UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA PASTORALĂ ORTODOXĂ CHIPUL ŞI VOCAŢIA PREOTULUI ÎN „TALCUIREA DUMNEZEIEŞTI LITURGHII” A SFÂNTULUI NICOLAE CABASILA COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: PR. CONF. DR. VÂLCIU MARIAN SUSŢINĂTOR: BUDOIU ALEXANDRU ANUL III. GR.I TÂRGOVIŞTE 2011 Planul lucrării CHIPUL ŞI VOCAŢIA PREOTULUI ÎN „TALCUIREA DUMNEZEIEŞTI LITURGHII” A SFÂNTULUI NICOLAE CABASILA INTRODUCERE CAP. I. Preotul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. CAP.II.Vocaţia preotului cerinţă absolut necesara pentru adevărata slujire a lui Hristos. CAP. III. Preotul slujitor-chip al Arhiereului Suprem, Hristos. CONCLUZII 2 INTRODUCERE Biserica este Hristos social comunitar, extins în umanitate, făcut accesibil, personificat prin Duhul lui Dumnezeu spre mântuirea noastră. Biserica repeta drumul lui Hristos dar aceasta înseamnă ca în chip tainic însuşi Hristos repeta în oameni, cu oameni, pentru oameni, acest drum pentru a le da si lor puterea sa o facă. Biserica e câmpul larg , mediu vast , în care vieţuieşte în chip nevăzut Hristos însuşi pe care ea îl experiază prin Duhul Sfânt. Comuniunea între Hristos si Biserică se bazează pe participarea Bisericii la pătimirea si învelea lui Hristos şi se activează in ea , împlinindu-se sacramental în Taine. Tainele sunt centrul întregii vieţi a bisericii, ele sunt condiţia indispensabila pentru creşterea trupului bisericii (Col.II, 19) . Numai prin Taine se realizează unitatea pentru care s-a rugat Hristos. Acest lucru îl ilustrează cu deosebire Nicolae Cabasila, care spune: „Biserica este simbolizată în Taine nu ca în nişte simboluri, ci ca mădulare în inimă şi ca ramurile în rădăcina arborelui, sau cum a zis Domnul ca mlădiţele în viţă. Căci nu este vorba numai de o comuniune cu numele, sau de o asemănare, ci de o identitate în realitate. Căci Tainele sunt Trupul şi Sângele lui Hristos, dar acestea sunt mâncarea şi băutura adevărată a Bisericii. Iar împărtăşindune de acestea, nu le preface pe acestea în trup omenesc, ca pe o altă pâine, ci ea însăşi se preface în acelea, cele mai înalte copleşind-o”.1 Viaţa jertfelnică, chenotică a lui Hristos, redefineşte prin transfigurare sensul celor create. Hristos este Modelul existenţial de la care toată făptura Nicolae Cabasila Despre viaţa în Hristos II; III, traducere Pr. Prof. Dr, Ene Branişte, şi Pr. Prof. Dr T. Bodogae, Edit. Arhiepiscopiei Bucureşti, 1989,p. 87 1 3 se învaţă, pentru că El a eradicat păcatul şi toate formele lui de manifestare, dându-ne un şi nouă această posibilitate,prin practicarea pildei vieţii Sale, prin integrarea activă în Biserica Sa, Trupul Său extins în umanitate, înfăptuit spre izbăvirea noastră şi a lumii de sub jurisdicţia păcatului2. Hristos este Viaţa care „lucrează în noi prin Sfântul Duh sau împreună cu Sfântul Duh...iar lucrarea Sfântului Duh, fără să repete lucrarea Cuvântului întrupat urmează activitatea Acestuia în etapa complementară a planului providenţial de mântuire"3.Hristos Dumnezeu-Omul, Arhiereul cel mare, Cel care a străbătut cerurile, pentru ca noi să ne apropiem de scaunul darului Lui şi să aflăm har (Evrei 4, 14-16) redefineşte misiunea omului, aceea de preot al creaţiei. 4 CAP. I. Preotul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Hristos este Mijlocitorul prin care ne-au venit toate bunatatile date noua de la Dumnezeu, sau, mai bine zis, pe care Dumnezeu ni le dă întotdeauna. El n-a mijlocit numai o data, dăruindu-ne toate cele pentru care a mijlocit, pentru ca apoi sa ne părăseasca, ci mijloceste în veci, nu prin oarece cuvinte sau prin rugaciuni, cum fac mijlocitorii (solii) de rând, ci cu fapta. Unindu-ne cu Sine si împartasindu-ne El însusi darurile proprii, dupa vrednicia si dupa masura curatiei fiecaruia, El mijloceşte pentru noi. Si asa precum atunci când lipseste lumina soarelui, care înlesneste vederea chiar cei care au ochi nu pot vedea nimic, tot asa si unirea sufletelor cu Hristos Ibidem, p. 101-102 Pr. Drd. Ilie D. Moldovan. Hristos şi Sfântul Duh după 11Cor. III, 1-4,6. în Rev. „Studii Teologice” nr. 3-4/1967, p. 164 4 Nicolae Cabasila, op.cit., p. 121 2 3 4 trebuie sa fie necurmata pentru ca ele sa poata trai si capata odihna deplina.5 În acest sens Sfântul Nicolae Cabasila spune: “dupa cum ochiul nu poate sa vada fara lumina, tot asa nici sufletele nu pot vietui si nu pot avea pace adevarata, fara Hristos. Caci El e singurul Care ne împaca cu Dumnezeu, dându-ne pacea fara de care am ramâne tot straini lui Dumnezeu, fara de nici o nadejde de a ne împartasi din bunatatile Lui. Asadar, daca cineva nu s-a unit dintru început cu Hristos (prin botez), sau daca dupa ce s-a unit n-a ramas la unire cu El, acela este tot vrajmas si nepartas la bunurile cele dumnezeiesti. Caci ce a împacat firea omeneasca cu Dumnezeu? – Fara îndoiala, faptul ca a vazut pe Fiul Sau facut om. Tot asa si Dumnezeu Se îndura de orice om, care poarta chipul Unuia-Nascut si care manânca Trupul Lui si se face un duh cu El; fara de acestea, orice om ramâne tot omul cel vechi, cel urât de Dumnezeu si neavând nimic comun cu El. Daca, deci, credem ca, prin rugaciunea preotilor si prin aducerea sfintelor Daruri, se aduce sufletelor o oarecare usurare, apoi aceasta nu poate fi decât în acelasi chip în care se poate aduce usurarea omului. Iar care e chipul de a ne împaca cu Dumnezeu si de a nu-I fi dusmani, am spus: cum sa fim stapâniti de Dumnezeu si sa devenim un duh cu Fiul Cel iubit, singurul întru Care Tatal a binevoit234. Dar tocmai acesta e efectul Sfintei Împartasanii, care e comun si celor vii si celor morti, precum am spus”6. Mijlocirea preotului nu e identica cu o substituire a lui Hristos; preotul nu a devenit un alt Hristos. Puterea lui Hristos lucreaza prin preot, mai bine zis prin actul lui, care nu e propriu-zis al lui, ci al Bisericii, fara sa devina puterea preotului. Dar puterea lui Hristos nu vine prin preot nici numai ca 5 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, Arhiereu în veac, , în Rev. „Ortodoxia”, nr.2/1979 pp. 217-218 6 Nicolae Cabasila, „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghi”, Traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Ediţia a II-a, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti 1989, p. 62 5 printr-un canal pasiv, ci el trebuie sa se roage, sa participe la ceea ce se petrece prin rugaciune pentru ceilalti. Si intrucat definitia preotului e redata prin a aduce rugaciuni pentru popor catre Dumnezeu, facandu-si oarecum rugaciunile lor rugaciunile sale si trimitandu-le la altarul de sus, Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca el este “impreuna-slujitor (suniereuvsonta) cu Hristos”7. Rugaciunea arata iarasi pe om, ca om ce se roaga pentru ceilalti, asemenea lui Hristos, dar avand eficacitatea in mijlocirea lui din mijlocirea lui Hristos. Hristos vrea sa Se foloseasca de acest om in rugaciune pentru a lucra mantuirea. “Caci sta preotul, nu coborand foc, ci pe Duhul Sfant; si rugaciunea lui se intinde mult, ca vreo flacara de sus coborandu-se sa se consume cele puse inainte, ca harul coborand peste jertfa, prin ea sa aprinda sufletele tuturor si sa le faca mai stralucitoare ca argintul incandescent,” 8adica sa le umple de entuziasmul iubirii de Dumnezeu, asemenea lui Hristos ca om. De ce a ales Dumnezeu o anumita persoana ca, prin rugaciunile ei, insotite de rugaciunile comunitatii, sa ocazioneze pogoraea Duhului? Pentru ca trebuia sa aleaga pe unul, ca sa faca vadita slujirea de Mijlocitor obiectiv al lui Hristos. Dar putea alege pe oricare, cu conditia ca sa creada si sa se pregateasca pentru aceasta slujire9. Astfel preotul, desi prin rugaciunile sale ocazioneaza lucrarea lui Hristos, ramane om, care are lipsa si el de mantuire, ramane asa de mult om, ca se roaga mai mult decat ceilalti, in constiinta ca nu a lui este lucrarea mantuitoare ce se efectueaza prin har, ci a Duhului lui Hristos. Constient ca prin putinatatea lui omeneasca, savasind Taine atat de mari, lucreaza Insusi Pr. Prof. Dumitru Fecioru Sf.Grigorie de Nozians – Despre preoţie, în Rev. B.O.R. Nr. LXXXVI (1968) cap.8, p. 151 8 Nicolae Cabasila, op.cit., p. 9 9 Ibidem, p 11 7 6 Hristos, departe de a se mandri, el savaseste rugaciunile si actele sale sensibile, prin care Hristos savaseste nevazut lucrarea Sa mantuitoare, cu o frica mai cutremuratoare decat a oricarui credincios. “Doamne, trimite mana Ta dintru inaltimea locasului Tau si ma intareste spre slujba ce-mi este pusa inainte, ca neosandit stand inaintea infricosatului Tau altar, sa savasesc slujba cea fara de sange”10. Pe lânga toate acestea, Sfântul Nicolae Cabasila spune, “preotul trebuie sa vesteasca însasi moartea Domnului, lucru pentru care ne-ar trebui mii de guri; de aceea, ca sa nu-i ramâna nefolosit nici un chip de vestire si istorisire, o exprima si prin grai si prin acte amintitoare”11. CAP.II.Vocaţia preotului cerinţă absolut necesara pentru adevărata slujire a lui Hristos. Vocatia, dragostea, invatatura, virtutile si misiunea preotului il pregatesc pentru rolul de sfintitor si jertfitor. Sfintii Parinti reamintesc continuu preotului ca rangul sau e mai presus decat acela al ingerilor, deoarece acestora nu li s-a spus: "Cate veti lega pe pamant, vor fi legate si in ceruri, si cate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in ceruri" (Matei 18, 18). Puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor este o putere dumnezeiasca. Pentru a fi in masura sa exercite aceasta putere, preotul trebuie sa aiba virtutea capitala care-l face apt pentru aceasta: sfintenia. Sfintenia este curatia sau nevinovatia absoluta sau aproape absoluta prin care 10 vezi „Rugaciunea de la inceputul Proscomidiei, din Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur” (Liturghier, Edit I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 1995, p.122). 11 Nicolae Cabasila, op.cit., p 10 7 Dumnezeu si preotii Sai curata de intinaciune si apropie de sfintenie pe oameni. Sfinienia preotului face posibila sfintenia oamenilor. Formula de adresare obisnuita fata de preot, "Sfintia ta", arata ca preotul este prin definitie un om al sfinteniei12. Sfântul Nicolae Cabasila ne spune ca: “Preotul sfinteste pe credinciosii lui prin dragoste, prin rugaciuni, prin Sfintele Taine si prin propria sa sfintenie. Centrul lucrarii sale sfinti toate este Sf. Liturghie, iar in aceasta Sfanta Jertfa euharistica. Purtand pe bratele sale Trupul si Sangele Mantuitorului, preotul se sfinteste pana la indumnezeire, daca e realmente vrednic sa se impartaseasca cu Domnul; el sfinteste, de asemenea, pe aceia carora le da Trupul si Sangele Domnului spre impartasire”13. După Sfântul Nicolae Cabasila faptul principal in Taina Sf. Impartasanii este Jertfa Domnului. Aceasta Jertfa este conditia si certitudinea mantuirii noastre. Domnul Insusi s-a adus pe Sine Jertfa pentru pacatele noastre. El a fost simultan si Jertfitor si Jertfa. El s-a oferit pe Sine Tatalui ca rascumparare pentru noi. De fiecare data, in Jertfa euharistica din Sf. Liturghie, Mantuitorul se jertfeste pentru noi toti, implicit pentru preotul jertfitor14. Iar toate la un loc, îmbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atât pe preot cât si pe popor, facând si pe unul si pe celalalt destoinici pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul Sfintei Liturghii. Toateacestea pregatesc îndeosebi pe preot sa savârseasca cu vrednicie Jertfa (sfintirea darurilor), care este efectul Sfintei Liturghii, dupa cum am spus; de aceea vedem, în multe din rugaciunile sfintei slujbe, cum preotul se roaga în taina ca sa nu fie socotit nevrednic de a aduce Jertfa ci sa slujeasca Tainei cu Pr. Prof. Dumitru Fecioru, op.cit., p. 170 Nicolae Cabasila, op.cit., p 16 14 Idem, Despre viaţa în Hristos..., Ed.Cit., p. 82 12 13 8 suflet curat, cu limba si mâini curate. Iata deci cum suntem pregatiti pentru lucrarea sfânta de însasi puterea cuvintelor rostite si cântate15. CAP. III. Preotul slujitor-chip al Arhiereului Suprem, Hristos. Preotul si Sfintitorul (jertfei) este Fiul, atunci de ce preotul liturghisitor nu invoca pe Fiul ca sa sfinteasca darurile ci pe Tatal? –Ca sa stii, ca Mântuitorul are puterea de a sfinti nu ca om, ci ca Dumnezeu: (El sfinteste, adica) prin puterea dumnezeiasca pe care o are comuna cu Tatal. Tocmai aceasta voia El sa arate la Cina cea de Taina, când si-a înaltat ochii spre cer si a închinat Tatalui pâinea16. De aceea, îl si vedem facând unele din minunile Sale tot asa, în atitudinea de rugaciune catre Dumnezeu(Matei XIV, 19), ca sa arate ca asemenea puteri nu sunt date firii omenesti, dupa care El a avut Maica pe pamânt, ci firii Sale dumnezeiesti, prin care a avut ca tata pe Dumnezeu. De asemenea, când se apropiase vremea sa fie rastignit pe cruce, voind sa arate cele doua vointe ale Sale, adica pe cea dumnezeiasca si pe cea omeneasca, iar Sie[i pe cea omeneasca, zicând: „Fie nu cum voiesc eu, ci cum voiesti Tu!” (Matei XXXVI, 39) si „Faca-se nu voia mea, ci a Ta!”(Luca XXII, 42) Dar chiar din aceste cuvinte, din care s-ar parea ca voia Lui se deosebeste de a Tatalui, se vede ca voia Tatalui era si a Lui, caci pe ea a împlinit-o. Într-adevar, cuvintele; „faca-se nu voia mea, ci a Ta” sunt ale Celui ce încuviinta si voia acelasi lucru (ca si Tatal). Acest lucru l-a dovedit lamurit când a mustrat pe Petru, care-L conjura sa nu primeasca crucea si moartea, precum si atunci când spunea ucenicilor Sai: „Cu dor am dorit sa 15 16 Idem, „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghi…”, Ed.Cit., pp. 5-6 Ibidem, p. 46 9 manânc Pastele acesta împreuna cu voi, înainte de patima mea!” )Matei XVI, 22-23) Am dorit Pastele, înainte de patima, zice. Ca si cum ar fi spus: „Cu dor am dorit sa vad aceasta usa de intrare a patimirii mele!” (Luca XXII, 15). Slujirea preoţească implică curăţia morală şi sfinţenia vieţii, pentru că preotul trebuie să se deosebească de toţi ceilalţi oameni precum se deosebeşte un conducător de supuşii săi. Preotul prin Hristos, spune Nicolae Cabasila, este domn şi stăpân, însă nu un stăpân lumesc, ci un stăpân spre slujire şi mijlocire a adevăratei libertăţi17, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Staţi tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi”( Galateni 5,1 ). Rolul preotului este acela de a descoperii tuturor sensul sau raţiunea celor create. El este mai întâi de toate un vorbitor şi trăitor cu şi în Dumnezeu sau teolog, de aceea prezenţa divină îl transformă, îl sfinţeşte pentru că cei ce se apropie de Domnul primesc darul divin inestimabil,sfinţenia. În acest fel principiile evangelice iau fiinţă în viaţa lui, de aceea el trebuie să propovăduiască Evanghelia cu vorba dar mai ales cu fapta lui cea bună aşa cum spune Sfântul Grigore cel Mare 18, căci a spus Mântuitorul: „Mare va fi în împărăţia lui Dumnezeu nu cel care învaţă, ci cel care va face şi va învăţa”( Matei 5,19 ). CONCLUZII Ibidem, p. 82 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie , Cartea III, IV, trad. Pr. D. Feciorul, în rev. B.O.R., nr. 10 , an 1957, p. 946 17 18 10 Omul în general şi preotul în special este reprezentantul lui Hristos, de aceea se cuvine ca el să aibă o viaţă cu o moralitate ireproşabilă. Preotul ca reprezentant consacrat prin taina hirotoniei este perceput ca barometrul de moralitate în societate, de aceea trebuie să trăiască în şi cu Hristos, avându-l în inimă spre lauda veşnică a lui Dumnezeu, pentru a naşte prin Evanghelie pe cei pentru care a fost hirotonit. Taina Preoţiei este exercitarea slujirii lui Hristos în Biserică. Preoţia ca Taină este condiţia celorlalte Taine, prin care Hristos lucrează. Taina Preoţiei este legată direct de Arhieria lui Hristos şi de jertfa Sa de pe Cruce19. În general preoţia însemnă putere dumnezeiască dată de Hristos Apostolilor şi succesorilor lor hirotoniţi canonic: „precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor zicând: luaţi Duh Sfânt...”(Ioan 20, 21-23). Preoţia sacramentală cu treptele ei: episcop, preot si diacon, extinde pe Hristos ca : Învăţător, Arhiereu şi Împărat, şi lucrarea lui în Biserică. Preoţia în sacerdoţiul ei, este o cinzecime a darurilor divine peste întreaga comunitate eclesială. Sfintele Taine, ierurgiile(lucrări sfinte) şi toate actele săvârşite de preoţia sacramentală unesc şi sfinţesc pe credincios în Hristos20. BIBLIOGRAFIE Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos..., Ed.Cit., p. 26 Pr. Lector Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii, teză de doctorat, în rev. Ortodoxia, nr. 1-2/1978, p. 295 19 20 11 1) Biblia sau Sfânta Scriptură,tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist , Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, I.B.M, Bucureşti 1993 2) Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie , Cartea III, IV, trad. Pr. D. Feciorul, în rev. B.O.R., nr. 10/1957, Fecioru Pr. Prof. Dumitru, Sf.Grigorie de Nozians – Despre preoţie, în Rev. B.O.R. Nr. LXXXVI (1968) cap.8, 3) 4) 5) Moldovan, Pr. Drd. D. Ilie, Hristos şi Sfântul Duh după 11 Cor. III, 1- 4,6. în rev. „Studii Teologice” nr. 3-4/1967, 6) Nicolae Cabasila Despre viaţa în Hristos II; III, traducere Pr. Prof. Dr, Ene Branişte, şi Pr. Prof. Dr T. Bodogae, Edit. Arhiepiscopiei Bucureşti, Bucureşti 1989, 7) IDEM, „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghi”, Traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Ediţia a II-a, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti 1989, 8) Radu Pr. Lector Dumitru, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema intercomuniunii, teză de doctorat, în rev. Ortodoxia, nr. 12/1978, 9) Stăniloae Pr. Prof. Dumitru, Iisus Hristos, Arhiereu în veac, , în rev. „Ortodoxia”, nr.2/1979, 12