ceea ce îşi închipuie el că sunt aşteptările ei. Din nou, vedem rolul de mentor dintr‑o relație terapeutică, terapeutul oferind perspectiva masculină. Terapeutul este tatăl ‑ sistemul masculin de referință prin care băiatul învață cum să fie bărbat în relația cu femeile. Femeile cu care se căsătoresc ei Aproximativ 80 la sută dintre bărbații căsătoriți, cu orientări homosexuale, cu care am lucrat aveau soții care cunoşteau lupta lor cu homosexualitatea. Este un avantaj pentru bărbat ca soția să cunoască lupta lui. Ea poate fi surprinzător de înțelegătoare față de problemele lui. Sunt tot mai surprins de capacitatea femeii de a accepta şi a‑l sprijini pe soțul ei. Majoritatea femeilor pot angaja resurse emoționale uriaşe pentru a‑şi înțelege şi sprijini soțul, dacă ei sunt sinceri şi le cooptează în lupta lor. De obicei, soția va fi un aliat foarte puternic şi loial ‑ dacă soțul face din ea un partener. Dar dacă ea simte că este exclusă din proces ‑ dacă el are secrete şi nu apelează la ea ca la un aliat ‑ atunci ea se poate schimba radical, îşi poate retrage sprijinul şi poate deveni foarte critică. Nevoia continuă de prietenie cu bărbații Indiferent de succesul relației sale cu soția, bărbatul cu un trecut homosexual va avea întotdeauna nevoie de prietenii bune cu alți bărbați. Multe soții ‑ chiar şi cele care nu ştiau că soțul lor a avut probleme cu homosexualitatea ‑ mi‑au spus că soțul lor petrece timp cu prietenii lor, că sunt mai fericiți şi mai atenți acasă şi că emoțional vorbind, sunt mai disponibili față de ele şi față de copii. Invers, soțiile vor declara că soțul lor se ascunde de bărbați, că nu are prieteni şi că nu se implică emoțional față de ele şi față de copii. Intensitatea experienței sexuale Terapeuții care îi ajută pe homosexuali să‑şi accepte condiția critică terapia reparativă, afirmând că este doar o modificare de comportament. Ei spun că rezultatul nu este decât suprimarea sentimentelor homosexuale. Pentru a‑şi susține afirmațiile, aceşti critici pretind că bărbații căsătoriți, cu orientări homosexuale, povestesc că experiențele lor homosexuale inițiale erau mult mai intense decât experiențele sexuale actuale cu soțiile lor. Această diferență de intensitate este folosită de activiştii homosexuali ca o dovadă că terapia reparativă este represivă. Totuşi, această considerare uni‑dimensională a ʺintensitățiiʺ este de fapt o falsă măsură. Relațiile homosexuale sunt generate pe cale nevrotică şi de aceea prezintă o energie de natură nervoasă. Caracteristica de dependență a sexului homosexual nu este legată de sexul în sine, ci este o funcție care stabilizează o personalitate fragmentată. Homosexualul va folosi sexul pentru multe motive secundare, cum ar fi ordonarea unui haos interior şi o anumită senzație de fragmentare interioară. Orgasmul homo‑erotic oferă o conexiune temporară, refulantă, cu sexul masculin, de care bărbatul homosexual 56 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc s‑a detaşat defensiv. Heroina oferă şi ea senzații intense, însă consumă persoana, lăsând‑o goală din punct de vedere emoțional şi deprimată, cu nevoia după o altă doză. Această dinamică emoțională este descrisă de mulți homosexuali cu referire la sex. Teama deseori asociată cu contactele sexuale anonime sporeşte şi ea intensitatea momentului. Un client care a avut peste 2.000 de contacte anonime admite că sexul homosexual este ʺincredibil de intens ‑ fără îndoială cel mai plăcut lucru din viața meaʺ. Totuşi, el recunoaşte că după aceea se simte ʺtrist, deprimat şi descurajatʺ. Aceste sentimente, durând între una şi trei zile după aceea, nu pot fi atribuite homofobiei, ci indică un tipar de dependentă auto‑distructivă. Un indicator bun a ceea ce este ʺcorectʺ sunt sentimentele cu care rămâne persoana după contactul sexual. Bărbații cu un trecut homosexual, care s‑au căsătorit, vorbesc despre o diferență calitativă în relația lor sexuală cu soția. Deşi aceste experiențe sunt de o intensitate mai mică, ele sunt mai depline, mai bogate şi mai satisfăcătoare emoțional. Aceşti oameni vorbesc despre sentimentul de ʺa face ce este corectʺ şi de o compatibilitate naturală. Aşa cum a declarat un bărbat căsătorit ‑ ʺCând compar experiențele intime avute cu soția mea cu cele din trecutul meu homosexual, mi se pare că atunci eram nişte băietei care ne jucam în nisip.ʺ Prin contrast, bărbatul căsătorit, cu un trecut homosexual, poate găsi relațiile conjugale mai puțin intense, însă ele îi conferă un sentiment de corectitudine, mulțumire şi bunăstare. În loc să se simtă ʺconsumatʺ, el se reînnoieşte, se simte satisfăcut şi mulțumit cu sine însuşi, şi se simte o parte integrantă a lumii heterosexuale. Sursa: www.narth.org Atracțiile homosexuale: o opinie de pe margine Janet Mackey Cu ani în urmă, când locuiam într‑un oraş mare, am avut mai multe contacte cu bărbați homosexuali, în cadrul activității mele şi a timpului liber. Unele contacte au fost apropiate şi am avut astfel ocazia să surprind ceva din mintea prietenilor mei şi din dinamica relațiilor homosexuale. Aş putea spune că am devenit un observator al comunității homosexualilor, ceva nu foarte greu de realizat într‑un oraş mare. În timp, aceste prietenii m‑au ajutat să trag anumite concluzii. În ciuda sentimentelor mele de empatie pentru aceşti oameni, am ajuns să cred că homosexualitatea reprezintă un fel de imaturitate şi o căutare foarte confuză după un tată, după respect real din partea bărbaților, după un respect de sine şi o masculinitate adevărată. Într‑o seară, în timpul unei discuții sincere, un colaborator mi‑a vorbit despre teribila lui nefericire. Mi‑a spus că e sigur că homosexualitatea lui are rădăcini în relația cu tatăl www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 57 său. Mi‑a spus că mersese în biblioteci şi contactase mulți terapeuți, dar nu găsise nici un ajutor în direcția pe care o considera bună ‑ aceea de a înțelege mai bine rădăcinile atracțiilor sale şi de a se schimba. Mi‑a vorbit despre violența din cuplurile homosexuale şi mi‑a spus că nu crede că va găsi vreodată o stabilitate şi o relație care să reziste. Am văzut la mulți un model de instabilitate ‑ promiscuitate, abuz de alcool, extreme emoționale, crize de disperare, relații dezechilibrate, roluri false şi o nefericire considerabilă. În special, am remarcat că aceşti oameni vorbeau foarte pozitiv despre mamele lor, însă rar sau niciodată despre tații lor, ca şi cum aceştia erau morți sau nu existau. Am avut apoi un alt prieten homosexual, Tom, care avea ca partener de afaceri un tată cu doi copii. Pe unul dintre băieții colegului său îl chema Christian. Tom, dorind să aibă şi el parte de acea dragoste paternă pe care o vedea în familia colegului său, a insistat ca omul acela să‑l strige şi pe el Christian, ca şi cum Tom ar fi fost copilul lui. Sunt şi alte cazuri despre care as putea să vă scriu; cazuri, de pildă, despre comportamente hiper‑sexualizate, anormale. De exemplu, odată de Crăciun, un prieten homosexual mi‑a trimis o felicitare pornografică. Țineam la prietenul acesta, aşa că m‑ am făcut că nu mă deranjează gestul şi am încercat să‑l contactez. Probabil însă că a simțit dezaprobarea mea pentru că nu mi‑a răspuns la apeluri, făcând astfel să se încheie brusc o prietenie care dura de câțiva ani. M‑am căsătorit cu un om care ‑ am văzut asta de la început ‑ semăna mult cu mulți dintre cunoscuții mei homosexuali. Numele lui era Peter. Aveam multe interese comune şi părea un om de treabă. Nu mult după căsătorie, am mers în vizită la ai lui. A fost prima oară când am remarcat o înstrăinare emoțională între părinții lui Peter. Nu numai că erau reci unul cu altul, dar exista şi o tăcere grea şi lipsă de comunicare între Peter şi tatăl său, dar şi o simpatie remarcabilă între Peter şi mama sa. Am observat că mama lui ținea pe birou o fotografie mare, veche, cu băiatul ei. În poză el era adolescent şi se juca cu nişte prieteni. Ar fi fost o poză drăguță, dacă el nu ar fi purtat hainele mamei! Am văzut în acea fotografie un ʺtrofeuʺ al mamei şi o apărare împotriva soțului ei, ca şi cum ar fi spus ʺEl e băiatul meu, nu al tăuʺ. M‑am întrebat ce influență o fi avut fotografia asupra lui Peter, care o văzuse zi de zi când crescuse în casa aceea. Deloc surprinzător, soțul meu se confrunta şi acum cu nişte atracții homosexuale. Îmi zicea: ʺŞtiu că nimeni nu se naşte homosexual. Nimeni nu vrea să fie homosexual. De ce simt aceste atracții față de bărbați?ʺ Ani la rând Peter se refugiase în alcool, şi a avut această problemă şi în timpul căsniciei noastre. Am încercat să se sinucidă de câteva ori ‑ o dată aproape luându‑mă şi pe mine cu el. Am început să mergem la biserică şi să frecventăm grupuri de sprijin pentru alcoolici. Pe cât a fost de dificil acest lucru, pe atât de mulțumită am fost de rezultatele mele. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 58 Pe de altă parte, Peter a continuat să bea. Deşi, înainte să ne întâlnim, el făcuse parte din comunitatea homosexualilor din oraş, acum nu mai voia să se întoarcă la acel stil de viață. Îi lipsea însă şi înțelegerea, şi călăuzirea necesară pentru a depăşi situația. Singura uşurare venea din alcool. Băutul îi atenua suferința şi îl făcea să o uite. Căsnicia noastră nu a rezistat. La un moment dat m‑am întrebat de ce sunt aşa de mulți homosexuali. M‑am întrebat ce anume m‑ar putea face pe mine să fiu lesbiană. Mi‑am pus imaginația la lucru, în direcții interzise. Am tras concluzia că pentru a fi lesbiană, ar trebui să mă simt teribil de nesigură ca femeie. Pentru o femeie ‑ mi se părea mie ‑ o relație homosexuală ar servi ca un fel de fortăreață şi armă nu numai împotriva bărbaților, ci şi a tuturor forțelor şi obstacolelor dintr‑o lume de care îmi era teamă. Întâlnirea cu lesbianismul După divorț, m‑am mutat în New England şi pentru o perioadă m‑am bucurat că am scăpat de ʺhomosexualitateaʺ oraşului. După o vreme am remarcat că şi în New England există o comunitate de homosexuali. Însă, deşi în oraş întâlnisem numai bărbați homosexuali, aici am întâlnit şi lesbiene. Una dintre ele îmi era colegă de serviciu. Ca să fiu sinceră, când am văzut‑o prima oară nu mi‑am dat seama dacă e bărbat sau femeie, din cauza hainelor, a tunsorii şi a identității masculine pe care o afişa. O vreme, am avut o relație profesională bună. Apoi ea a căpătat suficientă încredere în mine pentru a‑mi povesti viața ei. Tatăl ei plecase de acasă destul de devreme. La scurt timp, ea ajunsese să fie terorizată de o rudă. De la vârsta de şase ani şi până în perioada liceului, ea fusese în nenumărate rânduri violată de acest băiat şi de prietenii lui. Mama ei ‑ o femeie slabă, copleşită emoțional şi stresată ‑ nu credea ce îi povestea fiica ei. În final, fata a plecat de acasă şi chiar şi‑a schimbat numele în semn de separare de familia ei. Când am cunoscut‑o eu, locuia cu o femeie cu care părea să aibă o relație intensă. Mi‑a spus că nu poate avea încredere în bărbați din cauza agresiunilor de care avusese parte. Mie mi s‑a părut însă că nu avea încredere nici în sexul ei natural, aceasta potrivindu‑se imaginii pe care mi‑o făcusem în timp ‑ impresia că pentru a fi lesbiană, trebuie să simți că e periculos să fii femeie. Au fost câteva ocazii în care am simțit că mă priveşte într‑o manieră sexuală. Îmi plăcea munca pe care o făceam, aşa că m‑am străduit să nu reacționez. Din păcate, atenția ei fizică a blocat posibilitatea unei prietenii pe care as fi apreciat‑o de altfel, pentru că ajunsesem să discutăm despre multe lucruri specifice femeilor. O vreme am continuam să lucrăm împreună. Totuşi, în timp, crizele ei emoționale şi manipulările pe care le încerca la adresa mea au făcut imposibilă pentru mine continuarea lucrului acolo. Oamenii normali spun despre homosexuali că sunt ʺbolnaviʺ. Pentru mulți dintre ei, termenul are o conotație peiorativă, folosit pentru ceva ce nu înțeleg şi care le repugnă instinctiv. Totuşi, termenul nu e departe de adevăr. ʺBolnavʺ înseamnă şi tulburat sau www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 59 în suferință, iar homosexualii pe care i‑am cunoscut eu erau cu siguranță şi tulburați, şi deranjați. Asemenea celor care sunt bolnavi fizic şi care ʺnu se simt bineʺ, nici aceştia nu păreau să se simtă bine. Cred că sunt foarte confuzi ‑ se luptă să‑şi dezvolte sexul lor natural în timp ce îl parodiază pe cel opus ‑ şi cred că sunt mai degrabă cinici şi amari, decât ʺgayʺ (veseli). În timp, m‑am mutat în statul Vermont, unde locuiesc şi acum. Inițial, când s‑a pus aici problema uniunilor civile şi a căsătoriilor între homosexuali, mi‑am zis: ʺCe treabă am eu ‑ de ce nu ‑ dacă îi ajută să se simtă mai bine... Ce‑mi pasă mie? Oricum nu ai ce să le faci.ʺ Cred că sunt mulți oameni care au gândit aşa, pentru că publicul a fost determinat în ultima vreme să creadă că homosexualitatea este ori genetică, ori imposibil de schimbat ‑ oricum nu ar trebui judecată. O opinie diferită Autoritățile din Vermont au organizat audieri asupra uniunilor civile, şi am ascultat la radio diferiți prezentatori pe această temă. Ce am auzit de la ambele tabere au fost în mare parte nişte stupizenii. Am fost surprinsă de ce spuneau activiştii homosexuali: surprinzător, nu corespundea cu nimic din ceea ce ştiam eu din experiență; mai mult, totul părea clar calculat pentru a manipula legislativul şi ai convinge să accepte uniunile civile. Nu ştiu ce m‑a deranjat cel mai mult ‑ lipsa de sinceritate sau posibilitatea ca autoritățile să le lase prostite. După două seri de ascultat dezbaterile, am căutate pe Internet să văd dacă pot găsi ceva explicit şi cu autoritate pentru a‑mi susține sau infirma opiniile. Aşa am găsit site‑ul NARTH. Am stat toată noapte să citesc cât am putut de mult. Am realizat că această poziție lipsea din dezbaterea din Vermont. M‑am întrebat dacă vreunul dintre acele articole ar putea să ajute legislativul din Vermont să aibă o imagine mai clară. Era deja prea târziu. În după‑masa aceea s‑a votat, iar restul ține deja de trecut. În timpul dezbaterilor am observat că nimeni nu a contestat mitul ʺhomosexualității neschimbabileʺ. Acesta este un mit, un fals. Am întâlnit un om din Chicago care şi‑a schimbat orientarea sexuală de la homosexual la heterosexual. Nu ştiu cum a reuşit, însă ştiu că acum era fericit şi că era o schimbare de durată. Aceasta s‑a petrecut acum treizeci de ani, iar el e încă heterosexual. Am citit multe asemenea mărturii. Dintr‑un punct de vedere mai personal, pot relata povestea unui băiat care părea să devină homosexual, dar care nu a devenit. Povestea lui ilustrează importanta mediului şi a influențelor corecte asupra copiilor. Băiețelul care aproape a crescut ca homosexual Am cunoscut un băiețel deosebit pe nume Wally; era unul dintre copiii unei familii tinere. Asemenea multora de vârsta lui, Wally avea şi el soldăței, camioane şi cuburi. Îi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 60 plăcea să te joci cu el, alerga şi făcea mult zgomot. Wally era un copil liniştit şi îi plăcea compania adulților. Părinții lui erau doi tineri deosebiți, responsabili. Tatăl muncea mult ca să‑şi întrețină familia, iar mama îşi petrecea timpul îngrijind de copii şi de casă. În ciuda aparentei armonii, acolo existaseră probleme încă de la început, şi păreau să provină de la tată. Bob era un tip cumsecade şi de treabă în multe privințe, dar îi era foarte greu să interacționeze cu acest băietel. Manifesta putină afecțiune pentru băiețel, evita contactul cu el; evita să se joace cu el, să‑i vorbească, şi nu făcea nici un efort normal pentru un părinte de a‑şi călăuzi băiatul. Îmi amintesc că Bob evita să‑l privească pe Wally, dar nu şi pe ceilalți copii, atunci când Wally îl întâmpina după o absentă mai lungă. Deşi nu pot afirma asta cu certitudine, cred că Bob se simțea prost în privința la Wally şi nu putea găsi o punte comună de legătură. Cei doi erau foarte diferiți. Acolo unde Wally era sensibil față de alții, sociabil şi deschis, Bob era concentrat, precaut şi foarte competitiv. Wally prefera activități şi tovărăşii relaxante. Pe de altă parte, Bob îşi petrecea timpul cu multe sporturi individuale, departe de familie, uneori pe durate de timp considerabile. Soția sa, Martha, rămânea singură acasă, cu multe griji şi decizii care au fi trebuit rezolvate în comun. Se supăra şi era preocupată de nevoia copiilor de a‑l avea aproape pe tatăl lor. Când Bob era acasă, el şi Martha se certau în fata copiilor, iar când Martha era singură cu copiii vorbea despre Bob cu o nemulțumire vizibilă. Ca tânăr, Wally deveni un fel de protector al mamei sale, iar ea, la rândul ei, l‑a legat de ea la fel ca pe un prieten intim. Într‑un fel, Wally a luat locul tatălui în viața mamei sale, devenind însă efeminat în acest context. Pe la vârsta de trei sau patru ani, Wally manifesta interes față de păpuşi şi îi plăcea să se îmbrace cu hainele mamei sale şi ale altor rude de sex feminin. Această ambivalentă a continuat câțiva ani, în forme diferite. Se descurca bine la scoală, însă era mai degrabă retras, fără tovărăşii cu alți băieți şi fără a fi interesat de sport. A devenit un perfecționist în ceea ce priveşte vestimentația şi felul de a fi. O vreme am crezut că e foarte leneş, până am realizat că nu încerca să facă nimic care s‑ar fi putut solda cu un eşec. La o vârstă destul de tânără, s‑a vădit că era interesat de artă şi de alte lucruri rafinate. Cu cât se dezvolta mai mult în aceste direcții, cu atât era mai dificil pentru el şi pentru tatăl lui să interacționeze. Antipatia era reciprocă. O vreme am crezut că Wally va adopta la un moment dat un stil de viață homosexual. Nu s‑a întâmplat aşa. Wally este acum un adult cu dorința de a se afirma, de a‑şi asuma riscuri, de a apăra ceea ce crede el că este corect şi de a concura aprig, dar corect. Are prieteni şi are şi o logodnică. Calități care cândva păreau efeminate, în copilărie, acum au devenit un fel de sofisticare masculină plăcută. Are o viață normală şi cred că se place aşa cum e. După părerea mea, situația actuală nu este o întâmplare. Wally a avut doi factori importanți în ajutorul său. Mai întâi, l‑a avut pe unchiul Jack, un tip mai în vârstă care aprecia sincer calitățile sensibile, estetice ale lui Wally. Acest om a petrecut mult timp cu el. Îl asculta cu atenție pe Wally şi îi dădea sfaturi părinteşti. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 61 Când Wally era mic, Jack deseori îl lua în poală şi îl strângea în brațe. Îl lua cu el cu cortul şi la pescuit. Mai târziu, l‑a încurajat pe Wally să joace baseball, deşi el nu era prea bun la asta. Jack mergea la meciurile lui Wally şi făcea parte din galerie. Cei doi au avut o relație deosebită, şi, într‑un fel, Jack a jucat rolul tatălui pentru Wally. Cred că Wally îşi dorea să aibă acest tip de relație chiar cu tatăl său, dar Jack l‑a susținut iar Wally s‑a ataşat de el. Soția lui Jack era o femeie caldă şi veselă şi îl primea întotdeauna bine pe băiat şi pe frații lui în casa ei. Al doilea lucru care cred că l‑a ajutat pe Wally a fost o schimbare de atitudine a mamei. Ea a ajuns la o asemenea nefericire încât a înțeles că ori îşi părăseşte soțul, ori îşi asumă responsabilitatea unei schimbări. A ales schimbarea. (Cred că Wally avea zece ani pe atunci.) Martha a încetat să‑l mai minimalizeze pe Bob şi a pus o oarecare distantă între ea şi Wally. A început să facă organizări pentru ca familia să plece în vacanță împreună, nu rar, ca înainte, ci în mod regulat. A început să invite prieteni şi rude în vizită, pentru socializare. A început să‑şi însoțească soțul la unele dintre ieşirile lui şi a făcut eforturi să‑i înțeleagă munca. Şi‑a mobilizat familia să practice unele dintre sporturile individuale care îl țineau pe Bob departe de casă, astfel că acum toți se puteau juca şi concura unul cu altul. Mai târziu, vara, copiii lucrau alături de Bob la nişte proiecte de construcții. Pe scurt, mama şi copiii interacționau în mai multe feluri cu tatăl, ajungând astfel să se aprecieze reciproc în multe privințe. Wally şi Bob ştiau că sunt foarte diferiți, iar Bob nu făcuse nimic să îmbunătățească lucrurile. Într‑o bună zi însă, Bob l‑a lăudat pe Wally pentru nişte rezultate obținute şi i‑ a spus că e foarte mândru de el. L‑am văzut pe Wally făcând ochii mari. A fost foarte surprins, dar şi fericit să audă asta de la tatăl său. Politica socială privind homosexualitatea: toleranță sau afirmare? De când uniunile civile au fost legalizate în Vermont, am devenit conştientă de dezvoltarea, amploarea şi strategiile activiştilor homosexuali din toată țara. Ştiu că dacă acestea îşi vor atinge ținta, lucrurile se vor schimba în rău pentru oamenii şi pentru viața din Statele Unite. Indiferent de proiectele de la masa politică, rezultatul logic al acestui activism este o societate obligată să afirme şi să protejeze homosexualitatea în toate dimensiunile ei. Această posibilitate trebuie abordată cu bun simț, în lumina dovezilor psihologice şi a unor date solide. Unii afirmă că dacă homosexualitatea există, atunci ea trebuie privită ca normală. Ea a fost numită ʺstil de viață alternativʺ ‑ adică având aceeaşi valoare pentru individ şi pentru societate ca şi practicile heterosexuale. O asemenea pretenție neobişnuită trebuie însă cercetată. Avem dreptul şi obligația de a cerceta relativismul vremurilor noastre, dintre care acesta este simptomatic. Cu siguranță, trebuie să ne gândim că, dacă nu există nici un bine moral universal pentru omenire, atunci nu există nici moralitate ‑ nici un model pentru o viață sănătoasă. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 62 Mass‑media, locul din care majoritatea oamenilor îşi culeg informațiile, nu abordează subiectul complet şi nici nu este sinceră. Nu oferă publicului o imagine clară asupra practicilor şi problemelor homosexualilor. Nu a abordat dialogul homosexual din scoli. Nu a discutat utilizarea calculată a unor imagini şi a unui anume limbaj în scopul modelării şi schimbării convingerilor noastre. Nu a analizat critic nevoia naturală şi inevitabilă a unui copil după un tată şi o mamă. Şi mai important, nu a relatat povestea celor care au scăpat de homosexualitate. Cred că acest lucru este nedrept față de comunitatea homosexualilor. Informațiile oferite de NARTH sunt în contrast evident cu indiferenta din mass‑media sau cu poziția pro‑homosexualitate a acesteia. NARTH reprezintă o resursă unică pentru multe subiecte legate de homosexualitate ‑ formarea acesteia la individ, impactul asupra prietenilor, familiei şi societății şi, pentru cei care vor să se schimbe, indicații pentru tratament şi încurajare. Prin articole scrise de terapeuți cu experiență, prin relatări directe ale unor homosexuali care s‑au schimbat şi prin date semnificative din surse ştiințifice şi sociologice, materialele NARTH furnizează un insight important pentru problema homosexualității din ziua de azi. Sursa: www.narth.org Cum apar atracțiile homosexuale? Mulți oameni cred că homosexualitatea este genetică, adică înnăscută, pentru că aşa au citit în ziare sau au văzut la televizor. Pentru ei, ʺhomosexualii aşa s‑au născutʺ. Totuşi, ştiința nu a putut oferi încă o cauză a homosexualității. Încercările de a identifica nişte cauze biologice ale homosexualității nu au fost concludente, iar la verificare, studiile citate de cei ce promovează ideea că homosexualitatea este genetică au dat alte rezultate. Majoritatea geneticienilor spun că în comportamentul uman sunt implicate mai multe gene: de la cel puțin 5‑6 la câteva sute. În acest caz, modificările de comportament s‑ar produce foarte lent şi constant; cu alte cuvinte, cu numai câteva procente în fiecare generație şi de‑a lungul mai multor generații. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu ar putea apărea şi dispărea brusc în cadrul unei familii, aşa cum vedem în realitate. Homosexualitatea nu poate constitui o mutație genetică. Deşi un comportament determinat genetic are tendința să persiste într‑o familie timp de mai multe generații, cu modificări minime şi foarte lente, în cazul unei mutații genetice schimbările pot fi bruşte. Însă pentru a se petrece aceasta, este nevoie ca mai multe gene să devină mutante în acelaşi timp ‑ un scenariu imposibil. Din punct de vedere genetic este imposibilă schimbarea simultană chiar şi a numai cinci sau sase gene. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 63 Dacă homosexualitatea ar fi genetică sau determinată genetic într‑o manieră decisivă, atunci ʺgenaʺ sau ʺgenele homoʺ nu s‑ar putea menține în cadrul unei populații. (Un adult are nevoie în medie de un copil pentru ca una sau mai multe gene specifice, prezente la adult, să rămână în codul genetic. Însă, în medie, cinci homosexuali ʺexclusiviʺ au un singur copil. În aceste condiții, homosexualitatea ar dispărea după câteva generații. Evident, nu aşa stau lucrurile. Totuşi, aproximativ 50% dintre homosexuali sunt sau au fost căsătoriți, fiind bisexuali, şi au în medie 1,25 copii. Homosexualii exclusivi şi bisexuali, luați laolaltă, au numai 0,9 copii în medie, ceea ce înseamnă că o genă sau genele homo ar dispărea încet dar sigur din moştenirea genetică.) Dean Hamer, unul dintre cei mai fervenți susținători ai unei baze genetice a homosexualității, admite că orientarea sexuală nu poate fi determinată de o singură genă. Opinii ştiințifice privind cauzele homosexualității Bogdan Mateciuc Concluzia unanimă a celor mai cunoscuți cercetători este aceea că homosexualitatea (ca şi alte stări psihologice) este cauzată de o combinație de factori sociali, psihologici şi biologici. Prezentăm mai jos citate din cercetători în domeniu: (1) Dr. Dean Hamer, cercetător care a căutat ʺgena homosexualitățiiʺ, homosexual: ʺGenele sunt hardware‑ul... datele provenind din experiențe de viată sunt prelucrate de software‑ul sexual şi ajung în circuitele identității. Eu bănuiesc că software‑ul sexual este o combinație de gene şi mediu, aşa cum softul unui calculator este o combinație între ce s‑a instalat din fabrică şi ce a fost adăugat de utilizator.ʺ P. Copeland şi D. Hamer (1994) The Science of Desire. New York. (2) Jeffrey Satinover, psihiatru, Doctor în Medicină: ʺAsemenea tuturor stărilor comportamentale şi mentale complexe, homosexualitatea nu este determinată exclusiv nici biologic, nici psihologic, ci rezultă dintr‑o combinație greu de cuantificat între factori genetici, influente intrauterine, mediul postnatal (comportament familial şi cultural), precum şi o serie de opțiuni repetate la momente critice ale dezvoltării.ʺ J. Satinover, M.D., Homosexuality and the Politics of Truth (1996) (Homosexualitatea şi politica adevărului). Grand Rapids, Baker Books. (3) Când Dr. Dean Hamer a fost întrebat dacă homosexualitatea îşi are rădăcinile numai în biologie, el a răspuns: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 64 ʺCategoric nu. Din studiile pe gemeni, ştim deja că jumătate sau mai mult din variabilitatea orientării sexuale nu este moştenită. Studiile noastre încearcă să indice factorii genetici, nu să‑i nege pe cei psihologici.ʺ ʺNew Evidence of a ʹGay Geneʹʺ (Noi dovezi privind ʺgena homosexualitățiiʺ) de Anastasia Toufexis, Time, 13 noiembrie 1995, vol. 146, nr. 20, pag. 95. (4) William Byne, psihiatru, Doctor în Biologie, şi Bruce Parsons (1993) au analizat cu atenție principalele studii biologice asupra homosexualității. Au constatat că nici unul nu susține categoric teoria cazuală biologică. (Vezi W. Byne şi B. Parsons, ʺHuman Sexual Orientation: The Biologic Theories Reappraised.ʺ Archives of General Psychiatry 50, no.3.) (5) Psihiatrii Friedman şi Downey declară că ʺmodelul bio‑psiho‑socialʺ se potriveşte cel mai bine cunoştințelor noastre privind cauzalitatea, cu diferite combinații de temperament şi evenimente de mediu care duc la homosexualitate. Ei afirmă: ʺÎn ciuda recentelor constatări neurobiologice care sugerează că homosexualitatea este determinată genetic şi biologic, lipsesc dovezile credibile privind un model biologic al homosexualității.ʺ R. Friedman şi J. Downey, Journal of Neuropsychiatry, vol. 5, nr. 2, l993. (6) Sociologul Steven Goldberg, Master în Sociologie: ʺPractic toate dovezile indică împotriva unui factor cauzal fiziologic categoric, şi nu ştiu nici un cercetător care să creadă că există un asemenea factor determinativ... aceşti factori joacă un rol în predispoziție, nu un rol determinativ... Nu ştiu pe nimeni în domeniu care să pretindă că homosexualitatea ar putea fi explicată fără referire la factorii de mediu.ʺ ʺActiviştii homosexuali nu discută despre configurația familială clasică; ei evită să discute despre numeroasele dovezi privind factorii familiali. Studiile care încearcă să nege existenta unui model familial standard în homosexualitate îi conving numai pe cei care au nevoie să le creadă.ʺ S. Goldberg (1994) When Wish Replaces Thought: Why So Much of What You Believe is False. (Când dorința înlocuieşte mintea: de ce atât de multe dintre cele ce crezi sunt false), Buffalo, New York, Prometheus Books. (7) Un articol despre gene şi comportament, din revista Science, afirmă: ʺ...interacțiunea dintre gene şi mediu este mult mai complicată decât ʺgenele violențeiʺ şi ʺgenele inteligențeiʺ trâmbițate de presa de duzină. Într‑adevăr, recentele studii asupra factorilor de mediu constituie o dovadă a interesului crescut privind efectele geneticii asupra comportamentului. Aceleaşi date care indică efectele genelor indică şi enorma influență a factorilor ne‑genetici.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 65 C. Mann, ʺGenes and behaviorʺ (Gene şi comportament), Science 264:1687 (1994), pag. 1686‑1689. (8) Din concluziile Dr. Jeffrey Satinover din ʺThe Gay Geneʺ (Gena homosexualității): ʺ(1) Există o componentă genetică a homosexualității, dar ʹcomponentăʹ este doar un mijloc vulgar de a indica asocieri şi legături genetice. ʹAsocieriʹ şi ʹlegăturiʹ nu înseamnă ʹcauză.ʹ (2) Nu există nici o dovadă care să indice că homosexualitatea este genetică ‑ şi nici un studiu nu pretinde că există. Există numai presa şi anumiți cercetători, care doresc să capteze publicul.ʺ Jeffrey Satinover, The Journal of Human Sexuality, 1996, pag. 8. (9) Cercetătorul Dr. Simon LeVay: ʺÎn acest moment, opinia cea mai răspândită [asupra cauzei homosexualității] este aceea că sunt implicați o multime de factori. ʺUn studiu realizat în 1988, prin intervievarea a celor mai cunoscute figuri în domeniu, privind opinia lor despre homosexualitate, a inclus întrebarea: ʹMulți analişti consideră că orientarea sexuală a unei persoane este determinată de unul sau mai mulți factori: genetici, hormonali, psihologici sau sociali. Pe baza informațiilor la zi, care este opinia dvs.?ʹ ʺRăspunsurile au inclus: ʹtoate acestea împreunăʹ (Alan Bell), ʹtoate aceste variabileʹ (Richard Green), ʹfactori multipliʹ (Gilbert Herdt), ʹo combinație din toti factorii menționațiʹ (Evelyn Hooker), ʹtoți aceşti factoriʹ (Judd Marmor), ʹo combinație de cauzeʹ (Richard Pillard), ʹposibil factori genetici şi hormonali, însă jocurile juvenile de explorare sexuală sunt în mod special importanteʹ (John Money), ʹfactori genetici şi hormonali, şi probabil şi unele experiențe din copilărieʹ (James Weinrich).ʺ Simon LeVay (1996), în Queer Science, publicată de MIT Press. (10) Asociația Americană de Psihologie afirmă: ʺAu fost propuse diferite teorii privind cauzele orientării sexuale... Totuşi, mulți oameni de ştiință împărtăşesc opinia conform căreia orientarea sexuală se formează la majoritatea oamenilor de la o vârstă timpurie, prin interacțiuni complexe ale factorilor biologici, psihologici şi sociali.ʺ Din brosura A.P.A., ʺAnswers to Your Questions About Sexual Orientation and Homosexualityʺ (Răspunsuri la întrebări despre orientarea sexuală şi homosexualitate) (11) Un pliant realizat de asociația ʺPărinților şi prietenilor homosexualilor şi lesbienelorʺ din SUA, realizat cu ajutorul Dr. Clinton Anderson de la Asociația Americană de Psihologie, afirmă: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 66 ʺPână acum, nici un cercetător nu a pretins că genele pot determina orientarea sexuală. În cel mai bun caz, cercetătorii cred că ar putea exista o componentă genetică. Nici un comportament uman, inclusiv cel sexual, nu a fost relaționat până acum de markerii genetici. Sexualitatea, asemenea celorlalte comportamente, este neîndoielnic influențată de factori atât biologici, cât şi sociali.ʺ Cum apare homosexualitatea: sinteza informațiilor la zi Jeffrey Satinover, Doctor în Medicină Este un lucru dificil de explicat felul în care interacționează între ele genele, mediul şi alte influențe, sau măsura în care un anumit factor poate ʺinfluențaʺ o finalitate, însă fără să o cauzeze, şi felul în care intervine şi credința omului. Scenariul de mai jos este prescurtat şi ipotetic, dar se bazează pe viața unor persoane reale, ilustrând felul în care diverşi factori influențează comportamentul. De menționat că scenariul de mai jos este doar unul dintre modurile de dezvoltare care pot conduce la homosexualitate, fiind însă un scenariu comun. În realitate, ʺdrumulʺ fiecărui om către exprimarea sexuală este individual, având în comun cu alții anumite porțiuni ale acestui drum. (1) Scenariul nostru începe la naştere. Băiatul (de exemplu) care poate ajunge într‑o zi să se lupte cu homosexualitatea se naşte cu anumite caracteristici care sunt oarecum mai comune la homosexuali decât la ansamblul populației. Unele dintre aceste trăsături pot fi moştenite (genetice), în timp ce altele pot fi cauzate de ʺmediul intrauterinʺ (hormoni). Aceasta înseamnă că un tânăr fără aceste trăsături va avea mai puține şanse să devină homosexual, comparativ cu cineva care le are. Care sunt aceste trăsături? Dacă am putea să le identificăm cu precizie, multe dintre ele ar apărea ca ʺdaruriʺ şi nu ca ʺproblemeʺ. De pildă, o fire sensibilă, o înclinație foarte creativă, un anumit simț estetic. Unele dintre ele, cum este o sensibilitate sporită, poate fi legată ‑ sau poate fi chiar ‑ o caracteristică fiziologică generatoare de probleme, aşa cum ar fi o reacție de angoasă peste medie la un anumit stimul. Nimeni nu ştie cu precizie care sunt aceste caracteristici moştenibile; în prezent avem numai supoziții. Dacă am putea studia homosexualitatea într‑o manieră corespunzătoare (neinfluențați de agendele politice) am putea clarifica aceşti factori ‑ aşa cum facem în domenii mai puțin ʺsensibileʺ. În orice caz, în mod clar nu există nici o dovadă că homosexualitatea comportamentală este moştenită. (2) De la o vârstă timpurie, anumite caracteristici posibil moştenite îl fac pe băiat să fie ʺdiferitʺ. El este timid şi nu se simte în largul lui alături ce tovarăşii lui ʺduriʺ. Poate este mai interesat de artă sau literatură ‑ asta pur şi simplu pentru că este isteț. Însă când mai târziu se va gândi la copilăria lui, i se va părea dificil să separe care anume dintre aceste diferențe comportamentale provin dintr‑un temperament moştenit şi care provin din următorul factor, şi anume: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 67 (3) Din varii motive, el înregistrează o ʺnepotrivireʺ nefericită între ce avea nevoie şi îşi dorea şi ceea ce i‑a oferit tatăl lui. Poate majoritatea vor fi de acord că tatăl său era o fire rece şi distantă: poate că nevoile sale erau atât de unice, încât tatăl său, o fire obişnuită, nu a ştiut să găsească drumul către inima fiului său. Sau poate că tatălui său chiar nu i‑a plăcut sensibilitatea fiului. În orice caz, absenta unei legături apropiate, calde şi pozitive cu tatăl său îl va face pe băiat să se retragă într‑o anumită dezamăgire, o ʺdetaşare defensivăʺ în scopul de a se proteja pe sine. Din păcate, această distanțare de tatăl său şi de modelul ʺmasculinʺ de care avea nevoie îl face şi mai puțin capabil să se relaționeze cu colegii săi. Putem asemăna această situație cu băiatul căruia îi moare tatăl cel iubitor, dar care este mai puțin vulnerabil la o viitoare homosexualitate. Explicația diferenței constă în faptul că la băiatul pre‑ homosexual de vină este nu absenta tatălui ‑ literal sau psihologic ‑ ci o apărare psihologică față de un tată în mod contant dezamăgitor. De fapt, un tânăr care nu‑şi construieşte această apărare (datorită unei terapii timpurii, pentru că există o altă figură masculină în viața sa, sau datorită temperamentului) e mult mai puțin probabil să devină homosexual. O dinamică complementară legată de mama băiatului are şi ea şanse să joace un anumit rol. Întrucât oamenii au tendința să se căsătorească cu parteneri cu ʺnevroze omoloageʺ, e posibil ca băiatul să se vadă implicat într‑o relație problematică cu ambii părinți. Indiferent de motiv, când la maturitate băiatul ajuns homosexual acum îşi aminteşte de copilărie, va afirma: ʺDe la început eram diferit. Niciodată nu m‑am simțit bine împreună cu băieții de vârsta mea, fiind în largul meu în preajma fetelor.ʺ Asemenea amintiri îl vor face mai târziu să‑şi considere homosexualitatea atât de convingătoare, ca şi cum aceasta era ʺpreprogramatăʺ de la început. (4) Deşi s‑a detaşat ʺdefensivʺ de tatăl său, băiatul încă tânjeşte în inima lui după căldură, dragoste şi după o îmbrățişare din partea tatălui ‑ lucruri pe nu le‑a avut sau nu le‑a putut avea. La început, el dezvoltă un ataşament intens, non‑sexual față de băieții mai mari pe care îi admiră ‑ trăind într‑un fel, de la distantă, aceeaşi experiență a dorinței şi lipsei. Odată cu pubertatea apar şi impulsurile sexuale ‑ care în special la băieți se pot lega de orice obiect ‑ şi se combină cu o deja intensă nevoie de intimitate şi căldură masculină. Băiatul începe să aibă accese homosexuale. Ulterior îşi va aminti: ʺPrimele mele impulsuri sexuale erau îndreptate nu către fete, ci către băieți. Fetele nu mă interesau deloc.ʺ Intervenția psihoterapeutică în acest moment sau mai devreme poate avea succes în a preveni formarea unei homosexualități ulterioare. Această intervenție urmăreşte pe de‑ o parte ajutarea băiatului să‑şi schimbe modelele de dezvoltare efeminate (derivate din ʺrefuzulʺ de a se identifica cu tatăl cel respins), pe de altă parte ‑ mai important ‑ urmăreşte să‑l învețe pe tatăl său ‑ dacă va învăța ‑ cum să se implice mai mult în relația cu fiul său. (5) Pe măsură ce se maturizează (în special în societatea noastră, unde experiențele sexuale extra‑conjugale sunt lăudate şi chiar încurajate) tânărul ‑ acum adolescent ‑ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 68 începe să se implice în activități homosexuale. Sau, alternativ, nevoia sa de apropiere cu cineva de acelaşi sex poate fi exploatată de un băiat/bărbat mai în vârstă, care a fost interesat de el sexual încă de când era copil. (De menționat studiile care indică o incidență ridicată a abuzurilor sexuale în copilăria bărbaților homosexuali.) Sau, din contră, el poate evita aceste activități, din teamă sau ruşine, în ciuda atracției către aşa ceva. În orice caz, dorințele sale, acum sexualizate, nu pot fi negate, indiferent de cât de mult li se opune el. Ar fi incorect din partea noastră să considerăm, în acest punct, că aceste dorințe sunt o simplă chestiune de ʺalegereʺ. Într‑adevăr, el îşi aminteşte că a petrecut luni şi ani de zile încercând să nege existenta lor sau să li se opună fără succes. Ne putem imagina uşor cât de supărat va fi el mai târziu ‑ pe bună dreptate ‑ când cineva voit sau involuntar îl va acuza că ʺa alesʺ să fie homosexual. Când va căuta ajutor, va auzi unul dintre cele două mesaje, ambele speriindu‑l: ʺHomosexualii sunt răi şi tu eşti rău pentru că ai ales să fii homosexual. Nu e locul tău aici; vei ajunge în Iad;ʺ sau ʺHomosexualitatea este înnăscută şi nu se poate schimba. Aşa te‑ai născut. Lasă baltă gândul că te vei căsători, vei avea copii şi te vei aşeza la casa ta. Dumnezeu te‑a făcut aşa şi te‑a predestinat pentru o viață de homosexual. Caută să te obişnuieşti cu asta.ʺ (6) La un moment dat, el cedează în fata profundei sale nevoi de dragoste şi începe să se implice voluntar în experiențe homosexuale. Poate spre oroarea sa, el va constata că aceste dorințe vechi, adânci şi dureroase sunt temporar ‑ sau pentru prima dată ‑ uşurate. Deşi poate resimți şi un conflict intens, el nu poate tăgădui că uşurarea este imensă. Această senzație temporară de confort este atât de profundă ‑ depăşind cu mult simpla plăcere sexuală pe care oricine o resimte şi într‑o situație mai puțin încărcată ‑ încât experiența este repetată. Oricât de mult se opune el, el se simte mânat să repete experiența. Şi cu cât o face mai des, cu atât aceasta se înrădăcinează mai mult şi el o va repeta din nou, chiar dacă deseori cu un feedback emoțional tot mai mic. (7) De asemenea, el va descoperi, la fel ca oricine altcineva, că orgasmul sexual este un puternic mijloc de eliberare a stresului de orice fel. Angajându‑se în activități homosexuale, el deja a trecut una dintre cele mai critice şi puternice granițe ale tabu‑ ului sexual. Este uşor de acum să depăşească şi alte granițe oarecum tabu, în special tabu‑ul mai puțin sever legat de promiscuitate. Activitatea sexuală devine curând principalul factor de organizare în viața sa, el dobândind încetul cu încetul deprinderea de a apela la aceste experiențe în mod regulat ‑ nu doar din cauza nevoii sale după iubire părintească, ci ca o eliberare de orice tensiune. (8) În timp, viața sa devine tot mai stresantă. O cauză este, aşa cum afirmă activiştii homosexuali, lipsa de înțelegere sau chiar ostilitatea din partea celorlalți. Singurii care par să‑l înțeleagă cu adevărat sunt alți homosexuali, astfel formându‑se cu aceştia un şi mai puternic sentiment de ʺcomunitateʺ. Nu este însă adevărat, cum pretind activiştii homosexuali, că acestea sunt singurele sau cele mai mari solicitări (stresuri). Mare parte din nelinişte este cauzată pur şi simplu de stilul de viață ‑ de pildă, consecințele www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 69 medicale, SIDA fiind una dintre acestea (dacă nu cea mai gravă). El trăieşte de asemenea cu vina şi ruşinea pe care în mod inevitabil le resimte din cauza comportamentului său imoral şi promiscuu şi pentru că ştie că nu se poate raporta efectiv la celălalt sex, neputând avea o familie adevărată (un handicap psihologic care nu poate fi compensat de campanile homosexualilor pentru căsătorie, adopție şi drepturi de moştenire). Oricât de mult încearcă activiştii homosexuali să‑i prezinte ca normale aceste tipare comportamentale şi pierderile generate de acestea, şi indiferent de cât de indicată ar fi ascunderea lor de publicul larg, din motive politice, dacă el nu rezolvă marile lacune emoționale din viața sa, el nu se va putea privi pe sine cu sinceritate şi nici nu se va putea simți satisfăcut. Nimeni, nici măcar cel mai rău şi mai adevărat ʺhomofobʺ, nu va putea fi aşa de aspru cu el cum este el însuşi. Mai mult, mesajele de auto‑condamnare cu care se luptă el zi de zi sunt întărite de fapt de o înțelegere auto‑ironică a stilului său de viață homosexual. Activiştii din jurul lui vor continua să‑i spună că toate acestea sunt provocate de ʺhomofobiaʺ tacită a celor din jur, dar el ştie că nu este aşa. Stresul de a fi homosexual conduce la un comportament homosexual mai mare, nu mai mic. Acest principiu, surprinzător pentru omul de rând (cel puțin pentru acel om care nu este implicat în nici un pattern, de nici un fel) este tipic pentru ciclul de comportament auto‑distructiv ‑ viciat sau de dependentă; vina, ruşinea şi auto‑ condamnarea nu fac decât să sporească toate acestea. Nu este deci surprinzător că oamenii recurg la o atitudine de negare pentru a scăpa de aceste sentimente, iar el face la fel. El îşi va spune: ʺNu există nici o problemă şi deci nu am de ce să mă simt aşa prost.ʺ (9) După ce se luptă cu această vină şi ruşine ani de zile, băiatul acum adult ajunge să creadă ‑ lucru de înțeles ‑ şi, din cauza negării, are nevoie să creadă, că ʺnu pot să mă schimb pentru că starea mea este de neschimbat.ʺ Dacă măcar o clipă ar gândi altfel, imediat ar apărea întrebarea ʺAtunci de ce...?ʺ, readucând cu sine toată acea ruşine şi vină. Astfel, până băiatul devine bărbat, el şi‑a compus în minte această poveste: ʺÎntotdeauna am fost diferit; mereu unul din afară. Am avut atracții față de băieți de când mă ştiu. Prima oară m‑am îndrăgostit de un băiat, nu de o față. Nu mă interesează persoanele de celălalt sex. A, am încercat ‑ cu disperare. Dar experiențele mele sexuale cu fete au fost anoste. Însă prima oară când am avut o relație homosexual, m‑am simțit bine. Mi se pare evident că homosexualitatea este genetică. Am încercat să mă schimb ‑ numai Dumnezeu ştie cât de mult am încercat ‑ dar nu am putut. Asta pentru că aşa ceva nu se poate schimba. În cele din urmă, am încetat să mă mai lupt şi m‑am acceptat aşa cum sunt.ʺ (10) Atitudinile sociale față de homosexualitate vor juca şi ele un rol, făcându‑l pe om să adopte, mai mult sau mai puțin, o perspectivă a ʺînnăscutului şi de neschimbat. Este evident că un punct de vedere intens mediatizat, care prezintă homosexualitatea ca pe 70 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc ceva normal, va spori probabilitatea ca el să adopte această poziție şi încă de tânăr. E însă mai puțin evident ‑ decurge din ce am discutat mai sus ‑ că o atitudine de ridiculizare, respingere şi acuzare din partea celor din jur îl va face să adopte aceeaşi poziție. (11) Dacă nu renunță la dorința de a avea o familie, bărbatul poate continua să se lupte cu ʺa doua sa naturăʺ. În funcție de cei pe care‑i întâlneşte, el poate rămâne blocat între condamnarea societății şi propaganda homosexuală, atât în instituțiile seculare, cât şi în cele religioase. Mesajul cel mai important de care are el nevoie este că ʺvindecarea este posibilă.ʺ (12) Dacă începe să meargă pe calea către vindecarea, va constata că acest drum este lung şi dificil ‑ însă extraordinar de recompensator. Drumul către refacerea deplină a heterosexualitătii durează mai mult decât media de viață a căsniciilor americane ‑ aceasta indică cât de defectuoase sunt toate relațiile din ziua de azi. Din terapia medicală el va ajunge să înțeleagă adevărata natură a dorințelor sale, că acestea nu se referă exact la sex, şi că el nu este definit de apetitul său sexual. În acest cadru, el va învăța foarte probabil cum să se raporteze la alți bărbați pentru o tovărăşie şi intimitate masculină autentică, nesexualizată; va învăța cum să se raporteze corect la o femeie, ca prietenă, iubită, tovarăşă de viață şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mamă a copiilor săi. Desigur, vechile răni nu vor dispărea ca prin farmec. În viitor, în momente de solicitare intensă, vechile căi de scăpare îi vor face cu ochiul. A afirma însă că aceasta este o dovadă că el este tot un homosexual şi că nu s‑a schimbat este o minciună. Pe măsură ce el trăieşte o viață nouă, de sinceritate, şi cultivă o intimitate autentică cu o femeie, noile tipare vor deveni tot mai puternice iar cele vechi, gravate în sinapsele lui cerebrale, se vor atenua. În timp, ştiind că ele au puține de‑a face cu sexul, el va ajunge să abordeze şi să cunoască corect impulsurile vechilor porniri. Acestea vor fi pentru el ca amenințările de furtună, un semnal că ceva nu este în ordine în familia lui, că se activează un vechi tipar de dorință şi respingere. Va învăța că până nu îşi pune în ordine situația casnică, aceste recidive nu se vor reduce. În relațiile sale cu alții ‑ ca prieten, soț, coleg ‑ va beneficia acum de un dar special. Ce a fost cândva un blestem, acum este o binecuvântare, pentru el şi pentru alții. Sursa: www.narth.org Afirmația că homosexualitatea este înnăscută şi de neschimbat nu are temei ştiințific Dean Byrd, PhD, Shirley Cox, PhD, Jeffrey Robinson, PhD Salt Lake City Tribune a publicat recent [în anul 2001, n.red.] câteva articole cu privire la homosexualitate. Deşi multe sunt bine scrise, ele nu reflectă literatura de specialitate. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 71 De fapt, componenta socială a multor articole pare să sugereze o întemeiere pe politic şi nu pe ştiință. Lăsând la o parte politicul acestui subiect, este probabil timpul să examinăm afirmația că homosexualitatea este înnăscută şi că nu se poate schimba. Întâi de toate ‑ deşi subiectul este foarte complex şi nu se poate reduce la o chestiune de natură sau formare ‑ răspunsul la această dezbatere este probabil ʺdaʺ ‑ este probabil ca atracția homosexuală, asemenea multor altor atracții puternice, să includă influențe atât biologice, cât şi de mediu. Ce este clar, totuşi, este faptul că încercările ştiințifice de a demonstra că atracția homosexual este determinată biologic au eşuat. Cercetători de frunte, cunoscuți astăzi în comunitatea ştiințifică ‑ ei înşişi activişti homosexuali ‑ au ajuns la următoarele concluzii. Dean Hamer, de exemplu, a încercat să lege homosexualitatea masculină de o expansiune a ADN‑ului situată în vârful cromozomului X, cromozom pe care unii bărbați îl moştenesc de la mama lor. Referindu‑se la studiul său, Hamer a prezentat unele concluzii privind genetica şi homosexualitatea. ʺŞtiam că genele sunt numai o parte a răspunsului. Am presupus că mediul joacă şi el un rol în orientarea sexuală, la fel ca în majoritatea, dacă nu toate comportamentele.... Homosexualitatea nu este pur genetică... factorii de mediu joacă un rol. Nu există nici o genă care să‑i facă pe oameni homosexuali... Nu cred că vom putea ajunge să previzionăm cine va fi homosexual.ʺ Vorbind despre eşecul studiului său, Hamer scrie: ʺAnaliza nu a furnizat ceea ce căutam: o moştenire de tip mendelian. De fapt, nu am găsit nici o familie în care homosexualitatea să fie distribuită după modelul observat de Mendel la tulpinile de mazăre.ʺ Ce este şi mai interesant este faptul că atunci când studiul lui Hamer a fost refăcut de Rice et al printr‑o analiză mai bună, s‑a constatat că markerii genetici sunt nesemnificativi. Rice a concluzionat: ʺNu este clar de ce rezultatele noastre sunt atât de diferite de cele ale lui Hamer. Întrucât studiul nostru a fost mai amplu decât cel al lui Hamer et al, cu siguranță am fi putut identifica un efect genetic aşa de mare cum se raporta în studiul acela. Totuşi, datele noastre nu susțin prezenta unei gene la poziția XQ 28, care să influențeze orientarea sexuală.ʺ Simon LeVay, în studiul său despre diferențele de hipotalamus între creierul bărbaților homosexuali şi cel al bărbaților heterosexuali, a prezentat următoarele critici la adresa propriului său studiu: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 72 ʺEste important să accentuăm că nu am găsit nimic. Nu am dovedit că homosexualitatea este genetică, şi nici nu am găsit vreo cauză genetică a homosexualității. Nu am demonstrat că homosexualii se nasc aşa ‑ greşeala cea mai răspândită pe care o face lumea când discută despre studiul meu. Nu am identificat nici un centru al homosexualității în creier. ʺEste mai puțin probabil ca INAH3 să fie singurul nucleu al homosexualității din creier; mai degrabă există o parte a unui lanț de nuclee angajat în comportamentul sexual al bărbaților şi femeilor... Întrucât am lucrat pe creiere ale adulților, nu ştim dacă diferența pe care am identificat‑o exista de la naştere sau a apărut ulterior.ʺ Într‑adevăr, comentând despre creier şi comportamentul sexual, Dr. Mark Breedlove, cercetător la University of California, a demonstrat că comportamentul sexual poate modifica structura cerebrală. Referindu‑se la cercetările sale, Dr. Breedlove a declarat: ʺAceste constatări ne oferă dovada a ceea ce ştiam deja teoretic, anume că experiențele sexuale pot modifica structura cerebrală, aşa cum şi genele o pot modifica. Este posibil ca diferențele de comportament sexual, în loc să fie provocate, ele însele să provoace diferențe în cerebel.ʺ Imaginea noastră asupra ştiinței ne determină atitudinea LeVay a făcut o observație interesantă despre accentul pus pe biologia homosexualității. El a remarcat: ʺ...cei care cred că homosexualii s‑au născut aşa au şanse mai mari să susțină drepturile pentru homosexuali.ʺ Al treilea studiu, realizat de Bailey şi Pillard, s‑a axat pe gemeni. Ei au găsit o corespondentă (ambii gemeni erau homosexuali) la 52% dintre gemenii identici, la 22% dintre gemenii neidentici şi la 9,2% dintre frații ne‑gemeni. Acest studiu oferă de fapt argumente pentru factorii de mediu. Dacă homosexualitatea ar fi fost înscrisă în codul genetic, atunci toți gemenii identici ar fi fost homosexuali. Echipe de cercetători renumiți, cum ar fi Byne & Parsons şi Friedman & Downey au concluzionat fiecare că nu există nici o dovadă pentru a susține teoria biologică, ci mai degrabă ideea că homosexualitatea se poate explica cel mai bine după un model în care ʺtrăsăturile de temperament şi personalitate interacționează cu mediul familial şi social în formarea sexualității individului.ʺ Sunt atracțiile homosexuale înnăscute? Nu există nici o dovadă în cercetările ştiințifice pentru a afirma că homosexualitatea este determinată biologic. Este posibilă schimbarea? Se poate schimba homosexualitatea? Este fixă sau se poate modifica? Decizia din 1973 de a elimina homosexualitatea din manualul de diagnoză al Asociației Americane pentru Psihiatrie a avut ca efect înghețarea cercetării. Decizia nu s‑a bazat pe descoperiri ştiințifice, ci, aşa cum a recunoscut cercetătorul şi activistul homosexual www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 73 Simon LeVay, ʺactivismul homosexual a fost evident forța care a făcut AAP să elimine homosexualitatea din manual.ʺ Analizând cercetările, Satinover a anunțat o rată a succesului de 52% în tratarea atracției homosexuale nedorite. Masters şi Johnson, faimoşii cercetători în domeniul sexualității, au raportat o rată a succesului de 65% după o monitorizare de cinci ani. Alți specialişti au raportat rate ale succesului între 30 şi 70%. Un articol din Monitor on Psychology analiza cercetările Dr‑lui Lisa Diamond, profesoară la University of Utah, care a concluzionat că ʺidentitatea sexuală e departe de a fi permanentă la femeile care nu sunt exclusiv heterosexuale.ʺ Ce este şi mai intrigant este studiul Dr‑lui Robert Spitzer, psihiatru şi cercetător principal la Columbia University. Dr. Spitzer a fost arhitectul deciziei din 1973 de a elimina homosexualitatea din manualul de diagnostic, un psihiatru pro‑homosexualitate şi susținător al drepturilor pentru homosexuali. Studiul său a încercat să stabilească dacă indivizii se pot schimba. Concluziile sale preliminare sunt: ʺSunt convins, potrivit cu persoanele pe care le‑am intervievat, că mulți dintre ei au avut parte de schimbări substanțiale în a deveni heterosexuali... Cred că acest lucru e o noutate... Eram sceptic când am inițiat studiul. Afirm însă acum că aceste schimbări pot fi susținute.ʺ Ce a fost cel mai interesant a fost răspunsul Dr‑lui Spitzer oferit unui jurnalist care l‑a întrebat ce ar face dacă băiatul său adolescent ar avea atracții homosexuale. Dr. Spitzer a răspuns că ar spera ca fiul său să dorească să se schimbe şi să primească ajutor. Este demn de remarcat că, în urma cercetărilor sale, Dr. Spitzer a primit multe scrisori de dezaprobare şi plângeri de la colegii săi. Este homosexualitatea de neschimbat? Puțin probabil. Există dovezi ample că atracția homosexuală se poate reduce şi că se pot face schimbări. Niveluri comparative ale sănătății mintale: Datele Este tristă lipsa de atenție a mass‑mediei față de dovezile ştiințifice publicate în Arhivele de Psihiatrie Generală, care au concluzionat că homosexualii şi bisexualii prezintă un risc mai mare pentru afecțiuni mintale, în speță suicid, depresii majore şi anxietate. Deşi unii afirmă că respingerea din partea societății îi face pe homosexuali să aibă asemenea probleme psihice, acest lucru nu este întemeiat. De fapt, acest studiu a susținut constatările unui studiu olandez anterior ‑ societatea olandeză este foarte tolerantă față de homosexuali. Bailey (studiul pe gemeni) a oferit alte posibile motive pentru afecțiunile psihice mai numeroase la homosexuali: ʺhomosexualitatea reprezintă o deviere de la o dezvoltare normală şi este asociată cu alte deviații care pot conduce la afecțiuni psihiceʺ sau, o altă posibilitate, ʺpsihopatologia crescută în rândul homosexualilor este o consecință a diferentelor de stil de viață asociat cu orientarea sexuală.ʺ Bailey a citat ʺfactorii de risc comportamental asociat cu homosexualitatea masculină, cum ar fi sexul anal şi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 74 promiscuitatea.ʺ El a remarcat că ar fi o ruşine dacă ʺmotivele socio‑politice i‑ar împiedica pe cercetători să analizeze toate ipotezele rezonabile.ʺ Cu privire la schimbare şi la dreptul la tratament, activista lesbiană Camille Paglia a făcut următoarele observații: ʺHomosexualitatea nu este ʹnormalăʹ. Din contră, este o provocare la adresa normei... Natura există chiar dacă academicienilor le place sau nu. Şi în natură, singura normă este procrearea. Aceasta este norma. Corpurile noastre sunt concepute pentru procreare. Nimeni nu se naşte homosexual. Ideea e ridicolă... homosexualitatea este o adaptare, nu ceva înnăscut... ʺEste identitatea homosexuală atât de fragilă încât nu poate suporta gândul că unii oameni chiar nu doresc să fie homosexuali? Sexualitatea este ceva fluid şi teoretic schimbările sunt posibile. Totuşi, deprinderile sunt refractare, odată ce căile de transmitere senzorială s‑au modificat prin repetiție ‑ un fenomen evident în lupta cu obezitatea, fumatul, alcoolismul sau drogurile... să‑i ajuți pe homosexuali să învețe să se comporte heterosexual, dacă doresc, este un deziderat perfect normal. ʺTrebuie să fim sinceri şi să vedem dacă homosexualitatea nu este de fapt un film oprit în perioada pre‑pubertate, când copiii se asociază după sex... propaganda homosexuală actuală insistă că homosexualitatea ʹnu este o alegere;ʹ că nimeni nu ar alege să fie homosexual într‑o societate dezaprobatoare. Însă există un element de opțiune în toate comportamentele, sexuale sau nu. E nevoie de efort pentru a te raporta la celălalt sex; este mai sigur cu cei de acelaşi sex. Subiectul este unul de provocare sau confort.ʺ Activistul homosexual Doug Haldeman, la o reuniune a Asociației Americane de Psihologie, a accentuat dreptul persoanelor care sunt nemulțumite de orientarea lor sexuală să caute tratament pentru schimbare. El a afirmat: ʺUn aspect pentru mulți este sentimentul identității religioase sau spirituale, care este uneori la fel de adânc resimțită ca şi orientarea sexuală. Pentru unii este mai uşor, pentru alții mai greu emoțional, să se gândească la schimbarea identității sexuale, decât să renunțe la un mod de viață religios care este văzut ca eminamente central pentru conştiința de sine a individului... ʺIndiferent de cum privim această alegere sau substraturile ei psihologice, avem dreptul să refuzăm tratamentul care l‑ar putea ajuta pe un om să se schimbe în felul în care vrea el? Nu avem acest drept.ʺ În final, biologul Anne Fausto‑Sterling de la Brown University, ea însăşi o activistă lesbiană, oferă câteva informații interesante. Cu referire la argumentul ʺhomosexualității înnăscuteʺ, ea afirmă: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 75 ʺEste un argument juridic care conferă astăzi o anumită alură ştiințifică. Pentru mine, chestiunea e foarte incertă. E o ştiință eronată şi o politică greşită. Mie îmi pare că felul în care considerăm noi homosexualitatea ca fiind cultura noastră este o chestiune etică şi morală.ʺ Întrebată cât de mult viața ei personală a influențat opiniile ei asupra schimbării sexualității, Fausto‑Sterling a răspuns: ʺInteresul meu față de sexualitate precede schimbările din viața mea personală. Când m‑am implicat la început în mişcarea feministă, eram măritată. Subiectele legate de sexualitate au avut asupra mea acelaşi impact ca şi asupra multor femei din anii 1970: m‑au scos din sărite. Soțul meu, săracul, era un tip foarte la locul lui, şi s‑a străduit să fie înțelegător, însă ceea ce făceam eu îl bloca. Mişcarea feministă a promovat femininul într‑un mod cu totul nou pentru mine, iar implicarea mea a făcut posibilă transformarea în lesbiană. ʺAm rămas prieteni, eu şi fostul meu soț. Spun că sunt lesbiană pe baza vieții pe care o duc, şi cred că este o chestiune de alegere. Acum, am o relație bună şi nu aş vrea s‑o schimb. Totuşi, nu cred că ar fi imposibil să iubesc un bărbat.ʺ O chestiune morală‑filosofică sau o chestiune ştiințifică? Cercetătorul homosexual Dean Hamer face o declarație relevantă cu privire la ştiință şi moralitate: ʺBiologia este amorală; nu oferă ajutor în diferențierea binelui de rău. Numai oamenii, ghidați după valorile şi credința lor, pot decide ce este moral şi ce nu este.ʺ Homosexualitatea este o chestiune de etică şi moralitate. Oamenii care au atracții homosexuale nedorite au dreptul la tratament pentru a reduce aceste atracții. Dar, înainte de toate, ei trebuie lăsați să afle că există această posibilitate. Dr. Francis Collins, Directorul Proiectului Genomului Uman: ʺHomosexualitatea nu este înnăscutăʺ afirmă Dr. Francis Collins, Director al Proiectului Genomului Uman Francis Collins, unul dintre specialiştii de renume mondial care lucrează în domeniul ADN‑ului, afirmă că ʺexistă o componentă ereditară în fiecare comportament umanʺ. Totuşi, adaugă el, ʺpractic, ereditatea nu poate fi determinată pentru nici una dintre eleʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 76 Analizând ereditatea (influența factorilor genetici) trăsăturilor de caracter, dr. Collins a menționat un studiu realizat de Bochard şi McGue privind gradul în care aceste trăsături pot fi asociate cu ereditatea. Ereditatea estimată pentru trăsăturile de caracter a variat: capacitate cognitivă generală (50%), extroversie (54%), agreabilitate (42%), conştiință (49%), nevrotism (48%), deschidere (57%), agresivitate (38%) şi traditionalism (54%). Aceste procente de ereditate se bazează pe o analiză imparțială a studiilor realizate pe gemeni identici. Studiile au condus la concluzia că ereditatea este importantă pentru multe dintre aceste trăsături de caracter. Cu toate acestea, este important de menționat că nici măcar la studiile pe gemeni identici ereditatea nu se confundă cu inevitabilitatea. Potrivit doctorului Collins, mediul poate influenta expresia genetică, liberul arbitru fiind cel care stabileşte răspunsul la eventualele predispoziții. Dr. Collins a menționat succint studiile asupra homosexualității, declarând următoarele: ʺUn domeniu de un interes public aparte îl reprezintă fundamentul genetic al homosexualității. Dovezile provenite din studiile pe gemeni susțin concluzia că factorii ereditari joacă un anumit rol în cazul homosexualității masculine, Totuşi, probabilitatea ca geamănul identic al unui bărbat homosexual să fie şi el homosexual este de aproximativ 20% (comparativ cu 2‑4 la sută bărbați în total populație), ceea ce indică faptul că orientarea sexuală este influențată genetic, dar nu trasată la nivelul ADN‑ului, eventualele gene implicate constituind o predispoziție, nu o predeterminare.ʺ Gradul de ereditate pentru homosexualitate este substanțial mai mic decât cel pentru capacitatea cognitivă generală, extroversie, agreabilitate, conştiință, nevrotism, deschidere, agresivitate şi tradiționalism! Dr. Collins a remarcat faptul că mediu, în special experiențele din copilărie, precum şi rolul liberului arbitru şi al opțiunilor noastre ne afectează într‑o manieră considerabilă. Pe măsură ce oamenii de ştiință descoperă tot mai multe informații detaliate despre factorii moşteniți care au legătură cu trăsăturile noastre de caracter, este important ca aceste date să fie folosite pentru a aduce lumină în aceste domenii, nu pentru a oferi susținere unor ideologii sociale. Menționând aceste pericole, dr. Collins s‑a referit la o carte semnată de activistul homosexual Dean Hamer, care anunța descoperirea ʺgenei pentru Dumnezeuʺ (acelaşi autor este asociat frecvent şi cu ʺdescoperirea genei homoʺ). Dr. Collins este de părere că ʺdovezileʺ din cartea lui Hamer sunt ʺtitluri forțateʺ şi ʺmult răstălmăciteʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 77 Un comentator al revistei Scientific American a afirmat că Hamer ar fi trebuit poate să‑şi intituleze cartea ʺO genă care influențează mai puțin de unu la sută din diferențele constatate pe baza chestionarelor folosite pentru măsurarea unui factor denumit Auto‑ Transcendență, ceea ce poate însemna orice de la apartenența la un partid ecologist la credința în OZN‑uri, potrivit unui studiu nepublicat şi neverificatʺ. Din nefericire, multe din studiile din domeniul homosexualității sunt răstălmăcite; nu numai în presă, ci şi de către unii cercetători ce au tendința de a supraestima contribuția cantitativă a celor descoperite de ei. În ceea ce priveşte contribuția geneticii la formarea homosexualității, dr. Collins a conchis: ʺDa, am primit cu toții anumite cărți de joc, cărți care vor fi date pe față la un moment dat. Felul în care jucăm depinde însă de noiʺ. Bibliografie: Collins, Francis S. (2006). The Language of God, A Scientist Presents Evidence For Belief. New York: Free Press. Sursa: www.narth.org Gena fantomă Susan Brinkmann Mulți oameni sunt dependenți de expresii sonore. ʺConcluzii scurte, simple, predigerate, directe, cu încărcătură emoțională,ʺ scrie Jeffrey Satinover în cartea ʺSame Sex Attraction: A Parents Guide.ʺ ʺNu avem nici timpul şi nici abilitatea de a sorta informațiile primare pentru noi înşine, pentru a putea trage propriile noastre concluzii. Ca urmare, complexitatea cercetării ştiințifice din domeniul homosexualității este repede interpretată eronat de către oameni, şi şi mai uşor folosită eronat.ʺ De pildă, să luăm gena homosexualității. Aproape toată lumea crede că ea există. Homosexualii ʺs‑au născut aşaʺ, nu? Nu însă şi potrivit cu studiile. Odată intrați în domeniul studiilor ştiințifice, descoperim un adevăr radical ‑ nu există nici o genă a homosexualității. Totuşi, în absenta unor descoperiri, titlurile din ziare vorbesc frecvent despre această genă nedescoperită, astfel încât totul sună foarte real. Iată de pildă un titlu al agenției Reuters din octombrie 2003: ʺIdentitatea sexuală este determinată genetic.ʺ Titlul sună mult mai convingător decât realitatea, chiar dacă articolul începe cu o declarație: ʺIdentitatea sexuală este înscrisă în gene, ceea ce contrazice ideea că homosexualitatea şi transsexualitatea este o alegere.ʺ Până nu citeşte întregul articol, cititorul nu realizează că titlul şi fraza de început nu au absolut nici o legătură cu obiectul studiului menționat. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 78 În realitate, articolul este despre un studiu realizat la University of California din Los Angeles, privind diferentele de dezvoltare dintre creierul bărbaților şi cel al femeilor. Potrivit lui Ray Waller de la Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității (NARTH), studiul nu a făcut decât să confirme ceea ce se ştia deja, anume că genele joacă un rol în crearea diferențelor între creierul bărbaților şi cel al femeilor. Cercetătorul principal, dr. Eric Valain, a afirmat: ʺNu este vorba de găsirea genei homosexualității.ʺ De fapt, cuvântul homosexualitate nici nu apare menționat în studiu. Agențiile de presă au preluat stirea de la Reuters, majoritatea omițând unul dintre aspectele cele mai importante ale studiului ‑ acesta a fost realizat pe şoareci. ʺNu există nici un model animal care să reflecte exact sexualitatea umană,ʺ a afirmat dr. Dean Byrd de la NARTH. ʺPorcii nu urăsc, ratele nu merg la biserică iar şoarecii nu se îndrăgostesc.ʺ Când zvonurile intră pe uşă, adevărul iese pe fereastră, dar răul nu este ireparabil. Adevărul despre căutarea genei homosexualității începe în 1991 la Salk Institute din San Diego, cu un cercetător pe nume Simon LeVay. LeVay a declarat că un grup de neuroni din regiunea hipotalamusului din creierul uman pare să fie de două ori mai mare la bărbații heterosexuali decât la cei homosexuali. Hipotalamusul este o parte din creier implicată în reglarea comportamentului sexual la primatele ne‑umane. Alte studii a arătat că aceşti neuroni sunt mai mari la bărbați decât la femei. Din acest motiv, LeVay a concluzionat că orientarea sexuală are o bază biologică. Totuşi, studiul a prezentat trei deficiențe majore care ulterior l‑au discreditat complet. Mai întâi, LeVay a afirmat că a comparat creierul a 19 bărbați homosexuali şi a 16 bărbați heterosexuali. Totuşi, nu a putut confirma că toți acei heterosexuali erau într‑ adevăr heterosexuali. Şase muriseră de SIDA, o boală a cărei transmitere este deseori asociată cu comportamentul homosexual. În al doilea rând, toate mostrele cerebrale prelevate de la bărbații homosexuali au fost luate de la bărbați care muriseră de SIDA, ceea ce ridică problema dacă mărimea neuronilor era legată de SIDA. În al treilea rând, LeVay a concluzionat că diferența de mărime a neuronilor ar explica homosexualitatea, însă aceasta nu este o concluzie îndreptățită. Comportamentul homosexual a fost poate cauza, nu efectul diferenței de mărime a neuronilor. Pe cât de publicat a fost acest studiu, pe atât de mare a fost liniştea în privința articolului publicat recent de LeVay, în care el se distanțează de ipoteza mult‑dorită că ştiința ar putea explica homosexualitatea. Apărând în publicația spaniolă Reverso, LeVay a recunoscut: ʺŞtiința nu ne poate spune ce anume formează identitatea de bază.ʺ Cu alte cuvinte, ea nu ne poate spune cine suntem ‑ un homosexual sau un heterosexual. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 79 Un alt studiu a fost realizat în 1991 de John M. Bailey şi Richard C. Pillard, publicat în Archives of General Psychiatry (48: 1089‑1096), privind identificarea unei cauze genetice a homosexualității. Studiul a arătat că este mai probabil ca gemenii identifici să fie amândoi homosexuali, comparativ cu frații diferiți sau adoptați. Studiul a constatat că 29 dintre cele 56 de perechi (52 la sută) dintre gemenii identici erau amândoi homosexuali; 12 dintre cei 54 de gemeni diferiți era amândoi homosexuali şi şase dintre cei 57 de gemeni adoptați erau amândoi homosexuali. Din nou, există probleme şi la acest studiu. Mai întâi, dacă homosexualitatea este determinată genetic, de ce nu toți dintre gemenii identici aveau aceeaşi orientare sexuală? Cum se explică procentul de 48 la sută de gemeni cu orientări diferite? Cât de valabil poate fi studiul, dacă s‑a stabilit că eşantionul de lucru nu a fost aleatoriu? Cercetătorii nu au putut nega faptul că şi‑au recrutat gemenii care eram amândoi homosexuali folosind anunțuri în revistele pentru homosexuali, iar nu din materialele folosite de publicul general. În anul 2000, Bailey şi colegii au repetat experimentul, însă acum gemenii au fost recrutați din Registrul Australian al Gemenilor. De data aceasta, numai 20% dintre gemeni au avut aceeaşi orientare homosexuală, mult mai puțin decât mai convingătorul 52 la sută. Ultimul şi cel mai citat studiu a fost realizat de Dean Hamer et comp. la Institutul Național de Sănătate din SUA. Au fost studiate patruzeci de perechi de frați homosexuali. S‑a constatat că în unele cazuri homosexualitatea putea fi corelată cu o anumită regiune de pe cromozomul X moştenit de la mamă. Nimeni nu a putut să refacă studiul. Presupunând că există o genă a homosexualității, ar fi logic să tragem concluzia că homosexualitatea este ireversibilă. Pe baza acestei premize, dr. Robert L. Spitzer de la Columbia University, un campion al activismului homosexual, a condus în 1973 o campanie de succes pentru eliminarea homosexualității din manualul de diagnosticare a tulburărilor mintale (detalii). Se pare însă că Spitzer şi‑a schimbat părerea şi a publicat un nou studiu în Archives of Sexual Behavior (vol. 32, no. 5, oct. 2003, pag. 403‑417). Studiul său a inclus 200 de respondenți (143 bărbați şi 57 femei). După terapie, 61 la sută dintre bărbați şi 44 la sută dintre femei au raportat o schimbare sensibilă către heterosexualitate, care a durat cel puțin cinci ani. În concluziile sale, Spitzer afirmă: ʺProfesia sănătății mintale ar trebui să înceteze a mai bloca terapia care îşi propune schimbarea orientării sexuale.ʺ El respinge opiniile celor care afirmă că terapia de modificare a orientării homosexuale ar fi dăunătoare individului. ʺDin contră, oamenii declară că terapia i‑a ajutat în multe feluri, mult mai mult decât schimbarea orientării sexuale.ʺ Din acest motiv, el a recomandat Asociației Americane de Psihiatrie să nu mai descurajeze terapia pentru www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 80 reorientare şi să nu mai încurajeze tratamentele pentru afirmarea unei identități homosexuale. Este important ca oamenii să înțeleagă că gena homosexualității rămâne o fantomă. Este important pentru cei care cred că au o asemenea genă şi că schimbarea nu ar fi posibilă. De asemenea, este important pentru publicul larg, care este mult mai susceptibil să dea curs solicitărilor de noi drepturi pentru ʺminoritățile sexualeʺ, dacă ajung să creadă că homosexualitatea este determinată genetic şi de neschimbat. Cauze primare, consecințe homosexuale www.peoplecanchange.com Se spune că contrastele se atrag. Zicala aceasta, în cel mai pur sens al ei, spune multe despre un fost homosexual şi despre cum poate el aduce la lumină acele cauze care au determinat apariția atracțiilor față de acelaşi sex. Atât timp cât homosexualii îi percep pe ceilalți bărbați ca aparținând sexului opus, ei identificându‑se cu femeile, ei vor rămâne atraşi de ʺopusulʺ lor ‑ o masculinitate necunoscută şi misterioasă. Pentru ei, ceilalți bărbați apar deseori ca fiind de sex opus, deci atracția sexuală față de ei apare oarecum ca naturală. La început cel puțin, ei nu se consideră homosexuali pentru că se văd pe sine ca neaparținând nici unui gen şi, dată fiind o insuficientă masculinitate în ei înşişi, sunt atraşi de ceea ce cred ei că i‑ar putea face să se simtă masculini şi deplini. Fiecare bărbat are o componentă masculină. În cazul homosexualilor, această componentă este sexualizată. Totuşi, pe parcursul procesului de trecere către heterosexualitate, ei descoperă că această componentă se poate desexualiza pe măsură ce îşi dezvoltă componenta masculină prin metode ce fac apel la partea emoțională. Ei descoperă calea către vindecare pe măsură ce înțeleg că sentimentele lor homosexuale nu sunt o problemă, ci un simptom al unor probleme primare şi a unei suferințe adânci care nu are mai nimic în comun cu dorința erotică. E vorba de identitatea de sine, de respectul de sine (în special, respectul de sine ca bărbat), de relaționare şi de viața spirituală. Odată ce această suferință este adusă la lumină şi vindecată, simptomele homosexualității încep să se estompeze. Studiu asupra cauzelor primare În 2004, o asociație formată de foşti homosexuali, numită People Can Change, a realizat un studiu printre membrii săi, încercând să stabilească acele cauze considerate primare în formarea unor sentimente homosexuale. Studiul a inclus aproximativ 25 de factori posibili ‑ de la aspecte biologice la alegerea personală. Numărul respondenților a fost de peste 200 de bărbați. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 81 Pentru a vedea sumarul studiului ‑ în limba engleză ‑ apasă aici. De menționat că studiul nu a analizat percepțiile ʹcomunității homosexualilorʹ în general, ci doar pe acelea ale celor care doresc să scape de atracțiile homosexuale nedorite. Desigur, homosexualii care sunt mulțumiți cu acest stil de viață ar răspunde într‑o manieră pozitivă la asemenea întrebări, dată fiind dorința lor de a promova o imagine de normalitate în ceea ce îi priveşte. 1. Probleme legate de relația tată‑fiu: În studiu, 97% dintre respondenți au afirmat că problemele din relația cu tatii lor au contribuit la dezvoltarea unor atracții față de acelaşi sex. Acesta a fost unul dintre cei mai importanți trei factori. (Vezi pagina 6 din studiu.) · Se pare că foarte rar un bărbat care se luptă cu homosexualitatea simte că este suficient de iubit, susținut şi încurajat de tatăl său (în copilărie) sau se identifică cu tatăl său ca model masculin. Deseori relația tată‑fiu este caracterizată fie prin abandon fizic sau emoțional, absentă prelungită, ostilitate sau dezinteres (tot o formă de abandon). Asemenea tuturor experiențelor umane, acesta nu este un factor universal, iar uneori relația tată‑fiu nu pare să prezinte probleme. Pe de altă parte, relația cu frații sau cu alte rude de acelaşi sex, inclusiv cu agresori de acelaşi sex, este de natură să creeze suferințe adânci. Indiferent de sursa acestei înstrăinări, pentru mulți homosexuali a existat o dorință puternică de a fi iubiți şi susținuți de un tată, de a fi îndrumați în lumea bărbaților şi de a le fi recunoscută masculinitatea de către ceilalți bărbați. 2. Conflict cu semenii de acelaşi sex: Acelaşi procent de bărbați care au menționat probleme în relația cu tatii lor (97%) au menționat şi probleme în relațiile cu semenii de acelaşi sex. Jumătate dintre aceştia au afirmat că acesta este unul dintre principalii trei factori. (Vezi pagina 7 din studiu.) · Într‑un fel, chiar şi ca băieți sau adolescenți, unii simt că nu sunt suficient de bărbați. Au sentimentul că nu se ridică la nivelul lumii bărbaților. Se consideră ba prea graşi, ba prea slabi, prea scunzi sau ciudați, insuficient de atletici sau ʺduriʺ ‑ calități admirate la alții, dar de negăsit la ei înşişi. Acesta este mai mult decât un respect de sine scăzut ‑ aici e vorba de respect de sine ca bărbat ‑ o deficientă profundă în percepția lor de sine. În timp ce ceilalți bărbați le apar ca masculi în cel mai natural mod, ei nu pot găsi nici o urmă de masculinitate la ei. O căutare care ajunge să ia cele mai nefericite forme. Printre ceilalți bărbați, ei se simt diferiți şi singuri. Simțindu‑se deficitari ca bărbați, au nevoie să fie recunoscuți de ceilalți, în special de cei pe care îi admiră cel mai mult. Încep să idolatrizeze anumite calități la ceilalți bărbați, calități pe care nu le pot găsi în ei înşişi. Această idolatrizare sporeşte distanta percepută între ei şi restul bărbaților, care devin www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 82 astfel ʺbărbați adevărațiʺ. Deficiența percepută în ceea ce priveşte masculinitatea proprie creşte. În timp ce idolatrizează anumite trăsături la ceilalți bărbați, mulți dintre ei ajung să se teamă de ceilalți băieți sau bărbați. Având din naştere o fire sensibilă, este uşor pentru ei să se simtă diferiți şi respinşi de restul băieților mai ʺduriʺ. În timp, ajung să le fie teamă de remarcile şi glumele ʺdurilorʺ şi au sentimentul că nu vor putea face niciodată parte din ʺgaşcăʺ. Mulți se tem de terenul de sport şi au sentimentul că ar da greş la orice probă. Mulți se simt respinşi de tatăl lor şi că nu se vor putea ridica niciodată la aşteptările lui. Unde duc toate acestea? Într‑un desert de confuzie de identitate ‑ nici masculin, dar nici feminin. Se disociază nu numai de bărbații de care se tem că i‑ar putea răni, ci de întreaga lume a bărbaților heterosexuali. Unii ajung să se detaşeze chiar de masculinitatea lor proprie, ca de ceva ruşinos sau inferior. 3. Relațiile mamă‑fiu (şi sindromul ʺmamei sufocanteʺ): Nouă din zece respondenți au declarat că anumite aspecte ale relației cu mama lor au contribuit la dezvoltarea unor atracții homosexuale. (Vezi pagina 8 din studiu.) · Deşi pe tați îi percep ca distanți sau ostili, destul de des ei se supra‑identifică sau devin dependenți de mame. Deseori, ei nu reuşesc să rupă acele fire care îi leagă, ca şi copii mici, de mamele lor. Mama devine confidenta şi mentorul lor în locul tatălui. Mama însă nu le poate arăta niciodată cum să se poarte şi cum să gândească ca bărbați. Este deci un lucru frecvent ca ei să privească tot ce înseamnă masculinitatea din perspectiva unei femei şi nu a unui bărbat. În mod fatal, ei adoptă o viziune feminină asupra lumii. Distanta dintre ei şi lumea bărbaților creşte şi se adânceşte. Simțindu‑se străini de lumea bărbaților, deseori se refugiază în compania fetelor. Unii consideră că femeile şi feminitatea sunt superioare bărbaților şi masculinității, anume pentru că le percep pe femei ca fiind mai sensibile, mai înțelegătoare şi mai iubitoare. Se simt mai în siguranță cu ele şi le pot face confidente. Ele, în loc să râdă de firea lor sensibilă, o apreciază. Ele nu le pretind să‑şi dovedească bărbăția ‑ chiar dacă ei sunt încă băieți (copii). Mulți dintre ei învață să se identifice cu femeile şi cu fetele ‑ ele devin surori, tovarăşe de joacă şi, evident, modele de urmat. Sentimentul că fetele sunt de sexul lor şi că băieții sunt de sex opus creşte. 4. Abuzul sexual: 48% dintre respondenți au spus că, în copilărie sau adolescentă, au fost abuzați sexual de către o persoană mai mare sau mai puternică. De obicei a fost un bărbat şi, în acele cazuri, 96% au considerat că abuzul a contribuit la apariția unor atracții homosexuale. (Vezi pagina 8 şi 9 din studiu.) 5. Alte experiențe sexuale: 93% au afirmat că au avut şi alte experiențe sexuale ‑ inclusiv pornografie, fantezii sexuale şi jocuri erotice cu alți băieți ‑ ca şi copii sau www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 83 adolescenți şi, dintre cei care au făcut acestea, 93% au considerat că aceste experiențe au contribuit la atracțiile lor homosexuale. (Vezi pagina 9 din studiu.) 6. Trăsături de caracter: 87% cred că trăsăturile lor de caracter au fost un factor cu influentă . (Vezi pagina 10 din studiu.) · Mulți dintre ei se nasc sau îşi dezvoltă o sensibilitate şi o intensitate emoțională aparte ‑ lucru care poate fi o binecuvântare sau un blestem. Pe de‑o parte, sensibilitatea îi face să fie mai iubitori, mai amabili, mai delicați şi mai înclinați către partea spirituală. Pe de altă parte, asemenea sensibilitate îi face pe ceilalți băieți să râdă de ei iar pe fete să‑i primească cu brațele deschise în cercul lor; pe mame să le acorde o protecție sporită iar pe tați să se distanțeze. Probabil problema cea mai mare este dezvoltarea unui susceptibilități de a se simți răniți şi respinşi, lucru care amplifică respingerea şi răul efective. Percepțiile lor sunt cele care definesc realitatea. Consecințe homosexuale Acestea şi alte probleme sunt cele care trebuie aduse la lumină. Complexe, legate unele de altele şi dureroase, ele îl împing pe individ către relații homosexuale, într‑o încercare de a găsi vindecare. În loc de vindecare, el constată că a da frâu liber dorințelor homosexuale nu face decât să agraveze problemele de fond. Pentru mulți, homosexualitatea nu este o soluție; este o fugă din fata problemelor reale care au generat un asemenea simptom. Singur timpul nu poate vindeca aceste suferințe interioare, dacă individul nu alege să meargă înapoi în timp, să le aducă la lumină, să le admită, să plângă pentru suferințele din trecut şi apoi să începe să lucreze la rezolvarea lor (în măsura posibilă). În final, este nevoie de a ierta şi de a merge mai departe. Homosexualitatea masculină se formează în perioada uterină? Un studiu realizat de Anthony Bogaert şi publicat în revista Proceedings a Academiei Naționale de Ştiințe a SUA (11 iunie 2006) este prezentat zilele acestea ca o dovadă a existentei unei baze biologice a homosexualității unora dintre bărbații care au frați mai în vârstă. Studiul intitulat ʺFrații mai mari biologici şi non‑biologici şi orientarea sexuală a bărbațilorʺ se bazează pe urmărirea trecutului familial a 944 de bărbați homosexuali şi heterosexuali, inclusiv bărbați cu frați vitregi, semi‑vitregi şi bărbați adoptați. Potrivit lui Bogaert, ʺnumai frații biologici mai în vârstă, şi nu toți ceilalți frați, inclusiv cei mai în vârstă dar non‑biologici, prezic orientarea sexuală a bărbaților, indiferent de perioada de timp petrecută alături de aceşti frați. Aceste rezultate sugerează o origine prenatală a efectului de ordine de naştere între frați.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 84 În ştirile apărute în revista pentru homosexuali Washington Blade, Bogaert este citat cu afirmația: ʺSe pare că există un efect prenatal. Acesta, dar şi alte studii, sugerează că probabil există o bază biologicăʺ a homosexualității. În studiul său, Bogaert sugerează următoarele: O teorie a homosexualității masculine conformă cu aceste constatări este aceea a unui răspuns imunitar matern la sarcinile de sex masculin. Această explicație se bazează parțial pe ideea că sistemul imunitar al unei femei ar fi capabil de a tine minte numărul de sarcini de sex masculin anterioare, modificându‑şi progresiv răspunsul față de următorul făt, potrivit cu numărul de băieți de până atunci. Este posibil ca organismul mamei să dispună de o memorie a sarcinilor de sex masculin (dar nu şi de sex feminin) întrucât ea însăşi este femeie şi astfel, sistemul ei imunitar poate interpreta şi tine minte sarcinile de sex masculin (dar nu şi pe cele de sex feminin) ca fiind străine. Dacă această teorie a răspunsului imunitar este corectă, atunci legătura dintre reacția imunitară a mamei şi viitoarea orientare sexuală a copilului ar fi probabil efectul anticorpilor anti‑băieți ai mamei asupra diferențierii sexuale a creierului.ʺ Trei membri ai Asociației Naționale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității ( NARTH) au analizat studiul lui Bogaert şi au constatat unele erori semnificative în el. Psihiatrul canadian Joseph Berger este membru asociat al Asociației Americane de Psihiatrie şi membru în Comitetul de Consultantă Ştiințifică al NARTH şi totodată autor al lucrării The Independent Medical Examination in Psychiatry. Dr. Berger remarcă: Studiul este o prostie. N‑ar fi trebuit niciodată publicat. Cred că nici nu a fost verificat de cineva, sau cine a făcut‑o a este atât de părtinitor şi ignorant, încât nu a putut vedea erorile semnificative care pur şi simplu ignoră datele din literatură. Primul şi cel mai izbitor aspect este faptul că autorul porneşte cu prezumția că există o ʺdovadăʺ pentru o cauză biologică a homosexualității, dar unde este această dovadă? Toate trimiterile pe care le face sunt la oameni ca Hamer, LeVay, Bailey, etc., ale căror studii au fost evaluate şi criticate şi pentru care nu există studii de confirmare. Aceasta îmi aminteşte de menționarea lui Bailey, acum câțiva ani, după un material apărut în British Journal of Psychiatry despre gemenii din Minnesota încredințați spre adopții separate, studiu care a găsit o corelare zero pentru femei şi o pereche pentru bărbați, iar acea pereche erau gemeni cu tulburări de dezvoltare recunoscute, gemeni care se găsiseră unul pe altul la vârsta de 20 de ani şi care aveau o relație acum unul cu altul. Pe baza acestei excepții bizare, raportul concluziona că există o dovadă evidentă pentru o componentă genetică biologică! www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 85 În al doilea rând, o altă eroare fatală este afirmația autorului că rudele din aceeaşi familie sunt expuşi la medii identice în timpul creşterii. O prostie absolută. Chiar şi copiii identici sunt tratați diferit după naştere. Unul este mai impulsiv, altul mai calm, unul mai gălăgios, altul mai retras. Atunci când este vorba de copii născuți la date diferite, există un număr uriaş de factori care pot genera diferențe semnificative în felul lor de dezvoltare, implicit în formarea identității şi sexualității lor. Uneori situația financiară a părinților se îmbunătățeşte undeva între primul şi al doilea copil, alteori se înrăutățeşte. Uneori relația dintre părinți este bună, alteori este încordată sau dezastruoasă, iar sarcina este de fapt o încercare de salvare a căsniciei. Uneori femeia rămâne însărcinată şi în timpul sarcinii sau imediat după naştere unul dintre părinții ei sau partenerul ei se îmbolnăveşte sau moare. Un prieten foarte apropiat din Israel tocmai şi‑a pierdut fiul de 20 de ani, un tânăr cu o sănătate de fier până acum, care iată că moare de cancer. În acest timp, fata lui a născut un al patrulea copil, iar unul dintre frați s‑a căsătorit la două săptămâni de la moartea fratelui său. Oare care vor fi efectele asupra mamei, în relația cu copilul, sau asupra fratelui şi a soției acestuia în relație cu un eventual copil pe care‑l pot avea peste un an sau doi, sau asupra unei sore mai mici care urmează să se logodească? As putea să continui, dar specialiştii de orientare psihodinamică cunosc aceste lucruri pe baza unei experiențe îndelungate, în timp ce activiştii şi propagandiştii tot produc lucrări ignorante cu speculații bizare întemeiate pe fantezii, aşa cum este şi cazul cu această noțiune absurdă numită ʺrăspunsul imunitarʺ al mamei. O bazaconie. Dr. Neil Whitehead, cercetător neo‑zeelandez, a analizat şi el studiul lui Bogaert: Studiu lui Bogaert a recrutat din comunitatea homosexualilor persoane cu frați mai mari, pentru a‑i compara cu nişte heterosexuali cu frați mai mari. De asemenea, a recrutat heterosexuali din familii combinate ‑ familii cu copii adoptați ‑ şi a folosit eşantioane de arhivă. A confirmat un efect bine‑ cunoscut în literatură ‑ cu cât un băiat are mai mulți frați mai mari, cu atât sunt mai mari şansele ca el să aibă atracții homosexuale. Aspectul nou şi chiar interesant este acela că o predicție similară există chiar şi atunci când subiectul a fost crescut separat de frații săi biologici mai mari. Autorul arată deci că homosexualitatea nu poate fi un efect social specific unei familii, ci trebuie să aibă o bază biologică. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 86 Din nefericire, metoda de recrutare afectează credibilitatea acestui studiu. Se ştie deja din studiile pe gemeni că eşantioanele recrutate din comunitatea homosexualilor sunt predispuse la un input biologic mult exagerat, datorită efectului de voluntar, care apare şi la studiile comunitare de alte feluri. Acele perechi de gemeni care erau intrigați că sunt amândoi homosexuali s‑au oferit voluntari în număr aşa de mare, încât au afectat negativ rezultatele mai multor studii anterioare. Acest lucru a fost arătat ulterior, când s‑au recrutat perechi de gemeni din rândul populației în ansamblu, iar rezultatele au fost foarte diferite de studiile bazate pe comunitățile de homosexuali, iar acest efect este posibil să fi influențat şi studiul de față. În cazul acesta, este foarte probabil ca voluntarii să fi fost intrigați că sunt homosexuali, deşi au fost copii adoptați şi, cunoscând natura studiului, s‑ au oferit voluntari într‑o manieră disproporționată ‑ cu cât aveau mai mulți frați biologici. Aceasta ar putea genera efectul constatat de autor, dar nu reflectă neapărat realitatea şi nici autorul nu pare să tină seama de faptul că adopția în sine constituie un factor pentru apariția atracțiilor homosexuale. Aceasta înseamnă că studiul nu poate fi luat în serios până nu este confirmat de unul bazat pe un eşantion corect (cu adevărat aleatoriu), iar nu pe unul provenit din comunitatea homosexualilor. Există o serioasă îndoială că rezultatele sunt valabile. Bogaert nu oferă informații suficiente despre adopții. Este posibil ca adopțiile să fi avut loc foarte devreme, înainte de orice influență socială a familiei biologice. Aceasta ar susține poziția autorului în sensul existentei unor influențe biologice. Dar este la fel de posibil ca adopțiile să fi avut loc mai târziu (copii îngrijiți o lungă perioadă de timp, urmată de un divorț, de exemplu) iar orientarea sexuală să fi fost deja stabilită. Autorul nu găseşte nici o legătură între atracțiile homosexuale şi anii petrecuți cu frații non‑biologici sau biologici. Această statistică generală ar putea ascunde însă nişte date cruciale diferite. Sunt preocupat şi de datele statistice legate de unele aspecte ale modelelor. Un model cu 18 variabile şi 378 de subiecți influențează negativ capacitatea statistică într‑o asemenea măsură, încât rezultatul prezintă o marjă mare de eroare, iar autorul nu spune nimic despre cât de mare este acest efect. Autorul continuă să promoveze nu doar o bază biologică a orientării homosexuale, dar promovează şi ipoteza răspunsului imunitar al mamei. Această ipoteză are cel puțin patru straturi speculative şi are nevoie de dovezi mult mai bune pentru a fi acceptată. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 87 În final, trebuie menționat că majoritatea homosexualilor NU au frați mai mari. Teoria de față încearcă să explice atracțiile homosexuale pentru 17% din total. Homosexualitatea celorlalți provine din alte cauze. Lucrarea nu justifică agitația iscată în presă, manifestată prin titluri care afirmau că homosexualitatea se formează în uter. Psihiatrul dr. Richard Fitzgibbons are şi el anumite îndoieli despre afirmațiile lui Bogaert: În experiența mea clinică, un aspect important cu privire la frații mai mari este respingerea de care un frate mai mică are parte deseori din partea celor mai mari. În particular, acesta este cazul atunci când cel mic nu este bun la sport şi primeşte apelative jignitoare din partea fraților mai mari. O altă dinamică importantă aici este aceea că frații mai mari deseori îşi îndreaptă ura față de un tată rece şi distant către fratele mai mic. Acesta are atunci parte de respingere din partea celor mai importanți doi bărbați din viata sa. Aceste evenimente traumatice îi slăbesc încrederea în sine, ca bărbat, lucru care constituie un conflict emoțional principal generator de atracții homosexuale. În fine, unii frați mai mari abuzează de cel mai mic, ceea ce poate fi o altă cauză a atracțiilor homosexuale. Din fericire, aceste traume legate de frații mai mari şi de tată se pot vindeca printr‑un proces de înțelegere profundă şi de iertare, dar şi de dezvoltare a încrederii de sine ca bărbat. Dr. John Shea, consultant medical pentru Campaign Life Coalition, arată că studiul explică importanta concluziilor sugerând că ʺrăspunsul imunitar al organismului mamei afectează diferențierea sexuală a creierului fătului de sex masculin din uter, generând astfel o anormalitate la nivelul fătului.ʺ Dacă această teorie este corectă, atunci ea arată că homosexualitatea NU este normală, contrar ideii promovate de multe canale mass‑media. ʺM‑am născut printr‑o anomalie, deci ʹSunt normalʹ ‑ e o logică şchioapăʺ, a concluzionat dr. Shea. Sursa: www.narth.org Cercetări biologice privind homosexualitatea Extras din cartea ʺBiologia homosexualității: ştiință sau politică?ʺ de dr. Jeffrey Satinover, psihiatru Este important de menționat că cercetarea serioasă asupra biologiei, caracterului înnăscut şi determinanților genetici ai homosexualității este de dată recentă. În contradicție cu ceea ce este invitat publicul să creadă, cercetările realizate până acum www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 88 sugerează că factorii genetici sunt responsabili într‑o mică măsură pentru homosexualitate. J. M. Bailey şi R. C. Pillard, doi dintre principalii cercetători foarte citați că ar fi demonstrat că ʺhomosexualitatea este genetică,ʺ au fost nevoiți să recunoască contrariul prin chiar studiile efectuate de ei. Ei au scris: Aceste studii urmăreau să depisteze o variație care se poate moşteni, şi dacă ar fi reuşit, să contra‑balanseze credința generală că orientarea sexuală este în mare parte produsul interacțiunilor familiale şi al mediului social... Deşi homosexualitatea masculină şi cea feminină par să fie într‑o anume măsură moştenite, mediul joacă un rol considerabil în dezvoltarea homosexualității.{1} Cercetările neuroanatomice În 1991, ziarele trâmbițau descoperirea unei diferențe între creierul homosexualilor şi cel al heterosexualilor. Deşi rezultatul propriu‑zis al cercetării era redat destul de precis, articolele din presă concluzionau că descoperirea are implicații social‑politice. Comentatorii afirmau triumfător că descoperirea va pune capăt oricăror incertitudini că homosexualitatea ar fi fie o chestiune de alegere, fie o consecință a factorilor de dezvoltare. În consecință, spuneau ei, a continua să susții altceva şi să nu accepți comportamentul homosexual e doar ură plină de prejudecăți. Ce anume a cauzat această reacție? În august 1991, un neurolog din San Francisco, Simon LeVay, a publicat un articol în respectabila revistă Science. El anunța că a localizat un set de celule în creierul bărbaților ʺhomosexualiʺ, care era de două ori mai mare la autopsie decât la bărbații ʺheterosexualiʺ.{2} ʺHomosexualiʺ şi ʺheterosexualiʺ apar în ghilimele aici pentru că în acest studiu definițiile acestor doi termeni erau foarte imprecise, şi nici nu a existat o cale de verificare a orientării sexuale întrucât subiecții erau decedați. Aceasta nu a fost prima descoperire de acest fel. Cu un an înainte, un grup anunța în publicația Brain Research că a descoperit o diferență similară ca volum şi număr la celulele dintr‑un alt grup cerebral.{3} Presa nu a raportat acest prim studiu pentru că Brain Research, spre deosebire de Science, este citită numai de neurologi. În contrast cu jurnaliştii, neurologii au înțeles corect cercetarea şi limitele acesteia, evitând să facă afirmații mărețe. Mai recent, s‑a raportat o altă diferență într‑o altă secțiune cerebrală, tot într‑o publicație prestigioasă, Proceedings of the National Academy of Science of the United States of America (Lucrări ale Academiei Naționale de Ştiință a Statelor Unite ale Americii). Acest studiu afirma că s‑a descoperit o diferență între creierul bărbaților homosexuali şi heterosexuali în comisura anterioară, o structură care separă jumătățile stângă şi dreaptă ale creierului. Autorii au constatat că comisura anterioară era mai mare la femei şi la homosexuali decât la bărbații heterosexuali. Aceasta reprezenta totuşi o diferență statistică de grup: mărimea comisurii anterioare la 27 dintre cei 30 de bărbați homosexuali se încadra în limitele de mărime constatate la cei 30 de bărbați heterosexuali. La fel ca LeVay, aceşti autori folosiseră mostre de creier preponderent de 89 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc la bărbați care muriseră de SIDA, introducând astfel în cercetarea lor încă o variabilă necontrolată.{4} Un alt studiu care a examinat diferențele morfologice din comisura anterioară ‑ publicat în 1988 şi nemenționat în presă ‑ constata oarecum exact opusul. Mai exact, se constata că comisura anterioară este mai mare la bărbați decât la femei.{5} Structura cerebrală se modifică odată cu utilizarea Chiar dacă ar exista, descoperirea unor diferențe cerebrale în sine este similară cu descoperirea faptului că atleții au muşchi mai mari decât ne‑atleții. Deşi o tendință genetică către muşchi mai mari ar face mai uşoară devenirea ca atlet şi astfel o persoană ar avea şanse mai mari să devină atlet, antrenarea ca atlet va genera cu siguranță formarea unor muşchi mai mari. Omul de rând, încurajat de relatările din presă, va presupune că diferențele cerebrale sunt înnăscute şi neschimbabile. Avem tendința să ne gândim la minte ca la ʺsoftwareʺ şi la creier ca la ʺhardware,ʺ primul fiind plastic şi modificabil, al doilea fiind fixat la naştere. Această analogie s‑a folosit deja cu unele avantaje, însă de la un punct încolo ea nu mai funcționează. De‑a lungul vieții apar diferite procese: moartea selectivă a celulelor cerebrale ca răspuns la exerciții sau traume, apariția de noi conexiuni între celule, creşteri sau scăderi dramatice în ʺgrosimeaʺ conexiunilor dintre celule ca urmare a procesului de învățare, pierderea conexiunilor interneuronale prin ʺaltoireʺ. Spre deosebire de calculatoarele noastre, softul cerebral este hardware‑ul său. Ştim din studiile pe animale că experiențele timpurii, în special cele traumatice (acest lucru este pertinent în special cu privire la copilăria bărbaților homosexuali, aşa cum vom vedea mai încolo) modifică creierul şi organismul într‑o manieră măsurabilă. Astfel, puii de maimuță care sunt separați de mama lor în mod repetat şi traumatic suferă modificări mai mult sau mai puțin permanente ale chimiei sângelui şi funcțiilor cerebrale.{6} Un studiu pe homosexuali, cu concluzii la fel de ambigue, este recenta descoperire a unei proteine ‑ varianta Alpha1‑ Antitripsină ‑ în sângele homosexualilor, dar nu şi la heterosexuali. Din nou, nu putem stabili dacă aceasta este o diferență înnăscută sau dobândită, sau dacă poate fi refăcută.{7} Există în prezent o teorie privind cauzele apariției depresiei şi implicațiile genetice ale acestei apariții. Se afirmă că în condiții de traume timpurii, o susceptibilitate genetică la stres generează o vulnerabilitate sporită la solicitări intense mai târziu în viață.{8} Mai mult, această ʺvulnerabilitateʺ este reprezentată fiziologic sun forma unor modificări măsurabile ale creierului. Pentru că ʺstresulʺ depinde de interpretarea obiectivă dată de persoană unor evenimente, creierul unor persoane cu aceeaşi structură genetică poate răspunde diferit. Cineva poate să nu prezinte modificări cerebrale, iar altcineva să prezinte modificări semnificative.{9} Câteva modificări cerebrale induse de felul de viață În mod similar, la persoanele care au orbit la vârstă adultă şi au învățat apoi alfabetul Braille, partea de creier care controlează arătătorul de la mâna dreaptă a devenit treptat mai mare. Anul acesta, cercetătorii au anunțat creşteri sensibile ale țesutului cerebral asociat cu activitatea sexuală învățată la şoareci.{10} www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 90 Editorul revistei Nature comenta studiul lui LeVay: Sincer, conexiunile neurale ale genului determinat genetic sunt plastice într‑o fază timpurie... Structurile plastice ale hipotalamusului, care fac ca unele consecințe ale experiențelor sexuale timpurii să devină permanente, sunt conforme cu afirmațiile celor care vorbesc despre cauzele de mediu ale homosexualității.{11} Desigur, toate acestea pleacă de la premiza că cercetările au fost de o calitate deosebită. Oare? Scriind în Technology Review, publicată de Massachusetts Institute of Technology, doi geneticieni de marcă discutau calitatea studiului lui LeVay. Paul Billings şi Jonathan Beckwith scriu: LeVay ʺnu putea cunoaşte cu adevărat preferințele sexuale ale subiecților, aceştia fiind morți.ʺ{12} ʺFelul în care şi‑a desfăşurat studiul şi şi‑a ales subiecții nu ne permit să stabilim dacă a fost comportamentul sexual, drogurile sau bolile din trecut cele care aveau legătură cu diferențele observate în creierul acelor subiecți.ʺ{13} Metoda lui LeVay de definire a homosexualității creează foarte uşor ʺgrupuri de studiu imprecise sau contradictorii.ʺ{14} Constatări mai ferme şi mai riguroase decât acestea urmează cu siguranță să apară, pentru că toate aspectele de comportament uman sunt influențate de structura noastră genetică. Nici una însă nu ne spune nimic despre origini şi nici despre libertatea de exprimare pe care o avem independent de factorii de influență. Putem presupune că vom găsi cândva factori genetici legați de homosexualitate, însă nu putem numi aceşti factori ʺpredispoziție înnăscută.ʺ În limbajul precis al ştiinței, ei sunt mai degrabă ʺfactori de risc.ʺ Nivelul mare de suferință ‑ un rezultat al homofobiei? Homosexualii prezintă mai multe cazuri de afecțiuni psihice, în special depresie şi suicid, decât heterosexualii. Activiştii homosexuali răspund repede că această conexiuni nu implică neapărat o legătură psihologică sau biologică între homosexualitate şi depresie. Ei argumentează că depresia care duce la suicid este efectul pe care îl are o viață ascunsă, într‑o societate abuzivă şi ostilă, asupra unui individ de altfel normal. Am mai auzit acest tip de explicație. Mult timp a fost evident că divorțul părinților este asociat cu suferințe severe şi cu probleme comportamentale ulterioare la acei copii. Până de curând însă, nu a existat nici un studiu care să ʺdovedeascăʺ această realitate dureroasă. De dragul eliminării problemelor cauzate copiilor, industria divorțurilor din anii 1970 a promovat ideea ʺprogresistăʺ că stigmatul ataşat ideii de divorț e cel care provoacă suferința, nu divorțul în sine. Dacă divorțul ar deveni ceva normal, spuneau ei, atunci copiii nu ar mai fi afectați. De fapt, pretindeau ei, copiilor le‑ar merge mai bine, pentru că nu ar mai suferi de pe urma faptului că sunt crescuți şi îngrijiți de părinți nefericiți şi neîmpliniți personal. Ştiinta a ajuns în final să dea dreptate bunului simt. Numeroase studii confirmă azi că divorțul provoacă suferințe de durată asupra copiilor, cu mult mai mari decât cele www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 91 provocate de nefericirea părinților. Chiar şi experții în divorțuri au început să‑şi ajusteze sloganurilor inițiale.{15} Această teorie cu ʺstigmatul socialʺ este folosită pentru a explica nu numai de ce atât de mulți homosexuali sunt nefericiți, dar şi de ce atât de mulți homosexuali rămân nefericiți în legătură cu postura lor de homosexuali ‑ cu toată emanciparea homosexualilor. Ei numesc această nefericire ʺsimptomʺ sau ʺhomofobie interioarăʺ: ... a fi membru al unei minorități sexuale stigmatizate poate exacerba cauzele disfuncțiilor sexuale. Efectele discordantei dintre stilul de viață şi identitate, formarea identității homosexuale, disforia şi homofobia interioară privind funcționarea sexuală sunt trei exemple ale acestor factori relevanți pentru postura de homosexual în această societate. Efectele SIDA, dificultățile generate de mecanica relațiilor sexuale sigure şi efectele psihosexuale ale oprimării asupra funcționării sexuale normale, toate arată felul în care factorii importanți pentru (nu cauzați de) statutul de minoritate sexuală pot influența funcționarea sexuală.{16} Prevalența abuzului sexual în perioada copilăriei homosexualilor Explicația de mai sus oferită pentru suferința homosexualilor este subminată de ceea ce se ştie în prezent despre teribilele efecte ale traumelor copilăriei asupra stării emoționale a adulților. Multe studii demonstrează nefericita prezentă relativ mare a abuzurilor sexuale în copilăria bărbaților homosexuali, sugerând cel puțin că atât nefericirea lor cât şi însăşi homosexualitatea în sine derivă din cauze comune, şi că nefericirea este o trăsătură inerentă a homosexualilor: Din mai 1989 şi până în aprilie 1990, 1.001 adulți homosexuali şi bisexuali care frecventau clinici pentru boli cu transmitere sexuală au fost intervievați cu privire la prezenta unor contacte sexuale abuzive în copilăria şi adolescenta lor. Treizeci şi şapte la sută au declarat că fuseseră încurajați sau forțați să aibă relații sexuale înainte de 19 ani, cu un partener mai mare sau mai puternic; 94% avuseseră loc cu bărbați. Vârsta medie a participantului la primul contact era de 10 ani; diferența medie de vârstă între parteneri era de 11 ani. Cincizeci şi unu la sută din cazuri au implicat folosirea forței; 33% au implicat sexul anal. Bărbații negri şi hispanici au raportat mai frecvent decât cei albi un asemenea contact sexual. Folosind criteriile de dezvoltare pentru a defini abuzul sexual, 93% dintre participanții care au raportat un contact sexual cu un partener mai mare sau mai puternic au fost clasificați ca ʺabuzați sexualʺ. Datele noastre sugerează că riscul de abuz sexual poate fi mare la unii bărbați tineri şi că trebuie acordată atenție prevenirii, precum şi identificării şi tratării din timp.{17} Acelaşi lucru este valabil pentru pedofili: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 92 Asocierea dintre comiterea abuzului sexual şi propria victimizare a agresorului ca şi copil a fost bine documentată în literatură. Diferiți cercetători au examinat această relație evaluând exclusivitatea comportamentului agresorului sexual, sexul victimelor sale şi sexul celui care a abuzat de el în copilărie... Subiecții au fost 135 de pedofili care şi‑au recunoscut fapta. Un total de 42% dintre pedofili... au raportat că au fost victime sexuale în copilărie... şi că aparent acum îşi alegeau victimele după criterii de vârstă similare cu vârsta pe care o avuseseră ei atunci. Deşi cauza molestării infantile rămâne necunoscută, aceste rezultate susțin teoriile sociale.{18} Este dezaprobarea socială cauza suferinței la pedofili şi homosexuali? În ciuda argumentărilor repetate ale activiştilor homosexuali, nici un studiu nu susține ipoteza că dezaprobarea societății la adresa homosexualității constituie principala cauză a numeroaselor cazuri de suferință interioară la homosexuali, cu mult timp chiar înainte de apariția SIDA. (Faptul că stigmatizarea socială generează o anumită nefericire constituie miezul în jurul căruia se construieşte exagerarea.) Studiile, cum este cel menționat imediat mai sus, sugerează că atât incidența mare de probleme emoționale, cât şi homosexualitatea însăşi, au cel puțin o rădăcină comună în anumite experiențe nefericite din copilărie, la fel ca şi alte deviații de la norma sexuală (cum ar fi pedofilia). Altfel, s‑ar putea pretinde că nivelul ridicat de anormalitate psihologică şi suferință personală constatate la pedofili sunt cauzate exclusiv de faptul că societate dezaprobă pedofilia. Note {1} J. M. Bailey et al., ʺHeritable Factors Influence Sexual Orientations in Women,ʺ Archives of General Psychiatry 50, no. 3, pag. 217‑23. Remarcați titlul. Chiar dacă autorii recunosc că orice posibil factor ereditar contribuie într‑un procent de numai 25% la predispoziția homosexuală, articolul a fost intitulat ca şi cum ar anunța o descoperire majoră. A fost astfel formulat de publicațiile pro‑homosexualitate. {2} S. LeVay, ʺA Difference in Hypothalamic Structure Between heterosexual and Homosexual Men,ʺ Science 253 (1991), pag. 1034‑37. {3} D. Swaab şi M. Hofman, ʺAn Enlarged Suprachiasmatic Nucleus in Homosexual Men,ʺ Brain Research 537 (1990), pag. 141‑48. {4} L. Allen, et al., ʺSexual Orientation and the Size of the Anterior Commissure in the Human Brain,ʺ Proceedings of the National Academy of Science of the United States of America 89, no. 15 (1992), pag. 7199‑7202. {5} S. Demeter et al., ʺMorphometric analysis of the human corpus callosum and anterior commissure,ʺ Human Neurobiology 6 1988), pag. 219‑26. {6} G. Gabbard, ʺPsychodynamic Psychiatry in the ʹDecade of the Brain,ʹʺ American Journal of Psychiatry, 149, no. 8 (1992), pag. 991‑98. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 93 {7} D. Deam et al., ʺAlpha1‑Antitrypsin Phenotypes in Homosexual Men,ʺ Pathology 21 (1989), pag. 91‑92. {8} R. Post, ʺTransduction of Psychosocial Stress into the Neurobiology of Recurrent Affective Disorder,ʺ American Journal of Psychiatry 148, no. 8 (1992), pag. 999‑1010. {9} Gabbard, ʺPsychodynamic Psychiatry.ʺ {10} Reported in D. Gelman ʺBorn or Bred?ʺ Newsweek, 24 februarie 1992, pag. 46‑53. {11} J. Maddox, ʺIs Homosexuality Hardwired?ʺ Nature 353 (Septembrie 1991), pag. 13. {12} P. Billings şi J. Beckwith, ʺBorn Gay?ʺ Technology Review, iulie 1993, pag. 60. Paul Billings este fostul sef al Diviziei de Medicină Genetică de la California Pacific Medical Center din Palo Alto, California, în prezent seful secției de Medicină Internă de la Spitalul Veteranilor din Palo Alto; Jonathan Beckwith este profesor cercetător la Departamentul de Microbiologie şi Genetică Moleculară de la Harvard Medical School. {13} Ibid., pag. 60. {14} Ibid., pag. 61. {15} Vezi D. W. Whitehead, ʺDan Quayle Was Right,ʺ The Atlantic Monthly 271, no. 4, pag. 47‑84, pentru un excelent studiu privind această schimbare. Printre alții, Whitehead o citează pe Sara McLanahan, acum sociolog la Princeton: ʺMergeam la scoală în perioada în care argumentul corect politic cum că familiile cu un singur părinte sunt doar un alt tip de familie şi că totul e perfect.ʺ Ea recunoaşte acum că ʺdovezile privind lipsurile inter‑generații arată că într‑adevăr copiii din familiile numai‑mamă au o probabilitate mai mare să aibă parte de lipsuri şi să formeze familii numai‑mamă, decât copiii care locuiesc cu ambii părinți mare parte a copilăriei lor.ʺ (p. 62). Whitehead şi McLanahan sunt numai doi (două) dintre cercetătorii, rareori de sex feminin, care au abandonat mentalitatea distructivă a anilor 1970. Probabil cea mai cunoscută este Judith Wallerstein, directoare a Centrului pentru Studierea Copiilor din Divorțuri. Cartea ei din 1989, scrisă împreună cu Sandra Blakeslee, Second Chances: Men, Women, and Children a Decade after Divorce (A doua şansă: bărbați, femei şi copii la zece ani după divorț) a spulberat sloganul ʺdivorțul ajută la împlinirea personală; copiii vor fi bine.ʺ {16} E. Coleman et al., ʺSexual and Intimacy Dysfunction Among Homosexual Men and Women,ʺ Psychiatric Medicine (United States) 10, no. 2 (1992), pag. 257‑71. {17} L. S. Doll et al., ʺSelf‑Reported Childhood and Adolescent Sexual Abuse Among Adult Homosexual Bisexual Men,ʺ Child Abuse and Neglect 16, no. 6 (1992), pag. 855‑64. {18} D. M. Greenberg, J. M. Bradford, and S. Curry, ʺA Comparison of Sexual Victimization in the Childhoods of Pedophiles and Hebephiles,ʺ Journal of Forensic Science (United States) 38, no. 2 (March 1993), pag. 432‑36. Sursa: www.narth.org www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 94 O explicație a transsexualității Dr. Sander Breiner Termenul ʺtranssexualitateʺ este deseori confundat cu termenii ʺhomosexualitateʺ şi ʺtravestismʺ. Aceste trei noțiuni variază în complexitate şi dinamică pentru bărbați şi femei. Pentru a structura discuția care urmează, mă voi ocupa la început de bărbați; despre femei voi discuta într‑un alt material. Definițiile simple sunt următoarele: 1. Homosexualitate ‑ atracție sexuală față de persoane de acelaşi sex; 2. Travestism ‑ îmbrăcare în hainele celuilalt sex, pentru a stimula satisfacția sexuală şi/sau a reduce anxietatea. 3. Transsexualitate ‑ ideea unei persoane că corpul său aparține sexului greşit (de exemplu, ʺla exterior sunt bărbat, dar în interior sunt o femeie care are nevoie să fie ʺcorectatăʺ chirurgical şi hormonal pentru a fi femeie.ʺ). Homosexualitatea poate căpăta multe forme de expresie. Elementul esențial îl constituie sentimentul şi percepția psihologică a unui adult că satisfacția sexuală poate fi obținută numai printr‑o activitate sexuală cu o persoană de acelaşi sex. Nu necesită neapărat o activitate pentru împlinirea acestei dorințe. La fel ca la alte dinamici psihologice majore la un adult, pot exista o varietate de manifestări. Expresia homosexualității este determinată de două elemente de bază: 1. Ce aprobă şi ce restricționează acea societate, şi 2. Gradul de sănătate psihologică a individului. Travestismul nu înseamnă doar a te îmbrăca în hainele celuilalt sex. A îmbrăca alte haine ‑ un bărbat se îmbracă în femeie ‑ poate face parte dintr‑o petrecere (Halloween) sau dintr‑un spectacol artistic. Poate fi parte dintr‑o acțiune menită a seduce sau manipula un bărbat pentru obținerea unei implicări sexuale, bărbat care nu are nici un interes față de homosexualitate şi care crede că are o activitate sexuală cu o femeie. A purta machiaj sau o vestimentație efeminată (în timp ce persoana nu ascunde faptul că este bărbat) tot nu este travestism. De fapt, nimic din cele de mai sus nu este travestism. Travestismul implică o anumită nevoie emoțională care îl face pe un bărbat să poarte haine de femeie pentru a‑şi împlini o nevoie sexuală sau pentru a‑şi reduce anxietatea. Există mai multe forme de travestism care pot fi heterosexuale sau homosexuale. Pentru a numi doar două din multiplele forme: 1. Un bărbat heterosexual poartă o bluză sau ciorapi de damă în timp ce are o activitate romantică în compania unei femei, şi 2. Un bărbat căsătorit, cu copii, care cu ajutorul soției lui, se îmbracă cu anumite ocazii în femeie (machiaj, perucă, etc.). Pot exista chiar unele convenții între persoane cu interese familiale şi activități similare. Aceşti bărbați nu au nici o dorință sau interes față de comportamentul homosexual, nici măcar la nivel de fantezii. Un bărbat adult care este din punct de vedere psihologic transsexual se află într‑o altă categorie, cu o expresie diferită a problemelor psihologice. Asemenea cazuri nu sunt rare şi merită deci o discuție. Ca psihiatru şi psihanalist, am întâlnit asemenea bărbați în 95 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc practică şi în timp ce lucram ca şi consultant pe lângă o universitate cu un program medical pentru evaluarea şi ʺtratareaʺ acestor indivizi (chirurgical şi hormonal). Numeroşi homosexuali vor să‑şi schimbe sexul Există mulți bărbați homosexuali care vor să fie femei cu penis. Sunt alții care ar dori să se transforme complet în femeie, dar nu pot ajunge la o astfel de intervenție chirurgicală complexă. Ambele categorii vor obține hormoni din varii surse; deseori sursa este una ilegală. Bărbatul transsexual, care nu face parte dintr‑un program universitar/medical, va urma deseori un tratament hormonal (decis de el însuşi); va juca un rol feminin în compania bărbaților heterosexuali care nu ştiu cu cine au de‑a face (deseori ca prostituată). Îşi vor juca rolul ca şi cum ar fi un obiect feminin pasiv. Abordarea lor comportă mai multe aspecte comportamentale masochiste. Totuşi, felul în care ei gândesc să păcălească, să însele şi să se folosească de alții comportă în mod clar o dinamică sadică. Cazurile lor demonstrează aproape invariabil prezenta în viata lor a unei figuri materne dominantă, manipulatoare şi excesivă. Aceşti oameni nu au aproape nici o relație cu familiile lor. Din nefericire, stilul lor de viată are un caracter auto‑distructiv. De regulă, ei nu rămân în programele de psihoterapie (de exemplu, o dată pe săptămâni timp de cel puțin trei luni). Au grave probleme în ceea ce priveşte percepția realității, deci terapia intensivă pe termen lung este cea mai bună opțiune pentru ei; terapia de susținere, pe termen lung, cu medicație adecvată, este un minim de care au nevoie pentru a nu se auto‑distruge. O categorie redusă de transsexuali îi include pe acei indivizi care au fost implicați în programe medicale sponsorizate de universități. Aceştia au avut parte de un studiu şi o evaluare mult mai bune. În general, individul solicită înscrierea într‑un astfel de program, convine să participe cu o deschidere totală față de unul sau mai mulți psihiatri, asistenți sociali, psihologi şi diferiți specialişti medicali, pe întreaga perioadă a evaluării, tratamentului şi monitorizării. De obicei, aceasta durează aproximativ un an până la finalizarea tratamentului chirurgical. Nu se începe nici o intervenție chirurgicală sau medicală până când nu există o evaluare şi un aviz psihiatric şi din partea altor specialități medicale. Acest lucru durează câteva luni. Experiența mea clinică în cadrul programului de la Wayne State University a fost coroborată cu experiența altor specialişti din Universitate, precum şi de la Johns Hopkins University, o universitate mai mare şi având un program mai de durată. Voi prezenta mai jos profilul tipic al participantului la un program universitar. Un tânăr cu vârsta între 25 şi 30 de ani, absolvent de facultate şi relativ bine plasat pe piața muncii, solicită înscrierea în program. A avut nişte experiențe homosexuale în trecut, cu anumite satisfacții. A încercat şi o activitate heterosexuală, cu puține satisfacții sau deloc. Principala lui plângere este aceea că trupul lui nu este bine ʺalesʺ. Până la sfârşitul adolescentei, ştia deja că e ceva în neregulă cu corpul lui. Cu cât se www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 96 gândea mai mult şi aprofunda această idee, cu atât credea mai mult că el la interior este o femeie care are într‑un fel nevoie să iasă la suprafață şi să se exprime. Purtatul de haine femeieşti nu l‑a făcut să se simtă mai bine. Recunoaşte că a purta asemenea haine îi poate crea probleme sociale şi economice, aşa că nu a recurs la aşa ceva. Este de profesie istoric. Vorbeşte bine şi îşi articulează bine ideile, în toate domenii, mai puțin în ceea ce priveşte opiniile personale despre sexul lui. Se descrie pe sine şi afirmă că simte că cineva din interiorul lui trebuie să iasă la suprafață ‑ adevăratul lui eu este acum restricționat şi limitat. Acest ʺcinevaʺ din interiorul lui este prezentat ca o femeie care s‑a aflat dintotdeauna acolo. El crede că există o greşeală la nivel genetic sau de dezvoltare (ceva ce nu poate explica prea bine), dar care a împiedicat sufletul său de femeie să se exprime plenar. Este ca şi cum adevărata femeie din el este ținută captivă. Individul nu este pasiv sau efeminat în gesturi, prezentă sau comportament. Este o persoană echilibrată şi cu un anumit succes în plan social şi intelectual, ca bărbat (mai puțin în ceea ce priveşte găsirea unui tovarăş de viată în persoana unei femei). Este convins că este de fapt o femeie închisă în trupul unui bărbat. Organele lui sexuale ‑ crede el ‑ sunt un impediment. Doreşte o reconfigurare a acestor organe şi a corpului, după un model feminin. Doreşte să posede toate calitățile unei femei, cu curbele şi trăsăturile unei femei. Discuția cu el nu este irațională. Dorințele şi aspirațiile lui, concepțiile lui despre sine, sunt prezentate într‑o manieră logică. Nu are nici o dovadă ştiințifică pentru poziția lui; pur şi simplu ʺştieʺ că el trebuia să fie femeie. Toate testele făcute de psihologi şi psihiatri pentru a evalua percepția lui asupra realității (cu excepția propriului corp) sunt în limitele normale. Nu există nici o dovadă a vreunei psihoze sau a alți probleme semnificative, cu excepția domeniului legat de corpul lui. Cooperează, este răbdător şi deschis. Singurul aspect asupra căruia insistă este ideea lui despre corpul său şi nevoia de a deveni femeie. Nu îi este frică de evaluarea psihologică şi psihiatrică. Totuşi, nu este interesat să petreacă luni sau ani de zile în psihanaliză sau psihoterapie. Este ferm convins că problema lui nu este de natură psihologică, ci una organică. După faza inițială de evaluare şi studiu, pacientului i se recomandă să se îmbrace ca femeie şi să înceapă (treptat) să‑şi trăiască viata ca atare. În această perioadă, pacientul este monitorizat de echipele medicală şi chirurgicală, şi de psihiatru. Această monitorizare continuă în fiecare fază a programului, inclusiv după finalizarea tratamentului chirurgical şi hormonal. Faza următoare este începerea tratamentului hormonal. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 97 Aceasta este urmată de corecția chirurgicală a perineului ‑ transformarea din bărbat în femeie. Pentru a asigura calitățile unui vagin (organ receptor, cu lubrifiere), se realizează anumite proceduri chirurgicale. Urmează procedurile pentru sâni, etc. Inițial, pacientul resimte o tensiune şi un disconfort psihologic reduse. Începe să se simtă mai bine şi priveşte cu speranță viitorul său ca femeie. În ciuda disconfortului fizic, social şi economic, este pozitiv şi cooperează pe durata programului. La finalizarea acestuia şi la începerea noii vieți (ceea ce include de obicei şi schimbarea numelui), el se simte eliberat, plin de speranțe şi dornic să continue relația cu noi în faza de monitorizare a acestei cercetări. Între sase luni şi doi ani de la finalizarea şi vindecarea intervențiilor chirurgicale, chirurgii încep să solicite mai multe evaluări de la departamentul psihiatric al programului. Chirurgii nu înțeleg ce se întâmplă de clientul solicită acum şi alte intervenții. Pe toată durata tratamentului pre‑chirurgical, singurele probleme psihologice clar definite au fost cele legate de corpul său. Din punct de vedere psihodinamic, acest lucru nu este nesemnificativ. Este considerat de înțeles, ca răspuns ʺlogicʺ al unei persoane cu o problemă ʺorganicăʺ. Dacă nu există o problemă gravă de percepție a realității, programul continuă cu fiecare individ. Totuşi, acum chirurgii şi ceilalți membri ai echipei medicale observă că deşi pacientul este femeie acum, el nu este mulțumit de ʺtreabaʺ realizată. Simte că mai are nevoie de ceva de la ʺMedicinăʺ. Vrea ca mărimea sau forma coapselor, a brațelor sau a sânilor... să fie ʺîmbunătățităʺ. Devine tot mai clar că indiferent de succesul procedurii şi al tratamentului hormonal, fiecare client încă simte că îi lipseşte ceva ‑ chiar dacă acum este femeie, tot nu are sau nu este destul. După câteva încercări minore de intervenție chirurgicală şi endocrinologică, chirurgii refuză să facă mai mult. După părerea lor, nu mai trebuie sau nu se mai poate face mai mult. De fapt, ei au fost mulțumiți de la început de rezultatul operației de transformare a unui bărbat într‑o femeie, dacă nu frumoasă, măcar tânără şi drăguță. Acum personalul medical este nemulțumit de nemulțumirea clientului; trimit cazul înapoi la departamentul psihiatric, pentru a ʺrezolvaʺ problema. Problema este psihologică, nu organică În acest punct al procesului, eu, împreună cu alți colegi psihanalişti, am concluzionat că percepția diferită despre corpul său nu era de natură organică, ci era o problemă strict psihologică. Ceva ce nu se putea rezolva prin manipulare organică (chirurgie, hormoni), indiferent de calitatea rezultatului. La evaluarea psihologică a unui pacient, este mereu important să înțelegem cum se vede pacientul. Desigur, în această evaluare există variații cu vârsta, cu sexul şi cu anumite elemente culturale. Oricum, atunci când un adult, care are un aspect fizic şi o funcționare normală, crede că trupul lui este urât sau ʺdefectʺ şi trebuie schimbat, este clar că acolo există o problemă psihologică de o anumită importantă. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 98 Cu cât este mai generală şi mai extensivă această percepție despre sine, cu atât este mai semnificativă problema lui psihologică. Cu cât doreşte mai mult pacientul o intervenția chirurgicală generală (în special când aceasta este distructivă), cât atât este mai gravă problema lui psihologică. Este posibil ca aceasta să nu fie o psihoză. Poate să nu necesite spitalizare psihiatrică. Însă importanta problemei psihologice nu trebuie să fie minimizată datorită succesului social sau profesional al pacientului. Acest principiu al psihopatologiei semnificative izolate, indicând grave probleme psihologice (în ciuda rezultatelor bune din alte domenii ale vieții) este bine cunoscut din punct de vedere psihiatric, istoric şi judiciar. Această concluzia a devenit atât de evidentă la Wayne State University, încât programul a fost în cele din urmă suspendat. Programele de la Johns Hopkins University şi de la clinica din Baltimore, Maryland, mai mari şi mai de durată, au fost suspendate din acelaşi motiv. [Vezi articolul dr. Paul McHugh privind experiența sa la Johns Hopkins.] Înțelegerea problemelor psihologice legate de aspectele sexuale trebuie acceptată, nu negată. Sursa: www.narth.org Transsexualitatea nu are bază biologică Dr. N. E. Whitehead Numai 5% dintre travestiți doresc să‑şi ʺschimbeʺ sexul, dar cei care o fac sunt deseori convinşi că sunt ʺo femeie în trupul unui bărbatʺ (Docter & Prince, 1997). Procentul de femei care cred că sunt bărbați captivi într‑un trup de femeie este şi mai mic. Ambele categorii sunt denumiți transsexuali şi sunt probabil unul la 30.000. La cererea lor, la zi s‑au efectuat 10.000 de operații de ʺschimbareʺ de sex (Israel & Tarver,1997), rezultând monştri care fizic aparțin unui sex, dar cromozomial aparțin celuilalt sex. Astăzi, majoritatea transsexualilor cred că dorința lor de a‑şi schimba sexul este înnăscută, întemeiată biologic şi de neschimbat ‑ viziune numită ʺdeterminismʺ. Biologii au respins demult determinismul comportamental; politicienii şi activiştii sunt singurii care mai agită acest steag. Chiar şi socio‑biologi cum ar fi E.O. Wilson resping determinismul: ʺCercetătorii nu afirmă niciodată că genele cauzează un anumit comportament, cu excepția unor situații extreme de laborator, dar nici atunci nu interpretează aceasta literalʺ. Richard Dawkins se exprimă mai plastic: ʺSunt nişte mecanisme de supraviețuire ‑ roboti programați să ne conservăm acele molecule egoiste numite geneʺ. Deci, cum decizi că este o fatalitate şi că aşa te‑ai născut? Încerci cu studiile pe gemeni. Gemenii identici au întotdeauna gene identice. Aceasta înseamnă că fizic sunt identici. Au însă şi un comportament identic? Dacă unul dintre ei este homosexual, iar www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 99 homosexualitatea este genetică, atunci toți frații gemeni ar trebui să fie homosexuali. Problema este că numai 11% dintre ei sunt homosexuali amândoi. Nici un cercetător nu contrazice concluzia trasă din studiile pe gemeni: nu genele te fac homosexual. Oare aşa stau lucrurile şi pentru transsexuali? Studiile pe gemeni transsexuali sunt mult mai puține pentru că această situație este foarte rară. Totuşi, din patru perechi de gemeni identici, dintre care unul era transsexual, numai într‑un singur caz celălalt era transsexual, iar cercetătorii au concluzionat că este puțin probabil ca factorii genetici să aibă vreun rol (Buhrich, Bailey & Martin, 1991). Dacă genele ar fi cele care determină transsexualitatea, atunci toți gemenii ar trebui să fie identici. Mai general, Michael Bailey (un cercetător homosexual) afirmă că pentru orice comportament (inclusiv pentru homosexualitate) influenta genetică reprezintă 50 ±20. Cu alte cuvinte, nici un comportament nu rezultă exclusiv din gene. Genele pot genera tendințe, nu tiranii. Cu toate acestea, discuțiile nu se opresc aici. Limbajul folosit în legătură cu homosexualitatea şi transsexualitatea (în special în mass‑media) devine alunecos şi pur şi simplu mincinos. Tipic, se citează un studiu care sugerează o legătură între transsexualitate şi hormoni sau structura cerebrală. (Ponderea sau anvergura legăturii nu este menționată aproape niciodată.) Se afirmă apoi că această legătură reprezintă ʺbaza biologicăʺ a transsexualității sau se stabileşte că totul este din cauza hormonilor. Din acest limbaj neclar se trage concluzia că acea stare este dictată biologic, deşi dovezile nu susțin aşa ceva iar majoritatea persoanelor în acea situație nu devin transsexuali. În realitate, influenta genetică nu este decât cel mult minoră. Dacă ar fi fost una majoră, atunci am înțelege deja fără echivoc originea transsexualității. Dar nu o ştim. An de an apar noi studii care sunt menționat eronat de presă, iar diferența între ceea ce cred cercetătorii şi ce cred activiştii se amplifică considerabil. Astfel, există studii asupra anomaliilor enzimatice sau hormonale, dexterității fizice, fenomenelor auditorii, profilurilor psihologice (Dörner, Poppe, Stahl, Kölzsch & Uebelhack, 1991; Bosinski, Peter, Bonatz, Arndt, Heidenreich, Siffell & Wille, 1997). Principala caracteristică a acestor studii este fiabilitatea foarte redusă ‑ nu identifică nici o cauză unică evidentă ‑ numai corelări minore. De obicei transsexualii (şi homosexuali) argumentează că aceste studii au demonstrat că microstructura lor cerebrală este mai feminină (Gorman, 1995; Zhou, Hofman, Gooren & Swaab, 1995). Rezultatele acestor studii sunt foarte greu de reprodus, iar concluziile sunt discutabile. Cea mai clară dovadă găsită este aceea că microstructurile cerebrale apar şi se modifică în urma comportamentului de durată. Nu sunt ele cele care dictează comportamentul. Creierul se schimbă la nivel fizic în urma comportamentului nostru ‑ şoferii de taxi din Londra au mai mare o anumită zonă din creier care are legătură cu orientarea, violoniştii au mai mare o zonă legată de mişcarea degetelor mâinii stângi. Nu există nici o dovadă că oamenii se nasc cu microstructuri cerebrale care nu se pot schimba ‑ însă există multe dovezi care atestă că acestea se schimbă în urma comportamentului şi a experiențelor din viată. Diferențele cerebrale ale transsexualilor sunt mai degrabă rezultatele, nu cauza stilului lor de viată. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 100 Mulți transsexuali (şi homosexuali) au avut în copilărie o neconformitate de gen (sexuală) (Zucker & Bradley, 1995). Băieții erau mai efeminați, iar fetele mai băiețoaice. O mică parte dintre aceşti băieți devin homosexuali şi un procent şi mai mic devin transsexuali. La fel şi pentru fete. Experiențele sexuale timpurii pot fi foarte importante pentru unii băieți, dar numai putini dintre ei, care au experimentat aceasta, devin homosexuali la maturitate. Un tată distant poate fi un factor major în formarea homosexualității la unii băieți, dar marea majoritate a băieților care au avut parte de un astfel de tată nu au devenit homosexuali şi cu atât mai puțin transsexuali. Nu există o cauză unică, există mai multe căi şi multe experiențe unice. Nu există însă nici o dovadă pentru afirmația politică că transsexualii s‑au născut aşa. Bibliografie Bosinski, H. A., Peter, M., Bonatz, G.,Arndt, R., Heidenreich, M., Siffell, N. G., & Wille, R. A higher rate of hyperandrogenic disorders in female to male transsexuals Psychoneuroendocrinology, 1997, 22, 361‑380. Buhrich, N., Bailey, J. M., & Martin,N. G. Sexual orientation, sexual identity, and sex‑ dimorphic behaviors in male twins Behavior Genetics , 1991, 21, 75‑96. Cole, C. M., OʹBoyle, M., Emory, L. E.,& Meyer, W. J. Comorbidity of gender dysphoria and other major psychiatric diagnoses Archives of Sexual Behavior, 1997, 26, 13‑26. Docter, R. F., & Prince, V. Transvestism: a survey of 1032 cross‑dressers Archives of Sexual Behavior, 1997, 26, 589‑605. Dörner, G., Poppe, I. Stahl, F. Kötzi, J and Übelhack,R. Gene‑ and environment‑ dependent neuroendocrine etiogenesis of homosexuality and transsexualism Experimental and Clinical Endocrinology, 1991, 98,141‑150. Gorman, C. Trapped in the body of a man? Time, 1995, Nov 13, 66‑67. Israel, G. E., & Tarver, D. E. Transgender Care. Philadelphia: Temple University Press, 1997. Rekers, G. A. Gender Identity Disorder. in Rekers, G. A., Oakes, J. S., &Gay, J. (Eds.) The Journal of Human Sexuality. Carrollton, Texas: Lewis and Stanley, 1996, 11‑20. Whitehead, N. E., & Whitehead, B. K. My Genes Made Me Do It! Layfayette, Louisiana: Huntington House, 1999. Zhou, J. N., Hofman, M. A., Gooren, L. J.G., & Swaab, D. F. A sex difference in the human brain and its relation to transsexuality Nature, 1995,378, 68‑70. Zucker, K. J., & Bradley, S. J. Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents. New York: Guilford Press, 1995. Sursa: www.mygenes.co.nz www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 101 Schimbarea de sex, o soluție? Dale OʹLeary Ce răspuns ar trebui să le dea creştinii acelor persoane care cred că o operație de ʺschimbare a sexuluiʺ le‑ar rezolva problema? Învățătura creştină în această privință este clară. Este imposibil să schimbi sexul unei persoane. O intervenție chirurgicală care mutilează organele sexuale, tratamentele hormonale şi chirurgia plastică nu schimbă sexul unei persoane. Confuzia în domeniu a apărut anume pentru că lumea tinde să asculte orbeşte de anumiți cercetători, în special în acele domenii în care experiența personală este limitată. Astfel, atunci când doctorii, inclusiv cei de la prestigioasa Universitate Johns Hopkins, au promovat operațiile de ʺschimbare de sexʺ pentru nişte bărbați care erau normali din punct de vedere fizic, dar care credeau că sunt femei ʺînchiseʺ în trupuri de bărbați şi invers, atunci mulți au acceptat ideea că sexul unei persoane chiar se poate schimba. Într‑un articol apărut în First Things şi numit ʺSexul chirurgicalʺ, dr. Paul McHugh de la Universitatea Johns Hopkins prezintă istoria fenomenului de schimbare de sex. [1] De la început, McHugh are îndoieli. El a intervievat bărbați cărora chirurgii le‑au creat corpuri feminine şi a constatat că pretenția că ei ar fi acum femei e neconvingătoare: Nici una dintre aceste întâlniri nu m‑a convins. Subiecții mi‑au apărut ca nişte caricaturi de femei. Purtau tocuri înalte, machiaj abundent şi haine stridente; îmi povesteau cum pot ei acum să dea curs acum înclinațiilor lor naturale spre pace, cămin şi amabilitate ‑ însă mâinile lor mari, mărul lui Ada proeminent şi trăsăturile faciale făceau un contrast deosebit (şi vor face şi mai mult, pe măsură ce îmbătrânesc). Psihiatrii femei pe care le‑am trimis să vorbească cu ei au văzut dincolo de deghizările şi gesturile lor teatrale: ʺFetele le cunosc pe fete,ʺ mi‑a spus una, ʺiar ăla e un tip.ʺ Când a devenit psihiatru‑sef la Johns Hopkins, McHugh a decis să cerceteze ceea ce considera el a fi o deturnare a psihiatriei. A încurajata derularea unui studiu privind rezultatele acestor intervenții chirurgicale. Studiul a arătat că deşi majoritatea clienților sunt mulțumiți de rezultate, rămâneau nerezolvate anumite probleme psihologice, care însoțiseră sentimentul lor că aparțineau sexului opus. Aveau aceleaşi probleme legate de relaționare, muncă şi sentimente. McHugh a concluzionat că ʺa efectua o modificare chirurgicală a corpului acestor persoane nefericite înseamnă a colabora cu o anumită problemă mintală, iar nu a o rezolva!ʺ El a decis să suspende aceste practici la Johns Hopkins şi a încercat să‑i convingă şi pe alții că aceste intervenții reprezintă o deturnare a psihiatriei şi chirurgiei. Totuşi, în ciuda dovezilor, susținerea pentru ideea operațiilor de schimbare de sex continuă să crească. De fapt, există unele articole care pun problema dacă e mai bine ca procesul de ʺschimbare de sexʺ să înceapă în adolescentă sau chiar mai devreme. [2] www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 102 McHugh a constat că cei care promovează aceste practici nu se conduc după dovezi empirice: Te aştepți ca aceia care pretind că identitatea sexuală nu are baze biologice sau fizice să vină cu dovezi pentru a‑i convinge pe alții. Am descoperit însă că există multe prejudecăți în sensul că natura este complet maleabilă. Fără a dispune de o poziție fixă asupra ceea ce este dat ca natură umană, orice manipulare a acesteia poate fi susținută ca legitimă. O practică ce pare să le dea oamenilor ce vor se dovedeşte dificil de combătut doar pe baza experienței profesionale obişnuite. Chiar şi testele controlate sau studiile de monitorizare menita a verifica dacă practica în sine nu e dăunătoare sunt deseori respinse.ʺ [3] Fiecare celulă din organism conține cromozomi care îl identifică pe acel individ ca bărbat sau femeie . [4] Nu este doar o chestiune de organe genitale diferite. Înainte de nastere, hormonii prenatali formează creierul băieților altfel decât pe cel al fetelor. Chirurgia de mutilare şi tratamentele hormonale pot crea un exterior masculin sau feminin, dar nu pot modifica realitatea din interior. Nu poți schimba sexul unei persoane. Afirmând adevărul despre persoana umană, Biserica este de partea ştiinței atunci când proclamă imposibilitatea schimbării sexului unei persoane. În consecință, cei care pretind că şi‑au schimbat sexul nu se pot căsători şi nici nu pot deține funcții în biserică. [5] Un om care prin chirurgia a căpătat aspectul unei femei nu se poate căsători cu un bărbat, iar o femeie cu aspect de bărbat nu poate deveni preot. Din nefericire, promovarea operațiilor de schimbare de sex a dus la reducerea investigațiilor asupra prevenirii şi terapiei celor care suferă de asemenea probleme. Totuşi, o serie de specialiste pe probleme mintale lucrează şi îi ajută pe aceşti oameni. Studii de caz De exemplu, un bărbat căsătorit, cu câțiva copii, dorea să devină femeie. Prin electroliză a scăpat de părul de pe față şi urma acum un tratament hormonal. În copilărie modelul pe care îl avusese în tatăl lui fusese unul negativ, tatăl fiind o persoană mânioasă. Frații lui mai mari fuseseră persoane agresive, iar băieții din cartier ostili. Îi vedea pe bărbați ca fiind mânioşi, violenți, persoane dubioase cu care nu se putea identifica. În schimb, se refugiase de ceea ce percepea el ca fiind lumea nesigură a bărbaților, într‑o lume feminină închipuită unde se simțea în siguranță. Pe măsura maturizării, aceste fantezii s‑au redus iar el s‑a căsătorit şi a avut copii. Totuşi, existau momente când se găsea într‑ o situație stresantă, ori la serviciu, ori acasă, şi atunci reapărea la suprafață ideea că dacă ar fi fost femeie ar fi fost în siguranță. Prin tratament a reuşit să înțeleagă originea incapacității sale de a se identifica cu masculinitatea sa. A fost nevoie apoi să‑i ierte pe bărbați, generic vorbind ‑ în special pe www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 103 tatăl şi pe frații lui. Unul din paşii de parcurs prin tratament a fost capacitatea de a‑şi vedea masculinitatea ca pe un dar de la Dumnezeu. Într‑un alt caz, un student înalt, atletic şi bine făcut dorea o operație de schimbare de sex. Terapeutul pe care l‑a consultat l‑a ajutat să descopere serioasele conflicte emoționale pe care le avea cu mama lui. Ea fusese o persoană egoistă, dependentă de droguri şi alcool, care îl părăsise din punct de vedere afectiv când el era copil. Într‑un fel, el s‑a gândit că dacă ar fi fost femeie, ar fi primit iubire şi acceptare din partea mamei. Din cauza unei proaste relații mamă‑fiu, capacitatea lui de a avea încredere şi a se simți în siguranță fusese grav afectată. Se gândea că dacă ar fi femeie, atunci s‑ar simți protejat în lume. Urmare a participării constante la un grup de sprijin pentru transsexuali, el ajunsese să creadă că există o explicație biologică pentru credința sa că ar fi ʺfemeieʺ. A fost extrem de dificil pentru respectivul tânăr să‑şi recunoască problemele cu mana lui sau să recunoască existenta sentimentelor de dezamăgire, tristețe sau resentimente. În cele din urmă, prin terapie, a putut recunoaşte efectele generate de mama sa asupra imaginii de sine. Tânărul încă urmează terapia şi deocamdată a renunțat la ideea ʺschimbării sexuluiʺ. În discuțiile cu clienții care doresc să‑şi ʺschimbe sexulʺ, este important să nu abordezi dorința la suprafață, ci să descoperi conflictele emoționale care îi fac pe clienți să creadă că ar fi mai fericiți sau mai în siguranță dacă ar aparține sexului opus. Recunoaşterea problemelor emoționale cu lumea sau cu un părinte ajută la identificarea unei mânii sau traume semnificative care poate fi rezolvată printr‑un proces de iertare. [6] În acelaşi timp, e necesar să se trateze şi tristețea, temerile şi lipsa unui respect de sine corespunzător. Mulți dintre cei care doresc o operație de schimbare de sex au suferit în copilărie de o tulburare de identitate sexuală ‑ nedescoperită şi netratată. Un terapeut a fost contactat de un membru al familiei unui tinere care le spusese părinților ei că ar dori ʺsă‑şi schimbe sexulʺ după absolvirea colegiului. Tânăra în cauză prezenta încă din copilărie toate simptomele clasice ale tulburării de identitate sexuală. Nu avusese niciodată o prietenă, nu purtase rochii sau fuste, nu se machiase, nu purtase bijuterii şi nici nu‑şi dăduse vreodată întâlnire cu vreun băiat. Insista ca părinții să i se adreseze folosind un nume de băiat, lucru acceptat de ei. Tulburarea de Identitate Sexuală la copii este o problemă tratabilă; totuşi, potrivit lui Zucker şi Bradley (experți în tratamentul tulburării de identitate sexuală la copii) ʺambivalența părințilorʺ este în majoritatea cazurilor ʺo parte a problemeiʺ. Părinții ignoră sau găsesc scuze la nişte probleme evidente. [7] Zucker şi Bradley încurajează o intervenție timpurie, nu doar pentru a evita ulterior o dorință de schimbare a sexului, ci pentru a preveni acea suferință generată de izolarea şi nefericirea de care au parte copiii cu TIS. În acest caz, terapeutul a recomanda tratarea TIS; acel membru al familiei nu a comunicat informația părinților fetei. Recent, tânăra şi‑a îndepărtat sânii printr‑o intervenție chirurgicală. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 104 Alte conflicte existente la cei care doresc să‑şi schimbe sexul sunt incapacitatea de a accepta bunătatea şi frumusețea masculinității sau feminității lor; ura față de propriul corp; puternice resentimente față de un părinte sau față de cei de‑o seamă; singurătate şi tristețe în copilărie; respingere din partea celor de‑o seamă; teamă puternică însoțită de dorința de a fi protejat. Un conflict mai rar întâlnit se observă la bărbații înzestrați cu un simt artistic sau cu o creativitate deosebită, care conduc la o atracție față de frumusețea din lumea feminină şi la o identificare cu feminitatea. Acest răspuns artistic poate începe în copilărie şi poate conduce la dorința de a fi femeie. Cunoaşterea de sine, iertarea, psihoterapia corespunzătoare şi îndrumarea spirituală pot juca un rol important în procesul de vindecare. Referințe [1] Paul McHugh, ʺSurgical Sex,ʺ First Things, November, 2004, Vol. 147, pag. 34‑38. [2] Robert Listernick, ʺA 13‑year‑old boy who desires gender reassignment,ʺ Pediatric Annals, June, 2003, 32/6. pag. 378‑382; Yolanda Smith, Stephanie Goozen, Peggy Cohen‑ ¬Kettensis, ʺAdolescents with gender identity disorder who were accepted or rejected for sex reassignment surgery: A prospective follow‑up study,ʺ Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry, April, 2001, 40/4: pag. 472‑481. [3] McHugh, op cit. [4] Gerianne Alexander, ʺAn Evolutionary Perspective of Sex‑Typed Toy Preferences: Pink, Blue, and the Brain,ʺ Archives of Sexual Behavior, February, 2003, pag. 7‑14. The problems of various genetic and congenital abnormalities are not relevant to this discussion. All those seeking ʺsex changeʺ are physically normal males or females. [5] John Norton, ʺVatican Says Sex Change Operațion Does Not Change A Personʹs Gender,ʺ Catholic News Service, Jan. 14, 2003. [6] Robert Enright and Richard Fitzgibbons, Helping Clients Forgive: An Empirical Guide for Resolving Anger and Restoring Hope, 2000, American Psychological Association Books. [7] Richard P. Fitzgibbons and Joseph Nicolosi. ʺGender Identity Disorder in Children.ʺ Lay Witness, June 2001, www.narth.com. [8] Kenneth Zucker and Susan Bradley. Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents. Guilford Press: NY, 1995, p. 73. Sursa: www.wnd.com Lectură recomandată: O explicație a transsexualității Sexul chirurgical www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 105 Dr. Paul McHugh Când a apărut pentru prima dată practica ʺschimbăriiʺ sexului, la începutul anilor 1970, deseori le aminteam psihiatrilor care sprijineau această practică că, în cazul altor pacienți, al alcoolicilor, de pildă, ei menționau rugăciunea ʺDoamne, dă‑mi puterea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe cele ce le pot schimba şi înțelepciunea să cunosc diferența între eleʺ. De unde luaseră ideea că identitatea noastră sexuală (ʺsexulʺ, termenul preferat de ei) de bărbați şi femei ar intra în categoria lucrurilor care se pot schimba? Ca răspuns, ei mi‑i arătau pe clienții lor. Bărbații (şi până de curând erau numai bărbați) cu care am discutat înainte de operație mi‑au spus că există o discrepanță între corpurile şi identitatea lor sexuală. Cei pe care i‑am întâlnit după operație mi‑au spus că operația şi tratamentele cu hormoni îi făcuseră ʺfemeiʺ şi că acum erau fericiți şi mulțumiți. Nici una dintre aceste întâlniri nu m‑a convins. Subiecții mi‑au apărut ca nişte caricaturi de femei. Purtau tocuri înalte, machiaj abundent şi haine stridente; îmi povesteau cum pot ei acum să dea curs acum înclinațiilor lor naturale spre pace, cămin şi amabilitate ‑ însă mâinile lor mari, mărul lui Ada proeminent şi trăsăturile faciale făceau un contrast deosebit (şi vor face şi mai mult, pe măsură ce îmbătrânesc). Psihiatrii femei pe care le‑am trimis să vorbească cu ei au văzut dincolo de deghizările şi gesturile lor teatrale: ʺFetele le cunosc pe fete,ʺ mi‑a spus una, ʺiar ăla e un tip.ʺ Subiecții înainte de operație m‑au surprins şi mai mult, întrucât făceau eforturi să convingă pe oricine care ar fi putut influența decizia privind operația lor. Mai întâi, petreceau neobişnuit de mult timp gândindu‑se şi discutând despre sex şi despre preferințele lor sexuale; erau foarte preocupați de pornirile şi aventurile lor sexuale. În al doilea rând, discuțiile despre copii nu îi interesau deloc; într‑adevăr, păreau indiferenți față de copii. Dar, în al treilea rând, mulți dintre aceşti bărbați care pretindeau că sunt femei declarau că le găseau pe femei ca fiind atrăgătoare din punct de vedere sexual şi că se vedeau pe sine ca ʺlesbieneʺ. Când le‑am atras atenție celor care lucrau cu ei că înclinațiile psihologice ale acestor pacienți erau mai degrabă specifice unor bărbați decât unor femei, răspunsurile pe care le primeam erau că, în aceste aprecieri ale mele, gândesc în stereotipuri. Până în 1975, când am devenit psihiatru‑şef la Spitalul Johns Hopkins, am putut să aplic liniştit punctul meu de vedere în aceste privințe. Însă, când am fost numit peste toate procedurile din departamentul de psihiatrie, am realizat că dacă tăceam, aş fi fost părtaş la încurajarea operațiilor de schimbare de sex chiar în departamentul care le propusese de la început şi încă le apăra acum. Am decis să contest ceea ce eu consideram a fi o deturnare a psihiatriei şi să solicit mai multe informații, atât înainte, cât şi după operațiile făcute de ei. Două aspecte s‑au evidențiat ca subiecte de studiu. Mai întâi, am vrut să verific afirmația potrivit căreia bărbații care trecuseră prin operația de schimbare de sex găsiseră astfel o rezolvare pentru numeroasele lor probleme psihologice generale. În al doilea rând (asta era şi mai ambițios), am vrut să vadă dacă copiii băieți cu organe www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 106 sexuale incerte, care erau transformați chirurgical în fete şi crescuți ca fete, se adaptau uşor (conform teoriei, tot de la Hopkins) identității sexuale care le fusese alocată. Aceste afirmații generaseră opinia în cercurile psihiatrice că ʺsexulʺ şi ʺgenulʺ cuiva ar fi lucruri diferite, sexul fiind determinat genetic şi hormonal din momentul conceperii, iar genul fiind format prin influența socială, a familiei şi a altor aspecte, în perioada copilăriei. Primul aspect a fost mai facil şi a solicitat numai încurajarea de către mine a cercetărilor în curs ale unui membru al profesiei, care studia comportamentul sexual uman. Psihiatrul şi psihanalistul Jon Meyer lucra deja la un instrument pentru monitorizarea adulților care trecuseră prin operații de schimbare a sexului la Hopkins, pentru a vedea în ce măsură îi ajutase operația. El a constatat că majoritatea pacienților urmăriți pe parcursul câtorva ani după operație erau mulțumiți cu ceea ce realizaseră, o mică parte regretând însă schimbarea. Însă, în toate celelalte aspecte, toți se schimbaseră foarte puțin din punct de vedere psihologic. Aveau în continuare aceleaşi probleme de relaționare, la muncă şi cu sentimentele lor. Speranță că aceste probleme ale lor se vor rezolva odată cu operația şi că le va fi mai bine din punct de vedere psihologic nu se adeverise. Am văzut că rezultatele indicau că acestor bărbați, cărora le plăcuse să se îmbrace în femei înainte de operație, le plăcea acum şi să trăiască ca femei. Totuşi, nu exista nici un progres la nivelul integrării lor psihologice şi nici viața lor nu era mai uşoară acum. pe baza acestor concluzii, am stabilit că clinica noastră de fapt coopera cu o problemă mintală. Noi, psihiatrii, am spus, trebuie să ne concentrăm pe repararea minții, nu a organelor sexuale. Datorită acestor cercetări, dr. Meyer a putut face ceva lumină în ceea ce priveşte tulburările psihiatrice care conduc la solicitarea unui tratament neobişnuit şi radical. Majoritatea cazurilor se înscriau într‑una din două categorii. O categorie era reprezentată de homosexualii conflictuali şi ego‑distonici care vedeau în schimbarea de sex o soluție pentru conflictul lor legat de homosexualitate şi care sperau că aşa vor putea să fie activi ca femei în relația cu bărbații. Cealaltă categorie, în general bărbați mai în vârstă, erau heterosexuali (câțiva erau bisexuali) care se simțeau stimulați sexual atunci când se îmbrăcau în femei. Îmbătrânind, doreau să adauge mai multă veridicitatea costumelor lor prin transformări chirurgicale care includeau implanturi mamare, amputarea penisului şi reconstrucție pelviană, pentru a semăna mai mult cu femeile. Studierea mai detaliată a unor subiecți similari din secția de psihiatrie de la Clark Institute din Toronto a arătat că aceşti bărbați se excitau atunci când imitau femei atrăgătoare din punct de vedere sexual. Mulți dintre ei îşi imaginau că aspectul lor ar putea incita privitorii, în special pe femei. Această idee, o formă de ʺsex în minteʺ (D. H. Lawrence), era cea care le determinase prima aventură prin îmbrăcarea ca femei, ei ajungând în cele din urmă la ideea de operație. Întrucât pentru majoritatea obiectul excitării sexuale erau femeile, în fața psihiatrilor ei se identificau drept ʺlesbieneʺ. Denumirea folosită la Toronto pentru a descrie această formă de confuzie sexuală era www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 107 “autoginefilieʺ. Încă o dată, am concluzionat că a oferi o modificare chirurgicală corpurilor acestor nefericiți însemna a colabora, nu a trata problema psihiatrică. Aceste informații, alături de o mai bună înțelegere a ceea ce făceam ne‑a condus în cele din urmă la stoparea prescrierii de operații de schimbare de sex pentru adulții de la Universitatea Hopkins ‑ în mare măsură, trebuie s‑o spun, spre uşurarea unora dintre chirurgii noştri plasticieni, care începuseră deja să se pregătească pentru unele operații. Cu această soluție la primul aspect, am putut să‑l abordez acum pe al doilea, anume alocarea prin chirurgie a unei identități feminine acelor băieți născuți cu malformații genitale. Această practică, existentă mai mult în secția pediatrică decât în secția mea, constituia totuşi o preocupare pentru psihiatri întrucât opiniile generate în jurul acestor cazuri contribuiseră la ideea că identitatea sexuală ar ține de condiționarea socială, nefiind deci ceva fundamental constituției omului. Unele probleme, din fericire rare, pot conduce la anumite malformații ale tractului uro‑ genital în perioada embrionară. Când asemenea probleme apar la băieți, cea mai simplă formă de chirurgie plastică, menită a corecta anomalia şi a conferi un aspect estetic, constă în îndepărtarea tuturor organelor masculine, inclusiv a testiculelor, şi construirea din țesutul disponibil a unei configurații labii‑vagin. Această acțiune le conferă copiilor malformați o identitate vizuală feminină, indiferent de sexul lor genetic. Dată fiind afirmația că identitatea sexuală a unui copil ar putea uşor să urmeze aspectului lui fizic, cu ceva ajutor din partea familiei şi a societății, chirurgii pediatri procedau la construirea unor organe sexuale feminine atât pentru fete cu o structură cromozomială XX, cât şi pentru băieți cu o structură XY, transformându‑i pe toți în fete, iar ei urmau să fie crescuți ca atare de către părinții lor. Desigur, toate acestea se realizau cu acordul părinților care, supărați din cauza malformațiilor cu care se născuse copilul lor, se lăsau convinşi de endocrinilogii pediatri şi de psihologi să accepte operația de transformare a băieților lor. Li se spunea că identitatea sexuală a copilului (ʺgenulʺ lui) pur şi simplu vor urma creşterea care i se va acorda. Dacă părinții interacționează constant cu copilul ca şi cu o fată, dat fiind că organele lui sexuale seamănă acum cu ale unei fete, el va accepta acest rol fără prea multe dificultăți. Această propunere îi punea pe părinți în fața unei decizii critice. Doctorii sporeau presiunea din spatele propunerii, spunându‑le părinților că decizia trebuie luată repede, întrucât identitatea sexuală a copilului deja se conturează până la vârsta de doi‑ trei ani. Procesul transformării educaționale a unui copil în fată trebuie să înceapă imediat, cu nume, certificat de naştere, etc. Chirurgii fiind gata iar doctorii siguri, părinții nu prea puteau să refuze (deşi, interesant, câțiva părinți au refuzat acest sfat şi au lăsat natura să‑şi urmeze cursul). Am considerat că aceste opinii profesionale şi opțiunile prezentate părinților se bazau pe dovezi îndoielnice, greu de verificat şi chiar şi mai greu de reprodus. În ciuda încrederii susținătorilor lor, acestor afirmații le lipsea un substanțial suport empiric. L‑ am încurajat pe unul dintre psihiatrii noştri rezidenți, William Reiner (interesat deja de www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 108 subiect, pentru că anterior fusese urolog pediatru şi se întâlnise cu problema şi din acea perspectivă) să pregătească o monitorizare sistematică a acestor copii ‑ în special a băieților transformați în fete ‑ pentru a stabili în ce măsură s‑au integrat, ca adulți, în rolurile lor sexuale. Rezultatele au fost şi mai uimitoare decât cele ale lui Meyer. Reiner a ales pentru studiu exstrofia cloacală, întrucât aceasta putea verifica cel mai bine ideea că influențele culturale joacă un rol major în formarea identității sexuale. Exstrofia cloacală este o malformație embrionară care produce o anomalie majoră a anatomiei pelviene, astfel încât vezica urinară şi organele genitale sunt foarte malformate la naştere. Penisul nu este format iar vezica şi tractul urinar nu sunt separate complet de tractul gastrointestinal. Crucial pentru studiului lui Reiner este însă faptul că dezvoltarea embrionară a acestor băieți nu este diferită din punct de vedere hormonal de cea a băieților normali. Ei se dezvoltă în cadrul unui mediu hormonal prenatal tipic masculin, conferit de cromozomul lor Y şi de funcția lor testiculară normală. Aceasta îi expune pe aceşti embrioni/fetuşi în dezvoltare la hormonul masculin testosteron ‑ la fel ca pe orice băiat aflat în uterul mamei sale. Deşi cercetările pe animale au arătat prea bine că comportamentul sexual masculin este derivat direct din expunerea la testosteron în perioada uterină, acest fapt nu i‑a împiedicat pe pediatri să‑i trateze pe cale chirurgicală pe acei băieți născuți cu această anomalie, prin castrare şi printr‑o reconstrucție feminină, aceştia urmând a fi crescuți apoi ca fete. Această practică devenise aproape universală pe la jumătatea anilor 1970. Asemenea cazuri i‑au oferit lui Reiner cel mai bun test al celor două aspecte ale teoriei aflate la baza acestui tratament: (1) acela că oamenii, la naştere, sunt neutri din punct de vedere al identității sexuale, şi (2) acela că, la oameni, influențele post‑natale, culturale şi ne‑hormonale, în special cele din prima copilărie, sunt cele ce joacă rolul determinant în formarea identității lor sexuale. Băieții cu exstrofie cloacală erau transformați chirurgical în femei, iar părinții erau instruiți să‑i crească ca pe fete. Însă, faptul că ei au fost expuşi la testosteron în perioada uterină nu va anula eforturile de a‑i creşte ca pe fete? Răspunsurile la această întrebare au fost oferite de analiza lansată de Reiner. Înainte de a prezenta rezultatele lui, trebuie să menționez că doctorii care propuneau acest tratament pentru băieții cu exstrofie cloacală înțelegeau şi admiteau că astfel se creează o serie de noi şi grave probleme fizice pentru aceşti băieți. Desigur, aceşti copii nu aveau ovare, iar testiculele lor erau amputate chirurgical, ceea ce însemna că urmau să primească hormoni exogeni pe durata întregii vieți. De asemenea, prin această intervenție, li se refuza definitiv posibilitatea unei fertilități. Nu îi putem întreba pe aceşti micuți dacă sunt dispuşi să plătească acest preț. Totuşi, acestea erau considerate de doctorii care discutau cu părinții ca fiind probleme acceptabile în contextul evitării problemelor din copilărie, generate de o structură genitală anormală, şi astfel se spera că acei oameni vor putea urma o direcție de maturizare ca fete şi femei fără conflicte. Însă, Reiner a descoperit că aceşti bărbați transformați în femei nu se simțeau aproape în nici un caz bine ca atare, odată ce deveneau conştienți cu privire la propria persoană şi la lume. De la începutul vieții lor active, ei se comportau în mod spontan asemenea www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 109 băieților şi erau în mod vizibil diferiți de surorile lor şi de alte fete, ei apreciind jocurile mai dure, nu păpuşile şi căsuțele de jucărie. Ulterior, majoritatea acestor indivizi, aflând că de fapt erau bărbați din punct de vedere genetic, voiau să‑şi refacă viața ca bărbați (unii solicitând reconstrucție chirurgicală şi tratament cu hormoni masculini), toate acestea în ciuda eforturilor intense ale părinților lor de a‑i trata ca pe fete. Rezultatele lui Reiner, prezentate în numărul din 22 ianuarie 2004 al publicației New England Journal of Medicine, merită parcurse. El a urmărit şaisprezece bărbați genetici cu exstrofie cloacală identificată la Universitatea Hopkins, din care paisprezece fuseseră transformați chirurgical în femei, urmând apoi un proces social şi juridic de adaptare. Părinții celorlalți doi refuzaseră sfatul pediatrilor şi îşi crescuseră copiii ca băieți. Opt din cei paisprezece subiecți transformați în femei se declarau a fi bărbați. Cinci trăiau ca femei, iar unul cu o identitate sexuală neclară. Băieții crescuți ca băieți rămăseseră ca atare. Toți cei şaisprezece erau pasionați de lucruri tipic masculine, cum ar fi vânătoarea, hocheiul pe gheață şi karate. Reiner a concluzionat că identitatea sexuală urmase constituția genetică. Tendințele masculine (sporturi dure, excitare în compania femeilor şi agresivitate fizică) urmaseră influențele hormonale ‑ testosteron ‑ din perioada uterină a acestor persoane, indiferent de eforturile depuse pentru integrarea lor în societate ca femei. Dispunând de studiile lui Reiner şi Meyer, noi cei de la Departamentul de Psihiatrie de la Johns Hopkins am decis în final că identitatea sexuală este înscrisă în constituția noastră la nivelul genelor pe care le moştenim şi de asemenea prin embriogeneza prin care trecem. Hormonii masculini ne sexualizează creierul şi mintea. Disforia sexuală ‑ insatisfacția față de rolul sexual personal ‑ apare în mod natural la acele cazuri de bărbați crescuți ca femei, în încercarea de a corecta o problemă structurală genitală infantilă. O insatisfacție cumva similară poate fi indusă social şi la bărbații cu o constituție aparent normală, în asociere cu (şi probabil declanşată de) aberații comportamentale grave, printre care se numără orientări homosexuale conflictuale şi deviația de comportament numită acum autoginefilie. În aceste condiții, noi, psihiatrii, trebuie să acționăm în sensul descurajării acelor adulți care solicită o ʺschimbareʺ de sex. Când Universitatea Hopkins a anunțat că încetează să mai realizeze aceste proceduri la adulții cu disforie sexuală, exemplul nostru a fost urmat de multe alte spitale, însă unele centre medicale încă practică aceste intervenții. Thailanda dispune de unele centre în care aceste intervenții se realizează fără a se pune întrebări, oricui care plăteşte suma de bani necesară. Sunt dezamăgit de asta, însă nu şi surprins, dat fiind că unii chirurgi şi centre medicale pot fi convinsă să efectueze orice fel de intervenții cerute de pacienți cu deviații sexuale, mai ales dacă acei pacienți găsesc şi un psihiatru care să le dea dreptate. Cel mai uimitor caz este acela al unui chirurg din Anglia care era gata să le amputeze picioarele unor pacienți care declaraseră că se simt excitați atunci privesc nişte cioturi de picioare. Noi, cei de la Universitatea Hopkins declarăm că psihiatria oficială dispune de suficiente dovezi împotriva acestui tip de tratament, această practică trebuind încetată peste tot. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 110 Pentru copiii cu defecte congenitale, cea mai rațională abordare în acest moment este corectarea promptă a defectelor urologice majore, cu amânarea oricărei decizii legate de identitatea sexuală, copilul urmând a fi crescut conform cu sexul său genetic. Cadrele medicale şi părinții îi pot transmite copilului informația că aspectele identității sale sexuale se vor contura pe măsură ce el/ea va creşte. O decizie într‑un sens sa altul trebuie să aşteaptă maturizarea, precum şi viziunea copilului asupra propriei sale identități. Îngrijirea corespunzătoare, inclusiv influența benefică a părinților, înseamnă a‑l ajuta pe copil să treacă peste problemele medicale şi sociale puse de anatomia sa genitală, acest proces trebuind să aibă loc cu protejarea țesuturilor care trebuie păstrate, în particular gonadele. Acest efort trebuie să continue până la punctul în care copilul percepe mai clar problema unui rol în viață pe măsură ce se transformă într‑un individ diferențiat sexual. Apoi, pe măsură ce tânărul capătă un sentiment de responsabilitate pentru rezultat, el sau ea poate fi ajutat către construcția chirurgicală necesară. Un consimțământ informat autentic poate proveni numai de la o persoană care va trăi cu rezultatul intervenției, şi nu se poate baza pe decizii ale altora care cred că ʺştiu mai bineʺ. Cum sunt primite acum aceste idei? Cred că destul de bine. Activiştii transsexuali (deseori afiliați cu cei homosexuali) încă pretind că cei ca ei trebuie să beneficieze de orice intervenție chirurgicală solicitată şi, de asemenea, afirmă că disforia lor sexuală reprezintă o concepție autentică a identității lor sexuale. Au organizat câteva proteste împotriva diagnosticului de autoginefilie, ca mecanism pentru solicitarea de operații de schimbare de sex, însă nu au putut oferi dovezi serioase pentru respingerea acestui diagnostic. Psihiatrii dispun de un istoric sexual mai bun de la cei ce solicită schimbare de sex, şi descoperă acum mai multe exemple ale acestei bizare proclivități sexuale masculine. Mare parte din entuziasmul legat de soluțiile rapide pentru defectele congenitale a răsuflat în momentul în care relatările despre un băiat geamăn crescut ca fată, relatări foarte dezbătute, s‑au dovedit a fi o înşelătorie. Psihologul în cauză ascunsese, în mod voit, informația că băiatul, în ciuda eforturilor părinților săi de a‑l trata şi creşte ca pe o fată, contestase permanent acest tratament, aflase în cele din urmă despre înşelătorie şi redevenise bărbat. Din nefericire, în cazul lui a existat şi o depresie acută, bărbatul punându‑şi capăt zilelor. Consider că nu mai este nimic de spus despre subiectul schimbării de sex la bărbați. Am învățat din experiență că cea mai dură provocare este a încerca să obții acord pentru căutarea unor dovezi empirice pentru susținerea unor opinii despre sex şi comportament sexual, chiar şi atunci când aceste opinii sunt vădit neverosimile. În mod normal, ne‑am aştepta ca cei ce pretind că identitatea sexuală nu are nici o bază biologică sau fizică să prezinte mai multe dovezi pentru convingerea altora. Însă, am constatat că există multe prejudecăți în favoarea ideii că natura este absolut maleabilă. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 111 În lipsa unor poziții fixe privind datul naturii umane, orice manipulare a acesteia devine posibilă şi poate fi prezentată ca legitimă. O practică care aparent le dă oamenilor ce vor se dovedeşte a fi greu de combătut pe calea experienței şi gândirii profesionale obişnuite. Chiar şi studiile controlate sau monitorizările atente, pentru a se asigura că practica nu face rău, sunt deseori combătute iar rezultatele respinse. Am fost martor multor tragedii produse prin operațiile de ʺschimbareʺ de sex. Copiii transformați din constituția lor masculină în roluri de femei au avut parte de tulburări şi suferințe de durată în fața înclinațiilor lor naturale. De obicei, părinții lor au regretat decizia luată cândva şi au trăit cu ruşine contrafacerii, atât chirurgicale, cât şi sociale, pe care o impuseseră băieților lor. Cât despre adulții care veneau la noi, pretinzând că şi‑ au descoperit ʺadevărataʺ identitate sexuală şi că au auzit despre schimbarea de sex, noi, psihiatrii, am fost împiedicați să studiem cauzele şi natura problemei lor psihologice, pregătindu‑i în schimb pentru operație şi pentru o viață într‑un alt rol. Am risipit resurse ştiințifice şi tehnice şi ne‑am compromis credibilitatea profesională prin colaborarea cu nebunia, atunci când trebuia să o studiem, să o vindecăm şi în ultimă instanță, să o prevenim. Paul McHugh este Profesor Emerit de Psihiatrie la Universitatea Johns Hopkins. Sursa: www.pfox.org Contribuția genetică la atracțiile homosexuale este minoră Dr. N. E. Whitehead, PhD Studiile pe gemeni sunt favoritele mele datorită faptului că fac lumină în privința originii atracțiilor fată de acelaşi sex. Cel mai nou studiu (Santtila et al., 2008) este de trei ori mai mare decât oricare dintre cele anterioare ‑ de fapt, este mai mare decât toate cele anterioare puse la un loc. Vreo schimbare? Răspunsul scurt: NU. Se confirmă ceea ce se ştia deja: factorii genetici sunt minori, factorii negenetici sunt majori. Cu alte cuvinte, reacțiile idiosincretice predomină. Numele studiului era ʺPotențialul pentru un răspuns homosexual este prevalent şi geneticʺ. Aceasta îi transmite cititorului obişnuit că homosexualitatea este probabil ascunsă, dar foarte frecventă, şi predominant genetică. Vom vedea însă că afirmația din titlu nu corespunde concluziilor studiului. Acesta este cel de‑al cincilea studiu sistematic pe gemeni, în încercarea de a analiza atracțiile homosexuale la bărbați şi femei. Dintre cele patru studii anterioare, două s‑au derulat în Australia (Buhrich, Bailey & Martin, 1991, Bailey, Dunne & Martin, 2000) şi două în Statele Unite (Hershberger, 1997, Bearman & Bruckner, 2002). Acesta vine din Finlanda. Folosind nişte date foarte centralizate, tipice țărilor scandinave, autorii au creat un eşantion aleatoriu mare de gemeni (6.001 de femei şi 3.152 de bărbați) inițial pentru un studiu despre agresivitate. Având în vedere această www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 112 limitare, au existat numai două întrebări despre atracțiile homosexuale: ʺCe fel de contact homosexual ați avut în ultimul an?ʺ şi (în esență) ʺDacă nu ar fi existat nici un pericol pentru dumneavoastră şi cineva de acelaşi sex v‑ar fi făcut avansuri, care ar fi fost şansele să acceptați?ʺ Înainte să mergem mai departe, să discutăm o mică problemă. Din nefericire, studii diferite folosesc măsuri diferite pentru atracțiile homosexuale. Unele întreabă despre numărul total de parteneri ‑ acesta a întrebat numai despre frecventa contactelor din ultimul an. Alte studii întreabă despre frecventa fanteziilor homosexuale ‑ acesta le‑a cerut subiecților să‑şi imagineze (probabil pentru prima oară) cum ar fi o relație sexuală. Autorii numesc aceasta ʺhomosexualitate potențialăʺ, însă noi am spune că acest indicator ar indica altceva decât atracții homosexuale. Evident, sunt incluse şi persoane bisexuale, spectrul fiind atât de larg încât aici s‑ar putea testa mai degrabă noutatea, curiozitatea sau căutarea, nu orientarea sexuală. 32,8% dintre bărbați şi 65,4% dintre femei au răspuns ʺdaʺ la acea întrebare, spre deosebire de 3,1% bărbați şi 1,2% femeie care erau de fapt homosexuali/lesbiene active. Rezultatele au fost: Activitate Bărbați Femei Potențial Bărbați Femei 37% (12‑47) 46% (32‑52) 0% (0‑19) 0% (0‑11) 63% (53‑73) 54% (48‑60) Genetică 27% (2,7‑38) 16% (8,3‑24) Mediu comun 0% (0‑18) 0% (0‑3,6) Mediu ne‑comun 73% (62‑85) 84% (76‑91) Tabelul 1. Influența relativă a diferiților factori, pe baza datelor lui Santtila şi Sandnabba (2008). Intervalul de eroare din paranteze reprezintă intervalul de eroare de 95% (2 sigma). Tabelul arată că efectele genetice sunt mai degrabă minore decât predominante şi că factorii ne‑comuni (factorii de mediu specifici individului) predomină. Dat fiind faptul că tendința metodologiei studiilor pe gemeni va fi aceea de a supraestima componenta genetică, trebuie să spunem (pe baza cifrelor reprezentând activitatea) că efectele genetice sunt reduse şi să concluzionăm că titlul lucrării este unul înşelător. Chiar şi acel 27% din tabelul de mai sus reprezintă un maxim şi are doar efecte indirecte. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 113 Cercetătorii studiilor pe gemeni lucrează de obicei, pe cât posibil, şi cu rudele celor doi gemeni, întrucât aceste rude sunt înrudite genetic în acelaşi grad ca şi gemenii fraternali. Această comparație între gemeni şi rude este foarte interesantă întrucât ea testează existenta unui posibil mediu special al gemenilor. În cazul de fată, rudele au fost testate alături de gemenii identici şi de cei fraternali, iar rezultatele nu au avut sens, în sensul că nu s‑au obținut rezultate compatibile cu nici o ipoteză plauzibilă privind influența genetică asupra atracțiilor homosexuale. Deşi autorii nu specifică în ce anume a constat problema, aceasta trebuie să fi fost una serioasă (ʺ...încercările de a combina datele univariate şi bivariate pentru familii lărgite au eşuat...ʺ) De obicei, acest lucru constituie un motiv suficient pentru a anula studiul, dar aici autorii, într‑un mod incredibil, pur şi simplu au ignorat rudele pe tot parcursul studiului şi au lucrat numai cu gemenii. Ca de obicei la asemenea studii, mediul familial (ʺmediul comunʺ) a fost egal cu zero, dar iarăşi afirm că există mulți factori familiali ascunşi în ʺmediul ne‑comunʺ, foarte specifici pentru fiecare persoană. După calculele mele, rezultatele reafirmă concluzia studiilor anterioare. Aceea că dacă unul dintre cei doi gemeni identici, bărbat sau femeie, are atracții homosexuale, şansele ca şi celălalt să aibă aşa ceva sunt de numai 10%, cu alte cuvinte de obicei gemenii identici sunt diferiți în ceea ce priveşte atracțiile homosexuale. În ciuda criticilor mele, studiul are şi puncte forte. Eşantionul de lucru este probabil cel mai obiectiv de până acum. Autorii cred că teoriile despre influentele hormonale intrauterine nu sunt valabile, întrucât ele ar trebui să conducă la o mai mare similitudine între gemenii identici, nu la una mai mică, aşa cum vedem mai sus. Erorile finale sunt mai mici decât în studiile anterioare. De asemenea, vedem o continuare a trendului deja stabilit: cu cât e mai amplu şi mai bine conceput studiul, cu atât sunt mai mici influentele genetice detectate asupra atracțiilor homosexuale. Până una alta, vom continua să afirmăm că efectele geneticii asupra atracțiilor homosexuale sunt minore, în timp ce predominanți sunt alți factori, de natură individuală. Bibliografie Bailey, J.M., Dunne, M.P., & Martin, N.G. (2000). Genetic and Environmental influences on sexual orientation and its correlates in an Australian twin sample. Journal of Personality and Social Psychology, 78, 524‑536. Bearman, P.S., & Bruckner, H. (2002). Opposite‑sex twins and adolescent same‑sex attraction. American Journal of Sociology, 107, 1179‑1205. Buhrich, N., Bailey, J.M., & Martin, N.G. (1991). Sexual orientation, sexual identity, and sex‑dimorphic behaviors in male twins. Behavior Genetics, 21, 75‑96. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 114 Hershberger, S.L. (1997). A twin registry study of male and female sexual orientation. Journal of Sex Research, 34, 212‑222. Santtila, P., Sandnabba, N.K., Harlaar, N., Varjonen, M., Alanko, K., & von der Pahlen, B. (2008). Potential for homosexual response is prevalent and genetic. Biological Psychology, 77(1), 102‑105. Sursa: www.mygenes.co.nz Studii ştiințifice invocate de activiştii homosexuali ʺNăscut homosexual.ʺ Ideea că homosexualitatea este genetică sau cel puțin prestabilită biologic şi de neschimbat s‑a bucurat de multă atenție acordată de presă, care a prezentat‑o ca pe un ʺfapt doveditʺ. Ceea ce nu se ştie prea mult este că această idee cu ʺnăscut homosexualʺ nu este nouă şi nu este dovedită, fiind contrazisă frecvent de ceea ce au spus acei cercetători înşişi. În 1899, cercetătorul german Magnus Hirschfeld privea homosexualitatea ca fiind congenitală (înnăscută) şi solicita drepturi egale pentru homosexuali. Acum, după o sută de ani, ideea că homosexualii se nasc în felul acesta se bucură din nou de o mare atenție în presă. Pe măsură ce sunt publicate noi studii, presa de duzină le prezintă ca pe dovezi că oamenii ʺse nasc homosexualiʺ şi că orientarea sexuală este deci de neschimbat. În realitate, ʺştiințaʺ de la baza acestor dovezi rezistă în picioare la fel de mult ca un castel de cărți de joc. În continuare, vom examina pe scurt cele mai citate trei studii în domeniu. În final vom discuta despre argumentele de dreptate socială invocate de activiştii pro‑homosexualitate. 1. Simon LeVay şi hipotalamusul În 1991 Dr. LeVay, un neurolog din California, a examinat creierul a 41 de cadavre: 19 bărbați homosexuali, 16 bărbați heterosexuali şi 6 femei heterosexuale. Studiul său s‑a concentrat pe un grup de neuroni din structura hipotalamusului, numiți nuclee interstițiale din hipotalamusul anterior, sau INAH3. El a declarat că această regiune a creierului este mai mare la bărbații heterosexuali decât la cei homosexuali; la fel, el a descoperit că acea zonă este mai mare la bărbații heterosexuali decât la femeile studiate. Din acest motiv el a declarat că homosexualitatea este înnăscută, iar diferențele de mărime ale INAH3 şi constatările sale au fost publicate în revista Science din august 1991. Acest studiu este cel mai citat atunci când lumea afirmă că ʺs‑a doveditʺ că homosexualitatea este înnăscută. Răspuns: Concluziile trase pe baza acestui studiu sunt exagerate şi înşelătoare din şase motive. ʺAm fost menționat de multe ori ca fiind cel care ʹa demonstrat că homosexualitatea este geneticăʹ ... Nu am demonstrat asta.ʺ (Simon LeVay în The Sexual Brain, pag. 122) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 115 Întâi de toate, rezultatele studiului lui LeVay nu corespundeau între ele. La prima vedere, toți subiecții homosexuali ai lui LeVay aveau INAH3 mai mic decât subiecții heterosexuali; în realitate, trei dintre subiecții homosexuali aveau INAH3 mai mare decât heterosexualii. În plus, trei dintre subiecții heterosexuali aveau INAH3 mai mic decât media pacienților homosexuali. Astfel, sase dintre cei 35 de subiecți bărbați ai lui LeVay (17% din grupul de studiu) contraziceau teoria lui. În al doilea rând, e posibil ca LeVay să nu fi măsurat corect INAH3. Zona respectivă este mai mică decât un fulg de zăpadă, potrivit cercetătorilor intervievați atunci când a fost publicat studiul. Colegii săi din comunitatea neuroştiințifică nu se pot pune de acord dacă INAH3 trebuie măsurat după mărime/volum sau după numărul de neuroni. În al treilea rând, nu este clar dacă structura creierului afectează comportamentul sau dacă comportamentul influențează structura creierului. Dr. Kenneth Klivington, de la acelaşi institut ca LeVay, arată că neuronii se pot schimba ca răspuns la trăiri. ʺAi putea afirma că structura creierului se modifică în timpul vieții, în urma experiențelor trăite.ʺ Cu alte cuvinte, chiar dacă există o diferență semnificativă la structura creierului între bărbații heterosexuali şi cei homosexuali, nu e clar dacă oamenii sunt homosexuali datorită unui INAH‑3 mai mic sau zona INAH‑3 este mai mică la ei datorită acțiunilor şi gândurilor homosexuale. Se ştie că creierul se schimbă ca răspuns la schimbările de comportament şi mediu. De exemplu, revista Newsweek a anunțat că ʺla persoanele care citesc în alfabetul Braille după ce devin oarbe, zona din creier care controlează degetul cu care se ʹciteşteʹ devine mai mare.ʺ La fel, la mierlele mascul, ʺzona din creier asociată cu împerecherea este nu doar mai mare decât cea de la femelă, dar şi variază în funcție de anotimpʺ (Newsweek, 24 februarie 1992, pag. 50). La un an după publicarea studiului lui LeVay, Dr. Lewis Baxter de la UCLA a obținut dovezi că terapia comportamentală poate produce modificări în circuitele cerebrale, întărind ideea că comportamentul poate şi chiar afectează. În consecință, chiar dacă există diferențe între INAH3 al bărbaților homosexuali şi cei heterosexuali, este posibil ca mărimea redusă la homosexuali să fi fost generată de comportamentul lor, iar nu comportamentul să fi fost generat de mărimea INAH3. În al patrulea rând, LeVay nu era sigur care subiecții săi fuseseră homosexuali şi care heterosexuali. Dr. LeVay recunoaşte că acesta este ʺun minus aparteʺ al studiului său. Dispunând doar de dosarele medicale ale subiecților săi (care nu garantau în nici un fel exactitatea informațiilor privind orientarea sexuală a pacientului), el a presupus că dacă dosarul nu menționează că pacientul era homosexual, atunci el trebuie să fi fost heterosexual. Totuşi, 6 dintre cei 16 bărbați heterosexuali muriseră de SIDA, mărind astfel şansele ca dosarele lor medicale să fi fost incomplete. Neştiind sigur care dintre subiecții lui LeVay fuseseră heterosexuali şi care homosexuali, cât de utile pot fi concluziile lui privind ʺdiferențeleʺ dintre ei? În al cincilea rând, LeVay nu a lucrat cu subiectul într‑o manieră obiectivă. Dr. LeVay, care este homosexual, a declarat pentru Newsweek că, după moartea iubitului său, s‑a 116 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc hotărât să găsească o cauză genetică a homosexualității, în caz contrar urmând să abandoneze cercetarea ştiințifică. Mai mult, el a recunoscut că a sperat să schimbe atitudinea publicului fată de homosexualitate, influențând expresiile juridice şi religioase asupra subiectului. Aceste declarații nu îi reduc prestanța ca neurolog. Dar nici nu se poate spune că cercetările lui au fost obiective. În al şaselea rând, comunitatea ştiințifică nu s‑a grăbit să accepte studiul lui LeVay. Sunt interesant comentariile altor cercetători ca răspuns la activitatea lui LeVay. Dr. Richard Nakamura de la Institutul American de Sănătate Mentală a declarat că e nevoie ʺde multe eforturi pentru a te convinge că există o legătură între această structură şi homosexualitate.ʺ Dr. Anne‑Fausto Sterling de la Universitatea Brown este mai puțin amabilă în răspunsul ei: Studenții mei din anul întâi cunosc deja destule pentru a demonta acest studiu. Dr. Rochelle Klinger, psihiatru la Colegiul Medical din Virginia, se îndoieşte că vom putea ʺafla vreodată o anumită cauză a homosexualității.ʺ Iar Scientific American formulează motivul pentru care mulți specialişti abordează teoria despre INAH3 cu precauție: Studiul lui LeVay trebuie validat de studiul unui alt cercetător. 2. Bailey şi Pillard: Gemenii şi ceilalți frați În 1991, psihologul Michael Bailey de la Northwestern University (un susținător al drepturilor homosexualilor) şi psihiatrul Richard Pillard de la Facultatea de Medicină din Universitatea Boston (care este un homosexual declarat) au comparat seturi de frați ‑ gemeni identici, neidentici şi frați adoptați, seturi în care cel puțin un frate era homosexual. La prima vedere, constatările lor indicau un model după care homosexualitatea ar fi fost influențată genetic. Gemenii identici erau homosexuali în procent de 52%; gemenii neidentici, 22%; frații biologici, 9,2%; iar frații adoptați, 10,5%. Pillard şi Bailey au sugerat că homosexualitatea dublă la gemenii identici ar însemna că aceasta este genetică la origine. Concluziile trase pe baza acestui studiu sunt exagerate şi înşelătoare din mai multe motive. Întâi, constatările lui Pillard şi Bailey indică de fapt că mai este ceva, în afară de gene, care determină homosexualitatea. Dacă 48% dintre gemenii identici, care erau foarte înrudiți genetic, nu aveau aceeaşi orientare sexuală, atunci doar genetica singură NU POATE fi responsabilă de homosexualitate. Bailey a recunoscut acest lucru declarând: ʺTrebuie să mai fie ceva care să‑i determine pe gemenii diferiți.ʺ Apoi, toți gemenii studiați de Pillard şi Bailey fuseseră crescuți în acelaşi cămin. Dacă seturile de gemeni la care ambii frați erau homosexuali ar fi fost crescuți în cămine separate, ar fi fost mai uşor să credem că genele au jucat un rol în formarea lor sexuală. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 117 Dar întrucât ei au crescut cu toții în aceeaşi casă, este imposibil de ştiut ce efect a avut mediul asupra lor şi ce efect, dacă a existat vreunul, au avut genele. Dr. Fausto‑Sterling a concentrat problema: ʺPentru ca acest studiu să aibă sens, trebuie lucrat cu gemeni crescuți separat.ʺ În al treilea rând, Pillard şi Bailey, asemenea lui LeVay, nu au derulat studiul într‑o manieră obiectivă. Considerațiile lor personale fată de homosexualitate, similare cu cele ale Dr. LeVay, cu sigurantă că nu îi descalifică din punct de vedere strict profesional. Însă aceste considerații trebuie cel puțin luate în considerare. Pillard a afirmat: ʺO componentă genetică a orientării sexuale ar declara ʹAcest lucru nu este o greşeală,ʹʺ iar el şi Bailey au declarat că sperau ca munca lor ʺsă stingă afirmațiile homofobe.ʺ În al patrulea rând, Bailey şi Pillard nu au lucrat cu un eşantion aleatoriu. Bărbații studiați au fost recrutați prin anunțuri în reviste pentru homosexuali. În al cincilea rând, un studiu ulterior pe gemeni a produs rezultate diferite de cele ale lui Pillard şi Bailey. În martie 1992, Revista Britanică de Psihiatrie a publicat un raport asupra homosexualilor care sunt gemeni (atât fraternali cât şi identici) şi a constatat că numai 20% dintre gemenii homosexuali aveau un geamăn şi el homosexual, făcându‑i pe cercetători să tragă concluzia că ʺfactorii genetici constituie o explicație insuficientă a formării orientării sexuale.ʺ Nu doar că munca lui Pillard şi Bailey nu a fost validată, dar un studiu similar a produs rezultate complet diferite. În al şaselea rând, toate rezultatele arată diferit de ceea ce ar fi fost de aşteptat dacă homosexualitatea ar fi genetică: · Întrucât gemenii identici împărtăşesc 100% aceleaşi gene pe ansamblu, ar fi fost de aşteptat ca, dacă unul ar fi homosexual, atunci şi celălalt să fie homosexual. În realitate, studiul a arătat că amândoi sunt homosexuali doar în 52% din cazuri. Deşi complet neînrudiți genetic, frații adoptați par să fie mai frecvent homosexuali amândoi decât frații biologici, care au în comun 50% dintre gene! Aceste date au generat un răspuns din partea revistei Science: ʺaceasta sugerează că nu există o componentă genetică, ci mai degrabă o componentă legată de mediul/familiile în care au crescutʺ (nr. 262, 24 decembrie, 1993). Dacă homosexualitatea ar fi fost genetică, ne‑am fi aşteptat ca cifrele din coloana ʺRezultate din studiul B&Pʺ să fie identice cu cifrele corespondente din coloana ʺExpectații, dacă homosexualitatea e geneticăʺ. Cele două coloane sunt însă foarte diferite! Ambii sunt homosexuali: Expectații, dacă homosexualitatea e genetică · · Gene comune (în ansamblu) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Rezultate din studiul B&P 118 Gemeni identici Gemeni neidentici Alți frati biologici Frați adoptați 100 % 100 % 52 % 50 % 50 % 22 % 50 % 0 % 50 % 1‑4 % 9 % 11 % 3. Dean Hamer şi markerii genetici Xq28 În 1993, Dr. Dean Hamer de la Institutul Național al Cancerului a studiat 40 de perechi de frați homosexuali şi a afirmat că 33 dintre perechi aveau în comun un set de cinci markeri genetici, indicând astfel o cauză genetică a homosexualității. Vorbind despre studiu, revista Time anunța pe copertă: ʺNĂSCUT HOMOSEXUAL ‑ Ştiința descoperă o legătură geneticăʺ (26 iulie 1993). Totuşi, Hamer a fost mai precaut. El a declarat că respectiva legătură ʺare un rolʺ la o minoritate de 5‑30% dintre bărbații homosexuali (The Science of Desire de Dean Hamer şi Peter Copeland, pag. 145‑146). Aceasta reprezintă o cu totul altă realitate decât găsirea ʺgenei homosexualitățiiʺ, şi ridică două probleme: cât de mare este acest ʺrolʺ, şi cum stau lucrurile cu ceilalți 70‑95%? Pe baza unei teorii genetice simple, ar fi fost de aşteptat ca 50%, sau 20 dintre perechi să aibă aceiaşi markeri. De ce 7 perechi de frați homosexuali nu aveau în comun acel set de markeri genetici? Un studiu similar şi ulterior a contrazis concluziile lui Hamer. George Ebers de la University of Western Ontario a încercat să refacă studiul şi a examinat 52 de perechi de frați homosexuali. El ʺnu a găsit nici o dovadă, nici măcar o tendințăʺ privind ʺo legătură genetică între homosexualitate şi markerii cromozomului X sau alți markeri.ʺ În lumea ştiințifică, aceasta este o problemă serioasă. Mai recent, un studiu realizat de Rice et al. a anunțat că rezultatele ʺnu susțin ideea unei homosexualități masculine determinată genetic.ʺ De asemenea, Ebers împreună cu un asociat a studiat 400 de familii cu unul sau mai mulți bărbați homosexuali şi ʺnu a găsit nici o dovadă a transmiterii de tip X între mamă şi fiu, afirmată de Hamer.ʺ Din nou, asemenea lucrării anterioare a lui Pillard şi Bailey, studiile similare ulterioare au produs rezultate vădit diferite de cele ale lui Hamer. Hamer nu a cercetat să vadă dacă frații heterosexuali ai bărbaților homosexuali aveau şi ei acel marker genetic. Astfel, nu a existat nici un grup de control la acest studiu. Aceasta este o problemă majoră pentru o metodă ştiințifică. Influența genelor asupra altor trăsături de caracter www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 119 Chiar dacă la un moment dat în viitor se va găsi o ʺgenă a homosexualitățiiʺ, deocamdată să aruncăm o privire asupra altor trăsături de caracter şi a procentelor estimative privind determinarea lor de către factori genetici, potrivit unui material găzduit pe site‑ul Asociației Americane de Psihologie. * Înclinație către citit cărți ‑ 55% * Atitudine fată de avort ‑ 54% * Atitudine fată de plimbatul cu montagne russe ‑ 50% * Atitudini fată de pedeapsa cu moartea pentru crimă ‑ 50% * Smerenie ‑ 58% * Probabilitatea de a întreține relații sexuale ocazionale ‑ 49% * Atitudine fată de egalitate ‑ 55% Dacă aceste procente de determinare genetică sunt serioase, gândiți‑vă ce grupuri noi de lobby pot apărea. Cei cărora se place să se dea în montagne russe (maşinuțele pe şină care se dau peste cap la viteză mare în parcurile de distracții) vor milita pentru intrare gratuită sau fără restricții, argumentând că cei împătimiți de aşa ceva sunt împiedicați să fie ʺcine sunt cu adevăratʺ prin preturile prohibitive. Dacă ar fi să ne gândim la toate aceste înclinații aşa cum vor activiştii homosexuali să ne gândim la homosexualitate, atunci campania pentru sexul protejat este inutilă, dat fiind că aproape jumătate din motivele pentru care unor bărbați le cad pantalonii în vine la orice fustă scurtă este datorat genelor. Ar trebui să ne obişnuim cu explicația ʺNu pot schimba astaʺ? Interpretarea eronată a tuturor studiilor de mai sus este ideea că influența genetică acționează asemenea unui destin. În cazul studiilor pe gemeni identici crescuți împreună, aceste studii deseori ignoră factorul mediu comun. În ciuda erorilor de interpretare şi concepție, ideea pe care vor activiştii pro‑homosexualitate să ne‑o însuşim, ca singura abordare acceptabilă ştiințific fată de comportamentul homosexual, este acceptarea şi identificare cu ei. Iată încă o caracteristică umană foarte moştenibilă: greutatea şi tipul de organism. Se estimează că acestea sunt condiționat genetic în proporție de 60‑80%. Parcă vedem sălilor de gimnastică şi fitness dând faliment. De ce să te chinui să schimbi ceva care este atât de clar determinat genetic? Probabil există o caracteristică determinată genetică. Numele ei este determinism jurnalistic, pentru că se pare că mulți jurnalişti par hotărâți să găsească ʺgena homosexualității.ʺ Argumente de dreptate socială Concluziile bazate pe lucrările lui LeVay, Pillard şi Bailey, şi Hamer sunt ilogice în sensul că presupun că înnăscut înseamnă normal sau acceptabil. Această prezumție este eronată. Întâi, ʺînnăscutʺ şi ʺnormalʺ nu sunt neapărat identice ca sens. Chiar dacă se va dovedi vreodată că homosexualitatea este înnăscută, înnăscut nu înseamnă neapărat normal. O www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 120 serie de defecte sau handicapuri, de exemplu, pot fi înnăscute, dar nu le putem numi normale doar din acest motiv. În al doilea rând, tendințele înnăscute către anumite comportamente (ca homosexualitatea) nu fac ca acele comportamente să fie morale. Studiile din ultimii 15 ani indică o varietate de comportamente care îşi au rădăcinile în genetică sau biologie. În 1983, fostul Director al Consiliului Național pentru Alcoolism a raportat un număr de evenimente chimice care pot genera alcoolismul; în 1991, Centrul Medical City of Hope a identificat o genă prezentă la 77% dintre pacienții alcoolici. Obezitatea şi comportamentul violent se consideră azi că sunt influențate genetic; chiar infidelitatea, potrivit unui studiu publicat în Time se pare că tine de gene! Sigur, nu vom spune că obezitatea, violenta, alcoolismul şi adulterul sunt normale pentru că sunt moştenite. La fel stau lucrurile şi cu homosexualitatea. Comunitatea ştiințifică nu este convinsă că ʺhomosexualitatea este înnăscută.ʺ Unii cercetători, potrivit Chronicle of Higher Education, afirmă de fapt că teoriile cu ʺhomosexualitatea înnăscutăʺ sunt ʺnefondate şi periculoase din punct de vedere politicʺ. Dr. William Byne de la Columbia University numeşte acele ʺdovezileʺ ca ʺneconcludenteʺ şi le compara cu ʺîncercarea de a aduna o sută de zero pentru a obține 1.ʺ Dr. Fausto‑Sterling afirmă că studiile şi dezbaterile conexe nu sunt legate de biologie, ci de politică, iar profesorul John DʹEmilio de la University of North Carolina, deşi este dispus să analizeze posibilitatea unei ʺhomosexualități înnăscuteʺ, afirmă că există ʺprea multe altele pe care nu le‑am explorat.ʺ Argument social: ʺHomosexualitatea nu se poate schimba.ʺ ʺOrientarea sexuală pur şi simplu nu se poate schimba,ʺ afirmă încrezător un psihiatru homosexual, avertizând că ʺpot apărea grave consecințe emoționale şi sociale dacă se încearcă trecerea de la homosexualitate la heterosexualitate.ʺ Argumentul ʺAm încercat să mă schimb, dar n‑am pututʺ este destul de la modă printre homosexualii care şi‑au acceptat orientarea şi insistă ca şi alții să facă la fel. Răspuns: În timp ce unele autorități de sănătate mintală cred că homosexualitatea nu se poate schimba, altele consideră că ea se poate schimba. În 1970, Institutul Kinsey a raportat că 84% dintre homosexualii studiați îşi schimbaseră orientarea sexuală cel puțin o dată; 32% dintre ei raportaseră o a doua schimbare, iar 13% raportaseră cinci schimbări, de‑a lungul vieții, în privința orientării lor sexuale! Directorul Centrului pentru Educație Psihanalitică din New York, conştient că pot avea loc asemenea schimbări, a comentat ʺfalsele informații răspândite de anumite cercuri că homosexualitatea nu se poate trataʺ spunând că ʺastfel au fost afectați mii de oameni.ʺ Dr. Irvine Bieber a concluzionat (după tratarea a peste 100 de homosexuali) că ʺo conversie heterosexuală este o posibilitate pentru toti homosexualii care sunt puternic motivați să se schimbe.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 121 Cercetătorii Masters şi Johnson în domeniul sexual (care cu greu pot fi numiți susținători ai opiniei tradiționale!) au declarat că ideea că ʺhomosexualitatea nu se poate schimbaʺ este ʺcu siguranță deschisă criticilor.ʺ Dr. Wood şi Dietrich, scriind despre eficienta tratamentului pentru homosexualitate, au confirmat că ʺtoate studiile care au încercat conversia de la homosexualitate la heterosexualitate au avut un succes semnificativ.ʺ Noul Raport al Institutului Kinsey explică că oamenii ʺnu îşi păstrează neapărat aceeaşi orientare sexuală de‑a lungul vieții,ʺ explicând apoi că ʺprogramele care îi ajută pe homosexuali să se schimbe raportează diferite rate ale succesului.ʺ Nimeni însă nu o spune mai bine ca Stanton Jones, catedra de Psihologie de la Colegiul Wheaton: Cine spune că nu există speranță (pentru o schimbare) este ori ignorant, ori mincinos. Orice studiu asupra schimbării a indicat o anumită rată a succesului, iar persoanele care mărturisesc o schimbare cu ajutorul lui Dumnezeu sunt cu miile. Argument social: ʺ10% din populație sunt homosexuali. E posibil ca aşa de mulți să greşească?ʺ Acest argument a fost atât de combătut, încât nici nu ar mai trebui menționat. Dar pentru că e posibil ca cititorul să audă aşa ceva într‑o discuție viitoare, vom analiza pe scurt ʺMitul lui 10%ʺ. În 1948, medicul veterinar Alfred Kinsey a publicat lucrarea Comportamentul sexual al bărbaților, care prezenta constatările sale după intervievarea a 5.300 de americani. Constatările lui, în special cele legate de homosexualitate, au şocat sensibilitățile americanilor: 37% dintre subiecți recunoscuseră că au avut cel puțin o experiență homosexuală de la perioada adolescentei încoace, iar 10% pretindeau că erau homosexuali de cel puțin trei ani. Vestea s‑a răspândit ‑ zece la sută dintre bărbați sunt homosexuali! Cunoscând puterea cifrelor, activiştii homosexuali au tot repetat această statistică până a devenit o axiomă: unu din zece bărbați este homosexual; homosexualitatea ar fi deci mult mai obişnuită decât am crede noi. Conceptul a devenit extrem de folositor pentru activiştii homosexuali care, după câțiva zeci de ani, întrebau retoric cum poate crede cineva că zece la sută din populație este anormală. Răspunsul 1: Argumentul este exagerat; Kinsey NU a pretins că 10% din populația masculină sunt homosexuali. Formularea lui Kinsey a fost clară ‑ 10% dintre bărbații analizați au declarat că erau homosexuali de cel puțin trei ani. Asta nu înseamnă că fuseseră homosexuali tot timpul şi nici că vor fi homosexuali în viitor. Studiile ulterioare ale Institutului Kinsey aveau să confirme că orientarea sexuală nu este neapărat fixă şi că se poate schimba de‑a lungul vieții. Raportul pe 1990 al Institutului afirma: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 122 Unii oameni au o orientare homosexuală constantă pe termen lung, apoi se îndrăgostesc de o persoană de sex opus; alții, care au avut numai parteneri de sex opus, ulterior se îndrăgostesc de cineva de acelaşi sex. Răspunsul 2: Cei ʺ10%ʺ sunt înşelători din două motive: Mai întâi, datele lui Kinsey nu au fost prelevate dintr‑o populație care să‑i reprezinte exact pe bărbații americani. Dr. Judith Reisman, în cartea sa Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People (Kinsey, sexul şi înşelătoria: Îndoctrinarea unui popor) a discreditat intensiv concluziile şi metodele lui Kinsey. Una dintre constatările ei era că 25% dintre bărbații chestionați de el erau deținuți, dintre care mulți condamnați pentru agresiuni sexuale. În mod natural, printre deținuți există mai multe cazuri de homosexualitatea, în special la cei cu antecedente, mulți dintre ei posibil fiind în închisoare pentru comportament homosexual. (În anii 1940 aşa stăteau lucrurile.) În al doilea rând, studiile ulterioare au dezaprobat mitul lui 10%. USA Today a anunțat pe 15 aprilie 1993 un nou studiu pe 3.321 de americani, din care 2,3% avuseseră un comportament homosexual în ultimii zece ani; numai 1,1% se declaraseră exclusiv homosexuali. Acesta este cel mai recent studiu dintr‑o întreagă serie care l‑au infirmat pe Kinsey. În 1989, un studiu american estima că maxim 6% dintre adulți au avut un contact cu persoane de acelaşi sex şi că numai 1% erau exclusiv homosexuali; un studiu similar, în Franta, a constatat că 4% dintre bărbați şi 3% dintre femei avuseseră contacte homosexuale, în timp ce numai 1,4% bărbați şi 0,4% femei făcuseră aceasta în ultimii cinci ani. Articolul concluziona, deloc surprinzător, că cei 10% ai lui Kinsey ʺse topesc sub povara noilor studii.ʺ Iată o listă cvasi‑completă a studiilor care contrazic concluziile lui Kinsey. O remarcă‑trandafir a unei activiste lesbiene arată cum a reuşit acest 10% să rămână pe tapet atât de mult timp: Faptul despre ʺunu din zeceʺ ‑ cred că lumea ştie probabil că este umflat ‑ dar era un număr drăguț, dădea bine şi e un mijloc bun să‑i faci pe oameni să vadă că existăm. Dacă ea spunea adevărul, atunci activiştii homosexuali repetă un fals doar pentru a‑şi susține cauza. Dacă ne gândim la asta, ne putem întreba care alte ʺdoveziʺ despre homosexualitate (ʺe înnăscută,ʺ ʺnu se poate schimbaʺ) se vor vădi într‑o zi că au fost doar propagandă trâmbițată pentru că scopul scuză mijloacele. Sursa: www.narth.org Cercetătorii americani caută din nou ʺgena homoʺ 25 octombrie 2007, www.foxnews.com www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 123 Un nou studiu menit a identifica presupusa ʺgenă homoʺ a fost demarat luna trecută în Chicago, Statele Unite. Studiul este finanțat din fonduri federale şi este realizat de o echipă de cercetători pe baza mostrelor de sânge sau salivă prelevate de la perechi de frați, pentru a‑i ajuta pe oamenii de ştiință să stabilească dacă homosexualitatea are origini genetice. În studiu sunt incluşi părinți şi frați gemeni şi diferiți, homosexuali şi heterosexuali. Studiul se doreşte a fi o reluare a unui studiu mai vechi, realizat în 1991 de cercetătorii Bailey şi Pillard, care au comparat seturi de frați ‑ gemeni identici, neidentici şi frați adoptați, seturi în care cel puțin un frate era homosexual. La prima vedere, constatările lor indicau un model după care homosexualitatea ar fi fost influențată genetic. Gemenii identici erau homosexuali în procent de 52%; gemenii neidentici, 22%; frații biologici, 9,2%; iar frații adoptați, 10,5%. Pillard şi Bailey au sugerat atunci că homosexualitatea dublă la gemenii identici ar însemna că aceasta este genetică la origine. Totuşi, având în vedere că gemenii identici au gene identice, dacă homosexualitatea ar fi genetică, atunci ei ar fi trebuit să fie amândoi homosexuali în 100% din cazuri, ceea ce nu este cazul. Un studiu australian, realizat în anul 2000 tot pe gemeni identici, a identificat un procent mult mai mic decât acel 52% găsit de Bailey. Studiul de față doreşte să extindă studiul lui Bailey şi Pillard, în sensul că va încerca să vadă dacă există anumiți markeri genetici comuni la frații homosexuali, aşa cum a sugerat Dean Hamer cu al său studiu din 1993. Hamer a studiat 40 de perechi de frati homosexuali şi a afirmat că 33 dintre perechi aveau în comun un set de cinci markeri genetici, indicând astfel o cauză genetică a homosexualității. Studiile anterioare, inclusiv cele ale lui Bailey & Pillard şi al lui Hamer, au arătat că orientarea sexuală tinde să aibă şi o determinare familială. În cadrul unei familii, toti copiii beneficiază de practici similare de creştere şi educație. Totodată, ei împărtăşesc aceeaşi religie şi concepte de viată, care pot influența orientarea sexuală. Dr. Alan Sanders de la Evanston Northwestern Healthcare Research Institute, cercetătorul principal al noului studiu, este de părere că nu există o ʺgenă homoʺ. Sanders, care este psihiatru, consideră că orientarea sexuală este determinată prin interacțiunea dintre mai multe gene şi factorii non‑genetici, cum ar fi cei psihologici şi sociali. Totuşi, declară el, ʺdacă chiar există o genă cu o contribuție semnificativă, avem şanse mari [să o găsim]ʺ. Trebuie menționat că încercările anterioare de verificare a concluziilor lui Hamer, legate de markerii genetici, au eşuat. Sanders crede totuşi că, datorită numărului mare de participanți de acum, studiul său are şanse mai bune să identifice aceeaşi markeri şi probabil şi alții pe alți cromozomi. Dacă aceşti markeri vor apărea la frații homosexuali, dar nu şi la frații sau părinții lor heterosexuali, atunci se va putea spune că există o legătură cu orientarea sexuală. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 124 Studiul este conceput pentru a identifica markerii genetici, nu pentru a explica rolul geneticii în domeniul comportamental. De asemenea, Sanders a declarat că dacă studiul său nu va găsi nici o dovadă, aceasta nu înseamnă neapărat că genetica nu joacă nici un rol, ci pur şi simplu că genele individuale joacă un rol mai mic. Unii activişti homosexuali, cum este Joel Ginsberg de la Gay and Lesbian Medical Association, au emis deja declarații față de noul studiu, afirmându‑şi temerea că dacă vor fi identificate gene homo, aceste concluzii ar putea conduce la discriminare, la teste prenatale şi chiar la avorturi pentru eliminarea homosexualilor. Totuşi, adaugă Ginsberg, ʺdacă se confirmă că orientarea sexuală este o trăsătură fixă, atunci vom avea mai multe şanse să determinăm instanțele să dea verdicte împotriva discriminării.ʺ Deşi primele rezultate ale noului studiu sunt aşteptate abia la anul ‑ şi nu vor furniza un răspuns final ‑ există deja voci care discută metodele studiului şi rezultatele estimate. Printre cei sceptici se află şi Stanton Jones, profesor de psihologie la Wheaton College. Nu mai departe de luna trecută, Jones a anunțat rezultatele unui studiu al cărui coautor este, care arată că homosexualii îşi pot schimba orientarea sexuală ‑ pot deveni heterosexuali ‑ fără nici un prejudiciu pentru persoana respectivă. Jones declară că rezultatele sale arată că biologia joacă un rol minor în formarea orientării sexuale şi că cercetătorii care caută indicii genetice sunt de fapt activişti în slujba homosexualilor, animați de dorința de a produce rezultate părtinitoare care să normalizeze comportamentul homosexual. Sanders nu este de acord cu acest punct de vedere. ʺNu avem nici o idee preconcepută pe care vrem s‑o dovedim. Încercăm să aducem la lumină câteva dintre secretele naturii, care au legătură cu o trăsătură umană fundamentalăʺ, a declarat el. Studiul lui Jones a implicat 98 de homosexuali care încearcă să‑şi schimbe orientarea sexuală apelând la asistenta asociației Exodus International, asociație care îi sprijină pe homosexualii care vor să se schimbe şi care a finanțat studiul lui Jones. Preşedintele asociației, Alan Chambers, care a fost homosexual, este de părere că indiferent dacă studiile vor arăta vreodată că genetica joacă un rol considerabil în formarea orientării sexuale, ʺea nu îi forțează niciodată pe oameni să se comporte într‑ un anumit fel. Cu toții avem libertatea de a alegeʺ. Importanța studiilor pe gemeni N. E. Whitehead, PhD www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 125 Un flux constant de articole din presă ‑ câteva pe an ‑ ne asigură că există o legătură între homosexualitate şi caracteristicile biologice. Aceste articole vorbesc de gene, structură cerebrală, nivelul hormonilor din uter, caracteristici ale urechilor, stilul amprentelor, lungimi ale degetelor, abilități verbale, etc. Titlurile dau de înțeles că oamenii se nasc cu anumite tendințe care îi determină infailibil să fie homosexuali sau lesbiene, şi că schimbarea orientării sexuale ar fi imposibilă. Luate individual, aceste informații nu sunt foarte convingătoare, dar volumul lor mare sugerează că influența lor e copleşitoare sau, dacă nu, că ştiința urmează cât de curând să aducă noi dovezi. Acest lucru nu este adevărat şi vom vedea pe baza studiului pe gemeni de ce nu e. Studiile pe gemeni Studiile pe gemeni în forma lor modernă investighează gemeni identici şi biologici. Acest material se va referi numai la cei identici, suficienți pentru scopul expunerii. Primele studii lucrau cu eşantioane nestandard, recrutate din asociațiile de homosexuali şi lesbiene, şi prin anunțuri. Studiile nu erau ferite de părtinire, ci depindeau de natura gemenilor care se ofereau voluntari, însă chiar şi aşa, dacă unul dintre gemeni era homosexual, celălalt geamăn era şi el homosexual numai în aproximativ jumătate din cazuri. Există însă şi studii realizate mult mai bine, cu gemeni recrutați în alte scopuri; întrebarea privind orientarea sexuală era amestecată printre altele. Aceste studii indicau o rată de sub 50% a homosexualității duble (amândoi erau homosexuali). Există două asemenea studii principale (4,5), unul bazat pe un eşantion din statul Minnesota, altul pe un eşantion australian. Cel mai amplu este cel australian, realizat de Bailey, Martin şi altii la Universitatea din Queensland. Folosind peste 14.000 de gemeni, s‑a constatat că dacă unul era homosexual, în 38% din cazuri şi celălalt era homosexual. Pentru lesbiene, concordanta a fost de 30%. Indiferent dacă concordanta a fost de 30% sau 50% (primele studii), toate arată clar că nu poate fi vorba de 100%. Ideea principală este aceea că dacă unul dintre gemenii identici este homosexual, fratele lui identic nu este întotdeauna homosexual. În privința asta nu există dubii în comunitatea ştiințifică. Interpretare Gemenii identici au genele identice. Dacă homosexualitatea ar fi o stare biologică produsă iminent de gene (cum este culoarea ochilor), atunci dacă unul dintre gemenii identici este homosexual, şi celălalt frate ar trebui să fie homosexual în 100% din cazuri. Iată însă că celălalt geamăn este homosexual numai în 38% din cazuri. Genele sunt responsabile de o influență indirectă, dar per total ele nu îi forțează pe oameni să fie homosexuali. Această concluzie este bine ştiută în comunitatea internațională de vreo 60 de ani, dar nu este cunoscută publicului general. Din contră, publicul învață tot mai mult exact contrariul. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 126 Gemenii identici beneficiază în esență de aceeaşi creştere. Să presupunem că homosexualitatea a rezultat din unele interacțiuni cu părinții, care i‑au făcut pe copii să fie homosexuali. Atunci, dacă unul este homosexual, celălalt ar fi întotdeauna homosexual. Însă după cum am văzut mai sus, atunci când unul este homosexual, celălalt de obicei nu este. Factorii familiali pot avea o influență, dar nu îi obligă pe oameni să fie homosexuali. Studiile cu gemeni sugerează că evenimentele unice pentru fiecare dintre cei doi gemeni ‑ nici genetice şi nici influențele familiale ‑ sunt mai frecvente decât influențele genetice sau familiale. Mulți factori familiali individuali însă (cum ar fi un tată distant) sunt mai comuni decât factorii unici individuali. Evenimentele unice ar include seducția, abuzul sexual, raporturi sexuale ocazionale sau reacții la evenimente senzitive, în perioada tinereții. Fiecare are o cale unică proprie, care o urmează pe cea a teoreticienilor numai parțial! O lumină cu totul aparte aruncă asupra acestor lucruri activitatea lui Bailey (7). Echipa lui i‑a întrebat pe gemenii neconcordanți (unul era homosexual, celălalt nu) despre mediul lor familial timpuriu, şi au constatat că acelaşi mediu familial era trăit sau perceput de către cei doi gemeni în maniere diferite. Aceste diferente au condus ulterior la homosexualitatea la unul dintre gemeni, dar nu şi la celălalt. Intensitatea influențelor Într‑un anumit punct, unii ne putem întreba ‑ Cum stau lucrurile cu gemenii identici care erau homosexuali amândoi? E posibil ca genele să‑i fi ʺfăcutʺ aşa? Nu. Poate exista o influență puternică pentru unii, dar chiar şi pentru aceia, ea nu este covârşitoare. Intensitatea influenței genetice asupra comportamentului este de 79% în cadrul unui grup de femei dependente de cocaină (8) şi aproximativ acelaşi procent, sau chiar mai mare, e valabil şi pentru ADHD (9). Pentru că aceste cifre nu sunt 100%, chiar şi pentru dependenți sau cei cu puternice înclinații față de un anumit comportament, există loc pentru intervenții şi modificări din exterior. Chiar dacă homosexualitatea creează aceeaşi dependentă ca şi cocaine la câteva persoane, nu genele i‑au făcut să fie aşa. Pentru perspectivă, este important să analizăm contribuțiile genetice la homosexualitate punând o întrebare ‑ o fată este determinată genetic să rămână însărcinată la vârsta de 15 ani? Genele ei îi pot conferi anumite caracteristici fizice care i‑ar atrage pe băieți ‑ dar dacă ea va rămâne însărcinată depinde foarte mult de comunitatea ei ‑ este o persoană religioasă strictă sau o libertină, foloseşte contraceptive, părinții lipsesc seara de acasă, etc. Astfel, influența genelor este foarte indirectă. Putem vedea aceasta raționând mai departe ‑ dacă ea s‑ar afla la izolare toată viata, ar putea‑o face genele să rămână gravidă? Sigur că nu! O anumită influență din partea mediului (în acest caz, un băiat) este esențială! Efectele genelor asupra comportamentului sunt foarte indirecte pentru că genele produc proteine, nu preferințe. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 127 Rezultatele studiilor pe gemeni sunt importante pentru înțelegerea influențelor biologice asupra homosexualității. Gemenii identici sunt concordanți numai pentru caracteristicile fizice cum ar fi culoarea pielii; altfel, ei nu vor urma nici genele părinților, nici admonestările părinților! Aici, homosexualitatea se dovedeşte a nu fi diferită de alte comportamente, cum ar fi violența, caracterul extrovertiți sau recurgerea la divorț. Toate aceste persoane pot fi influențate genetic, dar nu sunt obligate să facă aceasta. Alte cercetări biologice Vor găsi cercetările ulterioare influențe biologice covârşitoare care să genereze homosexualitatea, sau puse cap la cap toate aceste influențe biologice, vor fi ele covârşitoare? Nu. Studiile pe gemeni dovedesc că cercetările viitoare nu vor descoperi niciodată factori biologici covârşitori care să oblige la homosexualitate. Alte cercetări psihologice Aceeaşi concluzie aici. Există multe influențe ale felului în care eşti crescut ‑ şi multe probabil încă nu le‑am descoperit ‑ dar oricât de multe vom descoperi, întotdeauna va fi adevărat (pentru că studiile pe gemeni ne spun aceasta) că influențele familiale nu îi obligă pe copii să fie homosexuali. Neconformitatea sexuală în copilărie (în esență o timiditate puternică, nu o tulburare de identitate de gen) este cea mai puternică influență asociată până acum cu homosexualitatea adultă, însă chiar şi acest factor nu obligă. 75% dintr‑un eşantion de băieți extrem de efeminați au devenit homosexuali la maturitate (10). Trebuie să ținem cont însă că ei erau atât de efeminați, încât părinții lor, îngrijorați, îi şi duseseră la doctor. Numai un mic procent de băieți efeminați din populație devin homosexuali la maturitate (11). Aceasta este şi mai adevărat în cazul altor factori care au fost studiați şi comentați în presă, şi ne conduce la o altă importantă regulă a degetului mare: ʺNumai o mică minoritate dintre cei expuşi la aceşti factori de predispunere ajung homosexuali.ʺ Aceasta poate fi o surpriză pentru unii medici, care e posibil să fi constatat procente ridicate de efeminare, de masculinizare sau deficite parentale la clienții lor. Acela este însă un eşantion clinic ‑ în lumea de zi cu zi, studiile arată că numai o mică parte dintre cei cu relații defectuoase cu părinții ajung homosexuali. Din varii motive, acei factori au deveni foarte influenți în viata acelor clienți şi ei trebuie analizați cu toată seriozitatea; însă pentru că sunt factori minori în ansamblul populației, cercetătorii nu trebuie să pună pe toată lumea în aceeaşi categorie. Ei trebuie să fie deschişi la orice factor neobişnuit care a fost important pentru un anumit client. Adevărul ştiințific este că genele nu ne forțează să facem nimic. Putem însă spori sau diminua tendințele genetice. Le putem hrăni sau diminua. Dacă însă alimentăm aceste tendințe genetice de o mie de ori (chiar şi numai prin fantasme homosexuale), mai este oare surprinzător că e greu să te schimbi? La fel, avem o tendință genetică de a mânca, dar putem augmenta această tendință şi ajungem să mâncăm prea mult, doar pentru www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 128 plăcerea de a mânca. Dacă repetăm aceasta suficient de frecvent, nu numai că alimentăm o tendință genetică către supraponderalitate, dar vom constata şi că a ʺsubțiaʺ această deprindere ia mult timp! În concluzie: 1. Nici un om de ştiință nu crede că genele în sine ne condamnă să ne purtăm într‑un anumit fel. Genele creează o tendință, nu o tiranie. 2. Studiile pe gemeni identici arată că nici factorii genetici, nici cei familiali nu sunt covârşitori. 3. Concluzia 2 nu va fi modificată de nici o cercetare viitoare. 4. Putem spori sau diminua influențele genetice sau familiale. 5. Schimbarea este posibilă. Bibliografie 1. Whitehead, NE; Whitehead,BK (1999): My Genes Made Me Do It! Huntington House, Layfayette, Louisiana. Vezi şi www.mygenes.co.nz. 2. Bailey, JM; Pillard,RC (1991): A genetic study of male sexual orientation. Arch. Gen. Psychiatry 48, 1089‑1096. 3. Bailey, JM; Pillard,RC; Neale,MC; Agyei,Y (1993): Heritable factors influence sexual orientation in women. Arch. Gen. Psychiatry 50, 217‑223. 4. Hershberger, SL (1997): A twin registry study of male and female sexual orientation. J. of Sex Research 34, 212‑222. 5. Bailey, JM; Dunne,MP; Martin,NG (2000): Genetic and Environmental influences on sexual orientation and its correlates in an Australian twin sample. J. Pers. Social Psychology 78, 524‑536. 6. West, DJ (1977): Homosexuality Reexamined. 4th ed. Duckworth, London. 7. Bailey, NM; Pillard,RC (1995): Genetics of human sexual orientation. Ann. Rev. Sex Research 6, 126‑150. 8. Kendler, KS; Prescott,CA (1998): Cocaine use, abuse and dependence in a population‑ based sample of female twins. Brit. J. Psychiatry 173, 345‑350. 9. Rhee, SH; Waldman,ID; Hay,DA; Levy,F (1999): Sex differences in genetic and environmental influences on DSM‑III‑R attention‑deficit/hyperactivity disorder. J. Abnorm. Psychology 108, 24‑41. 10. Green, R (1987). The ʺSissy Boy Syndromeʺ and the Development of Homosexuality. Yale University Press, New Haven, Connecticut. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 129 11. Bell, AP; Weinberg,MS; Hammersmith,SK (1981): Sexual Preference: Its Development In Men and Women. Indiana University Press, Bloomington, Indiana. Mamele bărbaților homosexuali Dr. Gregory Dickson Recenta dizertație de doctorat a dr. Gregory Dickson a constatat diferențe semnificative între amintirile din copilărie ale bărbaților heterosexuali şi ale celor homosexuali. Dizertația a avut titlul ʺStudiu empiric asupra relației mamă‑fiu în relația cu formarea homosexualității masculine adulte: o perspectivă relațională.ʺ Au fost analizați 135 de bărbați ‑ 57 de homosexuali egodistonici; 34 de homosexuali egosintonici şi 44 de heterosexuali din diferite zone ale SUA. Folosind Chestionarul pentru Relațiile Părinte‑Copil (PCR‑II; Siegelman & Roe, 1979), studiul a constatat că bărbații heterosexuali au avut relații mult mai bune cu mamele lor. Aceşti bărbați au indicat o mamă mult mai iubitoare, mai puțin pretențioasă şi mai puțin respingătoare cât mamele descrise de bărbații homosexuali. De asemenea, studiul a arătat că bărbații homosexuali au prezentat niveluri semnificativ mai mari ale depresiei actuale, precum şi o incidență mult mai mare a abuzului sexual în perioada copilăriei, comparativ cu bărbații heterosexuali. Bărbații homosexuali au avut relații mai proaste cu mama lor Rezultatele studiului au confirmat cercetările empirice publicate anterior, care arătau că homosexualii şi heterosexualii au amintiri diferite în ceea ce priveşte relația cu mama lor. Mergând dincolo de scopul cercetărilor anterioare, studiul a arătat că homosexualii egodistonici (nemulțumiți de orientarea lor sexuală) au avut parte de mame mai pretențioase/solicitante decât mamele homosexualilor egosintonici (mulțumiți). Altfel, nu au existat diferențe între amintirile privind relația cu mama între cele două subgrupe de bărbați homosexuali. Comentând pe marginea constatărilor, dr. Dickson a afirmat: ʺAnaliza cercetării întreprinse la zi sugerează lipsa unor constatări uniforme în privința rolului relației mamă‑fiu în formarea homosexualității masculine. Unii autori au identificat o mamă foarte protectoare, în timp ce alții au identificat opusul ‑ o mamă mai puțin iubitoare, mai solicitantă şi mai respingătoare. Deşi aceste rezultate par contradictorii, cercetările ulterioare indică o uniformitate la bază, în sensul că bărbatul homosexual a indicat în mod repetat o relație semnificativ diferită cu mama sa, comparativ cu cele declarate de bărbatul heterosexual. Indiferent dacă este menționată o mamă foarte apropiată sau distantă, este vizibil un model relațional negativ.ʺ El a adăugat: ʺEste rezonabil să presupunem că ambele tipuri de relații (foarte apropiat sau distant) pot afecta negativ dezvoltarea capacității băiatului de a urma paşii necesari www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 130 către îndeplinirea sarcinilor formaționale ale individualizării şi separării. Relația foarte apropiată şi strânsă cu mama îl poate împiedica pe băiat să o ʺabandonezeʺ pentru a se alătura tatălui şi tovarăşilor de sex masculin. La fel, relația foarte distantă îl poate împiedica pe băiat să aibă încredere în dragostea mamei pentru a se putea depărta pentru a explora relațiile amicale cu alți băieți.ʺ Bărbatul homosexual a trebuit deseori să ʺaleagăʺ unul dintre cei doi părinți Constatările acestui studiu şi ale lui Dickson (1996) susțin constatările din literatură care arată că homosexualul adult a resimțit o disimilaritate mai mare a relațiilor cu mama şi cu tatăl în perioada de formare, comparativ cu omologii săi heterosexuali. Studiu acesta a confirmat literatura anterioară privind triada timpurie sănătoasă în cadrul căreia băiatul îşi poate dezvoltat atât un sentiment de legătură, cât şi de distantă față de ambii părinți. ʺLipsa acestei triade sănătoase,ʺ a declarat Dr. Dickson, ʺîl poate face pe băiat să se simtă ʹblocatʹ între cei doi părinți. El trebuie să aleagă pe unul dintre cei doi părinți. Se pare că acest fenomen este prezent şi mult mai extrem în cazul formării homosexualității.ʺ Deşi atât heterosexualii cât şi homosexualii au indicat un ataşament mai mare față de mamă şi o dragoste resimțită mai puternic din partea mamei, studiul a constatat că nesimilitudinea resimțită între părinți la aceste două grupe de bărbați este mai vizibilă în domeniul iubirii, pretențiilor şi al respingerii. Dr. Dickson a declarat: ʺUn factor care complică şi mai mult lucrurile este acela că deşi relația mamă‑fiu prezintă un tipar relațional negativ, în comparație cu relația tată‑fiu, fiul homosexual se simte totuşi relativ mai aproape de mamă decât de tată. Cu alte cuvinte, în comparație cu tatăl, fiul se poate simți conştient mai apropiat de mamă, şi totuşi inconştient nesigur în relația cu ea. Acest sentiment de nesiguranță poate fi declanşat fie de o legătură foarte apropiată, fie de o distantă rece.ʺ El a continuat: ʺSe pare că procesul de formare a unei identități masculine mature poate fi afectat de oricare dintre aceşti factori, inclusiv de relația mamă‑fiu, relația tată‑fiu, nesimilitudinea dintre relația cu mama şi cu tatăl şi/sau o combinație dintre aceştia, această organizare conştientă şi inconştientă putând duce la constatările aparent contradictorii prezentate în literatură.ʺ Formarea identității sexuale este influențată de un model relațional părinte‑copil dezechilibrat Aceste constatări privind relația mamă‑fiu, combinate cu cele ale lui Dickson (1996) privind relația tată‑fiu pe acelaşi grup de participanți, corespund teoriei modelului relațional părinte‑copil triangular dezechilibrat şi nesănătos care poate afecta formarea identității sexuale a băiatului atât pe latura maternă, cât şi pe latura paternă, împiedicând atingerea acelor ținte formaționale necesare pentru realizarea şi susținerea unor relații heterosexuale adulte. Mai mult, studiul a evidențiat posibila relație dintre abuzul sexual şi formarea homosexualității masculine adulte. Un procent de 49% dintre homosexualii www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 131 chestionați au confirmat un abuz sexual, comparativ cu mai puțin de 2% dintre heterosexuali. Dr. Dickson a constatat că bărbații homosexuali sunt mult mai deprimați decât cei heterosexuali. Totuşi, constatările sale nu susțin ipoteza că doar abuzul sexual este explicația depresiei homosexualilor. Au existat diferențe semnificative în ceea ce priveşte depresia, comparativ cu homosexualii şi heterosexualii neabuzați sexual. Abuzul sexual în copilărie este corelat cu homosexualitatea masculină Rezultatele studiului său au subliniat importanta nevoii de a înțelege mai bine efectele abuzului sexual în formarea homosexualității masculine adulte. Constatările dr. Dickson corespund cu cele ale lui Finkelhor (1984) care a arătat că băieții molestați de bărbați mai în vârstă sunt de patru ori mai predispuşi să devieze către homosexualitate în comparație cu ceilalți. Toți respondenții din studiul dr‑lui Dickson au afirmat că molestarea a fost comisă de un bărbat; nu au existat agresori de sex feminin. Această constatare, poate cea mai importantă din studiul dr‑lui Dickson, sugerează că trebuie ținut cont de abuzul sexual în evaluarea factorilor etiologici care contribuie la formarea homosexualității masculine adulte. Dickson a afirmat: ʺExperiența unui abuz sexual poate contribui la sexualizarea unor nevoi neîmplinite după afecțiune, atenție şi relații cu persoanele de sex masculin.ʺ Constatările studiului nu susțin ideea că abuzul sexual ar fi singura explicație a diferenței dintre felurile în care bărbații adulți au resimțit relația cu mama lor în perioada copilăriei. Diferențele de rememorare a relației părinte‑copil declarate de cele două grupuri au rămas semnificative şi după eliminarea tuturor cazurilor de abuz sexual. Homosexualii neabuzați sexual au continuat să vorbească despre o mamă mai puțin iubitoare, mai solicitantă şi mai respingătoare în comparație cu heterosexualii neabuzați sexual. Copilul deficitar din punct de vedere relațional este mai vulnerabil la abuzul sexual Comentând pe marginea factorului abuz, Dr. Dickson a declarat: ʺEste posibil ca băiatul care prezintă un model relațional negativ față de mama lui, alături de un tată mai puțin prezent şi perceput negativ, să fie mai susceptibil la avansurile unui agresor. Date fiind deficitele relaționale ale băiatului, este de asemenea posibil ca molestarea, oricât de devastatoare ar fi ea din punct de vedere emoțional, să fie resimțită în acelaşi timp de unii băieți ca prima lor formă de afecțiune din partea unui bărbat adult, precum şi ca ceva care nu este pus în comun cu mama lui. Teoretic, abuzul poate fi perceput de băiat ca facilitarea unei forme de separare/individualizare față de mama lui.ʺ Dr. Dickson a continuat: ʺDe asemenea, putem considera că sentimentul de ruşine, secret, violare sau mânie care rezultă din abuzul sexual în perioada copilăriei contribuie la dezvoltarea unei paradigme deformate prin intermediul căreia copilul percepe relațiile ulterioare cu el însuşi şi cu ceilalți. Datoria părintelui de a‑l proteja pe copil de orice rău, aşa cum este ea înțeleasă de copil, poate fi percepută ca neîndeplinită. Dacă abuzul este lăsat nerezolvat, atitudinile ulterioare ale părinților pot fi resimțite şi mai www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 132 negativ de către copil şi ulterior de către adult. În plus, modelul relațional negativ creat în familie îl poate împiedica pe copil să solicite sprijin din partea părinților pentru rezolvarea suferinței cauzate de molestare.ʺ Abordarea multilaterală a dr‑lui Dickson ajută la clarificarea unora dintre contradicțiile aparente din literatura anterioară privind factorii care pot contribui la formarea homosexualității masculine. Studiul său subliniază importanta influenței factorilor de mediu multipli în formarea homosexualității masculine adulte. Studiul accentuează forțele complexe, deseori subliminale dar totuşi puternice, nu numai legate de relațiile mamă‑fiu şi tată‑fiu din perioada copilăriei, dar şi cele legate de abuzul sexual din copilărie, toți aceşti factori fiind legați de dezvoltarea sentimentului de sine al copilului, inclusiv dezvoltarea identității sexuale şi a opțiunilor relaționale viitoare. Cultura pop şi retorica politică sugerează că lipsa de acceptare din partea societății este singura responsabilă de patologia asociată cu homosexualitatea. O asemenea concluzie simplistă ignoră relatările repetate ale homosexualilor, prezentate în literatura de specialitate, referitoare la relațiile conflictuale cu părinții, precum şi alte aspecte importante cum ar fi abuzurile sexuale. Dr. Dickson a afirmat: ʺStudiul actual, în concordantă cu literatura la zi, sugerează că aspectele legate de identificarea homosexualității adulte pot fi mai mult de natură structurală şi relațională, şi mai puțin sexuale.ʺ El a concluzionat: ʺCercetarea recentă a homosexualității a fost îngreunată de schimbarea de filosofie a Asociațiilor americane de Psihologie şi Psihiatrie, care nu țin cont de rolul factorilor de mediu în formarea homosexualității masculine. Natura evident complexă a subiectului nu poate fi simplificată, iar cercetarea ştiințifică nu trebuie stânjenită de politică.ʺ Sursa: www.narth.org Teoria ʺtatălui absentʺ în formarea atracțiilor homosexuale Dr. Christopher Rosik Într‑un studiu realizat de Seutter & Rovers şi publicat în anul 2004 în Canada, autorii au anunțat că cei 24 de respondenți care s‑au identificat drept homosexuali aveau un nivel de apropiere de tatăl lor semnificativ mai scăzut comparativ cu cei 130 de respondenți heterosexuali. Studiul nu a constatat diferențe semnificative între cele două grupuri în ceea ce priveşte 1) apropierea de mamă; 2) o anumită inhibiție în relația cu tatăl; sau 3) inhibiție în relația cu mama, deşi la acest ultim aspect au existat anumite diferențe, în sensul că respondenții homosexuali au declarat o intimidare mai mare față de mamă. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 133 Seutter şi Rovers au făcut câteva comentarii privind rezultatele obținute. Deşi susțin o perspectivă multi‑factorială, interacționistă în ceea ce priveşte cauza atracțiilor homosexuale, autorii arată că: ʺAceste constatări pot fi văzute ca fiind compatibile cu ipoteza unității tată‑fiu ca bază pentru analiza homosexualității. Aceste rezultate sunt conforme şi cu teoria familiei de origine, care pune accent pe importanta relației copil‑părinte, cum este relația (sau lipsa relației) unui băiat cu tatăl lui... ʺIdeea este aceea că relația tată‑fiu este un subiect esențial de cercetare terapeutică, iar terapeuților le pot scăpa elemente fundamentale în caz că evită să abordeze acest domeniu.ʺ (pag. 46‑47) Autorii studiului atrag atenția că rezultatele lor nu trebuie interpretate ca un indiciu irevocabil că abordarea problematicii tată‑fiu la un pacient homosexual ar influența atracțiile homosexuale ale clientului. În continuare, autorii arată că constatările lor sugerează importanta unui terapeut bărbat în relația cu un client‑bărbat homosexual care prezintă aspecte emoționale deficitare față de tatăl său. Bibliografie Seutter, R. A., & Rovers, M. (2004). Emotionally absent fathers: Furthering the understanding of homosexuality. Journal of Psychology and Theology, 32, 43‑49. Sursa: www.narth.org Relația tată‑fiu şi orientarea homosexuală Recenzie realizată de dr. Christopher Rosik asupra unui studiu privind factorii de dezvoltare Prezentare Un studiu recent realizat de doi psihiatri taiwanezi, For‑Wey Lung şi Bih‑Ching Shu (2007) a examinat rolul relațiilor cu părinții în problemele de adaptare ale homosexualilor. Autorii au studiat trei grupuri constituite din militari în termen: 51 de homosexuali diagnosticați cu tulburări de adaptare, 100 de heterosexuali cu probleme de adaptare şi 124 de bărbați de control. Participanții au parcurs versiunile chineze ale Parental Bonding Instrument (PBI) şi Chestionarului de Personalitate Eysenck, precum şi Chestionarul de Sănătate folosit în China. PBI furnizează un raport asupra comportamentului părinților față de respondenți în primii 16 ani de viată. S‑a folosit analiza unidirecțională a variației (one‑way analysis of variance, ANOVA) pentru a compara diferentele dintre grupuri. Regresia logistică, analiza căii şi modelarea cu ecuații structurale (SEM) au fost folosite pentru identificarea celui mai bun model pentru estimarea relațiilor variabile în interiorul comparațiilor diadice între grupuri. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 134 Trebuie menționate câteva constatări. Modelul care îi corela pe homosexualii cu tulburări de adaptare cu grupul de control a explicat 62% din variația diferentelor între cele două grupuri. Autorii au declarat că ʺindivizii cu părinți distanți sau cu o mamă exagerat de protectoare tind să ajungă la homosexualitate mai uşor decât cei fără părinți distanți sau fără o mamă foarte protectoareʺ (pag. 23). Mai mult, ʺindivizii cu un tată exagerat de protector tind să ajungă la homosexualitate mai uşor decât cei fără un tată exagerat de protectorʺ (pag. 23). Potrivit analizei PBI, un părinte foarte protector este acela care exercită un control exagerat asupra copilului, pe când un părinte distant este un părinte rece. În final, autorii au arătat că homosexualii din grupul de studiu prezentau o incidență nevrotică mai mare. Deloc surprinzător, modelul care integra cel mai bine asocierile între homosexualii cu probleme de adaptare şi heterosexualii cu probleme de adaptare explica numai 27% din variația diferentelor, cu mult mai puțin decât între homosexuali şi grupul de control. Totuşi, constatările au indicat că ʺindivizii cu un tată exagerat de protector sau cu părinți distanți au o tendință mai mare de a ajunge la homosexualitate decât cei ce ajung la probleme de adaptareʺ (pag. 23). Autorii au afirmat că ʺprotecția paternală şi cea maternală au părut a constitui principalii factori de vulnerabilitate în formarea atracțiilor homosexualeʺ (pag. 25). Lung şi Shu şi‑au prezentat rezultatele astfel: În concluzie, studiul acesta demonstrează formarea atracțiilor sexuale în perioada de început a copilăriei. Ataşamentul paternal şi caracteristicile introvertite şi nevrotice constituie factori majori de influentă în formarea homosexualității. În particular, relația tată‑fiu joacă un important rol în formarea bărbatului homosexual (pag. 25). Comentariu Am fost destul de surprins să găsesc acest studiu publicat în cunoscuta revistă Comprehensive Psychiatry. Subiectul este foarte politizat în psihiatria şi psihologia occidentală. În plus, studiul prezintă câteva limitări importante care reduc din greutatea concluziilor cu privire la factorii care contribuie la formarea homosexualității. Cea mai importantă limitare este faptul că datele transversale nu permit formularea unor concluzii despre cauzalitatea dintre relațiile cu părinții şi homosexualitate. În această privință, autorii par uneori să îşi supraevalueze cazul atunci când vorbesc în termeni de ʺcauzăʺ şi ʺefectʺ, ceea ce este foarte diferit de terminologia corespunzătoare a ʺpredicțieiʺ. De asemenea, nu este clar de ce autorii au ales să‑şi definească grupul psihiatric după criteriile tulburărilor de adaptare, deşi bănuiesc că a fost o chestiune de conveniență şi de incidență mai mare. Nu este greu să ne imaginăm şi alte tulburări care ar fi putut fi analizate la grupuri de comparație şi mai interesante (de ex., depresie, anxietate generalizată sau tulburări de personalitate). Autorii nu specifică cum şi‑au identificat subiecții homosexuali (de ex., după comportament, sentimente sau declarații proprii), ceea ce ar fi ajutat la plasarea constatărilor într‑un cadru mai amplu. De exemplu, 135 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc sentimentele pot constitui un criteriu general pentru identificarea homosexualității la respondenți, arătând că concluziile ar putea fi mai ferme în cazul folosirii unui parametru mai conservator (de ex., comportamentul homosexual). În final, deşi autorii menționează că politica privind serviciul militar obligatoriu din Taiwan sugerează că eşantioanele lor sunt reprezentative pentru bărbații taiwanezi, această concluzie este limitată. Cu siguranță există anumite aspecte privind efectele de cohortă şi procedura de eşantionare nespecificată. În cel mai bun caz, constatările pot fi generalizate numai pentru bărbații taiwanezi care îşi efectuează serviciul militar. În ciuda acestor limitări, Lung şi Shu contribuie la dezvoltarea cercetării privind factorii care contribuie la formarea homosexualității. Deşi într‑o manieră imperfectă, ei folosesc grupuri de control şi comparație care le susțin concluziile şi ajută la identificarea factorilor contribuitori dincolo de cei asociați cu un anumit tip de tulburare psihiatrică. Este îmbucurător să constatăm folosirea unor metode statistice mai noi şi mai bune, aşa cum este SEM, folosită în acest studiu într‑o manieră la care cercetătorii din generațiile mei vechi numai visau. Concluziile acestui studiu sunt de natură să încurajeze şi sunt conforme cu cercetările anterioare privind relația tată‑fiu ca factor important în formarea homosexualității masculine (vezi, de exemplu, Seutter & Rovers, 2004, şi Wadler, 1998). Departe de a fi discreditată ca posibilă influentă etiologică în formarea homosexualității masculine, studiul lui Lung şi Shu demonstrează importanta ataşamentului paternal şi trebuie să‑i încurajeze pe cercetătorii sociali să abordeze această direcție cu o seriozitate reînnoită. Totuşi, dat fiind faptul că climatul socio‑politic actual din cadrul ştiințelor sociale din Occident nu încurajează studiile de acest fel, putem beneficia din relaționarea şi colaborarea cu cercetători din țări unde asemenea studii nu pun în pericol cariera profesională. Bibliografie Lung, F.W., & Shu, B. C. (2007). Father‑son attachment and sexual partner orientation in Taiwan. Comprehensive Psychiatry, 48, 20‑26. Seutter, R. A., & Rovers, M. (2004). Emotionally absent fathers: Furthering the understanding of homosexuality. Journal of Psychology and Theology, 32, 43‑49. Wadler, P. D. (1998). Mommaʹs boys and their daddies: The effects of father‑son closeness on adult male homosexual relationships. Dissertation Abstracts International Section A: Humanities and Social Sciences, 59(2‑A), Aug., pag. 0425. Lectură recomandată: Un studiu susține teoria ʺtatălui absentʺ folosită în tratarea homosexualității Sursa: www.narth.org Factorii de mediu pot influența orientarea sexuală www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 136 Warren Throckmorton Mark Twain a spus odată: ʺZvonurile despre moartea mea sunt foarte exagerateʺ. Dacă factorii de mediu din orientarea sexuală ar putea vorbi, atunci ar putea spune acelaşi lucru. Un lucru e cert, factorii sociali sau familiali care influențează atracțiile sexuale au fost minimalizați de mulți autori şi de presă. Cu toate acestea, un nou studiu danez susține o reevaluare a rolului factorilor sociali in formarea orientării sexuale. Studiul, care a apărut în numărul din octombrie 2006 al revistei Archives of Sexual Behavior sub semnătura epidemiologului danez Morten Frisch şi a statisticianului Anders Hviid, prezintă o analiză a datelor obținute de la două milioane de bărbați şi femei. Cercetarea indică o legătură între factorii de mediu ‑ locul naşterii şi relațiile familiale ‑ şi probabilitatea de a avea un partener de acelaşi sex sau de sex opus. Studiu arată şi că numărul de frați şi surori sporeşte probabilitatea de a avea un partener de sex opus. Această constatare contrazice astfel un alt studiu recent realizat în Canada, care anunța că numărul de frați mai mari sporeşte probabilitatea homosexualității la bărbați. Cercetătorii danezi nu au găsit nici o dovadă a teoriei că a avea frați mai mari sporeşte probabilitatea de a avea un partener de acelaşi sex. Din contră, ei au constatat că frații sau surorile mai în vârstă cresc probabilitatea de a avea un partener de sex opus. Alegerea unui partener homosexual sau a unui heterosexual poate constitui o evaluare, e adevărat nu perfectă, a preferințelor sexuale. În ceea ce priveşte aşa‑numitul efect al ordinii naşterilor, autorii afirmă: ʺ...nu am găsit nici un indiciu că frații mai mari ar reprezenta o caracteristică la bărbații homosexualiʺ. Cercetătorii au constatat că pentru fiecare an suplimentar în care părinții unei persoane au rămas căsătoriți, probabilitatea alegerii unui partener heterosexual la copii creste cu 1,6% la fii şi cu 1,0% la fiice. Spre deosebire, rata parteneriatelor homosexuale scade cu 1,8% la fii şi cu 1,4% la fiice, pentru fiecare an suplimentar de căsnicie a părinților lor. Însumând aceste efecte pe anii de copilărie şi adolescentă, obținem o influență remarcabilă. În ceea ce priveşte parteneriatele homosexuale, cercetătorii au constatat vă locul naşterii are legătură cu orientarea sexuală. Naşterea într‑un mediu urban creste probabilitatea alegerii unui partener homosexual şi o scade pe cea a unui partener heterosexual. Frisch şi Hviid remarcă: ʺ...studiul nostru este poate primul care indică faptul că locul naşterii are legătură cu opțiunile sexuale de la maturitateʺ. Autorii au confirmat şi cercetările care sugerează că copiii care au parte de un divorț al părinților au o probabilitate mai mică de a intra în parteneriate heterosexuale, în comparație cu copiii cu familii intacte. Frisch şi Hviid au anunțat că ʺpentru bărbați, identitatea necunoscută a tatălui, divorțul părinților, conviețuirea de scurtă durată cu ambii părinți şi lipsa îndelungată a tatălui sunt toate asociate cu o probabilitate sporită a homosexualitățiiʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 137 Pentru femei, incidența parteneriatelor homosexuale este mai mare la cele ale căror părinți au fost căsătoriți pentru puțin timp şi la cele cu o mamă absentă din cauza abandonului sau a decesului în perioada adolescentei. Luate laolaltă, constatările studiului arată că o familie intactă, cu mai mulți copii, care locuieşte în mediul rural, comportă o probabilitate mai mare pentru o orientare heterosexuală la copiii lor. Acest studiu nu a fost conceput pentru a examina toate posibilele contribuții la orientarea sexuală şi nici nu ia în considerare situațiile individuale. Ştim, de pildă, că homosexualii şi heterosexualii provin din toate tipurile de familii şi locuri. Ceea ce arată, totuşi, studiul danez, este faptul că factorii sociali şi familiali contribuie şi ei la formarea orientării sexuale. De asemenea, punând în discuție aşa‑numitul efect al ordinii naşterilor, studiul arată necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a evalua această teorie, pe baza unor date de calitate şi prin intermediul unor echipe de cercetători independente. Într‑un interviu, dr. Frisch a menționat: ʺFactorii prenatali nu pot fi singurii responsabili pentru variația orientărilor sexuale... altfel, toate constatările noastre de dinamică familială şi urbană/rurală ar fi trebuit să nu indice nici o legăturăʺ. Studiul întăreşte ideea că factorii de mediu şi cei biologici contribuie împreună la formarea atracțiilor şi comportamentului sexual. Dr. Frisch a concluzionat că ʺindiferent de elementele care determină preferințele sexuale ale unei persoane, studiul nostru arată importanta factorilor de mediuʺ. Astfel, influențele de mediu, despre care se spune că nu au nici o importantă, sunt la locul lor şi lucrează. Sursa: www.drthrockmorton.com Mitul homosexualității animalelor Luiz Sérgio Solimeo În eforturile lor de a prezenta homosexualitatea ca normală, propagandiştii homosexuali au apelat la ştiință în încercarea de a dovedi trei premize principale: 1. Homosexualitatea este genetică sau înnăscută; 2. Homosexualitatea este ireversibilă; 3. Întrucât şi animalele prezintă comportamente homosexuale, atunci homosexualitatea este naturală. Conştientă că nu există dovezi pentru dovedirea primelor două afirmații, activiştii homosexuali se agată speranțele de a treia premiză, homosexualitatea la animale. Animalele fac la fel, deci este natural www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 138 Raționamentul de la baza teoriei homosexualității animalelor poate fi rezumat astfel: ‑ Comportamentul homosexual este observabil la animale. ‑ Comportamentul animal este determinat de instinctele lor. ‑ Natura le cere animalelor să‑şi urmeze instinctele. ‑ În consecință, homosexualitatea este conformă cu natura animală. ‑ Întrucât şi omul este un animal, homosexualitatea trebuie să fie de asemenea conformă cu natura umană. Firul acestui raționament nu se leagă. Dacă acele acte aparent ʺhomosexualeʺ ale animalelor sunt conforme cu natura animală, atunci omorârea puilor şi devorarea intra‑ specie sunt şi ele conforme cu natura animală. A‑l pune pe om în această ecuație complică şi mai mult lucrurile. Să deducem de aici că omorârea copiilor şi canibalismul sunt conforme cu natura umană? În opoziție cu raționamentul de mai sus, articolul de față susține următoarele: 1. Nu există nici un ʺinstinct homosexualʺ la animale, 2. A căuta motivații şi sentimente umane în comportamentul animal constituie o ştiință îndoielnică, 3. Comportamentul animal irațional nu constituie o măsură pentru a determina care comportament este moral acceptabil pentru omul rațional. Nu există nici un ʺinstinct homosexualʺ la animale Întâi de toate, trebuie precizat că orice act interpretabil ca ʺhomosexualʺ la animale este doar o simulare sau o interpretare dată de om. La animale nu există acte homosexuale propriu‑zise (penetrare). Orice persoană angajată în cea mai elementară observare a animalelor este nevoită să concluzioneze că ʺhomosexualitateaʺ, ʺfilicidulʺ şi ʺcanibalismulʺ la animale sunt excepții de la comportamentul animal normal. În consecință, acestea nu pot fi numite instincte animale. Aceste excepții observabile la comportamentul animal normal rezultă din factori care nu au legătură cu instinctele lor. ‑ Stimuli contradictorii şi instincte animale confuze Pentru a explica acest comportament anormal, prima observație trebuie să fie faptul că instinctele animale nu sunt legate de determinismul absolut al legilor fizice care guvernează lumea materială. În măsuri diferite, toate ființele vii se pot adapta la situații. Ele răspund la stimuli interni sau externi. În al doilea rând, cunoaşterea animală este pur senzorială, limitată la sunete, mirosuri, atingere, gust şi imagine. Astfel, animalelor le lipseşte precizia şi claritatea percepției intelectuale umane. În consecință, animalele confundă frecvent o senzație cu alta sau un obiect cu altul. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 139 În al treilea rând, instinctele unui animal îl conduc către finalitatea lor şi sunt conform cu natura sa. Totuşi, acțiunea spontană a unui impuls instinctual poate suferi modificări pe măsură ce îşi urmează cursul. Alte imagini, percepții sau memorii senzoriale pot acționa ca noi stimuli care afectează comportamentul animalului. Mai mult, conflictul dintre două sau mai multe instincte pot modifica uneori impulsul original. La om, când două reacții instinctuale se contrazic, intelectul determină cel mai bun fir de urmat, ținând sub control un instinct şi încurajându‑l pe celălalt. La animale, în lipsa intelectului şi a voinței, când apar două impulsuri instinctuale contradictorii, cel favorizat de situație prevalează. Uneori, aceşti stimuli interni sau externi care afectează impulsurile instinctuale ale animalului duc în unele cazuri la ʺfilicidʺ, ʺcanibalismʺ şi ʺhomosexualitateʺ animală. ‑ ʺFilicidulʺ şi ʺcanibalismulʺ la animale Sarah Hartwell arată că motanii îşi omoară puii după ce primesc ʺsemnale combinateʺ de la instinctele lor: Majoritatea pisicilor pot trece de la ʺjoacăʺ la ʺvânătoareʺ pentru a nu‑şi vătăma puii. La motani, această comutare de pe ʺvânătoareʺ poate fi incompletă şi, atunci când sunt foarte încălziți de joacă, instinctul de vânătoare poate acționa în forță şi ei îşi pot omorî puii. Instinctul de vânătoare este atât de puternic şi atât de greu de comutat atunci când este prezentă şi prada, încât puii pot fi sfâşiați şi chiar mâncați... Comparând mărimea, sunetele şi activitatea pisoilor cu mărimea, sunetele şi activitatea prăzii, vedem că sunt similare. Ambii sunt mici, scot sunete ascuțite şi se deplasează cu mişcări rapide, neaşteptate. La motan, comportamentul matern nu poate învinge întotdeauna comportamentul vânătoresc, el tratându‑şi pisoii ca pe o pradă mică. Instinctele lui sunt confuze. Referitor la canibalismul animal, Iran Nature and Wildlife Magazine menționează: Canibalismul este mai frecvent la vertebratele inferioare şi la nevertebrate, deseori din cauză că animalul de pradă îsi confundă semenii cu prada. Acest lucru se întâmplă însă şi la păsări şi mamifere, în special atunci când hrana este putină. ‑ Animalelor le lipsesc mijloacele de exprimare a stărilor afective La stimuli şi instincte contradictorii trebuie adăugat un alt factor: în ceea ce priveşte exprimarea stărilor afective, animalul este radical inferior omului. Întrucât animalelor le lipseşte rațiunea, mijloacele lor de exprimare a stărilor afective (teamă, plăcere, durere, dorință, etc.) sunt limitate. Animalelor le lipsesc resursele de care dispune omul pentru exprimarea sentimentelor. Omul îşi poate adapta stilul de exprimare, scriere, privire, gestică în foarte multe feluri. Animalele nu pot face aceasta. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 140 În consecință, deseori animalele îsi exprimă stările afective într‑o manieră ambiguă. Ele ʺîmprumutăʺ manifestările instinctului de reproducere pentru a‑şi manifesta instinctele de dominare, agresivitate, teamă, sociabilitate şi altele. ‑ Explicarea comportamentului aparent homosexual la animale Bonobo (cimpanzeii pigmei) sunt un exemplu tipic pentru un asemenea ʺîmprumut.ʺ Aceste primate din familia cimpanzeilor recurg la comportamente aparent sexuale pentru a exprima acceptarea sau alte stări afective. Astfel, Frans B. M. de Waal, care a petrecut sute de ore observând şi filmând bonobo, afirmă: Există două motive pentru a crede că activitatea sexuală este răspunsul acestor bonobo pentru a evita conflictul. Mai întâi, orice lucru, nu numai hrana, care sporeşte interesul mai mult decât unui individ la un moment dat tinde să ducă la contact sexual. Dacă doi bonono se vor apropia de o cutie de carton aruncată în cuşca lor, ei se vor urca preț de câteva moment unul pe celălalt, înainte de a se juca cu cutia. Asemenea situații duc la ceartă la celelalte specii. Bonobo sunt însă foarte toleranți, probabil pentru că ei folosesc sexul pentru a abate atenția şi a reduce tensiunea. În al doilea rând, sexul la bonobo are loc deseori în contexte agresive, total independent de hrană. Un mascul gelos îl poate goni pe un altul de lângă o femelă, după care cei doi masculi se vor întovărăşi şi îşi vor freca scrotul. Sau, după ce o femelă loveşte un pui, mama acestuia o poate lovi pe agresoare, acțiune urmată imediat de frecare genitală între cele două adulte. La fel ca bonobo, există şi alte animale care se vor urca pe tovarăşi de acelaşi sex, mimând un comportament aparent homosexual, cu motivații din cele mai diferite. Câinii, de pildă, fac aceasta pentru a exprima dominare. Cesar Ades, etolog şi profesor de psihologie la Universitatea din Sao Paulo, Brazilia, explică: ʺCând se combină doi masculi, ceea ce are loc este o demonstrație de putere, nu sex.ʺ Jacque Lynn Schultz, Director proiecte speciale la ASPCA, explică mai departe: De obicei, un câine mascul se urcă pe un alt mascul ca semn al dominării sociale ‑ cu alte cuvinte, ca un mijloc de a‑i comunica acestuia cine e seful. Mai rar, există şi cazuri de câini femele care de urcă pe alte femele din aceleaşi motive. Câinii se urcă unul pe altul şi din cauza unei reacții chimice puternice la mirosul răspândit de o femelă: Deloc surprinzător, mirosul unei femele în călduri poate genera comportamente de montă frenetice. Chiar şi femelele care nu sunt în călduri se vor urca pe cele care sunt. Masculii se vor urca pe masculii care www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 141 tocmai s‑au împerecheat cu femele, dacă aceştia încă miros a femelă... Masculii care adulmecă mirosul unei femele în călduri se vor urca pe primul lucru (sau persoană nefericită) cu care vin în contact. Alte animale mimează comportamente aparent ʺhomosexualeʺ pentru că nu reuşesc să identifice corect sexul opus. Cu cât specia este mai inferioară în cadrul regnului animal, cu atât este mai dificilă identificarea diferentelor între sexe, ducând la confuzii mai frecvente. ‑ Animalele ʺhomosexualeʺ nu există În 1996, cercetătorul homosexual Simon LeVay a recunoscut că informațiile se referă la cazuri izolate, nu la homosexualitate: Deşi actele homosexuale sunt foarte frecvente în lumea animală, nu se poate spune că animalele au o predispoziție de durată în a se angaja într‑ un asemenea comportament, în defavoarea activităților heterosexuale. Astfel, orientarea homosexuală, dacă putem vorbi de aşa ceva la animale, se pare că este o raritate. În ciuda aparentelor ʺhomosexualeʺ din comportamentul unor animale, acest comportament nu pare să provină dintr‑un instinct ʺhomosexualʺ parte a naturii animale. Dr. Antonio Pardo, profesor de Bioetică la Universitatea Navarra din Spania, explică: Ca să mă exprim corect, homosexualitatea nu există la animale.... Din motive de supraviețuire, instinctul de reproducere la animale este întotdeauna îndreptat către indivizi de sex opus. Astfel, un animal nu poate fi niciodată homosexual. Totuşi, interacțiunea altor instincte (în special cel de dominare) poate duce la comportamente aparent homosexuale. Aceste comportamente nu pot fi numite însă homosexualitate animală. Ele indică doar că comportamentul sexual animal include aspecte care depăşesc cadrul strict al reproducerii. Este neştiințific să identifici motivații şi sentimente umane în comportamentul animal Asemenea activiştilor pentru drepturile animalelor, activiştii homosexuali deseori găsesc motivații şi sentimente umane în comportamentul animal. Deşi asemenea abordări sunt des întâlnite în domeniile artistic, al literaturii şi mitologiei, ştiința nu susține acest punct de vedere. Dr. Charles Socarides de la Asociația Americană pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității (NARTH) afirmă: Termenul ʹhomosexualitateʹ trebuie limitat la om, pentru că la animale investigatorul poate identifica numai comportamente motrice. Imediat ce interpretează motivația animalului, el aplică psihodinamica umană ‑ o abordare riscantă, dacă nu complet greşită. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 142 Etologul Cesar Ades explică diferentele dintre relațiile sexuale umane şi animale: Oamenii au relații sexuale într‑un fel, iar animalele în alt fel. Sexul la om este o chestiune de preferințe, omul alegându‑şi persoana cea mai atrăgătoare pentru plăcere. Acest lucru nu e valabil la animale. Pentru ele, totul este o chestiune de împerechere şi reproducere. Nu există plăcere fizică sau psihologică... Mirosul este decisiv: când o femelă este în călduri, ea răspândeşte un miros, cunoscut ca feromon. Acesta atrage atenția masculului şi îl face să caute împerecherea. Acesta este actul sexual între animale. Este o lege a naturii. Chiar biologul Bruce Bagemihl, a cărui carte Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity (Exuberantă biologică: homosexualitatea animală şi diversitatea naturii) a fost citată de Asociatia Americană de Psihologie şi de Asociația Americană de Psihiatrie în rapoartele formulate pentru procesul Lawrence contra Texas şi care este folosită ca dovadă că homosexualitatea ar fi naturală la animale, este atent şi formulează o avertizare: Orice relatare privind homosexualitatea şi animalele transsexuale pleacă în mod automat de la interpretări omeneşti ale acestor fenomene... Nu cunoaştem ce se petrece în interiorul acestor animale: ca urmare, în aceste situatii se pune problema părtinirii şi limitării observatorului uman, atât la colectarea, cât şi la interpretarea datelor... Cu oamenii putem vorbi direct... La animale însă, le observăm comportamentul sexual (sau conex) şi doar deducem sau interpretăm înțelesurile sau motivațiile.ʺ Totuşi, interpretările Dr. Bagemihl oferite în cartea sa de 750 de pagini susțin pe față teoria homosexualității animale. Cartea abundă în descrieri ale unor acte animale care ar avea conotații homosexuale la oameni. Dr. Bagemihl nu dovedeşte însă că aceste acte au acelaşi înțeles şi pentru animale. El pur şi simplu le atribuie o interpretare homosexuală. Deloc surprinzător, cartea sa a fost publicată de o editură dedicată literaturii de sprijin pentru homosexuali şi lesbiene. Comportamentul animal irațional nu constituie un model pentru omul rațional Unii cercetători care studiază comportamentul ʺhomosexualʺ animal extrapolează din domeniul ştiinței în cel al filosofiei şi moralității. Ei pornesc de la premiza că dacă animalele fac acest lucru, el este în concordantă cu natura lor şi deci este bun pentru ele. Dacă este natural şi bun pentru animale, merg ei mai departe, atunci este natural şi moral şi pentru om. Totuşi, definiția naturii omului tine nu de zoologie sau biologie, ci de filosofie, iar a stabili ce este moral pentru om tine de etică. Dr. Marlene Zuk, profesor de biologie la University of California din Riverside, de exemplu, declară: Sexualitate este un termen mult mai amplu decât vor oamenii să se gândească. Ai ideea aceasta că regnul animal este strict, că totul este ortodox acolo, că au relații sexuale pentru procreare... Exprimarea sexuală www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 143 înseamnă mult mai mult decât a face copii. De ce suntem surprinşi? Oamenii sunt animale. Simon LeVay întreține speranța că înțelegerea ʺhomosexualitățiiʺ animale va ajuta la schimbarea atitudinilor morale şi religioase cu privire la homosexualitate. El afirmă: Este posibil ca studierea comportamentului sexual la animale, în special la primatele non‑umane, să contribuie la liberalizarea atitudinilor religioase față de activitatea homosexuală şi față de alte forme de sex nonprocreativ. În mod specific, aceste studii sunt o provocare la adresa învățăturii că comportamentul homosexual este ʺîmpotriva naturiiʺ: noțiune care este unică acelor creaturi care, gustând din pomul cunoaşterii, au devenit, numai ele, culpabile din punct de vedere moral. Alți cercetători se simt obligați să indice eroarea din transpunerea comportamentului animal la om. Deşi foarte favorabil interpretării homosexuale a comportamentului animal, Paul L. Vasey de la University of Lethbridge din Canada atrage atenția: Pentru unii oameni, ceea ce fac animalele este un etalon de măsură pentru ce este şi ce nu este natural. Ei comit o forțare atunci când spun că dacă este natural, atunci este de dorit din punct de vedere moral şi etic. Infanticidul este larg răspândit în regnul animal. A deduce pe baza acelui raționament ca este de dorit e absurd. Nu trebuie să ne folosim de animale pentru a decide politicile morale şi sociale pentru societatea umană în care vrem să trăim. Animalelor nu le pasă de bătrâni. Nu cred că acesta poate constitui un motiv pentru închiderea azilurilor. Regnul animal nu poate fi locul unde omul să caute modele pentru moralitatea umană. Acest model trebuie căutat chiar în om. Bioeticianul Bruto Maria Bruti afirmă: Este o eroare frecventă să compari comportamentele animal şi cel uman, ca şi cum cele două ar fi omogene... Legile care conduc comportamentul uman sunt de o natură diferită şi trebuie căutate acolo unde le‑a scris Dumnezeu, anume în natura umană. Faptul că omul are un corp şi o viată sensibilă în comun cu animalele nu înseamnă neapărat că el este un animal. Nu înseamnă nici că este pe jumătate animal. Rațiunea omului determină toată natura sa astfel că senzațiile, instinctele şi impulsurile sale nu sunt pur animalice, ci au acel simt al rațiunii care îl caracterizează pe el ca om. Astfel, omul este caracterizat nu prin ceea ce are în comun cu animalele, ci prin ceea ce îl diferențiază de acestea. Această diferențiere este fundamentală, nu accidentală. Omul este un animal rațional. Rațiunea omului este cea care face natura umană unică şi fundamental distinctă de natura animală. A analiza omul strict ca animal înseamnă a‑i ignora rațiunea şi în consecință, liberul arbitru. La fel, a analiza animalele ca şi cum ar fi oameni înseamnă a le atribui o rațiune care nu există. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 144 De la ştiință la mitologie Cartea menționată mai sus, a Dr. Bagemihl, exprimă nemulțumirea fundamentală a autorului cu privire la ştiința şi entuziasmul pentru mitologia aborigenă: Ştiința occidentală are multe de învățat din culturile aborigene, despre sistemul de sexe şi sexualitate... Pentru ştiința occidentală, homosexualitatea (atât animală, cât şi umană) este o anomalie, un comportament neaşteptat care mai presus de toate necesită un fel de ʺexplicațieʺ, ʺcauzăʺ sau ʺmotivațieʺ. În contrast, în multe culturi indigene din lumea întreagă, homosexualitatea şi transsexualitatea sunt o rutină şi lucruri normale atât în lumea umană, cât şi în cea animală... Majoritatea triburilor de amerindieni recunosc formal ‑ şi cinstesc ‑ homosexualitatea şi transsexualitatea umană în rolul persoanei cu ʺdouă spirite.ʺ Cel cu două spirite este un om sau o femeie sfântă care combină categoriile sexuale purtând hainele sexului opus sau haine combinate... şi deseori implicându‑se în relații cu persoane de acelaşi sex. În multe culturi amerindiene, anumite animale sunt în mod simbolic asociate cu un spirit dublu, deseori în miturile privind creația şi legendele despre origini, legate de primul sau supranaturalul ʺspirit dubluʺ... O poveste Zuni despre creație relatează cum primele creaturi cu două spirite, care nu erau nici bărbați, nici femei, ci ambele în acelaşi timp, erau cei doisprezece copii ai unei perechi mitice frate‑soră. Unele dintre aceste creaturi erau oameni, una era un liliac şi alta era un cerb. Dr. Bagemihl aplică acest mit androgin, atât de răspândit în teoriile vehiculate astăzi de homosexuali, regnului animal cu ajutorul mitologiei indiene sau aborigene. El invită societatea occidentală să îmbrățişeze ʺo nouă paradigmă:ʺ În ultimă instanță, sinteza opiniilor ştiințifice reprezentată de Exuberanta Biologică ne readuce în acelaşi punct din care privim lumea într‑un fel care corespunde cu unele dintre cele mai vechi concepții indigene despre variabilitatea sexuală animală şi umană. Această perspectivă dizolvă opozițiile binare... Exuberanta Biologică este... o viziune asupra lumii care este în acelaşi timp primordială şi futuristă, în care sexul (genul) este asemenea unui caleidoscop, sexualitățile sunt multiple, iar categoriile mascul şi femelă sunt fluide şi transmutabile. Concluzie Pe scurt, încercarea activiştilor homosexuali de a demonstra că homosexualitatea este conformă cu natura umană, dovedind o teorie a homosexualității animale, se bazează mai mult pe credințe mitologice şi pe considerente filosofice eronate, şi mai puțin pe ştiință. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 145 Luiz Sérgio Solimeo este membru al Societății Braziliene pentru Apărarea Tradiției, Familiei şi Proprietății (TFP) din 1959. Ca cercetător şi scriitor, s‑a specializat pe subiecte filosofice şi teologice şi are publicate câteva lucrări. Din 1999 se află în Statele Unite şi colaborează cu TFP din S.U.A. Sursa: www.narth.org Chiar au fost descoperiți ʺberbeci homosexualiʺ? Dr. N.E. Whitehead Auzim destul de des afirmația că homosexualitatea este frecventă şi ʺnaturalăʺ la unele animale, în special la berbeci. Se trage concluzia că, dacă o fac şi animalele, de ce n‑ar fi natural s‑o facă şi oamenii? Aceste afirmații sunt exagerate şi simpla analiză a datelor confirmă importanta factorilor de mediu. Vizate în cazul de fată sunt oaia domestică şi varietatea Rocky Mountain. Afirmația tipică este următoarea: J. A. Fitzgerald (1) a declarat că 16% dintre berbecii domestici nu se împerechează niciodată cu femele. Dintre aceşti 16%, 6% sunt asexuali iar 10% preferă alți berbeci. La femele nu s‑a observat un comportament similar. Procentul de 10% berbeci homosexuali cu siguranță că l‑ar fi încântat pe Kinsey acum 50 de ani. Oricum, procentul berbecilor homosexuali este la fel de umflat ca şi procentele lui Kinsey. Mai mult, se anunță uneori că hormonii sexuali la aceşti ʺberbeci homosexualiʺ sunt mai reduşi decât la alți berbeci. Aceasta ar vrea să însemne că la ei comportamentul homosexual ar fi înnăscut, pornind de la ideea că nivelurile hormonale sunt dictate de gene, mediul neavând nici o importantă aici. Să ne uităm mai întâi la varietatea de oi Rocky Mountain. Modelul lor social este constituit dintr‑o turmă de oi dominate sexual şi organizațional de un număr foarte mic de berbeci, care îsi cuceresc o anumită poziție prin lupte sângeroase în care se folosesc de coarne mari, curbate. Cei care pierd formează împreună cu berbecii tineri, incapabili să conteste supremația liderului, un grup limitrof. În cadrul acestui grup au loc anumite gesturi care pot părea ʺhomosexualeʺ ‑ masculii imită comportamentul sexual în compania altor masculi. Totuşi, lucrurile nu sunt ceea ce par. În timpul perioadei de împerechere, aceste grupuri limitrofe se dispersează şi dispar (Fisher şi Mathews (2)). Ei se alătură întrecerii anuale în care concurează pentru o poziție heterosexuală dominantă. În cel mai rău caz, ei sunt bisexuali. Acum expresia sexuală heterosexuală este cea dominantă, în timp ce expresia homosexuală este abandonată. La această varietate de oi, expresia homosexuală este www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 146 pentru cei care pierd ‑ o ʺhomosexualitate situaționalăʺ similară oamenilor deținuți în închisori. Un proces foarte similar a fost observat în urma unui experiment de sortare (Shackleton (3)). Într‑un grup de oi Rocky Mountain, a fost necesară, din motive de conservare, împuşcarea majorității masculilor dominanți. După aceea, masculii candidați s‑au maturizat foarte repede şi au ocupat pozițiile vacante, exersându‑şi instinctele heterosexuale inhibate până atunci. Cercetătorii au observat că fac aceasta foarte bine ‑ cu alte cuvinte, nu aveau nici o problemă cu activitățile heterosexuale. Timp de un anotimp nu a existat nici o activitate homosexuală pentru că, practic, nu exista nici un grup limitrof. Aceasta arată că (a) activitatea homosexuală exclusivă este rară, (b) ea depinde foarte mult de mediul social, (c) se consideră a reprezenta expresia unei dominări, reale sau tentative, (d) schimbarea este posibilă. Cu toate acestea, oile Rocky Mountain constituie o populație sălbatică, iar studiile sunt mai greu de realizat decât la oile domestice. Oile domestice au fost cercetate în special în statul american Montana. În ceea ce le priveşte, Resko et al. (1996) (4) au arătat că nivelurile hormonilor sexuali masculini din sângele berbecilor heterosexuali sunt aproape duble fată de nivelurile berbecilor homosexuali. Se ştie însă că aceste niveluri hormonale se schimbă ca răspuns la experiențe, fiind discutabil dacă sunt înnăscute. Cu alte cuvinte, este foarte probabil ca pierderea bătăliilor pentru pozițiile dominante să conducă la reducerea nivelurilor hormonale. Au fost identificați berbeci ʺhomosexualiʺ prin aşezarea lor în nişte dispozitive speciale în care puteau alege dintre două oi şi doi berbeci pe care îi vedeau din spate (Price et al. (5)). Berbecul de probă trebuia să aleagă, în decurs de 10 minute, unul din patru animale pentru montă. Dacă animalul ales era mascul în cinci din cinci încercări, berbecul respectiv era clasificat ca homosexual. Pentru găsirea acestor berbeci ʺhomosexualiʺ a fost necesară testarea unui număr mare de berbeci. Există şi alte explicații pentru tendințele homosexuale ale berbecilor. Geist (6) arată că berbecii consideră o insultă faptul că alții încearcă să se urce pe ei. Cum ar putea un berbec ʺratatʺ, care a pierdut toate bătăliile pentru supremație, să reacționeze în prezenta unui mascul legat? Ar putea foarte uşor (a) să‑l lovească (b) să trateze dominarea ca pe o primă prioritate (c) dacă este mai inteligent decât alții, să profite şi să se urce pe acel mascul pentru a‑şi afirma dominarea ‑ odată cu aceasta le‑ar avea la dispoziție pe toate femelele! Un berbec cu probleme de miros ar putea să nu aibă preferințe sexuale clare. Acest lucru nu este deloc improbabil: un animal din 32 poate avea astfel de probleme (aceleaşi şanse şi dacă arunci de cinci ori în sus o monedă şi obții de fiecare dată pajură). Printr‑o întâmplare, el ar putea alege masculul în locul femelei ‑ de câteva ori la rând. Există deci probleme în ceea ce priveşte fiabilitatea acestui test al ʺhomosexualitățiiʺ berbecilor. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 147 Însă chiar şi aşa, procentul de berbeci homosexuali nu este 10, deşi aşa este prezentat în unele lucrări cu metodologii de testare mai puțin riguroase. În studiul lui Resko et al. (4), s‑a început cu 400‑500 de berbeci. La sfârşitul testării au găsit numai sase berbeci ʺhomosexualiʺ. Aceasta înseamnă puțin mai mult de 1%. A existat ejaculare numai într‑una din cinci încercări (la un alt grup cifra a fost de două ori mai mare). Aceasta indică mai degrabă un comportament sexual apatic. (De fapt, Alexander et al. (7) raportează date despre berbeci care din punct de vedere statistic nu prezintă nici o diferență între homosexualitate şi o activitate sexuală redusă.) La fel stau lucrurile şi cu studiul lui Stellflug şi Berardinelli (Departamentul de Agricultură al SUA) (8) care au găsit numai un berbec homosexual într‑un grup de 84. Deci, de ce să folosim berbeci pentru a argumenta o bază biologică pentru homosexualitate? Aceşti berbeci homosexuali reprezintă de fapt un grup marginal, apatic şi inhibat din punct de vedere sexual. Concluzii: 1. Testele folosite pentru depistarea homosexualității sunt îndoielnice 2. Bisexualitatea este mai frecventă ‑ homosexualitatea exclusivă pare să fie rară 3. Incidența documentată este de aproximativ 1% 4. Mediul înconjurător are un rol considerabil. Bibliografie (1) Fizgerald, JA. (1997) Sexual orientation in Ellis L, Ebertz L, (eds). (1997) Sexual orientation: Toward biological understanding. Praeger, Westport, CT, (2) Fisher,A; Matthews,L (Date not cited). www.cabi‑ publishing.org/bookishop/readingroom/0851003974/ch8.pdf (3) Shackleton,DM (1991): Social maturation and productivity in bighorn sheep: are young males incompetent? Appl. Anim. Behav. Sci. 29, 173‑184. (4) Resko,JA; Perkins,A; Roselli,CE; Fitzgerald,JA; Choate,JVA; Stormshak,F (1996): Endocrine correlates of partner preference behavior in rams. Biol. Reprod. 55, 120‑126. (5) Price,EO; Katz,LS; Wallach,SJR; Zenchak,JJ (1988): The relationship of male‑male mounting to the sexual preferences of young rams. Appl. Anim. Behav. Sci. 20, 347‑355. (6) Geist,V (1975): Mountain sheep and man in the northern wilds. Cornell University Press, Ithaca. 248 pages. (7) Alexander,BM; Stellflug,JN; Rose,JD; Fitzgerald,JA; Moss,GE (1999): Behavior and endocrine correlates related to exposure of heterosexual, low performing and male‑ oriented domestic rams to rams and ewes in estrus. J. Anim. Sci. 77, 1869‑1874. (8) Stellflug,JN; Berardinelli,JG (2002): Ram mating behavior after long‑term selection for reproductive rate in rambouillet ewes. www.nal.usda.gov/ttic/tektran/data/000013/83/0000138334.html. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 148 Sursa: www.mygenes.co.nz Studiul uitat de mass‑media Warren Throckmorton, PhD, şi Gary Welton, PhD Există vreo legătură între numărul de frați şi orientarea homosexuală? Da, dacă e să te iei după presa de duzină. Un studiu publicat în iunie 2006 de un psiholog canadian, Anthony Bogaert, sugera existenta unei legături ‑ în cazul bărbaților, nu şi al femeilor ‑ între orientarea sexuală şi numărul de frați biologici mai mari. Cu alte cuvinte, cu cât are cineva mai mulți frați mai mari, cu atât are mai multe şanse să fie homosexual. Dr. Bogaert speculează o cauză prenatală, oarecum pentru că între frați trebuie să existe o legătură biologică. Pe de altă parte, orientarea sexuală nu poate fi prezisă pentru cei care care au crescut alături de frați adoptați sau vitregi. Dacă acest efect se dovedeşte a fi adevărat, atunci unii homosexuali îşi pot datora orientarea sexuală fraților lor mai mari, veniți pe lume înaintea lor. Cu toate acestea, posibilul mecanism cauzal pentru acest ʺefect al ordinii naşterilorʺ (FBOE) este necunoscut. Dr. Bogaert prezintă în studiul său o teorie numită de el ʺrăspuns imunitar maternʺ. El face speculații că atunci când are o sarcină de sex masculin, organismul mamei identifică proteinele din celulele masculine ca fiind străine. Cu fiecare nou fiu, organismul ei îşi formează o imunitate tot mai puternică, generând anticorpi care îl îndreaptă cumva pe făt către o sexualitate homo. Deşi nu există nici o dovadă pentru această teorie, agențiile de ştiri au validat deja teoria prin titluri cum ar fi ʺOrientarea sexuală a bărbaților este fixată înainte de naştereʺ (Reuters), ʺBărbații cu frați mai mari au şanse mai mari să fie homosexualiʺ (AP) sau, şi mai simplu, ʺNăscut homosexual: Factorul Frateʺ (revista Time). Cum a înțeles presa acest studiu? Demonstrează el că orientarea homosexuală este înnăscută? Nu prea. Întâi de toate, în toate studiile în care s‑a identificat un FBOE, relația se explică foarte puțin. O încercare de a evalua amplitudinea acestui efect estimează că aproximativ 14% dintre bărbații homosexuali din America de Nord, reprezentând cam 1 milion de persoane, şi‑ar putea datora orientarea sexuală acestui ʺefect al ordinii naşterilorʺ. În cel mai bun caz, estimarea este foarte speculativă. În al doilea rând, studiul nu explică prea bine de ce ar fi homosexuali aceşti bărbați. Vorbind tehnic, studiul explică numai 1% din variația factorilor care ar putea conduce la homosexualitate. De exemplu, să ne imaginăm un bărbat fără pardesiu, stând afară în ploaie, cu un cub de gheată în mână. (Ştirile ar putea suna aşa: ʺHipotermie cauzată de un cub de gheatăʺ.) Totuşi, cubul de gheată explică numai o mică parte din înghețul suferit de om, un factor care face prea putină lumină în ansamblul tabloului. în contextul nostru, FBOE este un cub de gheată într‑un tablou mai mare în care cineva poate deveni homosexual. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 149 Dacă presa a acordat atâta atenție acestui ʺefect al ordinii naşterilorʺ care este relativ redus, câtă atenție ar trebui să acorde unui studiu mai mare, dar contradictoriu, care nu a identificat nici un efect prenatal sau genetic? Dacă credeți că cel puțin la fel de multă atenție, atunci nu înțelegeți ideea. De fapt, nici nu e nevoie să ghicim. Un alt studiu, complet de ignorat de presă în 2002, aruncă îndoieli asupra acestui FBOE. Publicat în American Journal of Sociology, Peter Bearman (Columbia) şi Hannah Brückner (Yale) au studiat factorii privind atracțiile față de acelaşi sex pe un grup de 20.745 de adolescenți. Spre deosebire de studiul lui Bogaert pe adulți, aici nu s‑a identificat nici un FBOE. De fapt, Bearman şi Brückner au identificat un singur factor în ceea ce priveşte rudele: bărbații cu o soră geamănă aveau de două ori mai multe şanse să aibă atracții homosexuale comparativ cu bărbații sau femeile fără frați gemeni. Într‑o contradicție directă cu FBOE, Bearman şi Brückner au constatat că efectul fratelui de sex opus a fost eliminat de prezenta unui frate mai mare. Mai mult, ei nu au găsit nici o dovadă a vreunui efect genetic sau prenatal. Bearman şi Brückner au considerat că, în unele cazuri, prezenta unei sore gemene, dar fără nici un frate mai mare, ar putea determina o reducere a activităților specific masculine în cadrul familiei. Discutând rezultatele obținute, ei au afirmat: ʺRezultatele noastre susțin ipoteza că o socializare mai puțin structurată după sexe, în copilărie şi la începutul adolescentei, influențează atracțiile homosexuale de mai târziuʺ. Ei au adăugat: ʺDacă atracțiile față de acelaşi sex au o componentă genetică, aceasta este în mod considerabil surclasată de alți factori.ʺ Câte ziare au menționat acest studiu? Nici unul. Potrivit dr. Bearman, studiul a fost complet ignorat de presă. Când i‑am scris întrebându‑l despre studiu, mi‑a răspuns că sunt al doilea cercetător care îl contactează în această privință. Nu înțelegea de ce această atitudine, în afară de faptul că concluziile sale erau în contradicție cu cunoştințele presei de duzină. Nu vreau să spun că biologia nu are nici un rol. Este posibil ca unii factori temperamentali să aibă un impact, într‑o manieră probabil indirectă. Sunt importante atât programele de cercetare a naturii, cât şi cele de cercetare a formării, dar, având în vedere rezultatele contradictorii, trebuie să fim gata să acceptăm studii suplimentare. Un lucru este sigur: sexualitatea este foarte complexă iar factorii ce țin de socializare nu pot fi ignorați. Însă acest lucru nu se poate afla din ziare. O întrebare: de ce un studiu care identifică o legătură minoră, dar care face speculații despre efectele biologice, capătă atâta atenție din partea agențiilor de ştiri, în timp ce un alt studiu, care găseşte şi el o legătură minoră, dar fără nici o dovadă în privința efectelor biologice, este ignorat cu desăvârşire? Răspunsul la această întrebare poate face el însuşi un articol de ziar. Sursa: www.drthrockmorton.com www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 150 Cum trebuie abordate tulburările de identitate sexuală la copii? Frank York Copiii şi adolescenții care se confruntă cu tulburări de identitate sexuală (TIS) cresc deseori în familii în care comportamentul trans‑sexual (de confuzie între sexe) este tolerat sau chiar încurajat ca reprezentând ʺo fază,ʺ afirmă Dr. Kenneth Zucker într‑un număr recent al publicației Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America. Dr. Zucker de la Clinica pentru Copii şi Adolescenți cu Probleme de Identitate Sexuală din Toronto, Canada, observă că aceşti copii se formează aşa în familii unde psihopatologia maternă este evidentă, ei dezvoltând o angoasă separativă din cauza mamei care nu este prezentă din punct de vedere emoțional. De asemenea, se pare că şi reversul este adevărat. Analizând cercetările privind TIS şi relațiile parentale, Zucker menționează un studiu clinic realizat de Stoller, care a remarcat că băieții cu probleme de identitate sexuală aveau o relație extrem de apropiată cu mama lor şi o relație distantă cu tatăl. Un alt cercetător a evaluat timpul pe care tatii îl petrec alături de băieții lor efeminați în primii cinci ani de viață. R. Green, în ʺSindromul băiatului efeminat,ʺ constata că tatii băieților efeminați petrec mai puțin timp cu fiii lor între vârsta de doi şi cinci ani decât tatii subiecților de control. Mamele băieților efeminați petrec şi ele mai puțin timp cu băieții lor decât mamele băieților din grupul de control. Zucker a analizat şi datele actuale privind o componentă biologică a TIS la copii şi adolescenți. El a remarcat: ʺCercetătorii nu au putut identifica o anomalie biologică sau o variabilă evidentă asociată cu TIS. Există însă dovezi că anumite tendințe comportamentale determinate de procese biologice îi caracterizează oarecum pe copiii cu TIS.ʺ Zucker a analizat ceea ce se cunoaşte la zi despre hormonii sexuali prenatali şi impactul pe care îl au aceştia asupra creierului în dezvoltare al fătului. El discută studiile privind hiperplazia adrenală congenitală (HAC), o afecțiune intersexuală care afectează persoanele de sex feminin. În timpul dezvoltării fetale, organele sexuale externe se masculinizează. Se presupune că această masculinizare poate avea loc şi la nivel cerebral. Studiile pe fetele cu HAC sugerează că ele prezintă o incidență de bisexualitate mai mare decât celelalte. Zucker a constatat că băieții cu TIS au o incidență mai mare de stângăcie decât ceilalți băieți. În plus, băieții cu TIS au ʺmulți frați sau surori... şi o ordine a naşterii târzieʺ, comparativ cu băieții non‑TIS. El afirmă că aceasta se poate datora unor ʺreacții imunologice maternale în timpul sarcinii. Fătul masculin este resimțit de mamă mai ʹstrăinʹ (antigenic) decât fătul feminin.ʺ Factorul social www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 151 O analiză a literaturii actuale privind TIS indică faptul că ʺpărinții au un anumit rol în influențarea modelelor de comportament sexual dimorf, dar nu în maniera simplistă comentată de teoreticienii învățării sociale.ʺ Dr. Zucker afirmă că copiii cu TIS cresc deseori în familii unde ʺtolerarea şi lipsa răspunsului sunt frecvente. Încurajarea acestor comportamente este mai frecventă decât reacțiile negative sau de descurajare.ʺ El prezintă trei motive posibile pentru această tolerare: ʺ1. valorile şi tintele parentale privind dezvoltarea psihosexuală; 2. feedback de la specialişti, potrivit căruia comportamentul este în limite normale sau reprezintă ʹdoar o fazăʹ; 3. conflicte parentale privind subiectul masculinității şi al feminității; 4. psihopatologie şi neînțelegeri parentale care îi preocupă pe părinți şi îi fac să ignore comportamentul copilului.ʺ Legătura dintre homosexualitate şi TIS Dr. Zucker recunoaste că există aspecte etice şi sociale complexe legate de politica sexuală în societatea de astăzi. El afirmă că ʺaspectul etic cel mai acut ar fi relația dintre TIS şi orientarea homosexuală târzie. Studiile de monitorizare a băieților cu TIS netratate arată că, pe termen lung, homosexualitatea este finalitatea psihosexuală cea mai frecventă.ʺ Zucker afirmă că medicii au obligația etică de a‑i informa pe părinți cu privire la relația dintre TIS şi homosexualitate. Experiențele clinice sugerează că tratamentul psihosexual este eficient în reducerea disforiei sexuale şi că consilierea individuală şi parentală sunt metode eficiente de tratare a TIS. El subliniază faptul că este normal ca părinții să stabilească limite pentru comportamentul trans‑sexual al copiilor lor. În caz contrar, respectivul comportament se acutizează. Copiii şi adolescenții care nu răspund la tratamentul psihosexual pot candida la un tratament hormonal timpuriu, însă numai după încercarea celorlalte opțiuni. Medicul poate lua în considerare două opțiuni: managementul afecțiunii până când copilul atinge vârsta de 18 ani şi poate apela la o clinică pentru adulți, sau folosirea de la început a hormonilor sexuali. Lecturi recomandate: Recomandări pentru părinții care au un copil cu atracții homosexuale ʺCe ai face dacă băiatul tău ar veni într‑o zi şi ți‑ar spune că e homosexual?ʺ Homosexualitatea la adolescenți Sursa: www.narth.org www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 152 Care este numărul homosexualilor? Astăzi este foarte răspândită ideea că 10% din populație sunt homosexuali. Acest procent a fost lansat în anii 1950 de către Alfred Kinsey, un cercetător american. Lăsând la o parte viciile de procedură din studiul lui Kinsey, studiile ulterioare au identificat un procent de numai 2‑3 la sută homosexuali şi lesbiene în cadrul societății. Totuşi, din motive politice lesne de înțeles, procentul de 10% este în continuare promovat de activiştii homosexuali care reclamă ʺdrepturiʺ. Mitul lui 10% Larry Houston Un eveniment relativ recent în istoria formării conceptului modern de homosexual a avut loc cu prilejul unei opinii‑expert înaintate Curții Supreme în iunie 2003, în procesul Lawrence contra Texas, de către o coaliție de 31 de asociații pro‑ homosexualitate, opinie în care procentul de 10% nu mai este citat ca reprezentând ponderea homosexualilor în rândul populației Americii. În respectiva coaliție se regăseau principalele asociații ale homosexualilor şi lesbienelor din Statele Unite: National Gay & Lesbian Task Force; Parents, Families & Friends of Lesbians and Gays (PFLAG); Gay & Lesbian Alliance Against Defamation (GLAAD) şi People for the American Way Foundation. Aceştia citau un studiu publicat în 1994, intitulat National Health and Social Life Survey (NHSLS – Studiu National privind Sănătatea şi Viata Socială). Rezultatul acestui studiu apare într‑o carte semnată de Laumann, The Social Organization of Sex: Sexual Practices in the United States (Organizarea Socială a Sexului: Practici Sexuale în Statele Unite). Studiul anunța că ʺ2,8% dintre bărbați şi 1,4% dintre femei se identifică drept homosexuali sau bisexualiʺ. Acceptarea acestor cifre de către asociațiile respective vine în contradicție cu mitul popular care spune că 10% din populație sunt homosexuali. Acest mit al lui 10% a fost, din punct de vedere istoric, folosit pentru a promova acceptarea homosexualității şi pentru derularea de programe în şcolile din întreaga tară. ʺProiectul 10ʺ din Los Angeles, California, a fost fondat în 1984 şi a fost unul dintre primele grupuri de acest fel. De remarcat numele acestui grup. Multe dintre aceste grupuri sunt cunoscute astăzi sub numele de Gay and Straight Alliances [grupuri de activişti care promovează ʺînțelegereaʺ şi acceptarea homosexualității în şcolile din SUA, n.red.]. Originile mitului lui 10% Mitul lui 10%, ca reprezentând numărul de homosexuali în rândul populației, este legat de studiul lui Kinsey şi de un individ pe nume Bruce Voeller. Laumann et al., într‑o notă de subsol de la pagina 289 din cartea lor, The Social Organization of Sex: Sexual Practices in the United States, îi pune în legătură pe cei doi. Într‑o declarație făcută în 1990, Bruce Voeller, care era în anii ʹ70 presedintele National Gay Task Force, îsi asumă ʺmeriteleʺ pentru crearea mitului lui 10%. Voeller descrie în articolul său ʺSome Uses www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 153 and Abuses of the Kinsey Scaleʺ felul în care a inventat procentul de 10%. Acest articol se regăseşte în cartea Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation. Mitul a început să fie folosit în anii ʹ70 ca parte a campaniei pentru drepturile homosexualilor, spre a‑i convinge pe politicieni şi publicul că ʺnoi (homosexualii şi lesbienele) suntem pretutindeniʺ. Kinsey ʺCred că merită subliniate două lucruri majore privind secțiunea citată din raportului despre bărbați. In primul rând, cum am arătat, ceea ce a spus Kinsey şi ceea ce credem noi azi că a spus el sunt două lucruri diferite. El nu a spus că 10% din populația masculină sunt homosexuali. A fost destul de explicit asupra acestui subiect.ʺ (Archer, The End of Gay and the death of heterosexuality, pag. 123) Cartea lui Alfred Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male, publicată în 1948, este importantă în dezvoltarea conceptului de ʺhomosexual modernʺ. Studiul lui Kinsey a fost considerat cândva ca fiind ʺstudiul de definire a homosexualitățiiʺ, însă astăzi pare să fie altceva. În studiul său, Kinsey a văzut nu persoana, ci actul homosexual. ʺAm avea o apreciere mai clară asupra acestor probleme dacă persoanele nu ar mai fi caracterizate ca heterosexuali sau homosexuali, ci ca indivizi care au avut un număr de experiențe heterosexuale sau homosexuale. In loc de folosirea acestor termeni ca substantive pentru persoane sau chiar ca adjective care descriu aceste persoane, ar fi fost mai bine să fie folosiți pentru a descrie natura relatiilor sexuale sau a stimulilor la care un individ răspunde eroticʺ. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 617) ʺBărbații nu reprezintă două populații distincte, heterosexuali şi homosexualiʺ. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 639) ʺDin aceste motive, ar trebui să fie evident că nimeni nu poate garanta că recunoaşte doar două tipuri de indivizi, heterosexuali sau homosexuali, şi că prezentarea homosexualului ca un al treilea sex nu corespunde realității.ʺ (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 647) ʺEste evident, din toate acestea, că orice întrebare de genul care este numărul homosexualilor în lume, nu poate avea răspunsʺ. (Kinsey, Pomeroy & Martin, Sexual Behavior in the Human Male, pag. 650) Kinsey a scris despre actele sexuale pe care le întreține un bărbat, pornind de la numărul de orgasme. Kinsey a măsurat ʺrezultateleʺ (cazurile în care a avut loc un orgasm) şi a prezentat sase forme în care poate fi măsurat acesta. Pentru analiză, Kinsey prezintă în volumul despre bărbați următoarele: masturbare, poluții nocturne, mângâieri heterosexuale, contact heterosexual, relații homosexuale şi relații cu animale sau alte specii. Studiul lui Kinsey a fost punctul de pornire al mitului că 10% din populație sunt homosexuali. Trecerea timpului a fost defavorabilă lui Kinsey şi studiului său. Criticile primite inițial, privind publicarea studiului, au continuat să crească de‑a lungul anilor. Chiar şi în zilele noastre, studiul ridică întrebări asupra valorii şi standardului ştiințific pe care le‑a impus. 154 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Activiştii homosexuali recunosc mitul lui 10% Deşi acest 10% nu mai este folosit aşa de mult astăzi, încă putem auzi de el. Mitul lui 10% este larg răspândit în cărțile mai vechi şi în articolele pro‑homosexualitate. Kirk şi Madsen, în cartea lor publicată în 1989, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, menționează şi ei acest procent de 10%. Marshall Kirk este absolvent al Universității Harvard. Co‑autorul Hunter Madsen este expert în comunicări publice, a studiat la Harvard, a realizat reclame comerciale pe Madison Avenue şi a contribuit la prima acțiune publicitară pentru homosexuali, Campania pentru Imagine Pozitivă, o carte care promovează homosexualitatea şi care propune trecerea strategică de la revoluție la o campanie de relații cu publicul, pentru câştigarea acceptului public față de homosexualitate. ʺAstfel, în general se presupune că homosexualii sunt nişte persoane rele. Când îl intervievezi pe americanul de rând, el estimează procentul de homosexuali ca fiind în jurul a 10% ‑ lucru corect – dar el repetă ceva ce nu înțelege. El nu înțelege implicațiile şi cu siguranță nu crede că acei 10% trăiesc lângă el, cu atât mai puțin că ar putea include prieteni şi cunoştințe. Credința lui e aceea că există ʺpoate 10% la nivel național, dar nu pe strada meaʺ. (Kirk şi Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, pag. xvi‑xvii) ʺDacă trasăm o linie undeva şi alegem un oarecare procent în scop de propagandă, putem să folosim raționamentul conservator sugerat de Kinsey acum douăzeci de ani: pentru bărbați şi femei laolaltă, la cel puțin 10% din ei s‑au identificat înclinații spre homosexualitate, aşa că toți aceştia pot fi numiți homosexuali.ʺ (Kirk şi Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s, pag. 15) LeVay este un cercetător, promotor al homosexualității, care a condus studiul pe ʺcreierul homoʺ în anii ʹ90. În cartea City of Friends, publicată în 1995, el recunoaşte că 10% este un mit. ʺMai mult, Kinsey a declarat că 10% dintre bărbați sunt mai mult sau mai puțin exclusiv homosexuali timp de cel puțin 3 ani, între vârsta de 16 şi 55 de ani. Această cifră a fost ulterior denaturată de activiştii homosexuali, care au afirmat pur şi simplu că unul din 10 bărbați este homosexual. De fapt, Kinsey stabilise că numai 4% din populația bărbătească este exclusiv homosexuală pe durata vieții.ʺ (LeVay & Nonas, City of Friends, pag. 51) Cât la sută dintre americani sunt homosexuali? Pentru homosexuali, acest procent este de 10%. Procentul este folosit de mai multe asociații, apare în cărți şi periodice, ca o indicație a importantei acestui procent pentru mândria lor. Cele 10 procente provin din studiile lui Kinsey efectuate acum 40‑50 de ani. Ce a raportat Kinsey a fost de fapt că 10% din populația masculină a fost mai mult sau mai puțin exclusiv homosexuală timp de 3 ani până a ajuns la maturitate. În datele lui Kinsey, numai 4% dintre bărbați şi 2% dintre femei sunt exclusiv homosexuali pe toată durata vieții. Mai mult, modelul de eşantionare şi intervievare folosit atunci este considerat ca neştiintific astăzi. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 155 ʺStudii mult mai recente indică constant procente mai mici de 10%.ʺ (LeVay, & Nonas, City of Friends, pag. 101‑102) Paglia se prezintă pe sine drept o femeie libertină şi lesbiană. Ea are adversari şi critici printre homosexuali. Citatele provin dintr‑o carte publicată în 1994. ʺDe la începutul carierei mele în mass‑media, i‑am atacat pe activiştii care afirmă că 10% din populație sunt homosexuali – o abatere de la studiile lui Kinsey care arată că 10% din populație au avut unele experiențe de‑a lungul vieții lor.ʺ (Paglia, Vamps & Tramps, pag. 73‑74) ʺCei 10% repetați de mass‑media sunt propagandă pură; ei m‑au îndepărtat de activiştii homosexuali din cauza lipsei lor de scrupule privind adevărul. Fabulațiile şi minciunile lor continuă azi cu îndoielnicele dovezi privind caracterul biologic al homosexualității cu manifestările homosexuale în regnul animalelor.ʺ (Paglia, Vamps & Tramps, pag. 74) Mitul 10% este încă în uz Unii activişti homosexuali menționează acest 10% în afirmații atent formulate. După unii, 1 din 10 indivizi este homosexual. Alții spun că până la 10% sunt homosexuali. ʺDupă unele estimări, cel puțin 1 din 10 adolescenți se luptă cu probleme privind orientarea sexualăʺ (Garofalo, Wolf, Kessel, Palfrey şi DuRant, ʺThe Association Between Health Risk Behaviors and Sexual Orientation Among a School‑based Sample of Adolescents,ʺ pag. 899‑890). Această afirmație a fost făcută într‑un articol din revista Pediatrics, în 1998. La momentul publicării, patru din cinci autori lucrau la Harvard Medical School sau la Harvard School of Public Health. În articol, afirmația apărea ca o referință către un articol din 1992, intitulat ʺSpecial Health Care Needs of Homosexual Youthʺ, apărut în Adolescent Medicine. Timp de peste 30 de ani, activiştii homosexuali au citat în mod repetat acest 10%, din motive politice şi pentru acceptarea socială a homosexualității. Totuşi, putini dintre ei au şi crezut acest mit. Recunoaşterea faptului că procentul de 10% este o minciună a avut loc cu ocazia opiniei juridice prezentate de grupul de asociații pro‑ homosexualitate în anul 2003, la Curtea Supremă, în cazul Lawrence contra Texas, când a fost prezentat un procent mult mai mic. Lectură recomandată: Studiul Kinsey şi alte studii Bibliografie Archer, Bert. The End of Gay (and the death of heterosexuality). Thunderʹs Mouth Press. New York, 2002. Garofalo, MD Robert; Cameron Wolf, MS; Shari Kessel, ScB; Judith Palfrey, MD; and Robert H. DuRant, PhD. ʺThe Association Between Health Risk Behaviors and Sexual Orientation Among a School‑based Sample of Adolescents.ʺ Pediatrics. May 1998, Vol. 101, No. 5, 895‑902. Kinsey, Alfred C., Warren B. Pomeroy, and Clyde E. Martin. Sexual Behavior in the Human Male. W. B. Saunders Company. Philadelphia and London, 1968. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 156 Kirk, Marshall and Hunter Madsen Ph.D., After the Ball How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gays in the 90s. Doubleday. New York, 1989. Laumann, Edward, O., John N. Gagnon, Robert T. Micheal, and Stuart Michaels. The Social Organization Of Sexuality Sexual Practices of the United States. The University of Chicago Press. Chicago & London, 1994. LeVay, Simon & Elisabeth Nonas. City of Friends. The MIT Press. Cambridge, MA, 1995. Paglia, Camille. Vamps & Tramps. Vintage Books. New York, 1994. Voeller, Bruce. ʺSome Uses and Abuses of the Kinsey Scale.ʺ p.32‑38. in McWhirter, David P.M.D., Stephanie A. Sanders Ph.D., and June Machover Reinisch, Ph.D. Homosexuality/Heterosexuality Concepts of Sexual Orientation. Oxford University Press. New York and London, 1990. Kinsey şi revoluția homosexuală Judith Reisman Americanii conferă autoritate ‑ şi miliarde de dolari din impozite ‑ ştiinței, având convingerea că oamenii de ştiință vor aduce contribuții importante societății. De asemenea, există credința că oamenii de ştiință, oameni responsabili şi de încredere, vor avea un comportament etic, în special atunci când lucrează cu subiecți umani.[2] În timp ce prima supoziție a fost adeverită de‑a lungul timpului, încrederea în oamenii de ştiință ca persoane oneste, care merită să se bucure de o încredere nelimitată, nu este susținută de istoria ştiinței americane. Vom analiza îndeaproape rolul doctorului Alfred C. Kinsey, precum şi afirmația sa potrivit căreia 10‑47 la sută dintre americani sunt homosexuali. Procentul anunțat de Kinsey a fost exploatat de Harry Hay, părintele mişcării pentru ʺdrepturile civileʺ ale homosexualilor, atunci când a întemeiat Societatea Mattachine, cerând ca homosexualitatea să nu mai fie privită ca un act de sodomie, ci ca o clasă socială de 10%. Astăzi, numeroşi activişti homosexuali îl menționează pe Kinsey ca fiind părintele mişcării homosexualilor.[3] Ce se întâmplă însă dacă întreaga activitate a lui Kinsey este o fraudă, sau mai rău? Cum stau lucrurile dacă această activitate a fost realizată de cercetători lipsiți de orice etică, care au săvârşit acte infracționale? De pildă, este posibil ca aceşti cercetători să fi desfăşurat experimente sexuale pe copii? Sau să fi permis sau încurajat nişte pedofili să desfăşoare asemenea ʺexperimenteʺ? Posibilitatea ca asemenea lucruri să fi avut loc ‑ iar rezultatele acestor experimente au jucat un rol major în legislația şi în politica publică a SUA ‑ a făcut ca Congresul Statelor Unite să formuleze o lege care să conducă la cercetarea faptelor. Legea se referă la activitatea şi la publicațiile doctorului Alfred Kinsey şi ale colegilor săi (ʺInstitutul Kinseyʺ), realizate la Indiana University din oraşul www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 157 Bloomington, de la sfârşitul anilor 1930 şi până la începutul anilor 1950. Legea este cunoscută sub numele H.R. 2749, ʺLegea Protecției Copilului şi a Eticii în Educațieʺ. Contextul infracțiunii şi a fraudei ʺştiințificeʺ Japonia imperială, Germania nazistă şi Rusia comunistă sunt exemple moderne de regimuri totalitare care au avut cercetători bine pregătiți care şi‑au slujit liderii fără a pune întrebări ‑ cu rezultate înspăimântătoare şi dezastruoase. Pe cât de crude erau acțiunile unor brute ale ştiinței, gen dr. Joseph Mengele, pe atât de educaționale erau materialele vehiculate de colegi, de universități, colegii şi comunități ştiințifice. Mii de cluburi profesionale şi pedagogice, de stat şi private, aveau cunoştință de activitatea ştiințifică inumană şi imorală, dar rareori au formulat un protest. În schimb, colegii de breaslă se plecau reverențios şi chiar îşi doreau să lucreze împreună cu aceşti barbari ai ştiinței. Însă nu numai guvernele totalitare au produs oameni de ştiință imorali. Însuşi guvernul SUA, gândit a fi dintre şi pentru popor, s‑a lăsat înşelat de fantasmele unei ştiințe obiective, nepartinice. (Această încredere în cercetători ca şi clasă morală ʺspecialăʺ îi face pe americani să aprobe experimente pe fetuşi umani şi experiențe cu ADN, precum şi alte jocuri de‑a Dumnezeu). De exemplu, amintiți‑vă de scandalul de la Scoala Willowbrook: Pappworth a publicat Human Guinea Pigs (Cobaii umani), o relatare detaliată a experimentelor descrise în publicații de prestigiu, în care subiecții erau supuşi la o multitudine de proceduri riscante care nu serveau binelui lor. Capitol după capitol, autorul descrie introducerea de catetere şi ace de biopsie în organe importante (vezică, rinichi, inimă, ficat), precum şi afecțiunile rezultate ‑ meningită, spasm, afecțiuni hepatice şi crize cardiace. Subiecții acestor proceduri erau nou‑născuți, copii mici şi copii (atât sănătoşi, cât şi bolnavi), femei însărcinate, deținuți, pacienți pe masa de operație, handicapați mintali, persoane în vârstă sau în fază critică şi pe moarte... fără nici cea mai mică considerație din partea cercetătorilor pentru subiecții lor... experimente care au implicat injectarea virusului hepatitei la copiii retardați mintal de la Scoala Willowbrook din New York.[4] O parte a problemei este faptul că presa oficială este ciudat de tăcută în fata unor asemenea barbarii ştiințifice. Scandalul de la şcoala Willowbrook şi alte abuzuri ştiințifice similare reprezintă o mică parte din infracțiunile ştiințifice nepedepsite care ajung la urechile publicului. De exemplu, iată câteva pasaje din cartea Harry S. Truman and the War Scare (Harry S. Truman şi groaza războiului) din 1948, scrisă de Frank Kofsky (1995): Începând de la sfârşitul anilor 1940, conform unor programe autorizate de Truman, guvernul SUA în mod deliberat a răspândit material radioactiv din avioane sau l‑a împrăştiat pe sol într‑o serie de experimente desfăşurate după război... Opt dintre aceste teste au avut loc în statele www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 158 Tennessee şi Utah, în încercarea de a crea o armă de iradiere la sol. În alte patru teste, radiațiile au fost degajate în aer în New Mexico... În cel puțin patru dintre cele 12 experimente, radiațiile au depăşit limitele planificate inițial....[5] [Şi] toate testele au avut loc între 1948 şi 1952. Implicațiile sunt evidente: aceste ʺexperimenteʺ erau atât de incredibile, încât administrația Eisenhower a decis întreruperea lor... Nouăsprezece băieți retardați mintal, care credeau că participă la un club de ştiință în perioada 1940‑ 1950, au fost hrăniți de fapt cu lapte radioactiv, servit de cercetătorii care doreau să afle mai multe despre sistemul digestiv, relatează ziarul Boston Sunday. ʺCercetătoriiʺ în cauză erau afiliați unor instituții de prestigiu, cum a fi Harvard University şi Massachusetts Institute of Technology; naivii lor subiecți proveneau de la şcoala de stat din Fernald... [Legat de iradierea femeilor însărcinate, pentru a se vedea eventualele rezultate] Cifrele din articolele din Boston Globe s‑au dovedit totuşi a fi departe de adevăr, pentru că numărul femeilor însărcinate, iradiate cu materiale radioactive în timpul acestor ʺexperimenteʺ, se pare că a fost de ordinul a mii... câțiva dintre copiii expuşi la fier radioactiv în timpul sarcinii au murit... Purtătorii de cuvânt ai armatei au recunoscut faptul că 239 de zone populate din Statele Unite au fost acoperite cu bacterii, între 1949 şi 1969. Testele au implicat acoperirea zonelor Alaska şi Hawaii, precum şi oraşele San Francisco, Washington, Key West şi Panama City din Florida. Unele teste au fost mai restrânse, de pildă cele în care bacteriile au fost pulverizate deasupra Pennsylvania Turnpike sau în metroul din New York City. ʺCercetători de prestigiuʺ, scrie Leonard A. Cole, ʺau declarat la audieri că testele erau necorespunzătoare şi periculoase... incidența bolilor a crescut brusc în zonele învecinate acestor teste.[6] A doua parte a problemei constă în faptul că, în lipsa unui public informat care să‑şi conducă propriile afaceri comunitare, ştiința a slujit întotdeauna intereselor finanțatorilor ei. Patronii ştiinței tind să constituie o elită puțin numeroasă, puternică, caracterizată printr‑o atitudine subversivă de tip stat în stat. Dacă experimentele medicale menționate aici sunt greu de acceptat de către public, aceste experimente aberante respectă cel puțin forma ştiințifică şi pot fi refăcute, validate sau respinse. Totuşi, publicul nu înțelege (şi nici cercetătorii nu par să înțeleagă) că aşa‑numita ʺştiință socialăʺ nu e o ştiință, ci mai degrabă ceea ce profesorul Hobbs a denumit ca ʺscientism.ʺ Experimentele asupra comportamentului uman, fără limitele impuse printr‑un protocol ştiințific, sunt uşor de manipulat şi au fost deseori exploatate de cei în funcții de încredere pentru a schimba stilul de viată al americanilor din a doua jumătate a secolului douăzeci. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 159 Cine nu a auzit până acum de experimentele cu sifilis de la Tuskeegee? Dacă nişte cercetători americani lasă în mod voit nişte oameni să moară lent de sifilis, dacă alții infectează femei însărcinate, punând în pericol viata copiilor nenăscuți, dacă alți cercetători lipsiți de morală injectează cu hepatită copii retardați, atunci de ce nu ar putea nişte cercetători americani să‑i învețe pe nişte pederaşti şi pe nişte pedofili anumite ʺtehniciʺ pentru abuzarea sexuală a unor copii, în numele ʺştiințeiʺ? Privind la rece faptele criminalilor ştiințifici ai Americii şi complicitatea comunității ştiințifice, prin tăcere sau sprijin, nu ar putea oare acei cercetători, care de obicei nu se simt îngrădiți de standarde religioase sau de teamă, să însele publicul în ceea ce priveşte numărul bărbaților care au aventuri amoroase sau numărul homosexualilor? Ar putea cercetătorii, alături de colegii lor filantropici, pedagogi şi jurişti, de care îi leagă un gând comun şi aceleaşi porniri sexuale, să țeasă strategii pentru a‑şi folosi considerabila influentă din a doua jumătate a secolului 20 pentru a schimba atitudinea americanilor şi legislația în favoarea propriilor interese? Contextul istoric Truman a preluat funcția de preşedinte în 1945 şi la scurt timp a lansat bomba atomică. Documentele lui Kofsky sugerează faptul că raportul revoluționar al lui Kinsey a servit ca mijloc de abatere a atenției publice. Totuşi, în timp ce bomba atomică a ucis mii de oameni şi a vătămat Japonia de‑a lungul mai multor generații, ʺbomba Kinseyʺ a curmat viețile a milioane de oameni şi a contribuit major la dezintegrarea instituției şcolare, a universităților şi a controlului public în toată America. Bomba atomică din 1945: Al doilea război mondial s‑a încheiat în 1945 după ce America, în frunte cu cercetători ca Robert Oppenheimer, asemenea unui Prometeu modern, a lansat bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Dintr‑odată toată America a fost cuprinsă atât de bucurie, cât şi de vină. Emoțiile au ajuns la paroxism pentru că, alături de imensa uşurare că ʺa mersʺ şi că sângerosul război era încheiat acum, venea şi realizarea faptului că, dacă Dumnezeu a creat pământul, acum ştiința îl poate distruge. Pe de‑o parte, americanii au fost uimiți de capacitatea lui Oppenheimer de a pune capăt războiului. Pe de alta, credința în ei înşişi ca salvatori ai lumii a fost zguduită atât de teama nucleară, cât şi de veştile despre copiii japonezi arsi, toate contribuind la subminarea sentimentului lor de integritate morală. Ajutați de o armată care acum distribuia prezervative, mântuitorii în uniformă ai Europei şi Asiei încălcau promisiunile tării lor puritane. În 1946, soldații americani reveneau acasă, la neveste şi iubite, plini de boli venerice, cu o incidență mai mare decât la epidemia din primul război mondial. Cu toate acestea, epidemia de boli venerice care făcea ravagii peste mări şi țări a fost stinsă în Statele Unite, băieții în călduri, mustind de penicilină, fiind dornici acum de patul conjugal alături de iubitele lor antebelice. Bomba atomică din 1948: Trei ani mai târziu, după zeci de ani de pregătiri clandestine şi o campanie publicitară neobosită, dr. Kinsey lansa ceea ce s‑a numit atunci ʺBomba Kinseyʺ, asupra deja fragilului sentiment de virtute morală al Americii. Învelite în www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 160 etichetă ştiințifică, statisticile măsluite ale lui Kinsey păreau să dovedească că America este o națiune de ipocriți sexuali, de mincinoşi, laşi şi devianți, în ciuda faptului că toate datele lui Kinsey erau respinse de informațiile publice privind sănătatea publicului. În timp ce Armata constata rate fantastice ale bolilor venerice peste graniță, acasă în America nu existau asemenea cifre ridicate pentru avort, violuri sau pentru alte infracțiuni de natură sexuală. Corect sau fals, soldații noştri se poate să‑şi fi dat în petec peste graniță, dar acasă nu mai făceau ce făcuseră acolo. În ciuda incidenței reduse a bolilor venerice şi a sexului extramarital, în ciuda faptului că toți aveau prieteni şi familii credincioase şi morale, America a fost puternic zguduită de datele lui Kinsey. Presa l‑a acuzat pe Kinsey că ar fi pus la cale o diversiune pentru abaterea atenției publice de la avertizările lui Truman privind războiul rece. Kinsey afirma că 98% dintre bărbați şi aproximativ jumătate dintre femei aveau relații sexuale premaritale, că 95% dintre americani erau potențiali infractori sexuali şi că cel puțin 10% dintre bărbați erau homosexuali. Şi, deşi nimeni nu observase că 317 bebeluşi şi copii fuseseră ʺtestațiʺ de către Kinsey pentru obținerea datelor sexuale la copii, educatorii preluau concluziile acestuia ‑ anume că copiii au un instinct sexual încă de la naştere, deci educația sexuală în şcoli (în stilul lui Kinsey) ar trebui să fie obligatorie. Întrebarea pe care ar trebui să ne‑o punem este: Cum a obținut Kinsey statisticile privind sexualitatea infantilă, date care aveau să transforme şcolile, instanțele, presa şi dormitorul? Mai pe scurt, echipa lui Kinsey a participat la abuzarea sexuală a celor 317 bebeluşi şi copii? Redau mai jos ʺTabelul 34. Exemple de orgasm multiplu la băieții pre‑adolescenți. Unele cazuri de frecvente mai mariʺ (Comportamentul sexual al bărbaților, 1948). Cum au fost obținute aceste cifre? Vârsta 5 luni 11 luni 11 luni 2 ani 2.5 ani 4 ani 4 ani 4 ani 7 ani 8 ani 9 ani 10 ani 10 ani www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Nr. de orgasme 3 10 14 7 11 4 6 17 26 7 8 7 9 14 Timp necesar ? 1 h 38 min 9 min 65 min 2 min 5 min 10 h 24 h 3 h 2 h 68 min 52 min 24 h 161 11 ani 11 ani 12 ani 12 ani 12 ani 12 ani 13 ani 13 ani 13 ani 13 ani 14 ani 11 19 7 3 9 12 15 7 8 9 3 11 26 11 1 h 1 h 3 h 3 min 2 h 2 h 1 h 24 min 2.5 h 8 h 70 sec. 8 h 24 h 4 h Cercetările lui Kinsey asupra orgasmului la copii Cercetările doctorului Alfred Kinsey cu privire la orgasmul la copii sunt descrise în Capitolul 5 din cartea sa Comportamentul sexual al bărbaților (1948).[7] Unele dintre concluzii sunt prezentate în tabelele 30‑34. Numărul copiilor din cele cinci tabele sunt 214, 317, 188, 182 şi, respectiv, 28. Vârstele minime sunt un an, două luni, cinci luni (vârstele copiilor nu apar la tabelul 33) şi respectiv cinci luni. Tabelele specifică şi experimentele sexuale; de exemplu, Tabelul 32 vorbeşte despre ʺviteza orgasmului la pre‑adolescenți; durata stimulării; observații cronometrate cu un ceas.ʺ Cum a făcut Kinsey, a instigat sau încurajat asemenea practici? A folosit nişte pedofili pentru a obține datele din Tabelele 30‑34? În cartea sa, din postura de reporter la fata locului, Kinsey nu descrie prea clar ce rol a avut el. Oricum, colegul lui Kinsey, C. A. Tripp, a făcut o declarație edificatoare în timpul unui interviu televizat din 1991: [Reisman] afirmă că datele proveneau de la pedofili, că el [Kinsey] lucra cu pedofili care fuseseră instruiți să folosească cronometre, să înregistreze date, să desfăşoare analize... Aceştia erau observatori instruiți.[8] Se pun două întrebări: Ce fel de instruire (pregătire) primiseră aceşti ʺobservatori instruițiʺ? Şi cine i‑a ʺinstruitʺ? Probabil dr. Tripp sau alții pot răspunde la aceste întrebări. Într‑o analiză apărută în 1991 în revista medicală britanică The Lancet se afirmă: Din punct de vedere ştiințific, există dubii serioase legate de eşantioanele lui Kinsey şi de observațiile imorale, posibil infracționale legate de copii... Kinsey le‑a lăsat foştilor săi colegi datoria de a da nişte explicații.[9] Tripp nu este singurul coleg al lui Kinsey care recunoaşte că de fapt Kinsey a folosit nişte pedofili pentru studiile privind sexualitatea la copii. Un interviu cu dr. Paul www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 162 Gebhard, fost preşedinte al Institutului Kinsey şi co‑autor alături de Kinsey, confirmă această realitate: Întrebare: ʺDeci acolo erau nişte pedofili cu cronometre?ʺ Dr. Paul Gebhard: ʺDa, făceau ce le spuneam noi!ʺ Întrebare: ʺŞi în mod evident, orgasmul a cel puțin 188 copii a fost măsurat cu un cronometru, conform...ʺ Dr. Gebhard: ʺDa, cu un cronometru. Aşa e, îmi amintesc. Nu realizasem că erau atât de mulți.ʺ Întrebare: ʺAceste experimente ale pedofililor asupra copiilor erau teoretic ilegale.ʺ Dr. Gebhard: ʺA, da.ʺ[10] Molestarea copiilor în numele ştiinței În Comportamentul sexual al bărbaților, dr. Kinsey afirma că datele despre cei 317 copii proveneau de la ʺ9 dintre subiecții noştri adulți.ʺ[11] Totusi, dr. John Bancroft, actualul director al Institutului Kinsey, infirmă acest lucru. După ce a examinat datele, dr. Bancroft a indicat că datele din Tabelul 31 au provenit de la un singur subiect adult.[12] Există şi alte cazuri în care concluziile lui Kinsey legate de date numerice ‑ concluzii cu implicații importante, în cazul în care sunt adevărate ‑ sunt considerate astăzi ca fiind manipulate sau false.[13,14,15] O analiză a datelor originale şi a concluziilor lui Kinsey este aşteptată de mult timp.[16,17] ʺObservatorii instruițiʺ ai lui Kinsey îi testau pe bebeluşii de 5 luni pentru orgasme repetate, prin: ...proceduri statistice şi de studiu empirice... care au condus la... observații privind activități sexuale specifice cum ar fi erecție, încordare pelviană şi alte câteva caracteristici ale unui orgasm adevărat, pentru lista celor 317 băieți pre‑adolescenți care include băieți de la 5 luni până la vârsta adolescentei.[18] Orgasmul era definit astfel: Încordare extremă cu convulsii violente: ...ridicare bruscă şi zvâcnire a corpului... gâfâieli... încleştare a mâinilor, grimasă, uneori cu limba afară; spasm al întregului corp sau al unor porțiuni... mişcare violentă a penisului... gemete, icnituri sau plânset violent, uneori cu multe lacrimi (în special la copiii mai mici)... râset isteric, vorbit, reacții sadice sau www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 163 mazochiste... tremur extrem, amețeală, pierderea culorii şi uneori leşin... unii resimt o durere mare şi uneori țipă... dacă penisul este numai atins... unii, înainte de producerea orgasmului, tind să se îndepărteze de partener şi fac eforturi să evite paroxismul, deşi obțin o anumită plăcere din respectiva situație.[19] Lester Caplan, de la Consiliul American de Pediatrie, a analizat capitolul 5 din cartea lui Kinsey şi a remarcat: ʺUn om nu poate face aceasta cu atât de mulți copii. Aceşti copii trebuie ținuți sau legați, altfel nu vor răspunde voluntarʺ[20] în special dacă totul se înregistrează video.[21] Experimentele cu copii au fost neobişnuit de lungi. Kinsey afirmă că după două ore ʺ[adultul] oboseşte iar calitatea înregistrărilor scade.ʺ[22] Totuşi, Kinsey vorbeşte despre ʺinterviuriʺ orgasmice de 24 de ore la copii de 4, 10 şi 13 ani; de 10 ore la un băiat de patru ani, de opt ore la unul de nouă şi unul de 13 şi aşa mai departe.[24] Interviul cu dr. Gebhard oferă mai multe detalii despre aceste tehnici.[25] Dr. Kinsey a declarat chiar că unii observatori ʺau provocat erecții [copiilor]...pe perioade de luni sau ani,ʺ[26] dar că echipa lui Kinsey nu i‑a intervievat ʺpe cei psihotici, care aveau o memorie slabă, care aveau halucinații sau fantezii capabile să afecteze rezultatele.ʺ[27] Ce fel de oameni erau cei din echipa lui Kinsey? Se pune întrebarea: Cine a făcut aceste experimente? Aşa cum am arătat, echipa lui Kinsey a inclus şi o serie de ʺobservatori instruițiʺ. Iată cuvintele lui Kinsey: Am obținut date mai bune de la bărbați adulți care avuseseră contacte sexuale cu băieți mai mici şi care, pe baza experienței lor de adult, puteau recunoaşte şi interpreta reacțiile băieților. Din nefericire... [numai] 9 dintre subiecții noştri adulți au observat un orgasm. Unii dintre aceşti adulți sunt persoane instruite, care au ținut jurnale sau alte evidente pe care ni le‑au pus la dispoziție... cu referire la 317 pre‑adolescenți care au fost fie observați masturbându‑se sau... fiind cu alți băieți sau adulți.[28] Există câteva întrebări grave la care ar trebui să răspundă directorii de la Institutul Kinsey ‑ pentru că modelul lui Kinsey se pare că este cel mai influent model pentru educația sexuală predată astăzi în şcolile americane. Din acest motiv este importantă ancheta propusă de Congresul SUA. Cum a ştiut echipa lui Kinsey că un băiețel de 11 luni a avut 10 orgasme într‑o oră? (Vezi Tabelul din acest articol.) Cum au verificat aceste date? Unde erau părinții copiilor? S‑a încercat identificarea copiilor? Cine au fost subiecții din Tabelul 34?[29,30] Cu siguranță, aceştia nu erau copiii prezentați în fotografiile distribuite presei, cum ar fi fetita de aproximativ patru ani care se joacă inocent cu ʺunchiul Prockʺ. Mai mult, dr. Gebhard a afirmat într‑o scrisoare adresată mie că ei nu au urmărit evoluția ulterioară a acestor copii pentru că era ʺimposibil sau prea costisitor.ʺ[31] Ulterior Gebhard a spus că Kinsey a avut dreptate, unii copii au fost monitorizați şi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 164 ʺavem câteva numeʺ ale copiilor.[32] Totuşi, nu avem răspunsul la întrebarea ʺUnde sunt copiii din Tabelul 34?ʺ Este acum la latitudinea Congresului SUA să afle ce s‑a petrecut de fapt la Institutul Kinsey. H.R. 2749 ‑ Legea Protecției Copilului şi a Eticii în Educație din 1995 ‑ este o lege menită să stabilească dacă cele două cărți principale ale lui Kinsey referitoare la comportamentul sexual ʺsunt rezultatul unei fraude sau al unei infracțiuni penale.ʺ Evident, ar fi util să se strângă toate datele despre activitatea lui Kinsey şi a colegilor săi, ca apoi acestea să fie făcute publice într‑o manieră responsabilă. Există nişte întrebări legate direct sau indirect de H.R. 2749: · Au acționat Kinsey şi colegii lui într‑o manieră etică atunci când au colectat şi publicat date despre subiecți umani, în special copii? Separat de considerațiile etice, şi‑au analizat şi publicat datele corect din punct de vedere ştiințific? Au fost solicitate, folosite şi raportate corect fonduri federale? Cele trei răspunsuri de mai sus indică o încălcare a legilor federale ale SUA? · · · Dacă informațiile strânse şi publicate de Kinsey se dovedesc a fi eronate sau a fi implicat acțiuni penale, care sunt atunci implicațiile asupra utilizării acestor informații în ştiință, educație, legislație şi politica publică? În mod specific, în ce măsură ar trebui guvernul federal[33] să finanțeze sau să oprească publicarea şi folosirea acestor informații? Cifrele lui Kinsey privind homosexualitatea Având în vedere cele de mai sus, este şocant că, aproape peste noapte, după lansarea cărții lui Kinsey (şi după o succesiune de întâlniri publice organizate anterior la Institutul Kinsey pentru reporterii favorabili), au răsărit o suită de cărți, articole, filme, ştiri, desene animate, emisiuni radio şi TV ca parte a unei campanii publicitare menite să instituționalizeze afirmațiile lui Kinsey. Americanii îl credeau ʺpe cel mai faimos om din ultimii zece aniʺ, în sensul că societățile primitive şi permisive din punct de vedere sexual erau mai fericite decât domnul şi doamna Jones. A crede orice lansează pe piață aceşti oameni şi discipolii lor înseamnă a avea încredere în cei care folosesc un limbaj ştiințific pentru a‑şi urmări interesele personale, criminale şi/sau sexuale. Astfel, indiferent de cifrele lansate de Kinsey cu privire la procentul homosexualilor în societate, toate acestea devin automat la fel de false ca şi datele despre sexualitatea infantilă. Kinsey a fost nu numai părintele revoluției sexuale, după cum s‑a exprimat Hugh Hefner (fondatorul revistei Playboy), ci şi al revoluției homosexuale. Harry Hay i‑a conferit acest merit atunci când a citit în 1948 că Kinsey a descoperit că 10% dintre bărbați ar fi homosexuali. Urmând aceeaşi rețetă de succes a mişcării pentru drepturile negrilor, Hay, un comunist cu state vechi în activismul social, a declarat că 10% www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 165 constituie o forță politică ‑ o ʺminoritate sexualăʺ capabilă să pretindă ʺdrepturiʺ. Având acum în mână datele lui Kinsey, Hay a fondat Societatea Mattachine. Dar 26% (1.400) dintre subiecții adulți ai lui Kinsey erau deja ʺinfractori sexualiʺ.[34] Pe baza datelor disponibile, alți 25% erau deținuți; alții erau ʺpeştiʺ, ʺspărgătoriʺ şi ʺhoțiʺ; aproximativ 4% erau cocote masculine şi borfaşi; câteva sute erau activişti homosexuali din diferite baruri pentru homosexuali din întreaga tară.[35] Acest grup de scursori şi devianti sociali a devenit reprezentativ pentru echipa lui Kinsey. ʺAjutatăʺ de o presă adecvată, lumea a ajuns să creadă ceea ce i se spunea de către cercetătorii noştri de marcă ‑ anume că perversiunile sexuale sunt la ele acasă în America şi că educația sexuală şi legile trebuie schimbate pentru a reflecta ʺrealitateaʺ lui Kinsey. După lansarea cărții Kinsey, Sex and Fraud,[36] directorul de atunci al Institutului Kinsey, dr. June Reinisch, a inițiat o acțiune ʺCONFIDENȚIALĂʺ, prin care răspândea în masă un material de 87 de pagini conținând critici la adresa autoarei Judith Reisman. Una dintre acuzațiile pe care Reinisch voia să le repudieze era aceea că procentul lui Kinsey ‑ 10‑47% dintre bărbați sunt homosexuali ‑ fusese în mod fraudulos generalizat la ʺpublicul largʺ. (Cifrele lui Kinsey despre homosexualitate fuseseră dovedite complet false în 1948 de către Albert Hobbs et al, precum şi de alți câțiva cercetători de atunci încoace.) În scrisoarea ei către fostul director al Institutului şi co‑autor alături de Kinsey, dr. Paul Gebhard, Reinisch nega culpabilitatea echipei lui Kinsey în cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor şi declara că echipa nu realizase niciodată acele experimente. Reinisch i‑a solicitat ajutorul lui Gebhard pentru a o discredita pe Reisman. Ea a scris: Mai departe, cu privire la eşantioane şi la generalizarea concluziilor la ansamblul populației, în cele două volume Kinsey arată foarte clar la care date şi la care grup se referă pentru a‑şi formula concluziile. El nu a folosit niciodată date de la eşantioane speciale, obținute de la populații cum ar fi homosexualii sau deținuții, pentru a face generalizări pentru publicul larg.[37] Din nefericire, dr. Gebhard i‑a răspuns lui Reinisch pe 6 decembrie 1990 că se înşela şi că Kinsey chiar se folosise de ʺcomunitatea homosexualilorʺ, a pedofiliilor şi de deținuți pentru a generaliza la populația Americii. Gebhard scrie: În scrisoarea dvs. din 3 decembrie, pe care ați trimis‑o mai multor persoane printre care şi mie, respingeți afirmațiile lui Judith Reisman referitoare la Kinsey şi la Institut. Totuşi, mi‑e teamă că ultimul paragraf de pe pagina 1 ar putea să vă pună într‑o postură dificilă dacă ar fi văzut de Reisman. Astfel, doresc să vă informez pentru a vă lua precauțiile necesare. Paragraful se încheie cu afirmația: ʺEl nu a folosit niciodată date de la eşantioane speciale, obtinute de la populații cum ar fi comunitatea homosexualilor sau deținuți pentru a generaliza la publicul larg.ʺ Această afirmație este incorectă. Kinsey chiar a inclus deținuți în eşantionul folosit de el pentru Sexual Behavior in the Human Male... www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 166 Cât despre generalizarea la întreaga populație, în primul său volum Kinsey a făcut o generalizare la întreaga populație a SUA. Vedeți, de pildă, tabelele de la pagina 188 şi 220 unde face extrapolări evidente la Statele Unite... Îmi pare rău, dar nici dvs. şi nici personalul dvs. nu păreți familiarizați cu prima carte a lui Kinsey şi nici cu The Kinsey Data, dat fiind că faceți această afirmație eronată în scrisoarea dvs.[38] Concluzie Kinsey este un exemplu elocvent în care orientarea personală a influențat ştiința şi morala în societate. Ce motive ar fi putut conduce la fraudarea datelor şi la a afirma că jumătate dintre bărbații americani ar fi homosexuali? Probabil propriile dorințe ale lui Kinsey, pe care el le‑a cuantificat pentru a plăsmui o ʺrealitateʺ după propriile lui vise. A fost oare Kinsey un homosexual sau un pedofil ascuns? În trecut, frauda ştiințifică era justificată prin motive economice şi politice, însă la Kinsey, nu cumva ʺştiințaʺ sa era un produs al moralității şi al înclinațiilor sale sexuale? Dacă aşa stau lucrurile, cu siguranță nu a fost el ultimul. În ultimii ani, lumea a văzut şi alți ʺoameni de ştiințăʺ (Hamer, LeVay, Pillard et al) ale căror realizări nu prezintă nici urmă de obiectivitate şi care par mai degrabă să‑şi justifice comportamentul prin ʺstudiileʺ lansate pe piață. Dacă aceşti cercetători ar fi lansat concluzii despre libelule, despre faună sau despre asteroizi, atunci nu ar fi fost nici un motiv de îngrijorare; totuşi, frauda stă în faptul că, într‑o societate în care ştiința este religia preferată (o religie în care nu există păcat) iar oamenii de ştiință sunt preoți ‑ cuvintele acestor oameni sunt o adevărată Evanghelie (indiferent de ce bază au, dacă au) în domenii atât de importante cum este sexualitatea. Din nefericire, lumea ştiințifică şi Occidentul în general au înghițit găluşca lui Kinsey. Indiferent de orientarea sexuală a lui Kinsey, cercetătorii şi profanii trebuie să ştie că el a realizat un studiu de neconceput referitor la sexualitatea copiilor. Datele Institutului Kinsey referitoare la orgasmul la copii sunt, în cel mai bun caz, o invenție sau, în cel mai rău caz, rezultatul molestării unor copii. În ambele cazuri, Institutul Kinsey se face vinovat de activitate penală iar constatările lor sunt suspecte şi înşelătoare. De asemenea, lucrurile trebuie reevaluate pentru că Kinsey a deturnat un întreg domeniu ştiințific pentru aproape jumătate de secol, lăsând în urmă un prejudiciu de nedescris pentru familii, relațiile umane şi sufletul omului. Controlul informațiilor despre sexualitate s‑a aflat prea mult timp în mâna celor ca Kinsey ‑ cercetători imorali, oameni fără conştiință sau onoare, care au născut un bastard de revoluție sexuală. În aceste condiții, nu ar trebui să fie nici o surpriză pentru cei din campusurile universitare şi din sălile de tribunal că poporul american l‑a urmat pe Kinsey şi pe discipolii acestuia, cu toții devenind rigizi la ideea de conştiință şi onoare. Este evident că agresiunile sexuale şi hedonismul au cale mai liberă în societatea noastră de după Kinsey decât înainte. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 167 Indiferent de înclinațiile şi motivațiile sexuale ale lui Kinsey, după al doilea război mondial Kinsey a început să acționeze la unison cu o serie întreagă de educatori, jurişti şi specialişti revizionişti, care au stabilit împreună cu sponsorii lor care trebuie să fie calea de urmat de către America, prin intermediul sistemului educațional (viitorul) şi al celui juridic (standardul de judecată). Anterior rapoartelor Kinsey, legislația americană incrimina sodomia, adulterul, desfrâul şi faptele similare, iar cei care le săvârşeau erau declarați indezirabili. După Kinsey, fapte care erau înainte infracțiuni au început să devină acceptabile, alături de cei ce le înfăptuiau. Noul sistem legislativ l‑a folosit pe Kinsey ca autoritate ştiințifică supremă şi astfel a îndreptat America într‑o direcție descendentă, astăzi fiind promovată o întreagă panoplie de deviații sexuale specifice trecutului primitiv al omenirii. În transformările care au urmat războiului, Kinsey a remodelat felul în care lumea privea sexualitatea şi a separat sexualitatea de funcția ei procreațională, formulând o nouă sexualitate liberă, egocentrică şi recreațională. Kinsey trăieşte şi domneşte astăzi în sălile de clasă din aproape întreaga lume. Cele Zece Porunci au fost date afară din scoli pentru a se face loc proiectului ʺunu din zeceʺ al lui Kinsey, iar ʺprima nocteʺ ‑ obiceiul medieval prin care un lord local altera inocența, modestia şi virtutea unei tinere (obicei redat în filmul Braveheart) este astăzi o practică larg acceptată în micul nostru sat planetar. Se poate spune că Kinsey şi‑a vândut sufletul pentru a‑şi câştiga un loc în istorie, însă a venit vremea ca sufletul Americii să fie luat înapoi de la cei care, prin intermediul unei ştiințe frauduloase şi criminale, l‑au condus în minciună. S‑au împlinit cincizeci de ani de când Kinsey şi‑a împrăştiat otrava asupra întregii lumi. Să dăm perdeaua la o parte şi să evaluăm cum trebuie întreaga activitate a lui Kinsey. Note de subsol [1]The Institute For Media Education, Box 7404, Arlington, Virginia, 22207. [2]Editorial din revista Science, 9 ianuarie 1987. [3]Vezi Long Road to Freedom: The Advocate History of the Gay and Lesbian Movement, ed. Mark Thompson, Stonewall Inn Edition, New York: St. Martinʹs Press, 1994, pag. 22, 59‑ 60, 102, 164. [4]The Lancet (aprilie 1971), preluat din raportul Departamentului de Sănătate şi Servicii pentru Populatie ʺProtectia subiectilor umaniʺ, FR 52880, 23 noiembrie 1982. [5]Frank Kofsky, Harry S. Truman and the War Scare of 1948, New York: St. Maritnʹs Press (1995), p. xvii. [6]Ibid., pag. xix. [7]Paginile principale din volumul din 1948 al lui Kinsey ‑ Male, pag. 157‑192, ʺEarly Sexual Growth and Activity.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 168 [8]ʺThe Donahue Showʺ, înregistrare, 5 decembrie 1990. [9]The Lancet, 2 martie 1991, pag. 547. [10]Discutie telefonică înregistrată între J. Gordon Muir, editor al cărtii Kinsey, Sex and Fraud, şi Paul Gebhard în data de 2 noiembrie 1992. [11]Volumul Male, pag. 177: Cei nouă bărbați ʺau observat asemenea orgasm. Unii dintre aceşti adulți sunt persoane instruite, care au ținut jurnale sau alte evidente pe care ni le‑au pus ulterior la dispoziție; şi de la ei avem informațiile despre cei 317 pre‑ adolescenți care au practicat fie masturbare, fie au fost urmăriți în contact cu alți băieți sau adulți.ʺ The Washington Post (8 decembrie 1995, pag. F1, F4) îl citează pe dr. Bancroft: ʺKinsey dă impresia că datele au provenit de la trei sau patru bărbați, dar era doar unul.ʺ El speculează că Kinsey ʺa acționat aşa pentru că se temea de reacția publicului la aflarea vestii că datele cu care lucra el proveneau de la un infractor sexual.ʺ În alt loc Bancroft este citat afirmând ʺAm studiat datele pe care se bazează aceste tabele şi sunt aproape sigur că datele pentru toți cei 317 copii provin de la un singur adult...ʺ (19 septembrie 1995, Indianapolis Star, A1, A4), etc. [12]The Indianapolis Star, 19 septembrie 1995, pag. 4, col. 1, ʺun cercetător mai în vârstă.ʺ [13]Practici cum ar fi ʺforțareaʺ unor răspunsuri corecte din partea subiecților şi sugerarea ideii că investigatorii ar putea găsi un mijloc pentru a trata datele în caz că sunt nemulțumiți de răspunsuri, nu au nimic de‑a face cu ştiința adevărată, volumul Male, Op. cit., pag. 55. [14]Ibid., pag. 58. [15 ]Pomeroy, Wardell, Dr. Kinsey and The Institute For Sex Research. Harper & Row, New York (1972), pag. 208‑209. ʺPână în 1946, el, Gebhard şi cu mine intervievasem cam 1.400 de deținuți (agresori sexuali) din mai multe închisori din vreo zece state.ʺ (La această pagină Pomeroy remarcă explicația lui Kinsey că toți bărbații americani sunt nişte infractori sexuali virtuali, prin lege, şi de aici nevoie de a abroga legislația referitoare la infracțiunile sexuale). Datele lui Kinsey includeau devianți sexuali şi deținuți, prezentați ca reprezentând americanul de rând. Fosta directoare a Institutului Kinsey, dr. June Reinisch scrie că Kinsey ʺnu a folosit niciodată date de la eşantioane speciale obținute de la populații cum ar fi comunitatea homosexualilor sau deținuți, pentru a generaliza la publicul largʺ iar dr. Gebhard i‑a răspuns ʺMi‑e teamă că ultimul paragraf de pe pagina 1 ar putea să vă pună într‑o postură dificilă dacă ar fi văzut de Reisman... Kinsey chiar a inclus deținuți în eşantionul folosit de el pentru Sexual Behavior in the Human Male.ʺ [16]Vezi Maslow şi Sakoda, ʺVolunteer Error in the Kinsey Study,ʺ Journal of Abnormal and Social Psychology, 47, 1952 (pag. 259‑ 262). [17]Scriind în Our Sexuality, (editia a 2‑a), Menlo Park, California: The Benjamin/Cummings Publishing Co. sexologists, Crooks & Baur, oferă o opinie sexologică asupra termenului ʺobservare directăʺ: O a treia metodă pentru studierea www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 169 comportamentului sexual este observarea directă. [subliniat în original.] Acest tip de cercetare variază ca formă şi detalii, mergând de la studii de laborator care observă şi înregistrează răspunsurile sexuale, la observarea participantului în timpul unor activități sexuale ale acestuia alături de cercetătorʺ (pag. 64). [18]Kinsey, volumul Male, pag. 181. [19]Ibid., pag. 160‑161. [20]Scrisoare către Judith Reisman de la Lester Caplan (Baltimore, Maryland), diplomat, Comitetul American de Pediatrie, privind datele despre copii. [21]Vezi proba E, scrisoarea lui Pomeroy către Reisman, par. 2: ʺUnele dintre aceste surse s‑au adăugat la înregistrările lor scrise, verbale şi, în unele cazuri, video.ʺ Institutul Kinsey este vizat pentru că deține o selecție de filme şi fotografii cu pornografie infantilă. [22]Kinsey, volumul Male, pag. 181. [23]Ibid., pag. 180. [24]ʺA fost Kinsey un impostor şi un pervers?,ʺ The Village Voice, 11 decembrie 1990, p. 41. [25]Op. cit. fn #9. [26]Kinsey, volumul Male, pag. 177. Mai mult, aşa cum arată Lewis Terman în materialul său despre Kinsey: ʺAutorul prezintă (pag. 39) ʺcâteva suteʺ de persoane care reprezentau ʺgrupuri infracționale: cocote masculine, prostituate, contrabandişti, peşti, deținuți, hoți şi spărgători. La rândul lor, aceştia au adus cu ei pentru studiu alții de teapa lor, dar nu ni se spune cât de mulți. Terman remarcă şi că subiecții de studiu proveneau printre altele de la ʺo scoală de stat pentru handicapați mintal, două cămine de copii şi două case pentru mamele singure... plus ʺpeste 1.200 de indivizi condamnați pentru agresiuni sexualeʺ (Lewis Terman, Sexual Behavior in American Society: An Appraisal of the First Two Kinsey Reports, NYC: W.W. Norton & Co., 1955, pag. 447). [27]Ibid., pag. 37. [28]Ibid., pG. 177. Sublinierea autoarei. [29]După ce am pus aceste întrebări în 1981, Institutul Kinsey a lansat o campanie de 12 ani pentru a‑mi boicota cercetările. Au trimis peste tot un material de 87 de pagini cu titlul ʺconfidențialʺ. [30]Dincolo de Kinsey, Sex and Fraud (1990), recentul documentar The Children of Table 34 (Copiii din Tabelul 34) narat de Ephrem Zimbalist Jr. este un instrument foarte important pentru a înțelege felul în care au fost folosite datele lui Kinsey pentru a‑i minți pe americani. Filmul prezintă istoria fraudei lui Kinsey şi îl indică pe Kinsey ca părinte al activismului homosexual şi al educației sexuale din şcolile de astăzi. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 170 [31]Scrisoare lui Gebhard către mine, 11 martie 1981. [32]În volumul Male, Kinsey descrie traumele copiilor (pe care le interpreta ca fiind orgasme), pretinzând că ar avea date şi despre ʺun procent redus de băieți mai mari şi adulți care au aceste reacții şi ulterior, de‑a lungul vieții,ʺ pag. 161. Gebhard spune şi că ei au nume, Op. cit. fn #9. [33]În majoritatea comunicatelor lor de presă recente, Indiana University neagă că ar fi primit fonduri federale care au fost folosite pentru subvenționarea lui Kinsey. Totuşi, pe lângă alte subvenții, în 1937 Institutul Național pentru Sănătate Mintală a acordat aproximativ 50.000 de dolari pe an timp de trei ani Institutului Kinsey, câțiva ani înainte de finalizarea studiului acestuia despre sexualitate. Mai mult, mai multe milioane de dolari provenind de la instituții scutite de impozite au fost direcționate către cercetările lui Kinsey, în timp ce alte milioane de fonduri statale şi federale continuă să fie îndreptate către Institutul Kinsey. ʺÎn 1957, sub conducerea lui Gebhard, s‑au identificat noi surse de finanțare federală şi privată... În anii 1970, cu finanțarea de la Institutul Național de Sănătate Mintală, Institutul Kinsey şi‑a putut crea un serviciu de informații,ʺ Raportul SIECUS, Septembrie 1985, 6‑7. În brosura oficială, Institute for Sex Research, Indiana University (1970) se afirmă: ʺVeştile despre eforturile lui Kinsey a ajuns la Comitetul Național pentru Cercetarea Sexualității atunci când el a solicitat o finanțare... la sfârşitul anilor 1940 [şi a primit] 1.600 de dolari, fonduri furnizate de Divizia Medicală a Fundației Rockefeller.... a crescut la 7.500 dolari.... în 1946 a ajuns la 35.000 dolari... Institutul Național pentru Sănătate Mintală a acordat Institutului primul dintr‑o serie de granturi destinate să continue în timp şi să constituie un sprijin financiar major pentru cercetările Institutului. Un tribunal districtual a decis că Institutul poate să importe în scopuri ştiințifice orice fel de materiale erotice şi a permis ca aceste materiale să fie trimise prin postă... un moment de răscruce pentru relațiile dintre ştiință şi lege.ʺ pag. 3, 6. [34]Wardell Pomeroy, Dr. Kinsey and the Institute for Sex Research, New York: Harper and Row (1972), pag. 208. [35]Ibid. Vezi şi biografia de la BBC a lui Kinsey din 7 august 1996. [36]Judith Reisman, Kinsey, Sex and Fraud (Lafayette, Louisiana: Huntington House, 1990). Revista medicală britanică, The Lancet, afirmă: ʺÎn Kinsey Sex and Fraud, dr. Judith Reisman şi colegii ei dărâmă fundația celor două rapoarte [Kinsey].ʺ [37]Scrisoare către Paul Gebhard, 3 decembrie 1990. [38]Scrisoare către Paul Gebhard, 6 decembrie 1990. Ambele scrisori sunt probe oficiale în instanță. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 171 Judith Reisman, Preşedinte al Institutului pentru Educație Media, si‑a obținut doctoratul în Comunicare la Case Western Reserve University. Este autoarea raportului privind prevenirea delicventei juvenile redactat pentru Departamentul de Justiție al SUA, cu titlul ʺImages of Children, Crime and Violenceʺ (Imagini ale copiilor, crimei si violentei, 1989), precum si al cărților Kinsey, Sex and Fraud (Kinsey, sexul si frauda, 1990) si Soft Porn Plays Hardball (Pornografia soft joacă tare, 1991). A apărut în publicațiile ştiințifice Ethology and Sociobiology, The New Universities Quarterly (Anglia), The New York University Review of Law and Social Change, si a redactat capitole si materiale pentru numeroase texte academice, manuale si cărți. Sursa: www.drjudithreisman.com Raportul Kinsey şi alte studii În 1948, un anume Alfred Kinsey a publicat lucrarea Comportamentul sexual al bărbaților, care prezenta constatările sale după intervievarea a 5.300 de americani. Constatările sale, în special cele legate de homosexualitate, au şocat sensibilitățile americanilor: 37% dintre subiecții săi recunoscuseră că au avut cel puțin o experiență homosexuală de la adolescentă încoace, iar 10% pretindeau că erau homosexuali de cel puțin trei ani. Vestea s‑a răspândit ‑ zece la sută dintre bărbați sunt homosexuali! Cunoscând puterea cifrelor, activiştii homosexuali au tot repetat această statistică până a devenit o axiomă: unu din zece bărbați este homosexual; homosexualitatea ar fi deci mult mai obişnuită decât am crede noi. Conceptul a devenit extrem de folositor pentru activiştii homosexuali care, după câțiva zeci de ani, întrebau retoric cum poate crede cineva că zece la sută din populație este anormală. Cine era însă Kinsey? Mulțumită psihologului dr. Judith Reisman, ştim astăzi că Alfred Kinsey cu al său ʺraportʺ a fost un impostor. Kinsey, profesor de zoologie la University of Indiana, pretindea a fi un familist conservator. În realitate, el abuza de copii şi a fost un homosexual pervers care îşi seducea studenții şi îşi forța soția să joace în filme pornografice realizate acasă. Mai mult de 25% din subiecții săi erau prostituate şi deținuți, printre care numeroşi condamnați pentru agresiuni sexuale. Kinsey însuşi a murit prematur din cauza unei boli asociate cu masturbarea în exces. Cifra de 10% lansată de Kinsey s‑a dovedit a fi complet inexactă. Wardell Pomeroy, unul dintre colegii lui Kinsey, recunoştea în 1972 că manipularea subiecților era o practică comună în colectarea datelor. Sursa: Wardell B. Promeroy, Dr. Kinsey şi Institutul pentru Cercetări Sexuale (New York: Harper şi Row, 1972), pag. 97‑137. În 1966, un studiu aleatoriu pe 1.873 de tineri englezi cu vârste între 15 şi 19 ani anunța că 7% dintre bărbați şi 3% dintre femei se angajaseră în relații homosexuale. Sursa: Schofied, M. ʺComportamentul sexual la tineri,ʺ 1965 Londra: Cox şi Wyman. Într‑un studiu din 1966 al Institutului Kinsey, nepublicat, citat de Paul Gebhard într‑un articol din 1972, numai 8% dintre bărbați şi 1% dintre femei declarau că au avut o www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 172 activitate homosexuală post‑pubertate. Potrivit lui Gebhard (un apropiat al lui Kinsey), acest studiu se baza pe un eşantion de 593 bărbați şi 584 femei intervievate de National Opinion Research Center de la Universitatea din Chicago. Sursa: Gebhard,pag. H., ʺIncidența homosexualității în Statele Unite şi Europa Occidentală,ʺ Institutul Național de Sănătate Mintală, Biroul pentru Homosexualitate: Raport Final şi documente de bază. 1972 Rockville, MD: NIMH, pag. 22‑29. Într‑un studiu național aleatoriu pe 3.018 de adulți, realizat în 1970, 2,4% dintre bărbați şi 1,8% dintre femei declarau că au ʺdestul de desʺ relații homosexuale. Sursa: Kissassen, A.D., Williams, C. J. şi Levitt, E. E., ʺSexualitate şi moralitate în oraşele S.U.A.,ʺ CT: Wesleyan University Press, 1989. Patru studii naționale separate, realizate în S.U.A. în 1970, 1988, 1989 şi 1990 de către National Opinion Research Center (pe un total de 7.408 subiecți) au relevat o incidență totală de 1,8% care au avut relații sexuale bărbat‑bărbat în decursul anului anterior, din care 3,3% declaraseră că au avut relații homosexuale ʺocazionalʺ sau ʺdestul de desʺ ca adulți, iar 5‑7% avuseseră o aventură homosexuală în decursul vieții. Mai puțin de 0,5% din populație avuseseră relații bisexuale într‑un an. Sursa: Robert Fay et al., “Prevalența şi modelele de contacte de acelaşi sex între bărbați,” Science 243 (20 ianuarie 1989): 338‑ 48: S.M. Rogers şi C.F. Turner, “Contactele sexuale bărbat‑bărbat în S.U.A.: Constatări din cinci studii, 1970‑1990, Jurnalul de Cercetări privind Sexualitatea, 28 noiembrie 1991, pag. 491‑519. Un studiu din 1984 pe 2.787 de subiecți cu vârsta între 13 şi 18 ani, care mergeau la diferite spitale din 10 oraşe, anunța că 3,1% dintre bărbați şi 0,5% dintre femei avuseseră o activitate homosexuală în decursul anului anterior. Sursa: Stuffman, A.R. şi Earis, F., ʺRiscuri comportamentale pentru infecția cu virusul imuno‑deficientei umane (HIV) la pacienții adolescenți,ʺ Pediatrics 1990: vol. 85: pag. 303‑310. Un studiu național realizat în Australia în 1986 anunța că 11,2% dintre bărbați avuseseră ʺodatăʺ o relație homosexuală şi 6,1% avuseseră o asemenea relație ʺîn anul precedent.ʺ Procentul pentru femei era de 4,6% pentru ʺodatăʺ şi de 2,7% pentru ʺîn anul precedent.ʺ Sursa: Ross, M. W., ʺPrevalența factorilor de risc pentru infecția cu HIV în Australia,” Medical Journal of Australia 1988: vol. 149: pag. 362‑365. Un studiu din 1986‑1987 pe 36.741 adolescenți americani raporta că 1% avuseseră o experiență homosexuală în anul precedent (1,6% băieți şi 0,9% fete), iar cei care declarau o orientare homosexuală reprezentau 0,7% pentru băieți (plus 0,8% bisexuali) şi 0,2% pentru fete (plus 0,9% bisexuale). Sursa: G. Remafedi et al., “Demografie orientării sexuale la adolescenți,” Pediatrics 89, no. 4, pt. 2 (aprilie 1992): pag. 714‑21. Într‑un studiu din 1987 efectuat asupra a 540 internări consecutive într‑un spital din statul american Virginia, 1,9% dintre eşantionul de bărbați au declarat că au avut relații homosexuale în ultimii 10 ani. Sursa: Gordin, F, M., Gilbert, C., Hawley, H.P. şi Willoughby, A., “Prevalența HIV la internările în spital: Implicații pentru testarea obligatorie şi precauțiile universale,” Journal Infectious Diseases 1990: vol. 161: pag. 14‑ 17. 173 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Un studiu danez realizat în 1987 anunța că dintre 1.155 bărbați între 16 şi 55 de ani, numai 2,9% declaraseră că au avut ʺun fel de relație sexuală cu unul sau mai mulți bărbați.ʺ Sursa: Schmidt, K. W., Krasnik, A., Brendstrup, E., Zoffman, H., şi Larsen, S. O., ʺIncidența comportamentului sexual legat de riscul de infectare cu HIV,ʺ Danish Medical Bulletin 1989: vol. 36: pag. 84‑88. Un studiu din 1987 pe 6.300 adulți norvegieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 60, constata că 3,5% dintre bărbați şi 3,0% dintre femei declarau că au avut o experiență homosexuală de‑a lungul vieții. Studiul constata şi că 0,9% dintre bărbați şi femei declarau o activitate homosexuală în ultimii 3 ani. Sursa: Sundet, J. M., Kvalem, L. L., Magnus,pag., şi Bakketeig, L. S., ʺPrevalența comportamentului sexual cu risc la populația generală din Norvegia.ʺ The Global Impact of SIDA, NY: Liss, 1990. Un alt studiu din 1987 realizat pe 785 adulți englezi cu vârste între 16 şi 64 ani anunta că 0,6% dintre bărbați şi 0,7% dintre femei declaraseră că au avut relații sexuale cu o persoană de acelaşi sex. Sursa: Johnson, A. M., Wadsworth, J., Elliott,pag., Prior, L., Wallace,pag., Blower, S., Webb, N. L., Heald, G. I., Miller, D. L., Adler, M. W., şi Anderson, R. M., ʺUn studiu pilot privind stilul de viată pe un eşantion aleatoriu din populația Marii Britanii,ʺ SIDA 1989: vol.3: pag.135‑141. Un studiu din 1988 pe 1.880 bărbații între 15 şi 19 ani constata că 0,3% avuseseră o relație homosexuală în anul precedent (1,4% o singură dată în viată) iar 0,5% declarau o orientare homosexuală (plus 1% bisexuali). Sursa: L. Ku, F.L. Sonenstien şi J.H. Pleck, “Modele de comportamente preventive şi cu risc HIV la bărbații adolescenți,” Public Health Reports 107 (martie/aprilie 1992): pag. 131‑38. Un studiu local realizat prin telefon în statul Massachusetts în 1988 constata că 2% dintre bărbați declară că au avut un comportament homosexual în anul precedent. Sursa: Hingson, R. W., Strunin, L., Berlin, B. M., şi Heeren, T., ʺOpinii despre SIDA, consumul de alcool şi droguri, şi sexul neprotejat la adolescenții din Massachusetts,” American Journal of Public Health 1990: vol.80: pag. 295‑299. Un alt studiu din 1988 pe 1.481 adulți americani arăta că 2,7% dintre bărbați şi 0,1% dintre femei avuseseră relații cu parteneri homosexuali în ultimele 12 luni. Sursa: Michael, R. T., Laumann, E, O., Gagnon, J, H., şi Smith, T, W., ʺNumărul partenerilor sexuali şi riscul de expunere la HIV,ʺ Morbidity şi Mortality Weekly Report 1988: vol. 37: pag. 565‑568. Un studiu din 1989 pe 1.017 studenți de la Universitatea Maryland arăta că 3,3% dintre bărbați declarau că au întreținut relații sexuale anale cu un alt bărbat. Sursa: Kotloff, K.L., Tacket, C. O., Lemens, J.,D., Wasserman, S. S., Cowan, J. E., Bridwell, M. W., Şi Quinn, T. C., ʺEvaluarea prevalenței şi a factorilor de risc pentru infecțiile cu HIV tip 1 la studenții de colegiu, folosind trei metode de studiu,ʺ American Journal of Epidemiology 1991: vol.133: pag. 2‑8. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 174 În 1989, Melbye şi Biggar au intervievat un eşantion de 3.178 adulți danezi cu vârste între 18‑59 ani. Numai 2,7% dintre bărbați au declarat că au avut vreodată relații homosexuale. În Olanda, un studiu din 1989 (pe 1.000 de subiecți) arăta că 3,3% dintre bărbați şi 0,4% dintre femei fuseseră predominant homosexuali în decursul anului precedent (12% bărbați şi 4% femei avuseseră odată o relație homosexuală). Sursa: Diamond, “Homosexualitate şi bisexualitate,” pag. 295, tabel 1. În Anglia s‑a dat publicității în 1989 un studiu pe un eşantion aleatoriu de bărbați, care arăta că mai puțin de 3% avuseseră relații homosexuale în anul precedent. Sursa: Forman şi Chilves, “Comportamentul sexual la tinerii şi adulții din Anglia şi Tara Galilor,” British Medical Journal 298 (1989): pag. 1137‑42. Un studiu realizat în 1989 în Dallas arăta că 7,6% dintre bărbați declarau o activitate homosexuală din anul 1978 şi 4,4% în ultimele 12 luni. 2,8% dintre femei declarau o activitate homosexuală din 1978, iar 2,1% în ultimele 12 luni. Un alt studiu din 1989 realizat pe 607 pacienți consecutivi de la o clinică de boli venerice din Baltimore arăta că 3,6% dintre bărbați declarau o activitate homosexuală. Sursa: Upchruch, D. M., Brady, W. E., Reichart, C. A., şi Hook, E. W., ʺContributii comportamentale la contractarea gonoreei la pacienții dintr‑o clinică de boli venerice,ʺ Journal of Infectious Diseases 1990: vol. 161: pag. 938‑941. În 1989‑90, Breakwell şi Fife‑Shaw au chestionat 2.171 de tineri între 16 şi 20 de ani din două regiuni din Anglia şi au constatat că 2,4% dintre bărbați şi 0,9% dintre femei întreținuseră cândva raporturi homosexuale orale. Trei studii separate derulate în 1990 de Centrul Național pentru Statistica Sănătății arătau că mai puțin de 3% dintre bărbați avuseseră relații homosexuale o dată în ultimii 15 ani. Sursa: D.A. Dawson, Informații şi atitudini față de SIDA, ianuarie‑martie 1999: Date provizorii dintr‑un studiu național, Date statistice preliminare 193 (Hyattsville, Md.: Centrul Național pentru Statistica Sănătății, 26 septembrie 1990), pag. 11. Recensământul american din 1990 identifica 69.200 de perechi de lesbiene şi 88.200 de perechi de homosexuali în întreaga tară. Aceste cifre sunt cu mult sub pragul de 1% din populația S.U.A. Sursa: Margaret L. Usdonsky, “Cuplurile de homosexuali ‑ cifre,” USA Today, 12 aprilie 1993, 8A. Un studiu din 1990 realizat pe 2.655 de croați cu vârste între 15 şi 30 de ani arăta că 1,7% dintre bărbați şi 2,3% dintre femei se implicaseră cândva într‑o relație homosexuală. Un studiu britanic derulat în 1990‑1991 (pe 19.000 bărbați) constata că 1,1% avuseseră parteneri homosexuali în anul precedent (3,6% de‑a lungul vieții). Sursa: A.M. Johnson et al., ʺComportamentul sexual şi riscul HIV,ʺ Nature 360 (3 decembrie 1992): pag. 410‑ 12. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 175 Un studiu național efectuat în 1991 arăta că 2% dintre bărbații activi sexual cu vârste între 20 şi 39 de ani (2,4% dintre albi şi 1,3% dintre negri) avuseseră o activitate homosexuală în ultimii 10 ani. Aproximativ numai 1% dintre bărbați (1,3% albi şi 0,2% negri) au declarat o activitate exclusiv homosexuală. Sursa: Billy, JOG, Tanfer, K, Grady, Wr, & Klepinger, DH. (1993). Comportamentul sexual al bărbaților din Statele Unite. Family Planning Perspectives, 25 (2), pag. 58. Tot în 1991, datele Centrului Național pentru Cercetarea Opiniei Publice estimau că dintre cei aproximativ 6% care avuseseră vreodată relații homosexuale, numărul efectiv al homosexualilor activi era de 0,6‑0,7% din populația S.U.A. Sursa: T.W. Smith, ʺComportamentul sexual adult în 1989: Numărul de parteneri, frecventa raporturilor şi riscul de SIDA,ʺ Planning Perspectives 23 (mai/iunie 1991): 102‑7. Vezi pag. 104, tabel 2. Probabil cel mai amplu şi mai semnificativ studiu în domeniu este un studiu în desfăşurare realizat de guvernul federal al SUA privind activitatea homosexuală şi consumul de droguri. Până în martie 1991, numărul adulților chestionați ajunsese la 119.347, această cifră făcând ca studiul să fie cel mai amplu din istorie. Datele arătau că numai 3% dintre bărbați declarau o activitate homosexuală sau consum de droguri din 1977 încoace. Acest studiu încă în desfăşurare indică acelaşi procent şi în ultimii ani. Sursa: Dawson, D. A., ʺInformații şi cunoştințe despre SIDA,ʺ [diferite date] Advance Data, National Center for Health Statistics: DHHS Pub. No. (PHS) 88‑1_250, nr. 160, 161, 163, 176, 183, 193. Un studiu francez din 1992 anunța că 1,1% dintre bărbați şi 0,3% dintre femei avuseseră relații homosexuale în anul anterior, 1,4% / 0,4% în ultimii cinci ani şi 4,1% / 2,6% vreodată în viată. Sursa: A. Spira et al., “SIDA şi comportamentul sexual în Franța,” Nature 360 (3 decembrie 1992): pag. 467‑9. pag. Aldous, “Francezi se aventurează acolo unde americanii nu îndrăznesc să pună piciorul,” Science 257 (3 iulie 1992): pag. 25. Acest studiu a implicat 20.055 de subiecți. Un alt studiu realizat în 1993 de John et al a intervievat 3.321 de bărbați cu vârste între 20 şi 39 de ani. S‑a constatat că numai 2,3% dintre bărbații activi sexual avuseseră o activitate homosexuală în ultimii 10 ani şi aproximativ 1,1% fuseseră exclusiv homosexuali în acelaşi interval. Un raport din 1994 de informare privind activitatea homosexuală a bărbaților şi femeilor arăta că 2,7% dintre bărbați avuseseră relații homosexuale în ultimul an, 4,1% în ultimii cinci ani şi 4,9% de la vârsta de 18 ani. Rezultatele pentru femei erau de 1,3% cu relații homosexuale în ultimul an, 2,2% în ultimii cinci ani şi 4,1% de la vârsta de 18 ani. Aceste informații relevă faptul că numărul femeilor angajate în activități homosexuale este la jumătate față de numărul bărbaților. Sursa: Laumann, EO, Gagnon, JH, Michaels, RT, & Michaels, S. (1994). Organizarea socială a sexualității: Practicile sexuale din Statele Unite, Chicago: University of Chicago Press. Philip Elmer Dewitt, ʺAdevărul despre americani şi sex,ʺ Time, 17 octombrie 1994, pag. 68. În 1995, datele combinate din diferite studii pe bărbați cu vârste între 18 şi 49 de ani, toate realizate între 1988 şi 1994, arătau că 2,6% dintre respondenții bărbați admiteau o 176 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc relație homosexuală în ultimele 12 luni, 4% în ultimii cinci ani şi 5,3% de la vârsta de 18 ani. Sursa: Binson, D, Michaels, S., Stall, R., Coates, TJ, Gagnon, JH, & Catania, JA. (1995). Prevalența şi distribuția socială a bărbaților care au relații sexuale cu bărbați: Statele Unite şi centrele urbane. Jurnalul de Cercetări Sexologice, 32(3), pag. 245‑253. O biografie din 1997 îl descrie pe Alfred Kinsey ca pe un homosexual sadomasochist care a manipulat studiile pentru a‑şi justifica propriul comportament. Sursa: James Jones, Alfred C. Kinsey: O viată publică/privată, (New York: W.W. Norton, 1997). Voter News Service anunța că un sondaj efectuat la ieşirea de la urne arăta că 4% dintre votanții din 7 noiembrie 2000 s‑au declarat homosexuali sau lesbiene. Sursa: www.gay.net, “Un sondaj la ieşirea de la urne arată că 4% dintre votanți sunt homosexuali/lesbiene,” New York, 8 noiembrie 2000. Concluzie: Zeci şi zeci de studii din lumea întreagă arată că cifra de 10% este o fraudă ştiințifică. Referendumul din 1990 din SUA arăta că populația SUA este de 180 de milioane. Aproximativ două milioane de bărbați şi un milion de femei avuseseră cel puțin o relație homosexuală în ultimul an. Evident, cei care sunt exclusiv homosexuali sunt mai putini. Chiar dacă îi includem pe bisexuali, aproximativ 1% din populație, numărul total al celor care întrețin în mod constant relații homosexuale este de 2‑3%. Identitatea gay şi activismul homosexual Unii dintre cei cu atracții homosexuale, după eventuale încercări de a înțelege ce se petrece cu ei, acceptă ideea larg răspândită că aşa s‑au născut, adoptă o identitate gay şi un comportament sexual specific. Dintre aceştia, unii devin activişti şi, prin intermediul unor asociații, pretind drepturi sociale. Alte persoane, deşi sunt conştiente de atracțiile lor homosexuale, se abțin de la gesturi fizice şi refuză să se identifice drept ʺhomosexualiʺ. La fel, alte persoane, cu atracții şi chiar cu comportament homosexual, se prezintă drept heterosexuali şi resping identitatea gay. Tipuri de homosexualități Marketing ʺminorităților sexualeʺ în America David Kupelian Prezentăm mai jos primul capitol din best‑sellerul lui David Kupelian, ʺThe Marketing of Evil: How Radicals, Elitists, and Pseudo‑Experts Sell Us Corruption Disguised as Freedomʺ (Marketingul răului: cum ne vând radicalii, elitiştii şi pseudo‑experții o mizerie prezentată ca libertate). În carte, Kupelian dezvăluie strategii de marketing şi tehnici de propagandă necunoscute până acum, dar folosite de ani de zile pentru a le vinde americanilor drepturi pentru ʺminoritățile sexualeʺ ‑ o campanie de marketing care creste de la o zi la alta. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 177 ʺNu eu am ales să fiu homosexual. Dacă as putea, mi‑as schimba orientarea sexuală.ʺ Aceasta este mărturisirea lui Robert Bauman, un cunoscut congresman din statul Maryland. Americanii au fost şocați când au citit în ziare, în 1980, că Bauman a fost prins în pat cu prostituat tânăr. În cartea sa, ʺThe Gentleman from Maryland: The Conscience of a Gay Conservativeʺ (Gentlemanul din Maryland: Conştiința unui homosexual conservator), Bauman descrie premizele care contribuiseră la o viață dublă, cea de congresman republican conservator, şi de homosexual activ, în acelaşi timp. La vârsta de cinci ani, Bauman fusese agresat sexual de un vecin de 12 ani. Referindu‑se la această experiență crucială, precum şi la episoadele ulterioare, Bauman descrie puternicele sentimentele generate în sinea lui la acea vârstă fragedă: Nu era vorba de o atracție întâmplătoare față de un obiect interzis. Era o forță înspăimântătoare care venea din interiorul meu, o reacție involuntară la vederea, mirosul şi atingerea altor băieți. Niciodată nu am înțeles şi nici nu am acceptat acest lucru. Am ajuns să mă urăsc din cauza prezentei în mine a acestei oribile slăbiciuni, o necurăție interioară pe care nu o puteam controla… Eram sigur că sunt singurul care suferă de această problemă. Neputând înțelege singur despre ce este vorba, nu am aşteptat explicații nici de la alții. Am încercat să mă lupt, alcătuindu‑mi un plan de o simplitate fantastică. În mintea mea, am decis că nu sunt homosexual. Ştiam toate descrierile făcute de colegii de la şcoala militară şi decisesem categoric că eu nu sunt unul dintre homosexualii ʺaceiaʺ. Bauman a fost ales în 1973 ca reprezentant al Primului District din Maryland, devenind preşedinte al Uniunii Conservatoare Americane în 1979 şi având şanse, după părerea multora, să devină purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților. El avea însă o viață dublă, ca om însurat, cu patru copii, şi homosexual pasionat de aventuri anonime de‑o noapte. Iată cum descrie el senzațiile de după fiecare aventură: ʺRămâneam de fiecare dată cu un sentiment de vină, în special înaintea spovedaniei de sâmbătă pentru slujba de duminică. Îmi doream să cad la pace cu Dumnezeu şi astfel să fiu gata pentru împărtăşania de duminică. De fiecare dată mă juram că n‑am s‑o mai fac.ʺ Dedicându‑se ʺpoliticii, unde complimentele, victoriile şi provocările mă reasigurau că sunt un om de treabăʺ, Bauman reuşea destul de bine să pozeze în politicianul conservator şi familist. ʺEram în stare să salvez lumea, dar nu cred că mă puteam salva şi pe mine.ʺ Analizând viața dublă pe care o trăia, Bauman încearcă să se auto‑ examineze: Cum poate face un om normal şi moral ceea c făceam eu? Cum poate un om, o fire dură de altfel, să‑i fie în repetate rânduri necredincios soției (să mintă, să evite asumarea responsabilității, să încalce jurămintele matrimoniale)? Am arătat cum se pot face acestea. De ce am făcut aceasta www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 178 e o altă întrebare, la care nu am răspuns, nici măcar astăzi. Nu ştiu. Într‑ un fel, cred că am fost mânat de o forță pe care nu o puteam controla. Sigur, alegerea mea era conştientă şi deliberată. Se putea schimba. Exista însă o anumită dependentă ‑ lăsam la o parte tot ce ştiam, minimalizam importanta a tot ce era mai scump şi mai important. Eram dispus să‑mi risc căsnicia, să‑mi pierd soția şi copiii şi chiar viața. E greu să nu ai compasiune pentru un om care se luptă cu disperare să învingă o deprindere pe care nici nu o înțelege, nici nu o acceptă. Cazul lui Bauman reprezintă o tragedie. Avea nevoie de ajutor ‑ nu respingere şi condamnare ca ʺpoponarʺ, dar nici acceptare sau laude că reprezenta o ʺminoritate oprimatăʺ ‑ ci un ajutor efectiv pentru a‑ şi înțelege şi rezolva problema sexuală. În ziua de azi, majoritatea dintre noi ori îi condamnăm pe homosexuali ca şi corupători ai societății, ori îi lăudăm ca pe victime şi eroi culturali. Fie îi acuzăm că ʺau alesʺ să fie ʺperverşi sexualiʺ, fie strigăm ‑ fără nici o dovadăʺ ‑ că homosexualitatea este înnăscută. Adevărul se află în altă parte. În sinea lor, oamenii sinceri ştiu că homosexualitatea nu e nici o trăsătură nevinovată, înnăscută, asemenea culorii pielii, şi nici o alegere conştientă de a deveni rău şi a‑i corupe şi pe alții. Fără a înțelege însă cu ce avem de‑a face aici, nu doar că ne lipseşte puterea de a‑i ajuta pe alții, dar suntem noi înşine în ceată şi coruptibili. Bauman, acționând sub puterea unei deprinderi auto‑distructive, admite chiar că ar fi vrut să fie prins, ca să poată fi ajutat apoi: Au fost mai multe momente când comportamentul meu, deşi credeam că sunt foarte discret, era menit să comunice altora ce se petrecea cu mine. Probabil gândul mea subconştient era acela că de haosul din viața mea trebuia să se ocupe altcineva, eu ajungând repede într‑un punct în care nu mai puteam face nimic. În cele din urmă, în 1980, la vârsta de 43 de ani, Bauman şi‑a văzut împlinită dorința şi a fost prins. După dezvăluirile dramatice legate de întâlnirea cu un tânăr prostituat, cariera lui politică s‑a încheiat. A pierdut, pe rând, realegerea ca reprezentant, familia, casa, precum şi mulți dintre influenții lui prieteni. Povestea lui Robert Bauman nu este prea diferită de cea a altor oameni care au prins America de dinaintea ʺmarşurilor homoʺ, America politicienilor şi vedetelor care se declară homosexuali, America ʺstudiilor despre homosexuali şi lesbieneʺ din majoritatea colegiilor, a ʺZilei Homoʺ la Disneyland şi a puternicelor grupuri de propagandă homo răspândite în întreaga țară. Pe vremuri, majoritatea celor ca Bauman îsi ascundeau homosexualitatea. În lumea lor secretă existau conflicte interne, teama de a fi prins sau chiar mai rău. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 179 Astăzi, gratie culturii corectitudinii politice, mulți dintre cei care sunt prinşi în plasa aceloraşi deprinderi sexuale nenaturale consideră că e mai uşor să le accepți ‑ ba chiar să le afişezi ca pe o medalie de onoare. Totuşi, ei nu înțeleg despre ce e vorba. De fapt, nici nu prea vor să înțeleagă. Societatea în general şi‑a pierdut interesul de a înțelege homosexualitatea. Dar uneori, a nu ştii cu ce lucrezi poate prezenta un pericol. Să dăm la o parte ochelarii curcubeu şi să cercetăm cât se poate de obiectiv ceea ce numim astăzi ʺdrepturile minorităților sexualeʺ. Acestea au apărut în urma ʺrevoluției sexualeʺ din anii ʹ60. Mai precis, pe 11 iunie 1969, cu prilejul ʺrevoltei de la Stonewallʺ, când un grup de homosexuali adunați în barul Stonewall din New York au refuzat să plece la ordinele politiei. Acest incident este considerat a reprezenta naşterea ʺmişcării de emancipare a homosexualilorʺ. Această nouă forță politică a făcut eforturi considerabile în anii ʹ70, în special pentru convingerea (unii ar spune intimidarea) Asociației Americane de Psihiatrie ca să elimine homosexualitatea din lista oficială a tulburărilor psihice. Dar mişcarea homosexualilor era tânără, fără experiență şi sub‑finanțată, iar problema a primit puțin sprijin din partea politicienilor şi sa publicului în general. ʺEgalitate pentru homosexualiʺ încă nu devenise un slogan. Atunci a apărut SIDA. Problema bolii Desigur, mulți activişti au crezut că aceasta avea să fie sfârşitul mişcării. În timp ce ei încercau să convingă publicul că homosexualitatea reprezintă un stil alternativ de viață, normal şi sănătos, iată că apare o boală modernă ‑ oribilă, incurabilă, fatală şi răspândită în special de către homosexuali. SIDA – numită inițial GRID (gay‑related immunodeficiency disease = sindromul imunodeficienței la homosexuali) până când activiştii homosexuali au făcut presiuni pentru schimbarea numelui într‑un evaziv SIDA (acquired immune deficiency syndrome = sindromul imunodeficienței umane dobândite) ‑ a fost un coşmar pentru relațiile publice. Societatea avea acum un nou motiv pentru a‑i respinge şi condamna pe homosexuali. SIDA a făcut altceva. Pentru ca personalul medical şi presa să poată comunica publicului cum se transmite boala, a fost nevoie să se discute public un aspect pe care homosexualii nu‑l voiau abordat ‑ actele sexuale bizare la care se dedau, precum şi numărul astronomic de parteneri sexuali. (Un studiu des menționat, realizat în 1978 de Alan P. Bell and Martin S. Wineburg, arăta că 43 la sută dintre homosexuali au avut peste cinci sute de parteneri sexuali de‑a lungul vieții.) În plus, ʺmedicamentul minuneʺ, pe care îl aşteptau americanii care crescuseră în epoca soluțiilor minune, gen vaccinul anti‑polio sau penicilina, a refuzat să apară. În schimb, experții şi autoritățile medicale au transmis avertismente demne de ciuma neagră din Evul Mediu: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 180 Până la începutul următorului secol, este posibil să moară între 50 şi 100 de milioane de oameni în lumea întreagă. Nu e nici un dubiu în această privință. – Everett Koop, Preşedintele Departamentului Național de Sănătate Nouăzeci la sută dintre cei infectați [cu HIV] nici măcar nu ştiu. – Dr. Robert Gallo, descoperitorul virusului HIV În multe zone, numărul celor afectați de virusul SIDA este de cel puțin o sută de ori mai mare decât cel al cazurilor oficiale. – Dr. James Curran, Director pe probleme SIDA şi HIV la Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA Între timp, începând din anii ʹ80, pe măsură ce rata infectării cu SIDA şi a deceselor creştea vertiginos de la an la an, dezastrul a început să atingă şi lumea vedetelor ‑ actorul Rock Hudson moare în 1985, moderatorul ABC News Max Robinson în 1988 şi balerinul Rudolf Nureiev în 1993. În acea perioadă, publicul manifesta două reacții distincte. Una era de simpatie față de suferința teribilă a victimelor SIDA. Cealaltă însă, mai puțin corectă politic, era teama şi respingerea homosexualilor. La urma urmei, trecuseră zilele în care se spunea că SIDA nu se ia decât prin relații sexuale şi consum de droguri intravenoase. Dr. William Haseltine, cercetător la Harvard, avertiza: ʺOricine îți spune categoric că SIDA nu se ia prin salivă te minte. În realitate, e posibil ca SIDA să se poate lua prin lacrimi, salivă, fluide organice şi înțepături de țânțarʺ. Teama că SIDA va izbucni în rândul publicului a fost alimentată şi de relatări terifiante cum a fost cea legată de Kimberly Bergalis, o fată din Florida care a contractat SIDA (alături de alți pacienți) de la dentistul ei care era homosexual. De fapt, mureau şi mulți americani care nu făceau parte din cele două grupe de risc (homosexualii şi consumatorii de droguri intravenoase), majoritatea din cauza unor transfuzii de sânge nesterile. Unul dintre aceştia, Ryan White, un băiat de 18 ani bolnav de hemofilie, s‑a infectat cu HIV în urma unei transfuzii cu sânge. A murit de SIDA în 1990 şi a devenit numitorul comun care i‑a făcut pe americani să sprijine cercetările în problema SIDA. Doi ani mai târziu murea tenismanul Arthur Ashe, infectat şi el cu SIDA în urma unei transfuzii. În ceea ce priveşte relațiile publice, SIDA era descurajantă. Această plagă modernă, dacă nu era manipulată cu atenție în arena publică, risca să ducă la ostracizarea completă a homosexualilor. Pe de altă parte, factorul de simpatie putea fi exploatat şi multiplicat pentru a sluji cauzei activiştilor. Mişcarea homosexualilor avea nevoie de ajutor. Atitudinea agresivă şi provocatoare a unor grupuri cum era ACT‑UP (AIDS Coalition to Unleash Power) au avut prea puțin succes în determinarea autorităților să aloce resurse pentru combaterea SIDA. În mod cert însă, asemenea comportamente le‑au atras un nume foarte rău activiştilor homosexuali. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 181 Unul dintre incidente a fost atacul organizat asupra Catedralei Sf. Patrick, pe 10 decembrie 1989. În timp ce cardinalul John OʹConnor oficia slujba de duminică, activiştii homosexualii s‑au strâns în fata catedralei, agitând pancarte cu portrete pornografice ale lui Iisus. ʺOʹConnor, bigotule, tu ne omori!ʺ a strigat unul dintre protestatari, ridicând în sus o pancartă pe care scria ʺUcigaşule!ʺ Apoi lucrurile au luat o turnură foarte urâtă. Activiştii homosexuali au năvălit în biserică, provocând un adevărat coşmar pentru credincioşii prezenți la slujbă. ʺHomosexualii au transformat Sfânta Liturghie într‑o blasfemie, devastând biserica, țipând şi fluturând prezervativeʺ, relata New York Post. Unul dintre intruşi a luat o azimă de pe sfânta masă şi a aruncat‑o pe jos. Afară, protestatarii, mulți dintre ei membri ai ACT‑UP, afişau pancarte prin care îşi exprimau sentimentele față de biserica romano‑catolică: ʺAfară cu biserica din şlițul meuʺ, ʺRozariile voastre, ovarele meleʺ, ʺVeşnica pomenire pentru cardinalul OʹConnor ACUMʺ. Evident, tânăra mişcare risca să se compromită complet dacă persista în asemenea comportamente reprobabile. Avea nevoie de o direcție nouă, mai civilizată, dacă voia să‑i convingă pe americani că homosexualitatea este doar un stil alternativ de viață, perfect normal. Noua direcție trebuie să transforme teama de SIDA din ceva negativ în ceva pozitiv. Era nevoie de o campanie publică generală, pe termen lung, abil concepută şi atent desfăşurată. Declarația de război În februarie 1988, aproximativ 175 de activişti homosexuali reprezentând organizații din întreaga țară s‑au reunit pentru o conferință de război în localitatea Warrenton, statul Virginia, pentru a trasa viitorul mişcării. La scurt timp după aceea, activiştii Marshall Kirk şi Hunter Madsen au formalizat planul de acțiuni pe care îl propuneau de ani de zile colegilor lor de activism. Kirk şi Madsen nu erau genul de activişti grosieri care să dea buzna în biserici şi să arunce cu prezervative. Ei erau inteligenți, chiar foarte inteligenți. Kirk era cercetător cu studii la Harvard în neuropsihiatrie şi lucrase la alcătuirea testelor de aptitudini pentru adulții cu un IQ mai mare de 200. Madsen, deținător al unui doctorat în ştiințe politice la Harvard, era expert în tactici de manipulare şi marketing social. Împreună au semnat lucrarea ʺAfter the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the ʹ90s.ʺ ʺS‑ar putea să pară cinicʺ, au explicat ei, ʺdar SIDA ne‑a dat şansa să ne prezentăm ca minoritate victimizată care necesită protecție şi îngrijire specială din partea statului. În acelaşi timp, SIDA poate genera o isterie în masă similară cu cea care a dus în www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 182 antichitate la lapidare şi la colonii de leproşi. Cum putem maximiza simpatia şi reduce teama? Cum, având în vedere mâna teribilă pe care ne‑a întins‑o SIDA?ʺ Punctul final al planului lui Kirk şi Madsen? ʺCampania pe care o prezentăm în această carte, deşi este complexă, depinde de un program de propagandă susținută, bazat ferm pe principiile verificate din psihologie şi publicitate.ʺ Argumentând că SIDA, dacă este exploatată abil, poate anihila opoziția Americii față de homosexualitate şi poate forma baza unei campanii generale de marketing pe termen lung, pentru a face America să accepte ʺdrepturile minorităților sexualeʺ. ʺAfter the Ballʺ a devenit Biblia activiştilor homosexuali. Scopul lui Kirk şi Madsen, arată expertul în marketing Paul E. Rondeau de la Regent University, a fost acela de ʺa forța acceptarea subculturii homosexuale în societate, a reduce la tăcere opoziția şi de a transforma în final societatea americanăʺ. În studiul său, ʺSelling Homosexuality to America,ʺ Rondeau scrie: Această strategie în trei paşi ‑ Desensibilizare, Denigrare şi Transformare a publicului american reprezintă o reminiscență a abordării ʹgândire corectăʹ/ʹgândire incorectăʹ din ʺ1984ʺ. Aşa cum afirmă Kirk şi Madsen, ʺîntr‑o bună măsură, separabilitatea ‑ şi manipularea ‑ etichetei verbale reprezintă baza pentru toate principiile abstracte pe care se construieşte campania noastră.ʺ Separabilitate? Manipulare? Dați‑mi voie să traduc acest jargon de marketing psihologic: Puteam schimba ce gândesc şi ce simt oamenii, acționând asupra asocierilor lor negative cu cauza noastră şi înlocuindu‑le cu asocieri pozitive. Un simplu exemplu: activiştii homosexuali cer drepturi pentru ʺminoritățile sexualeʺ. Sunt atinse două obiective majore: (1) Folosirea expresiei ʺminorități sexualeʺ în locul termenului ʺhomosexualiʺ este menită să mascheze controversatul comportament sexual, accentuând în schimb o identitate culturală vagă, dar pozitivă ‑ gay, care cândva însemna ʺveselʺ; şi (2) Descrierea luptei lor ca fiind una pentru ʺdrepturiʺ, implicând ideea că homosexualilor le sunt refuzate nişte drepturi elementare de care se bucură restul societății. Folosind expresia ʺminorități sexualeʺ şi convingându‑i pe politicieni şi mass‑media să adopte această terminologie, activiştii care urmăreau transformarea Americii au reîncadrat dezbaterea în favoarea lor, chiar înainte de începerea competiției. (În domeniul războiului publicitar, cel care defineşte termenii dezbaterii aproape întotdeauna câştigă lupta. Mişcarea pro‑avort a câştigat războiul anume pentru că a reuşit încă de la început să pună problema în termeni de alegere, nu de avort. Au anticipat în mod corect că este mult mai uşor să aperi ideea abstractă de alegere, în locul măcelăririi nerestricționate a copilaşilor nenăscuți.) Bun, s‑ar putea să vă întrebați, dar chiar şi cu aceste tehnici de marketing, cum faci să pară acceptabilă cifra celor cinci sute de parteneri şi practicile lor sexuale? Răspuns, www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 183 după Kirk şi Madsen: Nu faci. Nu vorbeşti despre asta. Tu trebuie să arăți şi să te porți cât mai normal cu putință în fata camerelor de filmat. ʺCând eşti foarte diferit, iar oamenii te urăsc pentru asta, iată ce trebuie să faci: mai întâi pui piciorul în uşă, fiind cât mai normal cu putință; apoi, şi numai apoi ‑ când mica ta diferență este în final acceptată ‑ poți începe să abordezi şi celelalte aspecte specifice, unul câte unul. Aceasta este politica penei de despicat. Aşa cum spune zicala, cămila îşi bagă mai întâi nasul în cort, şi abia apoi intră cu totul.ʺ Cu alte cuvinte, sadomasochiştii, indivizii în harnaşamente din piele, travestiții, transsexualii şi alți membri ʺspecificiʺ ai lumii homosexualilor nu trebuie să apară pe scenă din prima. Abia mai târziu, când cămila a intrat în cort, va fi loc pentru toți. Rondeau explică tehnicile de desensibilizare, denigrare şi transformare ale lui Kirk şi Madsen: Desensibilizarea este descrisă ca fiind inundarea publicului cu un ʺflux continuu de reclame cu homosexuali, prezentate într‑o manieră cât mai puțin scandaloasă. Dacă heterosexualii nu pot opri dusul, cel puțin se vor obişnui cu apa.ʺ Dar activiştii nu se referă la publicitate în contextul unui marketing obişnuit, ci mai degrabă la o altă abordare: ʺIdeea este să vorbeşti despre homosexualitate până când subiectul devine obositor.ʺ Ei adaugă: ʺUrmăriți desensibilizarea şi nimic mai mult... Dacă îi faceți pe heterosexuali să creadă că homosexualitatea nu este decât o alternativă ‑ care nu merită nimic mai mult decât o ridicare din umeri ‑ atunci lupta ta pentru drepturi legale şi sociale este deja câştigată.ʺ Această hegemonie planificată este o variantă a celei descrise de Michael Warren în ʺSeeing Through the Mediaʺ, unde ʺnu este vorba de obligare, ci de orchestrarea de către un grup a restructurării conştiinței celuilalt grup.ʺ ʺStructurarea conştiințeiʺ celorlalți? Dacă asemenea expresii par să semene cu diferite teorii ale conspirației pe care le‑ați avut de‑a lungul vremii, nu fiți surprins. Marketingul modern se ocupă tocmai cu manipularea sentimentelor şi restructurarea gândirii şi credințelor unui mare număr de oameni. ʺDenigrareaʺ, explică Rondeau, ʺeste un terorism psihologic menit să reducă la tăcere orice opinie contrară.ʺ Psihologul Laura Schlessinger a avut parte de o denigrare considerabilă în timpul pregătirii unei emisiuni tv. Scandalizați de un singur comentariu critic la adresa homosexualilor, activiştii au lansat o campanie de intimidare împotriva celor care aveau spoturi publicitare plasate în timpul emisiunii. În cele din urmă, noua emisiune a sucombat. Însă, probabil unul dintre cele mai cunoscute exemple de denigrare a avut loc după uciderea studentului Matthew Shepard de la University of Wyoming. Bătut cu sălbăticie de doi bărbați, Shepard a murit după cinci zile din cauza rănilor suferite la cap. În numeroasele articole legate de acest incident, presa şi activiştii homosexuali www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 184 dădeau vina pe creştini că ar crea un climat de ură la adresa homosexualilor, climat care ar face posibile asemenea crime. Emisiunea Today a canalului NBC a preluat ideea şi a criticat reclamele promovate de creştini, prin care se afirma că orientarea homosexuală se poate schimba. Reporterul David Gregory comenta: ʺReclamele sunt controversate pentru că îi prezintă pe homosexuali şi lesbiene ca păcătoşi care au făcut o alegere proastă, în ciuda credinței tot mai răspândite că homosexualitatea poate fi genetică... Contribuie asemenea reclame la un climat de ură care conduce în final la crime cum este şi asasinarea lui Matthew Shepard? Activiştii homosexuali afirmă că asemenea reclame transmit ideea că este ceva în neregulă cu homosexualii.ʺ În cadrul unui interviu, Katie Couric de la NBC l‑a întrebat pe guvernatorul de Wyoming, Jim Geringer: ʺUnii activişti pentru drepturile homosexualilor au declarat că unele asociații creştine cum ar fi Christian Coalition, Family Research Council şi Focus on the Family contribuie la această atmosferă de urmă la adresa homosexualilor, printr‑o campanie publicitară în care se afirmă că dacă eşti homosexual, îți poți schimba orientarea. Aceasta îi face pe oameni să spună: ʹDacă voi întâlni un homosexual, am să încerc să‑l conving cu orice preț să se schimbe.ʹ Credeți că asemenea grupări contribuie la acest climat?ʺ Conştient sau nu, mass‑media respectă la literă manualul lui Kirk şi Madsen, discreditând pe oricine nu este de acord cu agenda de lucru a homosexualilor, asociindu‑i cu nişte criminali. În realitate, nici una dintre asociațiile creştine menționate de NBC nu a susținut vreodată tratamentele brutale aplicate homosexualilor – din contră, le‑au condamnat public. Pentru a‑i denigra şi mai mult pe creştini după uciderea lui Shepard, ABC News a realizat în 2004 o nouă anchetă prin care se arăta că nu homosexualitatea fusese factorul principal în respectiva crimă, ci banii. Shepard fusese omorât pentru bani. Destul despre desensibilizare şi denigrare. La ce se referă ʺtransformareaʺ? Aici, Kirk şi Madsen nu au nici un secret: Ne referim la transformarea sentimentelor, gândurilor şi voinței americanului de rând, printr‑un atac psihologic planificat, sub forma unei propaganda servite oamenilor prin mass‑media. Ne referim la exploatarea mecanismului prejudecății în folosul nostru ‑ să ne folosim chiar de acele procese prin care a ajuns America să ne urască, şi să‑i transformăm atitudinea din ură în îngăduință – indiferent dacă le place sau nu. Transformarea urii în iubire (ʺîngăduințăʺ) face subiectul spălării creierului. Kirk şi Madsen explică: Pentru transformare (convertire), imităm procesul natural al învățării stereotipe, cu următorul efect: luăm sentimentele pozitive ale bigoților, vizavi de oamenii buni, şi le ataşăm etichetei de ʺhomosexualʺ, slăbind sau înlocuind în final sentimentele lor negative față de etichetă şi de stereotipul inițial... Dacă la Denigrare scopul era să 185 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc prezentăm un bigot care este respins de ai lui din cauza prejudecăților lui la adresa homosexualilor, la Transformare, ai lui îi asociază pe homosexuali cu băieții buni. Încă o dată, este foarte dificil, pentru omul de rând, care, prin natură şi educație, simte la fel cu anturajul său, să nu răspundă în mod sincron cu anturajul, în urma unei reclame suficient de calculate. Vorbim aici despre un joc cu mintea americanilor. Oare activiştii homosexuali realizează că înşeală lumea, sau ei chiar cred că spun adevărul? ʺNu contează că reclamele sunt mincinoaseʺ, afirmă Kirk şi Madsen, ʺnu pentru noi, atât timp cât le folosim pentru un scop bun, anume pentru a combate stereotipurile negative, care sunt ele însele minciuni şi în fond mult mai rele.ʺ Homosexualizarea istoriei O altă tehnică importantă prezentată în ʺAfter the Ballʺ şi folosită în mod repetat în ultimii ani este încercarea de a pretinde că mari personalități istorice ‑ ʺde la Socrate la Eleanor Roosevelt, de la Ceaikovski la Bessie Smith, de la Alexandru cel Mare la Alexander Hamilton, de la Leonardo da Vinci la Walt Whitmanʺ – erau homosexuali sau bisexuali. Deşi autorii ştiu că asemenea afirmații nu sunt dovedite şi deseori nu au absolut nici un temei (ei îi denumesc pe aceşti oameni ʺposibili introvertițiʺ) acest lucru îi împiedică să promoveze această tactică. Aşa se face că auzim tot mai des în jurul nostru afirmația că ʺşi mari personalități au fost homosexualiʺ. Aceasta ar trebui să acționeze ca un argument. Un exemplu recent, care a atras multe reacții, deşi nu exista nici o dovadă, a fost afirmația că Abraham Lincoln ar fi fost homosexual. Şi mai scandaloasă este afirmația lui Gene Robinson, un homosexual care a devenit preot al Bisericii Episcopale, şi care a atras un val de proteste ‑ anume că Iisus Hristos ar fi fost homosexual! Kirk şi Madsen explică: Personalitățile istorice ne sunt utile din două motive: mai întâi, sunt cu toții morți şi nu ne pot da în judecată. Apoi, realizările lor nu pot fi contestate de către public, dat fiind că manualele de istorie deja i‑au aşezat pe un piedestal. Reversul acestei tactici constă în asocierea tuturor oponenților cu personaje istorice detestate de toată lumea ‑ dictatori şi personaje dubioase. ʺAfter the Ballʺ menționează a serie de personaje negative cu care trebuie asociați oponenții homosexualității – membri ai Ku‑Klux‑Klanului care cer uciderea sau castrarea homosexualilor, ʺpredicatori înrăitʺ, ʺderbedei, rockeri şi puşcăriaşi care se laudă cu câți ʹpoponariʹ au ciomăgitʺ, alături de ʺun tur prin lagărele naziste, unde au fost torturați şi omorâți homosexuali.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 186 Într‑adevăr, afirmă Rondeau, ʺpartea cea mai perversă a campaniei este tratamentul special rezervat oponenților religioşi. Strategia constă în a pune semnul de egalitate în respingerea homosexualității cu ororile nazismuluiʺ. Kirk şi Madsen explică felul în care funcționează această tehnică perversă: Majoritatea grupurilor de oponenți aparținând Dreptei creştine se feresc teribil să fie asociate cu fascismul. Dar, întrucât nu pot justifica fascismul, în cele din urmă se vor distanta insistând pe faptul că ei nu ar ajunge niciodată la asemenea extreme. Desigur, asemenea declarații de bune intenții față de homosexualii îi vor angaja şi pe cei mai răi oponenți pe panta recunoaşterii drepturilor pentru homosexuali. Activiştii homosexuali deseori îi compară pe oponenții lor cu Adolf Hitler şi cu naziştii, neținând cont de faptul că, potrivit lui William L. Shirer ‑ autorul celebrei ʺAscensiunea şi căderea celui de‑al treilea Reichʺ ‑ mulți dintre primii nazişti erau homosexuali. Aici nu este vorba însă despre adevăr. E vorba de manipulare. Într‑un anume sens, specialiştii pe marketing psihologic îi înțeleg pe oameni mai bie decât se înțeleg aceştia pe ei înşişi. Ei folosesc fire emoționale pentru a‑şi lega ʺprodusulʺ (în acest caz, homosexualitatea) de atribute pozitive pre‑existente în mintea consumatorilor. Într‑o campanie cultural‑politică cum este aceasta, ei îi leagă pe toți cei care se opun ideilor lor de atribute negative pre‑existente, cum sunt naziştii. Efectul net al acestei condiționări poate fi atât de puternic încât, în timp, valorile de bază ale omului ‑ bazate pe experiență, educație religioasă, conştiință şi bun simt ‑ sunt anulate şi înlocuite ca urmare a unor valuri succesive de reprogramare emoțională. Totuşi, cineva se poate întreba cum de se lasă presa manipulată într‑o manieră aşa de propagandistică, fiind transformată într‑o unealtă pentru o agendă subversivă. Ca să fim bine înțeleşi, agenda drepturilor pentru homosexuali, care include îndoctrinarea grădinițelor cu propagandă pro‑homosexual şi legalizarea ʺcăsătoriilor homoʺ, este deosebit de dăunătoare pentru valorile şi instituțiile fundamentale ale Americii. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie înțeles ce s‑a întâmplat în ultimii ani cu agențiile de ştiri. După cum se ştie deja, mass‑media oficială este orientată către stânga eşichierului politic, lucru demonstrat de numeroase studii. Ştiați însă că activiştii homosexuali s‑au infiltrat în media oficială în special începând cu anii 1990? Într‑adevăr, după Conferința de Război din 1988, s‑a recunoscut faptul că mass‑media reprezintă un instrument principal pentru schimbarea mintii şi inimii americanilor. Şi, dacă inițial miza jocului consta în a‑ti împinge numele în fata presei, nu e oare mai bine ca numele să fie chiar presa? Aşa a apărut, în 1990, Asociația Națională a Jurnaliştilor Homosexuali şi Lesbiene, o organizație tot mai puternică. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 187 La a zecea aniversare a organizației s‑au adunat jurnalişti homosexuali de la mai multe canale şi agenții de ştiri. Subiectul principal al discuțiilor a fost dacă, atunci când relatează despre cazuri legate de homosexualitate, jurnaliştii trebuie să includă şi puncte de vedere opuse celor aparținând homosexualilor. Da, ați auzit bine. Ramon Escobar de la MSNBC a formulat astfel problema: ʺToată povestea asta cu ʹechilibrulʹ pe care ar trebui să‑l realizăm noi, ca jurnalişti... Când relatăm despre negri, nu am văzut niciodată un caz în care, după ce vorbeşti despre ei, să te duci afară şi să ceri şi opinia unuia din Ku‑Klux‑Klan.ʺ Jeffrey Kofman de la NBC a reformulat problema: ʺÎntrebarea e: De ce în aproape toate relatările despre homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali, vedem citați şi homofobi, dar în relatările despre evrei, negri, etc., nu apar şi oponenți?ʺ Paula Madison, vice preşedinte Diversitate la NBC şi director de Stiri la WNBC, a adăugat: ʺSunt de acord cu el. Nu văd de ce am căuta... şi un punct de vedere absurd, prostesc, doar pentru a avea şi o altă opinie.ʺ ʺCu toțiiʺ, a reluat Kofman, ʺam văzut şi continuăm să vedem multe reportaje despre homosexualitate, în care apar şi indivizi intoleranți şi care nu au nici o calificare.ʺ Înțelegeți ideea? În timp ce acum cincizeci de ani, ştirile în care homosexualitatea să fie prezentată ca normală erau de neconceput, acum avem exact opusul. La convenția menționată mai sus erau prezenți reprezentanți de la principalele canale şi agenții de ştiri, care se întrebau dacă jurnaliştii profesionişti trebuie sau nu să prezintă şi opinia creştinilor sau opinia tradițională despre homosexualitate. Sau, au sugerat ei, nu ar fi mai bine să cenzurăm aceste opinii ʺbigoteʺ şi ʺhomofobeʺ, ele fiind similare unor opinii rasiste şi primitive, care nu au ce căuta într‑o dezbatere civilizată? Apropo, dacă credeți că acolo era vorba de un grup nereprezentativ de jurnalişti radicali care‑şi vărsau năduful în timpul lor liber, iată cine au fost sponsorii respectivei conferințe: Hearst Newspapers; Knight‑Ridder, Inc.; CBS News; Gannett Foundation; CNN; Bloomberg News; NBC News; Dallas Morning News; Fox News Channel; Los Angeles Times; New York Daily News; San Francisco Chronicle; Time, Inc.; Wall Street Journal; Washington Post şi San Jose Mercury News. Nu e de mirare că presa ʺoficialăʺ, în mare majoritate simpatizantă cu agenda homosexuală, pare să fie alături de activiştii care urmăresc desensibilizarea, denigrarea şi transformarea americanilor după ideile lor. De fapt, aşa cum am văzut în cazul Matthew Shepard, e greu să‑i diferențiezi. Zise fiind acestea, o mare parte din meritul homosexualizării Americii aparține mass‑ mediei care, intenționat sau nu, a lucrat braț la braț cu maşina de propagandă a activiştilor homosexuali. Am uitat un lucru www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 188 Astăzi, mişcarea homosexualilor este un sportiv de succes, acumulând puncte unul după altul. Cu toate pierderile ocazionale, cum ar fi respingerea de către alegători a ʺcăsătoriilor homoʺ în 2004, lucrurile merg înainte ‑ un pas în spate, doi în față, ca în orice război politic. (La urma urmei, oficiind sute de ʺcăsătorii homoʺ ilegale, homosexualii şi‑au asigurat acceptarea legală şi socială a unei poziții inferioare ‑ uniunile civile homosexuale cu drepturi identice cu cele ale căsătoriei, lucru considerat inacceptabil de majoritatea americanilor până acum câțiva ani.) Ca indicator al succesului, dintr‑o multitudine de indicatori, să luăm ca exemplu un sondaj realizat în 1991 de revista pentru adolescenți Seventeen, la scurt timp după ce activiştii homosexuali au intrat din stradă în studiourile tv. La vremea aceea, numai 17 la sută dintre cititorii revistei considerau homosexualitatea ca fiind acceptabilă. În 1999, după opt ani de marketing intens pe problema drepturilor pentru homosexuali, 54 la sută dintre cititori considerau că homosexualitatea este normală. Această schimbare există de fapt în toate domeniile societății de azi. Indiferent dacă a fost vorba de cultură, politică, drept, afaceri, mass‑media, divertisment, educație sau chiar biserică, eforturile homosexualilor au fost neobosite. Cândva condamnați ca ʺdevianți imoraliʺ, homosexualii şi lesbienele sunt astăzi lăudați, idealizați, apărați ca victime şi prezentați ca modele. Datorită legislației împotriva ʺincitării la urăʺ, ei se bucură acum de protecții suplimentare ca şi cum as fi o categorie specială de indivizi ‑ protecții care nu se aplică tuturor membrilor societății. (Dacă eşti atacat, agresorul primeşte o sentință, dar dacă ai fost atacat din cauza orientării tale sexuale, atunci agresorul va primi o sentință mai severă, conform normelor privind infracțiunile de ură.) Între timp, într‑o societatea cândva iudeo‑creştină, creştinii şi ceilalți promotori ai principiilor biblice sunt acum prezentați ca bigoți şi ʺhomofobiʺ, datorită unei denigrări constante. Citarea pasajelor din Biblie, referitoare la homosexualitate, este catalogată ca ʺdiscursuri ale uriiʺ şi ‑ aşa cum am văzut ‑ jurnaliştii pro‑homosexualitate se întreabă dacă trebuie să recunoască existenta unui punct de vedere tradițional, biblic, prin menționarea lui. Mulțimea de activişti ‑ care dispun de timp şi energie nelimitate pentru a‑şi implementa agenda de lucru, care nu pierd timp cu schimbatul scutecelor, cumpăratul de proteze dentare sau participatul la serbările şcolare ale copiilor lor, aşa cum fac majoritatea heterosexualilor ‑ au reuşit să transforme societatea. Succesul campaniilor lor de propagandă e evident. Totuşi, în lupta lor pentru a legitima homosexualitatea ‑ societatea venerându‑i tot mai mult ca pe nişte eroi ai cruciadei drepturilor omului în noul mileniu ‑ am uitat un lucru. În mijlocul acestei campanii media care a răsturnat toate valorile, care a ʺrestructurat conştiințaʺ cetățenilor şi care le‑a transformat ura în simpatie, am uitat ceva esențial. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 189 Am uitat realitatea. Trăim într‑o lume fantastică plină cu imagini de marketing şi retorică abil înjghebată, cu un decor de procese în instanță, intimidări de tip fascist şi valuri de spălare pe creier în fundal. Care este însă adevărul pe care ne facem că l‑am uitat? Care este adevărul despre homosexualitate, ce anume o cauzează şi ce înseamnă ea ‑ fizic şi spiritual ‑ pentru cei cu o astfel de orientare? Ne mai interesează aceste lucruri? Să derulăm înapoi la fostul congresman Robert Bauman, care descria cu sinceritate lupta sa interioară cu atracțiile sexuale. El a fost agresat sexual când avea cinci ani, de către un băiat mai mare. A fost influențată homosexualitatea lui viitoare de acea experiență? Pe vremuri, psihiatria, psihologia, religia şi bunul simt răspundeau ʺdaʺ. De fapt, băieții agresați sexual au ʺde până la 7 ori mai multe şanse să devină homosexuali sau bisexuali, comparativ cu băieții care nu au fost agresațiʺ, conchide un studiu verificat din 1998, ʺAbuzul sexual asupra băiețilorʺ, realizat de dr. William Holmes şi Gail Slap. Legat de acest subiect, un cititor mi‑a scris recent: ʺSuntem opt frați, iar cel mai mare dintre noi este homosexual. Trăieşte cu partenerul lui de 41 de ani. Eu şi frații mei ne‑ am întrebat în mai multe rânduri de ce el este homosexual, iar restul nu suntem. În cele din urmă am aflat, de la un văr mai mare de‑al nostru ‑ când avea sase ani, fratele nostru a fost molestat de mai multe ori de către un bărbat de 19 ani.ʺ Kirk şi Madsen, care le recomandă activiştilor să pretindă că s‑au născut homosexuali, ştiu şi ei acest lucru. ʺDin motive practice, vom susține că homosexualii aşa s‑au născut, deşi orientarea sexuală, pentru majoritatea oamenilor, pare să fie rezultatul unei interacțiuni complexe între unele predispoziții înnăscute şi factorii de mediu din copilărie şi adolescenta timpurie.ʺ Dacă sunt implicați ʺfactorii de mediuʺ – şi toată lumea ştie că sunt, chit că nu o recunosc public ‑ de ce să‑i sfătuim pe homosexuali să pretindă că aşa s‑au născut? ʺDacă sugerezi în public că homosexualitatea e o chestiune de opțiuneʺ, explică Kirk şi Madsen, ʺvei deschide cutia cu viermi cu eticheta ʹalegeri morale şi păcatʹ şi le vei da oponenților religioşi o armă împotriva noastră. Heterosexualii trebuie învățați că pentru noi este la fel de naturala fi homosexuali cum este pentru ei a fi heterosexuali: deviațiile şi coruperea nu au nici o treabă aici.ʺ Din păcate, cu tot marketingul inteligent din spatele campaniei de normalizare a homosexualității, ceea ce se trece sub tăcere este recunoaşterea faptului că relațiile emoționale deficitare sau agresiunile sexuale timpurii îl pot influenta pe un copil să devină homosexual. Copiii sunt extrem de impresionabili, iar o agresiune sexuală constituie o traumă majoră care poate reprograma identitatea victimei (cel mai adesea asta se şi întâmplă) ‑ felul în care se vede el. Deşi studiul lui Holmes şi Slap confirmă aceasta, ideea este www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 190 clară: închisorile noastre sunt pline de pedofili care au fost cândva, în copilărie, molestați şi ei. Cine a fost băiatul de 12 ani care l‑a molestat pe Bauman? Ce anume l‑a determinat să agreseze sexual un băiețel de cinci ani? Fără îndoială, a simțit impulsul să‑i facă unui alt copil ceea ce i se făcuse lui. Dar de ce? Un copil nevinovat posedă o anumită ʺaurăʺ care pare foarte amenințătoare pentru cei stricați deja. De fapt, mulți consideră că la baza abuzului pedofil se află tocmai această dinamică. Pentru persoana deja ʺconvertităʺ şi care a adoptat un ʺstil de viațăʺ homosexual, este foarte atractiv ‑ dincolo de plăcerea sexuală ‑ să ʺinițiezeʺ o persoană inocentă. Făcând aceasta, el îşi anesteziază propria conştiință şi îşi reduce conflictul interior, distrugând nevinovăția unei alte persoane, anume pentru că această nevinovăție îl face pe el conştient de stricăciunea lui. A fost o vreme când majoritatea americanilor ştiau că homosexualii nu se nasc homosexuali, ci că există o problemă de dezvoltare a identității sexuale, în urma anumitor experiențe din copilărie. A fost o vreme când ştiam, la un anumit nivel, că relațiile deficitare cu mama sau tata le pot face pe fete sau pe băieți să crească cu o confuzie identitară ‑ acelaşi rezultat avem şi în urma molestării ‑ dacă nu sunt abordate şi rezolvate corespunzător. De asemenea, a existat o vreme, înainte ca America să fie mințită că nu există Dumnezeu sau că, dacă există, El nu are nici o treabă cu problemele acestei lumi, când morala iudeo‑creştină inspira cultura şi legile tării. Astăzi am abandonat vechile noțiuni de bine sau rău, în favoarea ʺconsensuluiʺ, adică doi oameni pot face tot ce vor, oricât de anormal ar fi, atât timp cât ʺnu afectează pe alțiiʺ. Problema aici ‑ pe lângă faptul că sunt negate existenta lui Dumnezeu şi a legilor Lui ‑ este că, în lipsa oricărui reper, nu stii şi nu poți stabili dacă afectezi pe un altul. Un pedofil îşi justifică relațiile cu copii anume prin faptul că nu crede că îi face rău copilului; el crede că îl iubeşte! V‑ați putea întreba: Unde şi când se va opri campania pro‑homosexualitate? Scopul final nu este doar acela de a obține o acceptare completă a homosexualității, incluzând ʺcăsătoriiʺ homo, ci şi de a obține interzicerea şi pedepsirea oricărei critici publice la adresa homosexualității, inclusiv citarea unor pasaje biblice care combat homosexualitatea. Cu alte cuvinte, abolirea oricărei critici cu ajutorul legii. Aceasta deja s‑a realizat în Canada şi în unele țări scandinave. ʺDe ce?ʺ v‑ați putea întreba. ʺCredeam că homosexualii vor exact aceleaşi drepturi şi să fie liberi să facă ce vor în dormitorul lor.ʺ Nu, au asta de ani de zile. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 191 Această campanie nu se va opri până când creştinii şi toți cei care se opun homosexualității nu sunt închişi, discreditați şi reduşi la tăcere ‑ toate acestea din cauza unui mic aspect pe care l‑am uitat: cu adevărat, chiar este ceva rău cu homosexualitatea. Mai pe scurt: este nenaturală şi auto‑distructivă ‑ iar societatea occidentală a înțeles de mult acest lucru. Activiştii homosexuali îşi compară cauza cu cea a negrilor din anii ʹ60. Însă a fi negru nu e nenatural şi nici auto‑distructiv. Evident, a fi negru nu implică a‑ti anula conştiința şi a‑l nega pe autorul ei ‑ Dumnezeu. Pentru anume această diferență, activiştii homosexuali nu vor doar schimbarea legilor ‑ ca să poată promova în funcții sau să aibă acces peste tot, asemenea negrilor din anii ʹ60. Homosexualii deja se bucură de libertate şi pot locui şi munci oriunde doresc. De fapt, ca grup, salariile lor sunt peste media salariilor din Statele Unite. Nu este vorba de drepturi. Este vorba de redefinirea adevărului şi cenzurarea oricărei critici, astfel încât homosexualii să‑şi poată duce mai departe ʺstilul de viațăʺ fără a fi deranjați de realitate. Nu uitați, fiecare dintre noi ‑ inclusiv homosexualii ‑ avem o conştiință care generează un conflict interior atunci când facem un lucru rău. Dacă însă cădem în plasa unor forte pe care nu le înțelegem şi începem să ne justificăm obsesiile şi deprinderile, atunci inevitabil vom ajunge să ne considerăm conştiința ca duşman. Şi, deşi uneori reuşim să o anulăm, ce se întâmplă când ne întâlnim cu conştiința unei alte persoane, care ne face să ne pierdem liniştea? Ne simțim amenințați. De aceea, suntem nevoiți să reduce la tăcere ʺvocea conştiințeiʺ ‑ nu pe a noastră, ci pe a celorlalți, care amenință să o trezească pe a noastră, cu care suntem în război. Aceasta înseamnă că nu putem tolera opiniile contrare. Nu le pute suporta. Ne fac să protestăm. Astfel, pentru un homosexual, chiar şi cea mai sinceră ofertă de ajutor, să zicem din partea unei asociații creştine sau a unui psiholog (în sensul învingerii atracțiilor homosexuale), îi apare ca o manifestare de ură. De fapt, este dorința sinceră de a ajuta, care este interpretată ca ură şi ʺbigotismʺ doar pentru faptul că ne pune în față un adevăr care ne displace. Dragoste şi salvare Normalizarea homosexualității din ultimii ani a fost o tragedie. Din toată confuzia, haosul şi stricăciunea societății, dimensiunea cea mai tragică stă în ceea ce s‑a întâmplat cu cei care se confruntă cu atracții şi deprinderi homosexuale şi ʺtranssexualeʺ. Nu uitați, conflictele noastre conțin în ele sămânța salvării ‑ adică, atât timp cât ştim că avem o problemă, există o speranță pentru schimbare. Dar dacă negăm că avem o problemă, atunci ne pierdem orice şansă de a găsi vindecare. Exact acest lucru l‑a făcut America, acceptând ʺdrepturile minorităților sexualeʺ. I‑am trădat pe aceia dintre noi care sunt homosexuali sau lesbiene. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 192 Lăudând disfuncționalitatea şi stricăciunea, i‑am eliberat pe homosexuali de conflictul interior cu care se confruntau ‑ ceva de care aveau mare nevoie, asemenea tuturor, dacă vrem să ne rezolvăm problemele şi să ne regăsim integritatea. Ne apărăm propria stricăciune. Şi, dacă această acțiune devine o mişcare națională, aşa cum s‑a întâmplat cu adoptarea ʺdrepturilor pentru minoritățile sexualeʺ, atunci avem o mare problemă. Majoritatea homosexualilor resimt o vină şi un conflict atunci când îşi descoperă pentru prima oară atracțiile homosexuale. Există o mare tentație pentru ei ‑ în special în cultural pro‑homosexualitate de astăzi ‑ ca ei să‑şi ʺrezolveʺ conflictul prin cedare şi încurajare. ʺE în regulă să fii homo.ʺ Dacă fac aceasta, nu le mai rămâne nici o uşă de ieşire. Din acest motiv, atitudinea cea mai bună din partea celorlalți nu este de a încuraja nişte porniri auto‑distructive, ci de a manifesta o opoziție răbdătoare, dar fermă. Cu alte cuvinte, trebuie să fim de partea conştiinței acelei persoane. În America, am făcut invers. Am început această călătorie în lumea drepturilor pentru ʺminoritățile sexualeʺ, cu cuvintele fostului congresman Robert Bauman, care spunea: ʺNu eu am ales să fiu homosexual. Dacă as putea, mi‑as schimba orientarea sexuală.ʺ Din păcate, i‑am trădat pe Bauman şi pe toți ceilalți care au probleme sexuale similare, lăudându‑le căderile şi pretinzând că sunt normale. În final, trebuie să ne întrebăm ce e mai rău ‑ perioada anterioară, când homosexualii erau oprimați, sau America de astăzi, când am dat în cealaltă extremă, lăudându‑i ca eroi pe cei dependenți de comportamente auto‑distructive? În orice caz, atât timp cât noi nu reuşim să găsim o dragoste adevărată, ei rămân victime. Lectură recomandată: Tehnicile lui Hitler şi propaganda homosexuală Sursa: www.worldnetdaily.com Stonewall şi Asociația Americană de Psihiatrie Larry Houston Stonewall „Pe scurt, mediul politic şi cultural suferise o liberalizare care crease premizele pentru emergența unei mişcări homosexuale ample.” (Engel, The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement, pag. 38) „În mod ironic, când a avut loc revolta, mulți oameni nu i‑au observat semnificația. Privind în urmă însă, nimeni nu poate contesta că ceea ce a început ca o îmbrânceală la un bar din Greenwhich Village a devenit scânteia pentru o nouă mişcare pentru www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 193 drepturile omului. Relatările detaliate despre Stonewall au căpătat alura unui mit, pe măsură ce tot mai mulți oameni au declarat că au fost acolo, de fapt cu mult peste capacitatea micului bar. În general, este acceptat faptul că un grup divers de patroni de baruri, conduşi de nişte travestiți care erau clienți constanți la Stonewall, au început să riposteze în timpul unei razii a poliției. Rezistența s‑a transformat în revoltă şi aceasta a durat câteva zile.” (Kranz & Cusick, Gay Rights: Revised Edition, pag. 35) „Anii care au precedat evenimentul de la Stonewall au fost marcați de o ruptură față de atitudinile asimilaționiste ale homofililor docili din generația anterioară, în favoarea unora mai revoluționare ale celor care doreau o libertate sexuală mai mare.” (Archer, The End Gay, pag. 91) „Dar în anii 1960 şi 1970, mişcarea gay s‑a rupt decisiv de retorica asimilaționistă din anii 1950, afirmând public, celebrând şi chiar cultivând diferențele homosexuale.” (Chauncey, Why Marriage? The History Shaping Today’s Debate Over Gay Equality, pag. 29) Un incident care a avut loc pe 12 iunie 1969 în New York City, într‑un bar pentru homosexuali, Stonewall Inn, a avut o mare semnificație socială şi culturală în formarea conceptului de „homosexual modern” care avea să fie adoptat în curând ca „identitate gay”. A fost un gest de rezistență, o revoltă a unor travestiți care jeleau moartea lui Judy Garland. Erau un grup de bărbați efeminați, îmbrăcați în haine femeieşti, împotrivindu‑ se autorității poliției în timpul unei razii la un bar pentru homosexuali. Ceea ce a început ca o razie obişnuită a poliției, motivată de un caz de mită, s‑a transformat în ceva foarte diferit. Acest incident e deseori pus în legătură cu începutul „mişcării de emancipare a homosexualilor”. Trebuie menționat că acolo s‑a aflat doar un grup marginal de homosexuali, care au opus rezistență, nu indivizi reprezentativi ai homosexualilor în general. “Stonewall a fost un act de rezistență față de autoritatea poliției, din partea unor travestiți de diferite origini, adunați cu ocazia morții lui Judy Garland, mult apreciată de homosexuali. Deci, Stonewall a avut o semnificație culturală dincolo de cea politică: a fost o insurecție păgână din partea preoților travestiți şi renăscuți ai lui Cibele.” (Paglia, Vamps and Tramps, pag. 67) „În anii 1970, emanciparea homosexualilor era numele principalei provocări teoretice la adresa asimilării, dar şi a minoritizării. Primii activişti şi autori arătau că emanciparea homosexualilor poate transforma toate relațiile sexuale şi de gen; se exprimau împotriva căsătoriei şi a monogamiei şi împotriva structurilor familiale existente (Altman 1981; Jay şi Young 1972).” (Phelan, Sexual Strangers: Gays, Lesbians, and Dilemmas of Citizenship, pag. 108‑109) „Emanciparea homosexualilor a evoluat cumva către dreptul de a se simți bine – de a merge în baruri şi discoteci, de a consuma droguri şi de a face sex frecvent şi impersonal.” (Clendinen and Nagourney, Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America, pag. 445) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 194 . Asociația Americană de Psihiatrie Un alt eveniment de importanță istorică în evoluția conceptului de „homosexual modern” a avut loc la începutul anilor 1970. E vorba de decizia din 1973 a APA, Asociația Americană de Psihiatrie, de a scoate homosexualitatea din lista tulburărilor sexuale din Manualul de Diagnostic şi Statistică. Activiştii homosexuali recunosc că ştiința a fost astfel deturnată în scopuri politice. „Desigur, pentru a orchestra acest contraatac, homosexualii şi lesbienele trebuie să conteste autoritatea cercetătorilor şi tocmai asta au făcut activiştii lor atunci când au lansat campania pentru eliminarea homosexualității din lista APA a bolilor mintale. De fapt, acei activişti declarau că homosexualitatea nu este o boală, ci opțiunea pentru un stil de viață. Deşi acel argument a avut succes la începutul anilor 1970, mediul politic s‑ a schimbat în aşa măsură că activiştii homosexuali nu mai vor să spună că homosexualitatea este o alegere, ci o caracteristică înnăscută, iar retorica despre gena gay a contribuit la acest efort.” (Brookey, Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene, pag. 43) „În 1973, cu un vot de 5.854 la 3.810, homosexualitatea a fost eliminată din Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie (Bayer 1981).” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66, Wright, and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well‑Intentioned Path to Harm, editori Wright and Cummings) „Decizia Asociației Americane de Psihiatrie de a elimina homosexualitatea din lista oficială de tulburări sexuale, în 1973, nu a fost nicidecum o decizie bazată pe ştiință. A fost un răspuns la o campanie politică alimentată de ideea că includerea inițială ca boală a fost expresia unei definiții politico‑medicale opresive a homosexualității ca problemă.” (Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 213) „Probabil cel mai mare succes politic de la începutul anilor 1970 a fost decizia Asociației Americane de Psihiatrie din 1973‑74 de a scoate homosexualitatea din lista bolilor mintale din Manualul lor de Diagnostic şi Statistică. Această decizie nu s‑a luat pentru că un grup de doctori şi‑ar fi schimbat brusc opinia, ci a fost urmarea unei campanii agresive şi susținute din partea activiştilor homosexuali şi lesbiene.” (Rimmerman, From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States, pag. 85‑86) „Scriind despre decizia din 1973 şi disputa din jurul ei, Bayer (1981) a confirmat ideea că aceste schimbări ar fi fost bazate pe factori politici şi nu ştiințifici. Bayer afirmă că revizia a reprezentat cedarea APA în fața presiunilor politice şi sociale şi nu s‑a bazat pe date sau teorii ştiințifice noi privind sexualitatea umană.” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66 Wright and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well‑Intentioned Path to Harm, editori Wright şi Cummings) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 195 „Însuşi procesul APA de evaluare medicală la care se ajunsese prin metoda parlamentară mai degrabă crea decât rezolva probleme. Mulți membri au simțit că reprezentanții, acționând împotriva informațiilor de diagnostic, răspunseseră unor intense presiuni propagandistice din partea organizațiilor homofile militante. “Politic, am spus că homosexualitatea nu e o boală”, a admis un psihiatru, “dar în particular majoritatea dintre noi consideram că este.” (Kronemeyer, Overcoming Homosexuality, pag. 5) Declasificarea homosexualității ca boală sexuală a fost rezultatul unei campanii socio‑ politice de trei ani din partea activiştilor homosexuali, a psihiatrilor pro‑ homosexualitate şi a psihiatrilor homosexuali, iar nu rezultatul unor studii ştiințifice valabile. Activitățile au fost de fapt nişte agitații publice, proteste şi presiuni social‑ politice din partea psihiatrilor homosexuali şi a altora din afara APA asupra APA. Acțiunea de eliminare a homosexualității s‑a derulat cu o asemenea viteză încât au fost scurt‑circuitate canalele normale pentru analiza problemei. Această acțiune întreprinsă de APA a avut consecințe dramatice asupra vieții psihosexuale, după cum afirmă Charles Socarides într‑un articol publicat în ʹThe Journal of Psychohistory, “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” Socarides declară că eliminarea homosexualității din Manualul de Diagnostic şi Statistică a fost un pas fals cu următoarele rezultate. „Aceasta a condus la aprobarea deplină a homosexualității şi la încurajarea unei aberații, din partea unora care ar fi trebuit să ştie mai bine atât implicațiile ştiințific, cât şi cele sociale ale acelei modificări.” (Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 320‑321) În acest articol, el descrie o mişcare în cadrul Asociației Americane de Psihiatrie, prin care activismul social‑politic a condus la radicalizarea în două etape a principalului pilon al vieții psihosociale. Prima fază a fost erodarea heterosexualității ca model sexual unic acceptabil în societate. Apoi, în faza a doua, a fost ridicarea homosexualității la nivelul de stil de viață alternativ. Ca urmare, homosexualitatea a devenit o instituție psihosocială acceptabilă, alături de heterosexualitate, ca normă prevalentă a comportamentului sexual. „În esență, această mişcare din partea Asociației Americane de Psihiatrie a generat ceva ce orice altă societate, cu rare excepții, ar fi evitat să facă, anume revizuirea codului fundamental şi a conceptului de viață şi biologie: bărbații şi femeile se însoțesc, în mod normal, cu persoane de sex opus şi nu unii cu alții.” (Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 321) Deturnarea ştiinței la nivel APA de către cei ce promovau homosexualitatea a luat acum o turnură foarte interesantă. La treizeci de ani de la acea decizie, doctorul Robert Spitzer, care a avut un rol major în eliminarea homosexualității din lista bolilor mintale din Manualul de Diagnostic şi Statistică, în anul 1973, are acum de‑a face cu supărarea celorlalți. Prima oară i‑a nemulțumit pe cei ce se opuneau normalizării homosexualității. Acum, după publicarea rezultatelor unui studiu care arată că unii www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 196 oameni îşi pot schimba orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate, i‑a nemulțumit pe suporterii homosexualității. Studiul doctorului Spitzer şi comentariile colegilor au apărut în numărul din octombrie 2003 al revistei “Archives of Sexual Behavior.” „O paralelă personală – nemulțumirea la adresa mea, din cauza acestui studiu, îmi aminteşte de o reacție similară față de mine în timpul participării mele la eliminarea diagnosticului homosexualității din DSM‑II în 1973.” (Spitzer, “Reply: Study Results Should Not be Dismissed and Justify Further Research on the Efficacy of Sexual Reorientation Therapy”, pag. 472) Bibliografie Archer, Bert. The End of Gay (and the death of heterosexuality). Thunder’s Mouth Press. New York, 2002. Bayer, Ronald. Homosexuality and the American Psychiatry: The Politics of Diagnosis. Basic Books. New York, 1981. Brookey, Robert Alan. Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene. Indiana University Press. Bloomington & Indianapolis, 2002. Chauncey, George. Why Marriage? The History Shaping Today’s Debate Over Gay Equality. Basic Books/Perseus Books Group. New York, 2004. Clendinen, Dudley and Adam Nagourne. Out for Good: The Struggle to Build a Gay Rights Movement in America. Simon and Schuster. New York, 1990. Engel, Stephen M. The Unfinished Revolution: Social Movement Theory and the Gay and Lesbian Movement. Cambridge University Press. Cambridge, UK, 2001. Konemeyer, Robert. Overcoming Homosexuality. Macmillan. New York, 1980. Kranz, Rachel and Tim Cusick. Gay Right: Revised Edition. Facts on File, Inc. New York, 2005. Paigila, Camille. Vamps & Tramps. Vintage Books. New York, 1994. Phelan, Shane. Sexual Strangers: Gays, Lesbians, and Dilemmas of Citizenship. Temple University Press. Philadelphia, 2001. Rimmerman, Craig A. From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States. Temple University Press. Philadelphia, 2002. Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” The Journal of Psychohistory Winter 1992, 19 (3), 307‑329. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 197 Spitzer, M.D., Robert L. “Reply: Study Results Should Not be Dismissed and Justify Further Research on the Efficacy of Sexual Reorientation Therapy.” Archives of Sexual Behavior October 2003, Vol. 32, No. 5, 469‑472. Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities. Routledge and Kegan Paul, London, 1988. Wright, Rogers H. and Nicolas A. Cummings. Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm. Routledge Taylor & Francis Group. New York and Hove, 2005. Sursa: www.banap.net Tipare propagandistice în mass‑media Bogdan Mateciuc În ultimii ani activiştii homosexuali şi‑au intensificat eforturile pentru legitimarea acestui comportament, dând dovadă de imaginație şi chiar originalitate în găsirea de căi de promovare a ideilor lor. În limba engleză, tactica folosită se numeşte ʺwedge policyʺ (politica penei de despicat). Subiectul tabu este mai întâi abordat, pus în discuție. Pentru o vreme lumea se scandalizează şi dezaprobă. Discuția continuă, iar lumea începe să se obişnuiască cu subiectul şi cu ideea în sine. După o vreme nimeni nu mai obiectează şi se ajunge la o stare de fapt gen ʺE treaba lor ce facʺ. Unul dintre mijloacele de propagandă sunt producțiile artistice – filme, piese de teatru şi chiar desene animate pentru copii. Targetul acestui proces educațional este complet. Subiectul acestor producții propagandistice este standard. Este conceput pentru a atinge anumite triggere de comportament uman, la nivel conştient şi subconştient. Vom analiza în continuare structura a două dintre asemenea producții. Primul exemplu este filmul „Philadelphia”, difuzat periodic în România de canalul tv HBO. Andrew Beckett este un avocat de succes, angajat al unei prestigioase firme de avocatură. Este un tip îngrijit, educat, în plină ascensiune profesională. Firma îi încredințează un caz important. Mai întâi îl vedem făcând jogging în cel mai nobil oraş al Americii, Philadelphia, locul unde a fost redactată Constituția Statelor Unite şi unde este păstrat Clopotul Libertății care a anunțat izbucnirea Războiului de Independentă. Suntem pregătiți în mod discret să acceptăm ideea că SIDA face parte integrantă din ceea ce reprezintă America şi că societatea americană este concepută să absoarbă fără probleme boli care apar brusc şi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 198 cutremurele culturale aferente. Aflăm destul de repede că Beckett a luat boala printr‑un contact sexual ocazional, într‑ un cinema porno pentru homosexuali, într‑un cartier dubios al oraşului. Beckett nu este însă un pervers, ci un tip cumsecade, căruia i s‑a întâmplat, într‑o bună zi, fiind foarte stresat, să ajungă într‑un loc rău famat – un simbol al viciului şi al bolii. Modul în care el ia boala este golit de orice vinovăție. El, tânărul cumsecade, a greşit o dată şi iată ce a pățit. Nu merita aşa ceva. Suntem instruiți să simpatizăm cu el, să fim de partea lui, filmul făcând din el un erou. Toți oponenții lui sunt răi, oameni mici la suflet, oameni cu care nu vrem să semănăm. Ei manifestă o ură viscerală față de homosexuali – pentru ei doar s‑a inventat termenul de homofobie – iar izbucnirile lor ne fac să clătinăm dezaprobator din cap. Ei nu explică de ce nu le plac homosexualii, dar repetă aceasta într‑un mod agresiv. Filmul ne învață că există homosexuali buni şi homosexuali răi. Rău este individul dubios, un obişnuit al cinematografelor porno pentru homosexuali, care îl infectează pe eroul nostru, un homosexual de treabă, care merită prietenia şi sprijinul nostru. De la personajul Andrew Beckett învățăm că homosexualii buni sunt oameni manierați, buni profesionişti în domeniul lor, educați, cu pasiuni culturale. Ei citesc literatură clasică şi ascultă operă. Cel mai important, nimic din comportamentul lor nu are conotații sexuale. Relația din film dintre Beckett şi iubitul lui se rezumă la un pupic nevinovat şi un dans romantic la o petrecere specifică „minorității”. Filmul reuşeşte să facă din personajele sale caractere demne de desenele animate. Eroul are toate trăsăturile nobile şi face apel la mila noastră, fiind condamnat la moarte doar pentru că a călcat o dată pe bec. Răii sunt 100% răi. Ei sunt conducerea firmei de avocatură, care îl concediază pe Beckett când află că acesta are SIDA – părerea lui Becket – sau în urma prestației nesatisfăcătoare într‑un proces – explicația lor. În primul rând, ei reuşesc să atragă antipatia noastră prin faptul că au mulți bani. Tipologia lor este simplă, dar reuşeşte să ne stârnească reacții de dezaprobare. Îmbrăcat mereu la patru ace, şeful lor este Robards, un ins decrepit, un adevărat diavol, cu un trabuc într‑o mână şi un pahar de whisky în cealaltă. Vedem multe prim‑planuri cu fețele lor distorsionate de ură atunci când îl comentează pe Beckett. Robards, personajul negativ, frizează absurdul când declară că „Andy a adus SIDA în firma noastră, în toaleta noastră. A adus‑o la picnicul nostru anual” şi îl trimite pe un asociat la fel de înrăit să afle dacă Beckett este membru în vreo „organizație deviantă sexual”. Contrastul dintre caracterul rafinat al eroului şi micimea de suflet a oponenților săi prinde la mâncătorii de floricele în fata televizorului. Filmul nu intră în detalii sufleteşti la nici una dintre tabere. 199 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Personajul cel mai complex al filmului este avocatul Joe Miller, care după ce mai întâi are câteva izbucniri „homofobe”, acceptă să‑l apere pe Beckett în instanță. Filmul nu lasă loc la dubii: el este modelul după care trebuie să ne conducem, de la el trebuie să învățăm. Lecția este că trebuie să‑i acceptăm pe homosexuali şi să fim deschişi la minte. În ciuda ideilor inițiale „anti”, Miller îl apără pe Beckett şi chiar îi câştigă prietenia. Mai mult, dacă la început el îşi exprimă față de soția sa indignarea (caraghioasă) față de homosexuali, acum el o aduce la o petrecere a „comunității”, unde oamenii sunt cool şi totul e fun. Filmul nu explică însă cum se produce această transformare în Miller. Regizorul filmului este hotărât să nu lase loc de interpretare. Etichetele sunt evidente pentru homofobii cei răi, pentru martirul homosexual şi pentru cei „needucați” încă, dar oameni buni la suflet, care în final vin la patul muribundului pentru a‑şi exprima un soi de compasiune, acea compasiune optimistă (!) care apare în toate dramele bazate pe un comportament nefiresc, compasiune care în acest caz s‑ar traduce prin „Dragul nostru homosexual, culegi acum ce ai semănat, a venit vremea să achiți nota de plată, vei muri, dar stai liniştit, noi suntem cu tine, totul va fi bine.” Nici o clipă însă filmul nu ne lasă să relaționăm modul de viață al lui Beckett şi soarta pe care o are în final. Cauzalitatea homosexualitate‑SIDA‑moarte este trecută sub tăcere. Desigur, nu numai homosexualii mor de SIDA, dar această boală este indubitabil asociată cu anumite comportamente: promiscuitate sexuală şi consum de droguri (lăsând la o parte cazurile nefericite de infectare prin neglijentă profesională din spitalele din România). Al doilea caz pe care îl vom prezenta are ca țintă educațională copiii. Este un episod de desene animate din serialul The Simpsons – Homer’s Homophobia. Lecția începe brusc, prin titlul episodului: homofobia lui Homer (tatăl micului Bart). Termenul homofobie folosit de homosexuali are menirea să desemneze ca patologic pe oricine care respinge homosexualitatea. Orice fobie este anormală; este o afecțiune. Departe de a avea un subiect simplu, de desen animat, episodul în cauză urmează acelaşi tipar educațional despre homosexuali. Într‑o bună zi, în orăşelul Sprinfield se mută un homosexual. Evident, el este un tip de treabă, este amabil cu vecinii, ajută pe toată lumea. În antiteză, Homer, muncitorul american semianalfabet şi comic de idiot în unele situații, are o ură inexplicabilă față de aceşti „minoritari”. Când află despre pornirile sexuale ale noului vecin, îi interzice lui Bart să mai petreacă timpul cu el. Modelul educațional pentru noi este însă Marge Simpson, soția lui Homer şi mama lui Bart. Ea încearcă să tempereze mânia soțului, dar „nu are cu cine vorbi”. Afectele lui Homer sunt brute şi par de neşlefuit. La un moment dat Bart nimereşte într‑un hambar cu vite şi face suficientă gălăgie pentru a stârni agitația animalelor şi pentru a‑şi pune viața în pericol. Cel care intervine la timp şi îl salvează este – ghiciți – homosexualul cel bun. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 200 Episodul se încheie cu un Homer revenit la sentimente mai ʺnormaleʺ, care îi mulțumeşte vecinului în cămaşă hawaiană că i‑a salvat fiul şi care îl anunță pe un ton oficial pe micul Bart că nu va avea nimic de obiectat în viitor dacă el, Bart, va opta eventual pentru un stil de viață homosexual. Lecția constituie o jignire, nu atât pentru morala spectatorilor, cât pentru inteligenta lor. Ca şi în cazul filmului Philadelphia, spectatorii sunt considerați subiecți goi de orice apreciere şi principii, cărora doar trebuie să li se spună cum să gândească şi să se poarte. În general filmele propagandistice îi prezintă pe homosexuali ca pe nişte tipi cool, iar pe cei care resping homosexualitatea ca pe nişte caraghioşi. Ofensiva homosexualilor este concepută şi derulată pe front amplu. Sunt folosiți anumiți termeni – homofobie, bigotism, fanatism religios, extremist, intolerant, retrograd – şi, sub eticheta de dovezi ştiințifice, sunt vehiculate informații false. Una dintre afirmațiile tip este aceea că homosexualitatea nu ar tine de alegerea individului, ci ar fi un dat genetic. Nu există însă nici o confirmare ştiințifică în acest sens. Malformațiile genetice prezentate de autorii homosexuali aparțin unor persoane care suferă de multe alte afecțiuni, mult mai complexe decât lipsa identificării sexuale corecte. În realitate, nu există nici un homosexual care să fie sănătos din punct de vedere somatic şi care să aibă altfel de cromozomi. Cântărețul homosexual Boy George nu consideră că homosexualitatea ar fi ceva înnăscut, ci o chestiune de alegere. El însuşi respinge speculațiile referitoare la ʺo genă a homosexualitățiiʺ sau la imposibilitatea de schimbare a comportamentului homosexual. Sau cum oare ʺşi‑a dat seamaʺ Elton John, la vârsta de 19 ani după propriile afirmații, că este homosexual? Această realitate este confirmată de autorul american Mario Bergner în cartea sa Setting Love in Order (Vindecarea dragostei). Bergner, un homosexual „bun”, reuşeşte cu ajutor medical să‑şi înțeleagă deficientele de personalitate care aveau rădăcini în copilăria lui. După o luptă dură cu sine, cu obsesiile sale, el reuşeşte să se vindece. La lansare, cartea i‑a nemulțumit profund pe homosexualii din SUA, ca apoi ei să treacă la combaterea ei. Actualmente, Bergner este căsătorit, este tatăl a patru copii şi este un exponent al ʺMişcării Ex‑Gayʺ, formată din foşti homosexuali. În ciuda atacurilor activiştilor homosexuali, existenta celor care s‑au vindecat de homosexualitate vorbeşte de la sine. Mitul homofobiei Larry Houston Informațiile prezentate în acest material sunt menite a face lumină şi a facilita înțelegerea unui termen făurit de cei care promovează homosexualitatea. Alături de multe alte lucruri asociate cu homosexualitatea, termenul de ʺhomofobieʺ ne aşează imediat într‑o dilemă. Această dilemă pleacă de la premiza că ʺhomosexualulʺ este o persoană distinctă. Acesta este un concept ‑ ʺhomosexualulʺ ca persoană distinctă ‑ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 201 asupra căruia nici măcar promotorii homosexualității nu pot cădea de acord. Conceptul este dezbătut în cadrul discuției filosofice despre ʺconstrucționism socialʺ şi ʺesențialismʺ. Opinia prevalentă astăzi, susținută de mulți dintre cei care promovează homosexualitatea, este una ʺsocial construcționistăʺ. ʺHomosexualulʺ ca persoană distinctă nu există; avem însă indivizi care se auto‑identifică după comportamentele şi faptele pe care le fac ‑ acte sexuale cu persoane de acelaşi sex. În Statele Unite şi în alte societăți occidentale, această identitate a căpătat valențe puternic politice. Un grup de persoane care se auto‑identifică după comportamentul sau faptele lor, şi care încearcă să obțină o validare juridică a comportamentului lor într‑un context al ʺdrepturilor politiceʺ. A fi homosexual astăzi poate fi văzut cel mult ca o ʺidentitate politicăʺ. Cum poate exista deci ʺhomofobieʺ dacă ʺhomosexualʺ, ca persoană distinctă, nu există? Crearea ʺhomofobieiʺ este un alt exemplu de fabricare a unui mit ‑ permanenta portretizare în victime a celor care se auto‑identifică după comportamentul sau faptele lor. ʺHomosexualul politicʺ nu este un ʺgrup reprezentativʺ de homosexuali, aceşti oameni eşuând în sforțările lor de a se prezenta drept victime ale societății. ʺDificultățile în definirea homofobiei nu se limitează la dezbaterea dacă aceasta este sau nu o fobie reală. Termenul implică o referire implicită la homosexualitate, care are la rândul ei probleme inerente de definire. În ultimii ani a existat o dezbatere susținută dacă ʺhomosexualiiʺ sunt aceiasi de la o cultură la alta sau dacă ʺhomosexualʺ reprezintă o identitate care poate fi afirmată numai în relație cu societățile occidentale.ʺ (Plummer, One of the Boys: Masculinity, Homophobia, and Modern Manhood, pag. 6) ʺÎn climatul politic şi social din Statele Unite din a doua jumătate a anilor 1960, problema homosexualității s‑a politizat foarte mult. Exista o mişcare a activiştilor homosexuali care promovau drepturi civile şi politice pentru homosexuali, şi aceasta pe măsură ce homosexualii începeau să capete un statut mai degrabă de minoritate în raport cu drepturile politice şi civile, iar nu de categorie deviantă. Psihiatria, care până atunci definise homosexualitatea ca pe o boală şi îi diagnosticase pe homosexuali ca bolnavi mintal, era privită ca un obstacol formidabil, dar important politic şi strategic, în lupta homosexualilor pentru un statut social şi politic. La sfârşitul anilor 1960, homosexualii din Statele Unite au lansat o campanie susținută pentru a depatologiza homosexualitatea.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 67, în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑ Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) În citatul de mai jos, ʺrevizia nosologicăʺ menționată o constituie decizia din 1973 de eliminare a homosexualității din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Bolilor Mintale (DSM) publicat de Asociația Americană de Psihiatrie. ʺLa scurt timp după revizia nosologică, s‑a produs o mutație semnificativă in cercetarea legată de homosexualitate. Mutând accentul de pe etiologie şi vindecarea homosexualității, teoreticienii şi cercetătorii au început să spună că www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 202 atitudinea negativă față de homosexuali, nu homosexualitatea în sine, este cea care le generează homosexualilor multitudinea de probleme cu care se confruntă (Smith, 1971). Mulți dintre aceşti cercetători au respins ceea ce ei numeau ʺanaliza victimeiʺ şi şi‑au redirecționat atenția către posibilii victimizatori, adică către atitudinea heterosexualilor față de homosexuali şi homosexualitate (MacDonald, Huggins, Young şi Swanson, 1972). Homosexualitatea a fost privită de acum ca o opțiune de viață normală şi sănătoasă. Au apărut însă noi întrebări: care sunt etiologia şi caracteristicile indivizilor care au atitudini şi reacții negative față de homosexuali şi homosexualitate? Care este soluția pentru aceste atitudini?ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 68 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Homofobie este un cuvânt inventat de promotorii homosexualității pentru a descrie acele ʺatitudini şi acțiuniʺ ale celor care se opun homosexualității. Inițial, homofobia a fost definită ca ʺteama sau frica de contact apropiat cu homosexualiiʺ. Nu se ştie sigur însă de unde provine acest cuvânt. În articolele şi cărțile care dezbat homofobia există două viziuni. ʺCuvântul, care se pare că a apărut în anii 1960, a fost folosit de K. T. Smith în 1971 într‑un articol intitulat ʺHomofobia: O încercare de profil de personalitate.ʺ (Fone, Homophobia A History, pag. 5) Alții afirmă că George Weinberg este cel care a introdus termenul în cartea sa din 1972, Society and the Healthy Homosexual. Ceea ce este însă clar este faptul că ʺhomofobieʺ este o alegere proastă pentru un cuvânt menit a descrie atitudinile şi acțiunile celor care se opun homosexualității. În sens clinic, atitudinile şi acțiunile nu sunt o fobie. Acest cuvânt nu poate descrie clar care sunt atitudinile şi acțiunile față de homosexualitate. Dar pentru a obține acceptarea homosexualității şi din motive politice, cuvântul are anumite avantaje. Multe dintre informațiile de mai jos provin de la promotori ai homosexualității. Definiția ʺhomofobieiʺ ʺHomofobie este un termen problematic, în special când îl luăm literal.ʺ (Plummer, One of the bous: Masculinity, Homophobia, and Modern Manhood, pag. 4) ʺLiteral, teama irațională de homosexuali; folosit într‑un sens mai larg pentru a indica ura față de homosexuali şi lesbiene şi opinia că aceştia sunt într‑un fel inferiori heterosexualilor.ʺ (Kranz şi Cusick, Gay Rights, pag. 155) ʺSe pare că în ultimii douăzeci de ani, termenul homofobie a fost generalizat pentru a descrie orice atitudine, concepție sau atitudine negativă față de homosexuali (Haaga, 1991; Fyfe, 1983).ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 68 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 203 ʺHomofobia a fost un termen convenabil menit a interpreta limitele culturale asupra comportamentului homosexual, dar a devenit un concept politic pervers folosit pentru a eticheta orice atitudine nepozitivă față de homosexuali. Totuşi, descrierea conceptului şi cercetările întreprinse pentru a susține aceste teorii nu au indicat nici teamă şi nici reacții specifice față de homosexuali.ʺ (Nungessor, Homosexual Acts, Actors, and Identities, pag. 162) ʺAlte variante ale unei definiții mai generale a homofobiei includ descrierea din Colinʹs (1991) ca atitudine şi comportament discriminatoriu împotriva homosexualilor.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 69 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺAu existat şi alte încercări de definire. Morin şi Garfinkle (1978) au spus că homofobul este un individ care nu pune valoare pe stilul de viață homosexual aşa cum pune pe stilul de viață heterosexualʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 69 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺBell (1991) considera homofobia a fi echivalentă cu homonegativitatea, care se referă la orice sentimente şi gânduri negative față de homosexuali şi homosexualitate.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 69 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺReiter (1991) definea homofobia ca fiind o prejudecată antihomosexuală, un fenomen complex ale cărui rădăcini sunt legate de un anumit context cultural.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 69 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑ Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺTermenul ʺhomofobieʺ este folosit astăzi pentru a defini teama de şi respingerea homosexualității şi a celor care o practică.ʺ (Fone, Homophobia A History, pag. 5) ʺ‘Homofobieʹ a devenit popular ca descriere a unei întregi game de emoții, atitudini şi comportamente negative față de homosexuali.ʺ (Haaga, ʺHomophobiaʺ?, pag. 171) ʺPe măsură ce cuvântul ʺhomofobieʺ a devenit tot mai utilizat, a început să fie folosit şi de specialişti şi non‑specialişti pentru a indica orice atitudine, concepție sau acțiune negativă la adresa homosexualilor, rezultatul fiind acela că termenul www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 204 şi‑a pierdut mult din precizia inițială.ʺ (Hudson şi Ricketts, ʺA Strategy for the Measurement of Homophobia,ʺ pag. 357) ʺHomofobia este în principal o acuză, întrucât se îndreaptă în principal către fapte şi către ce anume reprezintă acele fapte, şi abia apoi către persoanele care săvârşesc acele fapte, deşi în secolul nostru acele persoane au primit un nume distinct. Aceasta este o prejudecată ideologică, legată de a face, nu de a fi.ʺ (Young‑Bruehl, The Anatomy of Prejudices, pag. 143) ʺHomofobiaʺ nu este o ʺfobieʺ În sens clinic, o fobie este o teamă irațională de ceva; un individ care are o fobie încearcă să evite ceea ce îi declanşează acea teamă. Dacă nu pot evita obiectul fobiei lor, acesti oameni o suportă într‑o manieră foarte neplăcută. ʺO fobie este în principal teama irațională de ceva. Nu este o boală. Nu este o tulburare mintală.ʺ (www.pe2000.com/phobiawhat.htm) ʺO fobie este o teamă persistentă, excesivă şi nerealistă față de un obiect, persoană, animal, activitate sau situație. Persoana care are o fobie ori încearcă să evite acel ceva care îi declanşează teama, fie îl suportă cu anxietate şi mari probleme.ʺ (www.intelihealth.com/IH/ihtIH/WSIHW00/9339/9475.html) Deci, folosind definițiile şi descrierile de mai sus, folosite şi de cei care promovează homosexualitatea, avem utilizarea greşită a acestui cuvânt. Comparatie între o fobie şi o prejudecată ʺPe scurt, ʺhomofobiaʺ pare, cel puțin la nivel descriptiv, a fi mai mult o prejudecată decât o fobie.ʺ (Haaga, ʺHomophobiaʺ?, pag. 172) Mai jos se află o schemă cu ceea ce foloseşte Haaga pentru a avansa ideea că homofobia este o prejudecată şi nu o fobie, aşa cum este aceasta definită în sens medical. Persoana care suferă de o fobie are o anxietate, îşi vede temerile ca fiind excesive, evită ceva şi deci ea este cea care trebuie să se schimbe. Cel care însă are o prejudecată este supărat pe un altul, îşi justifică mânia, foloseşte un comportament agresiv în discriminarea celuilalt; aici persoana prejudiciată şi discriminată este cea care trebuie să se schimbe. Fobie Emoții problematice, anxietate Consideră propriile emoții ca fiind excesive şi nejustificate Comportament problematic, evitare Prejudecată (homofobie) Mânie Consideră propriile emoții ca fiind justificate Agresivitate www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 205 Agenda politică privind ținta: nu există țintă Ideea de schimbare: el însuşi trebuie să se schimbe Măsurarea homofobiei Discriminare împotriva țintei Ținteşte pe ceilalți, ceilalți trebuie să se schimbe Vom analiza aici cinci studii prin care s‑a încercat măsurarea homofobiei. Primul a fost realizat de Kenneth T. Smith în 1971, folosind o scală cu nouă poziții, şi a fost publicat în revista Psychological Reports. 1. Smith, 1971 ʺUna dintre primele încercări de a măsura homofobia a constat într‑un efort de a descoperi corelările psihologice între persoanele care raportează atitudini negative față de homosexuali (Smith, 1971). Smith a conceput un chestionar auto‑ declarativ, cu 24 de întrebări, care conținea o scală a homofobiei (Scala H) cu nouă poziții şi 15 întrebări care evaluau atitudinea față de un set de subiecte, printre care şi patriotism, materialism, sexualitate, religie şi roluri sexuale tradiționale.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 70 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Studiul lui Smith de măsurare a homofobiei a fost realizat la State University College din Fredonia, SUA. Participanții au fost 130 de studenți de la cursurile de psihologie. Smith a folosit un auto‑chestionar cu 24 de întrebări şi numai 9 întrebări legate direct de subiectul homofobiei. ʺChestionarul a fost administrat unui grup de studenți la Psihologie. Dintre cele 93 de chestionare returnate, cei cu cele mai ridicate 21 şi cele mai scăzute 21 de valori pe scala H au reprezentat grupurile homofob şi nehomofob.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 70‑71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Studiul lui Smith a inclus secțiuni care ar trebui să fie de interes, iar cercetătorul le‑a menționat în raportul despre studiu. Nu numai că scala H folosită s‑a bazat pe un număr mic de întrebări, dar chestionarul în sine nu reprezenta o scală. Alegerea arbitrară folosită de Smith pentru cele 21 de valori superioare şi inferioare la determinarea scalei H constituie probabil cel mai dubios aspect al studiului său de încercare de măsurare a homofobiei. ʺSmith a admis că chestionarul nu reprezintă chiar o scală întrucât folosea răspunsuri forțate, nu un continuum de răspunsuri.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 206 ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 70 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺProprietățile psihometrice ale scalei H şi restul de întrebări nu au fost raportate la acest studiu. Se pare că nu s‑au obținut măsuri privind fiabilitatea scalei H sau măsuri ale variabilelor de personalitate. Mai mult, nu este clar de ce folosirea celor 21 de valori superioare şi 21 inferioare a reprezentat o metodă adecvată pentru clasificare. Este posibil ca acest grup să fi avut un interval trunchiat şi deci să fi fost evaluat incorect ca homofob sau nehomofob.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺAstfel, scala H a lui Smith (1971) constituie o măsurare a homofobiei discutabilă din punct de vedere psihometric. Dacă au fost evaluate proprietățile psihometrice, ele nu au fost raportate de autor. Nu s‑au stabilit norme şi nici o valabilitate acceptabilă pentru scala H, ci doar nişte intervale arbitrare bazate pe cele mai joase 21 de valori din eşantion.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) 2. Lumby, 1976 În 1976, Lumby şi‑a prezentat în Journal of Homosexuality propriul studiu privind măsurarea homofobiei. Studiul a fost realizat în campusul Southern Illinois University din Carbondale, SUA. Participantii au fost 120 de studenți albi din pătura de mijloc a societății, provenind din mediul metropolitan, urban şi rural din statul Illinois. Au fost 60 de subiecți homosexuali şi 60 de subiecți heterosexuali. Lumby a transformat scala H a lui Smith într‑un index Likert, cu valori de la 1 (ʺdezaprobare totalăʺ) la 5 (ʺaprobare totalăʺ). ʺLumby (1976) a transformat scala H a lui Smith într‑un index Likert, cu valori de la 1 (ʺdezaprobare totalăʺ) la 5 (ʺaprobare totalăʺ), şi şi‑a realizat studiul în intenția de a evalua validitatea măsurării.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Lumby, la fel ca Smith, a recunoscut că studiul său prezintă niste hibe majore. Ei au început cu o presupunere făcută de Lumby în derularea studiului său. Lumby, folosind indexul Likert, nu reuseste să îmbunătătească măsurarea homofobiei. ʺLumby a presupus că dacă scala H chiar a măsurat homofobia heterosexualilor, ar trebui să existe diferente semnificative între răspunsurile homosexualilor şi cele ale heterosexualilor. Problema principală în logica acestei presupuneri este www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 207 aceea că deşi orice măsurare validă a homofobiei ar trebui să facă diferența între homosexuali şi heterosexuali, nu rezultă că o măsurătoare care face diferența între aceste două grupuri reprezintă o măsură validă a homofobiei. De fapt, tot ce se poate conchide dintr‑o astfel de măsurare este faptul anumite tipare de răspuns se corelează pozitiv sau negativ cu heterosexualitatea.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺTotuşi, Lumby a declarat că scala nu poate fi considerată ca fiind o măsură validă a homofobiei întrucât nu întruneşte cerințele minimale ale scalogramei Guttman. Această concluzie a fost atribuită parțial ambiguității şi ciudățeniei formulării multora dintre întrebări.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 71 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺDeşi Lumby a remediat dificultătile rezultate din formatul forțat al lui Smith (1971), indexul Likert folosit de el nu a reprezentat o îmbunătățire semnificativă a măsurării homofobiei.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 72 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) 3. Milham, San Miguel şi Kellogg, 1976 Un al doilea studiu care a încercat să măsoare homofobia a fost raportat în acelaşi număr din 1976 al Journal of Homosexuality, care conținea şi studiul lui Lumby. Acesta a fost realizat la University of Houston de către Milham, San Miguel şi Kellogg. Participantii la studiu au fost în număr de 795, toți studenți începători la Psihologie. Ca şi la celelalte două studii de măsurare a homofobiei, cercetătorii au folosit un chestionar. Au existat 38 de afirmații privind concepțiile, cu răspunsuri de Adevărat sau Fals. Au fost 38 de afirmații pentru atât pentru homosexuali, cât şi pentru lesbiene, dând un total combinat de 76 de afirmații. ʺCele 76 de afirmații au fost administrate unui eşantion de 795 de subiecți proveniți dintre studenții la Psihologie.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 76 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺTreizeci şi opt de afirmații legate de conceptii reflectau o gamă largă de opinii la adresa homosexualilor.ʺ (Milham, San Miguel şi Kellogg, ʺA Factor ‑ Analytic Conceptualization of Attitudes Toward Male and Female Homosexuals,ʺ pag. 4) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 208 ʺAceşti cercetători au creat un chestionar cu 38 de întrebări, pentru a analiza un spectru variat de atitudini şi concepții față de homosexualitate.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 75 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺRăspunsurile au fost de tipul adevărat sau fals. Toate întrebările au fost duplicate pentru a fi folosite separat pentru homosexuali şi lesbiene.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 76 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑ Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Dintre cele 3 studii realizate până în 1976, ca instrumente pentru măsurarea homofobiei, studiul lui Milham, San Miguel şi Kellogg poate fi considerat drept cel mai bun din punct de vedere metodologic. ʺÎnainte de realizarea IHP, Milham, San Miguel şi Kellogg (1976) au realizat ceea ce pare să fie cea mai bună metodologic cercetare a atitudinilor față de homosexualitate.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 75 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) 4. Hudson şi Ricketts, 1980 Instrumentul lui Hudson şi Ricketts pentru măsurarea homofobiei este unul dintre cele mai folosite. Studiul lor a fost realizat la University of Hawaii în Manoa, printre studenții de la facultățile de asistentă socială, sociologie şi psihologie. Participanții au furnizat voluntar şi nealeatoriu 300 de răspunsuri valide. Instrumentul lui Hudson şi Ricketts pentru măsurarea homofobiei este o scală ‑ Indexul Homofobiei (IHP), constând din 35 de rubrici cu o scală a răspunsurilor tip Likert. ʺÎn toamna lui 1977, studenților de la asistentă socială, sociologie şi psihologie de la University of Hawaii din Manoa li s‑a administrat un scurt chestionar şi trei scale, voluntar şi nealeatoriu. S‑au obținut în total 300 de răspunsuri valide şi, deşi nu există o evidență exactă, rata răspunsurilor primite a fost peste 80%.ʺ (Hudson şi Ricketts, ʺA Strategy for the Measurement of Homophobia,ʺ pag. 362) ʺCea mai folosită metodă de măsurare a homofobiei este cea concepută de Hudson şi Ricketts (1980). Aceşti cercetători au încercat să combine aspecte care evaluau atitudinile de homofobiei, cu componente afective ale răspunsului homofob.ʺ (OʹDonohuesi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 72 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑ Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 209 ʺScala, intitulată Indexul Homofobiei (IHP), consta din 25 de rubrici cu o scală a răspunsurilor tip Likert.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 75 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Scala IHP, pe lângă faptul că este cel mai folosit instrument de măsurare a homofobiei, este şi cea mai sofisticată ‑ empiric şi psihometric. Rămân însă întrebările dacă această scală măsoară de fapt homofobia sau o reacție la adresa homosexualității. ʺÎn ansamblu, creatorii lui IHP au folosit o abordare cumva mai sofisticată empiric şi psihometric, în comparație cu cercetătorii anterior care au creat instrumente pentru măsurarea homofobiei. A fost evaluată uniformitatea internă a scalei, cercetătorii abordând şi unele probleme de validare. Totuşi, sunt necesare şi alte studii, pentru testarea fiabilității şi validității concluziilor acestei scale. Se pune totuşi întrebarea dacă această scală măsoare de fapt homofobia sau o reacție la homosexualitate.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 75 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) 5. Logan, 1996 Revista Journal of Homosexuality a publicat în numărul din 1996 un alt studiu privind măsurarea homofobiei. Ca şi la studiile şi scalele anterioare, care au încercat să măsoare homofobia, începând de la Smith în 1972, şi studiul lui Logan arată că folosirea termenului ʺhomofobieʺ pentru a descrie un comportament anti‑homosexualitate este inexact şi eronat. Studiul lui Logan a fost realizat la University of Virginia. Eşantionul de studiu a constat din 207 femei şi 177 bărbați de la cursurile de Adaptare Mentală şi Adaptare Personală şi Personalitate. Autorul a conceput o scală numită Gay and Lesbian Response Scale (GLRS) cu 28 de rubrici. Răspunsurile la afirmațiile din GLRS au fost indicate folosind o scală Likert cu cinci valori, cifra 1 fiind ʺtotal de acordʺ şi cifra 5 ʺdezacord totalʺ. ʺGLRS a inclus afirmații care indică un răspuns fobic față de homosexuali şi lesbiene, şi afirmații care indică prejudecăți față de homosexuali şi lesbiene, măsurate prin declarații de afecte, opinii stereotipice şi viziuni care privesc discriminarea activă a homosexualilor şi lesbienelor.ʺ (Logan, Homophobia? No, Homopredjudice, pag. 40) ʺÎn concluzie, constatările acestui studiu arată că utilizarea pe scară largă a termenului ʺhomofobieʺ pentru a descrie răspunsul anti‑homosexual este inexactă şi necorespunzătoare, termenul trebuind a fi folosit numai pentru acei câțiva indivizi care demonstrează un real răspuns fobic față de homosexuali şi lesbiene. Mai mult, acest studiu sugerează destul de puternic că majoritatea reacțiilor anti‑homosexuali intră în categoria prejudecăților şi că se recomandă www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 210 utilizarea termenului ʺhomoprejudecatăʺ pentru descrierea acestor reacții.ʺ (Logan, Homophobia? No, Homopredjudice, pag. 50) Limitările homofobiei Promotorii homosexualității recunosc limitările termenului ʺhomofobieʺ. Cel mai problematic aspect este faptul că multe dintre deducțiile bazate pe aceste instrumente de măsurare a homofobiei sunt invalide din cauza numeroaselor probleme psihometrice ale fiecăreia dintre aceste scale. Cuvântul homofobie este folosit totuşi pentru că lipsesc alți termeni care să exprime mai bine ce este de fapt ʺconceptul homofobieiʺ ‑ o prejudecată. ʺProbabil problema psihometrică cea mai serioasă, care implică validarea tuturor scalelor homofobiei, este absenta unui grup de criterii referențiate comportamental şi preexistente. Validarea instrumentelor de măsurare a homofobiei a implicat un grup de criterii conceput după valori ale măsurătorilor unui anumit sistem despre care se credea că are legătură cu homofobia, cum ar fi conservatorismul sexual, religiozitatea sau neadaptarea. Acest defect ar putea fi remediat prin folosirea unui grup de criterii cum ar fi indivizi care să fi comis infracțiuni de ură împotriva homosexualilor. Astfel, date fiind numeroasele probleme psihometrice ale fiecăreia dintre aceste scale, multe dintre concluziile trase de cercetători pe baza instrumentelor pentru măsurat homofobia nu sunt valabile.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 77 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺMăsurătorile psihometrice actuale ale homofobiei sunt inadecvate şi de aceea nu este clar dacă acest lucru ar putea fi măsurat cu exactitate. Dezvoltarea conceptului de homofobie pare să fie în faşă încă. Este foarte important să se stabilească un consens privind definiția fermă a acestui termen. O gamă de termeni înrudiți pot merge de la foarte general (de ex., homonegativitate), cu referire la orice atitudine sau comportament negativ, la ceva mai specific. În plus, se pot crea subseturi ale acestui domeniu, cum ar fi homofobia (de ex., teama şi evitarea irațională) sau homoagresivitatea (de ex., indivizi care comit fapte ilegale la adresa homosexualilor).ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 82 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺDeci, de acum încolo, când ne vom referi la ʺteama de homosexualiʺ, vom spune ʺhomofobieʺ; când ne vom referi la ura față de homosexuali, vom spune ʺhomo‑ urăʺ.ʺ (Kirk şi Madsen, After the Ball How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gayʹs in the 90s, pag. XXIII) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 211 ʺHomofobia reprezintă o prejudecată polimorfă mobilă, care include o varietate de sensuri, multe dintre ele fiind nesexuale. Aceasta face dificilă alocarea unui nume satisfăcător pentru homofobie.ʺ (Plummer, One of the boys: Masculinity, Homophobia, and Modern Manhood, pag. 305) ʺEvident, încercările anterioare de a conceptualiza dimensiunea cognitivă a reacțiilor la adresa homosexualității cu ajutorul unui continuum bipolar şi atotcuprinzător, sunt inadecvate. Se pare că heterosexualii fac o mai mare distinctie şi discriminarea în conceptualizarea homosexualilor decât s‑a presupus inițial.ʺ (Milham, San Miguel şi Kellogg, ʺʺA Factor ‑ Analytic Conceptualization of Attitudes Toward Male and Female Homosexuals,ʺ pag. 9) ʺRezultatele acestui studiu conferă susținere conceptualizării multidimensionale a reacțiilor la adresa homosexualității.ʺ (Milham, San Miguel şi Kellogg, ʺʺA Factor ‑ Analytic Conceptualization of Attitudes Toward Male and Female Homosexuals,ʺ pag. 10) Criticii homofobiei au remarcat şi faptul că homofobia este problematică din cel putin două motive. ʺMai întâi, cercetarea empirică nu arată că atitudinile anti‑homosexuali ale heterosexualilor pot fi în mod rezonabil considerate o fobie în sensul clinic al cuvântului. Într‑adevăr, putinele date disponibile sugerează faptul că mulți heterosexuali care exprimă ostilitate față de homosexuali şi lesbiene nu manifestă reacțiile fiziologice la homosexualitate care sunt asociate cu alte fobii (vezi Shields & Harriman, 1984). În al doilea rând, folosirea termenului homofobie implică ideea că prejudecățile anti‑homosexuali reprezintă mai degrabă o entitate clinică individuală, nu un fenomen social adânc înrădăcinat în ideologiile sociale şi relatiile inter‑grup. Mai mult, o fobie este de obicei resimțită ca disfuncțională şi neplăcută. Totuşi, prejudecățile față de homosexuali sunt deseori foarte funcționale pentru heterosexualii care le manifestă.ʺ ( http://psychology.ucdavis.edu/rainbow/html/prej_defn.html) Un duşman devine un prieten Probabil cineva ar putea găsi interesant faptul că cei care apără homosexualitatea folosesc conceptul de ʺhomofobieʺ. În cadrul acestui concept, există o afecțiune şi există o nevoie de ajutor psihologic pentru persoana care suferă de homofobie. Într‑un context politic, există şi ideea de discriminare. Până în 1973, viziunea comună era aceea că homosexualul este bolnav şi că are nevoie de ajutor psihologic. În 1973, o serie de activişti homosexuali, ajutați de psihiatri homosexuali şi pro‑homosexualitate, au reuşit să schimbe statutul homosexualității ca boală. Evenimentul l‑a reprezentat eliminarea homosexualității din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie (APA). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 212 ʺÎn 1973, printr‑un vot de 5.854 la 3.810, categoria de diagnostic a homosexualității a fost eliminată din Manualul de Diagnostic şi Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie (Bayer, 1981).ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 66 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) ʺScriind despre decizia din 1973 şi disputa din jurul acesteia, Bayer (1981) a afirmat că aceste schimbări s‑au produs din rațiuni politice iar nu ştiințifice. Bayer a argumentat că revizia a reprezentat o cedare a APA în fata presiunilor sociale şi politice, fără a dispune măcar de nişte teorii sau date ştiințifice noi privind sexualitatea umană.ʺ (OʹDonohue şi Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,ʺ pag. 66 în Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings.) Promotorii homosexualității au preluat ceva ce le fusese duşman până atunci şi l‑au transformat într‑un aliat. A fost o inversare de roluri între ideea că homosexualitatea este o boală care necesită ajutor de specialitate şi făurirea ʺhomofobieiʺ ca boală a celor care se opun homosexualității şi care ar avea nevoie de ajutor pentru vindecare. Bibliografie Fone, Byrne. Homophobia A History. Metropolitan Books. New York, 2000. Friedman, Richard C. M.D., and Jennifer I Downey, M.D. ʺHomosexuality.ʺ The New England Journal of Medicine Oct. 6, 1994, Vol. 331, No. 4, 923‑930. Haaga, David A. F. ʺHomphobiaʺ? Journal of Social Behavior and Personality. 1991, Vol. 6, No. 1, 171‑174. Kantor, Martin. Homophobia Description, Development, and Dynamics of Gay Bashing. Praeger. Westport, Connecticut and London, 198. Kranz, Rachel and Tom Cusick. Gay Rights. Facts on File, Inc. New York, 2000. Kirk, Marshall and Hunter Madsen Ph.D. After the Ball How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gayʹs in the 90s. Doubleday. New York, 1989. Hudson, PhD., Walter and Wendell A. Ricketts. ʺA Strategy for the Measurement of Homophobia.ʺ Jornal of Homosexuality. Summer 1988, Vol. 5 (4), 357‑372. Lumby, PhD., Malcom E., ʺHomophobia: The Quest for a Valid Scale.ʺ Journal of Homosexuality. Fall, 1976, Vol. 2(1), 39‑47. Logan, PhD, Colleen R. Homophobia? No, Homopredjudice. Journal of Homosexuality. 1996. Vol. 31(3), 31‑53. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 213 Miguel, MS, Christopher L. and Jim Milham, Phd. ʺThe Role of Cognitive and Situational Variables in Aggression Toward Homosexuals.ʺ Journal of Homosexuality. Fall 1976, Vol. 2 (1), 11‑27. Milham, PhD., Jim, Christopher L. San Miguel, MS. And Richard Kellogg. ʺA Factor ‑ Analytic Conceptualization of Attitudes Toward Male and Female Homosexuals.ʺ Journal of Homosexuality. Fall 1976, Vol. 2 (1), 3‑10. Nungessor, Lon G. Homosexual Acts, Actors, and Identities. Praeger. New York, 1983. OʹDonohue, William T. and Christine E. Caselles. ʺHomophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues.ʺ P. 65‑ 83 in Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm, editată de Rogers H. Wright şi Nicolas A. Cummings. Routledge. New York and Hove, 2005. Patterson, Charolette J. ʺSexual Orientation and Human Development: An Overview.ʺ Developmental Psychology 1995, Vol. 31, No.1, 3‑11. Plummer, PhD, David. One of the boys Masculinity, Homophobia, and Modern Manhood. Harrington Park Press. New York, London and Oxford, 1999. San Miguel, MS., Christopher L. and Jim Milham, PhD., ʺThe Role of Cognitive and Situational Variables in Aggression.ʺ Journal of homosexuality. Fall 1976, Vol.2 (1), 11‑ 27. Smith, Kenneth T. ʺHomophobia: A Tentative Personality Profile.ʺ Psychological Reports. 1971, 29, 1091‑1094. Wright, Rogers H. and Nicolas A. Cummings. Destructive Trends in Mental Health: The Well‑Intentioned Path to Harm. Routledge Taylor & Francis Group. New York and Hove, 2005. Young‑Bruehl, Elisabeth. The Anatomy of Prejudices. Harvard University Press. Cambridge, Massachusetts, 1996. http://www.intelihealth.com/IH/ihtIH/WSIHW000/9339/9475.html http://www.mentalhealth.com/dis/p20an04.html http://psychology.ucdavis.edu/rainbow/html/prej_defn.html Sursa: www.banap.net Acțiuni de intimidare din partea activiştilor homosexuali Pete Winn, www.citizenlink.org www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 214 Deşi activiştii homosexuali se prezintă întotdeauna ca ʺvictimeʺ, unii dintre ei adoptă tot mai mult o atitudine agresivă, mergând până la amenințări şi acțiuni de intimidare la adresa celor care se opun agendei lor sociale. Iată câteva exemple: Un psiholog din oraşul Champaign, statul american Illinois, a fost suspendat temporar din funcția deținută în cadrul Departamentului de Politie din Minneapolis, unde realiza evaluările psihologice ale recruților, întrucât nişte activişti homosexuali au obiectat față de relația sa cu Illinois Family Institute (Institutul pentru Familie din Illinois) ‑ un grup pro‑ familie. În Seaside, statul Florida, autoritățile investighează un incident în care cei care strângeau semnături pentru o inițiativă civică pro‑familie au fost somați de către un polițist pro‑homosexualitate să înceteze strângerea de semnături; polițistul a folosit un limbaj nepotrivit cu funcția sa. În Provincetown, statul Massachussets, în această vară, nişte homosexuali au fost acuzați de hărțuirea unor turişti heterosexuali, pe care i‑au numit ʺbreedersʺ. Stațiunea Cape Cod este frecventată vara de un număr tot mai mare de homosexuali. O familie din Colorado Springs, statul Colorado, a afişat în curtea proprie un panou în favoarea căsătoriei tradiționale. Panoul a fost furat, în locul lui fiind lăsat un bilet de amenințare. Christina Sewall a declarat că va instala un nou panou, în ciuda amenințărilor primite. ʺNe acuza că suntem la fel ca teroriştii, că panoul din curte reprezenta chipurile incitare la ură şi intoleranță. Eram anunțați că a sosit vremea şi că vom avea un şoc pentru că guvernul nostru şi stilul nostru de viață trebuie să se schimbe.ʺ Ea a declarat că familia ei nu se va lăsa impresionată de asemenea amenințări. În Trenton, New Jersey, siteul de întâlniri şi matrimoniale eHarmony.com, lansat de nişte creştini, pierde procesul intentat de un homosexual care a reclamat că este discriminat pentru că nu poate căuta parteneri de acelaşi sex prin intermediul siteului (link). Alan Chambers, preşedintele asociației Exodus International, o alianță de organizații care îi ajută pe cei care vor să scape de homosexualitate, este de părere că toți cei care se opun activiştilor homosexuali devin ținte ale intimidării din partea acestora. ʺAm văzut activişti homosexuali şicanându‑i pe oamenii veniți să voteze. Îi hărțuiesc pe cei care vin la biserică. Alții sunt sunați casă, pentru că se opun agendei lor. Activiştii www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 215 fac asta în mod continuu, chiar şi psihologilor care au semnat petiția către Asociația Americană de Psihologie (APA).ʺ Psihologii în cauză sunt membri ai Asociației Naționale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității (NARTH) şi au semnat o petiție către APA, solicitând asociației să renunțe la opoziția ei față de ideea că acei oameni cu atracții homosexuale nedorite au dreptul să apeleze la terapie pentru schimbare. Unii activişti homosexuali i‑au sunat pe membrii NARTH. ʺAceştia sunt specialişti a căror profesie este să facă cercetări şi să‑i ajute pe cei care doresc să se schimbe, dacă aşa dorescʺ, a declarat Chambers. ʺÎn principiu, aceşti activişti homosexuali spun că nimeni nu trebuie să aibă dreptul să‑şi aleagă drumul în viată. Un lucru foarte ne‑american.ʺ Intimidarea se face sub lozinca ʺtoleranțeiʺ. ʺAdevărul e că toleranța înseamnă cu totul altceva pentru activiştii homosexualiʺ, este de părere Chambers. ʺDupă ei, noi ar trebui să renunțăm la poziția noastră şi să aprobăm ce fac ei. Pentru ei, toleranța nu este un drum cu două benzi ‑ ei nu acceptă şi nici nu respectă opiniile noastre în domeniu.ʺ Peter LaBarbera, director executiv al asociației Americans for Truth About Homosexuality, spune că a primit un mesaj vulgar pe robotul telefonic. ʺA sunat un om şi a lăsat un mesaj foarte vulgar pe robot, încheind cu afirmația ʹAr trebui să fii împuşcatʹʺ, a declarat LaBarbera. ʺCineva mi‑a trimis un e‑mail, anunțându‑ ne că vor să dea foc bisericilor noastre.ʺ Cu toate acestea, este evident că nu toți activiştii homosexuali recurg la asemenea tactici. ʺAceasta este o minoritate în rândul comunității lor. Există însă nişte activişti organizați care încearcă să‑i intimideze pe cei care declară, de pildă, că homosexualii se pot schimba.ʺ Faptul că mii de oameni au învins homosexualitatea şi trăiesc acum o viată conformă cu valorile lor nu pare să‑i influențeze pe cei care cred că homosexualitatea nu se poate schimba. Aceste acțiuni de intimidare sunt în fond o ironie. LaBarbera: ʺDe obicei, cei care strigă cel mai tare după toleranță sunt şi cei mai intoleranți.ʺ Sursa: www.family.org/cforum/ Tehnicile lui Hitler şi propaganda homosexuală Louis Sheldon, Traditional Values Coalition www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 216 Homosexualii au reuşit să schimbe percepția publică în favoarea lor. Majoritatea americanilor însă nu realizează că acest efort face parte dintr‑o campanie de propagandă atent gândită şi în desfăşurare de ani de zile. Un sondaj realizat de Los Angeles Times şi publicat în iunie 2000 arăta că tot mai mulți americani se obişnuiesc cu prezenta homosexualilor şi, chiar dacă cred că comportamentul homosexual este imoral, consideră că homosexualii ar trebui să se bucure de o mai bună protecție din partea legii. Conform studiului, 73% dintre americani cunosc pe cineva care este homosexual, comparativ cu numai 30% în 1983. Şaizeci la sută nu au nici o problemă cu prezenta homosexualilor, comparativ cu numai 40% în 1985. Şaizeci şi opt la sută susțin legile anti‑discriminare. Cincizeci la sută susțin acordarea de „beneficii casnice” partenerilor homosexuali – adică acordarea de drepturi pentru partenerii homosexuali, similare cu cele pentru cuplurile căsătorite. Totuşi, numai 35% erau de acord cu dreptul homosexualilor de a se „căsători”, comparativ cu 58% care erau împotrivă. În plus, 64% dintre americani considerau că homosexualitatea este imorală. Treizeci şi sase la sută au declarat că i‑ar deranja să afle că fiica sau fiul lor ar fi homosexuali. Treizeci şi şapte la sută ar fi „foarte supărați” să afle despre comportamentul homosexual al copilului lor. În urmă cu 15 ani, acest procent era de 90%. [1] Maşina de propagandă a homosexualilor şi‑a făcut treaba Americanii ar trebui să înțeleagă că atitudinea lor față de homosexualitate a fost în mod programat schimbată printr‑o campanie de marketing/propagandă abilă, comparabilă cu propaganda lui Adolf Hitler. De fapt, multe dintre strategiile folosite de homosexuali pentru a induce o schimbare culturală în America sunt preluate din scrierile lui Hitler şi din manualele de război propagandistic. Eric M. Pollard, fondator al organizației ACT UP, declară că filosofia lor se bazează pe ceea ce a scris Hitler în Mein Kampf. Pollard recunoaşte aceasta într‑un articol apărut în Washington Blade pe 31 ianuarie 1991. Potrivit lui Pollard, „am ajutat la crearea unei organizații cvasi‑fasciste”. Pollard declară: „Am plănuit crearea unui grup de activişti care să exploateze eficient mass‑ media în scopurile stabilite, care să lucreze sub acoperire şi care să încalce legea fără menajamente... Sub influenta drogurilor [LSD], aceasta chiar părea o idee bună.” [2] Pollard recunoaşte că ACT UP a considerat că trebuie să recurgă la tehnici subversive „în mare parte preluate din Mein Kampf, pe care unii dintre noi au studiat‑o ca pe un model de lucru. Pe măsură ce ACT UP s‑a dezvoltat, am lovit programatic în fiecare instituție care ne stătea în cale”. Iată câteva extrase din scrierile lui Hitler despre folosirea tehnicii „Marea minciună” pentru a abate atenția publică.[3] Data viitoare când veți auzi sau citi un articol favorabil despre homosexualitate, ar fi bine să vă gândiți la aceste tehnici: www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 217 Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a mintii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari. Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toți indivizii sau instituțiile care au de‑a face cu arta minciunii, ele nedându‑se în lături de la nimic pentru a‑şi atinge scopurile. Propaganda nu trebuie să slujească adevărului, mai ales dacă prin aceasta ar putea aduce un avantaj oponenților. Printr‑o folosire abilă şi constantă a propagandei, oamenii pot fi făcuți să vadă raiul ca iadul şi invers, sau să considere cea mai nenorocită viată ca pe un rai. Pollard a recunoscut că a folosit strategiile de propagandă ale lui Hitler şi ale naziştilor pentru a‑i teroriza pe oponenții activiştilor homosexuali. ACT UP a folosit violența pentru a proteja mişcarea homosexuală şi pe proprietarii de clinici unde se făceau avorturi la sfârşitul anilor 1980. Cucerirea Americii heterosexuale Homosexualii şi‑au prezentat strategiile de propagandă în două documente majore. Unul este The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale) publicat în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îsi va învinge America teama şi ura față de homosexuali în anii 90). Aceste două materiale trebuie citite de cei care vor să înțeleagă cum a avut loc homosexualizarea societății americane, prin intermediul unei minorități bine finanțate de activişti hotărâți[1]. În The Overhauling of Straight America, autorii Marshall K. Kirk şi Erastes Pill prezintă un ambițios program de înşelare şi demonizare a celor care se opun homosexualității. Iată o parte din aceste strategii: Vorbeşte despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil. „Principiul din spatele acestui sfat este simplu: aproape orice comportament începe să‑ ti pară normal dacă te întâlneşti cu el suficient de des, la intervale constante şi printre cunoscuții tăi.” Obiectivul este acela de a de‑sensibiliza publicul vizavi de respingerea homosexualității, făcându‑i pe oameni să discute constant despre ea într‑o manieră neutră sau pozitivă. „În ceea ce priveşte de‑sensibilizarea, ideea constă într‑un mesaj de normalitate. Până acum, homosexualii de la Hollywood ne‑au oferit cea mai abilă armă în lupta pentru de‑sensibilizarea mass‑mediei”, declară autorii. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 218 Kirk şi Pill afirmă că este esențial ca autoritatea morală a Bisericii să fie subminată, prin „tulburarea apelor morale”. Obiectivul este acela de a face grupările religioase liberale să susțină pe față homosexualitatea, simultan cu portretizarea organizațiilor care se opun ca „homofobe” şi „retrograde sau total rupte de ultimele cercetări psihologice”. [4] Autorii atrag atenția asupra expunerii publicului american la adevărul despre comportamentul deviant homosexual. „La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie socate sau îndepărtate printr‑o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să‑şi bage capul în cort, şi numai apoi arătăm şi partea din spate!” Homosexualii ştiu că dacă practicile lor sexuale devin cunoscute, acestea îi vor îndepărta pe acei oameni care altfel ar fi gata să‑i susțină[2]. Care sunt acele comportamente pe care nu vor homosexualii să le ştim? Homosexualii întrețin o serie de acte sexuale deviante. Iată doar câteva dintre acestea: · Sex anal · Sex oral · Rimming ‑ lingerea anusului; aceasta conduce frecvent la ingerarea de materii fecale, ducând la afecțiuni intestinale (detalii). · „Duşuri de aur” ‑ urinarea pe partenerul sexual. · Orgii sexuale, la care participă zeci de bărbați. · Glory holes ‑ sex oral cu anonimi, prin intermediul unei găuri tăiate într‑un perete despărțitor. · Fisting – introducerea pumnului în anusul partenerului sexual. · Sadomazochism, incluzând biciuire, tăiere, bătăi, etc. · Consum de droguri, inclusiv amfetamine pentru sporirea plăcerii sexuale. · Bareback parties – orgii la care participă mai mulți bărbați, unii posibil infectați cu HIV, dar fără folosirea de prezervative. În multe cercuri de homosexuali, a fi infectat cu HIV a devenit un fel de medalie de onoare în cadrul revoluției sexuale. Prezintă‑i pe homosexuali ca victime, nu provocatori agresivi. Acest obiectiv trebuie atins prin portretizarea homosexualilor ca „victime ale sortii”, ei neavând niciodată posibilitatea să aleagă sau să respingă comportamentul lor sexual. În mass‑media vor apărea numai homosexuali cu înfățişare normală. Homosexualii trebuie prezentați ca 219 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc „victime ale societății”. Folosind această tactică, ei vor fi prezentați ca brutalizați şi victime la locul de muncă şi în societate. Oferă‑le susținătorilor o cauză dreaptă. Homosexualii trebuie să evite să solicite „sprijin direct pentru practicile homosexuale. În schimb, tema lor principală trebuie să fie anti‑discriminarea”. Evită discuțiile despre actele homosexuale şi concentrează‑te pe libertatea de expresie, pe libertatea de opinie şi asociere. Fă‑i pe homosexuali să apară ca buni. Homosexualii trebuie prezentați nu doar ca nişte oameni obişnuiți, ci chiar superiori moral față de heterosexuali. Kirk şi Pill recomandă menționarea de nume din istorie, homosexuali cunoscuți, pentru a arăta că homosexualii sunt de fapt superiori heterosexualilor în multe privințe. „Niciodată nu a mai reuşit vreo campanie media, abilă şi inteligentă, să facă din comunitatea homosexualilor o adevărată naşă a civilizației occidentale” (detalii). Fă‑i pe oponenți să apară ca răi. Aici campania dusă de activiştii homosexuali a avut un imens succes. Potrivit lui Kirk şi Pill, cei care se opun homosexualității trebuie identificați cu naziştii şi Ku Klux Klan‑ul. „Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furioşi, ale căror idei şi concepții îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan‑ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoți şi predicatori bigoți, mânați de o ură isterică până într‑acolo încât par şi caraghioşi, şi tulburați mintal; rockeri, derbedei şi deținuți care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i‑au omorât sau pe care i‑ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturați şi omorâți”. Homosexualii s‑au străduit din răsputeri să obțină anularea legii vârstei consimțământului, care îi proteja pe copii de agresiunile sexuale. Acum, ei îi atacă pe creştinii conservatori care consideră că homosexualitatea este imorală. Homosexualii se prezintă ca „victime”, ascunzând adevăratul lor obiectiv: coruperea copiilor. Această tehnică a fost folosită cu succes când studentul homosexual Matthew Shepard a fost torturat şi omorât în bătaie de nişte derbedei în statul Wyoming. Maşina de propagandă a homosexualilor s‑a pus imediat în mişcare. Obiectivul clar a fost acela de a lega uciderea lui Shepard de „incitarea la ură” şi de organizațiile creştine care critică activismul homosexual. Totuşi, aceeaşi maşină de propagandă a minimalizat torturarea şi uciderea lui Jesse Dirkhising, un băiat de 13 ani, de către doi homosexuali din Arkansas. Jesse Dirkhising a fost torturat şi violat de mai multe ori de Josh Brown, în timp ce iubitul acestuia savura scena. Gura băiatului fusese acoperită cu bandă adezivă, iar acesta a murit asfixiat. Presa principală a ignorat această crimă, iar organizațiile de homosexuali nu au reacționat în nici un fel, de parcă incidentul nu ar fi avut nici o semnificație pentru ele. Evident, se acordă atenție numai atunci când un homosexual este omorât de un heterosexual. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 220 Dacă un băiat este violat şi asfixiat de doi homosexuali, acest lucru nu merită comentarii. În lumea lor, homosexualii pot fi numai victime, nu şi agresori sau ucigaşi. After the Ball În After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays în the 90s (După bal: Cum îşi va învinge America teama şi ura față de homosexuali în anii 90), autorii Marshall Kirk şi Hunter Madsen dezvoltă strategia de normalizare a homosexualității şi demonizare a oponenților. Autorii explică faptul că societatea heterosexuală trebuie schimbată prin trei mijloace: de‑sensibilizare, amestecare şi câştigare. Fiecare dintre acestea constituie un element al unei campanii de propagandă atent planificată. Publicul trebuie de‑sensibilizat, prin expunerea constantă la dezbateri despre homosexualitate, până se plictiseşte de acest subiect. „Pentru a‑i desensibiliza pe heterosexuali cu privire la homosexualitate, îi inundăm cu o mulțime de reclame legate de homosexuali, prezentate într‑o manieră cât mai puțin jignitoare. Dacă heterosexualii nu pot închide dusul, în cele din urmă se vor obişnui cu apa. Desigur, indiferenta este preferabilă urii şi amenințărilor, dar noi vrem să obținem rezultatele maxime”. [5] Al doilea obiectiv este „amestecarea”. Aceasta este o tehnică psihologică de spălare a creierului, care implică Condiționare Asociativă şi Modelare Emoțională Directă. În Condiționarea Asociativă, persoana care se opune homosexualității este bombardată cu imagini prezentând homosexuali persecutați, discriminați sau omorâți. Pe măsură ce omul vede asemenea imagini, el va începe să‑i fie ruşine pentru atitudinea sa față de homosexuali. În Modelarea Emoțională Directă, heterosexualului trebuie să i se spună că opiniile sale sunt minoritare şi că sunt contrazise de ale altora. Majoritatea oamenilor au nevoie de aprobare de la cei din preajma lor şi nu doresc să fie catalogați ca bigoți sau intoleranți. Obiectivul este acela de a‑i convinge pe oponenții homosexualității că opiniile lor sunt minoritare şi pline de ură. Al treilea obiectiv este „câştigarea” sau convertirea. Potrivit lui Kirk şi Madsen, „nu este suficient ca bigoții anti‑homo să fie dezorientați sau indiferenți față de noi – pe termen lung, cel mai bine pentru noi este să‑i facem să ne placă. La asta se referă convertirea.” Prin convertire, autorii înțeleg „convertirea sentimentelor, gândurilor şi voinței americanului de rând, prin intermediul unul atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite întregii țări cu ajutorul mass‑mediei”. Cenzurarea opoziției Americanii se află sub un atac psihologic lansat de activiştii homosexuali. Pentru propaganda lor, aceştia se folosesc de mass‑media şi nu îi interesează deloc adevărul. De fapt, unul dintre principalele lor eforturi este acela de a împiedica aflarea adevărului prin mijloacele de informare în masă. De exemplu, grupări de genul GLAAD (Alianța Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) au reuşit să‑i convingă pe jurnalişti să nu mai prezinte (ca să evităm repetiția) ştiri care ar putea să‑i înfățişeze pe homosexuali într‑o lumină negativă. De asemenea, activiştii homosexuali au reuşit, în 221 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc mare măsură, să‑i convingă pe jurnalişti că orice critică la adresa homosexualității reprezintă „incitare la ură”, care conduce inevitabil la violență. Acest efort de a cenzura orice opoziție față de homosexualitate este evident în cazul unei decizii emise de un judecător federal din San Francisco. Cazul se referea la un conflict între Consiliul Supervizorilor din San Francisco şi o campanie publicitară numită „Truth in Love”. Reclamele de la televizor erau sponsorizate de asociații cum ar fi Focus on the Family, Family Research Council şi Kerruso Ministries (asociații ale foştilor homosexuali – oameni care au realizat o trecere la heterosexualitate). Când s‑a început achiziționarea de spatii publicitare la TV, Consiliul Supervizorilor a contactat mass‑media, pentru a le descuraja în ceea ce priveşte difuzarea respectivelor reclame. Una dintre reclame prezenta un fost homosexual care spunea: „Visul pe care îl credeam imposibil pentru mine – să am o soție şi copii – s‑a împlinit. Dacă eşti rănit, singur sau dezorientat, Iisus te poate ajuta.” Consiliul Supervizorilor a pretins că aceste reclame contribuie la „oribilele crime săvârşite împotriva homosexualilor şi lesbienelor”. Pe scurt, ele reprezentau „incitare la ură” şi puteau conduce la crime împotriva homosexualilor. [6] Asociațiile care lansaseră campania au înaintat o plângere în octombrie 1999 pentru a opri cenzurarea mesajului creştin din acele reclame. Totuşi, un judecător federal a decis în iunie 2000 în favoarea Consiliului Supervizorilor, considerând că acesta are dreptate să cenzureze reclamele, din motive de „siguranță publică”. Brian Fahling, din partea Centrului pentru Lege şi Politici al Asociației Familiilor Americane, vede în aceasta o gravă amenințare la adresa libertății de exprimare. „Niciodată nu s‑a mai petrecut aşa ceva. Este un lucru grav, care ar trebui să ne pună pe gânduri, întrucât avem de‑a face cu o decizie a unei instanțe federale care afirmă că autoritățile pot lua măsuri pentru condamnarea credinței religioase.” [7] Acesta nu este singurul atac la adresa libertății de exprimare, dar reprezintă un atac direct la adresa condamnării de către creştini, pe baza Bibliei, a comportamentului homosexual. Exact acest lucru este dorit de propagandiştii homosexuali – reducerea la tăcere a opoziției, fie prin incriminarea expresiei, fie prin cenzurarea ei.[3] Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualității. Ei afirmă: „Opiniile bigote devin acțiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violență, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într‑un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în fata casei comerciantului de porumb şi îi spune mulțimii înfometate, cu torte în mâini, că comercianții de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniți şi dați foc. Mulțimea agitată ascultă, cu tortele în mâini, şi preia sloganul.” [8] Pe scurt, aceşti autori lansează pretenția absurdă că a critica homosexualitatea înseamnă incitare la revoltă şi omor. Aşa justifică ei eforturile lor de reducere la tăcere a oponenților. Un alt caz de cenzură este cel al doctorului Chris Kempling, prezentat nu demult şi pe site‑ul Sperantă şi vindecare pentru homosexuali. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 222 În loc de încheiere: un „revoluționar homosexual” independent lansează o provocare la adresa Americii heterosexuale “Vă vom viola fiii, simbolurile şubredei voastre masculinități, ale visurilor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în vestiarele voastre, în sălile voastre de sport, în asociațiile voastre de tineret... oriunde vin în contact bărbați cu bărbați. Fiii voştri vor deveni fetitele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Vor ajunge să ne dorească şi să ne adore... Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Zeii noştri sunt tinerii bine făcuți. Vom învinge, pentru că ne hrănim cu amărăciunea feroce a celor asupriți.” (Michael Swift, Boston Gay Community News, 15‑21 februarie 1987) BIBLIOGRAFIE 1. Alissa J. Rubin, “Public More Accepting of Gays, Poll Finds,” Los Angeles Times, 18 iunie 2000, editia pe Internet. 2. Tony Marco, “’Gay Rights’ Strategies Involve Conscious Deception And Wholesale Manipulation of Public Opinion,” Leadership University, editia pe Internet. 3. Ibid. 4. Marshall K. Kirk şi Erastes Pill, în “The Overhauling of Straight America,” revista pentru homosexuali Guide, noiembrie 1987, pag. 8. 5. Marshall Kirk şi Hunter Madsen, After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s 6. Plume Books, Penguin Group, New York, NY, 1990, pag. 149. 7. Stuart Shepard, “Judge: S.F. Had ‘Duty’ to Stop Ads,” Family News in Focus, 27 iunie 2000. 8. Ibid. 9. Kirk, Madsen, pag. 101. [1] În 2005, Uniunea Europeană a acordat, cu girul Ministerului Sănătății şi Familiei din guvernul PD‑PNL, o finanțare de 700.000 dolari unei asociații de homosexuali din România ‑ ACCEPT. [2] La sfârşitul anului 2005, asociația ACCEPT a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării retragerea de pe piață a cărții Bolile homosexualilor publicată de editura Christiana şi amendarea editurii. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 223 [3] Idem. Sursa: www.traditionalvalues.org Un pinguin le strică apele activiştilor homosexuali Dr. Warren Throckmorton Unul dintre faimoasele cupluri homo ale Americii s‑a despărțit. Nu, nu e vorba de Rosie şi Kelli. Sunt Roy şi Silo. Roy şi Silo sunt pinguini masculi. Pinguini dungați, mai exact. Acum vreo sase ani, Roy a început să locuiască împreună cu Silo la Grădina Zoologică din New York. S‑au împrietenit şi au încercat să se împerecheze, fiind de nedespărțit. Au adoptat chiar şi un pui, Tango, pe care l‑au crescut împreună. Recent, Silo a devenit primul pinguin FOST homosexual din lume. L‑a părăsit pe Roy şi s‑a mutat cu Scrappy, o femelă sosită de la Sea World Zoo din San Diego. Cred că îşi dorea o fată din California. Pentru toți cei care ni‑i prezentau pe Roy şi Silo ca modele pentru noi, aceste ştiri sunt ştiri proaste. Unii activişti homosexuali sunt chiar supărați. Atunci când îngrijitorii unei grădini zoologice din Germania au încercat să forțeze nişte pinguini masculi dintr‑o varietate rară să se împerecheze cu nişte femele, ei au primit emailuri de amenințare de la activiştii homosexuali. În cele din urmă îngrijitorii de la zoo au cedat şi au încetat eforturile de împerechere a pinguinilor. Probabil printre cei mai supărați sunt autorii unei cărți pentru copii (!) despre Roy, Silo şi puiul adoptat de ei ‑ ʺAnd Tango Makes Threeʺ (Şi cu Tango, trei). Despre această carte, The School Library Journal declarase că ʺaceastă poveste veselă despre înțelesul familiei trebuie să există în orice bibliotecă.ʺ Publisher’s Weekly scria că ʹpovestea de dragosteʹ dintre Silo şi Roy oferă o imagine a ʺfamiliilor netradiționale, uşor de înțeles de către tineri. Această frumoasă poveste poate servi şi ca punct de pornire pentru discuțiile despre parteneriatele homosexuale în societate.ʺ Cred că acum punctul de pornire a devenit un punct de oprire neanunțată. New York Times nu a scos deocamdată nici o vorbă, ei care numiseră perechea de pinguini ʺiubirea care nu îndrăzneşte să‑şi rostească numeleʺ. Articolul de atunci sugera că activiştii homosexuali ar trebui să urmeze exemplul pinguinilor. ʺActiviştii homosexuali afirmă că relații homosexuale există şi la animale, că sunt naturale şi că astfel drepturile homosexuale ar trebui protejateʺ, scria Denitia Smith, autoarea articolului. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 224 Cu Silo şi Scrappy plecând acum braț la braț, vor accepta oare activiştii homosexuali că orientarea sexuală se poate schimba? Ideea unei permanente a pinguinilor homosexuali, pusă pe tapet de Times şi ʺAnd Tango Makes Threeʺ, pare acum mai mult ficțiune decât redarea realității. Deci, ar trebui foştii homosexuali dintre noi să spună ʺNu v‑am spus eu?ʺ Atât timp cât activiştii homosexuali folosesc comportamentul animal ca pe un argument împotriva capacității oamenilor de a se schimba, e interesant de arătat că comportamentul sexual şi relațiile la animale nu sunt neapărat fixe. Totuşi, în general eu recomand a nu se folosi comportamentul animal pentru deducții despre comportamentul uman. Singurul lucru pe care îl putem spune despre triunghiul amoros Roy, Silo şi Scrappy este acela că sexualitatea la animale este flexibilă, influențată de context şi de factori pe care nu îi înțelegem pe deplin. Tinerii îndrăgostiți din anii 1960 spuneau cam acelaşi lucru, dar nu cred că se luau după pinguini. Indiferent de exuberanța conservatoare generată de filmul March of the Penguins şi apologia făcută de acesta valorilor familiale, de extrapolarea pe care o fac activiştii homosexuali de la natură la natural, analogiile cu ceea ce fac animalele în semi‑ intimitatea cuiburilor lor nu poate oferi lecții morale pentru oameni. Când caut ajutor în ceea ce ține de politici publice, nu merg la grădina zoologică. Când activiştii vă vorbesc despre homosexualitatea din regnul animal, nu uitați că nu ştim prea multe despre ce funcție e îndeplinită de comportamentul homosexual al animalelor. Unii cercetători care sunt şi activişti homosexuali admit că se ajunge la complicații atunci când se amestecă domeniul uman cu cel animal. De pildă, susținătorii teoriei genelor, Dean Hamer şi Peter Copeland arată în cartea lor, Ştiința dorinței, că ʺ…nu există nici un model animal bun pentru heterosexualitatea umană şi cu atât mai puțin pentru homosexualitateʺ. Cu alte cuvinte, ʺpurceii nu‑şi dau întâlniri... iar caii nu se căsătoresc.ʺ Şi, pentru valorile familiale sau drepturi ale homosexualilor, pinguinii nu merg la altar. Dr. Warren Throckmorton este profesor de Psihologie la Colegiul Grove City din Statele Unite. A fost preşedinte al Asociației Americane a Consilierilor pe Probleme Psihologice. Este autorul filmului documentar I Do Exist despre schimbarea orientării sexuale. Articolele sale au fost publicate în peste 70 de ziare şi reviste din SUA. Sursa: www.drthrockmorton.com www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 225 Propaganda homosexuală în şcoli Bogdan Mateciuc În discuțiile pe tema homosexualității, unii oameni mă întreabă: ʺCe treabă ai cu ei? Ce te interesează ce fac ei în dormitor? Treaba lor!ʺ De fapt, nu mă interesează ce fac ei în dormitorul lor aşa cum nu mă interesează nici ce fac consumatorii de droguri în intimitatea lor. Atunci însă când asemenea comportamente sunt promovate ca normale şi sănătoase în spațiul public ‑ în care mă mişc împreună cu familia mea ‑ atunci este de datoria mea să iau atitudine, cel puțin din obligația pe care o am ca părinte față de copiii mei. Acum zece ani nimeni din România nu se gândea că vom vedea defilând pe străzi vampe mustăcioase cu picioare păroase ‑ bărbați degenerați, purtând pe față machiaje groteşti şi pe trup haine femeieşti, maimuțărindu‑se cu nişte gesturi degradante atât pentru ei înşişi, cât şi pentru ideea de feminitate. Cât despre ideea de căsătorii între persoane de acelaşi sex ‑ acum zece ani ‑ nici vorbă! Astăzi este evident că cei ce credeau că în România activiştii homosexuali se vor opri la eliminarea articolului 200 din Codul Penal se înşelau şi erau nişte naivi. Activiştii homosexuali, indiferent de țara unde se află, urmăresc aceeaşi agendă social‑politică: de la legalizarea homosexualității şi eliminarea oricăror forme de discriminare până la legalizarea tuturor drepturilor imaginabile şi inimaginabile pentru perechile de homosexuali ‑ căsătorie, adopții şi propagandă constantă în toate mediile sociale, inclusiv în şcoli. În România, după ce au reuşit, cu ajutorul Uniunii Europene, să elimine din Codul Penal pedepsirea actelor homosexuale, un alt succes al propagandiştilor homosexuali a fost introducerea de către Ministerul Educației, în manualele şcolare, a homosexualității prezentate ca alternativă firească, naturală, la heterosexualitate. Copiii noştri învață acum la şcoală că pot încerca, fără nici o problemă, să întrețină relații sexuale cu persoane de acelaşi sex. Şi, ca să ştie cum s‑o facă, relațiile homosexuale le sunt explicate în detaliu. Pentru cine nu crede, iată o dovadă a ceea ce au de gând să facă homosexualii din România. Departe de a fi nişte acțiuni spontane, manifestările homosexualilor fac parte dintr‑un program de durată copiat după cel utilizat de activiştii din alte țări. Se folosesc aceleaşi tehnici de propagandă pe care le‑au folosit homosexualii din occident acum douăzeci de ani. Scopul este acelaşi: eliminarea oricăror limite morale şi de bun‑simț din calea manifestărilor intenționate de homosexuali în societate. Deşi sunt conştienți de pericolul moral pe care îl reprezintă propaganda homosexuală, mulți cetățeni nu au nici cea mai mică idee despre cum i se pot opune şi ce ar putea face. Ei bine, propaganda homosexuală urmăreşte să creeze în public o imagine nevinovată a homosexualului ‑ minoritarul inocent care are dreptul să iubească pe cine vrea şi cum vrea şi căruia i se refuză cele mai elementare drepturi. Baza acestei îndoctrinări o constituie minciuna mediatică că homosexualitatea ar fi înnăscută şi deci 226 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc de neschimbat. Prin urmare, cum să acuzi de comportament imoral pe cineva care aşa s‑a născut? Totuşi, dacă cetățenii cunosc adevărul că homosexualitatea nu este înnăscută şi că cei ce doresc se pot schimba, atunci propaganda activiştilor se loveşte de un zid. Omul informat nu poate fi mințit prin presa de duzină sau canalele tv pseudo‑ ştiințifice, gen Discovery. Pentru a ne face o idee despre ce urmăresc aceşti activişti, să aruncăm o privire asupra acțiunilor lor din alte țări, în speță Statele Unite. ʺZilele Homoʺ la liceul din Santa Rosa. O idee despre emanciparea sexuală din şcolile din California (Scott Lively,
[email protected]) De multă vreme avertizam că agenda activiştilor homosexuali include şi transformarea şcolilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut aceasta cu ochii mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experți opusă agendei homosexuale şi am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în prima zi a ʺSăptămânii Diversitățiiʺ de la acest liceu. Directorul, Dl. Waxman, a considerat unica mea intervenție ca suficientă pentru prezentarea şi a celeilalte tabere, în cadrul unui program de o săptămână, care a inclus peste 20 de ore de îndoctrinare pro‑homosexuală a elevilor. Cerința de prezentare echilibrată a lucrurilor fusese impusă de comisia educațională în urma unei revolte a părinților de anul trecut, când la o ʺZi a Diversitățiiʺ de la un alt liceu nu au fost incluşi şi cei care se opun agendei politice a homosexualilor. Anul acesta, părinții au fost mai bine pregătiți şi în prima zi a Săptămânii Diversității mai mult de zece dintre ei au mers la liceu în locul copiilor lor. Un grup a mers la cancelarie unde a întrebat de ce conducerea nu invită şi oponenți ai homosexualității, aşa cum li se promisese părinților. Persoana cu care au vorbit era chiar cel care solicitase comisiei educaționale să prezinte şi cealaltă tabără, şi l‑a chemat pe director în cancelarie pentru a discuta cu părinții. Între timp, ceilalți părinți au mers în curtea scolii, doar pentru a vedea felul în care liceul fusese transformat într‑un fief al activismului homosexual. Ceea ce au descoperit în acea zi a fost şocant pentru ei, şi chiar şi pentru un veteran pro‑ familie ca mine. Am constatat un întreg sistem de promovare a homosexualității în fata elevilor. Exista chiar şi un moderator plătit din bani publici (banii noştri). Moderatorul era un activist homosexual pe nume Jim Foster. Foster predă în liceu ceea ce se numeşte Educație Tovărăşească şi de asemenea conduce un local din afara scolii, unde adolescenții cu înclinații homosexuale se pot întâlni cu homosexuali mai bătrâni. M‑am întâlnit cu câțiva dintre cei opt participanți la orele lui Foster, fiecare fiind un adolescent volubil care se lăuda cu homosexualitatea sau bisexualitatea lui. Fiecare cursant al Educației Tovărăşeşti primeşti titlul de Consilier, care îi conferă un statut 227 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc special în liceu. Un membru al grupului, cu care am stat de vorbă, mi‑a spus că face parte din echipa care a conceput şi sponsorizat Săptămâna Diversității. Tânărul părea remarcabil de rece față de faptul că liceul transformase întreaga locație pentru a găzdui pentru o săptămână proiectele ʺsocialeʺ ale micului său grup de propagandă homosexuală. Programul săptămânii a inclus patru sesiuni despre ʺhomofobieʺ (definită aici ca fiind orice dezacord cu obiectivele activiştilor homosexuali) şi multe ore suplimentare dedicate aspectelor sexuale, transsexualismului şi altor subiecte dragi acestor activişti. Deşi era subiectul principal al săptămânii era homosexualitatea, s‑a vorbit şi despre protecția mediului, drepturile animalelor şi motivele pentru care este urâtă America. Am participat la o dezbatere despre homofobie. A fost mai rău decât mă aşteptam. Şapte sau opt tineri stăteau la o masă în fata sălii şi discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare felul în care implicarea în ʺmişcarea homosexualăʺ le‑a schimbat viata, evident, de la nefericire la extaz. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei şi relata apoi cum a găsit curajul să iasă ʺla suprafață,ʺ acum simțindu‑se iubit(ă) şi acceptat(ă) în mişcarea homosexualilor. Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenților din sală. Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societății. Îngrijorător, nu am văzut nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinați. Când s‑a lansat vechiul slogan cu ʺNimeni nu ar alege un stil de viață care trezeşte atâta ostilitate de la cei din jur,ʺ cei din sală au dat din cap aprobator. Am vrut să răspund acestui sofism flagrant care‑i păcăleşte pe mulți, însă eram acolo doar ca spectator. Un tânăr, care se declara bisexual, a atacat în mod deschis credința creştină, şi nimeni nu a obiectat. Un părinte mi‑a spus ulterior că respectivul tânăr vine uneori la şcoală îmbrăcat în femeie şi foloseşte toaleta fetelor. Conducerea scolii nu ia nici o atitudine. Revoltat de ce văzusem, am mers să‑l văd pe director. M‑a primit zâmbind, însă nu a vrut să admită nici o greşeală privind felul în care se organizase Săptămâna Diversității. A luat apărarea utilizării eronate a termenului ʺhomofobieʺ (oricine nu era de acord cu vreuna dintre ideile propagandei homosexuale avea o ʺfobieʺ) şi a respins afirmația mea că mai mult de 20 de ore de educație pro‑homosexualitate înseamnă îndoctrinare. Era clar că nu era de partea părinților. A promis însă că va încerca să găsească nişe în program şi pentru vorbitorii anti‑homosexualitate. S‑a ținut de cuvânt. Ieşind din biroul său, am fost abordat de o fată care mi‑a spus că este şefa clubului ʺAlianța Homo‑Heteroʺ din liceu. M‑a informat sfidător că clubul are deja peste 40 de membri şi că derulează acțiuni pentru convertirea elevilor la cauza homosexuală. M‑a privit în ochi când mi‑a spus asta şi a fost foarte mulțumită când a văzut reacția mea negativă. În timp ce se îndepărta le‑a spus tovarăşelor ei: ʺSper să crape.ʺ Mai târziu, când am plecat de la liceu, am trecut pe lângă maşina lui Jim Foster, moderatorul homosexual. Am sesizat înăuntru un afiş uriaş care prezenta câțiva copii stând pe o verandă. În partea de jos era scris cu litere mari: ʺSTÂRNEŞTE BIZARUL.ʺ 228 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Cred că aceste cuvinte prind cel mai bine esența evenimentului de la liceul din Santa Rosa. Lucruri elementare: propagandă homosexuală în clasă (Karen Gounaud) În tolba cu săgeți a activiştilor homosexuali a apărut o nouă săgeată, mai sofisticată: un film realizat profesional, numit Lucruri elementare, care poate da o idee despre talentul, hotărârea şi finanțarea propagandei homosexuale. Filmul prezintă sase vizite la scoli primare şi licee din toată America. Miezul subiectului îl constituie discuțiile ‑ bine filmate ‑ cu copii şi adolescenți. Producătorii au înregistrat (şi editat) participarea elevilor la activități pe subiecte legate de homosexualitate, dintr‑ o perspectivă pozitivă şi pro‑activă. Discuțiile cu părinții şi profesorii sunt aspecte secundare în film, dar contribuie puternic la mesajul filmului. Putinele personaje care pun în discuție mesajul filmului sunt prezentați din perspective hilare şi înapoiate. Ei sunt înapoiați. Chiar şi coloana sonoră a filmului e menită să susțină mesajul filmului: importanta promovării în scoli a mesajului că homosexualitatea e OK. Muzica devine brusc sinistră atunci când sunt prezentate persoane care se opun homosexualității sau politicieni care nu acceptă ideea că homosexualitatea este normală. Una dintre cele mai eficiente scene este filmată într‑o clasă de copii şcolari ‑ figurile lor se luminează de bucurie atunci când află că muzica din îndrăgitul desen animal The Lion King este compusă de un homosexual (Elton John). De asemenea, copiii sunt încurajați să o felicite pe o colegă, autoare a unei compuneri despre cele două ʺmameʺ lesbiene ale ei. (Cineva se poate întreba pe bună dreptate cine a scris de fapt compunerea ‑ copila sau mama.) O şcoală a găzduit o expoziție foto cu familii de homosexuali şi lesbiene. Unul dintre profesorii cei mai prezenți în film afirmă pe față că este homosexual şi le vorbeşte copiilor despre naturalețea stilului de viață homosexual. ʺÎndoctrinareʺ este un cuvânt prea slab pentru a descrie ce se petrece în clasele din scoli. Criticarea homosexualității este întotdeauna catalogată că ʺrasismʺ şi ʺextremism.ʺ Ceea ce nu apare deloc în film este promiscuitatea dovedită ştiințific şi bolile care caracterizează homosexualitatea masculină, sau relația dintre boli şi incompatibilitatea anatomică. Lipsesc de asemenea lecțiile de educație sexuală explicită, servite copiilor pe post de ʺeducație pentru igienă.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 229 Desigur, existenta altor opinii ‑ terapie reparativă pentru eliminarea atracțiilor homosexuale ‑ este trecută sub tăcere. Nu se face nici o mențiune despre multele programe de consiliere pentru cei care nu sunt mulțumiți de atracțiile lor homosexuale. La fel, nu se menționează faptul că oamenii rezonabili, care resping propaganda homosexuală, resping şi atitudinea tip ʺaruncat cu pietre.ʺ Lucruri elementare este o producție îngrijorătoare pentru că reacțiile celor din film ‑ adulți, tineri şi în special copii ‑ arată că în Statele Unite deja s‑a realizat cu succes temelia pentru acceptarea homosexualității ca o alternativă sănătoasă, legitimă, la heterosexualitate. De fapt, în tot mai multe scoli americane, atât publice, cât şi private, promovarea unei minorități deviante sexual a ajuns mult mai departe decât realizează majoritatea cetățenilor. După ce am vizionat filmul împreună cu părinții unui tânăr homosexual, ei au catalogat filmul ca fiind o păcăleală. Lucruri elementare, au spus ei, pare să ceară respect pentru homosexuali; în realitate, filmul promovează respectul pentru homosexualitate. Ei au afirmat că realizatorii folosesc un proces subtil de reeducare înşelătoare şi eficientă a copiilor, în special a celor mici, treptat, până la punctul în care aceştia ajung să accepte un comportament care în mod obişnuit este considerat ca nefiresc. Cei doi părinți au recunoscut faptul că personajele din film îi conduc în mod clar pe elevi către ideea că a fi homosexual nu poate fi ceva rău, datorită lucrurilor bune pe care le fac oamenii homosexuali. Această ʺprezentare cosmetizatăʺ a homosexualității, aşa cum a descris‑o unul dintre cei doi părinți, e astfel creată încât copiii care o văd să nu poată discerne între fapte şi propagandă. Ei l‑au citat pe un băiat care relata efectul pe care l‑a avut asupra sa această lecție despre homosexualitate: ʺE ca la un fruct nou: nu ştii dacă‑ti va plăcea până nu încerci.ʺ ʺCe mare brânză?ʺ a întrebat un alt copil, ca răspuns la îngrijorările unor părinți. Alți copii s‑au exprimat în mod critic la adresa părerilor negative ale părinților față de homosexualitate. Activiştii homosexuali, deşi reprezintă probabil doar 1‑3% din populație, reuşesc cu succes să‑şi sporească influenta în guvern, în afaceri, în mass‑media şi chiar în religie. Un subiect important al agendei lor include redefinirea unor concepte: ceea ce înțelegem noi prin fanatism religios, valori familiale, drepturile omului şi chiar noțiunile fundamentale de bine şi rău. Ani de propagandă mai mult sau mai puțin subtilă, aşa cum este acest film, şi de eforturi politice organizate ‑ distribuirea acestui film ‑ se dovedesc a fi acum uimitor de eficiente. Trebuie să ne protejăm copiii de aceste materiale aşa‑zis educaționale, care atacă adevărurile istorice care stau la baza societății noastre. Supraviețuirea familiei are www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 230 nevoie de toată armura adevărului. Acest adevăr este elementar şi imperativ. Trebuie să ne unim şi să luăm atitudine. Un psihiatru îi ʺlinişteşteʺ pe părinți în privința experimentelor lesbiene Un articol provocator din ziarul New York Times descrie o întâlnire cu părinții la şcoala privată Spence, unde câteva fete din clasa a unsprezecea s‑au declarat ʺbisexuale.ʺ Scoala a apelat la psihiatrul Justin Richardson, el însuşi homosexual, pentru a‑i linişti pe părinți în sensul că experimentele lesbiene ale fetelor lor sunt ceva normal şi că oricum e prea devreme pentru a ştii dacă sunt lesbiene sau heterosexuale. Cu două săptămâni în urmă, la şcoala de fete Brearly, Richardson le‑a spus unor părinți să le sfătuiască pe fetele lor în vârstă de nouă ani că şi ele pot întreține în viitor relații sexuale cu alte fete. ʺEste o idee bună,ʺ a declarat el, ʺsă menționăm că oamenii pot avea uneori relații sexuale cu persoane de acelaşi sex, că atunci când vor creste pot avea prieteni care fac acest lucru ‑ şi că ei înşişi pot face aceasta uneori.ʺ ʺCâteva eleve, dar din ce în ce mai multe,ʺ relatează articolul din Times, ʺau început să se declare bisexuale sau cel puțin afirmă că bisexualitatea este la modă.ʺ Părinții sunt îngrijorați, iar Richardson, ʺdoctor cu studii, atent la exprimare, plin de tact, a devenit consultantul ad‑hoc al scolii pe probleme de homosexualitateʺ pentru că este ʺclar şi eficient,ʺ potrivit directoarei scolii. Subiectele despre homosexualitate oferă elevilor un motiv de neascultare Pentru adolescenți, drepturile homosexualilor constituie un nou subiect social care poate fi folosit în neascultarea de părinți. Asemenea tuturor tinerilor, adolescenții de azi fac o pasiune din a agita generațiile mai în vârstă. Un director de şcoală a declarat că ʺei sunt fascinați de un subiect în măsura în care acesta îi poate alarma pe adulți.ʺ Profesorii homosexuali vorbesc deschis în mii de scoli publice şi private din tară, afirmă Times, iar cluburile pentru elevii homosexuali devin tot mai numeroase. Părinții pun în discuție influenta asupra copiilor lor. Unii părinți l‑au întrebat pe Richardson dacă experiențele homosexuale vor afecta viitorul copilului lor. El a căutat să‑i liniştească, spunând: ʺRăspunsul e nu. De fapt, dacă o fată are o predispoziție genetică de a deveni heterosexuală, atunci o încercare bisexuală o va ajuta probabil să se clarifice pe sine în sensul că e mai atrasă de bărbați decât de femei.ʺ Psihiatrul Richard Friedman nu este aşa de sigur. ʺFormarea psihosexuală la fete duce la unele lucruri mult mai diverse decât la băieți,ʺ a declarat el. ʺNu e uşor de dat un răspuns.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 231 Mama unei eleve de la şcoala Brearly şi‑a exprimat unele rezerve după întâlnirea cu Dr. Richardson. ʺMi se pare că le prezintă copiilor homosexualitatea ca şi cum ar fi un lucru nostim. Fetele din şcoală se laudă cu ʹfetele pot face orice,ʹ punând oarecum problema ʹCine mai are nevoie de bărbați?ʹ Dr. Richardson a recunoscut că elevele deseori îi spun că ʺbisexualitatea este la modă.ʺ Activiştii homosexuali doresc modificarea programelor şcolare Rețeaua pentru Educație Homosexuală şi Lesbiană (GLSEN) a început organizarea de întâlniri cu profesorii de istorie a SUA. Intenția este aceea de a introduce la orele de istorie a SUA o perspectivă pro‑homosexualitate. GLSEN caută să promoveze o apreciere pozitivă a personajelor istorice despre care se crede că ar fi fost homosexuali, lesbiene, bisexuali sau transsexuali, în istorie şi politică. Concluzie Acestea sunt doar câteva dintre strategiile propagandistice implementate de activiştii din occident şi vizate de cei din România. Singurul mijloc de a ne proteja pe noi şi pe copiii noştri de această degenerare este informarea corectă şi luarea de atitudine în toate circumstanțele în care ne întâlnim cu insinuarea ideilor vehiculate de homosexuali. Adevărul despre planurile activiştilor homosexuali W. Simpson Câteva cuvinte despre mine şi experiența mea de viață în ale homosexualității. Am fost abuzat în copilărie. Am fost violat de un pedofil când aveam 8 ani. Experiențele din copilărie m‑au făcut să iau multe decizii greşite. La 14 ani, am ajuns în închisoarea pentru minori. Am văzut acolo toată drojdia societății. Am stat acolo 7 ani, timp în care am fost la dispoziția homosexualilor. Nu am fost violat niciodată, dar consecințele lucrurilor de acolo m‑au marcat pe viață. Am fost implicat în numeroase lupte ca să mă apăr într‑un mediu în care homosexualitatea era norma. Atât persoane, cât şi grupuri de bărbați au încercat să mă violeze. Am fost înjunghiat de 5 ori în timp ce mă apăram de o tentativă de viol. Am fost aproape mort. Am fost lovit şi bătut cu obiecte folosite ca arme de acei bărbați care voiau să le cedez sexual. Într‑un astfel de mediu am întâlnit ura acestor bărbați care practică sexul cu alți bărbați. Am învățat să‑i urăsc pe aceşti bărbați. La eliberarea din închisoare, am lucrat într‑un baruri şi restaurante vreme de 20 de ani. Am fost dependent de droguri şi alcoolic. În acel domeniu vezi pe om aşa cum este el. Homosexualitatea este foarte răspândită printre cei ce lucrează în acest domeniu. Am cunoscut un stil de viață despre care ei nu vorbesc. Nu este deloc atrăgător! Mulți www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 232 trăiesc robiți în dependențe, deficit de imagine de sine, ură, promiscuitate şi infidelitate, boală şi sinucidere. Însă nu‑ți vor vorbi niciodată despre asta. După câțiva ani am fost violat de un bărbat pe care îl credeam prieten ‑ eram beat. Asta m‑a trezit. Am început să mă interesez despre alegerea acestui stil de viață şi am realizat că este un lucru reprobabil. Fiți atenți... Această observație nu o scriu ca să plac cititorului. Vreau ca asta să vă provoace. Cele de mai jos îi vor supăra pe unii, dar pentru ceea ce mi s‑a întâmplat mie şi altor victime care cred că nu le este auzită vocea, am tot dreptul din lume să spun ceea ce spun. Vreau să vă fac să vă gândiți la ceea ce s‑a făcut şi la efectele acestor lucru asupra societății noastre de azi. Ceea ce am învățat, am învățat trăind şi ştiind că un om ia deciziile pe care le ia în funcție de ceea ce crede. Nu e un secret că oamenii de azi sunt influențați prin educație, că ceea ce li se vinde îi face să se simtă bine şi că, atunci când se lasă în voia imaginației proprii, adevărul este ceea ce vor ei să fie. Orgoliul Americii în ale toleranței este atât de impregnat în societatea noastră încât tinerii au căzut în plasa acestei înşelăciuni. Porniți televizorul sau mergeți pe internet şi veți da peste orice formă de imoralitatea. Aceste canale mass‑media laudă ceea ce oamenii de azi slăvesc ca fiind libertatea lor de expresie proaspăt câştigată. De la adolescenți dornici de atenție, care se dedau la comportamente pornografice pe internet, la materiale bizare produse de industria de divertisment şi muzică. Ni se servesc gunoaie la televizor prin acele comedioare care promovează toleranța şi amuză capetele seci. Iar dumneavoastră credeți că nu există nici un scop în spatele acestor promotori ai imoralității. Departamentul american de Educație, Planned Parenthood, Organizația Națională a Femeilor, Human Rights Campaign şi American Civil Liberties Union sunt organizații de top care înşeală mintea celor slabi. Sunt organizații care le spun oamenilor: ʺEste corpul tău şi e numai treaba ta ce faci cu elʺ; homosexualitatea e un comportament normal, şi fac asta în şcoli pentru a‑i strica de mici pe copii. Tinerii sunt țintele acestor atacuri şi, dacă nu li se răspunde, acestea îi vor distruge. Am să vă spun adevărata motivație a activiştilor homosexuali. Am să vă arăt felul în care planurile lor au distrus atâtea vieți. Stilul de viață ʺgayʺ nu e nici pe departe mediul familial vesel şi serios pe care îl zugrăvesc ei şi mass‑media, minciuna pe care Hollywoodul cheltuieşte miliarde de dolari ca să o propage. În realitate, homosexualitatea este o realitate foarte dură. Este o stricare a minții. Am fost în toalete unde homosexuali au încercat să mă agațe, arătându‑mi organele lor sexuale. Dacă acest comportament este normal, de ce sunt participanții la paradele homosexuale atât de vulgari când îşi exprimă orientarea sexuală? Am văzut bărbați făcând sex cu bărbați în aceste spații publice, fără să aibă nici cea mai mică problemă că i‑ar putea vedea cineva. Homosexualitatea este un comportament deviant care le arată pumnul celor ce îndrăznesc să combată planurile ei distructive. Din acest motiv mulți oameni care au eşuat în acest stil de viață sunt dependenți de droguri sau alcool pentru a‑şi anestezia www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 233 emoțiile şi a nu‑şi mai auzi vocea conştiinței. Bolile cu transmitere sexuală sunt răspândite din cauza numărului mare de parteneri sexuali. Violența casnică este frecventă iar suicidul a curmat multe vieți. Există prea multe cazuri verificabile de oameni care au scăpat din această robie sexuală şi au putut povesti cât de degradați se simțeau. Şi, trist, cazurile multor oameni bolnavi de SIDA care şi‑au mărturisit pe patul de moarte regretele, în fața fricii de moarte. Totuşi, activiştii homosexuali luptă să‑i convingă pe americani că dragostea şi fidelitatea lor unul pentru altul sunt motivele de la baza pretențiilor lor insistente. Lucrurile stau cu totul altfel. Există multe informații la îndemâna celor care vor să afle adevărul despre planurile lor. Întrebarea este, cât de serios veți cântări dumneavoastră lucrurile? Eu vorbesc din experiența mea atunci când afirm că un om nu se naşte homosexual. Este o alegere pe care eşti influențat să o faci din cauza mediului sau vieții de acasă şi a drumului pe care te atrag alții. Cred că, cu cât este mai slab de înger un om, cu atât este mai influențabil într‑o direcție sau alta. Tinerii de astăzi nu sunt corectați când greşesc, ci sunt încurajați să se complacă în nişte trăiri perverse şi distructive, fără a se gândi la consecințele acțiunilor lor. Mi‑am urât părinții pentru bătăile pe care le primeam, dar astăzi le mulțumesc pentru durarea de atunci, pentru că ea m‑a făcut suficient de puternic pentru a lupta. Aşa am ales să nu mai fiu ʺgayʺ. Acei oameni nu aveau nici un drept să‑mi facă ce mi‑au făcut. Un om cu compasiune se va întreba de ce ar strica cineva inocența unui copil sau trupul unui alt om în acel mod. Dacă aveau vreo boală? Cum a fost copilăria lor? Au fost molestați în copilărie? Cât de tulburată trebuie să fie mintea unui om pentru a se purta într‑un asemenea hal? Preşedintele Barack Obama este un prieten al homosexualilor şi simpatizează cu planurile lor. Recent, a declarat luna iunie ca luna oficială a homosexualilor şi lesbienelor. Unde se va ajunge? Sau acesta e numai începutul? Nu judec pe cineva pentru viața pe care şi‑a ales‑o şi nici nu mă interesează ce face cineva în particular cu viața lui. Am însă tot dreptul să combat acele comportamente care mie mi‑au făcut atât rău în viață, atunci când se face paradă cu ele în fața mea. Pentru că am devenit atât de insensibili şi divizați cultural ca națiune, încât acum trăim cu o frică tolerantă de activismul homosexual. Activiştii pretind că zece la sută din populație ar fi homosexuali, dar în realitate procentul e de doi. Însă întâlnim agenda homosexualilor peste tot, în şcoli, artă şi divertisment şi în marile companii. Ea influențează forța de muncă, fiecare aspect al guvernării şi chiar religia. Țipetele lor de discriminare şi pretențiile pentru drepturi egale, căsătorii homosexuale şi adopții, educație pro‑homosexualitate pentru copiii şcolari, toate acestea fac parte dintr‑o agendă de lucru bine pusă la punct, menită a ne obliga să le tolerăm comportamentele aberante. Pretind că tratarea lor incorectă ca ʺminoritateʺ reprezintă o încălcare a drepturilor lor. Această afirmație este o palmă pentru negrii americani care au luptat şi obținut egalitate. Obsesiile sexuale şi comportamentele aberante nu sunt tot una cu a te naşte 234 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc membru al unui grup etnic. Culoarea pielii nu se poate schimba, dar în privința preferințelor sexuale, tu alegi. În octombrie 1998, canalele mass‑media difuzau extensiv ştirea despre agresarea şi uciderea lui Matthew Shepard. Aflam atunci că acest student de 21 de ani a fost victima urii unor derbedei pentru că era homosexual. Cei doi agresori au fost condamnați la închisoare pe viață. Ceea ce presa nu a spus niciodată este faptul că există indicii că agresiunea s‑a comis nu pentru că Shepard era homosexual, ci pentru că acolo ar fi fost vorba de un trafic de droguri sfârşit prost. Numai cei care au săvârşit crima ştiu cu adevărat motivele adevărate. Indiferent de motiv, Matthew Shepard a fost omorât ca urmare a furiei violente a celor doi tineri. Citiți‑le viața ‑ sunt produsul culturii americane. La mai puțin de un an, în septembrie 1999, un băiat de 13 ani a fost răpit, drogat, legat, torturat, violet în repetate rânduri şi ucis de doi homosexuali din statul Arkansas. Şi aceştia au fost condamnați pe viață. Dar presa nu a vorbit mai deloc despre această crimă, iar majoritatea cetățenilor nici nu au auzit de Jesse Dirkhising. În memoria lui, nu s‑a adoptat nici o lege, nu s‑au organizat marşuri şi nici nu s‑au făcut filme, deşi viața lui a fost curmată la fel, poate mai agresiv, decât a lui Matthew Shepard. Gura presei a fost închisă de promotorii corectitudinii politice, ca nu cumva să fie stânjenite planurile şi pretențiile activiştilor homosexuali care s‑au folosit de moartea lui Matthew Shepard pentru a promova noi legi anti‑discriminare. A fost un caz de tratament incorect şi părtinitor față de un băiat ale cărui drepturi au fost efectiv violate, pentru a nu ʺofensaʺ percepția față de o ʺminoritateʺ protejată. Acțiuni ca aceasta dovedesc adevăratele motive din spatele planurilor homosexualilor. Din acest motiv trebuie să vorbim în apărarea unora ca Jesse şi a multor victime ale pedofililor homosexuali. Dacă susținătorii drepturilor homosexualilor sunt la fel de toleranți cum pretind din partea societății, atunci ce le dă dreptul să‑mi impună mie şi altora să accept nişte comportamente pe care majoritatea americanilor le consideră imorale şi nesănătoase? Acum iunie este în America luna ʺcelebrăriiʺ homosexualității. Eu nu pot să fac asta şi nici nu pot să tac. Ar trebui ca eu şi alții ca mine, care cunoaştem răul care li se face tinerilor astăzi, să tăcem şi să stăm în banca noastră, ca nu cumva să ʺofensămʺ pe cineva cu închipuiri speciale? Nu pot şi nu voi accepta asemenea comportamente. Stilul de viață homosexual pe care şi l‑au ales alții mi‑a făcut prea mult rău, astfel că a avea respect pentru acest comportament înseamnă a fi incorect cu convingerile mele. Atunci când un copil este învățat că ʺcăsătoriileʺ homosexuale sunt tradiționale şi că ar trebui acceptate, ce îl mai reține să se manifeste conform imaginației şi pornirilor lui în raport cu un alt copil? Adevărul este că, educând un copil în acest fel, creezi o pepinieră pentru agresorii sexuali de mâine. Întrebați pe cineva cu acest stil de viață dacă a fost molestat în copilărie, iar numărul răspunsurilor pozitive vă va şoca. Sau întrebați un copil fără o mamă şi un tată preocupați şi implicați activ în creşterea lui. Când sunt lăsate singure, mințile curioase ale copiilor copiază ceea ce văd la adulți. Mă supără să www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 235 ştiu că impozitele mele sunt folosite nu doar pentru a promova, ci şi pentru a proteja interesele speciale ale homosexualilor. Însă în această atmosferă tensionată, de corectitudine politică şi culturală, sentimentele mele se bazează pe adevăr, indiferent că li s‑a pus eticheta ʺintoleranțăʺ. Există puține voci libere în societatea ʺmodernăʺ de astăzi. Cultura americană este influențată de o mass‑media angajată ideologic. Cei aflați la putere vor să îşi controleze în mod absolut supuşii; politicieni strâmbi, în care unii ne punem atâtea speranțe, sunt controlați ca nişte marionete de aceeaşi oameni. Care lucrează neobosit la implementarea agendei lor ideologice socialiste, prin care împiedică lumea să afle adevărul. Aceşti oameni, considerați lideri, înşeală tinerele generații. Crescând într‑o atmosferă relativistă şi de confuzie, oamenii se uită acum în orice direcție în care pot găsi acceptare, în afara mediului lor familial tot mai disfuncțional. Ceea ce nu realizează ei este faptul că distrugerea familiei tradiționale, în timp, a distrus chiar fundamentul acestei națiuni. Acesta este motivul pentru care suntem martorii unui efort susținut de a redefini căsătoria şi de a limita libertatea noastră de cuvânt. Spre uimirea multora, platforma de speranță şi schimbare care l‑a ajutat pe domnul Obama să ajungă în funcție este agenda secretă care dă vigoare mişcării homosexualilor şi care, dacă va reuşi, va anula libertățile din Primul Amendament. Ignoranța celor dezinformați, care au fost educați şi racolați să adopte aceste agende ideologice, constituie motivul pentru care lumea trăieşte o minciună şi nu va realiza niciodată adevărul. Dacă nu chestionezi astăzi scopul evident al demoralizării cetățenilor, nu vei ajunge niciodată să gândeşti cu mintea ta. Vei fi doar unul din masa celor fericiți în ignoranța lor, asemenea animalelor necunoscătoare cărate spre abator; n‑ ai nici cea mai mică idee despre ce‑ți rezervă viitorul trasat de alții. Furia manifestă în ceea ce presa numeşte acum ʺRăzboiul Culturalʺ nu se datorează faptului că homosexualii şi lesbienele sunt tratate incorect şi că li se refuză nişte drepturi pe care heterosexualii le‑au avut din totdeauna. Această furie este rezultatul depravării accelerate a minții oamenilor şi a intoleranței față de cei ce se opun acestui comportament. Adevărul jigneşte. Avem de‑a face cu caracterul corupt al firii umane, afectat de un rău moral. Lumea homosexualilor este o lume a celor apăsați şi mânați de o motivație egoistă, întotdeauna în conflict cu afectele lor naturale. O conştiință anesteziată, unde comportamentul şi mintea sunt în conflict cu legea morală, o conştiință mânată încoace şi încolo de satisfacerea unor dorințe deviante. O astfel de stare devine vădită atunci când dorința sexuală a omului, indiferent care ar fi aceea, ajunge să fie determinantă pentru viața lui. Asta s‑a întâmplat şi cu noua revoluție sexuală care a influențat societatea americană în cel mai mic detaliu. Şi acum ei vor să se folosească de platforma egalității în încercarea de a promova auto‑justificarea. Toată viața am fost determinat de alții să am un stil de viață homosexual. În ciuda celor trăite, ştiu că acest comportament sexual este greşit. Nu am condamnat niciodată un om pentru că trăieşte în felul acesta, dar m‑am întrebat deseori de ce ei au ales să devină www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 236 homosexuali şi eu nu. Vreau să fiu foarte clar, pentru a nu fi citat eronat sau a fi acuzat de nişte lucruri pe care nu le‑am spus. Nu spun că toți homosexualii sunt şi pedofili. Am lucrat mult cu homosexuali şi m‑am împrietenit cu mulți, dar a înghiți propaganda şi agenda homosexuală e cu totul altceva! Diferența dintre organele sexuale masculine şi feminine este o dovadă arhi‑suficientă a procesului natural de reproducere. Şi, dacă rasa umană este o specie dezvoltată, aşa cum ne învață adepții evoluționismului, explicați‑mi de ce animalele masculi se împerechează numai cu femele? Dacă şi noi am fost cândva animale, cum se spune, de ce animalele nu fac ce facem noi? Natura vădeşte planul lui Dumnezeu. Însă tu ai fost înşelat ca să crezi că te‑ai născut cu o genă homosexuală, pentru a‑ți ține atenție spre o minciună care îți influențează stilul de viață pe care ți l‑ai ales. Dacă eşti unul dintre cei mulți care adoptă un stil de viață sau altul, am scris aceste lucruri ca să te provoc să gândeşti pentru tine. Şi, dacă planurile păpuşarilor ideologici vor reuşi, fanii speranței şi ai schimbării vor realiza atunci ce proşti au fost dându‑le sprijinul lor. Trezeşte‑te, America! Şase lucruri pe care aş vrea să le recunoască activiştii homosexuali Bob Davies, fost homosexual 1. Aş vrea să recunoască că sunt mulți oameni care nu se împacă cu homosexualitatea, că au un conflict interior generat de convingerile morale sau religioase ‑ nu produse de o societate chipurile ʺhomofobăʺ care îi blamează pe cei care nu se conformează eticii heterosexuale. Încetați să mai aruncați cu lozinci ieftine, inexacte, pentru a ne explica motivațiile. 2. Aş vrea să recunoască că homosexualii şi lesbienele pot înregistra schimbări în ceea ce priveşte sentimentele şi dorințele lor sexuale, chiar dacă nu devin întru totul heterosexuali în această privință. Fiți sinceri şi recunoaşteți că această schimbare este semnificativă şi autentică, chiar dacă uneori nu este completă. 3. Aş dori să recunoască că mulți foşti homosexuali şi lesbiene au dobândit o satisfacție şi linişte interioară după ce au părăsit stilul de viață homosexual, la un nivel superior celui din perioada în care erau homosexuali. Nu toți foştii homosexuali sunt nişte şarlatani care încearcă să‑şi satisfacă pornirile homosexuale fără a fi prinşi. 4. Aş dori să recunoască că mulți foşti homosexuali şi lesbiene au parte de satisfacții autentice în căsnicia lor. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 237 Majoritatea foştilor homosexuali nu se căsătoresc într‑o încercare disperată de a scăpa de homosexualitate; ei se căsătoresc ca o consecință naturală a rezolvării problemei homosexualității din viata lor. 5. Aş vrea să recunoască că toți oamenii au dreptul să‑şi dorească un stil de viață heterosexual, după cum au şi dreptul să aleagă un stil de viață homosexual. Foştii homosexuali nu trebuie şicanați de homosexuali. Nu am auzit însă niciodată un activist homosexual care să se pronunțe împotriva violenței (gen amenințări cu bombă sau atacuri verbale/fizice) pe care o promovează unii la adresa asociațiilor de foşti homosexuali. 6. Aş dori să înceteze a mai pune semn de egalitate între decizia de a abandona homosexualitatea şi ʺurăʺ sau ʺbigotismʺ la adresa homosexualilor şi lesbienelor. Nu îi urâm pe homosexuali; pur şi simplu vrem să scăpăm de homosexualitate. Nu aplicați etichete urâte pe motivațiile noastre. Nu vă face cinste şi nu e corect. Bob Davies a fost preşedinte al organizației Exodus International, o organizație internațională care reuneşte mai multe asociații creştine pentru ajutarea celor care vor să învingă homosexualitatea. Anterior, a fost el însuşi homosexual. În prezent este căsătorit de peste nouă ani. Sursa: www.evergreeninternational.org Implicațiile comportamentului homosexual Actele sexuale specifice homosexualilor comportă anumite riscuri pentru sănătate, riscuri despre care în general nu se vorbeşte în societate, tocmai pentru că ele comunică ideea de anormalitate a acestor comportament. Medicii şi cercetătorii care se confruntă cu incidența diferitelor boli ştiu evident despre ce este vorba şi fac tot posibilul pentru a‑i avertiza pe cetățeni. De ce să vorbim despre sordidul homosexualității? Dr. Joseph Nicolosi Statisticile arată că homosexualitatea este deseori legată de abuzul de substanțe, promiscuitate şi practici sexuale nesigure. Unii homosexuali se implică în sadomasochism, sex în băile publice şi sex în grup. Mulți oameni, homosexuali şi heterosexuali, devin curioşi față de această parte întunecată a vieții şi gustă din ea. Ajung însă repede să respingă aceste lucruri ca www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 238 degradante şi distructive pentru integritatea lor ca ființe umane. Totuşi, de ce continuă aceste lucruri să fie des întâlnite în comunitatea homosexualilor? Acest fenomen nu se limitează la o minoritate dintre homosexuali. Chiar Andrew Sullivan, un catolic cunoscut pentru conservatorismul său în lumea homosexualilor, apără ʺfrumusețea, misterul şi spiritualitatea sexului, chiar a sexului cu necunoscuțiʺ în cartea sa Love Undetectable. Într‑un discurs ținut în fața unor studenți, pastorul homosexual Mel White a afirmat că el nu se luptă cu pornografia, ci o foloseşte. Acest pastor conduce o asociație de homosexuali care încearcă să facă presiuni asupra diferitelor grupuri religioase pentru a accepta căsătoriile între homosexuali. Scriitorii homosexuali Gabriel Rotello şi Michelangelo Signorile sunt amândoi conservatori în sensul că se pronunță public împotriva sexul iresponsabil şi a bolilor cu transmitere sexuală, atrăgându‑şi critici din partea aripii mai radicale a asociațiilor de homosexuali. Totuşi, când Signorile vorbeşte despre ʺatmosfera impersonalăʺ a sexului în parcuri şi băi, el are grijă să afirmă că el nu va judeca niciodată acest lucru: ʺNu e nimic rău din punct de vedere moral la asta ‑ spun asta de pe poziția cuiva care a savurat sexul în public, din adolescentă şi până la maturitate.ʺ (1) În mod similar, Gabriel Rotello afirmă că a fost criticat pentru rolul său de ʺcruciat moralistʺ împotriva sexului iresponsabil. El explică însă: ʺVreau să spun că nu am nici o obiecție morală la adresa promiscuității, dacă aceasta nu duce la epidemii de boli fatale. M‑am distrat în anii ʹ70 şi nu cred că ceea ce se petrece în băile publice e rău din punct de vedere moral. Cred că pentru mulți oameni promiscuitatea poate fi savuroasă, eliberatoare şi distractivă.ʺ (2) O privire mai îndeaproape Atunci când descriem latura întunecată a ʺcomunitățiiʺ homosexualilor, scopul este acela de a identifica şi înțelege un model psihologic. Mulți psihologi se contrazic atunci când este vorba de identificarea unui model sau de atribuirea unei semnificații acestui radicalism sexual. Într‑adevăr, în general limbajul psihologilor din Occident a fost ʺcurățatʺ de orice apreciere care ar putea explica sensul şi semnificația unui anumit comportament. Dicționarul de Psihologie din 1975 afirma că ʺfetişismul, homosexualitatea, exhibiționismul, sadismul şi masochismul sunt cele mai frecvente tipuri de perversiune.ʺ Astăzi, după 25 de ani, pentru aceste manifestări nu se mai foloseşte cuvântul ʺperversiuneʺ; ele au devenit ʺdeviațiiʺ sau ʺvariații.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 239 Deficitele emoționale devin fixații sexuale Pentru că homosexualitatea are la bază anumite deficite, partea întunecată a vieții homosexuale ‑ caracterizată prin dependente şi fixații sexuale ‑ continuă să iasă la suprafață, în ciuda eforturilor publice de a o ascunde. Culture Facts, o publicație online a Family Research Council, a descris recent o ʺparadăʺ a homosexualilor care ilustrează acest paradox. Parada a fost sponsorizată de Human Rights Campaign (HRC) şi de National Gay and Lesbian Task Force ‑ două asociații dedicate promovării şi normalizării homosexualității. Evenimentul a inclus biciuiri în public, body piercing, sex public, sado‑masochism şi nuditate publică. Gheretele amplasate de‑a lungul paradei vindeau abțibilduri cu inscripții gen ʺDumnezeu se masturbeazăʺ şi ʺMă închin lui Satana,ʺ iar vânzătorii comercializau şi zgarde cu ținte şi bice din curele de piele (nu pentru câinii lor). Într‑un loc de‑a lungul rutei, un bărbat îmbrăcat în călugărită catolică era legat cu curele pe o cruce, având fesele dezgolite, iar privitorii erau invitați să‑l biciuiască în schimbul unei donații de doi dolari. Mai pot nega acei psihologi semnificația unor asemenea comportamente? Mai pot ei nega că asemenea lucruri spun ceva despre condiția de homosexual? Şi mai important: Cum pot unii psihologi să‑i sfătuiască pe acei adolescenți cu o sexualitate confuză să se accepte pe sine ca homosexuali? Bibliografie (1) Nostalgia Trip, Michaelangelo Signorile, The Gay and Lesbian Review, Spring 1998, Volume Five, No. 2, p. 27. (2) This is Sexual Ecology, Gabriel Rotello, The Gay and Lesbian Review, Spring 1998, Volume Five, No. 2, p. 24. Sursa: www.narth.org Realități, nu complimente, despre atracțiile homosexuale Comitetul Ad‑Hoc pentru Homosexualitate şi Cercetări Ştiințifice, Statele Unite Cine te ajută: cel care‑ți ascunde adevărul sau cel care ți‑l spune? Probabil primul te ajută să te simți bine; te măguleşte şi te flatează, însă adevărul e mai important. El te ajută să trăieşti o viață mai sănătoasă, mai fericită şi mai împlinită. Apărătorii şi promotorii homosexualității încearcă să ascundă ceea ce indică toate studiile ştiințifice: promiscuitate crasă, incapacitate de a păstra o fidelitate sexuală, abuzul între parteneri şi probleme medicale şi psihologice asociate cu acest stil de viață. De asemenea, ei le spun celor care au atracții homosexuale că ʺeste geneticʺ, ʺaşa te‑ai născutʺ sau, şi mai grav, ʺDumnezeu te‑a făcut aşaʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 240 Dacă homosexualitatea ar fi fost determinată genetic, atunci gemenii identifici ar fi trebuit să fie amândoi homosexuali. Dr. Francis Collins, Director la Institutul Național pentru Cercetarea Genomului Uman, afirmă că probabilitatea ca şi al doilea geamăn să fie homosexual, atunci când primul geamăn este homosexual, este de aproximativ 20%, ceea ce ne arată că dacă aici sunt implicate nişte gene, ele generează cel mult o predispoziție, nu o determinare.(1) O analiză efectuată pe Registrul Gemenilor din Australia arată că dacă un frate este homosexual, în numai 11 la sută din cazuri şi celălalt este tot homosexual.(2) Persoanelor cu atracții homosexuale li se spune că nu există speranțe şi că a încerca să scape de aceste atracții le va face mai mult rău. Numeroase studii au constatat că atracțiile homosexuale nu reprezintă o stare permanentă sau definitivă. Majoritatea celor care se confruntă cu asemenea atracții în perioada adolescentei constată că problema a dispărut până la atingerea vârstei de 25 de ani, fără nici o intervenție din afară.(3) Cei care apelează la terapie sau consiliere spirituală pot scăpa de aceste atracții. Cercetările demonstrează beneficiile terapiei.(4) De fapt, un studiu conceput anume pentru a dovedi răul provocat de aceste terapii n‑a făcut decât să confirme că un anumit număr de subiecți au fost cu adevărat ajutați de terapie.(5) Adolescenților cu atracții homosexuale li se spune că mărturisirea publică a atracțiilor lor le va rezolva problemele. De fapt, aceasta nu poate decât genera anumite riscuri. În ciuda educației sexuale şi anti‑SIDA, tinerii care întrețin relații sexuale cu persoane de acelaşi sex se expun unor riscuri extrem de mari în ceea ce priveşte bolile cu transmitere sexuală (BTS), inclusiv HIV/SIDA, abuzul de alcool şi consumul de droguri, şi depresie.(6) Eforturile pentru promovarea utilizării prezervativului au înregistrat un eşec aici. Deşi prezervativele, dacă sunt folosite corect, oferă o anumită protecție împotriva BTS, studiile arată că putini folosesc prezervativul la fiecare contact sexual. Combinația dintre droguri şi relațiile sexuale riscante a redeclanşat epidemia de BTS/HIV în rândul bărbaților homosexuali.(7) În timp ce se pretinde că homosexualitatea ar constitui o alternativă normală a sexualității umane şi că persoanele cu atracții homosexuale sunt la fel de sănătoase din punct de vedere psihologic ca şi restul populației, cercetările resping această generalizare. Patru studii recente, bine concepute, arată că persoanele cu atracții homosexuale prezintă o incidență mult mai mare de tulburări psihice, abuz de substanțe şi gânduri de sinucidere, comparativ cu restul populației.(8) Activiştii homosexuali insistă că aceste probleme sunt cauzate de intoleranta societății, însă aceste probleme sunt la fel de prezente şi în țări foarte tolerante, cum ar fi Olanda şi Noua Zeelandă.(9) Astfel, nu este de mirare că atunci când trăim în conformitate cu natura noastră evidentă, suntem mai fericiți şi mai sănătoşi. a da vina pe societate pentru mulțimea de probleme cu care se confruntă persoanele cu atracții homosexuale înseamnă a fugi de realitate şi de vindecare. Studiile arată că tulburările de identitate din copilărie îl pot angaja pe un copil pe calea către atracții homosexuale, însă apărătorii şi promotorii homosexualității se opun 241 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc tratamentului pentru aceşti copii, chiar dacă intervenția ar elimina izolarea, anxietatea şi depresia copilului.(10) Profesorii din multe scoli din Statele Unite îi învață pe copii că homosexualitatea este înnăscută/genetică, că este la fel de sănătoasă ca şi heterosexualitatea. Promovând stilul de viață homosexual, aceşti profesori nu transmit un adevăr ştiințific, iar consilierii şcolari nu numai că nu corectează aceste erori, ci îi şi împiedică pe elevi să afle despre numeroasele pericole medicale şi psihologice asociate cu homosexualitatea. Recent, elevii unui liceu din SUA au fost pedepsiți de administratorii scolii pentru că au refuzat să participe sau să susțină anumite evenimente de promovare a homosexualității, în timp ce li s‑a interzis să organizeze evenimente în sprijinul heterosexualitătii.(11) Promotorii ʺcăsătoriilor homoʺ afirmă că relațiile homosexuale sunt la fel ca cele heterosexuale şi că merită deci să se bucure de toate beneficiile unei căsătorii, însă cercetările arată ‑ iar activiştii admit ‑ că este nerealist să ne aşteptăm că perechile de homosexuali să fie fidele.(12) Promotorii ʺcăsătoriilor homoʺ le spun judecătorilor şi legiuitorilor din Statele Unite că nu există nici o diferență între copiii crescut de homosexuali şi cei crescuți de mama şi tatăl lor biologic. Toate studiile invocate de ei sunt, fără excepție, greşite intern şi extern.(13) În multe cazuri, autorii îşi raportează greşit propriile constatări. Dat fiind volumul de literatură are atestă răul pricinuit copiilor prin absenta mamei sau a tatălui, este o aberație să afirmi că privându‑l pe un copil de tatăl sau mama lui nu‑i vei face nici un rău.(14) Activiştii homosexuali citează anumite lucrări în susținerea pretențiilor lor, însă cei care citesc acele materiale pot observa că majoritatea ʺcercetărilorʺ lor suferă de grave erori metodologice, iar unele contrazic fățiş afirmațiile activiştilor homosexuali.(15) Dacă atracțiile homosexuale ar fi sănătoase şi normale, apărătorii şi promotorii homosexualității nu ar mai avea nevoie să distorsioneze adevărul. În timp ce adevărul se apără singur, deformările trebuie protejate prin alte deformări. Activiştii homosexuali lansează acuzații de ʺhomofobieʺ şi deformează educația religioasă. Ei ignoră adevărul despre ʺurăʺ. De exemplu, cercetările publicate demonstrează o incidență ridicată a abuzurilor între partenerii homosexuali(16), însă în loc să abordeze această gravă problemă, activiştii încearcă să se folosească de legislația anti‑discriminare pentru a‑i hărțui şi pedepsi pe cei care pun în discuție morala comportamentului lor, sexual sau de altă natură. Cine îi ajută cu adevărat pe cei cu atracții homosexuale: cei care spun adevărul sau cei care încearcă să‑l deformeze? Semnatari Dean Byrd, PhD Preşedinte ales al Asociației Naționale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității ( NARTH) din SUA www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 242 Michelle A. Cretella, MD Consiliul Director, Colegiul American al Pediatrilor Joseph Nicolosi, PhD Preşedinte ale NARTH Richard Fitzgibbons, MD Comitetul de Consultantă Ştiințifică, NARTH Dale O’Leary, autor al The Gender Agenda, co‑autor al Homosexuality and Hope şi al unei viitoare cărți despre căsătorie. George A. Rekers, PhD Profesor Emerit de Neuropsihiatrie şi Ştiințe Comportamentale Facultatea de Medicină, University of South Carolina Robert Saxer, MD Preşedinte al Asociației Medicale Catolice Philip M. Sutton, PhD Comitetul de Consultantă Ştiințifică, NARTH Gerard van den Aardweg, PhD Comitetul de Consultantă Ştiințifică, NARTH Joseph Zanga, MD, FAAP, FCP Fost preşedinte al Colegiului American al Pediatrilor Note de subsol (1) Francis S. Collins (2006). The Language of God: A Scientist Presents Evidence for Belief, New York: Free Press, 260. (2) John Michael Bailey, & M.P Dunne, N.G. Martin (2000). ʺGenetic and Environmental Influences Sexual Orientation and Its Correlates in an Australian Twin Sample: Personality Processes and Individual Differences,ʺ Journal of Personality and Social Psychology, 78, 524‑536. (3) National Health and Social Life Survey (1994). In. E. O. Laumann, et al, The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, pp. 294‑296); Nigel Dickson, C. Paul, P. Herbison, (2002). ʺSame‑sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood,ʺ Social Science & Medicine, 56, 1607‑1615. (4) Irving Bieber, et al. (1962). Homosexuality: A Psychoanalytic Study of Male Homosexuals, NY: Basic Books, 276; Robert Spitzer, (2003). ʺCan some gay men and lesbians change their sexual orientation? 200 participants reporting a change from homosexual to heterosexual orientation,ʺ Archives of Sexual Behavior, 32 (5) 403‑417; Glenn Wyler (April, 2004). ʺAnything but Straight: A Book Review,ʺ NARTH Bulletin, 32‑ 45. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 243 (5) Ariel Shidlo & Michael Schroeder, (2002). ʺChanging Sexual Orientation: A Consumer’s Report,ʺ Professional Psychology: Research and Practice, 33 (3), 249‑259. (6) Gary Remafedi, et al (1991). ʺRisk factors for attempted suicide in gay and bisexual youth,ʺ Pediatrics. 87 (6), 869‑875. (7) US Centers for Disease Control and Prevention (2004). HIV Testing Survey 2002, Special Surveillance Report Number 1: 1‑26. (8) David Fergusson, L. Horwood & A. Beautrais, (1999). ʺIs sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people?ʺ Archives of General Psychiatry. 56 (10), 876‑888; Richard Herrell, et al (1999). ʺA co‑twin control study in adult Men: Sexual orientation and suicidality.ʺ Archives of General Psychiatry, 56 (10), 867‑ 874; Susan Cochran & Vickie Mays (2000). ʺLifetime prevalence of suicide symptoms and affective disorders among men reporting same‑sex sexual partners: Results from NHANES III,ʺ American Journal of Public Health, Vol. 90, (4) , 573‑578; Theo Sandfort, et al (2001). ʺSame‑sex Sexual Behavior and Psychiatric Disorders: Findings from the Netherlands Mental Health Survey and Incidence Study (Nemesis).ʺ Archives of General Psychiatry, 58, 85‑91. (9) Sandfort (ibid); Fergusson. (ibid). (10) Robert George & David Tubbs, ʺRedefining Marriage Away,ʺ City Journal, (Summer 2004). Quoting ʺQueer Liberalism?ʺ (June 2000), American Political Science Review; James Nelson (1982). ʺReligious and moral issues in working with homosexual clients,ʺ in Gonsiorek (ed.), Homosexuality and Psychotherapy, NY: Haworth Press, 173. (11) Allie Martin (May 15, 2007), ʺCalif. students pay price for refusing to observe pro‑ homosexual ʹDay of Silenceʹ.ʺ OneNewsNow.com. (12) Kenneth Zucker & Susan Bradley (1995). Gender Identity Disorder and Psychosexual Problems in Children and Adolescents, NY: Guilford, (13) Robert Lerner & Althea Nagai (2001). No Basis: What the studies donʹt tell us about same‑sex parenting, Washington, DC: Marriage Law Project. (14) George A. Rekers (2005). ʺAn Empirically Supported Rational Basis for Prohibiting Adoption Foster Parenting and Contested Child Custody by Any Person Residing in a Household that Includes a Homosexually‑Behaving Member,ʺ St. Thomas Law Review, 18 (2), 325‑424. (15) Jeffrey Satinover (2005), ʺThe Trojan Couch: How the Mental Health Associations Misrepresent Science.ʺ Narth.com. (16) Greenwood, G., et al. (2002). Battering Victimization Among a Probability‑Based Sample of Men Who Have Sex With Men, Amer. J. Pub Health, 92 (12), 1964‑69; Lisa Walder‑Haugrad, Linda Vaden Gratch, & Brian Magruder (1997), ʺVictimization and Perpetration Rates of Violence in Gay and Lesbian Relationships: Gender Issues Exploredʺ, Violence and Victims, 12, 173‑184. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 244 Sursa: www.mercatornet.com Implicațiile medicale ale comportamentului homosexual Dr. Richard Fitzgibbons În contextul legalizării uniunilor homosexuale în Canada şi Spania, există tendința de trecere cu vederea a unui aspect important: consecințele medicale ale comportamentului homosexual. Intervievat de organizația catolică canadiană ZENIT, dr. Rick Fitzgibbons, membru al Asociației Medicilor Catolici din Canada şi co‑autor al declarației oficiale ʺHomosexualitaty and Hopeʺ (Homosexualitate şi speranță), a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări. Rep: Ne puteți explica de ce homosexualitatea nu este normală din punct de vedere medical? Fitzgibbons: Homosexualitatea a fost diagnosticată şi tratată ca afecțiune psihiatrică ‑ un comportament anormal ‑ până în anul 1973, când a fost eliminată din Manualul de Diagnoză şi Statistică pentru psihiatrie, în urma presiunilor politice. Există numeroase conflicte care fac comportamentul homosexual să fie anormal: acestea includ o promiscuitate foarte ridicată, incapacitatea de a menține o legătură, tulburări psihiatrice şi afecțiuni medicale asociate cu o durată de viață mai scurtă. Practicile sexuale ale homosexualilor implică riscuri serioase pentru sănătate şi o serie de boli. În mod specific, sodomia este un comportament sexual asociat cu importante probleme de sănătate care pun viața în pericol. Comportamente sexuale nesănătoase există şi la heterosexuali. Totuşi, dovezile ştiințifice şi cele medicale arată că comportamentul homosexual este în mod constant nesănătos. Bărbații care au relații sexuale cu alți bărbați se expun la riscuri mult mai mari decât cei care au relații cu femei, nu doar din cauza promiscuității, ci şi prin însăşi natura relației fizice dintre doi bărbați. Rep: Este homosexualitatea asociată în mod specific cu probleme psihologice? Un stil de viață homosexual poate duce la consecințe psihologice negative? Fitzgibbons: Există două studii extensive care au apărut în numărul din octombrie 2000 al revistei Arhiva de Psihiatrie Generală a Asociației Americane de Psihiatrie şi care confirmă o puternică legătură între homosexualitate şi sinucidere, precum şi între homosexualitate şi probleme mintale şi emoționale. Unul dintre studiile din revistă, realizat de David M. Ferguson şi echipa, arată că ʺtinerii homosexuali, lesbiene şi bisexuali se expun unui risc sporit de afecțiuni psihiatrice şi comportamente sinucigaşe.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 245 Tinerii care sufereau de aceste tulburări aveau de patru ori mai multe şanse să sufere depresii majore, de trei ori mai multe şanse să sufere de anxietate generalizată, de aproape patru ori mai multe şanse să sufere de tulburări de comportament, de cinci ori mai multe şanse să sufere de dependentă de nicotină, de sase ori mai multe şanse să sufere de afecțiuni multiple şi de peste sase ori mai multe şanse să aibă tentative de sinucidere. Un studiu amplu realizat în Olanda demontează ideea că homofobia ar fi cauza creşterii problemelor psihiatrice în rândul homosexualilor şi lesbienelor. Olandezii sunt considerabil mai toleranți cu relațiile homosexuale decât celelalte țări din occident. Homosexualii chiar au dreptul să se căsătorească în Olanda. Concluzia este că, în Olanda, incidența ridicată a tulburărilor psihiatrice asociate cu comportamentul homosexual nu poate fi asociată cu respingerea socială şi homofobia. Studiul olandez, publicat în Arhiva de Psihiatrie Generală, a constatat o incidență ridicată a tulburărilor psihiatrice asociată cu comportamentul homosexual. Comparativ cu subiecții de control care nu avuseseră nici un contact homosexual în ultimele 12 luni înainte de interviu, bărbații care avuseseră un contact homosexual în acest interval erau mult mai predispuşi la depresii majore, tulburări bipolare, panică, agorafobie şi dependente obsesive. Femeile cu un contact homosexual în ultimele 12 luni au fost mult mai frecvent diagnosticate cu depresii majore, fobie socială sau dependentă de alcool. De fapt, cei care aveau deja la activ contacte homosexuale indicau o incidență mai mare la aproape toate tulburările psihiatrice măsurate în cadrul studiului. De asemenea, un studiu recent apărut în Revista Americană de Sănătate Publică arată că 39% dintre bărbații homosexuali fuseseră abuzați de alți bărbați cu atracții homosexuale. Rep: Care sunt bolile asociate cu homosexualitatea? Fitzgibbons: Lista bolilor identificate foarte des la bărbații homosexuali, ca urmare a comportamentului homosexual anormal, este alarmantă: cancer anal, chlamydia trachomatis, cryptosporidium, giardia lamblia, herpes simplex virus, HIV, virus papilloma uman (HPV), isospora belli, microsporidie, gonoree, hepatită virală tip B şi C şi sifilis. Transmiterea sexuală a unora dintre aceste boli este atât de rară în rândul populației exclusiv heterosexuale încât aceste boli sunt practic necunoscute. Altele, deşi apar şi la heterosexuali, sunt în mod clar predominante la cei implicați în activități homosexuale. Aceste boli, cu consecințe care merg de la tulburări grave şi pericol de deces până la tulburări uşoare, includ hepatita A, giardia lamblia, entamoeba histolytica, virusul Epstein‑Barr, neisseria meningitides, shigellosis, salmonellosis, pediculosis, scabie şi campilobacter. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 246 Rep: Multe asociații medicale au încetat să mai clasifice homosexualitatea ca un comportament anormal iar organizațiile activiştilor homosexuali o promovează în mod activ, ca şi cum ar fi un lucru perfect normal. Este acest lucru responsabil din punct de vedere medical? Fitzgibbons: Majoritatea asociațiilor medicale care au îmbrățişat agenda politică a homosexualilor şi susțin acest stil de viață fac aceasta în ciuda tuturor studiilor ştiințifice şi a dovezilor medicale care arată riscurile medicale şi psihologice. Se pare că agenda politică a homosexualilor are câştig de cauză în fata ştiinței. Doctorii au responsabilitatea să‑şi informeze clienții de pericolele unui stil de viață homosexual. În studiul său, The Health Risks of Gay Sex (Pericolelor actelor homosexuale pentru sănătate) colegul meu Dr. John R. Diggs Jr. scrie: ʺCa medic, este datoria mea să evaluez comportamentele care au un impact asupra sănătății persoanei. Atunci când un anumit lucru este benefic, cum ar fi exercițiile, dieta echilibrată, somnul adecvat, este de datoria mea să le recomand. La fel, dacă ceva este dăunător, cum ar fi fumatul, alimentația exagerată, abuzul de alcool sau medicamente, este de datoria mea să descurajez asemenea lucruri... Există diferente între bărbați şi femei în ceea ce priveşte consecințele activității homosexuale. Însă cel mai important, consecințele actelor homosexuale sunt diferite de cele ale actelor heterosexuale. Ca medic, este de datoria mea să‑mi informez pacienții cu privire la riscurile actelor homosexuale şi să‑i descurajez de la un asemenea comportament periculos.ʺ Atracția homosexuală este o manifestare a unor conflicte emoționale grave, care se pot preveni şi trata. Tulburările de identitate sexuală la copii conduc frecvent la atracții homosexuale în adolescentă, iar acum se fac presiuni pentru eliminarea acestora din Manualul de Diagnostic şi Statistică. Mass‑media sau organizațiile medicale nu comunică nici una dintre problemele medicale şi psihiatrice asociate cu homosexualitatea. Programele şcolare nu prezintă aceste informații, iar copiii sunt încurajați şi învățați că homosexualitatea este o alternativă sănătoasă la căsătorie. Acestor tineri nu li se vorbeşte despre pericolele acestui stil de viață. Cred că şcolile şi psihologii din scoli ar trebui să fie răspunzători din punct de vedere juridic pentru faptul că nu comunică informații necesare atunci când promovează stilul de viață homosexual. De asemenea, pediatrii ştiu că copiii crescuți fără tată au anumite probleme psihologice, iar a creste un copil fără mamă îl predispune pe acesta la tulburări emoționale şi mintale. Rep: Legalizarea comportamentului anormal îi va descuraja pe oameni să mai caute ajutor atunci când vor să scape de aceasta. Credeți că aşa stau lucrurile? www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 247 Fitzgibbons: Cred că aveți dreptate. Sunt încercări de a‑i împiedica pe oameni să caute ajutor împotriva atracțiilor homosexuale. Este o mutare menită a‑i împiedica pe specialişti să mai ofere tratament. Raportul Spitzer din Archives of Sexual Behavior, publicat în octombrie 2003, a analizat o serie de foşti homosexuali care renunțaseră la acest comportament de cinci ani şi a constatat că 64% dintre bărbați şi 43% dintre femei se considerau heterosexuali după tratament. Dr. Spitzer de la Columbia University a fost cel care a condus ʹataculʹ asupra Asociației Americane de Psihiatrie în 1973, pentru eliminarea homosexualității din manualul nostru de diagnoză. Într‑o serie de studii, când au fost tratați persoane cu atracții homosexuale, o treime dintre pacienți s‑au simțit mai bine, o treime au avut rezultate combinate şi o treime nu s‑au simțit mai bine. În experiența mea clinică, atunci când tratamentul include şi o componentă spirituală, procentul de recuperare e mult mai mare. Rep: Ce credeți despre impactul pe termen lung al legalizării ʺcăsătoriilorʺ între homosexuali? Cum vor fi afectate generațiile viitoare? Fitzgibbons: Căsătoria între un bărbat şi o femeie se bazează pe un angajament şi este o expresie a moralității iudeo‑creştine. Uniunile homosexuale se bazează pe o moralitate neo‑păgână, de tip kinseyian, care nu implică loialitate. Într‑un studiu realizat de o revistă cunoscută pe bărbați, s‑a constatat că bărbații aflați în uniuni homosexuale au rămas împreună pe o perioadă medie de doi ani, având relații sexuale şi cu alți bărbați din afara relației. În acest studiu realizat în Amsterdam, 86% dintre noile infecții cu HIV apăruseră la bărbații care se considerau ʺcăsătorițiʺ cu alți bărbați. Uniunile homosexuale generează traume emoționale şi durere la nivel individul, dar afectează şi societatea. A pune semn de egalitate între uniunile homosexuale şi căsătorie este o înşelătorie. Rep: Ce părere aveți despre adopția de copii de către cuplurile de homosexuali? I‑ar afecta pe acei copii? Fitzgibbons: Biserica Romano‑Catolică a emis un document referitor la homosexualitate, care discuta şi adopțiile de către homosexuali. Documentul afirma că a‑l lipsi în mod intenționat pe un copil de mamă sau tată echivalează cu o agresiune asupra acelui copil. Afirmațiile din acel document sunt susținute de ştiința medicală. De asemenea, a creste copii într‑un mediu homosexual contravine valorilor comune ale umanității. Absenta tatălui dintr‑o familie conduce la tristețe, mânie, dificultăți de încredere şi tulburări conflictuale. Absenta mamei este şi mai gravă. Mama unui copil îi conferă acestuia sentimentul de siguranță; a‑l priva pe acesta de mamă înseamnă a‑i afecta capacitatea de a avea încredere în oameni, ceea ce poate duce la angoase şi tulburări de ataşament. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 248 Copiii nu trebuie supuşi la asemenea suferințe. Chiar şi în Belgia, unde sunt legalizate uniunile homosexuale, adopțiile nu sunt permise. Nu toți adulții au dreptul inerent de a avea un copil. Însă toți copiii au dreptul la o mamă şi un tată. Rep: Care sunt strategiile psihologice ale agendei homosexuale? Fitzgibbons: Agenda homosexuală urmăreşte să‑i desensibilizeze pe oameni în ceea ce priveşte subiectul homosexualitate, prin mass‑media şi ʺsăptămâni ale diversitățiiʺ. Cei care se opun homosexualității sunt prezentați ca având probleme (fobii), ca încălcând legea şi având nevoie de ajutor, similar celor care au prejudecăți rasiale. Există şi pretenția că homosexualitatea ar fi cauzată genetic, în ciuda studiilor care nu demonstrează aşa ceva. Şi, desigur, scopul principal este acela de a‑i converti pe oameni la agenda homosexuală. Rep: Ce pot face romano‑catolicii pentru a păzi Taina Cununiei? Fitzgibbons: Romano‑catolicii se pot ruga mai mult pentru păzirea căsătoriei şi a familiilor şi pot afla adevărul despre homosexualitate, căutând informații pe site‑uri credibile: Asociația Internațională a Asociațiilor Medicale Catolice la www.Fiamc.org; Asociația Medicală Catolică la www.cathmed.org; şi Asociația Națională pentru Tratamentul şi Cercetarea Homosexualității la www.narth.org. Ei pot comunica plinătatea adevărului creştin cu privire la sexualitate, în familie, în parohie şi în şcolile copiilor lor. De asemenea, ei pot susține amendamentul cu privire la căsătorie propus la Constituția SUA. Sursa: www.missionamerica.com Lectură recomandată: Riscurile actelor homosexuale pentru sănătate Raport despre ʺThe Gay Reportʺ Gregory Rogers (Cifrele din paranteze indică numărul paginii din The Gay Report de Karla Jay şi Allen Young, Summit Books, New York, 1979). Primul studiu major asupra homosexualității din America a fost realizat în 1979 şi publicat sub numele The Gay Report. Studiul a devenit în timp un punct de referință în acest domeniu şi unul dintre cele mai mari realizat vreodată, implicând 5.000 de persoane homosexuale de toate vârstele şi din toate clasele sociale (inclusiv din mediul religios), chestionate în legătură cu diferite aspecte ale vieții şi subculturii lor. Studiul a fost realizat de profesoara Karla Jay şi de jurnalistul Allen Young. Lucrarea lor este citată uneori astăzi în lumea academică. 249 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Ceea ce atrage de la început atenția este faptul că Jay şi Young sunt amândoi activişti homosexuali. Se pune astfel problema imparțialității lor. Există însă ceva şi mai curios, anume faptul că datele prezentate în acest studiu sunt potențial dăunătoare pentru mişcarea homosexualilor. Aparent, Jay şi Young nu au nici o problemă să publice date legate de sexul cu minore, promiscuitatea rampantă, bolile venerice, cazurile de sinucidere şi alte aspecte sordide. Lucrarea a fost apreciată de voci din interiorul mişcării homosexualilor. Autorul homosexual Laud Humphreys afirmă că ʺtoți care suntem homosexuali ne vom regăsi acoloʺ (citat pe coperta cărții). Autoarea Jane Rule consideră că ʺaceasta nu este doar o carte despre statistici; este o carte a vocilor, a vocilor noastre.ʺ (ibid.) Să vedem deci ce recunoaşte mişcarea homosexualilor despre sine şi despre practicile ei, recunoaşteri pe care nu pare foarte preocupată să le transmită şi majorității heterosexuale. Promiscuitate The Gay Report a fost unic în sensul că pentru prima oară societatea a putut pătrunde în subcultura homosexuală, pentru a vedea dacă sunt adevărate zvonurile, poveştile şi bârfele vehiculate de multă vreme. În multe cazuri se pare că da. Acuzele de promiscuitate există de mult timp la adresa homosexualilor. Aşa cum indică şi studiul lui Jay şi Young, aceste temeri sunt justificate. Potrivit studiului, 35% dintre respondenți au recunoscut că au avut 100 sau chiar mai mulți parteneri sexuali de‑a lungul vieții (pag. 249); 18% au recunoscut că au avut între şapte şi 60 de parteneri numai în ultima lună (pag. 248) şi 18% că au avut trei sau mai mulți în ultima săptămână (pag. 248). 38% au spus că cea mai lungă relație a lor nu a durat mai mult de un an (pag. 340). Pentru lesbiene, media relațiilor a fost de 38 de luni (pag. 302). Răspunzând la întrebarea ʺCât de des ați mers acasă ca să faceți sex cu cineva pe care abia l‑ați cunoscut?ʺ, 50% au declarat ʺîntotdeaunaʺ, ʺfoarte desʺ sau ʺdestul de desʺ (pag. 251). Jay şi Young concluzionează: ʺEvident, aventurile de o noapte îi caracterizează pe marea majoritate a bărbaților homosexualiʺ (pag. 252). Mai departe, 77% dintre respondenți participaseră la partide de sex în trei cel puțin o dată, în timp ce 59% participaseră la orgii sau sex în grup (pag. 587). 38% participaseră la practici sadomazochiste cel puțin o dată şi 23% practicaseră urinatul în cadrul actului sexual (pag. 555). 24% au recunoscut că au primit bani pentru a întreține relații sexuale (pag. 260). Nici liderii homosexuali nu sunt prea timizi în a‑şi mărturisi sentimentele în această privință. În lucrarea Gay Manifesto, autorul Carl Wittman declara că sadomazochismul, ʺatunci când e consensual, poate fi descris ca o lucrare artistică, un balet al constrângerilor ‑ praguri între durere şi plăcereʺ (citat la pag. 554). Poetul homosexual Allen Ginsberg comenta favorabil orgiile: ʺEste o experiență umană importantă a te raporta uneori la tine însuti şi la alții ca la o halcă de carneʺ (pag. 589‑590). Tot el vorbea despre orgii în termeni de ʺyoga divină pentru eliberarea euluiʺ (590). 250 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Curios, Jay şi Young nu prea par să sesizeze că cele de mai sus reprezintă ʺpromiscuitateʺ. După ei, ʺUnde putem trage o linie şi declara că unii au fost promiscui şi alții nu? Ce judecată stă la baza termenului ʹpromiscuuʹ? E imposibil să răspunzi la asemenea întrebări pentru că ele depind de atitudini subiectiveʺ (pag. 249). Ei îi citează pe homosexualii intervievați declarând că ʺpromiscuitatea este un concept heterosexual folosit pentru a ne ataca... Dacă vorbeşti în termeni de ʹlibertate sexualăʹ şi de împărtăşirea unei experiențe senzuale, atunci e bine. Presupun că totul depinde de motivațieʺ (pag. 249). Un altul declara: ʺMă deranjează cuvântul ʹpromiscuitateʹ pentru că chiar nu ştiu ce înseamnă. Care e granița dintre sex rar sau frecvent şi promiscuitate? Dacă fac sex de trei ori pe zi şi sunt foarte selectiv în alegerea partenerilor, sunt promiscuu sau foarte selectiv şi încins?ʺ (pag. 249) Consumul de droguri şi sexul sigur Consumul de droguri este o altă problemă majoră în rândul homosexualilor. În cadrul studiului, 44% au recunoscut că consumă alcool ʺdestul de desʺ, ʺfoarte desʺ sau ʺîntotdeaunaʺ în legătură cu sexul (pag. 496), cu un procent de 32 pentru marijuana. 64% consumaseră marijuana cel puțin o dată (pag. 496). Cifrele corespunzătoare pentru lesbiene erau 29% pentru alcool şi 29% pentru marijuana (pag. 431). Aceasta atrage întrebarea, cât de sigur mai e ʺsexul sigurʺ, dacă mulți homosexuali sunt drogați în timpul actului respectiv? De asemenea, apar probleme legat de adopția de copii, nu doar în ceea ce priveşte posibilele efecte ale promiscuității şi practicilor sexuale, dar şi legat de modelul pe care l‑ar putea oferi un părinte homosexual. Deloc surprinzător, bolile venerice sunt şi ele o problemă importantă. Astfel, 35% dintre respondenți au recunoscut că au avut gonoree cel puțin o dată (pag. 691), 69% admițând că au avut infecții genitale (pag. 692). Jay şi Young recunoscu că ʺbolile venerice sunt o preocupare majoră pentru bărbații homosexuali.ʺ Potrivit lor, ʺla începuturile mişcării homosexualilor, unii activişti obiectau la ideea că bolile venerice sunt mai frecvente homosexuali. Se pare că acuzele legate de bolile venerice au fost folosite ca o armă împotriva homosexualilor. Totuşi, homosexualii nu pot să se îngrijoreze în legătură cu ʹreputațiaʹ lor atât timp cât transmit frecvent boli prin intermediul contactului sexualʺ (pag. 691). Destul de interesant, 60% dintre respondenții homosexuali aveau studii superioare (10, deşi se pare că există unele probleme de eşantionare aici, după cum arată autorii), fiind respinsă astfel ideea că homosexualii nu au suficientă educație în ceea ce priveşte ʺsexul sigurʺ. Pedofilia şi bestialitatea Zvonurile de pedofilie şi molestare a copiilor de către homosexuali sunt şi ele vechi. În cadrul studiului, 23% dintre respondenți au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu copii în vârstă de 13‑15 ani (pag. 275), în timp ce 19% aveau o părere pozitivă despre actele sexuale cu această categorie de vârstă (pag. 276). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 251 E demn de menționat şi că 13,5% dintre respondenți au recunoscut că se fac vinovați de bestialitate (acte sexuale cu animale) (pag. 555). Revista pentru homosexuali Fag Rag a publicat un articol intitulat ʺBestialitatea ca act revoluționarʺ (pag. 567). (Trebuie să spun aici că sunt redate mai multe citate ale celor chestionați, la paginile 567‑568, dar nu le voi menționa pentru că, aşa cum spunea Sf. Pavel, ʺe ruşinos a le pomeni chiar şi în şoaptă.ʺ) Cele de mai sus impun serioase preocupări legate de problema adopției de copii de către cuplurile de homosexuali, ca să nu mai vorbim de aşa‑zişii ʺpreoți homosexualiʺ ‑ ar putea asemenea ʺpreoțiʺ să participe la şcolile duminicale sau la întâlnirile cu tinerii? Problemele psihologice Studiu nu abordează prea mult problemele psihologice/emoționale ale homosexualilor. Totuşi, se arată că 40% încercaseră să se sinucidă, procentul pentru lesbiene fiind de 39 (pag. 728). 12% dintre homosexuali şi 18% dintre lesbiene foloseau serviciile unui psihologi sau psihiatru dintr‑un motiv sau altul (pag. 722). Întrebări legate de pretențiile homosexualilor Propaganda homosexualilor insistă că ei ʺaşa s‑au născutʺ, că e ceva ce nu pot schimba şi că a le pretinde să ducă o viață heterosexuală este incorect şi contrar biologiei lor. Totuşi, studiul arată altceva. Dintre bărbații homosexuali, 66% avuseseră în trecut cel puțin o legătură sexuală cu o femeie şi 20,5% au declarat că au şi acum contacte sexuale cu femei (pag. 123). Uimitor, 83% dintre lesbiene se culcaseră cu un bărbat cel puțin o dată, iar 17% făcea asta şi în prezent. 23% dintre lesbiene aveau o percepție ʺfoarte bunăʺ sau ʺdestul de bunăʺ legat de aceste relații trecute, iar 21% o opinie neutră (pag. 59). 13% dintre bărbații homosexuali aveau copii biologici (pag. 133), procentul pentru lesbiene fiind de 18% (pag. 79). Asta nu prea pare să susțină ideea că homosexualii au o repulsie naturală, biologică, față de relațiile cu sexul opus. Aici Jay şi Young recunosc că 13% ʺar putea fi considerat un procent mare, dat fiind mitul potrivit căruia homosexualii nu pot face copii.ʺ (pag. 133) Destul de interesant, 50% dintre respondenții homosexuali avuseseră prima experiență sexuală la vârsta de 15 ani sau mai devreme (pag. 107). Cifra este de 20% pentru lesbiene (pag. 52). Asta, desigur, indică o motivație (cauză) de mediu a homosexualității, sugerând că formarea homosexualității ar putea avea loc în urma unui abuz sexual la o vârstă fragedă şi în cadrul unei evoluții emoționale/psihologice aparte, iar nu în urma unei cauze genetice. Asta ar putea explica şi interesul relativ ridicat al homosexualilor față de adolescenți, teoria spunând că, fiind abuzați la o vârstă timpurie, homosexualii nu depăşesc emoțional respectiva vârstă şi sunt astfel atraşi de persoane de o vârstă similară. De remarcat că în cadrul studiului mulți homosexuali au raportat sentimente negative legat de prima experiență sexuală, sentimente care ulterior au devenit mai bune (pag. 107). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 252 În final, 20% dintre bărbații homosexuali şi 8% dintre lesbiene au apelat la terapia reparativă pentru a deveni heterosexuali (pag. 722), iar 6% dintre bărbați şi 0% dintre lesbiene au declarat că şi‑ar schimba pe cale medicală orientarea către heterosexualitate, dacă ar exista o cale sau tehnologie. Alți 17% dintre bărbații homosexuali nu erau ʺsiguriʺ dacă ar face aceasta (pag. 772). Lăsând la o parte ideea că homosexualii ʺnu o pot faceʺ cu o femeie, cele de mai sus ridică serioase întrebări legat de răspândirea bolilor venerice de la homosexuali la heterosexuali (dacă au relații sexuale cu aceştia). Aproximativ 50% dintre cazurile de SIDA din SUA (70% în trecut) sunt bărbați homosexuali. Ca să nu mai menționăm incidența relativ ridicată a altor boli (vezi mai sus). Sunt homosexualii răspunzători pentru răspândirea acestor boli în cadrul societății? Concluzie Trebuie spus că vreau să afirm că toți sau majoritatea homosexualilor participă la practicile de mai sus. De fapt, după cum arată şi studiul, multe dintre aceste practici sunt condamnate de mulți homosexuali, în timp ce sunt lăudate la scenă deschisă de alții. Dacă opinia publică consideră că toți se dedau la aşa ceva, atunci aceasta este o greşeală. Totuşi, ceea ce arată în mod clar The Gay Report este faptul că practicile de mai sus sunt o problemă serioasă în rândul homosexualilor, cu valori şi procente mult deasupra majorității heterosexuale. Mai mult, lăudarea şi sprijinul pentru practicile promiscue din partea unor lideri de opinie homosexuali sunt şi ele îngrijorătoare. Una peste alta, situația nu este una roză, în special de când scopul declarat al activiştilor homosexuali este acela de a integra stilul de viață homosexual în societate şi în viața cotidiană. În special, trebuie să ne punem întrebarea dorim ca societatea noastră şi copiii noştri să vină în contact cu un grup în care sexul cu minori, promiscuitatea semnificativă, bolile venerice, consumul de substanțe şi tendințele suicidale sunt la ele acasă. Destul de ciudat, autorii Jay şi Young nu par să realizeze cât de mult rău face studiul lor posturii lor de activişti. Ei fac uimitoarea declarație că, ʺdeşi orice cititor heterosexual ar trebui să înțeleagă că viața homosexualilor nu e lipsită de probleme, ar trebui să fie la fel de evident că aceste probleme nu sunt mai numeroase decât cele cu care se luptă heterosexualii ‑ sunt doar de altă naturăʺ (pag. 771). Orice cititor onest înțelege că pur şi simplu nu încape comparație între problemele homosexualilor şi cele ale heterosexualilor. Mai mult, obiecția că probleme homosexualilor se datorează unei societăți homofobe e neîntemeiată şi nici nu poate fi dovedită. Acest articol ar putea fi criticat pe motivul că citează un studiu vechi. Totuşi, vechimea unui studiu nu îi împiedică pe activiştii homosexuali să citeze şi ei studii vechi atunci când e convenabil (a se vedea minciuna lansată de Alfred Kinsey în 1948 ‑ ʺzece la sută din societate sunt homosexualiʺ). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 253 De remarcat şi faptul că studiul lui Jay şi Young este încă citat astăzi ca fiind unui dintre cele mai ample studii realizate vreodată pe acest subiect. Mai mult, multe dintre statisticile din cadrul studiului sunt susținute de date mai recente. Lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult din 1979 încoace. Indiferent de feluritele critici aduse acestui studiu, rămân întrebări importante fără răspuns. Simplul fapt că respondenții homosexuali recunosc anumite lucruri ridică un mare semn de întrebare legat de acordarea a tot mai multe drepturi homosexualilor. Înainte ca ei să obțină o recunoaştere deplină în cadrul societății, trebuie răspuns la aceste întrebări iar mingea e în terenul activiştilor homosexuali. Gregory Rogers s‑a născut în Africa de Sud şi este jurnalist independent cu multe materiale scrise pe problema homosexualității şi a activismului homosexual. Pericolele actelor homosexuale pentru sănătate Studiu australian despre viața homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor Aprilie 2006 ‑ Centrul Australian pentru Cercetări despre Sex, Sănătate şi Societate a publicat studiul ʺVieți private: raport asupra sănătății şi condiției australienilor GLBTIʺ (homosexuali, lesbiene, bisexuali, transsexuali şi intersexuali). Studiul pare să fie cel mai amplu de acest fel de până acum, el incluzând 5.500 de homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali în scopul analizării stilului de viață şi sănătății mintale. Participanții au fost recrutați prin mijloace diverse, inclusiv un forum intitulat ʺPrivate Livesʺ. O invitație pentru participanți lansată pe data de 1 ianuarie 2005 anunța că studiul ʺva ajuta la implementarea serviciilor care sunt mai relevante şi mai indicate pentru persoanele în cauză. Participarea dvs. poate influenta deci ceea ce oferă sectorul sănătății publice pentru comunitatea homo şi felul în care interacționează personalul medical cu membrii acestei comunități. Datele vor fi analizate iar rezultatele publicate într‑un raport care va apărea şi pe siteul studiului.ʺ Dintre cei chestionați, 63% au fost bărbați, 35% femei, 100 au fost transsexuali şi 18 intersexuali. Dintre bărbați, 83% s‑au identificat ca homosexuali, 9% ca bisexuali, 3% nu şi‑au asumat nici o identitate iar 2% s‑au prezentat ca queer. Dintre femei, 49% s‑au identificat ca lesbiene, 14% ca homo, 12% ca bisexuale, 7% nu s‑au identificat în nici un fel, 7% s‑au identificat ca dyke şi 6% ca queer. Peste 70% dintre cei chestionați au declarat că nu au nici o apartenență religioasă, 8% erau romano‑catolici, 6% protestanți şi 3% budişti. Mai mult de jumătate dintre bărbați nu erau implicați în nici o relație; 60% dintre femei aveau o relație. Studiul a arătat că 5% dintre bărbați şi 8% dintre femei aveau un partener de sex opus. ʺNumai un foarte mic procent dintre bărbați şi femei (între 5‑10%) www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 254 au declarat că au oficiat într‑un fel relația lor, în timp ce majoritatea celorlalți nu au nici o intenție în acest sensʺ, a arătat studiul. Depresie, relații abuzive, droguri şi boli cu transmitere sexuală Raportul a arătat că 33% dintre respondenți fuseseră implicați într‑o relație abuzivă cu un partener de acelaşi sex. Referirea era la abuz verbal sau fizic. Relațiile abuzive au fost mai numeroase în cazul femeilor, dar cel mai numeroase au fost în cazul bărbaților transsexuali. Consumul de droguri a apărut mai ridicat la aceste categorii sociale decât la restul populației. Marijuana, ecstasy, speed şi crystal sunt cele mai des utilizate. Patruzeci la sută dintre bărbați au declarat că au păduchi pubieni; unul din cinci avea gonoree şi mai mult de unu din zece o boală cu transmitere sexuală. Opt la sută dintre bărbați erau seropozitivi. Femeile prezentau şi ele infecții genitale, chlamydia, herpes, candidoză, infecții urinare, vaginită şi tricomonas. Studiul a identificat şi numeroase stări depresive şi gânduri de suicid. Dintre participanți, 15,7% ʺau raportat gânduri de suicid în cele două săptămâni anterioare finalizării studiului. Cazurile de depresie au fost şi ele ridicate: 48,6% dintre bărbați şi 44,4% dintre femei au raportat cel puțin unul dintre cele două criterii pentru un atac depresiv major. Comportamentul sexual Două treimi dintre bărbații din studiu au declarat că au întreținut relații sexuale întâmplătoare în ultimele sase luni. Dintre aceştia, numai 39,9% au folosit un prezervativ. Şase la sută dintre bărbați plătiseră pentru sex în ultimele 12 luni, iar 5% primiseră bani pentru sex. Lesbienele au raportat mai mult practici sexuale: 57,6% primiseră sex oral; 59,6% practicaseră sexul oral. Chestionarul a inclus şi alte practici sexuale explicite. Studiul complet poate fi consultat aici: Private Lives. Sursa: www.narth.org Simptomele psihologice şi abuzul de substanțe în rândul homosexualilor şi lesbienelor Roy Waller Constatările unui studiu publicat în British Journal of Psychiatry în decembrie 2003 sugerează o incidență mai mare a consumului de droguri şi alcool şi probleme psihologice în rândul homosexualilor, în comparație cu restul populației. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 255 ʺHomosexualii şi lesbienele au raportat mai multe tulburări psihologice comparativ cu femeile heterosexuale, în ciuda nivelurilor similare de susținere socială şi sănătate fizicăʺ, au declarat cercetătorii (pag. 556). Studiul încrucişat şi controlat a fost realizat în Anglia şi Țara Galilor. Până la acea dată, nici un alt studiu european legat de sănătate psihică nu mai implicase, potrivit cercetătorilor, peste o mie de homosexuali şi lesbiene. Incluzând un total de 1.161 bărbați (656 homosexuali şi 505 heterosexuali) şi 1.018 femei (430 lesbiene şi 588 heterosexuale), cercetătorii au afirmat că scopul principal a fost acela de ʺa compara situația psihologică, calitatea vieții şi utilizarea sănătății mintale de către homosexuali şi lesbiene, față de persoanele heterosexuale.ʺ Cercetătorii au constatat că homosexualii şi lesbienele au tendința de a indica mai multe tulburări psihologice față de omologii heterosexuali. Mai mult, ei au tendința de a folosi droguri şi de a‑şi provoca diferite suferințe. Homosexualii şi lesbienele au apelat mai des la psihologi/specialişti, comparativ cu participanții heterosexuali. De asemenea, cercetătorii au constatat că lesbienele sunt mai des victime ale intimidării şi violenței fizice. Lesbienele prezintă mai multe şanse ʺde a bea excesiv, față de femeile heterosexuale.ʺ Intimidările şi şicanele din mediul şcolar, a remarcat studiul, au fost raportate de un număr egal de homosexuali şi heterosexuali. Informațiile cum că homosexualii şi lesbienele sunt mult mai vulnerabili în mediul şcolar sunt deseori ʺabordate superficialʺ, au arătat cercetătorii, care nu au făcut însă o comparație cu studenții heterosexuali care, cel puțin în acest studiu, au declarat că suferă la fel de mult de intimidări şi hărțuire la şcoală. Motivația oficială a acestui studiu a fost, conform propriilor declarații, aceea că ʺse cunosc prea puține despre sănătatea mintală a homosexualilor şi lesbienelor din Europa... aproape toate datele se referă la America de Nord, dar foarte puține la Europa.ʺ Intitulat ʺStudiu privind sexualitatea şi binele generalʺ, studiul a fost realizat de o echipă condusă de dr. Michael King, Departamentul de Psihiatrie şi Ştiințe Comportamentale, Royal Free Campus, Londra; dr. Eammon McKeowan, Royal Free and University Medical School, Londra, şi dr. James Warner, Departamentul de Psihiatrie, Imperial College, Londra. Printre concluziile foarte detaliate, doctorii şi asociații lor au prezentat următoarele date statistice: · Homosexualii au cu aproximativ 10 puncte procentuale mai multe şanse să sufere de tulburări mintale (44% la 35%) comparativ cu heterosexualii, procentele fiind relativ aceleaşi pentru lesbiene şi femei heterosexuale (44% la 34%). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 256 · Bărbații homosexuali au mai puține şanse față de cei heterosexuali să se implice într‑o relație constantă cu un singur partener (48,4% la 38,9%), procentul fiind mai mic pentru femei (37,5% pentru lesbiene, 35,7% pentru femeile heterosexuale). Atât homosexualii, cât şi lesbienele, au arătat că trăiesc singuri mai des decât respondenții heterosexuali. Cu referire la consumul de droguri, 52% dintre homosexuali şi 44% dintre lesbiene au declarat că au consumat anumite substanțe în ultimele 30 de zile anterioare interviului, în contrast cu 45% şi 33% pentru bărbații şi, respectiv, femeile heterosexuale. 38% dintre homosexuali şi 31% dintre lesbiene au recunoscut că au fost violentați fizic în ultimii cinci ani, procentele pentru bărbații şi femeile heterosexuale fiind proporțional mai mici, în ciuda ponderii lor mult mai mare în cadrul populației. Lesbienele au fost grupul care a raportat cea mai mare incidență a agresiunilor fizice sau hărțuirii din partea partenerei. 54% dintre homosexuali şi 56% dintre lesbiene şi‑au provocat singuri suferințe, față de 41% la bărbații heterosexuali şi 50% la femeile heterosexuale. · · · Echipa de studiu a constatat că 63 homosexuali şi 14 lesbiene se gândiseră să apeleze la terapie pentru a‑şi schimba orientarea sexuală, deşi numai 15 bărbați şi respectiv 2 femei apelaseră efectiv la aceasta. Speculând pe marginea cauzelor problemelor psihologice mai numeroase în rândul homosexualilor şi lesbienelor, cercetătorii au reiterat teoria discriminării sociale ca sursă a problemelor. Ei au adăugat însă că nu sugerează ‑ aşa cum a făcut Bailey într‑un studiu din 1999 ‑ că nivelul mai mare al tulburărilor mintale s‑ar datora faptului că homosexualitatea ar putea fi ʺo eroare de dezvoltareʺ. Cu toate acestea, cercetătorii au arătat că ʺhomosexualii şi lesbienele au uneori un stil de viață care îi fac mai vulnerabili la tulburările psihologice. Stilul lor de viață include uneori consumul de droguri şi alcool.ʺ Studiul, realizat între septembrie 2000 şi iulie 2002, a fost cel mai mare din Europa. Bibliografie: Bailey, J.M., ʺCommentary: Homosexuality and Mental Illness,ʺ Archives of General Psychiatry, October 1999, vol. 56, no. 10, 876‑880. King, M., E. McKeown, J. Warner, A. Ramsay, K. Johnson, C. Cort, L. Wright, R. Blizard, and O. Davidson, ʺMental Health and Quality of Life of Gay Men and Lesbians in England and Wales, British J. of Psychiatry (2003),183, 552‑558. Sursa: www.narth.org Violența în cuplurile de homosexuali www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 257 Roy Waller Publicația American Journal of Public Health a publicat un studiu detaliat privind agresiunile din rândul comunității homosexualilor. Pe baza răspunsurilor, acest prim studiu de acest fel a stabilit că incidența agresiunilor printre bărbații homosexuali din grupul țintă (bărbați în vârstă de peste 18 ani, angajați în activități homosexuale de la 14 ani sau care se auto‑identificau ca homosexuali sau bisexuali) este “substanțial mai mare decât printre bărbații heterosexuali” şi posibil mai mare decât în rândul femeilor heterosexuale. Cercetătorii au arătat o incidență ridicată a agresiunilor în cadrul cuplurilor homosexuale ‑ 39% dintre respondenți raportând cel puțin un tip de agresiune din partea unui partener în ultimii cinci ani. În contrast, numai 7,7% dintre bărbații heterosexuali de toate vârstele au raportat un abuz fizic sau sexual în decursul vieții. (Incidența pe termen lung a abuzurilor a fost în general mai mare decât la cei limitați la cinci ani.) Cifrele au fost comparate şi cu alte studii pe femei heterosexuale care au fost victime ale violentei în timpul coabitării cu un bărbat, tot pe o perioadă de cinci ani. Victimizarea pentru bărbații homosexuali (22%) a fost substanțial mai mare decât pentru femeile heterosexuale (11,6%). Studiul, realizat de cercetătorii de la Centrul pentru Studierea Prevenirii SIDA (University of California, San Francisco), Whitman‑Walker Clinic (Washington, D.C.) şi Centrul pentru Studierea Prevenirii, Facultatea de Asistentă Socială (University of Washington, Seattle) a examinat trei tipuri specifice de agresiuni între bărbații homosexuali: abuz psihologic/simbolic (amenințări verbale, ridiculizare în fața altora, uz forțat de substanțe, distrugerea proprietății, urmărire), agresiune fizică şi agresiune sexuală (relații sexuale cu forța). Informațiile demografice colectate au inclus vârsta respondenților, nivelul educațional, rasa, statutul profesional, venitul, auto‑ identificarea (homosexual, bisexual, etc.), situația HIV şi oraşul de domiciliu. Interviurile au acoperit ultimii cinci ani din viața respondenților şi au arătat că, în acest interval de timp, 34% dintre bărbații din mediul urban intervievați au fost victime ale abuzurilor psihologice/simbolice, 22% au fost agresați fizic şi 5,1% au fost agresați sexual. În ansamblu, 39,2% au raportat un tip sau altul de agresiune, din care 18,2% au declarat mai mult decât un tip de agresiune în ultimii cinci ani. În termeni de statistici personale legate de victime, s‑a constatat că bărbații homosexuali cu vârste de până la 40 de ani au o probabilitate mai mare de a fi victima unui abuz din partea partenerului, în comparație cu cei peste 60 de ani. Cei cu studii superioare prezintă o probabilitate mai mică de a fi tinta unor violente, comparativ cu cei de educație medie sau inferioară. Bărbații infectați cu SIDA sunt mai predispuşi la abuzuri psihologice şi fizice, față de cei neinfectați. Cei infectați au şanse mai mari să fie agresați sexual. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 258 Potrivit studiului, nici unul dintre rezultate nu este legat de rasă, nivel al venitului, orientare sexuală auto‑declarată sau oraş de domiciliu. Studiul arată că factorul cel mai important în ceea ce priveşte violenta în cadrul cuplurilor de homosexuali este vârsta: o incidență de 3,8% pentru vârsta 18‑29 de ani, 3,9% pentru 30‑39 ani şi 2,7% pentru intervalul 40‑49 de ani. Bărbații sub 40 de ani au indicat de sase ori mai multe şanse să fie victima unui abuz comparativ cu cei peste 60 de ani, iar cei între 40 şi 50 de ani au indicat şanse de patru ori mai mari la acelaşi capitol. Concluzia desprinsă de cercetători, pe baza acestor cifre, a fost aceea că incidența abuzurilor printre cuplurile urbane de homosexuali constituie “o problemă de sănătate publică foarte serioasă”. Eşantionul de bărbați homosexuali a acoperit patru zone geografice (San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York) şi a condus la un număr de 2.881 interviuri telefonice finalizate. Studiul complet poate fi consultat în limba engleză aici. Sursa: http://www.narth.org Homosexualitatea şi problemele de sănătate mentală Dr. N.E. Whitehead În 1973, Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat homosexualitatea din lista ei de tulburări mintale, în ciuda unor proteste susținute (vezi Socarides, 1995). AAP a fost motivată în principal de dorința de a reduce efectele ʺopresiunii sociale.ʺ Totuşi, unul dintre efectele deciziei AAP a fost acela de a adăuga o autoritate psihiatrică insistenței activiştilor homosexuali cum că ei ca grup sunt la fel de sănătoşi ca şi heterosexualii. Măsura respectivă a descurajat publicarea de studii care arată că există într‑adevăr probleme psihiatrice asociate cu homosexualitatea. Într‑o analiză asupra literaturii disponibile, Gonsiorek (1982) arăta că nu există date care să indice diferențe psihiatrice între homosexuali şi heterosexuali ‑ sau dacă există, acestea ar putea fi atribuite stigmatului social. Într‑un mod similar, Ross (1988) într‑un studiu multicultural, constata că majoritatea homosexualilor se încadrau în limitele psihologice normale. Oricum, unele materiale indicau diferențe psihiatrice între homosexuali şi heterosexuali. Unul dintre studii (Riess, 1980) a folosit bine‑cunoscuta şi validata scară psihologică MMPI, constatând că homosexualii prezintă o ʺhipersensibilitate personală şi emoțională.ʺ În 1991, egalitatea absolută între homosexualitate şi heterosexualitate era susținută cu tărie într‑un material intitulat ʺBază empirică pentru respingerea modelului de tulburare mintalăʺ (Gonsiorek, 1991). Totuşi, homosexualitatea a rămas în manualele de psihiatrie ale celorlalte țări până în anul 1992 ‑ Clasificarea Internațională a Bolilor www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 259 (King şi Bartlett, 1999). Timp de 20 de ani restul lumii nu a subscris deciziei AAP din 1973. Este homosexualitatea la fel de sănătoasă ca heterosexualitatea? Pentru a răspunde la această întrebare, ceea ce avem nevoie sunt eşantioane reprezentative de homosexuali, spre deosebire de eşantioanele de voluntari care în trecut îi eliminau pe cei cu probleme sau atipici (cum a fost cazul studiului realizat de Evelyn Hooker). Din fericire, astăzi există astfel de studii reprezentative. Noile studii indică un nivel superior de patologie Un studiu important şi bine realizat a constatat tentative de sinucidere la homosexuali de sase ori mai numeroase decât media (Remafedi et al. 1998). Apoi, mai recent, în respectata revistă Archives of General Psychiatry au apărut trei materiale însoțite de comentarii extensive (Fergusson et al. 1999, Herrell et al. 1999, Sandfort et al. 2001 şi Bailey 1999). J. Michael Bailey a inclus şi un comentariu la studiul de mai sus. Trebuie menționat că Bailey este cel care a realizat mai multe studii pe gemenii homosexuali, studii intens promovate de activiştii homosexuali ca dovezi ale teoriei ʺhomosexualității înnăscuteʺ. Bailey a afirmat: ʺAceste studii conțin cele mai bune date publicate până acum în privința legăturii dintre homosexualitate şi psihopatologie, ambele conducând la aceeaşi tristă concluzie: homosexualii prezintă un risc substanțial mai mare de probleme emoționale, inclusiv tendințe de sinucidere, depresie majoră şi anxietate... Greutatea noilor studii stă în gradul lor de control.ʺ Primul studiu s‑a realizat pe gemeni care au luptat în Vietnam (Herrell et al. 1999). Concluzia a fost că în medie, homosexualii prezentau un risc de sinucidere (gânduri şi acțiuni) de 5,1 ori mai mare decât colegii lor heterosexuali. O parte din acest factor de 5,1 era asociat cu depresia şi abuzul de substanțe, ceea ce ar putea fi sau nu legat de homosexualitate. (Când au fost eliminate aceste două probleme, factorul de 5 a coborât la 2,5 ‑ o scădere semnificativă.) Autorii studiului consideră că există un factor independent legat de sinucidere care era probabil asociat îndeaproape cu unele caracteristici ale homosexualității în sine. Al doilea studiu (Fergusson et al. 1999) a urmărit un grup numeros din Noua Zeelandă de la naştere până la vârsta de 20 de ani. Această metodă de studiu este foarte fiabilă şi nu este supusă acelor polarizări care afectează studiile. Acest studiu a indicat o incidență semnificativ mai mare a depresiilor, anxietății, tulburărilor de comportament, abuzului de substanțe şi gândurilor de sinucidere la cei care erau homosexuali activi. Al treilea material este un studiu olandez (Sandfort et al. 2001) care indică un nivel ridicat de probleme psihiatrice la homosexuali, însă remarcabil, subiecții infectați cu HIV nu par să aibă mai multe probleme decât cei fără HIV. Persoanele care suferă de HIV ar trebui să fie cel puțin angoasați sau deprimați! www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 260 Studiul concluziona că infecția cu HIV nu este o cauză a problemelor mintale ‑ însă stigmatizarea din partea societății, da ‑ chiar şi în Olanda, unde stilul de viață homosexual este mult mai acceptat public decât în alte țări. Această interpretare a datelor nu este convingătoare. Comentariile pe marginea acestor studii au pus trei probleme interesante. 1. Mai întâi, astăzi avem dovezi clare că există probleme de sănătate mintală asociate cu homosexualitatea. Acest lucru este un argument pentru cei care s‑au opus deciziei AAP din 1973. Totuşi, studiile acestea nu răspund la întrebarea: homosexualitatea în sine este patologică? 2. Studiile arată că întrucât numai o minoritate dintr‑un eşantion neclinic de homosexuali prezintă probleme mintale diagnosticabile (cel puțin după actualele criterii de diagnosticare), atunci majoritatea homosexualilor nu sunt bolnavi psihici. În Noua Zeelandă, de pildă, lesbienele au o probabilitate de două ori mai mare să solicite ajutor pentru probleme mintale decât femeile heterosexuale, dar numai 35% dintre ele au făcut efectiv aceasta de‑a lungul vieții şi niciodată mai multe de 50% (Anon 1995, Saphira şi Glover, 2000, Welch et al. 2000) Aceasta corespunde unor constatări similare din S.U.A. Ruperea relațiilor motivează majoritatea încercărilor de sinucidere Apoi, ne întrebăm ‑ arată aceste studii că factorii de viață homosexuală sau stigmatizarea din partea societății sunt cei care constituie motivele unei persoane de a se sinucide? Nici una dintre concluzii nu este inevitabilă. Mai mult, Saghir şi Robins (1978) au examinat motivele tentativelor de sinucidere printre homosexuali şi au constatat că dacă motivele erau într‑adevăr legate de homosexualitate, aproximativ 2/3 se datorau unor relații rupte ‑ nu presiunilor exercitate de societate. În mod similar, Bell şi Weinberg (1981) au constatat că principalul motiv al tentativelor de sinucidere era sfârşitul unei relații. În al doilea rând, afirmă ei, a fost incapacitatea de a se accepta pe sine. Întrucât homosexualii au un număr mai mare de parteneri şi eşecuri emoționale, comparativ cu heterosexualii, şi întrucât relațiile homosexuale pe termen lung sunt rareori monogame, nu este surprinzător că şi tentativele de sinucidere sunt proporțional mai numeroase. Numărul mediu de parteneri ai homosexualilor este de patru ori mai mare decât la heterosexuali (Whitehead şi Whitehead 1999, calculat pe baza Laumann et al 1994). Regula degetului mare arată că tentativele de sinucidere sunt de trei ori mai numeroase la homosexuali. Ar putea exista o legătură între cele două procente? Un alt factor în tentativele de sinucidere ar fi acele elemente de dependentă în ceea ce priveşte homosexualitatea (Pincu, 1989 ) care pot duce la sentimente de depresie atunci când lucrurile scapă de sub control (Seligman 1975). Există persoane (estimările variază, însă procentul probabil este de 50% dintre tinerii de astăzi) care nu‑şi iau măsuri de protecție împotriva HIV (Valleroy et al., 2001) şi care au probleme considerabile de www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 261 dependentă sexuală şi de droguri, aceştia fiind desigur mai predispuşi la gânduri de sinucidere. Efectul stigmatului social În al treilea rând, ar putea presiunea din partea societății să conducă la probleme de sănătate mintală? Mai puțin decât ne‑am putea imagina. Autorii studiului realizat în Olanda au fost surprinsi să constate tot atâtea afecțiuni psihice la homosexualii dintr‑o tară în care tolerarea homosexualității este mai mare decât aproape orice altă țară. O altă tară bună pentru comparație este Noua Zeelandă, care este mult mai tolerantă față de homosexualitate decât sunt Statele Unite. Legislația le acordă homosexualilor drepturi speciale, care sunt aplicate efectiv în întreaga tară, fără a fi contestate de nimeni. În ciuda acestui nivel ridicat de tolerantă socială, tentativele de sinucidere din studiul neozeelandez au fost aproape la fel de numeroase ca şi cele din SUA. Într‑o comparație multiculturală a sănătății mintale din Olanda, Danemarca şi SUA, Ross (1988) nu a găsit diferențe semnificative între aceste țări, adică ostilitatea socială mai mare din SUA nu conducea la probleme psihiatrice mai numeroase. Există alte trei aspecte neabordate în articolele din Archives şi care merită atenția noastră. Promiscuitatea şi personalitatea antisocială Persoana promiscuă ‑ fie heterosexual, fie homosexual ‑ prezintă o probabilitate mai mare de a fi antisocial. Merită menționată aici observația lui Rotello (1997), el însuşi homosexual: ʺ...aspectele ilegale ale subculturii homosexuale, infracționalitatea acesteia, sunt văzute de mulți ca fiind unele dintre cele mai deosebite atribute ale acestei subculturi.ʺ Ellis et al. (1995) au examinat pacienții unei clinici de boli genitale, urologice şi cu transmitere sexuală; s‑a constatat că 38% dintre bărbații homosexuali care apelau la aceste servicii de sănătate prezentau tulburări antisociale de personalitate; procentul pentru bărbații heterosexuali era de 28%. Ambele cifre sunt enorme comparativ cu 2%, incidența tulburărilor antisociale de personalitate la populația generală. Probabil că constatarea unui nivel mai mare de tulburări de comportament la studiul neozeelandez a umbrit constatarea unei personalități antisociale. Desigur, terapeuții nu vor ajunge să vadă prea mulți indivizi antisociali pentru că aceste persoane nu apelează la terapie. În al doilea rând, s‑a constatat că 43% dintr‑un eşantion bulimic de bărbați erau homosexuali sau bisexuali (Carlat et al. 1997), un procent de aproape 15 ori mai mare cât procentul pentru populația generală ‑ arătând că bărbații homosexuali prezintă o incidență mai mare la această afecțiune mintală. Aceasta se poate datora unei preocupări deosebite față de aspectul fizic la bărbații homosexuali. Ideologia eliberării sexuale www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 262 Se poate arăta că homosexualitatea masculină, în forma ei extremă, constituie ea însăşi o tulburare mintală. Cum am spus şi mai sus, Rotello, un propagandist homosexual, arată că ʺaspectele ilegale ale subculturii homosexuale, infracționalitatea acesteia, sunt văzute de mulți ca fiind unele dintre cele mai deosebite atribute ale acestei subculturi.ʺ Eroticismul homosexual devine pentru mulți valoarea centrală a existentei lor şi nimic altceva ‑ nici măcar viața sau sănătatea ‑ nu este lăsat să interfereze în căutarea acestui stil de viață. Deşi promiscuitatea homosexuală alimentează criza SIDA din Occident, nici măcar această tragedie nu este lăsată să interfereze cu libertatea sexuală. Potrivit lui Rotello, a deveni responsabil pentru a nu‑i infecta şi pe alții cu HIV este o idee complet străină multor grupuri care încearcă să combată SIDA. Se promovează ideea protejării tale, dar protejarea celorlalți nu apare în nici o reclamă la prezervative (Franța a fost, în anii 1980, o excepție interesantă). Comportamentul homosexual este deci potențial fatal atât pentru ceilalți, cât şi pentru sine. Riscarea propriei vieți de dragul libertății sexuale poate fi considerată ca ʺproblemă mintală.ʺ Este unul dintre riscurile extreme practicate în societatea noastră. Nu am găsit la nici un alt segment social un risc mai mare de deces ‑ risc asumat. În concluzie, dacă punem întrebarea ʺEste homosexualitatea o afecțiune psihică?ʺ, atunci răspunsul ar trebui să fie: ʺE nevoie de mai multe cercetări ‑ necompromise de tendințele sociale ‑ pentru a evalua cu onestitate această problemă. Bibliografie Anon. (1995): Lesbians use more mental health care. The Dominion (NZ) Nov 1, 14. Bailey, J.M. (1999): Commentary: Homosexuality and mental illness. Arch. Gen. Psychiatry. 56, 876‑880. Bell, A.P.; Weinberg, M.S. (1978): Homosexualities. A Study Of Diversity Among Men And Women. Simon and Schuster, New York. Carlat, D.J.; Camargo, C.A.; Herzog, D.B. (1997): Eating disorders in males: a report on 135 patients. Am. J. Psychiatry 154, 1127‑1132. Ellis, D; Collis, I; King, M (1995): Personality disorder and sexual risk taking among homosexually active and heterosexually active men attending a genito‑urinary medicine clinic. J. Psychosom. Res. 39, 901‑910. Fergusson, D.M.; Horwood, L.J.; Beautrais, A.L. (1999): Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people? Arch. Gen. Psychiat. 56, 876‑ 880. Gonsiorek, J.C. (1982): Results of psychological testing on homosexual populations. In: Homosexuality. Social, Psychological and Biological Issues. (Eds: Paul, W.; Weinrich, J.D.; Gonsiorek, J.C.; Hotvedt, M.E.) Sage, Beverly Hills, California, 71‑80. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 263 Gonsiorek, J.C. (1991): The empirical basis for the demise of the illness model of homosexuality. In: Homosexuality: Research Implications for Public Policy. (Eds: Gonsiorek,J.; Weinrich, J.D.) Sage, 115‑136. Herrell, R.; Goldberg, J.; True,W.R.; Ramakrishnan, V.; Lyons, M.; Eisen,S.; Tsuang, M.T. (1999): Sexual orientation and suicidality: a co‑twin control study in adult men. Arch. Gen. Psychiatry 56, 867‑874. Kalichman, S.C.; Dwyer, M.; Henderson, M.C.; Hoffman, L. (1992): Psychological and sexual functioning among outpatient sexual offenders against children: A Minnesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI) cluster analytic study. J. Psychopath. Behav. Assess. 14, 259‑276. King, M.; Bartlett, A. (1999): British psychiatry and homosexuality. Brit. J. Psychiatry. 175, 106‑113. Laumann, E.O.; Gagnon, J.H.; Michael, R.T.; Michaels, S. (1994). The Social Organization of Sexuality. University of Chicago Press, Chicago. Matthews, R. (1997): Game theory backs crackdown on petty crime. New Scientist 156(2078), 18. Pincu, L. (1989): Sexual compulsivity in gay men: controversy and treatment. J. Couns. Dev. 68(1), 63‑66. Remafedi, G.; French, S.; Story, M.; Resnick, M.D.; Blum, R. (1998): The relationship between suicide risk and sexual orientation: Results of a population‑based study. Am. J. Publ. Health 88, 57‑60. Riess, B. (1980): Psychological tests in homosexuality. In: Homosexual Behavior: A Modern Appraisal. (Ed: Macmor,J.) Basic Books, New York, 298‑311. Ross, M.W. (1988): Homosexuality and mental health: a cross‑cultural review. J. Homosex. 15(1/2), 131‑152. Rotello, G. (1997): Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Dutton, Harmondsworth, Middlesex, UK. Saghir, M.T.; Robins, E. (1973): Male and Female Homosexuality, A Comprehensive Investigation. Williams and Wilkins, Baltimore Maryland. 335 pages. Sandfort, T.G.M.; de Graaf, R.; Bijl, R.V.; Schnabel (2001): Same‑sex sexual behavior and psychiatric disorders. Arch. Gen. Psychiatry. 58, 85‑91. Saphira, M.; Glover, M. (2000): New Zealand lesbian health survey. J. Gay Lesb. Med. Assn. 4, 49‑56. Seligman, M.E.P. (1975): Helplessness ‑ On Depression, Development And Death. Freeman, London. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 264 Socarides, C.W. (1995): Homosexuality: A Freedom Too Far. Adam Margrave Books, Phoenix, Arizona. Valleroy, L. A.; Secura, G.; Mackellor, D.; Behel,S. (2001): High HIV and risk behavior prevalence among 23‑ to 29‑ year‑old men who have sex with men in 6 U.S. Cities. Poster 211 at 8th Conference on Retroviruses and Opportunistic Infections, Chicago, Feb. 2001. http://64.58.70.224/2001/posters/211.pdf Welch, S.; Collings,S.C.D.; Howden‑Chapman,P. (2000): Lesbians in New Zealand: Their mental health and satisfaction with mental health services. Aust. N.Z.J. Psychiatry 34, 256‑263. Whitehead, N.E.; Whitehead, B.K. (1999): My Genes Made Me Do It! Huntington House, Lafayette, Louisiana. Sursa: www.narth.org Avertizările privind sexul anal neprotejat ‑ o discriminare? Joshua Lynsen După mai bine de 20 de ani de avertizări şi campanii publicitare menite să promoveze sexul protejat, unii bărbați homosexuali continuă să practice sexul anal neprotejat. Există pe Internet o abundență de site‑uri şi grupuri de discuții pentru cei interesați de materiale pornografice legate de sexul anal între bărbați, aceste site‑uri fiind totodată un instrument de comunicare şi întâlnire între cei care împărtăşesc asemenea pasiuni. Unele site‑uri prezintă anunțuri personale, în timp ce altele favorizează întâlnirile între bărbați dornici de asemenea aventuri riscante. Mesajele sunt atât de numeroase, încât Tokes Osubu, directorul executiv al unei asociații de homosexuali de culoare, declară că luna trecută a primit prin e‑mail o invitație la o orgie unde prezervativele erau interzise. ʺAm fost şocat şi dezgustatʺ, afirmă Osubu, care doreşte să organizeze un protest în fața clădirii destinate respectivei întâlniri. Săptămâna trecută el a anunțat că ʹevenimentulʹ a fost anulat din cauza atenției manifestate de presă. ʺM‑am săturat de puşti de 18 ani care vin aici deja infectați. E timpul ca asta să încetezeʺ, a declarat el. Medicii consideră că asemenea experiențe în ale sexului neprotejat constituie nişte invitații deschise pentru infectare. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Atlanta estimează că, la sfârşitul lui 2003, peste 1 milion de oameni din Statele Unite erau infectați cu HIV sau SIDA. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 265 Dr. Philippe Chiliade, director la Clinica Whitman‑Walker din Washington, afirmă că homosexualii care nu s‑au infectat încă nu ar trebui să practice niciodată sexul neprotejat. Această regulă trebuie respectată chiar dacă partenerul consideră că nu este infectat, dat fiind că nici unul dintre ei nu poate fi sigur. Însă regulile nu sunt mereu respectate. James, un tânăr de 29 de ani dintr‑o suburbie a Atlantei, este de părere că pasiunea învinge uneori prudenta. ʺAm făcut asta de două ori până acum şi în ambele cazuri a fost şi neplanificat, şi foarte neprevăzut.ʺ James, care a dorit să nu‑i fie divulgat numele, afirmă că în ambele cazuri i‑a crezut pe cuvânt pe respectivii parteneri, cu privire la starea sănătății lor. ʺEram concentrat pe faptul că voi face sexʺ, declară el. ʺLa un moment dat, am luat hotărârea conştientă că e mai important să fac sex decât să pierd 2‑3 secunde şi să întind mâna să iau un prezervativ.ʺ Chiliade declară că bărbații care practică sexul anal neprotejat trebuie să înțeleagă posibilele repercusiuni ale deciziei lor. După părerea lui, cei sero‑negativi se pot infecta şi cu virusul HIV, şi cu alte boli cu transmitere sexuală. Mulți bărbați care sunt sero‑pozitivi aleg să practice sexul anal neprotejat cu parteneri sero‑pozitivi, eliminând astfel riscul transmiterii HIV. Însă ei pot contacta alte boli cu transmitere sexuală, în special pentru că sistemul lor imunitar este compromis. ʺDacă o persoană este sero‑pozitivă iar partenerul este şi el sero‑pozitiv, nu există riscul de transmitere al bolii, dar în mod clar se supun altor riscuri.ʺ Alegerea sexului neprotejat Unii bărbați ignoră acest sfat. Steven Dwyer, un homosexual în vârstă de 52 de ani care are SIDA acum, consideră că adulții pot lua decizii. ʺCred că unii oameni din comunitatea homosexualilor sau în general îți spun că nu trebuie să faci sex anal neprotejat. Ca homosexual, cred că asta este discriminare.ʺ Matthew, 29 de ani şi sero‑pozitiv, este de aceeaşi părere. ʺAtât timp cât fiecare partener cunoaşte starea sănătății celuilalt, cei doi sunt adulți. Cine sunt eu să le spun ce să facă şi ce să nu facă?ʺ Matthew, care a solicitat să nu‑i fie divulgat numele, crede că partenerii care vor să facă sex anal neprotejat ar trebui întâi să discute serios despre riscuri. ʺEu, personal, nu m‑as simți prea bine făcând sex anal neprotejat cu partenerul meu, care nu este infectat, anume pentru că îl iubescʺ, declară Matthew. ʺNu vreau să aibă şi el problemele specifice ce țin de a fi infectat cu HIV.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 266 Sexul anal neprotejat a atras atenția publicului din SUA în anul 2003, când revista Rolling Stone a publicat un articol despre unii homosexuali care doresc să se infecteze cu HIV. ʺAceşti bărbați care doresc virusul se numeste ʹbug chasersʹ, iar cei care îl dau se numesc ‘gift givers’.” În articol se arăta că ʺdeşi restul lumii se luptă cu epidemia de SIDA şi tot mai mulți oameni se tem să nu se infecteze cu HIV, această subcultură celebrează virusul şi îl eroticizează. Sperma infectată cu HIV este consideră un fel de aur lichid.ʺ Relatarea a fost criticată pe motiv că ar exagera numărul bărbaților care practică aceasta. Mediile conservatoare au preluat relatarea, arătând că homosexualii practică relații sexuale promiscue şi răspândesc SIDA într‑o manieră macabră. Luna trecută, BBC a realizat o investigație despre ʺbug chasingʺ şi a constatat că majoritatea celor care declară că ar dori să fie infectați îşi exprimă de fapt nişte ʺfanteziiʺ, netrecând la fapte. ʺExistă foarte puține dovezi cu privire la cei care doresc să se infecteze cu HIVʺ, declară Deborah Jack, director executiv la Comitetul Britanic Anti‑SIDA. ʺProblema reală stă în faptul că acest comportament riscant continuă chiar şi atunci când cei sero‑pozitivi nu vor să transmită virusul, şi nici cei sero‑negativi nu vor să‑l ia.ʺ Nu există soluții magice pentru HIV James a scăpat cu fața curată din cele două experiențe sexuale, dar a avut mari emoții atunci când prezervativul partenerului său sero‑pozitiv s‑a rupt în timpul penetrării. Deşi nu a avut loc un schimb de fluide, iar riscul expunerii a fost scăzut, James a urmat un tratament profilactic post‑expunere, din motive de precauție. Acum afirmă că respectivul regim, care a durat 30 de zile, şi efectele lui secundare, l‑au lăsat cu ʺamintiri pe termen lungʺ. ʺSunt sigur că cei care practică frecvent sexul neprotejat ‑ dacă ar putea simți măcar o parte din acel tratament ‑ şi‑ar schimba opiniile.ʺ James a luat două medicamente uzuale pentru HIV, incluzând două pastile de trei ori pe zi şi încă o pastilă de două ori pe zi. El spune că pastilele, care erau greu de înghițit, îi provocau amețeli şi diaree. James declară că prea mulți homosexuali cred că medicația anti‑HIV constituie o soluție magică. ʺCred că există o atitudine de genul ʹDa, ştiu că e riscant, dar mă simt aşa de bine şi apoi, dacă mă infectez, mă voi trataʹ.ʺ ʺNu vreau să experimentez ceea ce sunt obligat să experimentez.ʺ Matthew consideră că este important ca bărbații homosexuali care decid să facă sex protejat să se tină mereu de această hotărâre. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 267 El spune că bărbații care fac sex anal neprotejat sau care au alte practici riscante, şi scapă cu fața curată, sunt asemenea şoferilor beți care se întorc cu bine acasă, dar repetă incursiunile sub influenta alcoolului până în momentul în care se produce nenorocirea. James este de aceeaşi părere. El crede că din asemenea experimente nu poate ieşi nimic bun. ʺCred că aceia care continuă să practice aceasta, şi sunt încă sero‑negativi, pur şi simplu îşi fură singuri căciula, crezând că sunt imuni. Nu sunt deloc imuni. Este doar o chestiune de noroc, ca atunci când tragi un pai.ʺ Pentru James, precauția este cea mai bună alegere. ʺDacă eşti sero‑negativ, aşa trebuie să rămâi. Dacă eşti sero‑pozitiv, trebuie să te porți responsabil.ʺ Material realizat cu contribuția Associated Press. Articole conexe: Riscurile actelor homosexuale pentru sănătate, Implicațiile medicale ale comportamentului homosexual. Sursa: www.washblade.com Moartea unui bug‑chaser Editorialista britanică Mary Wakefield, de la Sunday Telegraph (15/01/2006) descrie şocul pe care l‑a avut atunci când a descoperit practica bug‑chasing‑ului printre bărbații homosexuali. Ea s‑a hotărât să investigheze această practică în urma decesului unui tânăr care s‑a infectat în mod deliberat cu virusul HIV. Tânărul îl invitase pe iubitul lui seropozitiv să se mute împreună cu el. Deşi era conştient că poate lua virusul, el nu s‑a protejat în nici un fel si s‑a infectat în scurt timp, ajungând la cancer cerebral. Iubitul lui seropozitiv mai infectase pe cineva, un partener care a murit nu cu mult timp în urmă. Wakefield a fost consternată de decizia acestui tânăr de a se expune riscului infectării cu HIV si si‑a amintit că citise în revista Rolling Stone un articol despre aşa‑numiții bug‑ chasers ‑ homosexuali care se infectează în mod deliberat cu HIV. ʺÎmi amintesc că eram sceptică la un moment dat ‑ mi se părea înfiorător. După ce zeci de milioane au murit de SIDA în lumea întreagă, după ce am cheltuit miliarde pe medicamente, cum e posibil să vrei să te infectezi?ʺ Investigațiile ei au condus‑o la un site internet unde era descrisă viata acestor bug‑ chasers. ʺAm găsit acolo o latură întunecată, un fel de romanțare a SIDA. Am căutat pe Google si am dat de homosexuali care merg în cluburi, având tatuată pe piept inscripția ʹHIV negʹ, ca o invitație pentru alții să‑i infecteze. Am ajuns si la discuții online despre orgii organizate pentru răspândirea voită a SIDA, sau discuții despre ʹconcepereaʹ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 268 virusului asemenea unei sarcini sau despre intimitatea intensă care apare atunci când îl infectezi pe partener. ʹAceasta conferă un fel de legătură permanentă,ʹ a declarat un jurnalist pentru o revistă pentru homosexuali, ʹo legătură dincolo de timp.ʹʺ Sursa: www.narth.org Homosexualii şi negrii prezintă un risc mai mare de infectare cu HIV Ben Wasserman În Statele Unite, aproximativ 56.000 de persoane se infectează cu virusul HIV în fiecare an, iar homosexualii şi negrii (bărbați şi femei) sunt expuşi unui risc mai mare de contractare a virusului, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Controlul Bolilor (Center for Disease Control ‑ CDC) şi publicat în numărul din 6 august 2008 al Journal of American Medical Association. Studiul realizat de Hall Hi de la Center for Disease Control and Prevention şi colegii săi arată că incidența HIV în Statele Unite este de 22,8 la 100.000 locuitori. Hall et al. au examinat rezultatele testării probelor de sânge de la pacienți în vârstă de cel puțin 13 ani, diagnosticați cu HIV în 2006 în 22 de state americane. Testul numit BED HIV‑1 poate indica dacă infecția cu HIV este recentă sau mai puțin recentă. Rezultate au fost trimise la CDC până în iunie 2007 iar cercetătorii au folosit o metodă statistică pentru a extrapola rezultatele de la nivelul statal la nivel național. Rezultatele au fost coroborate cu incidența HIV între 1977 şi 2006 calculată pe baza diagnosticelor HIV din 40 de state şi incidența SIDA din 50 de state, inclusiv Districtul Columbia. Numărul persoanelor nou infectate cu HIV în anul 2006 în Statele Unite, extrapolat pe baza datelor provenite din 22 de state americane, a fost similar cu cel rezultat din calculul bazat pe diagnosticele HIV provenite din 40 de state şi incidența SIDA din 50 de state: 56.300 şi 55.400. Cercetătorii au calculat un procent de 45% infecții HIV la bărbații şi femeile de culoare, şi 53% la homosexuali. Pe 9 septembrie 2008, CDC şi‑a publicat rezultatele în revista proprie MMWR, cu următorul text: Pentru a oferi date pentru subpopulații suplimentare, după grupe de vârstă, rasă/etnie şi categorie de transmitere HIV, CDC a derulat o analiză mai detaliată a datelor provenite din noul sistem de supraveghere. Rezultatele au indicat că, în 2006, dintre noile infecții cu HIV în rândul bărbaților, 72% erau în rândul homosexualilor. Dintre aceştia, 46% erau albi, 35% erau negri şi 19% erau hispanici. Dintre homosexualii cu vârste între 13 şi 29 de ani, numărul infecțiilor cu HIV la negri (5.220) era de 1,6 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 269 ori mai mare decât cel al albilor (3.330) şi de 2,3 ori mai mare decât numărul infecțiilor la hispanici (2.300). La femei, categoria principală de transmitere HIV era contactul heterosexual de risc ridicat, care reprezenta 80% dintre infecțiile noi. Incidența HIV la femeile de culoare era de 14,7 ori mai mare decât la femeile albe, iar incidența la femeile hispanice era de 3,8 ori mai mare decât la femeile albe. Homosexualii (de toate rasele), negrii şi hispanicii era prezenți disproporționat în 2006 în rândul celor cu infecții noi cu HIV. Noile date privind incidența vor ajuta autoritățile locale, statale şi naționale să adopte măsuri adaptate la aceste grupe de populație cu risc crescut de infecție cu HIV. Sursa: www.foodconsumer.org Şcolile americane ascund adevărul despre homosexualitate Profesorii sunt iresponsabili atunci când le spun elevilor că homosexualitatea este un stil de viață sănătos Atunci când părinții din districtul şcolar Philadelphia (Statele Unite) au primit un calendar oficial care menționa luna octombrie ca Luna Istoriei Homo, ei au conştientizat o dată în plus o tendință prezentă în mai multe țări. În statul Victoria din Australia, asociațiile familiilor contestă instrucțiunile de a ʺcelebraʺ homosexualitatea la orele de curs, aparent în scopul combaterii ʺhomofobieiʺ. Ceva similar se petrece în Anglia, unde noile legi privind orientarea sexuală îi pot forța pe profesorii din ciclul primar să prezinte la ore anumite cărți cum ar fi Hello Sailor (Salut, marinare) şi Daddyʹs Roommate (Colegul de cameră al lui tati). Potrivit psihiatrului Richard Fitzgibbons, specializat în acest domeniu, miza stă nici mai mult nici mai puțin decât în sănătatea şi viața copiilor. Prezentăm mai jos interviul dat de domnia sa publicației online MercatorNet despre cine şi ce anume îi poate ajuta pe copiii vulnerabili la atracțiile homosexuale. * * * * * MercatorNet: Orice intervenție din domeniul sănătății necesită în zilele noastre un consimțământ informat. Se aplică aceasta şi promovării homosexualității în şcoli? Rick Fitzgibbons: Este îngrijorător că educatorii le prezintă copiilor homosexualitatea şi atracțiile homosexuale ca pe un stil de viață sănătos, în condițiile în care literatura medicală afirmă contrariul. Numeroase studii demonstrează incapacitatea de a respecta un angajament, promiscuitatea considerabilă şi depresiile grave rezultante. În cartea sa, The Sexual Organisation of the City, E. Laumann arată că printre homosexualii din cinci zone urbane durata medie a unei relații este de şase luni. În 2003, M. Xiridou arăta că o relație de durată la cei studiați de el însemna 18 luni şi că, în medie, cei studiați avuseseră între 18 şi 26 de parteneri sexuali pe an. În consecință, din cauza SIDA şi a www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 270 altor boli, bărbații homosexuali şi bisexuali activi sexual pot pierde până la 20 de ani din speranța de viață. Promiscuitatea şi incapacitatea de a respecta un angajament contribuie la depresie, furie şi neîncredere, acestea conducând la pierderea speranței şi la gânduri de suicid. Multe studii demonstrează că aceste conflicte conduc la o prevalentă sporită a abuzurilor, lucru care nu le este comunicat elevilor. În 1999, trei studii foarte bine organizate şi publicate în Archives of General Psychiatry ‑ unul din Noua Zeelandă, unul din Olanda şi unul pe gemeni ‑ arătau că există o prevalentă mult mai mare a problemelor psihiatrice la homosexuali ‑ un risc de sinucidere de peste sase ori mai mare decât la restul populației. Dr. John Diggs a colectat foarte multe dovezi medicale despre riscurile la adresa sănătății induse de acest comportament, în articolul său The Risks of Gay Sex. Şi totuşi, copiilor nu li se spune aceste lucruri. Li se ascunde adevărul şi li se spune că a fi homosexual este la fel de normal ca a fi heterosexual. Se pare că educatorii predau o ştiință eronată şi că motivațiile politice prevalează asupra adevărului. Acum, nu este clar dacă profesorii sunt obligați de principiilor consimțământului informat, dar psihologii din şcoli cu siguranță sunt. Pot să spun că şcolile, în special psihologii din şcoli, sunt foarte vulnerabili la posibile acțiuni juridice în cazul în care nu îi informează pe elevi, dar şi pe directori, despre riscurile asociate comportamentului homosexual. Există persoane care lucrează în sensul avertizării organizațiilor naționale ale psihologilor şcolari în privința răspunderii pe care o au în cazul în care nu îi informează corespunzător pe elevi. MercatorNet: Sunt profesorii cel mai bun grup cu care să discuți pe acest subiect? Dr. Fitzgibbons: Evident că nu. Dr. Charol Shakeshaft de la Hofstra University, expert pe probleme de comportament sexual necorespunzător în şcolile publice din SUA, arată că 7% dintre elevi declară că sunt victime ale abuzurilor sexuale din partea unui angajat al şcolii. În anul 1998, Departamentul de Justiție al SUA a raportat 103.000 cazuri credibile de abuz sexual asupra elevilor din partea angajaților din şcolile publice. Acesta este un procent mai mare decât la orice alt grup profesional. Ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru părinți şi pentru comitetele şcolare faptul că această profesie conduce în topul promotorilor agendei homosexuale pentru copii. Din nou, dacă aceşti educatori ar cunoaşte studiile medicale şi psihologice legate de riscurile asociate cu homosexualitatea, poate ar înceta să le mai spună copiilor că acest stil de viață este la fel de normal ca şi heterosexualitatea. Părerea mea este că printre educatori există o motivație anti‑creştină în promovarea agendei politice homosexuale. Mulți cred că o dinamică similară a fundamentalismului secular este prezentă şi printre cei din mass‑media, precum şi în rândul celor de la diferite niveluri din administrație. Probabil că se folosesc de acest subiect pentru a ataca morala creştină din societate şi în special în rândul tinerilor. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 271 MercatorNet: Este vreo problemă dacă un tânăr se identifică drept homosexual sau lesbiană în liceu? Atracțiile homosexuale pot fi doar o fază la această vârstă? Dr. Fitzgibbons: Da, există multe cercetări care arată că atracțiile homosexuale nu sunt fixe, ci se schimbă pe parcursul vieții. Însă elevilor li se spune ‑ de către educatori, mass‑media şi unii specialişti ‑ că atracțiile homosexuale sunt genetice şi că ei vor rămâne aşa tot restul vieții. De fapt, nu există nici o dovadă de cauză genetică. Dacă ar fi existat, atunci toți gemenii identici ar fi fost fie homosexuali, fie heterosexuali, însă nici un studiu nu a indicat o concordantă mai mare de 50%. Anul trecut a fost publicată în Human Genetics (nr. 116) prima scanare a orientării sexuale masculine la nivelul genomului, iar concluzia fost că nu există nici o bază genetică. Ceea ce mă preocupă cel mai mult este faptul că, cerându‑le elevilor să adopte o anumită identitate la acea vârstă, le refuzi dreptul de a se cunoaşte pe sine. Este mai uşor să gândeşti ʺO, sunt atras de acelaşi sexʺ decât ʺÎmi doream mult să am un prieten când eram copilʺ sau ʺÎmi era frică să am încredere în băieți şi în tatăl meuʺ. Un alt aspect este pericolul participării la o relație în care te foloseşti de celălalt ca de un obiect sexual. Homosexualitatea corespunde unei anumite filosofii sexuale utilitariste, după cum arată numeroase studii care menționează un nivel ridicat al promiscuității, ceea ce poate fi foarte traumatic pentru un tânăr care ajunge să fie exploatat sexual de către o altă persoană. În final, această traumă poate conduce a depresie acută, la gânduri de sinucidere, la furie excesivă şi la abuzarea de alții. MercatorNet: Există mai multe estimări în ceea ce priveşte prevalența homosexualității în societate. Un grup din Philadelphia a anunțat 5‑6%. Ce spun studiile? Dr. Fitzgibbons: Numeroase studii internaționale indică un 1‑3 la sută. Într‑un studiu efectuat în Olanda pe 5.898 de adulți de către T. Sandfort, numai 2,1% s‑au identificat drept homosexuali. La 15.705 de adulți cu vârsta medie de 35 de ani, B. Cochran a găsit sub unu la sută homosexuali: 0,99% pentru bărbați şi 0,75% pentru femei. MercatorNet: Ce factori determină apariția atracțiilor homosexuale la un adolescent? Dr. Fitzgibbons: Sunt mai mulți ‑ o slabă încredere în propria masculinitate, o proastă imagine despre propriul corp, un eventual abuz sexual, conflicte cu tatăl, conflicte cu mama... Mulți oameni cu atracții sexuale vorbesc despre o semnificativă respingere din partea propriului sex. Principalul aspect identificat la tineri este o teribilă singurătate din cauza lipsei de prieteni şi ‑ s‑ar putea să pară ciudat ‑ aceasta se datorează unei lipse de coordonare între ochi şi mâini. E ceea ce se numeşte ʺrană sportivăʺ. Dacă un băiat de 3 sau 4 ani nu are o coordonare între ochi şi mâini, până la vârsta de 7 ani majoritatea prietenilor lui vor fi fete; nu se va simți suficient de stăpân pe sine pentru a pătrunde în lumea bărbaților şi îi va fi teamă de respingere. Apoi, pe la vârsta de 10‑12 ani va începe să fie atras de acei băieți sau bărbați care au corpul şi abilitățile fizice pe care şi le‑a dorit şi el. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 272 Ca o paranteză, sunt de părere că s‑ar putea să existe anumite gene care influențează coordonarea ochi‑mâini, pentru că sunt unii bărbați care chiar încearcă să deprindă aceasta şi nu reuşesc. La întrunirile naționale ale asociațiilor Courage sau PFOX, unde vin de obicei câteva sute de bărbați (şi femei) care se confruntă cu atracții homosexuale nedorite, am întrebat câți dintre ei practicau un sport când erau mici. În unele cazuri nu erau mai mulți de cinci bărbați în sală cu mâna ridicată. Aici poate apărea şi un conflict cu tatăl. Dacă băiatul nu e bun la sport, mulți tați pur şi simplu nu ştiu cum să se relaționeze cu băiatul. Astfel, îi învățăm pe tați să facă alte lucruri cu fiii lor ‑ să meargă la pescuit, să facă acele activități care îi plac băiatului şi întotdeauna să‑l încurajeze în masculinitatea lui şi să‑l ajute să înțeleagă că masculinitatea lui nu este determinată de trup sau de abilitățile sportive, ci de virtuți: curaj, dorința de a‑i proteja pe alții şi altele. Este un lucru deosebit atunci când tatii pot comunica cu aceşti băieți. Fiecare băiat caută o aprobare din partea tatălui, dar dacă tatăl la rândul său nu a avut parte de aşa ceva din partea tatălui său, atunci nici el nu va ştii cum s‑o facă. MercatorNet: Cum stau lucrurile la fete? Dr. Fitzgibbons: La femei e de obicei diferit. Principala cauză a atracțiilor homosexuale la femei este o neîncredere în dragostea bărbaților. Uneori tatii lor au fost persoane foarte colerice, alcoolici, şi‑au părăsit soțiile, erau narcisişti ‑ iar ele au început să se teamă de iubirea bărbaților. Unele femei cu atracții homosexuale vorbesc despre absenta unei relații apropiate cu mama. La femei există însă o mai mare fluiditate între relațiile homosexuale şi cele heterosexuale, pentru că există în cadrul relațiilor homosexuale o cantitate importantă de abuz ‑ abuz emoțional, abuz fizic ‑ iar ele ajung să se simtă mai în siguranță în compania bărbaților. Şi este mai uşor pentru o femeie să plece, pe când pentru bărbați aceasta are mult mai mult de‑a face cu identitatea lor masculină. Pe lângă acestea, există şi problema tulburărilor de identitate sexuală la copii. Mă refer în principal la băieții care se comportă efeminat. În practica noastră, constatăm că atunci când tatii se implică în viața acestor băieți, învățându‑i cum să lovească o minge încă de la o vârstă timpurie ‑ 4 sau 5 ani ‑ în decursul unui an sau doi situația se schimbă într‑ un mod remarcabil. Ei încep să se simtă mai siguri pe masculinitatea lor, au încredere să se măsoare cu alți băieți şi în multe cazuri gesturile feminine dispar. Deloc surprinzător, corectitudinea politică face ca multe asociații de specialitate să încerce să elimine tulburările de identitate sexuală din manualele de diagnostic, în ciuda suferinței considerabile de care au parte aceşti copii şi a bunelor prognoze în cazul unui tratament corespunzător. MercatorNet: Se poate schimba cu succes orientarea sexuală a unui adult? Dr. Fitzgibbons: Da, se poate. Principala dovadă o constituie studiul lui Robert Spitzer, publicat în Archives of Sexual Behaviour, în octombrie 2004. Acesta este foarte important, 273 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc pentru că Spitzer este cel care a jucat un rol major în eliminarea homosexualității din manualul de boli psihiatrice, în 1973. După treizeci de ani, el a participat la o întrunire a Asociației Americane de Psihiatrie, unde s‑a încercat interzicerea tratării persoanelor cu atracții homosexuale nedorite. Afară erau mai mulți oameni care scăpaseră de homosexualitate, iar el a ieşit şi a stat de vorbă cu ei. Ei i‑au spus ʺStudiați‑neʺ, iar el, profesor la Columbia University, a spus ʺBine, am să vă studiezʺ. Printre cei 200 de bărbați şi femei care scăpaseră de homosexualitate de cel puțin cinci ani, el a constatat că 61% dintre bărbați şi 44% dintre femei întruneau criteriile pentru o bună funcționare heterosexuală. Concluzia sa a fost aceea că oamenii au dreptul să încerce să scape de homosexualitate. Din experiența mea clinică am învățat aceasta: Dacă există suficientă cunoaştere de sine, iertare față de alții care ti‑au pricinuit rău în trecut, precum şi o componentă spirituală în cadrul tratamentului, aşa cum există de pildă la tratamentul pentru dependenta de substanțe, atunci traumele emoționale care generează atracțiile homosexuale se pot vindeca. O persoană care crede că nu are nici o putere în fața suferinței emoționale şi a comportamentelor dependente apelează la credită şi începe să practice meditația ‑ care este folosită acum şi în tratarea hipertensiunii şi a problemelor arteriale coronariene ‑ timp de 15 minute zilnic, sub îndrumarea unui specialist. Este un proces în care adolescentul sau studentul lucrează să‑i înțeleagă pe cei care l‑au rănit sau l‑au respins, în sensul iertării lor. Apoi, iertându‑i, golul interior se umple, singurătatea se vindecă iar încrederea în sine creste. Nu mai există resentimente la adresa tatălui sau a semenilor care i‑au afectat încrederea în propria masculinitate. Acum el poate aprecia darurile şi în special identitatea cu care l‑a înzestrat Dumnezeu, găsind acum un scop în viață. Articole recomandate: Propaganda homosexuală în şcoli Sursa: www.mercatornet.com Homosexualii se pot schimba Cine crede că homosexualitatea este înnăscută cu siguranță nu va crede că homosexualii se pot schimba. Cu toate acestea, numeroase persoane care s‑au confruntat cu atracții nedorite față de acelaşi sex, persoane care au refuzat să accepte minciunile propagandistice, au realizat o tranziție către heterosexualitate. Fireşte, activiştii homosexuali încearcă să spună fie că asemenea persoane pur şi simplu nu există, fie că acele persoane nu erau homosexuali (deşi au avut ani la rândul o identitate şi un comportament homosexual), fie că acele persoane doar pretind că au scăpat de homosexualitate. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 274 Ce au făcut şi fac cei ce vor să scape de atracțiile homosexuale? În general, cei ce s‑au decis să‑şi rezolve această problemă au considerat că atracțiile şi eventual comportamentul homosexual nu sunt conforme cu planurile lor şi viziunea lor de viață şi/sau cu credința lor religioasă. Odată informați că se poate scăpa de homosexualitate şi că aceasta implică un proces de transformare, nu o soluție‑minune, aceşti oameni fie au apelat la un psihoterapeut, fie au mers prin credință şi au apelat la resurse religioase, fie au folosit ambele căi. Nu toți duc la bun sfârşit această schimbare. Conversia către heterosexualitate este un proces a cărui durată depinde de problemele din trecutul personal (cele care au condus la formarea acestor atracții), de stilul de viață actual al persoanei şi, mai presus de toate, de voința pe care persoana este dispusă să o pună în acest proces. Astfel, unii care au pornit pe acest drum s‑au oprit la jumătate şi au renunțat, întorcându‑se la comportamentul homosexual şi readoptând o identitate gay. Alții au avut căderi, dar s‑ au ridicat şi au mers mai departe, ajungând la țintă. Studiile asupra celor care afirmă că au scăpat de homosexualitate nu sunt numeroase, în principal pentru că simpla lansare a unui asemenea studiu ar face ‑ teoretic ‑ posibilă ideea vindecării de homosexualitate, idee care în multe țări comportă conotații social‑ politice. Există însă studii, dar, mai mult, chiar cei ce au scăpat de homosexualitate ‑ foştii homosexuali sau ex‑gay ‑ sunt o dovadă vie că homosexualitatea nu este înnăscută şi că se poate scăpa de ea. Puteți citi povestea lor la secțiunea Mărturii. De ce te‑ai schimba? Bogdan Mateciuc De ce te‑ai schimba? Ce anume te‑ar putea motiva să acționezi împotriva impulsului ʺnaturalʺ, apucând‑o pe drum care implică decizii fundamentale, ambiție, căderi şi ridicări? Homosexualitatea nu răspunde nevoilor mele sufleteşti Principalul motiv pentru care ai vrea să te schimbi este acela că homosexualitatea nu corespunde nevoii tale intrinseci de relaționare cu bărbații şi de identitate masculină. Homosexualitatea este o foame care nu poate fi astâmpărată. Mereu vrei ceva mai mult. Unii sceptici presupun că numai presiunea socială sau intoleranta religioasă sunt cele care te‑ar motiva să încerci să‑ti schimbi sentimentele sexuale. Nu este adevărat. De fapt, în zilele noastre, există şi o anumită presiune în sensul că NU ar trebui să încerci să te schimbi ‑ multe persoane din anturajul tău şi de pe internet te învață cum să adopți o identitate homo (ʺcoming outʺ); te învață să fii ʺout and proudʺ. Astăzi, cei care doresc să se schimbe resimt o anumită frustrare anume pentru că nu ştiu unde să găsească www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 275 ajutor. Mulți psihologi, dar şi prieteni şi vedete, sunt oricând gata să‑ti submineze eforturile de schimbare, încercând să te facă să renunți. Adevărul este că dacă homosexualitatea ar fi răspuns nevoilor tale intime de afirmare şi acceptare masculină, dacă ar fi răspuns căutării după un ʺtatăʺ, dacă te‑ar fi ajutat să depăşeşti supra‑identificarea ta cu femeile şi să fii mulțumit emoțional, atunci nici nu te‑ai fi gândit să te schimbi. În schimb, în loc de mulțumire personală, homosexualitatea îți lasă un sentiment de pustiu interior, tu dorind astfel să găseşti ceva mai ʺadevăratʺ. Se întâmplă aceasta pentru că nevoia nu este după relații sexuale cu un bărbat şi nici după povesti de iubire cu el. Problema este faptul că un băiat are nevoie de afirmare şi recunoaştere masculină, are nevoie să se simtă ca parte integrantă din grupul băieților; are nevoie să fie apreciat şi susținut de tatăl său. Mulți homosexuali mărturisesc că au întreținut relații sexuale cu un al bărbat doar pentru că voiau să fie strânşi în brațe. Sexul nu a fost altceva decât prețul plătit pentru câteva momente de tandrețe artificială. Pentru tine, care vrei să te schimbi, homosexualitatea poate fi comparată cu a bea apă sărată pentru a‑ti potoli setea. Cu cât bei mai mult, cu atât vrei mai mult. Desigur, pe moment e plăcut. Dar după aceea, te simți şi mai singur, şi mai izolat, şi mai neiubit. Cu ajutorul pornografiei ai devenit obsedat de sex ‑ în comunitatea homo asemenea materiale se găsesc din abundentă. Este greu să‑ti vii în fire, să te întorci la sinele tău cel adevărat, atât timp cât mantra pe care o tot auzi e ʺE aşa de plăcut... altceva nu mai contează.ʺ Trăieşti în disonanță cu valorile, credința şi scopurile tale în viață. Cauți acceptare şi iubire din partea celorlalți bărbați, dar se pare că foarte mulți homosexuali idolatrizează tinerețea şi perfecțiunea fizică, astfel încât tu te simți respins pentru că nu corespunzi standardului sau nu eşti cel mai atrăgător sau cel mai tânăr de la o petrecere. Totuşi, unii caută în continuare, parțial pentru că nu ştiu unde să caute în altă parte, parțial pentru că au întâlnit şi homosexuali decenți şi serioşi. Există momente care îi fac să nu respingă homosexualitatea dintr‑o dată, sperând şi crezând că poate viitorul băiat, următoarea întâlnire, îi va ajuta să se găsească pe sine. Homosexualitatea vine în conflict cu valorile şi credința ta Al doilea mare motiv pentru care ai vrea să te schimbi este acela că stilul de viață homo vine în conflict cu valorile tale personale. Persoanele fără nici o credință religioasă resping mult mai repede importanta credinței personale, afirmând că neacceptarea din partea Bisericii este cea care îl retine pe om să se avânte cu totul pe drumul homosexualității. Totuşi, valorile şi credințele personale nu pot fi negate aşa de uşor. Indiferent de cât de mult a aprofundat un om domeniul credinței până acum, credința acționează ca un reper în viața noastră, chiar dacă nu întotdeauna conştientizăm aceasta. Nu putem da la o parte tot ce am crezut până acum despre noțiuni ca bine şi rău, Dumnezeu şi scop în viață. Aceste lucruri fac parte din viața noastră, din identitatea www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 276 noastră şi dau un sens lumii în care trăim. Mulți au constatat că aceste lucruri nu pot fi şterse cu buretele, la fel cum nici dorințele homosexuale nu pot fi anulate peste noapte. Unii homosexuali cu preocupări spirituale încearcă să pună de acord religia cu comportamentul homosexual. Cu oarecare eforturi, reuşesc să reinterpreteze pasajele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Cu toate acestea, ei ştiu şi simt că se mint pe ei înşişi ‑ îşi fură singuri căciula. Ceva din interior le şopteşte că, cu toate acestea, homosexualitatea nu este un lucru plăcut pentru Dumnezeu. Menirea omului este alta. Vrei să ai o familie Al treilea mare motiv al schimbării este dorința ta de a avea o familie. Un univers al tău, familia ta, familia întemeiată şi formată de tine, copiii tăi, nepoții tăi. Al treilea factor pentru motivarea dorinței de schimbare este dorința de a avea o familie a ta sau, dacă eşti deja căsătorit(ă), de a păstra această familie. Vrei să fii soțul pe care îl merită soția ta, vrei să fii tatăl de care au nevoie copiii tăi. Vrei să le oferi copiilor tăi un model de echilibru, maturitate şi decență, alături de acea iubire de tată de care au nevoie ei. De ce să te schimbi? Atunci când cercetătorul dr. Robert Spitzer a pus această întrebare unui număr de 200 de bărbați şi femei care declarau că s‑au schimbat, primul răspuns a fost acela că, pentru ei, stilul de viață homosexual nu fusese satisfăcător din punct de vedere emoțional (81% dintre respondenți), urmat cu 79% de către cei care au afirmat că acesta venea în conflict cu credința lor. Optzeci şi cinci la sută au declarat că acel stil de viață constituia un obstacol în calea dorinței lor de a se căsători sau de a rămâne căsătorit. Aceste răspunsuri corespund răspunsurilor date de majoritatea celor care doresc să se schimbe. Când un site de Internet a lansat o întrebare similară, cele mai frecvente răspunsuri date de cei care doreau să se schimbe au fost: 1. Simt că viața de homosexual este un lucru rău şi contravine credinței mele sau valorilor mele morale (10 răspunsuri) 2. Nu am nici o mulțumire sufletească trăind astfel; nu corespunde nevoilor mele interioare (8 răspunsuri) 3. As vrea să mă căsătoresc şi să am copii într‑o bună zi (8 răspunsuri) sau Nu vreau să‑ mi pierd familia pe care o am acum (5 răspunsuri). 4. Pentru mine, homosexualitatea înseamnă dependentă sau obsesie (5 răspunsuri) 5. Nu‑mi pot găsi un partener pe placul meu şi nici nu cred că există în lumea homo (5 răspunsuri) 6. Îmi este teamă de boli şi de un deces prematur (5 răspunsuri). Alte şaptesprezece răspunsuri au venit din parte a unu sau doi oameni. Numai doi au răspuns că doresc să se schimbe pentru că societatea nu‑i acceptă aşa cum sunt şi pentru că doresc să se integreze social. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 277 A căuta o relație care să te mulțumească emoțional, să încerci să trăieşti în conformitate cu sistemul tău intrinsec de valori, să încerci să faci ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la tine, să‑ți doreşti o familie şi copii sau să nu vrei s‑o pierzi pe cea pe care o ai acum ‑ aceste lucruri reprezintă motive pentru a te schimba. La sfârşitul drumului te aşteaptă o recompensă care face ca tot efortul să fi meritat. Marea minciună: ʺNici o dovadă a schimbăriiʺ Bogdan Mateciuc Acum câteva luni (în vara anului 2009), unele publicații din România preluau o ştire difuzată pe canalele internaționale, legată de posibilitatea trecerii unei persoane de la homosexualitate la heterosexualitate. Se afirma, printre altele, că Asociația Americană de Psihiatrie a comunicat oficial că ʺnu există nici o dovadă ştiințifică publicată, care să susțină eficacitatea ʹterapiei reparatoriiʹ ca tratament pentru schimbarea orientării sexuale a cuivaʺ. Aceasta este una dintre cele mai mari minciuni repetată la nesfârşit de unele asociații din domeniul sănătății mintale, în încercarea de a nega realitatea că unii homosexuali se pot schimba. Am compilat materialul de mai jos pentru a arăta, în contradicție cu ce spun unele asociații înregimentate politic, ce afirmă studiile ştiințifice publicate la zi. Asociația Americană de Psihiatrie nu este singura care repetă acest refren. Asociația Americană de Psihologie pretinde că ʺla zi, nu există cercetări ştiințifice adecvate care să arate că terapia menită să schimbe orientarea sexuală (numită uneori terapie reparatorie sau de conversie) ar fi sigură sau eficientăʺ. Asociația Americană pentru Consiliere afirmă: ʺNu am găsit nici o dovadă ştiințifică publicată în reviste de psihologie verificate care să arate că terapia de conversie este eficientă în schimbarea orientării sexuale a cuiva, de la atracții față de acelaşi sex la atracții către sexul opusʺ şi pretinde că ʺnu există suport empiric în acest sens (terapia reparatorie/de conversie)ʺ. Asociația Națională a Asistenților Sociali: ʺNu există date care să demonstreze că terapiile reparatorii sau de conversie sunt eficiente, şi, de fapt, ele pot fi dăunătoare (Davison, 1991; Haldeman, 1994). În plus, U.S. Surgeon General (autoritatea medicală supremă din SUA) declara în 2001, că ʺnu există nici o dovadă ştiințifică valabilă că orientarea sexuală se poate schimba (Haldeman, 1994; APA, 2000).ʺ Iată un consens impresionant. Dar asta e o minciună. De unde ştiu? Sigur, unele declarații se ascund în spatele unor formulări subtile gen ʺdovezi ştiințifice valabileʺ sau ʺcercetări ştiințifice adecvateʺ, singurele dovezi valabile care ar întruni www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 278 criteriile lor ar fi rapoartele care afirmă că eforturile de schimbare sunt întotdeauna ineficiente. De ce ar minți toate aceste asociații? Avem de‑a face cu o teorie a conspirației sau, dintr‑ o altă perspectivă, cu o obsesie a teoriei conspirației? Pentru a înțelege de ce acest consens corect politic printre principalele asociații de specialitate din Statele Unite, ar trebui să înțelegem mai întâi cum se pune problema în contextul social din această țară, unde sensibilitățile sociale față de minoritățile de tot felul sunt exacerbate, iar ʺtoleranțaʺ şi ʺacceptareaʺ fără discernământ sunt ridicate la rang de virtute. Cu toate acestea, există multe dovezi ale acestei mari minciuni. Adevărul incorect politic: peste 23 de studii publicate Voi prezenta mai jos 23 de studii empirice şi studii de caz publicate în ultimii 40 de ani. Laolaltă, ele arată că 1.202 de persoane cu orientare homosexuală dintre cele 3.036 din cele 23 de studii (40!) au înregistrat un anumit grad de schimbare către heterosexualitate. Jones & Yarhouse, Book: Ex‑Gays? A Longitudinal Study, InterVarsity Press, 2007 Au înregistrat o anumită schimbare heterosexuală: 33 din 73 Shidlo & Schroeder, Professional Psychology: Research and Practice, 2002 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 14 din 202 Nicolosi, Byrd & Potts, Psychological Reports, 1997 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 573 din 882 Berger, American Journal of Psychotherapy, 1994 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 1 din 1 MacIntosh, Journal of the American Psychoanalytic Association, 1994 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 276 din 1,215 Golwyn & Sevlie, Journal of Clinical Psychiatry, 1993 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 1 din 1 Schechter, International Forum of Psychoanalysis, 1992 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 1 din 1 Van den Aardweg, Book: On the Origins and Treatment of Homosexuality, 1986 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 37 din 101 Schwartz & Masters, American Journal of Psychiatry, 1984 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 35 din 54 Pattison & Pattison, American Journal of Psychiatry, 1980 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 11 din 11 Birk, Book: Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal, 1980 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 18 din 29 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 279 Masters & Johnson, Book: Homosexuality in Perspective, 1979 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 29 din 67 Socaridies, Book: Homosexuality, 1978 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 20 din 45 Callahan, Book: Counseling Methods, 1976 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 1 din 1 Freeman & Meyer, Behavior Therapy, 1975 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 9 din 11 Canton‑Dutari, Archives of Sexual Behavior, 1974 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 44 din 54 Birk, Journal of Sex and Marital Therapy, 1974 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 14 din 66 Liss & Weiner, American Journal of Psychotherapy, 1973 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 1 din 1 Barlow & Agras, Journal of Applied Behavior Analysis, 1973 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 2 din 2 Pittman & DeYoung, International Journal of Group Psychotherapy, 1971 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 3 din 6 Truax & Tourney. Diseases of the Nervous System, 1971 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 20 din 30 Hatterer, Book: Changing Homosexuality in the Male, 1970 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 49 din 143 McConaghy, British Journal of Psychiatry, 1970 Au înregistrat cel puțin o anumită schimbare heterosexuală: 10 din 40 ‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑ Referințele mele pentru aceste studii sunt: 1) ʺHomosexuality: The Use of Scientific Research in the Church’s Moral Debate,ʺ de psihologii Dr. Stanton L. Jones şi Dr. Mark A. Yarhouse. InterVarsity Press, 2000. 2) New Direction Ministries of Canada: Proiectul Homosexualitatea şi posibilitatea schimbării, 3) http://www.narth.com/docs/published.html, 4) ʺEx‑Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation,ʺ de Dr. Stanton L. Jones şi Dr. Mark A. Yarhouse. InterVarsity Press, 2007. Vezi http://www.narth.com/docs/rekersrev.html 5) ʺChanging Sexual Orientation: A Consumersʹ Report,ʺ http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2002‑01066‑003 ‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑‑ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 280 Nu sunt aceste 23 de studii şi studii de caz publicate în ultimii 40 de ani suficiente pentru a demonstra minciuna asociațiilor înregimentate politic? Dacă nu, iată şi alte aspecte: ‑‑ Dr. George A. Rekers, profesor emerit de neuropsihiatrie şi ştiințe comportamentale la Facultatea de Medicină din cadrul University of South Carolina, a catalogat lucrarea lui Jones şi Yarhouse ‑ ʺEx‑Gays? A Longitudinal Studyʺ ‑ drept ʺevident cel mai bun studiu ştiințific la zi asupra schimbării orientării homosexuale…ʺ El a spus: ʺAnaliza mea academică a condus la concluzia că această analiză constituie cel mai riguros şi bine conceput studiu empiric la zi asupra acestor aspecte. Acest studiu întruneşte cele mai înalte standarde de cercetare stabilite de Asociația Americană de Psihologie în sensul ca indivizii să fie evaluați, urmăriți şi raportați periodic în mod corect, pe baza unei structuri de cercetare longitudinală şi prospectivă.ʺ Vezi http://www.narth.com/docs/rekersrev.html ‑‑ Studiu lui Shidlo şi Schroeder a descoperit, în mod accidental, 14 cazuri de tranziție de succes către heterosexualitate (din 202 subiecți) în ciuda faptului că aceşti doi psihologi homosexuali îşi propuseseră să arate că terapiile de conversie sexuală sunt periculoase! Pentru a recruta subiecți pentru studiu, au publicat anunțuri în reviste pentru homosexuali, cu titlul ʺAjutați‑ne să demonstrăm răul produs de terapiile homofobeʺ. Titlul inițial al studiului era ʺTerapiile homofobe: O dovadă a răuluiʺ. Vezi http://www.drthrockmorton.com/article.asp?id=201 Mai mult: ‑‑ Dr. Robert L. Spitzer de la Columbia University a intervievat 200 de subiecți care fuseseră predominant sau exclusiv homosexuali şi care afirmau că au înregistrat o schimbare a orientării sexuale. Pe baza răspunsurilor lor la 114 întrebări cu răspuns fix, el a concluzionat că 60% dobândiseră ʺo bună funcționare heterosexualăʺ (ceea ce presupunea gânduri homosexuale lipsă sau rare) şi 19% obținuseră o schimbare ʺcompletăʺ (fără gânduri, fantezii sau dorințe homosexuale constante). Studiul a fost publicat în Archives of Sexual Behavior, octombrie 2003. Vezi http://www.narth.com/docs/evidencefound.html ‑‑ Dr. Warren Throckmorton a analizat 11 studii şi a publicat un articol intitulat ʺConstatări empirice şi clinice inițiale privind procesul de schimbare pentru foştii homosexualiʺ. În articol, Throckmorton declară: ʺAnaliza mea asupra literaturii contrazice politica principalelor asociații din domeniul sănătății mintale, în sensul că sugerează că orientarea sexuală, despre care se credea cândva că este o trăsătură sexuală fixă, este de fapt flexibilă la mulți oameni şi se poate schimba ca urmare a terapiei pentru unii, al consilierii religioase pentru alții şi spontan pentru alte persoaneʺ. Publicat în numărul din iunie 2002 al Professional Psychology: Research and Practice. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 281 ‑‑ Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității a discutat cu 206 terapeuți şi consilieri care au lucrat cu persoane care doreau să‑şi schimbe orientarea homosexuală. Laolaltă, aceşti 206 specialişti lucraseră cu un total de cel puțin 9.702 clienți homosexuali care doreau o reorientare sexuală. Peste 40% dintre terapeuți au declarat că majoritatea (61% sau mai mult) clienților lor adoptaseră fie ʺo orientare predominant heterosexuală (nu doar comportament)ʺ sau ʺînregistraseră o scădere semnificativă a gândurilor, sentimentelor şi comportamentelor homosexuale nedoriteʺ sau ambele. Cu o medie de 47 de clienți per terapeut, aceasta reprezintă peste 2.350 de clienți care au înregistrat o importantă conversie homosexualitate‑heterosexualitate, potrivit terapeuților care au lucrat cu ei. Publicat în revista de specialitate Psychological Reports din april 1997. Vezi http://www.narth.com/docs/published.html Singura concluzie rezonabilă este aceea că există substanțiale dovezi empirice că unii homosexuali au avut parte cel puțin de o anumită schimbare a orientării sexuale. Orice ar spune unii, fie ei asociații oficiale de specialitate, ideea că nu există dovezi empirice ale schimbării este o mare minciună. Este posibilă schimbarea? Este posibilă schimbarea? Absolut! Afirmăm aceasta pe baza mărturiilor personale ale celor care au înregistrat o schimbare profundă a identității, comportamentului, intereselor şi dorințelor lor sexuale ‑ schimbare care le‑a adus linişte şi satisfacție. (Vezi: Mărturii) Pentru aceşti oameni homosexualitatea venea în conflict cu valorile lor, cu țelurile în viață, cu sentimentul intrinsec al adevăratului lor ʺeuʺ. Au căutat schimbarea şi au constatat că înfruntând şi abordând traumele, temerile şi alte probleme emoționale, dorințele lor homosexuale au început să se diminueze şi apoi să dispară, în timp ce au apărut şi dezvoltat sentimente heterosexuale. Într‑adevăr, acest drum a fost dificil şi teribil, însă destinația le‑a adus o linişte şi o bucurie incomensurabile. De fapt, dacă există un punct comun în mărturiile celor care s‑au schimbat, acesta este afirmația lor că viața lor este mai bună acum. Ce înțelegem prin schimbare Unii sceptici presupun în mod eronat că prin schimbare înțelegem (sau ar trebui să înțelegem) o schimbare de 180 de grade de la 100% homosexual la 100% heterosexual în toate comportamentele, interesele, atracțiile şi gândurile, odată pentru totdeauna. O schimbare mai mică, încearcă să arate cei sceptici, nu este o schimbare reală. Unii caută dovezi pentru schimbări de ʺnumaiʺ 170 de grade sau de ʺnumaiʺ 100 de grade şi strigă ʺeroare!ʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 282 Adevărul este că orice schimbare către o pace, satisfacție şi împlinire mai mare, şi către mai putină ruşine şi depresie, este o schimbare care merită. Pentru majoritatea celor care urmăresc schimbarea, nu heterosexualitatea este scopul final, ci fericirea. Pentru ei, fericirea nu este legată numai de sexualitate, ci de trăirea unei vieți în conformitate cu valorile, credința şi scopurile în viață. Astfel, spre deosebire de cei care afirmă că orice schimbare mai mică de 180 de grade nu este ʺschimbareʺ, bărbații şi femeile care doresc schimbarea se mulțumesc deseori cu schimbări mult mai subtile. A fi liberi de impulsurile dorințelor sexuale, a avea o familie fericită, a avea copii şi a trăi o viață conformă cu credința lor ‑ mulți nici nu cer mai mult. Dovada schimbării Dovezile că schimbarea este posibilă sunt foarte multe. Mărturiile personale abundă pe Internet, la conferințe şi în literatura de specialitate. În cei peste 50 de ani de cercetare şi 48 de studii pe care le vom prezenta aici, există date şi rapoarte publicate care documentează lejer peste 3.000 de cazuri de schimbare de la atracții, identitate şi comportament homosexual la heterosexual. · Proiectul ʺHomosexualitatea şi posibilitatea schimbăriiʺ New Direction Ministries din Toronto, Canada, a colectat şi analizat 31 de studii clinice, studii de caz individuale şi sondaje privind homosexualitatea şi posibilitatea schimbării, publicate în cărți sau reviste de specialitate între 1952 şi 2003. Editorii au căutat schimbări raportate şi dovezi ale schimbării comportamentului, atracțiilor, fanteziilor şi identificării de sine ale subiecților acestor studii. Pe pagina lor de web, ei prezintă rezultatele colective a 28 de studii şi le discută separat pe celelalte trei. La nivel colectiv, cele 28 de studii prezintă informații privind 2.252 de subiecți. Realizatorii proiectului ʺHomosexualitatea şi posibilitatea schimbăriiʺ au selectat pentru analiză numai acei subiecți pentru care existau suficiente date în rapoartele publicate, pentru a le putea aloca scorurile Kinsey pentru orientare sexuală de la 0 (exclusiv heterosexual) la 6 (exclusiv homosexual). Au eliminat din calcul acei subiecți ale căror scoruri ʺînainteʺ erau mai mici de 5 (5 fiind ʺpredominant homosexualʺ) sau pentru care nu existau suficiente informații pentru a le putea aloca un scor. Cercetătorii au constatat, chiar folosind această analiză conservatoare ʺînainteʺ şi ʺdupăʺ, că studiile publicate indică cel puțin: · 45 cazuri de persoane care erau exclusiv sau predominant homosexuali (6 sau 5 pe scara Kinsey) şi care au beneficiat de o tranziție completă a orientării sexuale (la 0 pe scara Kinsey). 283 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc · 287 cazuri de persoane care erau exclusiv sau predominant homosexuali (6 sau 5 pe scara Kinsey) şi care au beneficiat de o tranziție parțială a orientării sexuale (la 1 sau 2 pe scara Kinsey). 86 cazuri de persoane care erau exclusiv sau predominant homosexuali şi care au beneficiat de o tranziție către relații heterosexuale satisfăcătoare. (La acest al treilea grup s‑a analizat schimbarea comportamentului exterior şi satisfacția declarată, iar nu nivelurile de atracție.) · Avem astfel cel puțin 418 cazuri în literatura de specialitate privind schimbarea către o orientare heterosexuală, potrivit criteriilor folosite de proiectul ʺPosibilitatea schimbării.ʺ Totuşi, studiile în sine raportau de fapt cel puțin 563 de subiecți care au beneficiat de diferite grade de schimbare către heterosexualitate. (Cifra mai mică se datorează criteriilor uniforme aplicate de analiştii din proiect pentru însumarea a peste 50 de ani de studii publicate, excluzând rapoartele care nu corespundeau criteriilor lor de analiză.) Unii pot argumenta că multe dintre aceste studii sunt vechi şi în consecință depăşite. Vechi şi depăşit nu sunt sinonime. Cercetarea nu se învecheşte odată cu timpul, ca pâinea. Cercetările mai vechi pot fi confirmate, extinse, reinterpretate sau contrazise de cercetările mai noi, mai bine concepute sau mai ample. Doar vechimea nu invalidează un studiu. Este demn de remarcat că aceste 31 de studii, realizate de‑a lungul a peste 50 de ani, prezintă cel puțin o dovadă a schimbării orientării sexuale. Sursa: New Direction Ministries, proiectul ʺHomosexuality and the Possibility of Change,ʺ Toronto, Canada. [16] http://www.newdirection.ca/a_change.htm şi http://www.newdirection.ca/research/index.html Nr. celor care au Nr. calculat pt. Nr. de înregistrat o proiectul subiecț schimbare către H&PS ca i heterosexualitat schimbare de e la K6/5 la K0/1 An Nume Publicat 1952 Poe, John Psychoanalytic Review S. Hadfield, British Medical Journal J.A. 1 1 1 1958 9 6 6 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 284 1959 Ellis, Albert Bieber, et al Journal of Clinical Psychology Carte: ʺHomosexuality: A Psychoanalytic Studyʺ 1 1 1 1962 106 29‑43 14 Carte: ʺSexual Inversion: Mayerson 1965 The Multiple Roots of & Lief Homosexualityʺ Journal of Consulting Psychology International Journal of Group Psychology Archives of General Psychiatry Carte: The Practice of Behavior Therapy Psychoanalytic Review Carte: Changing Homosexuality in the Male American Journal of Psychotherapy 19 9 6 1966 Mintz 10 3 3 1966 Hadden 32 12 12 1967 Kaye ? ? ‑‑ 1969 Wolpe 1 1 1 1969 Wallace 1 1 1 1970 Hatterer 143 49‑67 12 1973 Liss & Weiner 1 1 1 Journal of Behavioral 1973 McCrady Therapy and Experimental Psychiatry Barlow Journal of Applied and Agras Behavior Analysis Canton‑ Dutari Archives of Sexual Behavior 1 ? ‑‑ 1973 2 2 1 1974 54 44‑49 15 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 285 1975 Freeman Behavior Therapy and Meyer Carte: Counseling Methods 11 9 4 1976 Callahan 1 1 1 1978 Socarides Carte: Homosexuality Masters & Carte: Homosexuality in Johnson Perspective Pattison & American Journal of Pattison Psychiatry Carte: Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal Carte: On the Origins and Treatment of Homosexuality International Forum of Psychoanalysis 45 20 20 1979 67 29 12 1980 11 11 5 1980 Birk 29 18 18 Van den 1986 Aardweg 101 37 5 1992 Shechter 1 1 1 1993 Golwyn & Journal of Clinical Sevlie Psychiatry American Journal of Psychotherapy 1 1 1 1994 Berger 1 1 1 Journal of the American 1994 MacIntosh Psychoanalytic Association Journal of Psychology and Theology Journal of Psychology and Christianity 1215 276 276 1999 Schaeffer 140 ? ‑‑ 2000 Schaeffer 248 ? ‑‑ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 286 Total · 2252 563 (25%) 418 (19%) Analiza NARTH privind clienții terapiei reparatorii Pe lângă cele 28 de studii analizate mai sus, proiectul ʺHomosexualitatea şi posibilitatea schimbăriiʺ abordează şi alte trei studii. Primul, realizat de Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității (National Association for Research and Therapy of Homosexuality ‑ NARTH) în 1997, este un studiu pe 882 de persoane care au parcurs o terapie reparativă sau alte programe, într‑un efort de schimbare a orientării sexuale. Studiul anonim a arătat că, înainte de consiliere sau terapie, 581 de bărbați şi femei din 882, sau 66%, se considerau exclusiv sau aproape exclusiv homosexuali (Kinsey 6 sau 5). Alți 188 (21%) se considerau mai homosexuali decât heterosexuali (Kinsey 4) înainte de tratament. După tratament, numai 111 (13%) se considerau exclusiv sau aproape exclusiv homosexuali (Kinsey 6 sau 5). Aceasta înseamnă 470 mai puține persoane care s‑au plasat în această categorie după tratament. Şi de fapt, 282 de persoane (32%) s‑au caracterizat ca exclusiv sau aproape exclusiv heterosexuali după tratament (Kinsey 0 sau 1). Cei analizați au raportat scăderi semnificative ale frecventei şi intensității gândurilor homosexuale ‑ de la 63% indicând ʺfoarte desʺ înainte de tratament la 3% după tratament. Datele privind comportamentul sexual cu un partener au fost similare: 30% aveau relații homosexuale ʺfoarte desʺ înainte de tratament, şi numai 1% după tratament. · Studiul NARTH cu terapeuții Al doilea studiu a fost realizat tot de către NARTH în 1997, asupra a 206 de terapeuți şi psihologi care lucrează cu persoane care doresc schimbarea orientării homosexuale. La nivel colectiv, aceşti 206 specialişti lucraseră cu un total de cel puțin 9.702 de clienți homosexuali. Peste 40% dintre terapeuți au declarat că majoritatea (61% sau mai mulți) dintre clienții lor fie ʺadoptaseră o orientare majoritar heterosexuală (nu doar un comportament)ʺ sau ʺau avut parte de o scădere semnificativă a gândurilor, sentimentelor şi comportamentelor homosexuale nedoriteʺ sau ambele. Cu o medie de 47 de clienți per terapeut, aceasta reprezintă peste 2.350 de clienți care au avut parte de o schimbare semnificativă de la homosexual la heterosexual, potrivit terapeuților care au lucrat cu ei. · Studiu Spitzer www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 287 Ultimul dintre cele 31 de studii incluse în proiectul ʺHomosexualitatea şi posibilitatea schimbăriiʺ a fost realizat de un psihiatru de la Columbia University, dr. Robert L. Spitzer, care a studiat ʺevoluția persoanelor care afirmă că au înregistrat o schimbare de la atracții homosexuale la atracții heterosexuale, schimbare care a durat cel puțin cinci ani.ʺ (Acest studiu a fost publicat în Archives of Sexual Behavior în octombrie 2003.) El a localizat şi intervievat 143 de bărbați şi 57 de femei care avuseseră atracții predominant homosexuale timp de mai mulți ani (definite ca minim 60 pe o scară de 100 de puncte ale atracției sexuale, unde 0 înseamnă exclusiv heterosexual iar 100 exclusiv homosexual), şi care, după terapie, au înregistrat o schimbare heterosexuală de cel puțin 10 puncte care a durat cel puțin 5 ani. Spitzer a constatat că nivelul mediu al atracției homosexuale raportat de cei 200 de intervievați scăzuse de la 90 (pe scara de 100 de puncte) în decursul a 12 luni înainte de începerea terapiei, la 19 în cele 12 luni anterioare interviului. De asemenea: · 37 (19%) dintre respondenți au raportat o schimbare ʺcompletă,ʺ fără gânduri, fantezii sau dorințe homosexuale. 119 (60%) au întrunit criteriile lui Spitzer pentru o ʺbună funcționare heterosexualăʺ (ceea ce a inclus zero sau foarte puține gânduri homosexuale în timpul relațiilor heterosexuale). · · Alte studii În cartea lor ʺHomosexuality: The Use of Scientific Research in the Churchʹs Moral Debateʺ (Homosexualitatea: folosirea cercetării ştiințifice în dezbaterile morale ale Bisericii), psihologii Stanton Jones şi Mark Yarhouse prezintă date din 30 de studii de cercetare realizate între 1954 şi 1994. Dintre acestea, 13 sunt deja incluse în proiectul ʺHomosexualitatea şi posibilitatea schimbării,ʺ dar 17 nu sunt. Aceste 17 studii suplimentare, realizate în general în anii 1960 şi 1970, prezintă date despre 327 de subiecți. Dintre aceştia, 108 bărbați şi femei înregistraseră o schimbare de succes de la atracții şi/sau comportamente homosexuale la atracții şi/sau comportamente heterosexuale. Sursa: Jones, Stanton L. şi Yarhouse, Mark A., Homosexuality: The Use of Scientific Research in the Churchʹs Moral Debate, InterVarsity Press, 2000, pag. 123, 131 Nr. de subiec ți An Nume, unde e publicat Nr. celor care au înregistrat cel puțin o schimbare heterosexuală www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 288 1954 Eliasberg, Group Psychotherapy Hadden, American Journal of Psychiatry Beukenkamp, Archives of General Psychiatry Finney, Journal of the Society of Therapists Litman, International Journal of Group Psychotherapy Munzer, Topical Problems of Psychotherapy Stone, Schengber & Seifried, International Journal of Group Psychotherapy MacCulloch & Feldman, British Medical Journal Singer & Fischer, International Journal of Group Psychotherapy Johnsgard & Schumacher, Psychotherapy: Theory, Research and Practice McConaghy, British Journal of Psychiatry Truax, Moeller and Tourney, Journal of the Iowa Medical Society Pittman & DeYoung, International Journal of Group Psychotherapy 6 3 1958 3 1 1960 1 1 1960 3 2 1961 1 În lucru 1965 18 5 1966 1 În lucru 1967 35 10 1967 8 4 1970 5 0 1970 40 10 1970 20 În lucru 1971 6 3 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 289 1971 Truax & Tourney, Diseases of the Nervous System Covi, Psychotherapy and Psychosomatics Birk, Journal of Sex and Marital Therapy Schwartz & Masters, American Journal of Psychiatry Total 30 20 1972 30 În lucru 1974 66 14 1984 54 35 327 108 (33%) Una dintre cele mai recente publicații asupra subiectului a apărut în numărul din iunie 2002 al Professional Psychology: Research and Practice publicată de Asociația Americană de Psihologie. Un articol semnat de dr. Warren Throckmorton, ʺConstatări empirice şi clinice inițiale privind procesul de schimbare pentru foştii homosexuali,ʺ analizează 11 studii şi conchide: ʺAnaliza literaturii în domeniu contrazice politica unor asociații de sănătate mintală, sugerând că orientarea sexuală, despre care se credea cândva că este de neschimbat, este de fapt flexibilă pentru mulți oameni, se poate schimba ca urmare a terapiei, pentru unii, urmare a convertirii religioase pentru alții şi chiar spontan pentru alții.ʺ Clar, a pretinde că ʺnu există dovezi ale schimbării de succes ale orientării sexualeʺ înseamnă ori a fi neinformat, ori a fi blocat pe o poziție de negare. Nimic nu discreditează terapia reparativă. Ea pur şi simplu a început să fie obstrucționată [în SUA, nr. red.] începând din 1973, când Asociația Americană de Psihiatrie a decis să elimine homosexualitatea din enciclopedia ei de tulburări mintale. Această decizie nu a avut nimic de‑a face cu cercetarea ştiințifică. A fost o măsură luată conform cu politica vremii. Beneficiile căutării schimbării Criticilor le place să pretindă că a încerca să schimbi orientarea sexuală a unei persoane ar prezenta un risc de depresie şi chiar suicid. Desigur, există persoane care au urmărit o schimbare din motive greşit sau în moduri eronate, sporindu‑şi astfel conflictul şi lupta interioară în loc să le reducă. Acestea sunt cazuri nefericite, însă ce dovedesc ele? Doar că o anumită terapie sau consiliere nu a putut ajuta sau nu a fost corespunzătoare pentru cele persoane în acel moment. Nu există nici o dovadă că acestea nu pot ajuta pe altcineva. Mai ales atunci când există dovezi semnificative privind rezultatele produse la alții. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 290 · Dr. Robert Spitzer nu a găsit nici o dovadă de reacții negative la cei 200 de indivizi pe care i‑a analizat, urmare a terapiei reparatorii. El a declarat: ʺDin contră, ei au declarat că i‑a ajutat în multe moduri, dincolo de schimbarea orientării sexuale în sine.ʺ Studiul NARTH pe 882 de bărbați şi femei care au dorit schimbarea arată că terapia a fost benefică pentru sănătatea lor mintală şi că i‑a ajutat să‑şi reducă atracțiile homosexuale. Marea majoritate au apreciat experiența ca pozitivă în multe aspecte, inclusiv acceptarea de sine, încrederea în sexul opus, respectul de sine, stabilitate emoțională şi depresie. Numai 7% dintre respondenți au declarat că se simt mai rău decât înainte de terapie, la trei sau mai mult dintre cei 17 parametri ai bunăstării psihologice. · Jason scrie: ʺAcest drum a fost cel mai greu lucru pe care l‑am realizat, însă a meritat. Astăzi sunt un alt om ‑ mai puternic, mai sănătos, mai iubitor, mai încrezător, mai matur. Sunt un tată mai bun, un soț mai bun, un prieten mai bun şi un creştin mai bun. N‑as da pe nimic în lume pacea, formarea şi vindecarea de care am parte.ʺ Jerry scrie: ʺAm ajuns la un punct în viața mea unde homosexualitatea nu mai este o luptă. A trebuit să depăşesc multe bariere ‑ psihologice, spirituale şi emoționale ‑ pentru a putea ajunge să‑mi controlez tentațiile. Mă simt împlinit. Nu mai vreau homosexualitate în viața mea. Nu mai am nevoie de ea. Astăzi mă identific cu ceilalți bărbați heterosexuali ca tovarăşi ai mei, frații mei şi egalii mei. Sunt îndrăgostit de soția mea. Îmi place să fiu soț şi tată.ʺ Cei care vor să creadă, cei a căror inimă este deschisă pentru adevăr, aceia vor ştii că aceste experiențe sunt adevărate şi că pentru ei schimbarea a funcționat. Sursa: www.peoplecanchange.com Ce se întâmplă dacă nu mă schimb? Dr. Joseph Nicolosi De‑a lungul timpului au venit mulți oameni la mine la birou pentru a‑mi solicita ajutorul în schimbarea orientării sexuale. Homosexualitatea nu se potrivea cu viziunea lor de viață. Nu li se părea normală. Pentru astfel de oameni, este evident că o relație homosexuală nu corespunde sinelui lor şi nici alcătuirii lor fizice şi emoționale ‑ pentru relații cu sexul opus. Terapia pentru reorientare este însă un proces lung şi dificil, şi fără garanții ale succesului. Ce se întâmplă dacă un om nu se schimbă? Se alege cu ceva în urma acestei încercări? Lumea este deseori surprinsă să audă că în terapia pentru schimbare se vorbeşte destul de rar despre sex. De fapt, este o greşeală pentru orice psihoterapie să se concentreze pe un singur aspect. Clienții vin cu o problemă de care vor să scape ‑ tulburări legate de www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 291 alimentație, obsesii pentru jocurile de noroc sau atracții nedorite față de acelaşi sex ‑ însă o terapie corectă se adresează întregii persoane. Întotdeauna le spun clienților mei, la prima şedință, ʺregula nr. unu este nu accepți nimic din ce spun dacă nu ti se pare adevărat pentru tineʺ. Experiența clientului, indiferent care este aceasta, trebuie să prevaleze întotdeauna față de teorii preconcepute. Teoria reorientării sexuale afirmă că originea atracțiilor față de acelaşi sex constă în anumite nevoi emoționale şi de identificare cu acelaşi sex, iar clientul este liber să accepte sau să respingă această premiză. Dacă acest lucru nu i se pare adevărat în cazul lui, poate decide să plece după prima sau a doua şedință. Dacă continuă, terapia îi va oferi un ʺmediu suportʺ, o ocazie în care să‑şi poată explora, retrăi şi asimila traumele din trecut. Începe să se desprindă de vechile mecanisme de auto‑sabotaj. Începe să de dezvolte emoțional, depăşind singurătatea cronică şi izolarea emoțională care l‑au limitat până acum, şi începe să investească emoțional în relații autentice. Prin relația cu terapeutul, clientul descoperă cum este să se deschidă emoțional către un alt bărbat ‑ să‑i dezvăluie acele sentimente adânci de ruşine. Primeşte din partea acestuia acceptare față de propria persoană, față de locul în care se află la acel moment din viață, indiferent dacă se schimbă sau nu. Acest exercițiu este întotdeauna profund terapeutic. Pe lângă îmbunătățirea capacității de a construi prietenii autentice cu bărbații, clientul va descoperi şi relațiile mai sănătoase cu femeile ‑ învățând să nu mai încalce acele granițe dintre bărbați şi femei, dintre eul său masculin şi tabăra feminină. Învață, de asemenea, să se cerceteze cu seriozitatea corespunzătoare ‑ fără acuze inutile şi exagerate ‑ şi, în acest proces, să facă o mai bună distincție între criticile constructive şi distorsiunile izvorâte din ruşine. Aşa cum a spus‑o un client: ʺÎn trecut, mă judecam în cel mai rău mod cu putină şi aveam o părere foarte proastă despre mine. Acum însă, ştiu bine ce vreau şi ce am nevoie ‑ putere în voce şi o comunicare interpersonală mai profundă.ʺ În timp, el îşi dezvoltă convingerea că trebuie să‑i accepte pe cei din viața lui aşa cum sunt, fără a deforma realitatea pentru a‑i face să pară mai buni decât sunt. Apoi, orice suferință sau ură față de părinți sau prieteni se transformă într‑o acceptare benevolă: ʺAşa erau ei.ʺ ʺÎn felul lor, ştiu că părinții mă iubeau.ʺ ʺŞi ceilalți băieți aveau temerile lor.ʺ Aici, bărbatul ajunge să înțeleagă anumite ataşamente pe care şi le‑a format, acum cu o atitudine onestă şi de compasiune, chiar şi față de cei ce l‑au făcut să sufere. Un bărbat mi‑a spus: Noaptea trecută am avut o discuție cu mine însumi despre a da altora. Acum am o empatie mai mare față de ceilalți oameni, pentru că acum îmi pot percepe mai bine sentimentele. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 292 Cred că am terminat‑o cu ascunderea de mine însumi şi vreau ca la final să pot avea relații mai profunde cu oamenii. În loc să se axeze pe schimbarea orientării sexuale, scopul principal al terapiei noastre este de fapt să‑i învețe pe oameni să se relaționeze cu alții de pe o poziție de autenticitate, deschidere şi sinceritate. Această atitudine o numim Poziție Afirmativă ‑ persoana îşi corelează sentimentele cu manifestările exterioare ‑ parafrazând pe Fosha, care defineşte omul sănătos ca fiind persoana care simte şi face în mod activ.* Şi noi credem că ʺa face şi a simțiʺ constituie componenta esențială în tratarea atracțiilor homosexuale: să‑l înveți pe om să trăiască şi să iubească cu adevăratul său eu. Când ajunge să facă aceasta, atracțiile sale homosexuale se vor reduce foarte mult şi în cele din urmă vor dispărea. Pe lângă această dezvoltare în relaționarea cu ceilalți, clientul învață să respingă Poziția de Ruşine care l‑a paralizat până acum. Aşa cum explica un client: ʺSimt în piept greutatea adevărului că timp de 40 de ani mi‑am trăit viața nefăcând nimic; frică de bărbați, frică de femei, frică de viață. Am lăsat această ruşine să mă separe de oameni.ʺ Clientul ar trebui să aibă la finalul terapiei o mai bună înțelegere a cauzei pentru care a avut acele atracții atât de străine pentru firea lui. Dacă doreşte, poate continua să le reducă şi mai mult. Ce se întâmplă însă cu clientul care nu se poate schimba; va fi abandonat într‑o stare incertă ‑ nici heterosexual, dar incapabil să mai aibă relații intime cu bărbații? Adevărul este că clientul nostru nu a avut niciodată relații intime cu bărbații. De aceea a venit la terapeut. A venit şi pentru că crede că adevărata intimitate sexuală cu o persoană de acelaşi sex este de fapt imposibilă: erotismul homosexual pur şi simplu nu corespunde designului său biologic şi emoțional şi nu reflectă cine este el la un nivel mai adânc. Desigur, unii clienți îşi schimbă în tip viziunea de viață. ʺJasonʺ a abandonat recent terapia pentru reorientare, pentru a se implica într‑o relație homosexuală. A ajuns să creadă, contrar percepției inițiale, că homosexualitatea este compatibilă cu credința lui religioasă. Viziunea lui s‑a schimbat atât de mult încât am convenit împreună că avem opinii diferite asupra înțelesului homosexualității şi am întrerupt relația profesională. Mi‑a spus: ʺNu mi‑am schimbat orientarea sexuală, dar pot spune că am învățat să fiu eu însumiʺ. Alți bărbați încep terapia identificându‑se ca homosexuali. Cu ei, stabilim de la început că pe parcursul şedințelor nu vom aborda subiectul schimbării orientării sexuale, ci alte probleme de viață. Lucrăm astfel la capacitatea de relaționare intimă, probleme cu respectul de sine, ruşine interioară, traume din copilărie şi căutarea unei identități. Un terapeut bun întotdeauna îi transmite clientului o acceptare, chiar dacă clientul se hotărăşte în final să adopte un stil de viață homosexual. La fel ca Jason, unii clienți decid să schimbe direcția şi să adopte homosexualitatea ca pe un stil de viață care îi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 293 reprezintă. Unii nu îşi pierd niciodată convingerea că au fost făcuți să fie heterosexuali şi continuă în această direcție. Alții rămân cu o poziție ambivalentă față de schimbare, implicându‑se ocazional în relații homosexuale. Trebuie să le acceptăm alegerea chiar dacă nu suntem de acord cu ea, pentru că acceptăm persoana. * Fosha, Diana, Ph.D. (2000). The Transforming Power of Affect: A Model for Accelerated Change. New York: Basic Books. Sursa: www.narth.org Studiul Spitzer: Dovezi privind eficiența terapiei pentru reorientare sexuală Roy Waller şi Linda Nicolosi Rezultatele unui studiu realizat de Dr. Robert Spitzer au fost publicate în revista Archives of Sexual Behavior, vol. 32, nr. 5 din octombrie 2003, pag. 403‑417. Constatările lui Spitzer contrazic opinia că orientarea homosexuală este înnăscută, că face parte din identitatea persoanei şi că nu se poate schimba niciodată. Studiul a atras atenția în special pentru că autorul, un psihiatru de frunte, este văzut ca un personaj notoriu al activismului homosexual. Spitzer a jucat un rol crucial în 1973, când homosexualitatea a fost scoasă din manualul psihiatric de tulburări mintale ( detalii). Pentru testarea ipotezei că o orientare predominant homosexuală se poate schimba prin terapie, au fost folosiți aproximativ 200 de respondenți de ambele sexe (143 bărbați şi 57 femei) care au raportat schimbări de la homosexualitate la heterosexualitate, cu o durată de cel puțin 5 ani. Studiul s‑a desfăşurat prin interviuri telefonice şi a evaluat anumite aspecte ale atracției homosexuale, folosind anul anterior interviului ca bază de comparație. Pentru a fi acceptați în acest studiu de 16 luni, cei 247 de respondenți inițiali au trebuit să întrunească două criterii. Întâi, să fi avut atracții predominant homosexuale timp de mai mulți ani, inclusiv în anul anterior începerii terapiei (cel puțin 60 pe scara atracției sexuale, cu 0 exclusiv heterosexuali şi 100 exclusiv homosexuali). În al doilea rând, după terapiei ei trebuia să fi avut parte de o schimbare de cel puțin 10 puncte, care să dureze cel puțin 5 ani, către limita scalei atracției heterosexuale. Deşi cazurile de schimbare ʺcompletăʺ a orientării au fost rare, majoritatea participanților au raportat schimbări de la o orientare predominant sau exclusiv homosexuală înainte de terapie la o orientare predominant sau exclusiv heterosexuală în anul anterior, ca urmare a terapiei reparatorii. Aceste rezultate par să contrazică poziția oficială a unor organizații de sănătate mintală din Statele Unite, care pretind că nu există nici o bază ştiințifică pentru a considera www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 294 psihoterapia eficientă în tratarea atracțiilor homosexuale. Totuşi, Spitzer anunță prin acest studiu dovezi ale schimbării la ambele sexe, deşi femeile au anunțat semnificativ mai multe schimbări decât bărbații. Detaliile statistice şi demografice ale respondenților includeau următoarele: · Studiul nu a căutat formarea unui eşantion aleatoriu de subiecți; subiecții aleşi au fost voluntari. Medii de vârstă: 42 pentru bărbați şi 44 pentru femei. Stare civilă la momentul interviului: 76% dintre bărbați şi 47% dintre femei erau căsătoriți. 21% dintre bărbați şi 18% dintre femei erau căsătorite înainte de începerea terapiei. 95% erau albi, 76% aveau studii superioare. 84% locuiau în Statele Unite, restul de 16% locuiau în Europa. 97% erau de credință creştină, 3% erau mozaici, şi 93% dintre toți participanții au declarat că religia este ʺextremʺ sau ʺfoarteʺ importantă în viața lor. 19% dintre participanți erau specialişti în sănătatea mintală sau conducători de asociații ale foştilor homosexuali. 41% au raportat că înainte de terapie erau ʺhomosexuali pe fată.ʺ Peste o treime dintre participanți (bărbați 37%, femei 35%) au raportat că la un moment dat se gândiseră la sinucidere din cauza insatisfacției legate de aceste atracții nedorite. 78% vorbiseră în public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării homosexuale. · · · · · · · Prin intermediul unui interviu telefonic de 45 de minute cu 114 întrebări care necesitau un răspuns de da/nu sau o evaluare pe o scară de la 1 la 10, studiul lui Spitzer s‑a concentrat pe următoarele domenii: atracția sexuală, auto‑identificarea sexuală, severitatea insatisfacției din cauza sentimentelor homosexuale, frecventa activității homosexuale, frecventa doririi unei relații romantice cu o persoană de acelaşi sex, frecventa fanteziilor sau doririi activității homosexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii homosexuale, procentul de episoade de masturbare cu fantezii heterosexuale şi frecventa expunerii la pornografie homosexuală. În plus, participanții au fost solicitați să răspundă la o serie de motive posibile pentru care doresc schimbarea orientării homosexuale, şi de asemenea să‑şi evalueze propria căsnicie. Unele dintre constatările studiului, în particular cu privire la motivațiile pentru schimbare, au inclus: · Majoritatea respondenților (85% bărbați, 70% femei) nu găseau stilul de viață homosexual ca fiind satisfăcător emoțional. 79% dintre participanți au declarat că homosexualitatea contravine credinței lor religioase, 67% dintre bărbați şi 35% 295 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc dintre femei declarând că homosexualitatea este o piedică pentru ei în dorința de a se căsători sau rămâne căsătoriți. · Deşi toți participanții fuseseră atraşi sexual de persoane de acelaşi sex, un anumit procent (bărbați 13%, femei 4%) nu făcuseră niciodată sex homosexual consensual. Mai mulți respondenți bărbați (34%) decât femei (2%) se angajaseră în sex homosexual cu mai mult de 50 de parteneri diferiți de‑a lungul vieții lor. Mai mulți bărbați decât femei (53% la 33%) nu se angajaseră niciodată în sex heterosexual consensual înainte de terapie. Dr. Spitzer a declarat că datele colectate arată că, în urma terapiei, mulți dintre participanți au avut parte de o creştere vizibilă atât în ceea ce priveşte frecventa, cât şi satisfacția activității heterosexuale, în timp ce respondenții căsătoriți au raportat o împlinire emoțională mai mare între ei şi soți. · În ceea ce priveşte o reorientarea completă de la homosexualitate la heterosexualitate, majoritatea respondenților au indicat că încă se luptă ocazional cu atracții nedorite ‑ de fapt, numai 11% dintre bărbați şi 37% dintre femei au anunțat o schimbare completă. Oricum, acest studiu, conchide Spitzer, ʺfurnizează dovezi că terapia reparativă poate avea succes uneori.ʺ Spitzer admite dificultatea evaluării numărului de bărbați şi femei homosexuali din rândul populației generale care doresc să beneficieze de terapie reparativă, dacă ar ştii că există; mulți oameni, remarcă el, sunt mulțumiți de orientarea lor homosexuală şi nu doresc să se schimbe. Este dăunătoare terapia pentru reorientare? Pentru participanții la studiu, Spitzer declară că nu există nici un indiciu negativ. ʺDin contră,ʺ afirmă el, ʺei au declarat că i‑a ajutat în multe feluri, dincolo de schimbarea orientării sexuale propriu‑zise.ʺ Şi pentru că studiul său a constatat avantaje considerabile şi nici un aspect dăunător, Spitzer a afirmat că Asociația Americană de Psihiatrie ar trebui să înceteze a mai descuraja terapia de reorientare de la homosexualitate la heterosexualitate. Mai mult, în concluziile sale, Dr. Spitzer scrie că ʺspecialiştii în sănătatea mintală ar trebui să fie deschişi la terapia care urmăreşte schimbarea orientării sexuale. Mulți pacienți, după ce primesc în prealabil informații că este posibil să fie dezamăgiți dacă terapia nu dă rezultate, pot decide în cunoştință de cauză să‑şi dezvolte potențialul heterosexual şi să reducă atracțiile homosexuale nedorite.ʺ Este terapia de reorientare aleasă numai de către cei care se simt vinovați? Din contră, conchide Dr. Spitzer. De fapt, ʺcapacitatea de a alege această opțiune trebuie considerată fundamentală pentru autonomia şi auto‑determinarea pacientului.ʺ Sursa: www.narth.org Interviu cu dr. Robert Spitzer www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 296 Warren Throckmorton, PhD Unul din cei mai importanți psihiatri din ultima jumătate de secol este dr. Robert Spitzer. Autor al sistemului standard de determinare a diagnosticului, folosit de APA (Asociația Americană de Psihiatrie), dr. Spitzer a influențat în mod decisiv modul în care sunt acordate îngrijirile psihiatrice. În martie 2004, am avut ocazia de a‑l vizita pe dr. Spitzer la reşedința sa, pe când filmam un documentar intitulat „Eu exist” referitor la orientarea sexuală. Dr. Spitzer prezentase studiul său referitor la 200 de foşti homosexuali la convenția de la New Orleans a Asociației Americane de Psihiatrie, cu o mare acoperire din partea mass‑ media. Studiul a fost publicat în numărul din octombrie 2003 a publicației Archives of Sexual Behavior. Trebuia să asist la întâlnirea de la New Orleans şi să prezint împreună cu dr. Mark Yarhouse o expunere referitoare la etica şi terapia reorientării. Prezentarea pe care a făcut‑o dr. Yarhouse a fost publicata ulterior în revista Psychotherapy. In interviu, dr. Spitzer menționează un simpozion pe care l‑a organizat pentru Conferința APA de la Chicago, din anul 2000. A organizat acel simpozion după ce a discutat cu Anthony Falazarano şi alți foşti homosexuali la convenția APA din 1999. Simpozionul planificat era intitulat „Probleme etice în legătura cu încercările de a interzice terapiile de reorientare” şi urma să ia forma unei dezbateri referitoare la aspectele etice ale tentativelor de a interzice terapiile de reorientare. Gerald Zuriff urma să dezbată alături de mine în sensul combaterii unei asemenea interdicții. Dr. Spitzer şi dr. Richard Friedman urmau să modereze evenimentul. Dezbaterea a fost anulată din cauza retragerii celor care urmau să susțină punctul de vedere contrar. După anularea simpozionului, dr. Spitzer a început să pregătească studiul despre care este vorba în acest interviu. Dr. Throckmorton: Dr. Spitzer, ați examinat indivizi care erau nemulțumiți de sentimentele lor sexuale. Ce ați constatat pe baza acestui studiu? Dr. Spitzer: A fost un studiu pe 200 de persoane care avuseseră o orientare homosexuală. Pentru a fi acceptați în cadrul studiului, trebuia să fi trecut cel puțin cinci ani de la schimbarea orientării iar ei să fi fost anterior predominant homosexuali, iar acum predominant heterosexuali. Am constatat că schimbările nu sunt doar la nivelul comportamentului lor, ci şi în ceea ce priveşte sentimentele, fanteziile, obiectul atracției şi, în prezent, în modul în care au relații sexuale. E vorba de o schimbare autentică, pentru marea majoritate. Îmi cer scuze, dar cred ca ați vrea să începem prin a afla ce anume urmăream. Dr. Throckmorton: Desigur, ar fi un bun început. Ce doreați să aflați prin acest studiu? Dr. Spitzer: În comunitatea specialiştilor, există un consens aproape unanim în sensul că orientarea homosexuală este destul de fixă, iar atunci când auzi despre o persoană care spune că a fost homosexual iar acum nu mai este, de fapt este o schimbare doar în www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 297 felul în care se văd ei, în timp ce sentimentele şi fanteziile lor nu s‑au schimbat. Aceasta este poziția acceptată şi pe care am adoptat‑o şi eu. Am avut o experiență interesantă. Eram la întrunirea anuală a APA, anul trecut, şi am fost abordat de un grup de oameni care erau foşti homosexuali. Erau foarte supărați pe APA şi am început să discut cu unul dintre ei. Mi‑a povesti cum s‑a schimbat. Era o persoană religioasă iar religia jucase un rol important în această schimbare. Atunci mi‑ am pus întrebarea „E oare posibil să nu fie fixă, aşa cum spune toată lumea?” Aşa că am încercat să organizez un simpozion cum ambele tabere, simpozion care a fost acceptat, însă cealaltă parte, activiştii homosexuali s‑au retras. Între timp m‑am decis să realizez un studiu asupra subiectului. Studiul meu este o cercetare structurată, prin evaluări, şi am considerat că pot face aceasta. Am luat legătura cu NARTH (Asociația Americană pentru Cercetarea şi terapia Homosexualității) şi cu dr. Nicolosi. L‑am întrebat dacă as putea să intervievez câțiva indivizi care consideră că s‑au schimbat. Cred că a fost puțin surprins că l‑am sunat, ştiind ce rol am avut în decizia din 1973 de eliminare a homosexualității din lista afecțiunilor psihice. A fost însă de acord. Voia însă să vadă rezultatele după discuțiile cu primii pacienți. Cred că îi era teamă că as putea să‑i înscenez ceva. Însă după ce am vorbit cu câțiva oameni, a devenit evident pentru mine că relatările lor erau cât se poate de credibile, în sensul că schimbările lor erau autentice. Aşa că scopul adevărat era acela de a vedea dacă aceşti oameni chiar nu se pot schimba. Nu era un studiu pentru a vedea cât de des se pot schimba, ci doar ca să vedem dacă există oameni care se pot schimba dincolo de felul în care se percep pe sine, adică şi la nivelul fanteziilor şi al obiectului sexual. Am conceput un interviu structurat foarte sistematic, despre care cred că este mult mai corect din punct de vedere metodologic decât cele din studiile anterioare. La majoritatea studiilor anterioare, există una sau două măsuri pentru evaluarea atracției homosexuale/heterosexuale. Noi am avut însă 9 parametri diferiți. Am folosit scări diferite şi de aceea cred că studiul a fost unul metodologic superior. Ce am constatat au fost nişte schimbări semnificative. De asemenea, am trimis chestionare şi unora care erau căsătoriți, dar şi chestionare soțului/soției lor, pentru a vedea cum funcționează căsnicia. Aceştia, în mare majoritate, au declarat că lucrurile merg bine. Dr. Throckmorton: Cum a fost receptat studiul? Dr. Spitzer: Trebuie să spun că una dintre preocupările publicului – şi din acest motiv studiul a fost sever criticat, îndeosebi de către activiştii homosexuali care s‑au simțit amenințați cumva de el. Ei au sentimentul că, pentru a dobândi drepturi cetățeneşti, e util pentru ei să promoveze opinia conform căreia odată ce eşti homosexual, nu te mai poți schimba. Asta poate fi convenabil din punct de vedere politic, dar nu cred că e corect din punct de vedere ştiințific. Problema reală sau una din principalele probleme este: poți să‑i crezi pe aceşti oameni? Studiul a fost criticat pe motivul că aceşti oameni au un anumit punct de vedere şi că ei nu fac decât să‑şi justifice afirmațiile pe care le fac, şi că fie se mint, fie se amăgesc singuri. Deci, una dintre principalele critici a fost aceea că subiecții au afirmat ceva, dar www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 298 de unde ştim dacă este adevărat? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Când îi ascultam, am avut un fel de sentiment clinic că oamenii spun adevărul. Este posibil ca unii să fi exagerat, însă asta nu e adevărat pentru toți cei care au raportat o schimbare. Şi erau unii care raportau o schimbare, dar erau dezamăgiți că nu s‑au schimbat mai mult. Deci, de ce consider eu că erau credibili? Unul dintre motive este acela că ei nu au raportat o schimbare totală şi absolută. Cred că daca exagerezi, atunci exagerezi şi mai mult. În plus, este vorba de adaptarea maritală raportată de partenerii de căsnicie, în special de femei; ceea ce au spus acestea despre căsnicia lor s‑a făcut prin intermediul unei scări de studiu, pentru care există anumite norme pentru ceea ce declară un eşantion de subiecți. Acum, dacă aceşti oameni ar fi vrut că prezinte o poveste frumoasă, atunci ar fi raportat o activitate sexuală mai bună decât normalul, decât uzualul sau decât media. Dar nu este cazul – toți au raportat acelaşi lucru. Şi cred că... ceea ce m‑a pus pe gânduri, atunci când unii dintre ei vorbeau despre terapie, despre ce anume s‑a petrecut în cadrul terapiei, unii au relatat unele experiențe religioase dramatice. Îmi amintesc de o femeie care a spus că în timp ce făcea sex cu partenera ei lesbiană, i‑a apărut Iisus şi a întrebat‑o „Ce faci?”. Astfel de situații au fost însă destul de rare. Majoritatea schimbărilor au fost asociate cu aspecte comune şi frecvente psihoterapiei. Oameni vorbind despre trecutul lor, familie, despre cum văd ei masculinitatea, feminitatea ‑ aşa că mie mi s‑a părut credibil. Celalalt motiv pentru care studiul a fost criticat este acela că ar da falsa impresie că schimbarea este uşoară şi că toți cei care apelează la această terapie se vor şi schimba. Acesta nu a fost un studiu despre frecventa schimbării, dat fiind că subiecții au fost numai persoane care s‑au schimbat. Sentimentul meu este că a fost foarte greu să‑i găsim pe aceşti 200. Ne‑a luat aproape doi ani şi am avut câteva surse în care am putut spune că dorim participarea celor care s‑au schimbat. Dat fiind că a fost greu să‑i găsim pe aceşti 200 ‑ nu am fost inundați cu sute de cereri ‑ părerea mea este schimbări de felul celor relatate de subiecții au loc destul de rar, deşi nu am cum să fiu sigur. De asemenea, este important să se înțeleagă că au fost câteva persoane pe care nu le‑am acceptat pentru că ele îşi schimbaseră doar comportamentul. Erau cei care spuneau „acum ştiu că sunt heterosexual pentru că Dumnezeu m‑a făcut astfel, dar încă am sentimente homosexuale.” Printre persoanele pe care nu le‑am acceptat, care considerau că prin controlul comportamentului pot duce o viață conformă cu valorile lor religioase, această schimbare era şi ea de valoare pentru ele. Ceea ce concludem sau conclud eu este faptul că schimbarea are loc într‑o manieră continuă, nu este atât de frecventă pe cât cred unii terapeuți şi nu sunt mai multe acum decât în urmă cu 20 sau 30 de ani. Am întrebat însă doi sau mai mulți specialişti în astfel de terapii care este rata succesului la ei. Mi‑au spus că depinde de modul în care defineşti succesul, dar dacă îl defineşti în termeni de schimbare a comportamentului şi a sentimentelor, atunci este de aproximativ 30 la suta. Eu cred că este mult mai mic, dar s‑ar putea să mă înşel. Deci, deşi nu sunt sigur că este 2%, 10% sau 15%, sunt sigur că nu este zero. Şi acesta a fost obiectul studiului ‑ să ştiu dacă rata succesului este sau nu zero la sută. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 299 Dr. Throckmorton: Deci au fost persoane care nu s‑au schimbat mult, ci numai puțin. Dr. Spitzer: Da. Dr. Throckmorton: Spuneți că persoanele în cauză erau mulțumite de terapie? Dr. Spitzer: Sigur. Erau dezamăgite că nu s‑au schimbat mai mult, dar toți au simțit că terapia a avut rost. Dacă lucrurile nu ar fi stat aşa, atunci nu ar fi fost incluşi în studiu. Studiul a fost criticat şi pe motiv că nu analizează efectele negative ale acestor terapii. Nu este nimic de studiat la aceste persoane întrucât au fost cuprinse în studiu pe motiv că au considerat terapia ca fiind benefică. Deşi sunt sigur că sunt mulți care încep această terapie şi sunt apoi dezamăgiți şi afectați, nu acesta a fost obiectul studiului. Dr. Throckmorton: Ați menționat mai devreme că ați folosit anumiți parametri de evaluare, dar as vrea să vă întreb puțin altfel, cum ați defini orientarea sexuală? Dr. Spitzer: Cred că prin orientare sexuala vorbim despre două lucruri, unul este identitatea sexuală ‑ cum se simte o persoană, felul în care se autodefineşte cineva. Dar în ultimă instanță orientarea sexuală se referă la ceea ce ne atrage, ce fel de fantezii avem, ce anume ne excită. Şi, desigur, comportamentul pe care îl avem. Desigur, cineva poate fi homosexual sau heterosexual ca orientare, dar să nu se angajeze în nici un comportament sexual; altul poate fi homosexual sau heterosexual şi să fie celibatar, ceea ce este determinant este interesul sexual. Aceasta este o problemă fundamentală. Dr. Throckmorton: Ce spun oamenii, de ce vor să se schimbe sau să‑şi schimbe orientarea sexuală? Dr. Spitzer: I‑am întrebat pe toți care a fost motivul principal. Mulți au menționat o serie de motive şi, după ce i‑am ascultat pe toți, am întocmit o listă cu cele mai frecvente motive, în termeni de frecventă, pentru a avea o idee asupra lor. Pentru mulți, motivul era acela că s‑au căsătorit sau urmau să se căsătoreasca; pentru mulți era conflictul religios ‑ simțeau că valorile lor religioase vin în conflict cu homosexualitatea. Mulți erau nemulțumiți de promiscuitatea stilului de viață homosexual. Acestea au fost principalele motive. Dr. Throckmorton: Din discuțiile cu participanții, ați putut afla care abordări au fost folositoare pentru ei în cadrul terapiei, sau care anume ar fi utile? Dr. Spitzer: Majoritatea participaseră la mai multe tipuri de terapie. Mulți lucraseră cu terapeuți individuali, mulți apelaseră la grupuri de sprijin, de obicei grupuri organizate pe considerente religioase. Experiența de grup a fost în mod clar foarte utilă, în sensul sprijinul obținut de cei implicați. Majoritatea terapeuților erau consilieri, psihologi, consilieri pastorali; erau foarte puțini psihiatri, cred că doar trei pacienți au lucrat cu psihiatri. Dr. Throckmorton: Au reținut ceva anume din cadrul terapiei care să le fi fost de un anumit ajutor? www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 300 Dr. Spitzer: Hm, nu. Îmi amintesc că i‑am întrebat, care este lucrul cel mai important pe care l‑au învățat din terapie. Am primit răspunsuri variate. Nu am studiat asta într‑o manieră sistematică, dar mulți dintre ei au prezentat teoria conform căreia aveau nevoie de relații sociale, iar această nevoie s‑a sexualizat în timp. Mai mulți au menționat asta. Dr. Throckmorton: Dați‑mi voie să abordez o altă direcție. Dată fiind experiența dumneavoastră în această cercetare, cum vedeți formarea sexualității? Dr. Spitzer (râde): Nu sunt un expert în domeniu. Singurul lucru pe care îl pot spune este că sunt impresionat; studiile pe gemeni arată că trebuie să existe o componentă genetică, cel puțin eu sunt convins. Dar cred că, la fel ca în orice alt comportament, sunt importante atât biologia, cât şi mediul. Ce mediu anume, cunosc teoriile, dar nu ştiu care este cea corectă. Dr. Throckmorton: Cunoaşteți vreun studiu legat de un anumit mediu? Dr. Spitzer: Nu, nu cred. Ceea ce e interesant e faptul mulți dintre cei care desfăşoară aceste terapii consideră că mulți au devenit homosexuali în urma unui viol sau abuz. De fapt, i‑am întrebat pe subiecți iar răspunsurile nu au indicat o incidență mare a unor asemenea evenimente. Presupun că ar fi o frecvență mai mare decât cea dintr‑o comunitate. Nu am publicat aceste date pentru că nu am vrut să intrăm în detalii. De asemenea, legat de unele dintre aceste relatări, nu eram siguri dacă erau exacte. Unii dintre subiecți au relatat în timpul terapiei că au fost molestați când aveau patru ani, dar dacă era o amintire autentică sau falsă, asta nu putem fi siguri. Dr. Throckmorton: Asta este cu totul altă poveste. Dr. Spitzer: Aveți dreptate, este cu totul altă poveste. Dr. Throckmorton: Au existat consecințe în planul stării psihice, ca urmare a încercărilor de schimbare? Dr. Spitzer: Majoritatea subiecților au relatat depresii medii până la severe înainte de a începe terapia. Şi ‑ o schimbare marcantă ‑ foarte puțini au fost deprimați după terapie. Cred că depresia a fost cauzată de un conflict interior considerabil legat de homosexualitate. Mulți erau deprimați din cauza încercărilor anterioare. Interesant, mulți subiecți au relatat că au fost la specialişti în domeniul sănătății mintală care le‑au spus să se accepte aşa cum sunt, că nicidecum nu se pot schimba. Dr. Throckmorton: Au existat alte consecințe mintale? Dr. Spitzer: Mulți fuseseră atât de depresivi, mergând până la gânduri de suicid. Unii chiar încercaseră. Vreau să spun că au relatat o stare de spirit foarte proastă înainte de a începe terapia. Altă problemă fost că schimbarea nu a fost atât de rapidă… un alt motiv pentru care rezultatele mi se par credibile; dacă cineva ar vrea să prezinte terapia într‑o lumină favorabilă, atunci ar declara că lucrurile au început să se schimbe rapid, în nici un caz un răstimp de doi ani – în medie ‑ înainte de a apărea o schimbare evidentă. Mulți au spus că a durat câțiva ani înainte de a observa o schimbare, iar media a fost de www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 301 doi ani. Durata medie a terapiei a fost de 7 ani. Însă deseori au continuat să meargă la un grup de sprijin şi după terapie, vreme de câțiva ani. Dr. Throckmorton: Ați aflat dacă vreunul dintre subiecții intervievați era încă într‑o formă de tratament? Dr. Spitzer: Da, cred că aproape 15 % erau încă într‑un grup de sprijin, deci într‑un anume sens aceştia încă nu terminaseră terapia sau consilierea. Dr. Throckmorton: Ati spus anterior şi acum revenim la început ‑ care au fost motivele pentru care ați dorit să faceți acest studiu. Spuneți‑ne dacă punctul dvs. de vedere asupra acestui subiect s‑a schimbat sau nu? Dr. Spitzer: Hm, una din problemele ridicate de critici a fost aceasta: Mi‑am schimbat punctul de vedere sau ce cred eu de fapt? Îmi amintesc de un lucru, cred că era la începutul anilor 80 şi Geraldo a făcut o emisiune cu titlul „Se pot schimba homosexualii?”. Producătorul a luat legătura cu Asociația Americană de Psihiatrie întrucât voia un punct de vedere oficial. Ei m‑au delegat pe mine. Am fost acolo şi am afirmat punctul de vedere oficial, anume că relatările de schimbare sunt doar fabule şi că nu există studii sistematice. Nu credeam că există. Deci acesta era punctul meu de vedere. Cred că dacă as fi fost întrebat acum 5 sau 10 ani, m‑aş fi îndoit de asta, acum nu ştiu, dar aproape sigur atunci aş fi spus că nimeni nu se schimbă. Dr. Throckmorton: Şi acum? Dr. Spitzer: Acum nu cred că mai e cazul. Deşi, trebuie s‑o spun din nou, cred că schimbările sunt probabil destul de rare. Dr. Throckmorton: OK. Dr. Spitzer (râde): Nu veți elimina acel „destul de rare”? Dr. Throckmorton: Cred că voi insista un pic pe acest punct. Din cauza modului în care s‑a realizat studiul dvs., nu putem fi siguri. Dr. Spitzer: Nu, nu putem fi siguri. Aici, cineva ar putea spune că a fost greu să le găsim pe aceste 200 de persoane, că odată devenit heterosexual, vrei să uiți viața anterioară. Se poate. Dar cred că dacă ar fi fost foarte frecvent, nu am fi avut probleme cu găsirea lor, dar s‑au putea să fie unii care să nu fi dorit să participe. Dr. Throckmorton: Poziția Asociației Americane de Psihiatrie s‑a schimbat de la acel show al lui Geraldo? Dr. Spitzer: De fapt, nu cred că au avut o poziție oficială. Acela era punctul lor de vedere, poziția lor la acel moment. Au existat declarații, după cum ştiți, mai recente. Dr. Throckmorton: Credeți că această poziție ar trebui reanalizată? Dr. Spitzer: Cred că da. Dar asta nu se va întâmpla în viitorul apropiat. În nici un caz nu se va întâmpla. Singura problema e dacă se va merge dincolo de declarații, de pildă www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 302 până la a afirma că practicarea acestor terapii constituie încălcarea eticii. Dar luările de poziție nu se vor schimba. Există un grup de activişti homosexuali, foarte puternic şi foarte zgomotos, recunoscut oficial de Asociația Americană de Psihiatrie. Nu este nimeni care să prezinte celălalt punct de vedere. Poate sunt unii care să creadă altfel, dar nu se exprimă. Dr. Throckmorton: Deci, în anumite aspecte, schimbarea punctului de vedere al unei organizații este legată de dinamica din cadrul ei, nu exclusiv de literatură sau de ştiință, ci poate de oamenii care sunt activi. Dr. Spitzer: Sigur. Apoi, tu faci parte dintr‑o cultură, şi contează şi ceea ce se petrece în acea cultură. Există schimbări majore în ceea ce priveşte atitudinea față de homosexualitate; e uimitor ceea ce vezi acum la televizor. Dr. Throckmorton: Mulțumesc, dr. Spitzer. Bibliografie Yarhouse, M.A. & Throckmorton, W. (2002) Ethical issues în attempts to ban reorientation therapies. Psychoterapy: Research, Theory and Practice, 39, 66‑75 Spitzer, R. L. (2003) Can some gay men and lesbians change their sexual orientation? 200 participants reporting a change from homosexual to homosexual orientation. Archives of Sexual Behavior, Vol. 32, No. 5, October 2003, pp 403‑417 Spitzer, R. L. & Friedman, R. (2000) „Ethical Issues în Attempts to ban Reorientation Therapies”. Invited debater. American Psychiatric Association, Moderators Robert Spitzer, MD and Richard Friedman, MD, Chicago, IL, May 13, 2000. Cancelled due to withdrawal of opposing debaters. Sursa: www.drthrockmorton.com O confirmare a studiului doctorului Spitzer privind reorientarea sexuală Dr. Dean Byrd Într‑o lucrare de dizertație pentru doctorat condusă de dr. Jay Wade, Departamentul de Psihologie, Universitatea Fordham din New York, Elan Karten investighează caracteristicile psihologice şi religioase ale homosexualilor nemulțumiți de atracțiile față de acelaşi sex şi care solicită intervenții pentru schimbarea orientării sexuale. Ca o continuare logică a studiului realizat de dr. Spitzer, analiza lui Karten, realizată în martie 2006, a fost concepută anume pentru a investiga următoarele: relația respondentului cu tatăl său, tipul de auto‑identificare sexuală, calitatea relațiilor psihologice cu alți bărbați şi care dintre tipurile de valori religioase conferă şanse mai mari pentru succesul schimbării. În acest studiu, ʺsuccesulʺ este definit ca o ʺcreştere a www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 303 funcționării heterosexuale, scădere a funcționării homosexuale, stare psihologică îmbunătățită şi o mai bună identitate heterosexuală.ʺ Principalele constatări ale lui Karten sunt: succesul tratamentului poate fi prezis cel mai bine prin reducerea conflictelor legate de exprimarea unor afecte nesexuale față de alți bărbați. Această constatare are importante implicații teoretice şi clinice. Probabil pentru unii băieți, formarea în copilărie a unor relații nesexuale puternice cu altă băieți e de natură să împiedice apariția homosexualității. Această teorie se regăseşte şi în literatura psihodinamică, precum şi în recenta teorie ʺExotic Becomes Eroticʺ (EBE) a lui Daryl Bem. În plus, constatarea lui Karten sugerează faptul că formarea unor relații sănătoase, nesexuale cu bărbații constituie o parte importantă a procesului de schimbare. Constatările lui oferă şi dovezi pentru eficacitatea grupurilor de lucru care permit legături sănătoase, nesexuale între bărbați. Karten a identificat şi diferente semnificative în eficacitatea percepută a psihoterapiei tradiționale, a intervențiilor religioase, abordărilor alternative şi auto‑educației. Este interesant faptul că psihoterapia tradițională a fost catalogată drept cea mai puțin ajutătoare intervenție din această categorie. Intervențiile religioase, abordările alternative şi auto‑educația au fost apreciate ca importante. Variabilele psihologice analizate în acest studiu ‑ cum ar fi lipsa acută de relaționare cu alți bărbați, reducerea conflictului asociat cu un comportament afectiv restricționat între bărbați, o religiozitate intrinsecă ridicată şi o relație deficitară sau absentă cu tatăl ‑ pot oferi indicii despre succesul tratamentului. Bărbații care îşi îmbunătățesc exprimarea gândurilor şi a sentimentelor față de alți bărbați, precum şi cei care se obişnuiesc cu atingerile nesexuale, demonstrează un avantaj mai mare în cadrul tratamentului. Contrar aşteptărilor, constatările lui Karten indică faptul că cu cât se identifică un bărbat ca heterosexual mai mult, cu atât este mai mică şansa ca el să înregistreze o schimbare în sentimentele şi comportamentul sexual atât față de femei, cât şi față de bărbați. Logic, Karten a tras concluzia că dacă un bărbat se consideră heterosexual, ʺsunt mici şanse ca persoana să dorească o schimbare a orientării sale pentru a fi mai heterosexual.ʺ De un interes particular a fost constatarea că o masculinitate problematică răspunde mai bine la terapia pentru reorientare sexuală decât o relatie deficitară cu tatăl. Această constatare sugerează faptul că atracțiile homosexuale pot fi mai legate de identitatea sexuală (de sentimentul de masculinitate) şi mai puțin de sexualitate în sine. De asemenea, se sugerează că tratamentul menit a îmbunătăți identitatea sexuală poate fi mai eficace decât abordarea directă a relațiilor cu părinții. Astfel, studiul lui Karten se adaugă celorlalte date clinice şi de studiu care indică faptul că homosexualitatea este o stare fluidă (în schimbare). Într‑adevăr, calitatea acestui studiu, monitorizat de specialişti în domeniu, oferă dovezi ştiințifice care resping afirmațiile repetate ale Asociației Americane de Psihologie (APA), care pretinde că ʺnu există date ştiințifice publicate care să demonstreze eficienta terapiei pentru reorientare 304 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc ca tratament pentru schimbarea orientării sexuale.ʺ Studiul doctorului Spitzer a furnizat dovezi clare în sensul opus. Acum, studiul lui Karten duce mai departe studiul lui Spitzer, identificând factorii asociați cu succesul tratamentului. Cu ajutorul acestor date care demonstrează eficienta terapiei pentru reorientare pentru unele persoane, se pune acum o problemă de etică în ceea ce priveşte Asociația Americană de Psihologie, care descurajează această terapie. Oponenții acestei terapii nu mai pot declara că nu există date privind eficienta ei. Mai important, studiind terapia pentru reorientare, probabil a sosit vremea ca APA să insiste pe datele care susțin eficienta celorlalte terapii, inclusiv a terapiei afirmative pentru homosexuali. Deontologia profesională cere următoarele: clienții trebuie informați despre posibilitatea de a fi dezamăgiți dacă terapia nu reuşeşte (din varii motive), astfel încât ei să poată decide în cunoştință dacă doresc să înceapă terapia. Oferirea unei asemenea opțiuni poate fi fundamentală pentru orice acțiune terapeutică şi este esențială pentru autonomia şi auto‑determinarea clientului. De fapt, este în mod evident neetic pentru orice specialist, care cunoaşte literatura şi se conduce după intervenții bazate pe dovezi, să le refuze clienților alegerea unei terapii în cazul în care ei sunt nemulțumiți de atracțiilor lor homosexuale şi vor să urmeze o terapie pentru a le reduce. Deşi acest studiu despre reorientarea sexuală poate fi privit ca ʺincorect politicʺ, realitatea nu mai poate fi ignorată. Preocupările socio‑politice nu trebuie să interfereze cu libertatea specialistului de a cerceta toate ipotezele rezonabile sau de a explora eficacitatea unor tratamente rezonabile. Elan Karten, susținut de monitorii săi de la Fordham University, realizează astfel o contribuție majoră la literatura de specialitate. El s‑a detaşat de acel mediu academic care a capitulat în fața corectitudinii politice şi a întărit concluziile doctorului Robert Spitzer care a declarat că ʺştiința progresează punând întrebări, nu evitând întrebările care pot genera răspunsuri contrare unei agende politice.ʺ Rămâne de văzut dacă şi alte universități vor urma exemplul dat de Fordham. Sursa: www.narth.org Un raport ştiințific asupra tratamentului psihologic Dovezi în sprijinul ideii că oamenii pot, prin terapie, să înregistreze succese în învingerea atracțiilor homosexuale Rezultate surprinzătoare În 1997 a fost publicat un studiu psihologic de amploare care a dovedit clinic eficienta psihoterapiei pentru oamenii care doresc să învingă homosexualitatea. Studiul a fost realizat de către Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității ( NARTH) din Statele Unite, pe 860 de persoane care doreau să găsească un tratament pentru sentimentele homosexuale nedorite. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 305 Doi ani de tratament NARTH i‑a analizat pe subiecți înainte şi după doi ani de tratament prin terapia tradițională, fiind implicați peste două sute de psihologi şi terapeuți. Două treimi dintre aceşti subiecți se refereau exclusiv la atracțiile homosexuale, iar cealaltă treime aborda atât atracții homosexuale, cât şi heterosexuale. 63% dintre subiecți au ales să continue terapia la sfârşitul celor doi ani, astfel că rezultatele de mai jos trebuie privite ca raport interimar. Analiza datelor · Numărul participanților care erau ʺexclusiv sau aproape complet homosexualiʺ s‑a redus cu 80% (de la 584 la început la 112 după doi ani de studiu). Astfel, în urma terapiei, ei au înregistrat o creştere importantă a sentimentelor heterosexuale. Numărul persoanelor care au participat la studiu, care erau ʺexclusiv sau aproape complet heterosexualiʺ era zero, şi acest număr a crescut la 287 după doi ani de terapie. Aceasta înseamnă o creştere de 33%, rata obişnuită de succes pentru orice psihoterapie. Nu toată lumea a avut parte de o schimbare completă, dar acest număr este suficient pentru a arăta că mulți se pot schimba. Un studiu efectuat după doi ani de psihoterapie, pentru orice problemă delicată, trebuie privit doar ca un raport interimar, în acest studiu 63% dintre participanți continuă tratamentul. 854 participanți (99%, adică toți, mai puțin nouă dintre ei) au considerat terapia ca fiind ʺde valoareʺ şi ʺeficientăʺ, chiar dacă nu toți au devenit complet heterosexuali. Terapia convențională se adresează problemelor vieții care se află la baza stărilor emoționale nedorite. Datele sugerează că sentimentele sexuale nedorite ale acestor subiecți se schimbă în măsuri diferite; totuşi, ceea ce face ca terapia să fie de valoare pentru fiecare este progresul înregistrat în abordarea acestor probleme de viată. · · · Comentarii din partea participanților la studiu O femeie a declarat: ʺNu m‑am aşteptat niciodată la asemenea schimbare. Relația mea cu bărbații s‑a îmbunătățit considerabil. Pot avea o relație sexuală cu soțul meu aşa cum n‑am avut niciodată până acum. Învăț să depăşesc situațiile emoționale gen nemulțumire, aroganță, auto‑suficientă, mânie şi auto‑ compătimire. În schimb, încep să experimentez emoțiile unei iubiri sănătoase.ʺ Un bărbat a declarat: ʺSchimbarea este extrem de dificilă şi cere un angajament total. Am rupt însă teribila putere pe care homosexualitatea mult timp a avut‑o asupra www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 306 mea. Nu m‑am mai simțit aşa de uşor şi bine de când eram copil. Oamenii se pot schimba, se schimbă şi devin liberi.ʺ Comentarii de la Directorul studiului Declarația de mai jos a Dr. Joseph Nicolosi, Director Executiv al NARTH, a fost inclusă în comunicatul de presă care a anunțat rezultatele studiului: ʺTrebuie să încetăm a le mai spune tinerilor şi altora care se luptă cu homosexualitatea că nu au ce face în privința asta. Ar trebuie să le spunem: ʹDacă vrei să te schimbi, te poți schimba, aşa cum au făcut mulți alții.ʺ Patru implicații ale rezultatelor Aceste constatări contrazic părerile multor oameni. Datele menționate mai sus conțin patru surprize distincte pentru toți cei care privesc homosexualitatea cu o minte deschisă: 1. Există o categorie de bărbați şi femei care se luptă cu dorințe homosexuale şi persistă în dorința de a se schimba chiar dacă mulți din jurul lor se spun că ar trebui să renunțe şi să se accepte aşa cum sunt. 2. O minoritate de psihologi şi terapeuți oferă, în ciuda opiniei publice prevalente, tratament pentru cei care vor să se elibereze de homosexualitate. 3. Homosexualitatea are cauze emoționale şi psihologice care pot fi atacate în contextul consilierii terapeutice tradiționale. În majoritatea cazurilor, acest tratament reduce treptat atracția fată de acelaşi sex, abordând această atracție ca un simptom al altor probleme. 4. Acest tratament poate fi eficient pentru mulți oameni care doresc schimbarea. Mai mult, sexualitatea nu este ceva rigid, ci este foarte fluidă şi se poate schimba. Nu ştiam acest lucru pentru că nu am auzit niciodată de un asemenea succes. Speranță, dar nu răspunsuri facile Raportul NARTH oferă o speranță celor care, din motive religioase sau filosofice, nu‑şi acceptă sentimentele homosexuale ca fiind normale. Acest studiu are însă anumite limite: · Nu orice îşi poate permite urmarea unei psihoterapii şi nu oricine poate găsi un terapeut cu instruire, experiență şi dispoziție să‑l ajute pe acest drum. Munca şi efortul care sunt implicate pot să nu fie o prioritate atât de importantă încât să asigure hotărârea necesară. 307 · www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc · Nu oricine porneşte la drum şi reuşeşte, dacă e să definim succesul ca o eliminare a sentimentelor homosexuale. Însă, dacă definim succesul ca o dezvoltare personală semnificativă, atunci marea majoritate a oamenilor vor găsi terapia ca eficientă. Nu toată lumea doreşte să învingă homosexualitatea. Tratament este eficient numai pentru aceia care doresc să ajungă la heterosexualitate. Să aplici terapia celor care nu vor nu are sens. · A treia categorie O categorie foarte sonoră de homosexuali susțin ideea că homosexualitatea este sănătoasă şi permanentă. O a doua categorie (a cărei voce nu se aude) dezaprobă cu tărie comportamentul homosexual ca indicând o dezvoltare personală deficitară. Studiul NARTH susține acest punct de vedere. A treia categorie de homosexuali ‑ şi probabil cea mai mare ‑ sunt cei care nu ştiu dacă să accepte sau să respingă homosexualitatea. Acest material se adresează în principal acestei categorii; intenția lui este aceea de a le prezenta acestor oameni posibilitatea tratării homosexualității. Sursa: www.narth.org O analiză a presiunii exercitate asupra celor ce vor să‑şi schimbe orientarea sexuală Dr. Warren Throckmorton Specialiştii din domeniul sănătății mintale continuă să dezbată controversata problemă a felului în care trebuie să li se răspundă acelor clienți care doresc să‑şi schimbe orientarea sexuală. Materiale recente apărute în reviste de specialitate susțin ideea utilizării intervențiilor pentru reorientarea sexuală, fie prin consiliere, fie prin metode ce țin de domeniul religiei (Throckmorton, 2002a; Yarhouse & Throckmorton, 2002). Alți autori continuă să afirme că asemenea intervenții sunt periculoase pentru clienții cu o orientare homosexuală şi că ar trebui descurajate sau interzise (Tozer & McClanahan, 1999; Schroeder & Shidlo, 2002). Contextul uman al acestei dezbateri îl constituie un mare număr de actuali şi foşti clienți ai serviciilor de consiliere, pe ambele laturi ale problemei. Foştii homosexuali, persoane care s‑au confruntat cu atracții față de persoane de acelaşi sex, dar care nu au dorit să aibă viata personală determinată de aceste atracții, declară că terapia pentru reorientare sexuală trebuie să fie disponibilă (Throckmorton, 2002a). Alții, deseori denumiți ʺfoşti foşti‑homosexualiʺ, declară că s‑au simțit afectați de intervențiile care erau menite să le dezvolte atracția față de sexul opus (Human Right Campaign, 2002; Schroeder & Shidlo, 2002). Obiectivitatea acestei dezbateri este afectată şi mai mult de climatul social actual, în sensul că subiectul homosexualității a devenit o temă curentă în multe dezbateri politice. Unele asociații de homosexuali şi‑au făcut din eliminarea terapiilor pentru reorientare sexuală țelul declarat al eforturilor lor (de ex. Human Rights Campaign, 2002). www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 308 Un aspect care este esențial în această dezbatere legată de oferirea unor terapii pentru reorientarea sexuală este acela al consimțământului informat. Autorii din ambele tabere recunosc importanta informării clienților despre studiile şi literatura relevantă legate de orientarea sexuală şi de eforturile de a o modifica. Cei care se opun reorientării sexuală afirmă deseori că motivul principal pentru care apelează clienții la aceste terapii îl constituie presiunile exercitate asupra lor (Haldeman, 1994; Tozer & McClanahan, 1999). Această presiune ar fi neetică în aplicarea clinică a principiilor consimțământului informat. Există date empirice care să susțină afirmațiile legate de presiunea exercitată pentru a apela la terapiile pentru reorientare? Schroeder şi Shidlo (2002) arată că mulți dintre subiecții lor s‑au simțit presați să apeleze la asemenea terapii. Ei menționează că unii clienți s‑au simțit presați în această direcție de către conducerea facultăților teologice, ca o condiție pentru a nu fi exmatriculați. Numărul participanților la această analiză nu este specificat. Autorii au cuantificat numai un tip de client care a resimțit o presiune. Unii clienți care pot fi ambivalenți cu privire la orientarea sexuală apelează la tratament în principal pentru a trata mai multe probleme psihologice. În urma declarării orientării lor sexuale în fața consilierului, 26% dintre clienți au simțit că acesta inițiază o intervenție pentru o reorientare sexuală. Sugestiile primite de la consilieri pot fi resimțite de unii clienți ca o presiune, dar există şi clienți care apreciază aceste sugestii. Astfel, nu avem cum să determinăm procentul celor care s‑au simțit presați să apeleze la terapii de reorientare. Nu am reuşit să găsesc rapoarte empirice care să indice gradul în care cei care se identifică drept foşti homosexuali s‑ar fi simțit presați să apeleze la terapiile de reorientare. Pentru a furniza o imagine empirică asupra acestei componente importante a problematicii terapiilor de reorientare, am cerut unui grup de subiecți care se auto‑ identificau drept foşti homosexuali să descrie gradul şi sursa presiunii în direcția schimbării orientării sexuale. De asemenea, le‑am solicitat să descrie şi presiunea resimțită în sensul de a nu‑şi schimba orientarea sexuală. Ca studiu de cercetare, am presupus că această presiune există chiar dacă nu se poate indica frecventa ei. De asemenea, nu am avut nici o bază pentru a indica ce tip de presiune apare mai frecvent ‑ presiune pentru sau presiune împotriva schimbării orientării sexuale. METODA Participanții Participanții au fost 19 bărbați şi 9 femei care în trecut se identificau drept homosexuali/lesbiene şi care acum erau heterosexuali. Media de vârstă a fost 39 de ani. Persoanele erau destul de religioase, în sensul că toți au declarat că religia este cel puțin ʺimportantăʺ pentru ei. Cincizeci şi cinci la sută dintre participanți fuseseră sau erau căsătoriți. Majoritatea subiecților erau albi (89%) şi aveau cel puțin studii medii. Instrumente www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 309 Participanții participau la un studiu mai amplu legat de preferințele lor legate de consiliere (Throckmorton, 2002b). Ei au completat un formular destul de lung şi au răspuns la întrebări legate de orice presiune resimțită pentru a apela sau a nu apela la terapiile de reorientare sexuală. Chestionarul le‑a cerut participanților să aprecieze pe o scară de la 1 la 4 gradul de presiune resimțită din partea homosexualilor sau a foştilor homosexuali, din partea părinților, a altor membri ai familiei, din partea unor clerici, prieteni de la biserică şi din afara bisericii, consilieri şi profesori. Proceduri Subiecții au fost intervievați prin telefon timp de 45 de minute sau au completat chestionarul şi l‑au trimis prin postă. Ideea chestionarului este deschisă mai sus. REZULTATE După cum se poate observa din tabelele de mai jos, participanții s‑au simțit mult mai presați să nu apeleze la terapie. Procentele sunt exprimate ca procent din numărul total al celor care s‑au simțit presați într‑un fel de către o persoană sau o sursă. Presiune/influență pentru a apela la terapia pentru reorientare sexuală Sursa presiunii ‑ procent din total Total care au mențion at existent a unei presiuni 8 (28,6%) Grad de presiune 3,04 3,5 2,8 3 3 3 3,5 0 0 Foşti homosexu ali Părinți Alți memb ri ai famili ei Clerici Prieteni de la biserică Prieteni din afara biserici i Psihologi Profesori 7,1 21,4 14,2 14,2 21,4 7,1 0 0 Grad de presiune: 1 = nici una, 2 = putină, 3 = ceva presiune, 4 = multă presiune Presiune/influență pentru a NU apela la terapia pentru reorientare sexuală Sursa presiunii ‑ procent din total 310 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Total care au mențion at existent a unei presiuni 21 (75%) Grad de presiune 3,21 Homosexuali Părinți Alți memb ri ai famili ei Clerici Prieteni de la biserică Prieteni din afara biserici i Psihologi Profesori 28,5 10,7 17,8 17,8 14,2 46,4 39,2 10,7 3,5 3,3 3 2,8 3 3,5 3 3,3 Grad de presiune: 1 = nici una, 2 = putină, 3 = ceva presiune, 4 = multă presiune Cea mai mare presiune pentru a apela la terapia de reorientare a venit din medii religioase (prieteni de la biserică – 21,4% şi clerici – 14,2% din totalul eşantionului) şi din partea părinților (21,4%). Surprinzător, nici unul dintre cei 28 de subiecți nu s‑a simțit presat de către consilieri sau profesori pentru a începe terapia de reorientare sexuală, în timp ce 39,2% dintre ei s‑au simțit presați de consilieri pentru a nu apela la această terapie. În acest sens, prietenii din afara bisericii au exercitat cea mai mare presiune (46,4%), alături de membrii unor asociații pro‑homosexualitate (28,5%). În timp ce gradul de presiune resimțită a fost destul de uniform distribuit între surse, prietenii din afara bisericii şi grupurile de activişti au exercitat cea mai mare presiune (3,5 din 4 care a însemnat ʺmultă presiuneʺ). DISCUȚIE Acest scurt material a examinat declarațiile a 28 de bărbați şi femei care s‑au simțit presați să apeleze sau să nu apeleze la terapia de reorientare sexuală. Deşi unele rapoarte anterioare (HRC, 2002; Tozer and McClanahan, 1999) au indicat că clienții s‑au simțit presați să apeleze la terapie, acest studiu pe persoane care se consideră foşti homosexuali arată că presiunea cea mai mare a existat în sensul menținerea orientării homosexuale. Deşi unii foşti homosexuali au declarat că au fost presați să apeleze la terapie, procentul celor care au menționat această presiune nu a fost mare decât cel al persoanelor presate să apeleze la terapie din alte motive. Dat fiind accentul pus de specialişti pe autonomie şi libera alegere, este surprinzător că a doua mare sursă de presiune vine tocmai din partea acestor specialişti în domeniu. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 311 Subiecții au declarat că consilierii/psihologii le‑au spus că nu‑şi pot schimba orientarea sexuală şi că este periculos să încerce aşa ceva. Având în vedere că participanții la acest studiu au considerat în general că terapia lor a fost utilă, avertizările primite nu s‑au dovedit justificate. Acest fapt i‑a făcut şi mai mult să‑şi amintească presiunile exercitate asupra lor. Sursa datelor din acest studiu au fost propriile declarații, cu toate problemele potențiale. Desigur, este posibil să fie existat o anumită determinare care să afecteze raportările şi prezentarea evenimentelor din perspectiva unei persoane care se consideră acum heterosexual sau fost homosexual. Este posibil ca unii participanți să nu acorde atenție presiunilor exercitate în sensul apelării la terapie din moment ce ei văd acum această abordare ca fiind pozitivă. Pe de altă parte, este puțin probabil ca prevalenta presiunii de a nu apela la terapie să fie determinată de anumite diferente de rememorare cauzate de disonanta cognitivă. Se pare că pentru acest grup, contextul lor social a fost mai degrabă heterofob decât homofob anterior începerii terapiei pentru reorientare. Bibliografie Haldeman, D. (1994). The practice and ethics of sexual orientation conversion therapy. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 62, 221‑227 Human Rights Campaign. (2002). Finally free: How love and acceptance saved us from the ex‑gay ministries. Washington, DC: Author. Schroeder, M. & Shidlo, A. (2002). Changing sexual orientation: A consumer’s report. Professional Psychology: Research and Practice, 33, 249‑259. Throckmorton, W. (2002a). Initial empirical and clinical findings concerning the change process for ex‑gays. Professional Psychology: Research and Practice, 33, 242‑248. Throckmorton, W. (2002b, noiembrie). What works in reorientation counseling. Prezentare la Conferinta Anuală NARTH, Orlando, SUA Tozer, E.E. & McClanahan, M.K. (1999). Treating the purple menace: Ethical considerations of conversion therapy and affirmative alternatives. Counseling Psychologist, 27, 722‑742 Yarhouse, M. & Throckmorton, W. (2002). Ethical issues in attempts to ban reorientation therapies. Psychotherapy: Theory/Research/Practice/Training, 39, 66‑75. Atracții în schimbare Melinda Selmys www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 312 Dacă ați avut parte de educație sexuală modernă, dacă ați urmărit la televizor discuțiile despre căsătoriile homosexuale sau dacă pur şi simplu ați preluat mentalitatea actuală privind relațiile sexuale, atunci probabil că sunteți familiarizați cu ideea de orientare sexuală. E vorba de teoria potrivit căreia fiecare om are un set fix, înnăscut de atracții sexuale față de sexul opus, față de acelaşi sex sau față de ambele. Viziunea occidental asupra homosexualității s‑a format în ultimele câteva sute de ani. A fost formulată începând de la Revoluția Franceză şi a luat având odată cu dezvoltarea ştiințelor psihologice din secolul XX. Timp de aproape o sută de ani, dezacordurile s‑au centrat pe ideea dacă atracțiile homosexuale sunt o chestiune biologică sau o tulburare psihologică. Astăzi, majoritatea retoricii pro‑homosexualitate pleacă de la premiza că e vorba de ceva înnăscută (deşi nu toți homosexualii cred asta). Pe de altă parte, conservatorii cred că e vorba de o tulburare psihologică. Ceea ce rămâne necercetată e presupunerea că aceasta e o modalitate corectă de a privi sexualitatea umană. Au existat nişte cercetări ale unor feministe şi lesbiene asupra sexualității feminine, care au spus că sexualitatea, cel puțin, e mult mai fluidă decât o sugerează ʺbiologiaʺ. Termenii “LUG” (Lesbian Until Graduation ‑ Lesbiană până la Absolvire) şi “hasbian” indică ideea că unele femei au experiențe lesbiene la un anumit moment în viața lor şi că apoi are loc o tranziție către o identitate heterosexuală fără nici o problemă de ordin psihologic. Alte femei adoptă o identitate şi un stil de viață heterosexual timp de mai mulți ani, pentru ca ulterior să treacă la atracții față de acelaşi sex. ʺEram sigură că sunt lesbianăʺ Eu fac parte din prima categorie: la început am fost sigură că sunt lesbiană. Am fost implicată, în secret, într‑o relație lesbiană timp de câțiva ani iar încercările mele de a mă vedea cu băieți au mers de la repulsie la dezastru. În cel mai bun caz, intimitatea fizică cu bărbați mi s‑a părut neconfortabilă. Când am devenit creştină, încă credeam că homosexualitatea e fixă şi, evident, nu credeam că credința poate ajuta în vreun fel. A fost ca o surpriză momentul în care am constatat că m‑am îndrăgostit şi că sunt atrasă fizic de un bărbat. Bisexualitatea nu intră în categoria schimbării. Nu am avut parte de nici o atracție continuă, în aceeaşi măsură, față de ambele sexe. A existat o schimbare substanțială, observabilă şi decisivă la nivelul atracțiilor însele. Acum mi se pare că implicarea sexuală cu o femeie ar fi neconfortabilă şi neinteresantă sexuală aşa cum mi se părea cândva ideea de intimitate cu bărbați. Aceste lucruri apar menționate cumva în literatura ştiințifică, dar nu sunt niciodată discutate în public. Proclamația dogmatică că te‑ai născut homosexual şi că aşa vei fi mereu obturează experiența reală a acelor femei care au avut parte de o schimbare a atracțiilor lor sexuale. Deşi această experiență e mai frecventă la femei, există indicii că e prezentă şi la unii bărbați. David Morrison, în cartea Beyond Gay, descrie o schimbare a atracțiilor sale în www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 313 urma unei convertiri religioase. Alți autori, de obicei creştini, vorbesc de o experiență similară. De cealaltă parte, există bărbați ca Jack Malebranche, a cărui carte Androphilia descrie homosexualitatea sa în termeni de preferință şi alegere. La el a fost ceva ce a încercat pentru că era ʺun puşti care voia să încerce ceva de care tuturor le era teamăʺ şi a constatat că îi place. Harul Domnului şi terapia cu electroşocuri Principala problemă la ideea homosexualității înnăscute este faptul că subminează integrarea sexualității într‑o identitate umană completă. Cei ce aşează homosexualitatea în centru identității lor fac asta prin alegere, nu prin necesitate: ei aleg să prioritizeze sexualitatea față de celelalte aspecte ale persoanei lor şi să‑şi construiască o identitate plecând de la acel aspect unic. Alții pun alte lucruri ca punct de plecare al identității lor: ideologia, religia, cultura, familia... Din păcate, modelele actuale de homosexualitate resping legitimitatea acestor alegeri. Literatura pe acest subiect pretinde, în mod superficial, că dacă cineva are parte de dorințe homosexuale, ar fi periculos să nu le dea curs. Există însă alte considerații care trebuie alterate sau ignorate pentru a‑ți dezvolta o identitate homosexuală. Cea mai mare parte a literaturii care adoptă această linie o justifică prin menționarea ʺterapiilorʺ care s‑au dovedit ineficiente şi periculoase. În secolul XX au existat nişte metode de‑a dreptul macabre pentru schimbarea atracțiilor sexuale: transplanturi testiculare, terapii cu electroşocuri, experimente de spălare a creierului de tip Clockwork Orange şi diferite forma de umiliri psihosocială, toate ducând la aceleaşi rezultate proaste. De aici provine ideea că oricine încearcă să‑şi schimbe sexualitatea va ajunge la o finalitate la fel de denaturată şi bizară. Şi eu am fost aşezată în această categorie când am fost menționată într‑un film de televiziune: personajul care făcea trimiterea la mine făcuse terapie cu electroşocuri şi se măritase cu un bărbat care arăta a femeie mai mult decât arăta ea. În realitate, eu nu am avut contacte cu psihologi şi nici cu grupuri pentru foşti homosexuali, şi sunt măritată cu un bărbat care aduce mai degrabă cu icoana unui sfânt ortodox. Pentru mine, ca şi pentru altele, a fost vorba de alte lucruri care sunt mai importante decât sexualitatea. Identitatea mea ideologică şi filosofică a fost mereu aspectul cel mai fundamental al persoanei mele; când ideologia mea s‑a schimbat, sexualitatea mea a urmat‑o cumva natural, fără a fi nevoie de intervenții externe bizare sau periculoase. Evident, lucrurile nu stau aşa la toată lumea, dar e ceva destul de frecvent pentru a submina ideea orientării sexuale fixe. Atracții în schimbare Orientarea sexuală nu poate fi redusă la biologie sau psihologie pentru că atracția sexuală e mult mai mult decât acestea. Atracția e un aspect complex. Oamenii sunt atraşi de cei cu care împărtăşesc gusturi similare, de cei cu care au convingeri www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 314 asemănătoare, de cei care seamănă cu personaje din filmele sau cărțile preferate, de cei cu care au emoții asemănătoare, de cei cu care au o relație afectivă apropiată şi aşa mai departe. Nu suntem ca animalele, ale căror atracții se bazează pe mărimea coamei masculului dominant sau pe culoarea penelor. Toți am fost atraşi sexual de cineva şi am constatat apoi că subiectul atracțiilor noastre are nişte obiceiuri proaste sau are nişte concepții bizare. Majoritatea am avut parte de întâlniri în care celălalt nu era la început atrăgător din punct de vedere fizic, ca mai apoi percepția să ni se schimbe odată cu dezvoltarea unei relații afective. Într‑o anumită măsură, acesta e rezultatul unei schimbări naturale, dar sunt implicate şi alegerile personale. Relațiile afective se dezvoltă datorită alegerii de a petrece timp cu celălalt. Pozițiile ideologice sunt o colaborare între intelect şi voință. Gusturile se pot schimba ca urmare a căutării şi evitării deliberate a unor tipuri de frumusețe. Personalitatea umană nu este fixă; este maleabilă. Nu pot avea loc schimbări radicale peste noapte, dar voința este mult mai puternică decât o spune retorica determinismului biologic. Acest lucru e adevărat la nivelul grupurilor de oameni în aceeaşi măsură în care e adevărat pentru indivizi. Un om care la început îi găseşte respingători pe cei de altă rasă poate învăța să vadă frumusețea la cei ce nu seamănă cu el. O femeie care îi găseşte pe bărbați înfricoşători sau dubioşi poate învăța să‑şi dezvolte înțelegere şi respect pentru masculinitate. Aceste schimbări sunt nu numai posibile, ci se şi petrec tot timpul ‑ şi se pot petrece cu oameni care cred că sunt incapabili să aibă o relație sexuală cu femei sau cu bărbați. De aceea eu nu cred într‑o orientare sexuală ca trăsătură fixă a personalității umane. Identitatea umană e mult prea bogată, cu mult prea multe fațete şi impredictibilă ca să fie o simplă noțiune de definit şi explicat. Sursa: http://www.mercatornet.com/articles/view/reorienting_sexuality/ Paradoxul acceptării de sine Joseph Nicolosi, PhD ʺProblemele nu pot fi rezolvate cu aceeaşi gândire care le‑a creatʺ ‑ Albert Einstein Potrivit unor critici ai terapiei reparative (pentru schimbarea orientării sexuale), aceşti terapeuți nu fac decât să‑i îndemne pe clienți să‑şi suprime, să‑şi nege şi să‑şi respingă sentimentele homosexuale. Totuşi, o privire mai îndeaproape oferă o altă perspectivă. Aici este paradoxul terapiei reparative: ea are succes numai dacă clientul întâi de toate îşi recunoaşte şi îşi acceptă aceste sentimente nedorite. Cu cât persoana în cauză vede mai mult în interiorul său acel lucru pe care îl respinge, şi îl vede în lumina adevărului, cu atât acel lucru se disipează. Ideea nu este să‑ti întorci privirea de la sentimente, ci să priveşti dincolo de ele. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 315 În terapie, când ne folosim de ʺTriunghiul Captivitățiiʺ, îi cerem clientului să se concentreze direct pe un gând sau fantezie homosexuală. În acelaşi timp, el trebuie să‑şi urmărească activ senzațiile corporale. În timp ce face aceasta, i se cere să rămână conectat cu terapeutul. Când clientul are de‑a face cu o imagine homoerotică, el de obicei are parte şi de o excitație fizică. (Unii bărbați o descriu ca pe o reacție sau dispoziție genitală.) Dacă îsi poate accepta această experiență homoerotică fizică, în timp ce rămâne conectat cu terapeutul, sentimentul sexual se transformă curând în altceva: recunoaşterea unor nevoi emoționale mai profunde, generatoare de suferință, care nu au nimic de‑a face cu sexualitatea. Unele asociații pentru foştii homosexuali resping această idee a înfruntării directe şi a gestionării sentimentelor homoerotice personale. Însă, noi nu îi încurajăm la clienți intenția de a se implica în comportamente homosexuale, ci îl încurajăm pe client să exploreze, cu sinceritate şi fără a‑l judeca, experiența asociată cu ruşinea, în timp ce rămâne conectat cu terapeutul. Re‑experimentarea sentimentelor în prezenta unui terapeut asertiv ajută la îndepărtarea acelei ruşini; clientul poate să‑şi vadă mai bine dorința homosexuală aşa cum este ea. Un bărbat a descris această eliberare de ruşine, privind dincolo de iluzia homoerotică. ʺPrivind la ea la lumina zilei a făcut ca partea de stigmat să dispară.ʺ Nimeni nu trebuie să apeleze la ruşine pentru a se menține pe calea cea dreaptă. Ruşinea spune: ʺSunt rău şi nu sunt bun de nimicʺ. Pe de altă parte, Vina spune ʺAm făcut ceva răuʺ. Vina poate fi bună pentru că aduce un mesaj necesar. Însă Ruşinea ‑ ceva ce este resimțit negativ la nivel fizic ‑ atacă persoana în însăşi esența ei şi îi anulează valoarea şi demnitatea. A scăpa de ruşine ajută la descoperirea adevăratului Sine, care, conform religiei creştine, a fost menit de Creator pentru heterosexualitate. Trei exemple Un client, un contabil de 43 de ani, căsătorit, îşi amintea de un alt bărbat pe care îl văzuse recent într‑un aeroport, pe când era într‑o călătorie de afaceri. Această vedere i‑a stârnit anumite gânduri şi fantezii sexuale. I‑am cerut să se gândească la acea imagine şi să analizeze senzațiile fizice, în timp ce rămâne conectat cu mine. A făcut aceasta şi a început să simtă o dorință sexuală intensă. Ducând această experiență mai departe, printr‑un scenariu sexual imaginar, a început să resimtă, destul de neaşteptat, o trecere fizică către tristețe, dorință şi sentiment de gol. A început să plângă şi să vorbească despre sentimentul lui de nulitate. ʺMi‑ar plăcea să fie prietenul meu! E genul de tip pe 316 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc care mereu l‑am vrut de prieten. Aş vrea mult să fiu prieten cu un tip ca el.ʺ Trecând dincolo de această perspectivă, a început să‑şi amintească de diferite abuzuri din copilărie, de dispreț şi de respingere, precum şi de singurătatea şi însingurarea de care a avut parte de‑a lungul unei copilării nefericite. Bărbatul de la aeroport nu era decât celălalt tip care fusese mereu inaccesibil ‑ prietenul potențial care se individualiza de restul lumii. Un alt client, un student de 22 de ani, era prins în Triunghiul Captivității cu o anumită imagine preluată dintr‑un film porno ‑ o imagine cu un bărbat cumva ideal şi fantasmagoric. Acest tânăr nu a avut rețineri în a detalia nuanțele experiențelor sexuale la care s‑ar fi dedat cu acel partener macho. A descris un întreg scenariu, cu orice fel de activitate sexuală posibilă între doi bărbați. La sfârşit, privea spre mine şi ‑ după un moment de tăcere ‑ mi‑a spus cu tristețe: ʺDar ştii, as vrea ceva mai multʺ. A început apoi să‑mi vorbească despre o soție şi o familie, lucruri pe care le dorea mult mai mult. Un al treilea client, un profesor de vârstă medie, şi‑a urmărit senzațiile trupeşti pe măsură ce sonda tot mai mult imaginea unui elev de 15 ani fată de care dezvoltase o obsesie. După o descriere detaliată a lucrurilor pe care le‑ar fi făcut împreună, a început să descrie altceva: sentimentul de gol pe care îl resimte în corpul propriu. În cuvinte, mi‑a vorbit despre cât de mult şi‑ar fi dorit să fie el acel băiat masculin, sigur pe sine. Atunci când dăm la o parte ruşinea şi privim în fată fanteziile de care ne temem, vedem adevărata natură a atracției homoerotice, care are de‑a face cu pierderea sau lipsa unui ataşament. Atracția homoerotică este diferită de atracția heterosexuală în sensul că este indusă de un deficit provenit din copilărie; astfel, rădăcinile ei ne duc înapoi în timp, nu către exterior, după cineva care este cu adevărat ʺaltul decât mineʺ, ci către o durere, lipsă, pierdere şi gol care au de‑a face cu ataşamentul. Bărbatul care este în terapie reparativă luptă ştiind cine este este cu adevărat, chiar şi după câteva eşecuri. El învață să nu ia eşecurile ca o referință, ci să le înțeleagă sensul. Aceasta îl ajută să vadă dincolo de simbolul masculin plin de conotații erotice ‑ simbolul piesei lipsă din identitatea lui ‑ şi să înceapă să‑şi împlinească acele nevoi după ataşament masculin care reprezintă cele mai profunde dorințe ale sale. Clienta lesbiană Andria Sigler‑Smalz Am fost solicitată recent să fac o critică a unui instrument de evaluare folosit pentru a măsura schimbarea la acele persoane care apelează la psihoterapie pentru a trece de la homosexualitate la heterosexualitate. În prima variantă a formularului de interviu pentru această evaluare, întrebările păreau orientate mai ales către bărbații homosexuali. Femeile care răspundeau la întrebările formulate în felul acela ar fi indicat un grad de schimbare mai mare decât cel real. Întrebările porneau de la premiza că homosexualitatea masculină şi cea feminină sunt www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 317 în esență similare şi că pur şi simplu implică o atracție fizică şi sexuală față de acelaşi sex. Însă, deşi pot exista unele similitudini etiologice între homosexualitatea masculină şi cea feminină, există diferente specifice în ceea ce priveşte natura acestor probleme şi manifestările lor exterioare. Aceste diferente sunt recunoscute chiar şi de către homosexuali. Din acest motiv, multe femei preferă să fie menționate ca ʺlesbieneʺ şi nu ʺfemei homosexualeʺ, iar mențiunile publice/oficiale fac referire la ʺhomosexuali şi lesbieneʺ. Caracteristicile relațiilor lesbiene După ce recunoaştem că există excepții de la psihodinamica comună, vom descrie pe scurt câteva dintre caracteristicile distincte ale relațiilor lesbiene. Prima, care reflectă diferența fundamentală dintre bărbați şi femei, este aceea că sexul şi atracția sexuală nu sunt neapărat componente ale unei relații lesbiene. În multe cazuri, rolul sexului este minor şi uneori, nici nu există. În schimb, activitatea fizică cea mai apreciată este strânsul în brațe şi alintul. În acele cazuri în care sexul reprezintă o componentă importantă, acesta apare datorită intimității emoționale pe care o simbolizează. Forța motrice a unei relații lesbiene sunt deficitele emoționale şi formaționale ale femeii, în raport cu acelaşi sex, iar acestea în general nu sunt la fel de sexualizate ca în relațiile homosexuale (dintre doi bărbați). Pentru femeia lesbiană, ʺatracția emoționalăʺ joacă un rol mai important decât atracția sexuală. Apoi, în cadrul acestor relații se pare că există capacitatea unui ataşament extrem de puternic. Totuşi, la o privire mai atentă se pot observa anumite comportamente care indică o legătură relațională fragilă caracterizată prin teamă şi anxietate. Conflictele interne se manifestă în prin temele frecvente ale abandonului, sufocării, controlului şi formării identității, şi sunt afişate într‑o manieră sesizabilă şi foarte specifică. Relațiile lesbiene tind către o exclusivitate socială, nu către inclusivitate, şi nu este deloc neobişnuit pentru un cuplu de lesbiene să reducă tot mai mult contactele cu rudele sau cu prietenii/prietenele anterioare. Această retragere treptată serveşte la asigurarea unui control şi protejează împotriva distanțării şi a unor amenințări posibile la adresa fragile lor legături. Conflictele interne sunt manifeste prin intermediul unor teme legate de formarea identității. De exemplu, putem vedea teama de abandon şi/sau sufocare, lupte ce au de‑ a face cu puterea (sau cu lipsa de putere) şi cu controlul şi dorința de a se uni cu cealaltă persoană într‑o încercare de dobândire a unui sentiment de siguranță şi importantă. Deşi relațiile lesbiene durează de obicei mai mult decât cele homosexuale, ele tind să fie caracterizate printr‑o intensitate emoțională şi susținute prin ʺliantulʺ geloziei, super‑ posesivitate şi diferite forme de manipulare. În timpul relației, ʺpărțile buneʺ sunt foarte bune, iar momentele de conflict sunt extreme. Timpul excesiv petrecut împreună, apelurile telefonice frecvente, cadourile numeroase, graba mutării împreună şi tinerea laolaltă a banilor sunt unele dintre mijloacele prin care se fuge de separare. În astfel de 318 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc relații, vedem o contrafacere a unui ataşament sănătos ‑ cu alte cuvinte, o dependentă emoțională şi o supra‑relaționare. Foarte frecvent, între partenerele lesbiene există un sentiment reciproc de genul ʺnu pot trăi fără tineʺ. O clientă mi‑a spus odată: ʺNu ştiu cum as putea trăi fără ea. Înainte să apară în viața mea, mă simțeam atât de pustie. Acum ea e viața meaʺ. Deseori, la femeile cu atracții față de acelaşi sex există o calitate disperată a atracției emoționale. O clientă, care recunoştea că relația ei lesbiană a reaprins nevoia după dragostea maternă, îmi spunea: ʺCând întâlnesc o femeie de care mă simt atrasă, este ca şi cum un loc din inima mea spune ʹNu vrei să fii mămica mea?ʹ Este un sentiment puternic şi înrobitor ‑ te simți fără ajutor. Deodată mă simt mică. Vreau să fiu remarcată de ea. Vreau să însemn ceva pentru ea, şi asta îmi acaparează toate gândurile.ʺ O altă clientă mi‑a vorbit despre cum se simte atunci când este departe de prietena ei lesbiană. ʺAm un sentiment groaznic, un sentiment de măcinare în stomac. E acelaşi sentiment pe care îl aveam când eram mică şi eram departe de casă, de exemplu când dormeam la o prietenă. Celelalte fete se simțeau minunat, dar eu voiam acasă. Întotdeauna îmi era foarte greu să mă despart de mama.ʺ Identitatea sexuală şi lesbianismul Ceea ce se poate observa uşor la lesbiene este o vastă divergentă a trăsăturilor sexuale şi a manifestărilor exterioare. Asa cum (paradoxal) există femei heterosexuale care nu se simt ʺbineʺ ca femei, la fel există şi femei lesbiene cărora le place să fie femei şi sunt foarte feminine ca aspect. Afirm aceasta pentru a răspunde acelei prejudecăți cum că femeile lesbiene au un aspect masculin sau practică tot felul de activități specifice bărbaților. Identitatea sexuală are de‑a face cu mulțumirea de sine ca femeie, cu gradul de relaționare şi identificare cu alte femei şi cu măsura în care este liberă să aleagă activități feminine. Lesbianismul se referă la o preferință a femeii față de acelaşi sex, pentru împlinirea unor dorințe subconştiente, şi la teama ei de legătură intimă cu celălalt sex. În lesbianism, o femeie rămâne ʺblocatăʺ la un anumit nivel de dezvoltare şi nu poate trece mai departe, către o heterosexualitate sănătoasă. Totuşi, momentul şi felul în care este afectată dezvoltarea sănătoasă influențează şi magnitudinea problemelor de identitate sexuală resimțite. Atitudini anti‑bărbați Unele lesbiene manifestă sentimente negative şi conflicte interioare atunci când interacționează cu bărbații, iar aceasta contribuie la incapacitatea lor de a fi heterosexuale. În plus, unele se identifică cu feminismul radical. Femeile sunt considerate ca înzestrate şi benefice, în timp ce bărbații sunt inferiori, obsedați de sex şi oarecum inutili. Discutând despre imaginea unui bărbat şi a unei femei cu brațele www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 319 petrecute unul după celălalt, la o partidă de fotbal, o clientă lesbiană a spus: ʺEra dezgustător. În mintea mea mă întrebam: ʹCe găseşte la el, cum de‑l lasă s‑o atingă?ʹʺ Nu este deloc rar pentru cele care au adoptat de ceva vreme un stil de viață homosexual să aibă o aversiune tot mai mare față de relațiile heterosexuale. Considerații terapeutice Pentru a o trata pe clienta lesbiană care doreşte să se schimbe, este important să o vedem în mod individual şi să o evaluăm ca pe o persoană complexă. Şi mai important, terapeutul trebuie să analizeze structura personalității ei. De exemplu, manifestă conflicte legate de separare‑individualizare, respectul de sine scăzut al unui narcisist sau teama de ataşare a unui schizoid? Înțelegerea conflictelor interne îl va ajuta pe terapeut să perceapă sensul manifestărilor ei. Cu aceste informații, se poate trece la anumite intervenții pentru acea clientă anume. Tot important de observat este amplitudinea sentimentelor, gândurilor şi comportamentelor ei obsesive. Cu cât este mai mare dependenta, cu atât sunt şanse mai mari ca anxietatea şi/sau depresia să iasă la suprafață pe măsură ce clienta începe să se separe de partenera ei sau alege să nu‑şi manifeste atracțiile emoționale homosexuale. De obicei, aceasta este partea cea mai dificilă a tratamentului şi seamănă foarte mult cu tratamentul oferit persoanelor dependente de anumite substanțe. Genul (sexul) terapeutului este foarte important; oricum, această problemă este rezolvată chiar de către clientă întrucât atracția ei emoțională o face să aleagă o femeie terapeut. În timp, clienta va încerca să manifeste, cu terapeuta, aceleaşi teme pe care le‑a desfăşurat şi față de partenerele ei lesbiene. Din acest motiv, terapeuta trebuie să demonstreze un stil relațional, dar cu granițe, precum şi capacitatea de a face diferența între acordarea unei îngrijiri corespunzătoare şi satisfacerea dorințelor clientei. Folosirea eficientă a transferului şi a contra‑transferului în cadrul relației clientă‑ terapeută poate asigura cele mai de succes intervenții. Aspectele de identitate sexuală a clientei trebuie înțelese de către terapeută înainte de începerea discuției despre ele. Înțelegerea semnificației din spatele prezentării personale a clientei poate ajuta la a stabili dacă şi când va fi abordat acest subiect. De exemplu, ca şi copil, s‑a detaşat defensiv de mama ei, în încercarea de a se proteja de o respingere (reală sau închipuită)? Există influente culturale? Se apără clienta de avansurile bărbaților din cauza unui abuz sexual din trecut? Alte intervenții esențiale pot include un ajutor spiritual, monitorizarea depresiei, oferirea de abilități relaționale practice şi încurajarea clientei să cultive un sistem de sprijin complementar terapiei. Durata tratamentului este în general pe termen lung şi poate include două sau trei şedințe pe săptămână, în funcție de gradul de răspundere din partea clientei. Terapeutele care călătoresc des, care ştiu dinainte că nu vor putea continua relația terapeutică (adică ştiu că se vor muta) sau care au crize personale trebuie să se www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 320 gândească bine înainte de a accepta o astfel de clientă. Seriozitatea şi conformitatea terapeutei reprezintă elemente importante în tratamentul clientei lesbiene. Prognoză Ca la orice alt tratament, succesul depinde de mai mulți factori. Unii dintre aceştia țin de clientă ‑ cum ar fi motivația şi hotărârea ei de a se schimba, participarea constantă la şedințe şi cooperarea în cadrul tratamentului. Alți factori importanți care influențează succesul implică şi caracteristicile terapeutei. Aceasta trebuie să poată manifesta un ataşament, să fie bine diferențiată şi să posede abilitățile şi experiența necesară sau cel puțin o supervizare avizată. Alte considerații pentru prognoză includ vârsta, trecutul, structura personală şi prezentarea generală a clientei. În activitatea mea cu femei, am constatat că schimbarea este un proces lent. Totuşi, este o muncă cu propriile ei satisfacții. Este întotdeauna un privilegiu să ajut o clientă pe drumul ei către o persoană mai sănătoasă şi deseori sunt eu însumi motivată de hotărârea clientelor mele. Dat fiind că lupta unei lesbiene este un simptom al unei dureri şi conflicte interioare, capacitatea de a avea relații sănătoase cu acelaşi sex şi relații cu celălalt sex reprezintă manifestarea unei vindecări şi creşteri interioare. Multe femei lesbiene, care vor să se schimbe, îşi vor atinge ținta. Pe drumul schimbării, se vor dezvolta şi se vor schimba, dobândind o mai bună înțelegere de sine şi un sentiment de plinătate personală. Sursa: www.evergreeninternational.org Lectură recomandată: Homosexualitatea feminină Cei ce vor să scape de atracțiile homosexuale au nevoie de consilieri bărbați Steven Donaldson şi Del Thornton Caracteristicile unui mentor bun Pentru a fi eficient, un mentor trebuie să aibă câteva caracteristici. Nimeni nu poate fi întruchiparea perfectă a acestora. Un mentor bun trebuie să demonstreze încredere în sine şi un bun caracter moral. Cu alte cuvinte, el însuşi trebuie să aibă un simț al competenței masculine. Un mentor bun trebuie să aibă o puternică identitate de gen. Adică, trebuie să se simtă bine ca bărbat. Aceasta nu însemnă să fie un macho. A fi un macho e de fapt un indiciu al unei identități slabe de gen. Dovada unei siguranțe identitare include lipsa caracterului defensiv sau nevoia de a demonstra ceva cuiva, precum şi o participare activă la rolurile sale masculine, cum a fi cel de tată, soț, susținător, figură bisericească, prietenii cu alți bărbați şi activități tipic masculine. În plus, un bărbat cu o identitate solidă se relaționează corect şi politicos şi cu femeile. Îi plac femeile, le respectă şi arată acestea. În esență, îi place tot ce implică a fi bărbat. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 321 Un mentor bun va avea un eu solid. Aceasta înseamnă că sentimentele lui nu pot fi rănite uşor şi nici nu îi este teamă să spună ʺnuʺ. A fi mentor poate fi foarte solicitant şi cere tenacitate pe termen lung. Atracțiile homosexuale nu apar peste noapte şi, chiar şi la clienți motivați, nu dispar peste noapte. Respectul de sine al mentorului nu poate depinde de succesul celui cu care lucrează. El trebuie să rămână pozitiv, atent şi încurajator indiferent de cât de rău se simte discipolul. Bărbații care se confruntă cu atracții homosexuale pot, în acelaşi timp, să aibă anumite nevoie emoționale, dar şi să fie detaşați defensiv. Aceasta înseamnă că au nevoie de un contact emoțional cu alți bărbați, dar le este frică să nu fie răniți. La primul semn de abandon, ei pot deveni defensivi şi chiar reactivi, ceea ce poate fi interpretat ca şi condescendență. Mentorul nu trebuie să ai această apărare în nume personal şi trebuie să stabilească limite ale nevoilor emoționale. Un mentor bun trebuie să fie disponibil din punct de vedere emoțional. Trebuie să fie sigur pe sentimentele sale şi să le poată împărtăşi cu discipolul. Trebuie să fie conştient şi echilibrat față de propriile puncte slabe, eşecuri, jene şi temeri şi să fie capabil să le împărtăşească cu discipolul, la momentul potrivit. El trebuie să‑l poată asculta pe discipol vorbind despre temerile sale, despre mânie, sentimente de nepotrivire şi durere, fără a deveni anxios sau a încerca să le minimizeze sau să le repare. Nu este sarcina mentorului să ştie ce trebuie discipolul să facă sau să le repare. Acest lucru este foarte important. Sarcina mentorului este aceea de a fi prezent pe o perioadă mai lungă de timp şi să ofere sprijin emoțional. Mentorul nu este nici autoritatea morală şi nici terapeutul discipolului, şi nu trebuie să‑şi asume răspunderea sau să‑l ghideze în acest fel. Bărbații care se confruntă cu atracții homosexuale au nevoie mare atât de îndrumare spirituală, cât şi de ajutor terapeutic, însă nu acesta este rolul mentorului. Deşi mentorul trebuie să fie disponibil din punct de vedere emoțional, el nu trebuie să mizeze pe discipol pentru sprijin emoțional. Relația cu mentor trebuie să fie o reflectare a unei dinamici sănătoase tată‑fiu, tatăl susținându‑l pe fiu, nu fiul pe tată. Tații găsesc răspuns la nevoile lor în lumea adulților, în timp ce copiii caută sprijin emoțional la părinții lor. Un mentor bun trebuie să fie şi afectiv în sens fizic. Mulți cred că a fi afectiv în sens fizic cu bărbații care se luptă cu atracțiile homosexuale înseamnă a le exacerba simptomele. Nimic mai fals. Celor ce se confruntă cu atracții homosexuale le este teamă de afectivitatea masculină. Anume această teamă face ca afecțiunea masculină să devină atât de sexualizată. Atât timp cât mentorul are o identitate de gen puternică, nu sunt şanse ca interacțiunea cu discipolul să devină una sexuală. Acesta este tipul de siguranță pe care are nevoie discipolul să o resimtă, în felul acesta el putând iubi autentic şi primi afecțiune masculină nesexuală. Dorința cea mai adâncă a unui bărbat care se luptă cu atracții homosexuale nu este după sex, ci după dragoste şi susținere. În final, un mentor trebuie să cultive o relație cu discipolul. Acesta nu trebuie să se îndoiască de interesul autentic al mentorului şi nici să nu gândească că acesta ar dori ceva de la el. Aşa ceva reprezintă o continuare a problemei tată‑fiu. Din acest motiv, nu www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 322 discipolul trebuie să fie inițiatorul în acea relație. Acest lucru va fi reafirmat în relația cu mentorul. În plus, atunci când apare vreo confuzie sau un conflict, discipolul poate presupune că el a făcut ceva greşit şi se va retrage, devalorizând relația. Mentorul va presupune că el a făcut ceva rău şi se va retrage sau va devaloriza relația. Mentorul nu trebuie să uite că retragerea sau devalorizarea unei relații este o apărare (de obicei, subconştientă) împotriva unei nevoi intense şi a unei dorințe după dragoste şi susținere din partea unui bărbat idealizat. Mentorul nu trebuie să ia nimic în nume propriu, ci trebuie să continue, cu tact şi activ, să cultive relația cu discipolul. Bărbații care se confruntă cu relații homosexuale îşi doresc o relație degajată cu alți bărbați. Mentorul trebuie să preia inițiativa în identificarea de activități care vor fi interesante pentru amândoi, fără a provoca însă anxietate discipolului. Mentorul trebuie să analizeze interesele comune gen artă, muzică, teatru, maşini sau sporturi. Fiecare îi poate vorbi celuilalt despre lucrurile care îl pasionează. În timp, relația se dezvoltă, permițând asumarea unor riscuri mai mari în ceea ce priveşte umilirea. Unii bărbați cu atracții homosexuale s‑au detaşat defensiv de masculinitate în aşa măsură încât orice activitate tipic masculină le declanşează un răspuns de teamă sau incapacitate. La început, chiar şi urmărirea unui meci de basket poate fi prea mult. Rareori detaşarea defensivă este exprimată ca teamă. Discipolul probabil nu va spune niciodată ʺMi‑e teamă să nu par prost dacă mă uit la meci cu tineʺ. Mai degrabă, el îşi va exprima dezinteresul: ʺNu am înțeles niciodată sportul acesta. Nu este decât o formă de agresivitate masculină!ʺ Mentorul trebuie să vadă dincolo de această apărare şi să‑l încurajeze încet pe discipol să devină parte din lumea bărbaților. Aceasta se poate petrece în timp, atunci când se stabileşte o încredere. Nu este nevoie ca bărbații cu atracții homosexuale să devină devină pasionați de rugby. Însă, ei trebuie să ajungă la nivelul la care să poată viziona un meci de rugby sau de box fără a se simți copleşiți de anxietate sau inferioritate. A învăța să joace şi să fie competitivi în sporturile de echipă poate fi o problemă frecventă pentru cei ce se luptă cu atracțiile homosexuale. Ei au nevoie să fie încurajați; totuşi, acest lucru trebuie abordat cu maximă atenție. Chiar şi încurajarea în acest domeniu poate declanşa o teamă semnificativă, care conduce la impulsuri de manifestare. Acesta este deseori un domeniu marcat de răni din copilărie, domeniu care este evitat cu grijă. De regulă, aceşti bărbați practică sporturi individuale, cum ar fi joggingul, înotul, scufundările şi patinajul, pentru a evita să fie membri într‑o echipă. Ei se simt incapabili să evolueze într‑o situație în care ceilalți aşteaptă de la ei performanță. Chiar şi greşelile mici într‑o echipă pot avea un impact devastator asupra lor, ei simțindu‑se umiliți. Este posibil să fie necesară consultarea terapeutului înainte de a aborda acest aspect. Este important să‑l includeți pe discipol în evenimentele dvs. familiale. Mulți bărbați care se luptă cu atracțiile homosexuale provin din familii cu o dinamică deficitară, drept pentru care au o viziune deformată asupra familiei. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 323 Încurajați şi aspectele legate de biserică, dar cu grijă. Participarea la slujbe poate spori anxietatea, care la rândul ei conduce la impulsuri sexuale nefericite. Obțineți feedback de la discipol. Ei ştiu ce au nevoie. Fiți deschis la sugestiile lor şi acordați‑le încredere. Dacă la un moment dat îl răniți sau îl dezamăgiți, cereți‑vă iertare cu sinceritate şi fără a inventa scuze. Pentru unii, aceasta poate fi primul exemplu de smerenie din partea cuiva cu autoritate. Ceea ce are un efect vindecător. Folosiți‑le talentele. Nu le evaluați niciodată talentele din perspectiva masculinității activității. Toți suntem creați de Dumnezeu, complet masculini. Preferințele, talentele şi sentimentele lor sunt masculine. Totul la ei este masculin. Ceea ce le lipseşte bărbaților care se confruntă cu atracțiile homosexuale este un sentiment intern de compatibilitate masculină. Lor nu le lipseşte nimic obiectiv. Ultimul lucru de care au nevoie este ca persoana pe care o respectă să le transmită, chiar şi indirect, ideea că ei ar fi mai puțin masculini decât alții. Nota red.: Termenul ʺdiscipolʺ din acest articol este traducerea englezescului ʺmenteeʺ. Am ales să traducem aşa acest termen de specialitate, pentru a fi înțeles de cititori, deşi în domeniul psihologiei el se foloseşte ca atare, chiar şi în limba română. Sursa: www.pfox.org Cele trei etape ale transformării Dr. Joseph Nicolosi Clientul care începe terapie de schimbare se află în mijlocul unei crize care îi tulbură viața. Acum, inima şi mintea lui s‑au deschis pentru a vedea ce se află înăuntru. Dorința lui este aceea de a scăpa de o problemă de comportament cât mai repede posibil, însă nu există soluții minune: pentru a ordona dezordinea, el trebuie să coboare întâi în adâncul unor afecte cu rădăcini adânci. Acțiunea reparativă asupra trupului În timpul terapiei, clientul întâlneşte ceea ce noi numit Lucrul cu Trupul. Aceasta constă in trei etape ‑ (1) etapa defensivă; (2) etapa afectelor, profundă şi (3) etapa de integrare, finală. El începe şedința în etapa defensivă, nedorind să se confrunte sau să abordeze conflictul din viața lui. Mintea lui este dominată de sentimentul de auto‑conservare atunci când terapeutul încearcă să‑l deplaseze dincolo de anxietatea lui, către etape afectelor. Renunțând încet la apărări, el intră şi devine copleşit de sentimente adânci legate de lupta sa. Aceasta este esența Lucrului cu Trupul; în timp ce păstrează un contact emoțional cu terapeutul, el trebuie să intre complet (la nivel de trup‑memorie şi la nivel psihic) în etapa afectelor, alături de tensiunea fizică care tine acele sentimente. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 324 Începe apoi etape de integrare cognitivă, în care el încearcă să înțeleagă felul în care viața i‑a influențat deciziile comportamentale care l‑au adus acum la terapie. Aceasta este perioada Transformării Înțelesurilor, care aşează criza sa într‑o perspectivă mai mare. Cele trei etape ale drumului psihologic pot fi privite şi ca o secvență microcosmică a aceleiaşi transformări personale prezentate în literatura greacă veche şi în cea creştină. În timp, în numeroase culturi, cele trei etape transmit acelaşi adevăr fundamental despre dezvoltarea umană. Omul aflat în terapia de schimbare, învățând de la Părinții Bisericii şi de la mari învățați, capătă putere prin identificarea sa cu simbolurile care comunică adevăruri universale despre călătoria sa. Acele portrete ale drumului unui suflet, prin alegorii ale Omului Obişnuit, îi vor confirma clientului că durerea sa nu este doar a lui şi nu apare doar atunci. Luptătorul a pierdut ceea ce Dante numeşte ʺAdevărata Caleʺ. Criza lui i‑a revelat incompletitudinea, iar acum el vede că s‑a rătăcit, ca urmare a propriului hubris (în sens grecesc), narcisism (în sens psihologic) şi păcat (în sens biblic). Clientul crede că problema lui e una de atracții nedorite; însă pe măsură ce coboară în adâncurile subconştientului, descoperă că problema lui nu este atât legată de sexualitate cât de multe altele, în particular de o problemă de identitate. Transformarea plenară În poemele vechilor greci, experiența de transformare ne arată un proces în trei etape: exilul, călătoria şi revenirea acasă. Literatura creştină prezintă cele trei etape ca o coborâre, convertire şi ridicare. Relatările din Vechiul Testament prezintă păcatul, pocăința şi harul. În Cartea Ieşirii, marea transformare este călătoria din robia egipteană către Țara Făgăduită; în psihologie, sclavia este reprimarea emoțională iar Tara Făgăduită este autonomia. Această călătorie începe întotdeauna cu luptătorul (sau pelerinul) care trebuie să‑şi schimbe radical viața cotidiană pentru a înfrunta o încercare. Clientul nostru, înfruntându‑şi cele mai adânci sentimente, asemenea luptătorului, va întâlni forte copleşitoare cu care trebuie să se lupte şi să le domine. Revenirea acasă: tradiția clasică În Metamorfozele lui Ovidiu şi în Eneida lui Virgiliu avem relatări epice ale coborârii în sălbăticie şi a progresului prin intermediul unor experiențe purificatoare ‑ care conduc la o înălțare/ridicare glorioasă. În mitologiile greceşti, alegoria călătoriei sufletului o regăsim în Odiseea lui Homer. În războinicul Ulise vedem un om pierdut pe mări, într‑o corabie mică, care aduce acasă lecția fragilei puteri omeneşti. Tradiția creştină Această căutare a drumului către casă, pentru cei credincioşi, este nevoința către sfințenie. În Tradiția creştină vedem proiectate relatările Evangheliei, în special www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 325 răstignirea şi moartea lui Hristos; pogorârea Lui la iad şi învierea. În Biblie, avem parabola fiului risipitor care îşi risipeşte moştenirea, pentru ca apoi să se întoarcă acasă, smerit şi în final iertat. În cărțile Vechiului Testament avem în primul rând ieşirea din Egipt, care descrie scăparea evreilor din robia egipteană, traversarea plină de pericole a desertului şi a râului Iordan, şi intrarea în Țara Făgăduită. În Călătoria pelerinului a lui Bunyan şi în Călătoria mintii către Dumnezeu a lui Bonaventura, eroul parcurge un drum asemănător. În poemul lui Dante, Divina comedie, vedem un pelerin care călătoreşte prin infern, apoi prin purgatoriu şi apoi prin paradis. Divina comedie portretizează cele trei etape ale transformării interioare: coborârea, convertirea şi în final, ridicarea. Călătoria ca purificare În multe dintre textele despre transformare, călătoria este văzută ca un proces de purificare. Încheierea cu succes a procesului, în mitologia greacă, implică golirea de mândrie (hubris). În textele religioase, pelerinul trebuie să se curețe de cele şapte păcate de moarte. În tradițiile religioasă şi seculară, acest proces de curățire este resimțit plenar ca un fel de ʺmoarteʺ. Terapia pentru schimbare comportă un proces similar: asistăm la moartea măştilor narcisiste ale falsului eu, cu care se identifică clientul la un anumit nivel, considerând în mod eronat că acestea îl reprezintă. Aici, ceva vechi (falsul eu) trebuie să moară pentru a putea răsări ceva nou, mai frumos. Renaşterea implică descoperirea de către client că viața se poate trăi fără acele vechi apărări. Atunci când renunță la postura de ruşine şi începe să se relaționeze cu ceilalți într‑un mod afirmativ, el descoperă că adevăratul eu iese la suprafață. Misterul dimensiunii transcendente Toate tradițiile, atât religioase, cât şi seculare, transmit adevărul că transformarea nu se poate obține pe calea rațiunii sau printr‑un efort de voință. Pionierii psihoterapiei au ajuns la aceeaşi concluzie. În Interpretarea viselor (1900), Freud stabilea principiul potrivit căruia dezvoltarea pacientului necesită coborârea în lumea mintii iraționale. Analiza lui Freud asupra subconştientului prin interpretarea viselor, şi propria ʺboală creatoareʺ a lui Jung (probabil o psihoză) au făcut ca psihanaliza să țină seama de existența unei dimensiuni non‑raționale, transcendente, a procesului de transformare. Este această dimensiune transcendentală ‑ după cum cred cei credincioşi ‑ mişcarea unei anumite puteri divine? Este acea forță creatoare din subconştientul nostru? Indiferent de cum o vedem, toate tradițiile străvechi, precum şi psihanaliza de început, au recunoscut că există o forță creatoare, tainică, care are puterea să transforme fundamental vieți căzute. Întoarcerea la femeie Aşa că îl găsim pe clientul/eroul nostru la începutul călătoriei într‑o stare de confuzie, măcinat între teamă şi speranță. Îi este teamă să înceapă ‑ amână, evită, aruncă vina şi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 326 protestează ʺDe ce eu?ʺ. Asemenea călătorului grec din vechime, porneşte pe o cale pe care întâlneşte forte înfricoşătoare ‑ obstacole primejdioase în fata cărora se simte cuprins de disperare. Toate peisajele ciudate pe care le întâlneşte sunt reflecții ale propriilor sentimente de goliciune, întuneric şi lipsă de viață. Asemenea oricărui erou, pe drum, omul nostru are nevoie de o călăuză. Aici, este psihoterapeutul cel care trebuie să‑i indice direcția. Probabil el a parcurs înainte acelaşi drum sau unul asemănător, şi s‑a luptat cu aceleaşi temeri. Trebuie acum să fie un mijlocitor între conştientul şi subconştientul călătorului, arătându‑i indicatoarele plasate de‑a lungul drumului. La sfârşitul călătoriei, eroul nostru se întoarce acasă. În cele din urmă face pace cu limitele sale omeneşti, se întoarce de unde a pornit ‑ dar de data aceasta se vede pe sine altfel şi răspunde la cele vechi într‑o manieră nouă. În multe culturi şi în diferite perioade găsim aceleaşi relatări ale descoperirii propriului suflet. Aceste relatări reflectă şi amplifică drumul clientului nostru prin intermediul psihoterapiei. Omul care apelează la terapia pentru schimbare va găsi linişte şi inspirație învățând că ceea ce trăieşte el este de fapt o experiență universală şi că lupta lui cu izolarea face parte dintr‑o luptă mai mare a omului. Şi întotdeauna călătoria se încheie la fel: cu întoarcerea acasă la femeie. În toate aceste tradiții, femeia este cea care dă viață, mijlocitorul lumii interioare. Împlinirea identității masculine ‑ scopul terapiei noastre ‑ îi permite acum clientului să primească această putere feminină de care cândva îi era teamă. Sursa: www.narth.org Puterea acordării terapeutice Joseph Nicolosi, PhD ʺMințile noastre nu sunt create singure; ele sunt co‑create. Sistemul nostru nervos este pregătit (1) pentru a învăța de la sistemele nervoase ale celor din jur, iar acest lucru ne transformă.ʺ Procesul central de vindecare din psihoterapie constă în experiența rezonanței sau a acordajului fin. Această experiență îi permite clientului să coreleze aspecte emoționale şi cognitive ale vieții lui interioare. O relație bine acordată cu o altă persoană creează noi conexiuni neurologice la nivelul creierului. Atunci când clientul îşi dezvăluie viața emoțională în fața terapeutului, el se angajează într‑un act de încredere care îl conectează cu terapeutului ca într‑un dans elegant şi profund. Ei încep să dezvolte o sincronicitate subtilă, în care fiecare simte intuitiv ce anume încearcă celălalt să exprime. În timpul şedinței, terapeutul evaluează receptivitatea clientului, prin întrebări cum ar fi ʺCe are loc în momentul acesta între noi?ʺ În particular, el este interesat să creeze www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 327 momente aparte, instant, în care întregul cadru al tabloului terapeutic se schimbă brusc, cei doi realizând o conexiune emoțională intensă, atunci şi acolo. Atât clientul, cât şi terapeutul, simte o oarecare nelinişte, în sensul că relația lor ar putea să se schimbe brusc, în bine sau rău, în acel moment. Expunerea şi vulnerabilitatea sunt parte din aceste interacțiuni. Este ceva aparte ‑ o recunoaştere reciprocă a celuilalt la un nivel profund, şi poate un zâmbet uşor jenat care marchează această expunere intimă. Neînțelegerile, sentimentele rănite şi resentimentele ascunse sunt şi ele inevitabile într‑o relație terapeutică. Ele îi oferă clientului ocazia de a învăța cum să se re‑angajeze emoțional după o ruptură relațională. Identificarea drumului printr‑o astfel de experiență îi arată că relațiile pot supraviețui procesului critic de acordare‑dezacordare‑ reacordare, şi că încrederea pierdută poate fi recâştigată. El vede felul în care acest proces funcționează între doi oameni şi, de asemenea, învață cum să regleze ritmul şi intensitatea acelui schimb, pe măsură ce ruptura este reparată treptat. Momentele de reacordare îl conectează pe client din nou cu terapeutul, dar şi cu sine însuşi. Prin acest proces, el îşi sporeşte treptat capacitatea de a tolera tulburările emoționale. După ce ruptura a fost reparată, clientul primeşte expresia respectului şi aprecierii terapeutului, permițându‑şi relaxarea de a fi reuşit să‑şi exprime, cu sinceritate, sentimentele de furie sau durere încă o dată, şi de a se fi făcut înțeles. În cel mai bun caz, acest moment interpersonal este o reminiscență a acordării fine dintre mamă şi copil. Printr‑o comunicare subtilă, foarte nuanțată, clientul şi terapeutul împărtăşesc multe momente de acordare sublimă ‑ acea experiență non‑verbală, pre‑explicită care are loc între doi oameni, ca o recunoaştere a faptului că ʺştiu că ştii că ştiuʺ. Reconectarea cu propria viață afectivă O altă lecție importantă pe care clientul o învață în cadrul psihoterapiei este arta vitală a simțirii şi descrierii simultane. Întrucât el a negat anumite aspecte ale vieții sale afective (emoționale), realizarea acelei corelări între a simți şi a descrie în prezența unei alte persoane este aproape mereu o experiență nu uşoară. Atunci când părinții nu au reuşit să reflecte corespunzător experiența interioară a copilului şi să modeleze lecția că a simți şi a‑ți exprima sentimentele se pot face în deplină siguranță, el va deveni dezorganizat din punct de vedere afectiv şi izolat în plan emoțional. Copilul creşte învățând să‑şi nege percepțiile interioare şi devine susceptibil să curme brusc, din motive de ruşine, relațiile emoționale. Mijloacele sale de apărare îl vor face să‑şi comute mereu atenția de la conținut la sentimente şi înapoi la conținut, evitând însă legătura dintre cele două. În momente critice de trăiri intense, deseori sunt nevoit să‑l încurajez pe client spunându‑i ʺÎncearcă să rămâi conectat cu mine şi în acelaşi timp, şi cu sentimentele taleʺ. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 328 Realizarea acestei legături neurale între a gândi şi a simți declanşează un proces vital de unire între emisferele stângă şi dreaptă a creierului, între cognitiv şi afectiv, între conştient şi subconştient, prin intermediul interacțiunii umane. Schimbarea somatică conduce la un nou înțeles Înțelegem că mintea subconştientă păstrează acele ʺamintiri corporaleʺ care funcționează fără conştiință cognitivă. Mintea conştientă ne poate păcăli, dar corpul nu face aceasta. Freud a conchis scopul psihanalizei astfel: ʺAcolo unde era identitatea, acolo va fi eulʺ. Voia să spună că impulsurile subconştiente, iraționale, trebuie înlocuite cu conştiință de sine (insight) şi cu raționalitate. Putem parafraza această spusă a lui, propunând: ʺAcolo unde se petrece o mutație somatică (corporală), acolo apare un înțeles nouʺ. Mintea poate oferi atunci o nouă înțelegere a experiențelor gravate în noi. De exemplu, bărbatul care se identifică drept homosexual spune: ʺHomosexualitatea mea inerentă determină răspunsul meu sexual față de un bărbat atrăgător. Aceste atracții sunt normale şi naturale pentru mineʺ. Pentru el, un bărbat atrăgător este asociat cu satisfacția sexuală, iar el ajunge să creadă că aceste sentimente sunt cele care îl definesc pe el în mod autentic. Totuşi, homosexualul care nu se identifică drept homosexual, deşi are aceeaşi reacție somatică față de acelaşi bărbat atrăgător, prezintă o atitudine interioară diferită. El spune: ʺSunt atras de acest bărbat pentru că posedă acele trăsături masculine care mie îmi lipsesc acum. Această atracție nu defineşte cine sunt euʺ. El apoi se întreabă: ʺCe simt față de mine în clipa asta, de mă face susceptibil la acest răspuns sexual? Şi, ce pot face ca să schimb asta?ʺ Învățând să recunoaştem Legătura Dublă Deseori, clientul nostru manifestă o confuzie legată de comunicarea de tip Legătură Dublă. El va învăța să recunoască acest tip de comunicare, printr‑o senzație de teamă, imediată şi nu uşoară. Ceva este deodată rău; s‑a produs un fel de nedreptate, dar el nu înțelege bine despre ce este vorba. Nu doar că este puțin confuz, dar asta îl şi deranjează. Totuşi, nu îşi exprimă supărarea, din cauza temerii şi a îndoielii cu privire la sine, care îl paralizează. Un bărbat a spus: ʺÎn acele momente de comunicare de tip legătură dublă, sunt mânios şi nesigur cu privire la ce se petrece, şi nu ştiu ce să spun. Nu sunt sigur dacă problema este la mine sau dacă este ceva ce mi‑a făcut celălalt tipʺ. Dar chiar dacă gândurile lui sunt confuze, corpul său, care resimte supărarea, ʺcunoaşteʺ adevăratul mesaj al comunicării. El simte că ʺe ceva ce mă face să mă simt... [supărat, mânios, dezamăgit, rănit, mic, abandonat, etc.], dar nu pot spune exact de ce mă simt aşa.ʺ Câteva indicii care arată că cineva se află într‑o situație de tip legătură dublă: · · Te simți ʺrăuʺ față de o interacțiune, dar nu ştii de ce anume. Simți că e ceva în neregulă, dar nu poți să‑i spui pe nume. 329 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc · Resimți o frustrare, dar nu poți să vezi nici o contradicție care să o genereze. O expectație obişnuită privind relațiile umane O trăsătură insidioasă a Legăturii Duble, care este deseori relevantă pentru experiențele din copilărie ale clienților noştri, apare atunci când aceasta se repetă pe perioade mari de timp, iar persoana dezvoltă o hipersensibilitate la restimularea aceleaşi inhibiții. Ei au învățat să‑şi ignore răspunsul corporal la orice mesaj sau proces implicit. Au învățat să fie sceptici față de orice simt prin tonul, gesturile sau expresia celeilalte persoane (adică ʺce se petrece cu adevăratʺ), alegând în schimb să răspundă şi să se conformeze numai mesajului (conținutului) explicit. Există o regulă nescrisă în comunicarea de tip Legătură Dublă: destinatarul nu poate ieşi din comunicare. Rolul său este acela de a participa la joc. Există un tabu ascuns față de expunerea contradicției. Reintegrarea sănătoasă a eului necesită ca clientul să învețe să refuze să participe într‑o astfel de comunicare. Mintea lui conştientă este învățată acum să se acorde după răspunsul său corporal, astfel încât persoana să poată evalua corect ce anume se petrece, la momentul la care se petrece. Este important să‑l învățăm pe client cum să supraviețuiască aceste comunicări care destabilizează afectele, fără a‑şi compromit adevărul interior, căci dacă îşi compromite percepția reală asupra acestor incidente, atunci va trece dintr‑o stare perceptivă sănătoasă într‑o stare destabilizată şi ulterior va ajunge la acțiuni homosexuale nedorite. Terapia reparativă se concentrează pe translatarea clientului de la o stare inhibitivă, blocantă, de ruşine, către o stare activă de afirmare. La clienții noştri, identificăm în mod topic o ruşine în afirmarea genului/sexului lor. Anticiparea acestei ruşini reprezintă un ʺflashbackʺ somatic care transpune întregul organism într‑o stare defensivă, blocantă. O revenire la starea afirmativă devine posibilă atunci când clientul îşi depăşeşte postura de ruşine şi starea de blocare. Acest contrast între afectele de vitalitate şi inhibiție este ilustrat prin ceea ce psihologii comportamentali denumesc Fenomenul Răpitorului. Într‑un experiment, un peşte răpitor este aşezat într‑un bazin cu peşti mici. Răpitorul începe imediat să‑i mănânce pe toți peştişorii pe care‑i întâlneşte. Apoi, se aşează un cilindru de sticlă, invizibil, peste peştele răpitor, între el şi peştişori. Când încearcă din nou să ajungă la aceştia, răpitorul se loveşte de geam şi simte durere. Cilindrul este îndepărtat apoi, dar răpitorul, cunoscând deja durerea, nu mai încearcă să ajungă la peştişori pentru a‑i mânca. Răspunsul vitalității s‑a pierdut, apărând acum un răspuns inhibitor. Memoria este un fenomen psiho‑fiziologic. Cu alte cuvinte, nu este numai cognitiv, ci şi somatic ‑ o traumă înmagazinată în corp. O experiență terapeutică puternică recodează conexiunile sinaptice ale sistemului memoriei (Schore, 2003). Desigur, nu putem elimina niciodată traumele trecutului; totuşi, relația terapeutică cu un terapeut bine ʺacordatʺ poate crea legături neurologice noi, pozitive, peste amintirile neurologice vechi şi traumatice. 330 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Notă de subsol (1) Stern, Daniel (2002) ʺWhy Do People Change in Psychotherapy?ʺ Continuing Education Seminar,
[email protected], Los Angeles CA. Referință Schore, Alan (2003) Affect Regulation and the Repair of the Self. N.Y.: Norton. Sursa: www.narth.org Un film documentar spune lucrurilor pe nume: tranziția de la homosexualitate la heterosexualitate este posibilă În octombrie 2005, în Statele Unite a fost lansat un film documentar despre posibilitatea schimbării orientării sexuale de la homosexualitate la heterosexualitate. Documentarul I Do Exist prezintă cinci foşti homosexuali care îşi povestesc experiența proprie ‑ decizia de a abandona homosexualitatea. Filmul a fost prezentat în Statele Unite de către asociații şi organizații care cred că homosexualii se pot schimba. Filmul, care transmite mesajul că nimeni nu se naşte homosexual, a fost lansat în 2004 ca răspuns la un eveniment organizat de asociațiile homosexualilor, numit National Coming Out Day. Unul dintre cei cinci foşti homosexuali, Noe Gutierrez, a apărut anterior, ca homosexual, într‑un alt film documentar, realizat în 1996 de către o asociație de homosexuali, în sensul promovării teoriei că homosexualitatea ar fi înnăscută. Realizatorul filmului I Do Exist, Dr. Warren Throckmorton, i‑a contactat pe producătorii filmului It’s Elementary ‑ Helen Cohen şi Debra Chasnoff ‑ pentru permisiunea de a folosi secvențe cu Gutierrez în documentarul său. ʺM‑am gândit că, în spiritul corectitudinii şi al toleranței, mi‑ar da voie să folosesc secvențele în care dl. Gutierrez apare ca homosexual. Au refuzat.ʺ În opinia lui, producătorii lui Itʹs Elementary consideră că, dacă lumea va afla că Noe Gutierrez şi‑a schimbat orientarea sexuală, atunci proiectul lor pro‑homosexualitate ar putea fi compromis. Itʹs Elementary a stârnit controverse încă de la lansarea lui, în 1996, dat fiind că îi instruia pe profesori şi învățători cum să‑i influențeze pe copiii ca să accepte homosexualitatea. ʺMulți oameni sunt sceptici că cineva îşi poate schimba sentimentele sexuale. Mai mult, mulți oameni sunt sceptici că noi, ca oameni, chiar putem să ne alegem identitateaʺ, afirmă Throckmorton. ʺMulți oameni din societatea de astăzi cred că suntem definiți prin ceea ce simțim. Totuşi, există şi o altă opinie. Ceea ce simți NU te defineşte ca persoană.ʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 331 Din acest motiv ‑ şi din multe altele ‑ activiştii homosexuali au încercat să saboteze filmul, adaugă el. ʺAu existat nişte încercări de a‑i discredita pe cei ce apar în film, şi pe mine, ca realizatorʺ, explică el. ʺCred că din motive specifice acestor grupuri şi indivizi, ei se simt cumva amenințați de faptul că alții au luat o altă decizie.ʺ Critic de film şi activist la Hollywood, Ted Baehr, editor al MovieGuide, descrie I Do Exist ca pe ʺun film deosebit şi necesar pentru a risipi câteva dintre miturile zilelor noastre.ʺ ʺEste o prezentare clară şi informativă privind posibilitatea schimbării pentru cei ce se consideră homosexuali sau lesbieneʺ, afirmă reverendul Louis Going. ʺMărturiile celor din film vin din inimă şi sunt sincere, pline de speranță că schimbarea este reală şi că a fi homosexual sau lesbiană nu constituie o existentă bătută în cuie... pentru cei ce vor să se schimbe.ʺ Filmul, disponibil publicului în format DVD, include comentarii ale unor cercetători în domeniul orientării sexuale, cum ar fi dr. Robert Spitzer de la Columbia University, precum şi ale realizatorului însuşi. Spitzer este psihiatrul care a jucat un rol major în eliminarea homosexualității din Manualul de Diagnostic pentru Tulburări Mintale al Asociației Americane de Psihiatrie. Clic pentru un clip din film. Subtitrarea în limba română. Deci eşti terapeut şi vrei să‑i ajuți pe homosexuali... Joseph Nicolosi, PhD În ultimii ani, am avut plăcerea să constat că un număr tot mai mare de studenți absolvenți doresc să lucreze cu persoane cu atracții homosexuale, care vor să se schimbe. Unii dintre absolvenți au avut ei înşişi probleme de acest gen, iar acum doreau să folosească experiența acumulată pentru a‑i ajuta şi pe alții. ʺMerită însă?ʺ se întreabă ei. În replică, as vrea să descriu atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative. Negative Cei care nu pot să lucreze cu o controversă ar trebui să stea deoparte. O să înveți repede să te abții să‑i spui tipului amabil care stă pe scaunul de alături în avion cu ce te ocupi. (S‑ar putea să descoperi că nu e atât de deschis la minte pe cât părea la început.) La fel şi la petreceri. Unii te vor lăuda ca pe un erou, iar alții te vor acuza, fără drept de replică, că eşti... intolerant ‑ fără să sesizeze intoleranța lor. Pregăteşte‑te să nu fi înțeles. Dacă foloseşti termenul ʺvindecareʺ pentru a descrie ce faci, vei declanşa dintre cele mai variate reacții. Dacă luăm în sens literal acest cuvânt, pentru unii s‑ar putea să sune jignitor (în ideea că vindeci pe cineva bolnav). Totuşi, cuvântul are un sens mult mai larg decât cel legat de ʺvindecarea unei boliʺ. Prin ʺvindecareʺ înțelegem cunoaşterea şi www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 332 îndreptarea acelor mecanisme lăuntrice care conduc la atracții şi comportament homosexual, iar asta constituie o veste bună pentru clientul care se confruntă cu asemenea atracții nedorite. Mulți oameni au fost făcuți să creadă că atracțiile lor homosexuale îi fac să fie ʺperverşiʺ sau ʺdegenerațiʺ. Acum însă, prin terapia de vindecare (reparativă), ei înțeleg că nevoile pe care le simt reprezintă o încercare normală şi sănătoasă (deşi întârziată, din punct de vedere al dezvoltării) de a găsi acele legături cu persoane de acelaşi sex care le‑au lipsit în copilărie. Prin terapia reparativă, clientul îşi reduce sentimentul de ruşine şi auto‑învinuire şi găseşte un început pozitiv pentru schimbare; mai precis, prin dobândirea unei intimități masculine nesexuale. Toate aceste lucruri necesită explicații ample, dar pentru foarte mulți clienți, totul începe să capete sens ca un film care le explică viața. Clientul descoperă repede că terapeutul îi oferă o acceptare mai profundă decât cea pe care o găsise el în mijlocul homosexualilor, unde tabu‑ul nr. 1 spune ʺSă nu te întrebi niciodată de ce eşti homosexualʺ. (Vezi cazul fostului activist homosexual Michael Glatze.). Prin contrast, în terapia reparativă, clientul este încurajat să‑şi investigheze deficitele emoționale şi de relaționare din copilărie. Un alt dezavantaj... vei fi mereu nemulțumit că presa de duzină oferă o imagine deformată despre tine şi îți răstălmăceşte cuvintele. Fi pregătit să fi păcălit de un redactor care te sună, îți ia un interviu de jumătate de oră, şi apoi foloseşte doar o propoziție, scoasă din context ‑ şi nu oricare, ci cea care este cea mai interpretabilă. Apoi, după o vreme, apare un alt redactor, care te convinge că el nu e ca alții, că el chiar vrea să se documenteze şi să cunoască adevărul, aşa că musti din nou momeala, crezând că el va fi corect. Când iese însă articolul, constați că ai fost iarăşi înşelat. Iată un alt paradox: În timp ce unii colegi de breaslă te vor încuraja şi vor declara că sunt alături de tine în ceea ce faci, tot ei îti vor spune că nu pot spune asta în public, pentru că le teamă să nu aibă probleme. Probabil cel mai dificil aspect negativ este acesta: Lucrezi sincer cu un adolescent care îşi analizează opțiunile privind identitatea sexuală, care crede sincer că omul este conceput pentru heterosexualitate şi care are o evoluție bună în lunile în care lucrează cu tine. Apoi, după câțiva ani, afli că a devenit o persoană mai mult sau mai puțin publică şi că, spre dezamăgirea ta, a pus pe YouTube un filmuleț în care îşi bate joc de tine şi de munca ta. Nu este neobişnuit pentru tinerii care îşi explorează sexualitatea să înregistreze schimbări repetate înainte de a se decide pe o anumită identitate sexuală. Tânărul cu care poate ai o relație bună astăzi s‑ar putea ca mâine să se schimbe şi să declare că a găsit mai multă înțelegere şi sprijin la asociația homosexualilor, ca apoi să repudieze în public ideile şi munca ta. Pozitive Dacă ce ai citit până acum nu te‑a descurajat, citeşte mai departe. Avantajele întrec cu mult costurile. Ai privilegiul de a investiga un domeniu nou, un domeniu în care www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 333 domneşte corectitudinea politică, de la poziția oficială a unor asociații de profil din Statele Unite (APA, Asociația Americană de Psihologie), până la atitudinea unor politicieni şi persoane publice. Există o satisfacție contra‑culturală în a avea succes într‑ un asemenea domeniu. Această satisfacție depăşeşte cu mult frustrarea pe care o resimți atunci când urmăreşti emisiuni tv derizorii în care sunt invitați activişti homosexuali ca să‑şi facă numărul. Dar, mai presus de toate, ai privilegiul de a lucra în cel mai intim mod cu persoane care sunt decise să nu‑şi urmeze sentimentele nedorite, ci să‑şi împlinească visul de a avea o căsătorie şi o familie. Ai o mare satisfacție atunci când vine la tine un om, pentru prima dată, după ce a trăit o viață de chin; s‑a luptat ani de zile cu atracțiile acestea nedorite şi nu a avut nici cea mai mică idee de ce are aceste sentimente sau ce ar putea să facă. Ca victimă a corectitudinii politice în războiul cultural, nu i s‑a oferit niciodată o altă perspectivă asupra originii atracțiilor sale. A venit la tine ca o ultimă încercare şi, după o oră, ʺştie că ştiiʺ şi începe să asambleze toate acele mici fragmente ale vieții sale ‑ durerile, suferințele, confuzia, ruşinea, fuga de realitate, durerea, însingurarea ‑ şi, după ce îți prezintă toate aceste mici fragmente, tu, ca terapeut, poți interveni pentru a‑l ajuta să le ordoneze într‑o manieră care să‑i transmită un sens cu adevărat profund şi să conducă la o schimbare. Pentru terapeut, această muncă cere un nivel de dedicare care ne lasă epuizați, deşi mulțumiți, la sfârşitul zilei. O mulțumire aparte, în acele momente în care te simți descurajat şi începi să crezi că nu vei câştiga niciodată dezbaterea, poți avea atunci când primeşti o scrisoare care conține fotografia unor miri. În scrisoare îți mulțumeşte un om pe care l‑ai ajutat acum mulți ani. Sau primeşti o scrisoare de mulțumire de la un om care îşi exprimă profunda apreciere pentru că l‑ai ajutat să‑şi salveze căsnicia ‑ după ce un alt psiholog îi spusese că s‑a născut homosexual şi că îşi va găsi liniştea numai dacă îşi părăseşte soția şi copiii şi se duce să trăiască cu un alt bărbat. Eu păstrez în biroul meu o colecție de asemenea scrisori şi fotografii, ca să‑mi amintesc mereu despre ce e munca mea. Da, avem privilegiul de a merge cu clienții noştri până în iad şi înapoi. Sursa: www.narth.org Mişcarea ʺex‑gayʺ la 30 de ani: speranțe realiste pentru homosexuali Tim Stafford, septembrie 2007 De la începuturile sale în anii 1970, mişcarea foştilor homosexuali ‑ persoane care şi‑au schimbat orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate ‑ a antrenat dezbateri aprinse în jurul mărturiilor personale. Simple existență a foştilor homosexuali constituie cel mai bun argument al ideii că homosexualitatea poate fi învinsă. La fel, cei care s‑au întors la homosexualitate, clamând dezamăgirea şi dezgustul, sunt cel mai bun contra‑argument. Dezbaterea a continuat şi în luna iunie a acestui an, când www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 334 asociația Exodus International a organizat cea de‑a 32‑a conferință anuală în Irvine, California, având ca invitați câteva zeci de vorbitori şi lideri care au abandonat homosexualitatea. Nu departe de locul conferinței, în Los Angeles, o asociație a homosexualilor ținea o conferință de presă în cadrul căreia trei foşti lideri ai Exodus International declarau că ideea de ʺfost homosexualʺ este o iluzie. Termenii acestei dezbateri se pot schimba odată cu publicarea unor noi studii. Psihologii Stanton Jones de la Wheaton College şi Mark Yarhouse de la Regent University au publicat în data de 13 septembrie o carte conținând concluziile obținute pe parcursul primilor trei ani ai unui studiu în desfăşurare. Cei doi investighează subiecți care participa la 16 programe de ajutorare a celor care vor să învingă homosexualitatea, programe asociate cu Exodus International. Rezultatele arată că unii participanți au înregistrat o schimbare semnificativă, deşi schimbarea este de obicei parțială, nu completă. Mai mult, participanții au declarat că nu au probleme de natură psihică sau spirituală ca urmare a implicării în aceste programe de asistentă. Acest studiu este primul care foloseşte interviuri şi chestionare multiple pe parcursul mai multor ani, evaluându‑i pe participanți chiar de la începutul participării lor la programele de asistentă pentru homosexuali. Jones şi Yarhouse au lansat acest studiu încercând să concilieze diferentele dintre opinia cvasi‑oficială a comunității ştiințifice, care afirmă că ʺterapia reparativăʺ (menită a‑i ajuta pe cei ce doresc să scape de homosexualitate) este atât imposibilă, cât şi periculoasă, şi mărturiile celor implicați în programele pentru foştii homosexuali. Deşi criticii ideii de ʺfost homosexualʺ citează uneori concluzii împotriva terapiei reparatorii, Jones şi Yarhouse au constatat că cercetările publicate nu susțin nicidecum acuzele la adresa acestei terapii. Studiile existente pe subiectul învingerii atracțiilor homosexuale indică posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate. Desigur, sunt necesare noi studii în conformitate cu standardele contemporane de cercetare. Câteva dintre principalele concluzii ale lui Jones şi Yarhouse: · În general, participantul mediu a înregistrat o schimbare semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce priveşte identitatea lui sexuală şi atracțiile sexuale. Aceste schimbări sunt în general modeste, reprezentând mai degrabă o reducere a atracțiilor homosexuale, şi nu o creştere a celor heterosexuale. Exodus declară o rată de succes de 38% în rândul participanților săi, reprezentând 15% ʺheterosexualitate deplină, dar complicatăʺ şi 23% ʺcastitate stabilăʺ. În mod surprinzător, o sub‑populație ʺautentic homosexualăʺ manifestă cea mai evidentă schimbare a identității şi atracției sexuale. Nu există nici o dovadă a unor probleme psihologice generate de aceste terapii. · · · · Jones şi Yarhouse menționează totuşi că studiul lor nu dezbate probabilitatea unei schimbări complete la un individ. Participanții au fost voluntari ‑ persoane foarte www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 335 motivate, religioase, care lucrează cu asociația Exodus. (Pentru o analiză mai completă a acestui studiu, a se vedea ʺThe Best Research Yet.ʺ) Totuşi, studiul constituie un punct crucial în maturizarea mişcării foştilor homosexuali. Cândva un experiment de mici dimensiuni, acest fenomen a avut de parcurs durerile naşterii, a învățat din greşeli şi a dobândit în cele din urmă stabilitatea unei asociații cu experiență. O mişcare matură Amploarea fenomenului ʺfoştilor homosexualiʺ se poate vedea din organizația PATH (Positive Alternatives to Homosexuality), care reuneşte 13 asociații de sorginte iudeo‑ creştină. PATH include asociațiile Courage (romano‑catolică, cu accent pe castitate), Homosexuals Anonymous (modelată după AA ca organizație laică), JONAH (Jews Offering New Alternatives to Homosexuality) şi NARTH (National Association for Research and Therapy of Homosexuality, organizație non‑religioasă care reuneşte specialişti pe probleme psihologice şi psihiatrice). Cea mai mare dintre asociațiile membre este Exodus, o coaliție de peste 100 de asociații creştine din SUA, având legături şi cu asociații din alte tări. Exodus a început în 1976. Frank Worthen, un homosexual din San Francisco care a devenit creştin la începutul anilor 1970, şi‑a unit forțele cu o biserică locală din Melodyland. Respectiva biserică a început să ofere asistentă acelor homosexuali care voiau să se schimbe. Doi dintre asistenții lucrători erau Michael Bussee şi Jim Kaspar. Exodus s‑a născut în urma unei conferinței sustinută de cele două grupuri. La a doua conferință, care a avut loc un an mai târziu, au apărut şi protestatarii homosexuali. După trei ani, Bussee s‑a reorientat şi a revenit la homosexualitate, declarând că nimeni nu se poate schimba cu adevărat. Worthen, astăzi în vârstă de 70 de ani, a continuat activitatea alături de soția sa, Anita. Exodus, astăzi în vârstă de 31 de ani, a ajuns la maturitate. Principalii lideri ‑ Alan Chambers, Joe Dallas, Sy Rogers, Andy Comiskey şi Alan Medinger ‑ au învins homosexualitatea şi îi ajută acum şi pe alții să facă acelaşi lucru. Majoritatea sunt căsătoriți şi au copii adulți. Scandalurile sunt mult mai rare astăzi decât la începuturi, probabil datorită organizării şi a înțelegerii faptului că cei care lucrează în acest domeniu sunt vulnerabili. Probabil că nimic nu a pus reflectoarele mai mult pe această asociație ca atenția acordată de Focus on the Family a lui James Dobson. Alan Medinger, fondatorul asociației Regeneration, îşi aminteşte că la început a apelat la Focus on the Family, dar ʺuşa era complet închisăʺ. ʺNici astăzi nu ştiu de ceʺ, spune Medinger. ʺCând şi‑au schimbat poziția şi au lansat conferințele Love Won Out, aceasta a reprezentat ceva cu totul nou. Astăzi ei ne ajută foarte mult.ʺ Susținerea oferită de Focus reprezintă o importantă aprobarea din partea cultelor tradiționale. Focus sponsorizează constant conferințe pentru lideri de biserici, atrăgând preoți şi pastori care altfel nu ar putea veni în contact cu fenomenul foştilor homosexuali. Pe de altă parte, şi acceptarea culturală a homosexualității din ultima vreme i‑a ajutat pe cei de la Exodus în relațiile lor cu bisericile. Joe Dallas, fondator şi 336 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc director la Genesis Counseling, observă că liderii ex‑gay ajută bisericile ʺsă articuleze un răspuns pentru cei care promovează o teologie pro‑homosexualitate... Majoritatea cultelor nu s‑au gândit niciodată că vor trebui să dezbată viziunea biblică asupra homosexualității, aşa cum majoritatea părinților nu s‑au gândit niciodată că s‑ar putea confrunta cu situații în care vine fiica şi le spune ʺSunt lesbianăʺ.ʺ Mai mult, ʺabundenta pornografiei de pe internet a generat o discuție sinceră [despre multe aspecte sexuale] în bisericiʺ, este de părere Dallas. ʺTot mai mulți creştini sunt de părere că imoralitatea nu este doar o problemă culturală; avem o problemă.ʺ Pe măsură ce cultele şi şcolile creştine îşi deschid uşile către asociațiile foştilor homosexuali, asociațiile trebuie la rândul lor să‑şi regândească abordarea. ʺNe trebuie sexperți, consilieri care să poate face lucruri imposibile pentru grupuri miciʺ, afirmă Andy Comiskey de la Desert Stream Ministries. ʺPentru biserici însă, să spui că ajutorul se află dincolo de zidurile lor, nu pică prea bine. Cred că trebuie să existe ajutor şi în interior.ʺ ʺDacă as fi avut un succes completʺ, declară Alan Chambers, preşedintele Exodus, ʺbisericile ar fi preluat ştafeta. Modelul tradițional din cadrul Exodus s‑a vrut a fi un punct de pornire în abandonarea homosexualității sau a unei vieți ascunse, găsirea de prieteni în rândul celor care se confruntă cu aceleaşi probleme şi apoi frecventarea bisericii. Cum ar fi fost să avem o biserică atât de dinamică, încât şcoala lor duminicală să facă acelaşi lucru? Cum ar fi fost ca oamenii din biserică să poată fi mai transparenți, iar cei de la şcoala duminicală să fie deschişi şi să vorbească despre problemele lor?ʺ Cât de transformați? O mişcare matură a foştilor homosexuali cu siguranță ştie mai bine ce are de oferit. Speranțele de la început privind vindecarea instantanee au fost înlocuite de un proces de transformare, printr‑o viață de relaționări sociale. Tanya Erzen, profesoară la Ohio State University, a petrecut 18 luni studiind asociația New Hope Ministry, condusă de soții Worthen în San Rafael, California. Deşi la început dezaproba ideile lor legate de învingerea homosexualității, Erzen a dezvoltat în cele din urmă o empatie fată de cei pe care i‑a întâlnit acolo. În cartea Straight to Jesus: Sexual and Christian Conversions in the Ex‑Gay Movement, ea descrie schimbarea în viziunea lor. ʺFoştii homosexuali parcurg un proces de transformare care nu are o țintă finală, şi înțeleg că schimbarea are de‑a face cu nişte dorințe, comportamente şi identități care nu se aliniază la comandă şi nici nu sunt fixeʺ, scrie ea. ʺFoştii homosexuali se nasc din nou din punct de vedere spiritual; se consideră pe sine ca reconstituiți sexual... După cum spune Curtis [unul dintre participanți], ʹnu heterosexualitatea este ținta; a‑ti da inima lui Dumnezeu şi a asculta de El este ținta.ʹ … Dorințele şi atracțiile pot persista ani la rândul, dar ei au acum o nouă identitate religioasă şi promisiunea că credința şi relațiile dintre ei şi cu Dumnezeu îi va transforma deplin în cele din urmă.ʺ Aşa cum spune şi Alan Chambers, ʺla început nimeni nu ştia la ce să se aştepte. Sperau ceva, iar unii au plecat pentru că ce voiau ei nu era realist. După patruzeci de ani, www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 337 oamenii stiu mult mai bine cum să vorbească despre schimbare. Cândva am fost imatur, şi răspundeam de o manieră naivă. Acum am crescut ca creştin şi ca adult. Era inevitabil ca sentimentele şi viziunea mea să se schimbe. Când mi‑am stabilit ca țel nu să fiu heterosexual, ci să fiu un bun creştin, acceptând harul lui Dumnezeu, atunci s‑a schimbat şi identitatea mea.ʺ Chambers admite franc că schimbarea nu elimină ispitele. Chiar şi el se întreabă dacă schimbarea din viața lui este sută la sută. ʺUn lucru la care ne putem aştepta, ca creştini, este o viață de negare. Nu cred că ne e teamă să le spunem oamenilor că îi aşteaptă o viață de lupte. Libertatea nu înseamnă absenta luptelor, ci o viață de lupte cu bucurii pe parcurs.ʺ Mişcarea foştilor homosexuali încearcă să integreze realitatea atracțiilor homosexuale într‑o viață de ucenicie. Pe parcursul acestei călătorii, ei se aşteaptă la multe schimbări, inclusiv la nivelul sentimentelor şi atracțiilor. Accentuează însă ideea că experiența fiecăruia e diferită şi că transformarea instantanee e foarte rară. Nu este surprinzător atunci că asociațiile foştilor homosexuali se adresează aproape exclusiv creştinilor. Majoritatea participanților provin din mediul religios şi nu‑şi pot concilia credința cu atracțiile homosexuale. Studiul lui Jones şi Yarhouse arată că mulți caută ajutor şi investesc timp în acest proces. Mişcarea foştilor homosexuali nu are o opinie comună asupra cauzelor homosexualității, dar majoritatea cred că deficitele din copilărie sunt cruciale ‑ deseori o relație proastă sau inexistentă cu tatăl, experiențe sexuale sau un abuz sexual prepuberal, în special pentru femei. Mulți cred că homosexualitatea reprezintă în esență o criză a masculinității sau feminității ‑ o încercare subconştientă de a răspunde unor nevoi emoționale (relații şi afirmare) prin mijloace sexuale. Grupurile pentru foşti homosexuali sunt de obicei unisex, întrucât se consideră că prietenia cu persoane de acelaşi sex constituie o componentă importantă pentru repararea unei identități sexuale deficitare. Dată fiind incertitudinea şi dificultatea schimbării, unii cum ar fi romano‑catolicii de la Courage preferă să pună accent pe castitate, nu pe schimbare. Liderii Exodus vorbesc în termeni pozitivi despre Courage şi despre telurilor acestei asociații. Totuşi, liderii Exodus sunt sceptici în ceea ce priveşte limitarea speranțelor la o viață de celibat/castitate. Andy Comiskey scrie: ʺTrebuie să renunțăm la necredința prevalentă în anumite cercuri religioase, cum că cei care se luptă cu homosexualitatea nu vor scăpa de aceste tendințe. Această viziune asupra lui Dumnezeu este prea mică!ʺ O luptă comună Pe 26 iunie 2007, în campusul Universității Concordia din Irvine, California, s‑au adunat aproximativ 800 de persoane pentru conferința anuală Exodus. Majoritatea tineri, majoritatea albi, două treimi bărbați, în ținută lejeră, păreau veniți la un meci de baseball. Conferința de anul acesta s‑a intitulat ʺRevolutionʺ şi oricine s‑ar fi aşteptat la www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 338 programul obişnuit: rugăciuni comune, muzică, mărturii persoane, vorbitori la microfon şi o mulțime de seminarii. Totuşi, conferința nu a pus un accent prea mare pe latura motivațională. Alan Chambers, primul vorbitor care s‑a adresat mulțimii cu o voce joasă, a accentuat ideea că nu există nici o rețetă standard pentru învingerea homosexualității: ʺSă fim bine înțeleşi: nu vă veți vindeca săptămâna aceasta... Nu ne alegem noi sentimentele, dar ne putem alege felul în care ne trăim viața. Zi de zi mă împotrivesc acestor porniri... Trebuie să mă bazez pe Hristos zi de zi.ʺ Într‑un fel sau altul, toți vorbitorii au declarat că vindecarea vine numai printr‑o viață de ascultare de Dumnezeu. Apariția lui Sy Rogers pe scenă a stârnit mulțimea. Rogers este un vorbitor foarte captivant, dar mesajul său sacadat transmite o realitate serioasă a vieții creştine. ʺDumnezeu nu a spus ʺNu mai fi homosexualʺ. El a spus ʺVino cu mine.ʺ Rogers a vorbit cu franchețe despre disprețul pe care l‑a îndurat o viață întreagă. Indiferent de cât de dureros pare aceasta, a părut el să spună, este exact ceea ce Dumnezeu ştie despre mine ‑ Dumnezeu care mă iubeşte şi îmi dă viață. Ceea ce însumează cam tot fenomenul ex‑gay de azi. Fără iluzii. O încredere limitată în tehnici. Fără dispreț la adresa homosexualilor. Fără triumfalism ‑ religios sau politic. Doar ucenicie. Foştii homosexualii par să fie singurul grup din America, care realizează că atunci când te hotărăşti să‑l urmezi pe Hristos, nu reuşeşti întotdeauna să faci ceea ce‑ti propui. Fenomenul foştilor homosexuali merge în contra curentului. Dată fiind opinia populară, susținerea ambivalentă din partea bisericilor şi ideea comună că foştii homosexuali se condamnă singuri la o viață de frustrări, ai crede că acest fenomen nu va avea viață lungă. Totuşi, afiliații Exodus s‑au dublat în ultimii 18 ani. Mulți dintre liderii asociației sunt în fată de 20‑30 de ani. Şi se tin bine pe picioare. Trăiesc cu idei radicale despre sexualitate ‑ noi nu suntem, aşa cum strigă miturile de azi, definiți de dorințele noastre, fie ele heterosexuale sau homosexuale. Suntem definiți însă de Cel ce ne‑a creat. Atracțiile noastre, întotdeauna mai mult sau mai puțin tulburi, trebuie aduse înaintea lui Hristos, singurul care poate pune ordine în ele. Pentru cei ce se confruntă cu atracții homosexuale puternice, sarcina este dificilă. Este însă aceeaşi luptă cu care se confruntă orice creştin. Sursa: http://www.ctlibrary.com/49778 Nu‑i abandonați pe homosexualii care caută ajutor Charles Socarides, Benjamin Kaufman, Joseph Nicolosi, Jeffrey Satinover şi Richard Fitzgibbons Să presupunem că unui tânăr, care caută ajutor pentru o problemă psihologică asociată cu anumite riscuri pentru sănătate şi care îl face extrem de nefericit, i se spune de către specialiştii pe care îi consultă că nu există disponibil nici un tratament, că starea lui este www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 339 permanentă şi prestabilită genetic şi că trebuie să‑şi accepte condiția. Poate că tânărul, nevrând să renunțe, se consultă cu alți specialişti însă primeşte acelaşi răspuns: ʺNu putem face nimic. Acceptă‑ți condiția.ʺ Cum se va simți acest om şi familia lui când, peste ani, ar descoperi că existau, de peste 60 de ani, numeroase abordări terapeutice pentru problema lui? Care ar fi reacția lui când ar afla că, deşi nici una dintre aceste abordări nu garantează rezultate şi că pot necesita o perioadă lungă de tratament, un pacient care doreşte să urmeze un tratament dovedit are şanse să scape de acea problemă? Cum s‑ar simți dacă ar descoperi că motivul pentru care nu a fost informat că există acel tratament a fost acela că anumite grupuri, din motive politice, făceau presiuni asupra specialiştilor pentru a nega existența acelui tratament? Zi de zi avem tineri care solicită ajutor pentru că se confruntă cu atracții sexuale nedorite față de alți bărbați, şi li se spune că condiția lor nu este tratabilă. Nu e de mirare că mulți dintre aceşti tineri cad în depresie sau disperare atunci când li se spune că ei nu pot avea parte de o viață normală, de o soție şi copii. Această disperare poate duce la acțiuni care le pun viața în pericol. Mulți tineri cu înclinații homosexuale, simțind că viața lor nu are valoare, aleg să se angajeze în relații sexuale neprotejate cu străinii. Epidemiologii ştiu că numărul de noi infecții cu HIV la tinerii implicați în activități homosexuale creşte alarmant; în cadrul acestui segment de populație, mesajul cu ʺfac ce vreau, dar ştiu ce facʺ găseşte numai urechi surde. Un studiu recent a arătat că 38% dintre adolescenții homosexuali au întreținut relații sexuale neprotejate în ultimele şase luni. Tinerii şi părinții tinerilor cu risc au dreptul să ştie că există disponibile o prevenție şi un tratament efectiv. Au dreptul să ceară ca orice specialist pe care îl consultă să îi informeze despre toate opțiunile terapeutice şi să le permită să aleagă pe baza celor mai bune dovezi clinice. O varietate de studii au arătat că între 25% şi 50% dintre cei care au apelat la tratament s‑au bucurat de îmbunătățiri semnificative. Dacă un terapeut simte că, din varii motive, nu poate trata acea problemă, atunci el are obligația să‑l trimită pe pacient la cineva care poate. De asemenea, aceşti tineri şi părinții lor au dreptul să ştie că, contrar propagandei din mass‑media, nu există dovezi privind bazele biologice ale homosexualității. Un articol din noiembrie 1995 din Scientific American arăta că foarte mediatizatul studiu al lui Simon Le Vay nu a fost niciodată reluat şi că studiul genetic al lui Dean Hamer a fost contrazis de un alt studiu. Adevărul este că experiența clinică a multor terapeuți care lucrează cu persoane care se confruntă cu asemenea atracții şi comportamente arată că există mai multe cauze şi manifestări variate ale homosexualității. Nu există nici o categorie unică care să le descrie pe toate, problema fiind caracterizată printr‑o sumă de simptome, incluzând un ataşament excesiv față de mamă în timpul copilăriei timpurii, sentimentul că masculinitatea lui este deficitară şi sentimente puternice de vină, ruşine şi inferioritate, care încep în adolescență. 340 www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc Dacă dorința emoțională după un alt bărbat este în principal un un simptom al incapacității de a dezvolta o identitate masculină puternică, atunci dorința subconştientă a unui bărbat de a prelua masculinitatea unui alt bărbat poate fi mai importantă decât actul sexual. Scopul terapiei în aceste cazuri este de a‑i ajuta pe clienți să înțeleagă diferitele cauze ale sentimentelor lor şi de a‑şi întări identitatea masculină. Din experiența noastră clinică ştim că aceşti bărbați devin mai confortabili şi mai încrezători în masculinitatea lor, în timp ce atracțiile homosexuale se reduc semnificativ. În final, mulți găsesc libertatea pe care o căutau şi pot avea relații normale cu femeile. Există ajutor disponibil pentru bărbații care se confruntă cu dorințe homosexuale nedorite. Asociația Națională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualității oferă informații pentru cei interesați să înțeleagă diferitele abordări terapeutice ale tratamentului. În plus, au apărut o serie de grupuri independente care oferă sprijin pentru cei care au asemenea probleme. Ne pare rău pentru cei a căror viață le‑a fost curmată de SIDA, dar trebuie şi să ne gândim că mulți dintre tinerii care au murit de SIDA au căutat cândva ajutor pentru homosexualitatea lor, dar informația şi speranța le‑au fost refuzate. Mulți ar fi fost astăzi în viață dacă li s‑ar fi spus unde să caute ajutor. Dr. Socarides este profesor de psihiatrie la Colegiul ʺAlbert Einsteinʺ de Medicină. Dr. Kaufman este profesor de psihiatrie la University of California, Davis. Dl. Nicolosi este directorul unei clinici din oraşul Encino, California. Dr. Satinover este psihiatru în Westport, Connecticut. Dr. Fitzgibbons este directorul unei clinici din West Conshohocken, Pennsylvania. Sursa: www.narth.org Ce anume nu a mers? Negarea sau ascunderea problemei A pretinde că nu există nici o problemă cu tine e ca şi cum ai ignora o tumoră din ce în ce mai mare. A refuza să abordezi problemele homosexuale n‑a făcut decât să le asigure continuitatea şi înmulțirea. Le poți rezista o vreme. Poți privi în altă parte. Dar asta nu face decât să le acorde timp pentru a se croniciza. Te poți abține de la un comportament homosexual, însă aceasta nu rezolvă sentimentele. Evitarea problemei nu rezolvă niciodată problema. Folosirea voinței Cu siguranță, nu ai ales tu să fii atras de bărbați. Şi nici nu poți alege pur şi simplu să fii atras de femei în schimb. În cel mai bun caz, voința te poate ajuta să rezişti presiunii de a da frâu liber dorinței sexuale. Voința însă nu poate aduce o vindecare pe termen lung. În loc să lucrezi pe baza voinței sau a controlului mintal, este mai eficient să lucrezi la nivelul sufletului, sau a dorinței emoționale sau spirituale. www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 341 Rugăciunea pentru vindecare Aproape toți s‑au rugat la un moment dat ca Dumnezeu să‑i schimbe, crezând că dacă au suficientă credință, se vor trezi într‑o bună zi dimineața şi vor constata că dorințele homosexuale au dispărut ca prin minune. Da, sunt unele persoane care povestesc despre asemenea vindecări miraculoase, însă nu aceasta pare să fie norma ‑ şi cu siguranță, nu fără multă muncă grea, personală şi spirituală, care a condus în final la vindecarea ʺpeste noapte.ʺ De fapt, mulți au constatat că s‑au rugat ani de zile pentru un lucru greşit. În loc să‑i ceară lui Dumnezeu să‑i schimbe, trebuia să‑i ceară să le arate paşii de parcurs către vindecare, şi apoi să se încreadă în El pentru a parcurge acei paşi de care le era cel mai teamă. E nevoie de smerenie ca să accepți că lupta este menită să te învețe ceva. Ben scrie: ʺLa fel ca alții, l‑am rugat pe Dumnezeu să mă schimbe într‑o clipită, aşa cum l‑a vindecat pe orbul din Evanghelie. M‑am rugat mult, sperând că asta mă va schimba, dar am rămas blocat în izolare şi ruşine. În cele din urmă, am învățat că a încerca să‑mi vindec traumele emoționale numai prin spiritualitate era ca şi cum îmi puneam un plasture pe braț când eu aveam de fapt gripă. Tratam o falsă problemă. Eram falit şi slab din punct de vedere emoțional, dar puternic spiritual. Încercarea de a mă întări spiritual prin rugăciune nu putea schimba izolarea pe care o resimțeam în mijlocul bărbaților. Am început să mă schimb atunci când l‑ am văzut pe Dumnezeu ca pe un ghid care mă conduce către vindecare, dacă lucram după metoda Lui, nu a mea.ʺ Pentru majoritatea, rugăciunea şi înnoirea vieții spirituale a fost combustibilul care a alimentat drumul către vindecare. Cedarea în fața tentației La un moment dat, mulți sunt convinşi că cedând dorințelor homosexuale este singurul mod de a le satisface şi de a scăpa de căutarea atenției şi afecțiunii masculine. De fapt, există o uşurare ‑ pe moment. Cei care cedează tentațiilor constată deseori că, după consumarea experienței erotice, se simt şi mai singuri şi disperați ca înainte. ʺHăulʺ din suflet, pe care încearcă să‑l umple, devine şi mai adânc, ceea ce creează un cerc vicios şi dependență. Chiar şi cei care au găsit un parteneri romantic care părea că va rămâne pentru totdeauna au constatat că nu pot obține suficient de mult de la el pentru a umple golătatea din interior. Adevărata nevoie din interior este cea a unui băiețel după dragoste şi acceptare din partea tatălui şi din partea celorlalți băieți, şi de a‑şi găsi plenar propria masculinitate. Sexul cu un alt bărbat nu duce decât la îndepărtarea şi mai mare de şansa găsirii unei soluții adevărate la probleme. ʺMândria de a fi homosexualʺ sau ʺafirmarea homosexualitățiiʺ www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 342 Pentru unii, la un moment dat a părut că răspunsul stă în acceptarea identității homosexuale ʺînnăscuteʺ ‑ ieşirea din întuneric şi afirmarea ca homosexuali. De fapt, cei care au făcut aceasta au constatat că e o experiență veselă, eliberatoare ‑ temporar. Nu mai erau marcați de îndoieli. Nu se mai ascundeau de ruşine. Nu mai aveau probleme cu auto‑critica şi cu aşa‑numita ʺhomofobie internalizatăʺ. Cel puțin erau pe față şi oficial. Nu contează cât de corect a fost pentru ei să se elibereze de ruşine, auto‑ridiculizare şi ură de sine; nu contează câtă uşurare au găsit după ce ʺau sărit gardulʺ şi luat decizia de a se tăvăli în noroi ‑ homosexualitatea tot li s‑a părut în neregulă. Unii au negat mult timp aceasta, însă în cele din urmă nu s‑au mai putut minți pe sine. A încerca să‑ți rezolvi conflictele homosexuale omorându‑ți conştiința e ca şi cum ți‑ai ucide sufletul. Aproape toți s‑au simțit rupți de Dumnezeu şi de viața lor spirituală. Mergeau în contra valorilor şi credinței care le‑au definit mereu viața. S‑au simțit şi mai rupți de lumea bărbaților. Din nefericire, mulți au găsit mult mai puțină vindecare, acceptare şi iubire necondiționată printre homosexuali decât îşi imaginau. O experiență comună lor a fost descoperirea lumii homosexualilor ca un loc marcat de promiscuitate, dorință, obsesie după tinerețe şi aspect fizic, dependență de sex, alcool şi droguri. Au găsit acolo judecare, micime, întuneric spiritual şi faliment personal. Au existat şi momente pozitive, dar în cea mai mare parte a timpului toate acestea doar au adâncit golul emoțional şi spiritual dinăuntru. Ruşine, auto‑ridiculizare şi ură de sine Pentru cei care ʺau sărit gardulʺ şi au încercat să se afirme ca homosexuali, această experiență a uşurat enorm ruşinea, auto‑ridiculizarea şi ura de sine care i‑a marcat mult timp. Într‑adevăr, degajarea acestor emoții distructive a fost parte din vindecarea lor. Până atunci, aceste emoții îi ținuseră legați şi obstrucționaseră adevărata schimbare. Au constatat însă că este contra‑productiv să îmbrățişeze un stil de viață homosexual în încercarea de a se elibera de ruşine şi ură, pentru că aceasta însemna suprimarea conştiinței şi abandonarea propriilor valori. Au constatat în cele din urmă că este mult mai vindecător şi eliberator să ʺsară gardulʺ ca bărbați care îşi reclamă în mod curajos identitatea masculină înnăscută, relațiile sănătoase cu alți bărbați şi legătura spirituală cu Dumnezeu. Izolare şi secretizare Atât timp cât păstrezi ascuns ʺmicul tău secretʺ şi încerci să‑l rezolvi în izolare, nu prea faci mari progrese. Problemele care‑i implică şi pe alții nu se rezolvă în izolare, fără relații. Teama de a te încrede în alții nu poate fi depăşită fără a‑ți asuma riscuri. Într‑adevăr, cei care au învins homosexualitatea au descoperit că ceea ce căutau cel mai mult ‑ relații autentice cu bărbații ‑ era şi ceea ce îi speria cel mai mult. Intimitatea emoțională li se părea mult mai riscantă decât cea sexuală. Au recurs la dorință şi sex www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 343 pentru a‑şi crea iluzia de intimitate, fără a trebui astfel să‑şi asume riscul deschiderii inimii față de un alt bărbat, în special față de unul heterosexual. Încercarea de a forța atracția față de sexul opus Unul dintre cele mai proaste sfaturi, deşi bine intenționat, pentru rezolvarea sentimentelor homosexuale este acela de a‑ți da întâlnire cu femei sau a privi pornografie feminină pentru a‑ți stârni interesul. Homosexualii le iubesc pe femei ‑ ca pe surori. Se identifică cu ele ‑ prea mult. Problema nu este legată de femei şi nu aici trebuie căutată o soluție. Problema este cu bărbații heterosexuali şi cu masculinitatea, precum şi cu propria masculinitate. Homosexualul are nevoie să petreacă mai mult timp cu bărbații heterosexuali, nu cu femeile. Înainte de a se ocupa de atracția față de o femeie, homosexualul trebuie să se simtă bărbat. El are nevoie să se întemeieze mai ferm în identitatea sa masculină şi în raport cu lumea bărbaților. El trebuie să‑şi depăşească ʺheterofobiaʺ față de bărbați. Aşa începe vindecarea. Sursa: www.peoplecanchange.com www.homosexualitate.ro Traducerea: Bogdan Mateciuc 344