Actualitatea omiliilor hrisostomice

1. STUDII ŞI ARTICOLEActualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinePr. Conf. Univ. Dr. Constantin BĂJĂUIntroducere. Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai de seamă reprezentant al şcoliiexegetice biblice din Antiohia, a tâlcuit Sfânta Scriptură clar şi tradi ional, ştiin ific,dând cuvintelor o interpretare gramaticală şi istorică, combătând extrema alegoris-mului alexandrin şi urmând calea de mijloc a interpretării. Cea mai mare parte a ac-tivită ii sale s-a desfăşurat în Antiohia, această metropolă a creştinătă ii răsăritene.Acolo întâlnim pentru prima dată numele de creştin, care era atribuit celor ce urmauînvă ăturile Domnului. În Antiohia, şcoala creştină se afirmă la sfârşitul veacului alIII-lea, luptând contra ereticilor gnostici, arieni şi apolinarişti, lucrând mai mult pen-tru tâlcuirea Scripturii, adică în exegeza biblică. Vorbind de şcoala antiohiană, nurestrângem în elesul ei la o şcoală cu profesori şi elevi, ci în elegem gruparea ierarhi-lor ortodocşi din jurul Antiohiei, care au tâlcuit Scriptura în sens literar. Dar repre-zentan ii aceştia dau caracterul unei şcoli biblice adevărate, creând un curent nou, ceva influen a întreaga Biserică1.Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă adeseori pe creştinii cărora se adresează caei să nu rămână doar la explica iile pe care le primesc în decursul celor câteva ore deşedere în biserică, ci să meargă acasă şi, luând exemplarul Scripturii, ce nu trebuie sălipsească din nici o locuin ă de creştin, să parcurgă din nou textul auzit în lăcaşulsfânt, reamintindu-şi cele rostite de preot. Prin lectura aceasta, ce trebuie să devină oobişnuin ă, vor putea să re ină încă şi ideile cele mai dificile. Neîntrecutul păstor desuflete s-a străduit să îi convingă pe to i că, după primirea botezului, cea dintâi dato-rie a fiecărui creştin este aceea de a cunoaşte temeinic Sfânta Scriptură, fiindcă ci-tind-o şi în elegând-o, ei aveau la îndemână un mijloc puternic pentru salvarea pro-priilor suflete. Cât despre cei care aduceau ca motiv, pentru lipsa lor de lectură bibli-că, mul imea ocupa iilor, le atrage aten ia că sunt prea preocupa i de griji trecătoareşi nu acordă prioritate lucrurilor cu adevărat importante şi veşnice. Lipsa timpului nupoate fi o scuză, ca şi lipsa unui exemplar al Scripturii. În fine, nici greutatea în ele-gerii textului nu este o piedică de netrecut2. Toate aceste motiva ii se regăsesc în1Pr. Dr. Mihail Bulacu, Şcoala exegetică biblică din Antiohia, Bucureşti, 1931, p. 10, 13, 16, 20.2Ibidem, p. 27-28.116 2. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinecomportamentul omului modern, al creştinului zilelor noastre. Mustrările pe careSfântul Ioan Gură de Aur le adresează au poate în prezent o arie şi mai largă de des-tinatari. Necunoaşterea Scripturilor are ca urmare înmul irea ereziilor, dar şi pierde-rea mântuirii, datorită unei vie i pline de păcate3. Marele Ierarh nu în elege să identifice cunoaşterea Scripturii de către creştinicu o simplă lectură, separată de biserică, cu diferitele în elesuri la care poate ajungefiecare, ci subliniază cunoaşterea pe care numai Biserica o poate da, ca una ce estesingura împuternicită în această lucrare. Este la fel de actuală concep ia sa desprecitirea şi ascultarea Scripturii de orice creştin, dar şi despre interpretarea ei doar înlegătură cu biserica, ierarhia bisericească şi amvonul. Fiindcă acolo găsim dreptaruladevărului şi tradi ia4. În exegeza hrisostomică, cuvintele scripturistice nu sunt luate separat de altecunoştin e, de care autorul ine cont (timpul scrierii, autorul, cele care preced totulşi cele care urmează). Cauzele, locurile, persoanele şi celelalte sunt factori esen i-ali în interpretare. Via a şi obiceiurile, geografia ării Sfinte, împrejurările scrieri-lor şi celelalte sunt cunoştin e indispensabile şi dovada realismului de care dă do-vadă Sfântul Părinte. El vede în lucrarea sa un studiu serios, ce presupune cunoş-tin e şi competen ă5. Exegeza hrisostomică se caracterizează prin măsură şi disciplină. De aceea, uti-lizarea argumentelor patristice luate din opera Sfântului Părinte poate fi făcută cutoată încrederea privind ortodoxia lor. În omilii, îi îndeamnă pe creştini ca, luândduminica de diminea ă Sfânta Scriptură, să citească pericopa evenghelică a zilei ace-leia, să o cerceteze cu aten ie şi apoi să asculte predica preotului. În acest mod, preo-tul va avea o lucrare mai lesne de împlinit, când ascultătorii săi au o idee asupra ce-lor pe care le va expune6. Principiul şcolii antiohiene vizează aşadar popularizareainterpretării biblice, însă şi men inerea legăturii neîncetate cu amvonul tâlcuitor. Asemenea Sfin ilor Părin i Capadocieni, Sfântul Ioan Gură de Aur a admis in-spira ia Sfintei Scripturi în întregime, fără a o extinde la expresii, cuvinte şi litere, eaînsemnând înrâurirea Sfântului Duh de a păzi pe scriitorii biblici de rătăcire. Şcoalaantiohiană a făcut tâlcuirea, căutând mai întâi sensul literal-istoric-gramatical şi nu-mai după aceea, dacă el exista, sensul alegoric-tipologic. Metoda aceasta a influen atşi pe Sfin ii Părin i Capadocieni. S-a acordat textelor interpretate sensul potrivit,eliminând arbitrariul. Marele Ierarh a vrut să afle ideea sau sensul în însăşi însemna-3Erezia este văzută de Sfântul Ioan Gură de Aur ca un abuz în utilizarea Scripturii, a cuvintelor eişi a ideilor pe care le cuprind, prin îndepărtarea de adevăr. Modera ia de care dau dovadă lucrările Mare-lui Părinte bisericesc a înlăturat aceste erori.4Tâlcuirea hrisostomică este mereu în consens cu tradi ia. Adeseori este repetat cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel către Corinteni: „Vă laud, fra ilor, că de toate ale mele vă aduce i aminte şi ine i celece v-am predat, aşa cum vi le-am încredin at” (I Co 11, 12). Actualitatea exegezei hrisostomice, în spiri-tul şcolii antiohiene, vine deci şi din aceea că ea a apreciat tradi ia, alături de cuvântul scris al Scripturii.5Pr. Dr. Mihail Bulacu, op. cit., p. 38.6Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 11, PG. 59, col. 77. 117 3. STUDII ŞI ARTICOLErea cuvântului, iar nu în simboluri. A plecat de la versetele biblice şi s-a folosit decunoştin ele lui bogate de filologie, geografie, arheologie etc. A considerat însă căeste obliga ia exegetului de a interpreta alegoriile, acolo unde ele există, fără a abuzade metodă, ca alexandrinii. Sensul numit alegoric, spiritual, tipologic, sau mistic nueste aşadar exclus7. Sfântul Părinte atrage aten ia că unele locuri din Scriptură trebu-ie să fie tâlcuite atât literar, cât şi tipologic. Aşa de pildă, jertfirea lui Isaac de cătreAvraam este pe de o parte un eveniment istoric din Vechiul Testament, deci trebuiesă tâlcuim acel verset literar-istoric, însă este şi tip al Jertfei Mântuitorului pe cruce,dacă tâlcuim tipologic, alegoric8.Preocupările Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi seregăsesc într-o operă vastă, impresionantă şi actuală. Ea este oglinda strădanieiconstante de a face pe creştini să cunoască în profunzime cuvântul lui Dumnezeu.Nu întreaga operă hrisostomică s-a păstrat, nu toate lucrările sale au ajuns până lanoi. Cele cuprinse în colec ia J.P. Migne9, şi care constituie obiectul prezentului stu-diu10, sunt: Omilii la Romani (32 omilii, în PG 60, col. 391-682); Omilii la I Corin- 7Tipul reprezintă realitatea istorică, având corespondentul într-un anti-tip, adică reprezentarea unuimodel în Noul Testament. Substratul istoric al tipului are deci o realizare ulterioară. Tâlcuind primaEpistolă către Corinteni, Sfântul Ioan Gură de Aur vede trecerea evreilor prin Marea Roşie ca pe tip al bote-zului creştin – Idem, Omilii la Epistola I către Corinteni, PG 61, col. 247. Raportul tip-antitip este cel dintrefigură şi realitate, fără opozi ie între ele. Mana dată evreilor în pustiu este chipul Sfintei Euharistii. 8 Idem, Omilii la psalmi, PG 65, col. 209. 9 Prescurtări folosite pentru lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur: PG – colec ia J.P. Migne,Patrologia Graeca (prescurtare urmată de nr. volumului, cu indicarea coloanei, prescurtat col.); LaRomani – Omilii la Epistola către Romani; La I Corinteni – Tâlcuire la Epistola I către Corinte-ni; La II Corinteni – Omilii la II Corinteni; La Galateni – Explicarea Epistolei către Galateni; LaEfeseni – Explicarea Epistolei către Efeseni; La Filipeni – Explicarea Epistolei către Filipeni; LaColoseni - Explicarea Epistolei către Coloseni; La I Tesaloniceni – Explicarea Epistolei I cătreTesaloniceni; La II Tesaloniceni – Explicarea Epistolei II către Tesaloniceni; La I Timotei – Ex-plicarea Epistolei I către Timotei; La II Timotei – Explicarea Epistolei a II-a către Timotei; LaTit – Explicarea Epistolei către Tit; La Filimon – Explicarea Epistolei către Filimon; La Evrei –Comentariu la Evrei. 10 Traduceri în limba română ale omiliilor hrisostomice la epistolele pauline: Omilii la Ro-mani, trad. de Arhim. Theodosie Atanasiu, Bucureşti, 1906, reeditare în trad. de Cezar Păvălaşcuşi Cristian Untea, Editura Christiana, Bucureşti, 2005; Comentariile sau Explicarea Epistolei Icătre Corinteni, trad. de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti 1908, reeditare în trad. de Con-stantin Făge an, Editura Ortodoxă, Alexandria, 2005; Omilii la II Corinteni, trad. de TeodosiePloieşteanul, Bucureşti, 1910; Comentariile sau Explicarea Epistolei către Galateni, de Arhim.Teodosie Atanasiu, Iaşi, 1901; Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, trad. deArhim. Teodosie Athanasiu, Iaşi, 1902; Comentariile sau explicarea Epistolei către Filipeni, trad.de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti; Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni,trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucureşti, 1905; Comentariile sau Explicarea Epistolei I că-tre Tesaloniceni, trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucureşti, 1905; Comentariile sau Explica-rea Epistolei II către Tesaloniceni, trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, Bucureşti, 1905; Comen-tariul sau Explicarea Epistolei I către Timotei, trad. de Ep. Teodosie Ploieşteanul, Bucureşti,1911; Comentariile sau Explicarea Epistolei a II-a către Timotei, trad. de Ep. Teodosie Ploieş-teanul, Bucureşti, 1911; Comentariile sau Explicarea Epistolei către Tit, trad. de Ep. TeodosiePloieşteanul, Bucureşti, 1911; Comentariile sau Explicarea Epistolei către Filimon, trad. de Ep.118 4. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulineteni (44 omilii, în PG 61, col. 11-382); Omilii la II Corinteni (30 omilii, în PG 61,col. 381-610); Omilii la Efeseni (24 omilii, în PG 62, col. 9-176); Omilii la Filipeni(15 omilii, în PG 62, col. 177-298); Omilii la Coloseni (12 omilii, în PG 62, col.299-392); Omilii la I Tesaloniceni (11 omilii, în PG 62, col. 391-468); Omilii la IITesaloniceni (5 omilii, în PG 62, col. 467-500); Omilii la I Timotei (18 omilii, în PG62, col. 501-600); Omilii la II Timotei (10 omilii, în PG 62, col. 599-662); Omilii laTit (6 omilii, în PG 62, col. 663-700); Omilii la Filimon (3 omilii, în PG 62, col.701-720); Omilii la Evrei (34 omilii, în PG 63, col. 13-236). Rolul Sfintei Scripturi în educa ie. Lucrarea învă ătorească a Sfântului IoanGură de Aur se fundamentează pe tâlcuirea, pe în elegerea Sfintei Scripturi şi peaplicarea în via ă a învă ăturilor ei. În Scriptură, a descoperit bogă ia cuvântului re-velat, predicat în biserică, în cadrul cultului divin. Se poate spune că omiliilehrisostomice devin mijlocul principal de împlinire a misiunii sale de păstor de sufle-te. Tâlcuind căr ile Noului Testament, Sfântul Părinte arată neîntrecutul folos al lu-crării sale şi roadele minunate ale acestei „livezi divine”. Descoperim în cuvântărilesale „sentimentul curatei bucurii”, pe care îl aduce ascultătorilor. Acest sentiment secontinuă şi după plecarea din lăcaşul sfânt, prin lectura Scripturii acasă. Fiindcă înlectura ei de către credincioşi, autorul vede un mijloc puternic de a salva sufletele11. Fiecare creştin este îndemnat să aibă în casa lui un exemplar al Sfintei Scrip-turi, chiar şi aceia care sunt mai săraci. Desigur, nu to i creştinii pot să în eleagă une-le dintre textele mai dificile. Tâlcuirea se face numai în biserică, de către ierarhie,care are acest drept. Sfântul Părinte însuşi este un neegalat îndrumător al păstori ilorîn citirea cu folos a Scripturii, reaşezând-o în drepturile ei de călăuzitoare a credin-cioşilor12. Autorul recunoaşte dreptul pe care îl are credinciosul de a citi SfântaScriptură individual, dar reaminteşte totodată îndatorirea de a păstra legătura cu ie-rarhia bisericească, singura în măsură să ofere şi tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu,această comoară de mult pre 13. O atitudine hotărâtă are Sfântul Ioan Gură de Aur fa ă de cei care căutau diver-se motive ca să îşi justifice lipsa de interes fa ă de citirea Scripturii. Unii vorbeaudespre grijile casnice, despre copii, de pildă. Tuturor le atrage însă aten ia că „de lanecunoştin a Sfintei Scripturi izvorăsc mii de rele” şi necazuri, păcătuind. CitireaScripturilor nu reprezintă doar o îndatorire a monahilor, ci a tuturor, inclusiv a celorcare au familie. Fiindcă pentru Noe, de pildă, familia nu a fost o piedică în calea vir-Teodosie Ploieşteanul, Bucureşti, 1911; Comentariu la Evrei, trad. de Ep. Teodosie Athanasiu,Bucureşti, 1923. 11Pr. Dr. Mihail Bulacu, op. cit., p. 26-27. 12Pr. Teodor Baba, „Opera exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur”, MB XXXVIII (1988), nr. 4,p. 33-34. 13Arhimandrit Veniamin Micle, „Citirea şi interpretarea Sfintei Scripturi după omiliile SfântuluiIoan Gură de Aur”, O XXXII (1980) nr. 2, p. 275.119 5. STUDII ŞI ARTICOLEtu ii14. Lectura cere o minte trează, pentru a nu trece cu uşurin ă peste pagini şi pen-tru a descoperi bogă ia lor nepre uită. Citirea repetată a fragmentelor mai dificileuşurează în elegerea, ca şi ajutorul harului divin şi sfatul celor mai învă a i. Mijloacele de educare a creştinilor. Din toate omiliile Sfântului Ioan Gură deAur la epistolele Apostolului neamurilor reiese grija neostenită şi preocuparea con-stantă, permanentă, pentru educarea păstori ilor săi şi pentru zidirea lor sufletească,pentru îndreptarea, sfin irea şi mântuirea lor. Îl vedem pe Marele Ierarh străduindu-se să îndrepte sufletele ascultătorilor spre Dumnezeu, ajutat neîncetat de harul său şide o pregătire pe măsura slujirii pe care o îndeplinea. Îl vedem aplecându-se cu grijăde părinte asupra fiecărui suflet creştin în parte, lucrând pentru desăvârşirea lui. Gă-sim în opera hrisostomică pre ioase informa ii de pedagogie creştină, vizând princi-piile, mijloacele şi modalită ile de educa ie, care rămân şi pentru dascălii creştini aizilelor noastre la fel de actuale şi eficiente15. Un prim mijloc de educa ie, pe larg folosit, este exemplul, recomandat pentrucreştinii de toate vârstele şi afla i la oricare dintre nivelurile de pregătire. Mântuito-rul nostru Iisus Hristos a dat exemple din natura înconjurătoare, binecunoscute as-cultătorilor Săi. Marele Ierarh se opreşte pe larg asupra exemplelor pe care le oferăVechiul Testament: Noe, Moise16, sau Sfin ii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pa-vel. Ei „ne-au păstrat intactă icoana autentică, adică creştinismul în toată puritatealui”, ducând o via ă curată, fiind o adevărată lege vie şi arătând semenilor prin fapteceea ce cuprind literele Sfintei Scripturi. Dascălul creştin are datoria, mai mult decâtoricine, să fie un exemplu pentru ucenici17. Mijloacele de educa ie folosite de Sfântul Părinte sunt dovada insisten ei şi afermită ii sale. Totul cu un discernământ deosebit, care i-a permis ca să aleagă „mo-mentul binevenit”, pentru izbândă, când ascultătorii erau aten i la observa iile făcutelor, trezindu-le conştiin a. Căci ştia că „nici un suflet nu poate…să nu se ruşineze şisă nu plece ochii în jos, din cauza multor răută i”, având sădit într-însul chiar de că-14La Romani, Omilia 1, PG 60, col. 391. Citirea Sfintei Scripturi este „preadulce” şi „maidesfătătoare decât raiul”. Dacă florile unei grădini încântă vederea, dar se vestejesc repede, citirea Scrip-turii întăreşte mintea ca un zid, cură ă conştiin a şi sădeşte în om virtutea. Dacă în livadă găsim flori, înScriptură găsim „virtu iile drep ilor”. Sfântul Părinte numeşte Sfânta Scriptură „depozit de medica-mente”, ce aduc mângâiere în orice suferin ă. Scriptura face pe creştin trândav pentru săvârşireapăcatului şi îl întăreşte în via a sfântă – La Coloseni, Omilia 9, PG 62, col. 361.15 Importantă, pentru în elegerea conceptului de pedagogie creştină, este lucrarea: Pr. Mihai Bula-cu, Pedagogie creştină ortodoxă, Bucureşti, 1935, vezi p. 411 şi urm.16 La Coloseni, Omilia 4, PG 62, col. 329-330. Să căutăm în Sfânta Scriptură cu aten ie şi vomgăsi acolo „mii de icoane de via ă virtuoasă”. Căci virtuoşi au fost şi unii dintre cei boga i, ca Avraam,dar şi dintre cei săraci, ca Ilie. Alte exemple binecunoscute nouă sunt Iov, Sfântul Ioan Botezătorul,dreptul Lazăr sau sutaşul Corneliu.17 „A filosofa în cuvinte e un lucru uşor şi pentru discipol, însă dascălul trebuie să îndemne şi cufaptele, şi cu conduita sa, căci aceasta mai ales îl face pe dascăl respectat” – La Filipeni, Omilia 13, PG62, col. 273.120 6. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinetre Dumnezeu sentimentul de ruşine. Acest sentiment uşurează mult munca dascălu-lui creştin18. Insisten a nu trebuie despăr ită de răbdare, pe care Sfântul Părinte oaseamănă cu apa curată, turnată de medici peste rană. Fermitatea presupune şi hotă-rârea cu care se cuvine să ne îndepărtăm de orice păcat, încă şi de cel mai mic, fiind-că de la unul neînsemnat, se poate repede ajunge şi la păcate mai mari. Un alt mijlocde educa ie întrebuin at în omiliile hrisostomice este cel al mustrării, venită din par-tea dascălului, sau a păstorului de suflete19. Mustrarea este dublată de asprime,atunci când Sfântul Părinte vorbeşte celor care îi nesocoteau sfaturile, ba încă sesim eau plictisi i.Marele păstor de suflete foloseşte, ca mijloc de educa ie, şi teama, mai alesteama de pedeapsa veşnică şi de gheena. Hristos Însuşi amenin ă cu gheena, tocmaipentru a nu cădea noi într-însa şi pentru ca „to i să câştigăm împără ia cerurilor”.Este preferabil să sim im asprimea cuvintelor păstorului nostru de suflete, decât săfim arşi „pentru vecie” în flacără20. Un ultim mijloc de educa ie pe care îl prezentămeste cel al învă ământului gradat. Sfântul Ioan Gură de Aur expune totul într-o ordi-ne firească, ascendentă, pentru ca ascultătorii săi să aibă „un sim itor folos duhovni-cesc”. Împotriva păcatelor se luptă treptat, începând cu lucrarea faptelor bune. Ideeade învă ământ gradat o vedem de pildă în metoda de terapie a patimii iubirii de ar-gin i, care începe cu în elegerea „nimicniciei lucrurilor omeneşti”. Bogă ia este ase-mănată cu o slugă ce fuge şi este nerecunoscătoare, aducând mii de rele21. Virtu ile creştine după Omiliile la Epistola către Romani. Tâlcuind pe largEpistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, Sfântul Ioan Gură de Aur abordeazăo tematică vastă de preocupări, care intesc atingerea idealului desăvârşirii creştine,de către fiecare om, prin lucrarea virtu ilor. Sfântul Părinte arată rolul Sfintei Scripturi în via a credincioşilor. Aşa de pildă,în Psaltirea cea „plină de mii de bunăta i”, creştinul ce cade în ispite, va găsi multămângâiere. Păcătosul va găsi „mii de datorii”. Săracul află liman de scăpare şi drep-tul, siguran ă22. 18Ibidem, Omilia 5, PG 62, col. 210. 19La Evrei, Omilia 29, PG 63, col. 205. Când ucenicii sunt mustra i de către dascălii lor, ei săconsidere aceasta ca fiind ceva care vine din partea unor părin i plini de grijă fa ă de sufletele lor. „Sărăbdăm mustrările ce ni se fac şi să ne silim de a nu păcătui, iar dacă păcătuim, să suferim dojană” –Ibidem, Omilia 4, PG 63, col. 45-46. 20La Filipeni, Omilia 7, PG 62, col. 227-228; tinerii să afle despre relele ce izvorăsc din obişnuin- a cu păcatul, iar oamenii maturi să aibă „frica de Dumnezeu, aducerea-aminte de gheenă şi dorin a deîmpăra ia cerurilor” – La II Corinteni, Omilia 7, PG 61, col. 452. 21La I Corinteni, Omilia 11, PG 61, col. 94-95. 22La Romani, Omilia 28, PG 60, col. 652. În necunoaşterea Scripturilor este „izvorul” multorrele. „După cum cei lipsi i de lumină nu ar putea păşi la sigur, tot aşa şi cei ce nu se uită la razele Sfinte-lor Scripturi… păşesc în întunericul cel mai grozav” – Ibidem, Omilia 1, PG 60, col. 391; şi ibidem,Omilia 30, PG 60, col. 666.121 7. STUDII ŞI ARTICOLEDintre toate virtu ile, autorul se opreşte în chip aparte asupra virtu ii iubiriicreştine, cu puterea ei nemărginită. Căci nimic nu o poate birui, fiind „mai presusde orice”23. Iubirea este ceva firesc şi constitutiv firii noastre prin actul crea ieioamenilor de către Dumnezeu. Acesta a aşezat-o în suflete şi sufletele însele neporuncesc să Îl iubim mai mult decât pe orice altceva, chiar dacă El nu are nevoiede iubirea noastră, ci noi suntem beneficiarii roadelor virtu ii24. Forma cea maieficientă a iubirii este cea îndreptată spre semenii noştri. Prin aceştia, noi dovedimde fapt că Îl iubim pe Dumnezeu Însuşi25. Şi iubirea străinilor este o formă de lu-crare a acestei virtu i, urmând exemplul vechi-testamentar al lui Lot, ori al luiAvraam. Spirit practic, Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe ascultătorii săi săîi găzduiască pe străinii care le călcau pragul casei26. În fine, iubirea creştină semanifestă mai ales prin faptele bune, prin milostenie, săvârşită după criteriul sim-plu al posibilită ilor celui care oferă27.Virtutea credin ei este un zid puternic şi „mama tuturor bunătă ilor”. Ni se puneîn fa ă dreptul Avraam, îndemnându-ne să îl urmăm în credin ă28. Şi smerenia este ovirtute de căpătâi a vie ii creştine, fiind comparată în tărie cu diamantul, încă şi maitare, căci ine pe om mai presus de uneltirile diavolului. „Smerenia întăreşte şi împu-terniceşte pe om în orice împrejurări ale vie ii”29.Dintre toate, virtutea milosteniei creştine este cea mai pe larg descrisă, împreu-nă cu binecuvântatele ei roade, atât pentru cel care o săvârşeşte, cât şi pentru primi-tor. „Predicatorul milosteniei” consideră că ea reprezintă o datorie a fiecărui creştinîn parte. Însuşi Dumnezeu voieşte ca fiecare om să fie milostiv necontenit, purtândhaina cu care această virtute ne împodobeşte. Milostenia aduce iertarea propriilornoastre păcate, o iertare pe care doar Dumnezeu o poate oferi, în măsura în care noiînşine am arătat milă fa ă de semeni. Conştiin a propriei păcătoşenii ne face să nufim judecători aspri ai faptelor celorlal i. Mai mult decât oricare dintre lucrărileomeneşti, milostenia se răsfânge, prin roadele ei, chiar asupra săvârşitorului. Deoa- 23Ibidem, Omilia 9, PG 60, col. 474; Exemplu de iubire a oferit creştinilor Sfântul Apostol Pavel,care a săvârşit fapte prin care întrece pe ceilal i oameni – Ibidem, Omilia 15, PG 60, col. 546-547; ibi-dem, Omilia 5, PG 60, col. 430. 24Ibidem, Omilia 10, PG 60, col. 482; ibidem, Omilia 5, PG 60, col. 432. 25Ibidem, Omilia 23, PG 60, col. 619-621. 26Ibidem, Omilia 21, PG 60, col. 606-607; ibidem, Omilia 30, PG 60, col. 667. Forma cea mai dificilde pus în practică a virtu ii creştine este iubirea vrăjmaşilor. Creştinul care îl iubeşte pe vrăjmaşul său, seaseamănă cu Dumnezeu, Cel ce răsare soarele deopotrivă peste cei buni, ca şi peste cei răi – Ibidem, Omilia10, PG 60, col. 482; ibidem, Omilia 22, PG 60, col. 613; ibidem, Omilia 27, PG 60, col. 647. 27„A da milostenie mult sau pu in, nu se judecă după măsura celor date, ci după puterea averii ce-lor ce dau” – Ibidem, Omilia 19, PG 60, col. 594. 28Ibidem, Omilia 2, PG 60, col. 410. 29Ibidem, Omilia 20, PG 60, col. 602.122 8. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinerece niciodată nu vom putea arăta atât de multă iubire de oameni, pe cât avem noinevoie şi primim din partea lui Dumnezeu30. Milostenia nu trebuie să se mărginească la o anumită categorie de oameni, ci săse adreseze deopotrivă celor goi, ori flămânzi, celor bolnavi, sau celor întemni a i,încă şi celor datori, prin iertarea datoriilor. Milostenia se face cu banii, cu cuvintele,sau chiar îndemnând pe rudele noastre să lucreze. În ce priveşte timpul hărăzit mi-losteniei, acesta este, desigur, toată via a noastră. Mul i refuzau să fie milostivi, spu-nând că au copii şi acelora trebuie să le lase cele agonisite. Ei greşeau, punându-şinădejdea în ceva cu totul nesigur, în loc să Îl facă pe Dumnezeu „Împreună-moştenitor şi epitrop”. Părin ii cu adevărat în elep i lasă odraslelor lor ceva cu multmai de pre : le lasă virtutea31. Întreaga predică hrisostomică este o chemare la a neregăsi noble ea de oameni. În omiliile la Epistola către Romani, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnăadesea să fugim de păcatele de orice fel, fiindcă ine de puterea noastră. Nu păca-tul este cel ce vine la noi, ci noi mergem spre el. Diavolul nu ne poate nici acestasili, căci avem la îndemână arme puternice: pavăza credin ei, coiful mântuirii şisabia duhului, fiind întări i de rugăciunile înăl ate necontenit, prin care cel vicleancade zdrobit sub picioarele noastre32. Prin atitudinea sa hotărâtă, creştinul se pă-zeşte şi fuge de păcate, încă de la cele mai mici, care pot duce la altele mai mari.Fiindcă „cel ce se deprinde a spune despre fiecare păcat că nu este nimic, câte pu- in va pierde totul”. Ezitarea, lipsa de hotărâre fa ă de rele, deschide uşile sufletu-lui pentru necuratul, care poate ajunge să „dărâme” zidurile cetă ii noastre. Deaceea, creştinul trebuie să lucreze precum un medic, ce tratează bolile în stadiul lorincipient. Căci „luptele sunt mai uşoare la început”33. Starea de păcătoşenie esteuna de boală, din care omul trebuie să iasă cât mai repede, spre a se însănătoşi şi a-şi recăpăta libertatea, pe care păcatul i-a răpit-o. Eliberarea de păcate cere faptebune, cere îndepărtarea de rele şi de plăceri. Fiindcă plăcerile sunt cauza primejdii-lor şi a nenumăratelor patimi34.30Ibidem, Omilia 14, PG 60, col. 536. Milostenia presupune în primul rând împlinirea nevoilorminime de existen ă ale semenilor noştri, însă în mod necondi ionat şi fără a cerceta cauzele care i-auadus în situa ia de a cere ajutorul. În fa a celui care nu în elegea că rolul său este să fie milostiv, iar nujudecător, Sfântul Părinte ia o atitudine hotărâtă, zicând: „Nu te înfricoşezi…, fiindcă î i cere un codrude pâine?... Dacă i-ar cere argint şi aur, poate că ai avea vreun cuvânt de îndoială. Dar când el se apro-pie spre a- i cere hrana trebuitoare, de ce mai filosofezi degeaba? – Ibidem, Omilia 14, PG 60, col. 535. 31Ibidem, Omilia 18, PG 60, col. 581; ibidem, Omilia 7, PG 60, col. 452-453; ibidem, Omilia 18,PG 60, col. 582. 32Ibidem, Omilia 8, PG 60, col. 463. 33Ibidem, Omilia 12, PG 60, col. 505. 34Ibidem, Omilia 9, PG 60, col. 472; ibidem, Omilia 13, PG 60, col. 520. Trăind în această starede păcătoşenie, omul lasă poftele să lucreze neîncetat în suflet. Căci poftele nasc mereu alte pofte, iarsufletul niciodată nu se arată a fi mul umit – Ibidem, Omilia 24, PG 60, col. 628. 123 9. STUDII ŞI ARTICOLEDescoperim în omiliile hrisostomice la Epistola către Romani o aspră critică apăcatelor trupeşti. Mai întâi, el opune virtutea iubirii semenilor păcatului invidiei35.Un alt păcat, combătut în omiliile studiate, este vorbirea de rău a semenilor, dovadaevidentă a lipsei de dragoste fa ă de aceştia, mai ales când este săvârşit la ieşirea dinlăcaşul sfânt, îndată după slujbă. Cel care defăimează pe un creştin, nu va scăpa dejudecată36. În ce priveşte păcatul lăcomiei, al arghirofiliei, considera iile SfântuluiPărinte sunt la fel de actuale şi în zilele noastre. Aşa de pildă, dacă be ia de vin ducela pierderea celui care o îmbră işează, be ia de bani vatămă multe suflete şi duce chi-ar la războaie. Pentru arghirofil şi pentru lacom, nu există nici prieteni, nici duşmani,căci totul ia forma banului37.Păcatul slavei deşarte, al vanită ii, care poate să îl trimită pe om în gheena, facedin cel atins de el un rob al tuturor, care îşi dispre uieşte sufletul, îşi neglijează virtu-tea, jertfindu-şi propria mântuire. De aici, se nasc invidia, lipsa de minte, ori iubireade argint. Totuşi, autorul, ca un neîntrecut păstor, este optimist, propunând terapiasufletului bolnav. El cere să plecăm de la conştientizarea stării de păcat, mul umindlui Dumnezeu38. Cât despre avort, în diversele lui forme, acesta este socotit omor,faptă criminală, „de vreme ce nu numai că pe copilul născut îl omoară, ci împiedicăchiar a se naşte”, batjocorind darul lui Dumnezeu, socotindu-l chiar blestemat39.Sfântul Părinte pune în fa a creştinilor perspectiva alegerii adevăratelor bunuri.Îi cheamă să fugă de lăcomie, în orice formă ar fi ea: lăcomia de bani, de haine, lamese, sau de orice poftă rea, spre a nu fi pedepsi i40. Adevăratul bun, după care creş-tinul se cuvine să alerge, este sfin enia vie ii sale, învrednicindu-se de harul luiDumnezeu, în pace. Este un bun ce nu se sfârşeşte odată cu această via ă, căci aduce„darul înfierii şi păzeşte cu scumpătate sfin enia”. Mul umirea şi bucuria noastrăsufletească nu in de întâietate, nici de bani, sau de func ii, nu in de puterea trupului,de luxul hainelor, fiind „succese duhovniceşti”41.35Lipsa de invidie se vede bine când creştinul se bucură pentru succesele semenilor – Ibidem,Omilia 7, PG 60, col. 447. 36Ibidem, Omilia 8, PG 60, col. 465-466. „Dacă noi ne purtăm astfel unii fa ă de al ii, de îndatăvom fi cu to ii sănătoşi” – Ibidem, Omilia 8, PG 60, col. 466. 37Ibidem, Omilia 13, PG 60, col. 521-522. 38Ibidem, Omilia 17, PG 60, col. 569-570. 39Ibidem, Omilia 24, PG 60, col. 626. 40Ibidem, Omilia 6, PG 60, col. 441. Femeile creştine să aleagă podoabele cele nelegate de trup,să îşi împodopească sufletul cu podoabele ce nu se leapădă niciodată, fiind cereşti. Adevărata femeiecreştină înlătură podoabele hainelor, luxul aurăriilor şi ungerea trupului, lăsându-l în bună rânduială,spre a se îngriji de suflet. Căci „nici că se poate ca o femeie împodobită cu cele duhovniceşti, să umbledupă astfel de lucruri de râs” – Ibidem, Omilia 30, PG 60, col. 665-668. 41Ibidem, Omilia 1, PG 60, col. 400.124 10. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinePopovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, după Omiliile la Epistola I cătreCorinteni42. Marele Ierarh a considerat lucrarea de tâlcuire a Sfintei Scripturi ca olatură importantă a slujirii lui Dumnezeu şi a semenilor şi ca o datorie de care fie-care creştin trebuie să ină cont. Căci, dincolo de nevoia strădaniei neostenite şi decunoştin ele adecvate necesare, cu to ii suntem chema i la propovăduirea Cuvântu-lui lui Dumnezeu43.În Omiliile la Epistola I către Corinteni, Sfântul Părinte atrage aten ia asupradecăderii morale a societă ii păgâne a vremii şi asupra distan ei care îi desparte penecreştini de mântuire. Cu toate acestea, atitudinea noastră nu trebuie să fie una derespingere, ci de compasiune, chiar de punere în via ă a virtu ii iubirii de semeni,prin care lucrăm deopotrivă pentru mântuirea lor, dar şi pentru mântuirea noastră.Păgânii nu în elegeau semnifica ia Sfintei Cruci, considerând-o ca fiind o „nebunie”.Însă creştinii văd în aceasta în elepciune şi putere44.În elepciunea creştină, diferită de cea a păgânilor45, este cu adevărat folositoareîn lucrarea de propovăduire şi nu vine din mintea iscoditoare a omului, fiind accesi-bilă deopotrivă celor neînvă a i. În sprijinul ei este credin a, ce contribuie la cunoaş-terea lucrărilor dumnezeieşti. Sfin ii Apostoli înşişi au fost oameni simpli, pescari,dar dogmele în elepte pe care ei le-au primit mărturisesc puterea în elepciunii Dască-lului tuturor, a Domnului46.Mai mult decât filosofii păgâni, Sfin ii Apostoli au primit ajutorul harului di-vin, care le-a dat puterea să străbată lumea, să o schimbe din rătăcire, chemând-o lamântuire. Propovăduirea lor a avut în centru pe Hristos Cel Înviat, pe care ei L-aucunoscut atât de bine47.Pilda vie ii creştine a fost totdeauna un stimulent pentru ceilal i semeni, ca eisă se transforme, urmându-le exemplul. Căci via a trăită autentic, respectând pre-ceptele evanghelice, a avut mai multă for ă de convingere decât cuvintele. Autorulvorbeşte despre „dovada prin fapte”, care întăreşte vorbele şi despre for a de con-42Sfântul Ioan Gură de Aur a rostit aceste omilii în Antiohia, dar cele din urmă in de activitateasa la Constantinopol – Pr. Teodor Baba, „Opera exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur”, MB XXXVIII(1988), nr. 4, p. 31. 43Pr. Prof. Ioan Rămureanu, „Preotul slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor, după Sfin ii TreiIerarhi”, BOR LXXXVIII (1970), nr. 1-2, p. 99. 44Sfântul Ioan Gură de Aur, La I Corinteni, Omilia IV, PG 61, col. 30. 45Păgânii au căutat să în eleagă totul cu ajutorul min ii lor, pe când creştinii au pus înainte detoate credin a, iar nu ra ionamentele omeneşti. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Dumnezeu a descoperitadevărurile Sale mântuitoare celor simpli şi pe care lumea îi considera mai pu in importan i, dovedindu-Şi puterea şi „smerind pe cei mari prin cei păru i mici” – Ibidem, Omilia V, PG 61, col. 40-41. 46Ibidem, Omilia IV, PG 61, col. 33; ibidem, Omilia V, PG 61, col. 39. 47Ibidem, Omilia V, PG 61, col. 43-44. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază necesitatea harului înlucrarea mântuirii fiecărui creştin – Ibidem, Omilia V, PG 61, col. 42. 125 11. STUDII ŞI ARTICOLEvingere a vie ii curate a oricărui creştin, ce trece dincolo de orice îndoială, fiindvrednică de crezare48. Lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu cere neostenită strădanie,cere o permanentă stăruin ă. Fiindcă nereuşita zilei de astăzi se poate tranforma mâi-ne într-un succes. Nici Sfin ii Apostoli, cu tot zelul lor neegalat, cu toată putereadumnezeiască ce lucra într-înşii, nu au convins pe to i cei cărora s-au adresat. „Pla-ta”, răsplata de care se învredniceşte lucătorul pe „ogorul” cuvântului, rămâne însăîntreagă, fiindcă se leagă de împlinirea datoriei în sine, şi mai pu in de roadele ei,roade care, de altfel, nu depind doar de el, ci de buna inten ie. Sfin ii Apostoli aupredicat Evanghelia deopotrivă celor mul i, ca şi celor pu ini, mai-marilor vremii,dar şi celor „mici”, iar învă ătura lor a fost primită cu succes, ajuta i fiind de putereaCelui pe care Îl propovăduiau. Au dispre uit lucrurile prezente şi au pus în fa a celor-lal i oameni virtutea, fără să aştepte răsplată pentru lucrarea lor49.Desăvârşirea creştină după omiliile la Epistola a II-a către Corinteni50. În-tâlnim în aceste omilii o dezvoltare a învă ăturii despre virtu i, insistând asupraiubirii de Dumnezeu şi de semeni, asupra credin ei şi a rugăciunii, a pocăin ei şi amilosteniei. Virtu ile sunt prezentate sub aspectul lor practic, lucrător. Ele fac pecel ce le lucrează „mai strălucitor decât soarele”, în timp ce păcatul îl „scufundă”în mlaştina răută ii51.Sfântul Ioan Gură de Aur laudă iubirea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.Dumnezeu i-a iubit mai întâi pe oameni, aducându-le împăcarea şi cerându-le să ră-mână în aceeaşi iubire fa ă de El. Iubi i fiind de Dumnezeu Cel Atotputernic, suntemocroti i în acelaşi timp de vicleniile diavolului, care nu ne mai poate face nici un rău.Este o iubire care trece dincolo de vorbe, fiind dovedită prin fapte. Exemplul nostrueste Însuşi Hristos, care ne-a arătat iubirea Sa mai ales prin fapte. De aceea, SfântulPărinte îndeamnă pe ascultători să arate aceeaşi dragoste lucrătoare, potrivit porunci-lor celor mântuitoare52. Iubirea creştinilor fa ă de semenii lor este văzută ca o porun-că, a cărei obligativitate este generală. Căci dacă am arăta iubire doar celor ce neîmpărtăşesc sentimentul acesta, atunci nu am fi cu nimic mai buni decât vameşii şidecât „fiarele cele sălbatice”. Mai mult, lipsa iubirii este echivalată cu păcatul53.48Ibidem, Omilia III, PG 61, col. 28; ibidem, Omilia VI, PG 61, col. 53. Spiritul de jertfelnicie alcreştinilor s-a văzut mai ales în vremea persecu iilor, când mucenicii au suferit „cu buna lor voin ă”,arătând bărbă ie şi tărie încă mai mare decât diamantul, convingând astfel pe mul i să îmbră işezecredin a în Hristos – Ibidem, Omilia IV, PG 61, col. 35. 49Ibidem, Omilia III, PG 61, col. 30; ibidem, Omilia VI, PG 61, col. 50-51. 50Sfântul Ioan Gură de Aur a rostit omiliile la Antiohia, când era preot şi la Constantinopol, caarhiepiscop – Panagiotou Hristou, Patrologia greacă, vol 4, Tessalonic, 1989, p. 255 (în limba greacă). 51Sfântul Ioan Gură de Aur, La II Corinteni, Omilia 28, PG 61, col. 592. 52Ibidem, Omilia 30, PG 61, col. 608. 53Ibidem, Omilia 27, PG 61, col. 586-587.126 12. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulineUnită cu iubirea, virtutea credin ei este o altă componentă fundamentală a vie ii creş-tine, ea aducând bunurile veşnice, netrecătoare, împreună cu iertarea păcatelor54.Multe dintre omiliile hrisostomice cuprind într-însele frumoase rugăciuni. Îngeneral, îndemnul la rugăciune este prezent în fiecare cuvântare, cu convingerea cărugăciunea este dovada iubirii de Dumnezeu. Un loc aparte trebuie să ocupe rugă-ciunea de mul umire pentru binefacerile primite, înduplecând astfel bunătatea luiDumnezeu pentru a primi ajutor încă şi mai mare. Creştinul are datoria să convingăpe semenii săi să mul umească, la rândul lor, neîncetat lui Dumnezeu, urmândexemplul Sfântului Apostol Pavel. Rugăciunea publică are şi ea rolul ei în via amembrilor Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe ascultători să se adune laun loc, rugându-se „unii pentru al ii”. Iar pacea lăuntrică, ce trebuie să înso ească pecreştinul ce se roagă, să fie o extensie a păcii între el şi semenii săi55.Dintre virtu iile creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur se opreşte mai mult în aces-te omilii la cea a milosteniei. Cât de importantă este ea, rezultă din faptul că autorulo consideră dar al lui Dumnezeu, prin care oamenii se aseamănă cu Acesta. O primăcondi ie a milosteniei este buna-voin ă a săvârşitorului şi convingerea că gestul aju-torării semenilor nu reprezintă nicidecum o pagubă, ci o binefacere. O a doua condi- ie a milosteniei adevărate este aceea de a nu cerceta cu de-amănuntul pe primitoruldarului nostru, ci să fim, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cu mâinile pline”. O altăcondi ie a milosteniei adevărate este conştiin a săvârşitorului ei că printr-însa aduceo jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, care o primeşte în chipul săracului miluit denoi56. Milostenia oferită celorlal i trebuie să devină şi pentru săvârşitor un îndemn lao via ă mai cumpătată. În plus, să fie săvârşită pe măsura posibilită ilor omului, dupăaverea sa57, nu din dorin a de a dobândi slava deşarta, ci pentru a deveni împreună-lucrători cu Hristos pentru mântuirea noastră. În fine, milostenia să nu se transformeîn risipă, îndreptată spre parazi i, sau linguşitori58.54Fiindcă Dumnezeu „este mai vrednic de credin ă decât to i oamenii” – Ibidem, Omilia 9, PG 61,col. 462.55Ibidem, Omilia 2, PG 61, col. 398-399.56„Cel ce face milostenii, trebuie să se bucure, nu să se nemul umească”, fiindcă darul nostru seva înmul i în ceruri – Ibidem, Omilia 16, PG 61, col. 516. Sfântul Părinte înva ă: „Când vezi un săraccredincios, închipuie- i că ai văzut un jertfelnic…Nu numai să nu-l batjocoreşti, ci încă să te sfieşti dedânsul…Apără-l, că numai aşa vei putea şi tu să ai milostiv pe Dumnezeu şi te vei învrednici de bunurilefăgăduite…Nimic nu poate aprinde atât de mult focul Duhului, precum untdelemnul milosteniei, vărsatcu îmbelşugare” – Ibidem, Omilia 20, PG 61, col. 539-540. 57 Perspectiva aşezată în fa a creştinilor este cea a dobândirii adevăratei bogă ii, care nu seregăseşte în bunurile materiale, ci în sufletele oamenilor. Este nevoie de deschiderea conştiin ei şi deînlăturarea lăcomiei, mai ales în ce priveşte hrana. Fiindcă, spune Sfântul Părinte, dorin a de mâncărurialese slăbeşte trupul şi îi adună boli – Ibidem, Omilia 12, PG 61, col. 488-489. 58Ibidem, Omilia 19, PG 61, col. 534; ibidem, Omilia 13, PG 61, col. 495. Spiritul de solidaritatecu ceilal i oameni reprezintă o însuşire a adevăratului creştin, dator să caute „dragostea şi prieteniaaproapelui”, dar şi să ofere ajutorul său celorlal i. Acest spirit de solidaritate cu semenii se vede cel maibine în momentele grele, în încercările prin care fiecare trece. Atunci mai ales cei puternici şi boga i au127 13. STUDII ŞI ARTICOLEMilostenia nu poate fi lucrată rodnic fără pocăin ă şi post, realită i mereu pre-zente în via a fiecărui creştin. Să adăugăm smerenia, care îl caracterizează pe adevă-ratul trăitor în Hristos. Un astfel de om va plânge păcatul celui care îi face rău, ce-rând iertare lui Dumnezeu în locul lui59. Cât despre răbdarea suferin elor cu blânde- e, ea constituie însuşirea unui suflet puternic, care este în felul său un mucenic.Sfântul Ioan Gură de Aur reaminteşte că există şi o mucenicie fără vărsare de sânge.Exemplu este dreptul Iov, care a îndurat lovituri mai grele decât ar fi putut răbdaorice om, rezistând cu tărie la toate încercările60.Scurtă men iune asupra Comentariului hrisostomic la Epistola cătreGalateni. În această scurtă lucrare, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu ju-decăm pe semenii noştri, ci să ne gândim că „nu este om fără defecte”. Să nu fimcontrolori aspri ai greşelilor altora, ci să le purtăm acele greşeli, „pentru ca şi al ii săle poarte şi să le sufere pe ale noastre”. În trupul bisericii sunt mădulare diferite, pre-cum diferite sunt pietrele care intră în construc ia unei clădiri. Fiecare membru arefunc ia sa, ca în organismul uman, fiecare îngăduindu-se cu ceilal i. Sfântul Părintecritică păcatul sinuciderii, însă cere să nu îi acuzăm pe cei care l-au săvârşit, să nu îicondamnăm, chiar dacă pe unii dintre ei Dumnezeu îi va pedepsi ca pe nişte ucigaşi.Fiindcă „dacă a omorî pe al ii este un fapt rău, cu atât mai mult a se omorî pe sine”61.Regăsim şi elemente de pedagogie creştină. Stă în sarcina noastră să oferim ce-lorlal i o educa ie bună. Ucenicii să asculte pe dascălii lor, chiar dacă nu le face plă-cere. Avem datoria să ascultăm pe mai-marii bisericii, „care vie uiesc cu blânde e şidupă harul lui Dumnezeu”. Creştinii, în general, să nu îşi judece semenii, cu atât maimult pe dascălii lor. În fine, Legea Vechiului Testament a fost un pedagog, dar pen-tru creştini a venit harul. Şi precum vizitiii cei buni nu au nevoie de bici, spre a mânacaii, la fel şi spiritul uman, lucrând virtu ile, nu mai are nevoie de îndemnul legiicelui vechi. Legea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este rea, ci este „inferioarăSfântului Duh”62.Profilul moral al adevăratului creştin după tâlcuirea Epistolei cătreEfeseni. Omiliile au fost rostite pe când Sfântul Părinte era preot în Antiohia63. Elereprezintă un minunat buchet de sfaturi şi îndemnuri cu privire la comportamentuladevăratului creştin.Via a creştinului nu poate fi despăr ită de via a Bisericii, de trăirea în comuniu-ne şi în elegere cu membrii ei, de întrajutorare şi îngăduin ă reciprocă. În afara aces-datoria să îşi arate mila şi bunăvoin a, spre a se învrednici, la rândul lor, de bunăvoin ă din partea luiDumnezeu – Ibidem, Omilia 17, PG 61, col. 520-522. 59Ibidem, Omilia 4, PG 61, col. 426. 60Ibidem, Omilia 1, PG 61, col. 389-391; ibidem, Omilia 1, PG 61, col. 389-391. 61La Galateni, PG 61, col. 611-681. 62Ibidem. 63Panagiotou Hristou, Patrologia greacă, vol. 4, Tesalonic, 1989, p. 285 (în limba greacă).128 14. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinetui mod de via ă, dragostea creştină înghea ă, iar faptele nevrednice ne împiedică săne bucurăm de roadele ei, aducând dezbinare şi supărând pe Dumnezeu64.Sub aspect liturgic-sacramental, via a creştinului este legată organic de Dum-nezeiasca Taină a Euharistiei. Creştinul se împărtăşeşte din Trupul şi din SângeleDomnului, care nu se deosebeşte de Trupul Domnului de la Cina cea de Taină şinici de „Trupul Celui ce este în ceruri şi închinat de îngeri”. Se arată rolul mântui-tor al Dumnezeieştii Euharistii, insistând asupra realismului elementelor ei. Pentrucare se cere pregătire şi vrednicie din partea celor ce se împărtăşesc, întrucât mul ispuneau Marelui Ierah că, în Sfântul Mare Post, sau la Epifania Domnului, pri-meau Sfintele Taine, mai mult din obişnuin ă, decât le impunea cugetul, fiind lip-si i de „sinceritatea şi cură enia sufletului”. Ori creştinul adevărat se poate apropiade Sfânta Jertfă, „de care se înfricoşează şi îngerii”, numai după ce mai înainte şi-acură it buzele sale necurate65.În centrul preocupărilor operei hrisostomice se află omul şi strădania neobosităa Sfântului Părinte de ridicare morală a lui, de integrare în ansamblul vie ii Bisericiişi de participare la via a ei sacramentală. Iar în strădaniile fiecărui om nu rămân cabază propriile lui puteri, căci nimic din ceea ce el săvârşeşte „mare şi generos” nupoate face fără a primi un „impuls de sus”66.Sfântul Ioan Gură de Aur stăruie pe larg asupra virtu ilor şi a rolului lor în via acreştinilor. Fără virtu i, omul apare „slut şi deformat”, mai urât decât ar fi din pricinagoliciunii trupului. „Starea de slu enie” pe care o aduce păcatul este văzută mai alesde Stăpânul a toate şi de sfin ii îngeri. Un astfel de om, pierzându-şi „haina virtu ii”,nu va mai căpăta iertare. Iar când diavolul îl vede pe om „dezbrăcat de virtute”, îl„înnegreşte” cu funingine, îl răneşte şi îl îndeamnă la păcatele cele mai mari. Omultrebuie, de aceea, să aleagă între haina bogă iei şi haina virtu ii, pe cea din urmă.Fiindcă păcatele desfrânării şi arghirofiliei strică haina virtu ii, aşa cum moliile stricăfără cru are hainele. „Pe acestea să le lepădăm, ca să devenim drep i şi să ne îm-brăcăm în omul cel nou”. Atitudinea Sfântului Ierarh în lupta cu păcatele şi viciileeste plină de optimism şi imprimă ascultătorilor săi încredere. El dovedeşte că vir-tutea nu este grea şi nici nu este greu de practicat. Dovadă stă via a pustnicilor,care s-au retras în mun i, plecând de la casele lor, trăind în singurătate,îmbrăcându-se în sac, locuind modest, trăind în post şi ajunări. Creştinului de rândnu i se cere să ia asemenea decizii radicale, ci i se cere doar cumpătare şi deci înlă-turarea lăcomiei şi a păcatului67.Pe drumul renun ărilor la cele lumeşti au mers mul i semeni ai noştri, chiar din-tre cei mai boga i, care mai înainte au trăit în dezmierdări, dar care au schimbat oastfel de via ă cu una „aspră şi anevoioasă”. Au fost nu doar bărba i, ci şi femei, chi- 64La Efeseni, XI, PG 62, col. 85. 65Ibidem, III, PG 62, col. 27-28. 66Ibidem, V, PG 62, col. 41. 67Ibidem, XIII, PG 62, col. 97.129 15. STUDII ŞI ARTICOLEar tinere fete, fecioare „aprinse de focul lui Hristos”, care au avut puterea să lepedetrândăvia, dovedindu-se a fi cu nimic mai prejos decât „nişte luptători voinici” con-tra diavolului. Sfântul Părinte nu le cere ascultătorilor săi să lucreze cele mai presusde natura lor omenească, ci să înceapă cu împlinirea poruncilor obişnuite, ca de pildăcu aceea de a nu răpi bunurile semenilor68. Dintre virtu ile creştine, se insistă cel mai mult asupra iubirii, această „fortărea- ă, care nu ne va lăsa să pă im ceva rău”. Roadele ei sunt nenumărate în via a celuicare o trăieşte. Unde se găseşte iubirea, acolo unde ea este înso ită de prietenie, ni-mic din cele viclene nu îşi află locul. Totuşi, Sfântul Ioan Gură de Aur nu vede virtu-tea iubirii creştine decât lucrătoare, îndemnându-ne să o practicăm, căci altfel ea„iute dispare şi este sprintenă la plecare”. Avem în fa ă dragostea lui Dumnezeu pen-tru noi, prin care El a unit cerul cu pământul, „a pus pe om pe tronul lui Dumnezeu”şi L-a arătat pe Acesta pe pământ69. Iată şi motivul pentru care noi trebuie „să practi-căm dragostea, ca să ne învrednicim de bunurile făgăduite”70. Cel lipsit de milostenie este „mai rău chiar decât barbarii”. În legea veche exis-tau măsuri menite să vină în ajutorul săracilor. În legea nouă, ele devin o datorie, acărei neîmplinire aduce pedeapsa focului cel nestins, „gătit diavolului şi îngerilorlui”. Lipsa de milostenie supără pe Dumnezeu mai mult decât orice alt păcat. Faptelebune trebuie să fie săvârşite în ansamblul lor, asemenea şi virtu ile, spre a fi cu ade-vărat de folos omului. Căci nu ajută cu nimic în elepciunea lipsită de milostenie, orimilostenia făcută din bunuri furate. „Nu e de ajuns numai o faptă bună, spre a neprezenta cu curaj înaintea tronului lui Hristos, ci ne trebuie…toate faptele bune”71. Creştinul trebuie să mul umească lui Dumnezeu nu doar pentru binefacerilearătate, pe care le primeşte, ci şi pentru cele nearătate, căci în toate modurile El neface bine72. Nu ne este de folos dacă vom scoate din ogorul sufletului spinii păcate-lor, atât timp cât nu vom arunca în acest ogor semin ele cele folositoare, căci altfelosteneala va rămâne zadarnică. Atitudinea adevăratului creştin este aceea de iertare a semenilor, când ei ne-aunedreptă it. Căci astfel îi îmblânzim, le atingem sufletele. Răzbunarea aduce vătăma-re tuturor. Răsplătind nedreptatea cu blânde ea, domolim iu imea semenilor. SfântulPărinte îndeamnă cu căldura sa de păstor al sufletelor: „Ai suferit vreun rău? Răsplă-teşte-l cu bine, pentru că astfel î i vei răzbuna pe duşman. Dacă tu te arunci asupralui, to i te vor dispre ui, tot aşa ca şi pe dânsul, iar dacă tu ai răbdat…, pe tine to i tevor… admira, iar pe acela to i îl vor acuza”73.68 Ibidem, XIII, PG 62, col. 98.69 Ibidem, IX, PG 62, col. 74. Dovada iubirii noastre pentru Dumnezeu este chiar iubirea vrăjma-şilor, prin care noi Îl imităm, pentru că în realitate nu duşmanului nostru îi facem bine, ci nouă – Ibidem,VII, PG 62, col. 53, 56.70 Ibidem, IX, PG 62, col. 75-76.71 Ibidem, IV, PG 62, col. 34, 36.72 Ibidem, XIX, PG 62, col. 130.73 Ibidem, XVI, PG 62, col. 114.130 16. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulineLupta cu păcatele este lupta dusă de fiecare om care conştientizează greşealasăvârşită. Sfântul Ioan Gură de Aur cere creştinilor să nu împărtăşească punctul devedere al păgânilor despre păcate. Aceştia considerau murdăria corpului, îngropareamor ilor, ori nunta, ca păcate. Se spălau după înmormântarea la care participau, darde păcate nu se cură eau niciodată. Erau arghirofili, supersti ioşi „până la ridicol” şi„întuneca i cu mintea”. Creştinii râd de toate acestea şi trăiesc în lumină, „neavândnimic comun cu pământul”. Se tem de păcat, ca să nu supere pe Dumnezeu, dar râdde supersti ii, mul umind Stăpânului tuturor74.În tâlcuirea Epistolei către Efeseni se vorbeşte şi despre păcatul lăcomiei, ase-mănată cu „o stricăciune mai rea decât toate celelalte”. Lucrul la care ne lăcomim seva pierde, dar păcatul va rămâne, urmându-ne în veci75. Alt păcat combătut este mâ-nia. Există însă şi o mânie bună, recomandată tuturor. Este mânia împotriva păcate-lor proprii, care biciuieşte astfel conştiin a, întocmai ca un judecător neînduplecat algreşelilor proprii. În acest fel, mânia devine folositoare, devine cu adevărat o armăcontra vicleanului diavol76.Cât despre mustrare, există şi o formă potrivită a acesteia. Este mustrarea bună asemenilor, după dreptate, fără ură, din dragoste pentru Hristos, spre a nu cădea în pră-pastia păcatelor. Căci nu este cu adevărat un semn de prietenie să încărcăm pe semenide laude şi salutări, mai ales când nu le merită, ci să îi mustrăm, fără supărare77.Păcatele in de libertatea omului. Virtutea şi păcatul sunt precum sănătatea şiboala. Aşa de pildă, minciuna şi jurământul nu vin din vreo necesitate, sau nevoie,fiind chiar împotriva naturii. Omul greşeşte, săvârşind acele păcate de bunăvoie.Jurămintele rostite spre a fi crezu i de semeni nu ne fac nicidecum mai credibili înochii semenilor, fiindcă încrederea lor în noi ine de purtarea noastră, iar nu de jură-mintele depuse. „Jurământul este de prisos, este chiar o dovadă mai mult de necre-din ă, decât de credin ă”, este şi dovada lipsei de respect pe care o arătăm fa ă decele sfinte, pe care le invocăm în cuvintele noastre78.Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu săvârşim păcate cu limba, fiindcă„gura duhovnicească nu pronun ă cuvinte insultătoare”. Din contră, să rostim cuvinteplăcute, ce aduc mult câştig, pe când insultele aduc mari pagube. O astfel de atitudi-ne nu cere cheltuieli, ci numai înfrânarea gurii, cere să oprim limba de la ascultareacelor nepotrivite. Cuvintele rostite să nu fie zadarnice, căci de la ele se cade în diver-se absurdită i. Iată de ce trebuie să ne înfrânăm curiozitatea, să nu vorbim mult şifără rânduială79.74 Ibidem, XII, PG 62, col. 92.75 Ibidem, XXIV, PG 62, col. 175.76 Ibidem, II, PG 62, col. 21.77 Ibidem, XVIII, PG 62, col. 123, 126-128.78 Ibidem, II, PG 62, col. 21.79 Ibidem, XIV, PG 62, col. 104, 106; ibidem, XIX, PG 62, col. 133; ibidem, XVII, PG 62, col. 119;ibidem, XV, PG 62, col. 109. 131 17. STUDII ŞI ARTICOLE Sfântul Ioan Gură de Aur, apostolul săracilor şi propovăduitorul milosteniei,îndeamnă adeseori să fie lepădată “dragostea banilor şi a onorurilor”80. El cere stă-pânilor să aibă o atitudine creştinească fa ă de supuşii lor. Îi opreşte de la pedepselefizice, sfătuindu-i să nu îi bată pe cei mai mici decât ei şi cu atât mai mult să nu ape-leze la astfel de metode brutale din cauza unor greşeli oarecare. Raporturile stăpâni-lor cu supuşii lor trebuie să intre în sfera legăturilor dintre creştini, dintre fra i. Stă-pânii să fie deopotrivă dascăli ai celor care îi slujesc, străduindu-se să îi îndrepte,făcând ceea ce depinde de ei81. O aten ie deosebită este acordată educa iei copiilor în spirit creştin, „întru învă- ătura Domnului”. Grija părin ilor să nu se îndrepte spre a-şi îmbrăca odraslele cu„acoperăminte exterioare”, ci pentru a le dărui adevărata bogă ie şi slavă, care inede cele interioare. Bogă ia are în general asupra copiilor un efect vătămător,făcându-i să neglijeze lucrurile importante ale vie ii. Copiii trebuie pregăti i să rezis-te la împrejurările potrivnice şi să nu se sperie de acestea, fiind crescu i în învă ăturaDomnului, spre a dobândi răsplată. Părin ii au datoria să îi convingă pe fiii lor căvia a prezentă nu este o prioritate. Părin ii care cresc copii neascultători, nu suntdemni de împără ia lui Dumnezeu, ci vor da seama în fa a Acestuia, „dacă nu le vorda învă ătura cuvenită”82. Sfântul Ioan Gură de Aur dezvoltă tema familiei creştine, în care bărbatul seînvredniceşte de respect, ca unul ce este cap. Căci acolo unde capul nu este bun, tru-pul nu va putea înfrunta nici cel mai mic atac din afară. Creştinul are datoria să dis-pre uiască averea, intind virtu ile cu frică de Dumnezeu şi atunci căsătoria sa va fifericită. El se cuvine să se îngrijească de casa sa, arătând blânde e şi îngăduin ă,câştigându-şi astfel autoritatea. Bărbatul este sfătuit să petreacă împreună cu so ia însinceritate, cât mai mult timp să-i spună adevărul, spre a fi curat de orice bănuieli.So iile creştine să nu fie împătimite după bani, nici să nu îşi mustre so ii, punându-leîn fa ă exemplul celor care au dobândit averi, umilindu-i. So ia creştină în eleaptă şiiubitoare va prefera să îl aibă pe bărbat lângă dânsa, „chiar de nu i-ar procura nimic”.Unei astfel de atitudini, so ul să nu îi răspundă niciodată cu violen ă, ci cu blânde eşi sfaturi, cunoscând slăbiciunile firii omeneşti83. Plin de optimism, Sfântul Părinte descrie imaginea familiei creştine ideale, cu„căsu a” ei plină de veselie şi seninătate, de care sunt atât de departe insultele. Estefamilia înfrumuse ată cu cea mai aleasă podoabă, în care „suflă” „vântul modera i-ei”, aducând o mireasmă plăcută. So ul are datoria să-şi îndemne so ia să mul u-mească neîncetat lui Dumnezeu. Să îi laude demnitatea, blânde ea şi pruden a, pre-gătind-o, pe calea cuvintelor, spre o filosofie înaltă. O parte importantă a vie ii de80 Ibidem, X, PG 62, col. 80; ibidem, XXIII, PG 62, col. 168.81 Ibidem, XV, PG 62, col. 109-110.82 Ibidem, XXI, PG 62, col. 154.83 Ibidem, XX, PG 62, col. 143-144.132 18. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinefamilie este consacrată rugăciunii săvârşite în comun. Pildă să le fie celor doi so ivirtu ile sfin ilor84.Aspecte dogmatice şi morale în Omiliile la Epistola către Filipeni. Omiliile laEpistola către Filipeni se înscriu pe linia generală a cuvântărilor hrisostomice, fiinddeopotrivă tâlcuiri ale textelor scripturistice, cât şi lucrări dogmatico-morale. Acestedouă direc ii se întrepătrund şi rezumă o paletă largă de preocupări teologice85.Cuvântările hrisostomice subliniază hristocentrismul vie ii creştine. Sunt evi-den iate mai ales roadele Întrupării lui Hristos în via a noastră. Razele strălucitoareale venirii Sale au împrăştiat întunericul neştiin ei şi al păcatului. Fiul lui Dumnezeua lăsat de bunăvoie tronul părintesc, pentru mântuirea neamului omenesc, cel aflat înrăutate şi în păcat şi, „ca un doctor iscusit, prepară medicamentele de mult pre ”. Ne-a dat nouă antidotul nemuririi, „baia renaşterii”, care deschide ochii celor păcătoşi, leîntăreşte sufletul şi le înfrumuse ează trupul. Din toate roadele însă, din toate binefa-cerile, cel mai de pre este iertarea păcatelor86.O altă temă este cea a rolului Crucii Domnului în via a creştină. Este o via ă ca-re trebuie trăită departe de nepăsare şi dezmierdări. Crucea a fost numită de SfântulIoan Gură de Aur „obiectul de căpetenie al unui suflet ce se chinuie”. Se cuvine săprimim cu adevărat roadele şi puterea Crucii Domnului, prin care se săvârşesc Bote-zul, primind „pecetea harului” şi hirotonia87.O altă temă dezvoltată în aceste omilii este cea a ereziilor şi a atitudinii Biseri-cii fa ă de eretici. Ereziile sunt numite „fabrici diavoleşti” şi împreună cu„ereziarhii”, vor pieri. Analiza Sfântului Părinte începe cu Sabelie, a cărui învă ăturăgreşită, expusă pe scurt, este combătută. Se continuă cu Marcion, care înva ă că„Dumnezeu, Care a făcut totul, nu este bun”. Cât despre ereticii Marcel, Fotinie şiSofronie, aceştia numesc Cuvântul o energie. Pe to i, „sabia Duhului” i-a doborât cuo singură lovitură88.Am spus despre Sfântul Ioan Gură de Aur că aşează în centrul preocupărilor sa-le teologice omul. Şi în omiliile la Epistola către Filipeni, el subliniază libertatea devoin ă a omului. Nici nu ar fi posibil ca omul să săvârşească ceva bun, dacă i-ar lipsi 84Ibidem, XX, PG 62, col. 145-147. Femeile au ca pildă pe Sara, Rebeca, Rahila, sau Ana, femeiledin vechime, dar mai ales pe cele din timpul lui Hristos. Adeseori, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, încă şiîn vremea sa, femeile au întrecut pe bărba i „în luptele duhovniceşti” – Ibidem, XIII, PG 62, col. 99-100. 85Arhim. Theodosie Athanasiu, Via a şi activitatea Sfântului Chrisostom, în prefa a traducerii sa-le: Comentariile sau Explicarea Epistolei către Filipeni a celui între sfin i Părintelui nostru IoanChrisostom, Bucureşti, 1903, p. X. 86La Filipeni, Omilia 12, PG 62, col. 268. 87Ibidem, Omilia 14, PG 62, col. 276. 88Ibidem, Omilia 7, PG 62, col. 218, 219.133 19. STUDII ŞI ARTICOLEinten ia bună şi posibilitatea concretizării ei. Fiecare dintre noi poate să trăiască învrednicie sau în păcat, stând în puterea şi în voin a noastră de a vie ui bine sau rău89. Mult mai detaliate sunt referirile la aspectele morale ale vie ii creştine. În stră-daniile sale, creştinul nu păşeşte nicidecum pe un tărâm necălcat, ci are pilda sfin i-lor. Dumnezeu a pus în fa a oamenilor mai multe căi, pentru a dobândi desăvârşirea,arătându-Şi astfel iubirea Sa de oameni. Bărba ii cei vechi, drep ii de odinioară,vrednici fiind de laudă, sunt exemple90. Cuvinte de laudă citim despre Sfin ii Apos-toli, al căror exemplu este demn de urmat de fiecare creştin. Aceştia „ne-au păstratintactă icoana primitivă, adică creştinismul în toată puritatea lui”. Dar dascălul desă-vârşit al creştinilor este Hristos Însuşi. În via ă, creştinii au un el bine stabilit: urcuşul lor neîncetat spre Dumnezeu,strădaniile lor pentru desăvârşire şi pentru dobândirea împără iei cerurilor. Aceastătemă este amplu dezvoltată în ciclul de omilii hrisostomice la Epistola către Fili-peni. Creştinul care crede că a ajuns deja la desăvârşire şi nu îi mai lipseşte nimicîncetează să mai înainteze, în timp ce acela care crede că este departe de sfârşit„nu va înceta niciodată de a alerga”. Pe drumul ascedent al desăvârşirii creştinesunt multe alunecuşuri91. Via a creştină trăită autentic presupune trăirea în credin ă, presupune cură enieşi roadele dreptă ii, împreună cu lucrarea milosteniei. Din păcate, „Dumnezeul unoraeste banul, Dumnezeul altora este pântecele”92. Un avertisment este chiar existen afocului gheenei, care a fost lăsat tocmai pentru ca nimeni să nu cadă într-însul, cipentru ca oamenii să dobândească împără ia cerurilor, lucrând pentru dobândirea ei.Pentru că teama de iad moaie sufletele şi le îndeamnă să lucreze cele vrednice, spre anu fi „arşi pentru vecie în acea flacără”93. Răsplata creştinilor care îşi dăruiesc via a lor lui Hristos, va fi pe măsura aces-tor strădanii. Mai mult, Dumnezeu dăruieşte împără ia cerurilor încă şi pentru fapteaparent mai mici. Aşa de exemplu, în fa a celui care nu poate posti, nici nu se poateretrage din lume, stă posibilitatea ajutorării celor bolnavi şi neputincioşi, spre a le89 În om stă puterea de a alege – Ibidem, Omilia 3, PG 62, col. 193; Ibidem, Omilia 4, PG 62, col.202; Prof. Nicolae Chi escu, „A fost Sfântul Ioan Hrisostom semi-pelagian?”, MMS XLI (1965), nr. 3-4,p. 136-162.90La Filipeni, Omilia 9, PG 62, col. 241. Sfântul Apostol Pavel este mai ales un model,deopotrivă pentru creştinul obişnuit, ca şi pentru păstorul de suflete. Drumul lui este un urcuş neîncetatspre desăvârşire, el nelăsându-se legat de nimic din această via ă. În fiecare zi, spune Sfântul Ioan Gurăde Aur, Apostolul neamurilor înainta în drumul său, deşi „nu voia ca să capete premiu, ci să îl răpească,să-l ia cu sila, căci acesta este în adevăratul sens, a lua” – Ibidem, Omila 13, PG 62, col. 271.91De aceea, Sfântul Părinte ne îndeamnă zicând: „Chiar de ai căzut, tu scoală-te şi te ridică,fiindcă şi atunci este posibil de a birui… Sus să ii capul, sus ochiul… Iar de vei căuta spre pământ,apoi…ai căzut… Tu uită-te drept în sus, unde este şi premiul” – Ibidem, Omilia 13, PG 62, col. 272.92 Ibidem, Omilia 14, PG 62, col. 277-278.93 „Să jelim acum şi să umblăm după mântuire, ca să nu jelim atunci (la judecată) în zadar…Acesta este plânsul virtu ii, iar acela este plânsul unei pocăin e zadarnice” – Ibidem, Omilia 14, PG 62,col. 280-282; Ibidem, Omila 16, PG 62, col. 298.134 20. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinealina durerile. Acesta este rolul creştinului în raport cu semenii săi, anume de a mân-gâia pe semeni şi de a încuraja94. Alternativa alegerii unei căi mai uşor de urmat esteposibilă pentru orice om, potrivit cu neputin ele şi cu slăbiciunile lui. Aşa de pildă,creştinul care nu poate trăi în feciorie, poate duce o via ă de familie, trăită cu toatăresponsabilitatea. Celui bogat, dar care nu voieşte să se lipsească de averile sale, i secere să facă milostenie, oferind celor lipsi i95. Autorul insistă mai ales asupra virtu ilor teologice: credin a, nădejdea şi dra-gostea. Cât despre rugăciune, ea este „începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi avie ii veşnice”. Smerenia, ce caracterizează pe creştinul desăvârşit, este „cauza tutu-ror bunătă ilor”. Creştinul smerit preferă să sufere el însuşi, decât să se răzbune pesemenul său. Desigur, smerenia este cu totul diferită de servilism şi de linguşire.Păcatul opus smereniei este obrăznicia, combătută cu hotărâre96. Marele Ierarh nu încheie nici o cuvântare a sa fără a dezvolta tema, de altfelatât de actuală şi în zilele noastre, a milosteniei creştine. Fiindcă astăzi, ca şi acum1600 de ani, nu li se mai cere creştinilor să îşi arate curajul în vremuri de persecu ii,ci li se cere să arate aceeaşi binefacere ca şi filipenii, cărora le scria Sfântul ApostolPavel. Întrega via ă a creştinului este lăsată de Dumnezeu spre a săvârşi binele şinumai binele, până în ultima clipă97. Bogă ia rău întrebuin ată este o piedică în calea mântuirii. Sfântul Ioan Gură deAur îi mustră cu toată asprimea pe oamenii care sunt veşnic nemul umi i, deşi ei nuau de înfruntat dificultă i. Bogă ia aduce cu ea griji, aduce o sclavie a ei, care înde-părtează liniştea din suflet. Chiar şi seara, când ar trebui să se bucure de binemeritataodihnă, omul bogat priveghează, temându-se să nu fie prădat. Grija de avere esteîntocmai ca un tiran98. Pentru Sfântul Părinte, păcatul este sinonim cu fuga noastră de Dumnezeu, atâtcu sufletul, cât şi cu voin a. Păcătuind, omul fuge de propria sa mântuire, când de94 Ibidem, Omilia 2, PG 62, col. 184-185.95 Ibidem, Omilia 3, PG 62, col. 194. Omul virtuos este devotat lui Dumnezeu, indiferent de stareamaterială în care trăieşte. Bogat sau sărac, bolnav sau sănătos, în slavă sau necinste, omul acesta rămâne„stăruitor în virtute” şi „nu se încovoiază sub povara necazurilor” – Ibidem, Omilia 13, PG 62, col. 275.96 Despre credin ă – Ibidem, Omilia 11, PG 62, col. 264; Ibidem, Omilia 12, PG 62, col. 266.Despre nădejde – Ibidem, Omilia 2, PG 62, col. 185. Despre iubire – Ibidem, Omilia 3, PG 62, col. 190;şi Magistrand Vasile Boia, „Imnul dragostei (I Corinteni 13, 1-13) în omiliile Sfântului Ioan Gură deAur”, ST XIII (1961), nr. 7-8, p. 430 şi urm. Despre rugăciune – La Filipeni, Omilia 15, PG 62, col.283-284; o aten ie aparte acordă dascălului creştin adevărat, care se roagă pentru ucenicii săi ca „nici deispite să nu fie în totul birui i şi nici de înşelăciune să nu fie abătu i din calea cea dreaptă” – Ibidem,Omilia 15, PG 62, col. 284. Despre smerenie – Ibidem, Omilia 6, PG 62, col. 215, 216, 218.97 Fiindcă „cel ce aleargă, dacă după ce a făcut 24 de stadii, se lasă…, a pierdut totul” – Ibidem,Omilia 1, PG 62, col. 180. Stă în firea omului, aşa cum a fost creat acesta de Dumnezeu, să fie milostiv,să fie bun şi iubitor de oameni. Întreaga lume a fost creată de Dumnezeu din milostenie şi de aici datoriafiecărui om de a imita pe Stăpânul tuturor – Ibidem, Omilia 5, PG 62, col. 210.98 Ibidem, Omilia 3, PG 32, col. 195. Orice om îşi doreşte liniştea sufletească. Aceasta însă nuvine din bogă ie, nici din sărăcie, nici din slavă, nici din necinste, „ci numai din sufletul nostru”, dacăeste „pregătit în ştiin a virtu ii” – Ibidem, Omilia 13, PG 62, col. 276.135 21. STUDII ŞI ARTICOLEfapt ar trebui să fugim de duşmanul mântuirii noastre. Creştinul care păcătuieşte esteasemănat cu fiul risipitor din parabola evanghelică, care merge într-o ară străină şiîşi risipeşte „moştenirea părintească”, prin care Hristos „ne-a izbăvit de păcate”99.Elemente de actualitate ale învă ăturii hrisostomice în Comentariul laEpistola către Coloseni. În cele 12 omilii ce alcătuiesc Comentariul Sfântului IoanGură de Aur la Epistola Sfântului Pavel către Coloseni100 vedem grija sa de a folosicuvântul ca mijlocul cel mai potrivit pentru slujirea Bisericii şi a creştinilor.Apropiindu-se cu dragoste de Sfânta Scriptură şi studiind-o cu perseveren ă,creştinii se bucură de roadele ei. Sfânta Scriptură este alcătuită din „cuvintele luiDumnezeu” şi cuprinde într-însa „medicamente ale sufletului”, pe care fiecare creş-tin trebuie să le dobândească. În Scriptură, găsim sfaturi pe care nici un alt dascăllumesc nu ni le poate oferi. Iar când suntem atinşi de suferin ă, de orice fel ar fiaceasta, găsim mângâierea de care avem nevoie, dacă ştim să căutăm în paginile No-ului Testament. Căr ile Scripturii sunt „armele” ce trebuie să ne înso ească în luptacea duhovnicească. La polul opus este necunoaşterea căr ilor sfinte, pe care SfântulPărinte o consideră „cauza tuturor relelor”101.Alt element de actualitate este învă ătura despre Sfintele Taine ale Botezului şiCăsătoriei, în spiritul autentic al Bisericii noastre. Sfântul Botez este „baia renaşte-rii” noastre, de această dată nu din ărână, aşa cum s-a petrcut la facerea primului omde către Creatorul tuturor, ci din Duhul Sfânt, Care îl ridică pe om până lângă tronulcel împărătesc. Sfântul Botez este văzut şi ca înviere, căci omul cel vechi se afundăîn apă, „îngropând moartea”, prin puterea cea dumnezeiască şi înviind la via a ceanouă, via a în Hristos. O frumoasă asemănare face Sfântul Părinte între colimvitraBotezului şi Marea Roşie, în care egiptenii s-au înecat, iar evreii au înviat102.Cât despre Taina Căsătoriei, aceasta este „o legătură hotărâtă de Însuşi Dumne-zeu”. Nunta creştinului se cuvine să fie, desigur, cinstită cu mese bogate, cu hainefrumoase şi cu tradi ii pe măsură, dar fără obiceiurile şi cântecele păgânilor. Nuntanu este teatru pentru necredincioşi, ci „o taină şi încă o taină de mare importan ă”,sinonimă cu modestia şi ruşinea. La nunta creştinilor, Hristos este prezent, alături decorul cel îngeresc103. 99„Dacă fugi de Dumnezeu, la cine î i vei găsi tu scăparea? Dacă fugi de lumină, cum vei mai ve-dea? Dacă fugi de via ă, cum vei mai putea trăi?” – Ibidem, Omilia 12, PG 62, col. 268. Dintre păcate,întâlnim în Omiliile la Epistola către Filipeni referiri la lăcomie şi la slava deşartă – Despre lăcomie –Ibidem, Omilia 15, PG 62, col. 285. Despre slava deşartă – Ibidem, Omilia 8, PG 62, col. 235. 100 P. Hristou, Patrologie, vol. 4, Tessalonic 1989, în lb. greacă, pg. 286. 101 La Coloseni, Omilia 9, PG 62, col. 361-362. 102 Ibidem, Omilia 6, PG 62, col. 342; Ibidem, Omilia 7, PG 62, col. 346. 103 Sfântul Ioan Gură de Aur se opune prezen ei muzican ilor la nun ile creştinilor. Căci, spune el,acolo unde sunt muzican i, Hristos nu poate fi prezent – Ibidem, Omilia 12, PG 62, col. 386, 389. Sfatu-rile pe care Marele Ierarh le oferă păstori ilor săi, despre modul întemeierii unei familii, sunt la fel deactuale pentru creştinii zilelor noastre, mai ales pentru părin i. Pe aceştia îi îndeamnă să găsească pentrufiicele lor bărba i destoinici. Nu averea trebuie să fie criteriul alegerii lor, ci „evlavia sufletului,136 22. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele pauline Dintre virtu ile teologice, omiliile la Epistola către Coloseni se opresc asuprasensului dragostei autentice creştine, dragostea duhovnicească. Sfântul Părinte ex-clude iubirile naturale, care in de via a oamenilor, iubirea fa ă de prieteni, sau chiarfa ă de părin i, ori de copii, iubirea tatălui fa ă de fiul lui, ca şi pe cea a fiului cătretată, a bunicului fa ă de nepot, a femeii către so ul ei, iubirile fră eşti. Dincolo detoate acestea se află dragostea duhovnicului, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o nu-meşte „regină ce stăpâneşte pe celelalte”, fiindcă ea nu îşi trage seva din sentimenteomeneşti, nu ine de obiceiurile noastre, nu inteşte dobândirea unui câştig obişnuit,ci „pogoară de sus din cer”104, această virtute fiind deopotrivă şi pentru creştinii zile-lor noastre o solu ie la problemele duhovniceşti care ne frământă, în condi iile încare legăturile bazate pe rela iile tradi ionale de familie sunt tot mai slabe. În general, virtu ile sunt văzute ca adevărata podoabă a creştinului. Milostenia,iubirea de oameni ori în elepciunea, care înfrumuse ează via a oricărui cinstitor deDumnezeu, sunt mai pre uite decât aurul. Ca şi în alte cicluri de omilii, în omiliile laEpistola către Coloseni este dezvoltată tema de permanentă actualitate a necesită iimilosteniei creştine. Săvârşitorul milosteniei primeşte răsplata de la Însuşi Mântuito-rul nostru Iisus Hristos. Nu este însă o răsplată legată de această via ă, căci un creş-tin milostiv nu doar că nu o aşteaptă, ci chiar se supără să ştie că o va primi acum.Căci „când omul răsplăteşte, Dumnezeu nu răsplăteşte, ci numai când omul nu răs-plăteşte, atunci Dumnezeu răsplăteşte”. Măsura milosteniei este direct propor ionalăcu posibilită ile celui ce o săvârşeşte105. Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă neostenit pe creştini să fie lucrători ai pă-cii, în diversele ei forme, cu convingerea că în ajutor le stă Însuşi Dumnezeu. Acestane dă un înger păzitor, deopotrivă dascăl şi următor al nostru. Pentru lucrarea păcii,creştinul se roagă întreaga sa via ă, încă şi „în saluturile zilnice”. Slujba Sfintei Li-turghii aduce, prin glasul preotului, „Pace tuturor!”, căci aceasta este „mama tuturorbunătă ilor”. Nu în ultimul rând, creştinii să dorească dobândirea bunului păcii lăun-trice106. Omiliile la Coloseni ale Sfântului Ioan Gură de Aur ne descriu pe Moise ca peun neîntrecut pedagog al poporului său, dar de la care şi noi creştinii avem multe deînvă at. Sfânta Scriptură arată mijloacele prin care Dumnezeu a lucrat pentru mântui-rea întregului neam omenesc. Moise a fost dascăl neîntrecut, a fost pedagog şi i-aînvă at pe iudei ca pe nişte copii, i-a pedepsit pentru greşelile săvârşite. El îi înva ăblânde ea, adevărata în elepciune şi frica de Dumnezeu”, subliniind „egalitatea în cinste” dintre cei doiso i, ca şi necesitatea rugăciunii. Cât despre podoaba adevăratei mirese, aceasta nu este făcută din aur, cieste „blânde ea şi ruşinea” – Ibidem, Omilia 12, PG 62, col. 390.104Ibidem, Omilia 1, PG 62, col. 303.105Ibidem, Omilia 1, PG 62, col. 304, 308. Găsim în Omiliile la Coloseni îndemnuri permanentvalabile pentru a conştientiza realitatea caracterului cu totul trecător al bunurilor legate de lumea aceasta,pe care oamenii le numesc în chip impropriu „bogă ie” – Ibidem, Omilia 7, PG 62, col. 347-348.106Însuşi Fiul lui Dumnezeu, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a venit pe lume „ca să împace celede pe pământ cu cele din ceruri”; cei care luptă împotriva păcii sunt „fiii diavolului” – Ibidem, Omilia 3,PG 62, col. 322-323. 137 23. STUDII ŞI ARTICOLEprin metoda învă ământului gradat, la fel de actuală şi în pedagogia actuală. Fiindcăorice dascăl nu înva ă pe copii să citească, mai înainte de a-i deprinde pe aceştia culiterele alfabetului107.Aspecte practice de morală creştină în Omiliile la Epistolele I şi II Tesa-loniceni. Ca şi în omiliile la alte epistole pauline, în care se arată ca un tâlcuitorneîntrecut al textului sfânt, în omiliile la cele două Epistole către Tesaloniceni,Sfântul Ioan Gură de Aur ne transmite adevăruri de credin ă şi învă ăminte moralede un folos real, prin care a contribuit la întărirea vie ii duhovniceşti a creştinilordintotdeauna108.Despre tema prieteniei creştine, Sfin ii Părin i au vorbit pe larg, ca unii ce s-auînvrednicit să trăiască în preajma unor oameni aleşi. Sfântul Ioan Gură de Aur dăînsă prieteniei o altă dimensiune, duhovnicească, legând-o de credin a noastră înHristos. Adevăra ii prieteni arată o dăruire totală şi nu preferă nimic înaintea priete-niei, pentru care sunt gata să îşi dea chiar sufletul. Aceste cuvinte nu pot fi în elesedecât de cel care s-a bucurat de un prieten adevărat109.Marele Ierarh îndeamnă neîncetat pe creştini la dragoste, subliniind for a nebă-nuită a acestei virtu i, care biruie orice păcat şi aduce o adevărată transformare însufletul omenesc. Fiindcă mai uşor poate rezista în fa a focului ceva uscat, decât re-zistă păcatul în fa a dragostei creştine. Prin excelen ă, această virtute îi caracterizea-ză pe sfin i, însă totodată ea îi aşează şi pe cei care o fac lucrătoare în rândul oameni-lor bineplăcu i lui Dumnezeu110.În via a creştină, rugăciunea ocupă un loc aparte. Sfântul Părinte vorbeşte des-pre rugăciunea publică, dar şi despre cea particulară. Insistă asupra puterii pe care oare rugăciunea mul imii, care pogoară milostenia lui Dumnezeu peste creştinul îm-podobit cu virtutea111.Omiliile hrisostomice abordează pe larg tema atitudinii creştine fa ă de bunuri-le materiale. Bogă ia, ca acumulare a unor astfel de bunuri, este o piedică în caleamântuirii. Pofta de avu ie este numită buruiană aspră şi sălbatică, ce răsare în inimaomului lipsit de milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur ne adresează un stăruitor în- 107 Ibidem, Omilia 4, PG 62, col. 329-331. 108 Omiliile au fost rostite pe vremea când conducea Biserica din Constantinopol – P. Hristou, Pa-trologie, vol. 4, Tessalonic, 1989, p. 286 – în limba greacă. 109 Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nimic nu poate fi mai plăcut ca o astfel de dragoste, pe carenimic supărător nu o împiedică, fiindcă aduce o mul umire nespusă, într-un cuget” – La I Tesaloniceni,Omilia 2, PG 62, col. 403. 110 Ibidem, Omilia 4, PG 62, col. 420-421. În omiliile la Epistola I către Tesaloniceni, mai multdecât în alte omilii la epistolele pauline, iese în eviden ă spiritul irenic, împăciuitor al Sfântului Părinte.El îndeamnă să lucrăm iubirea încă şi fa ă de duşmanii noştri – Ibidem, Omilia 4, PG 62, col. 422. 111 La II Tesaloniceni, Omilia 4, PG 62, col. 489-490. Sfânta Scriptură vorbeşte despre foloaselerugăciunilor sfin ilor, dând exemplu pe Corneliu Sutaşul, pe Tabita, ori pe Samuil. Sfântul Ioan Gură deAur spune: „Să nu dispre uim rugăciunile sfin ilor…, ci să-i rugăm a fi solidari şi rugători către Dumne-zeu pentru noi şi să ne dea o mână de ajutor” – La I Tesaloniceni, Omilia I, PG 62, col. 396-397.138 24. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinedemn la fapte bune, sensibilizându-ne astfel. Amintirea pedepselor care îi aşteaptă pecei păcătoşi, ideea de judecată şi de răsplată urmăreşte să ne facă pe noi să fim„sprinteni” la săvârşirea binelui112.Dintre multele păcate care înso eau via a celor boga i de atunci, păcate pe carele observăm repetate şi de mul i dintre boga ii zilelor noastre, Sfântul Părinte amin-teşte de obiceiul celor care intrau în lăcaşul sfânt spre a fi văzu i de ceilal i în hainelelor luxoase, ieşind în eviden ă totodată prin gesturi, prin mişcări, ori chiar prin nu-mărul slugilor care îi înso eau. Ei nu veneau în Sfânta Biserica nicidecum spre a as-culta „cuvintele lui Dumnezeu”113. Alte păcate criticate sunt îngâmfarea, răutatea şipreocuparea pentru plăcerile trecătoare114.Dintre aspectele practice ale vie ii creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur se opreşteasupra celor legate de pedagogie, ca unul ce este neîntrecut îndrumător de suflete.Lucrarea sa este asemănată cu cea a unui doctor care, voind să vindece o rană, punemai întâi degetul său pe aceasta. Căci „dacă nu murdăreşte mâinile lui cele tămădui-toare, nu va putea tămădui pe cel bolnav”. La fel procedează şi preotul, care vorbeştedespre patimile omeneşti, străduindu-se astfel să le vindece115. Aspecte ale vie ii creştine în omiliile la Epistolele Pastorale. Tematica moralăa omiliilor hrisostomice la epistolele pastorale ale Sfântului Apostol Pavel este vastă,ea atingând multe dintre aspectele vie ii creştine. Sfântul Ioan Gură de Aur înal ă un imn iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.Putem să Îl iubim pe Dumnezeu doar prin Hristos. Este subliniată necesitatea vir-tu ii iubirii creştine, alături de cea a credin ei. „Sunt mul i cei care cred că Hristoseste Dumnezeu, însă nu-L iubesc pe Dânsul şi nici nu fac cele ale celor ce iubesc”.Din păcate, fa ă de prieteni arătăm grijă, în vreme ce fa ă de Hristos, pe care Îl în-tâlnim în chipul celor flămânzi şi afla i în nevoi, rămânem nepăsători116. A douavirtute cardinală a vie ii creştine este credin a. Ea presupune primirea celor despre112 Ibidem, Omilia 8, PG 62, col. 446. O faptă bună la îndemâna oricărui creştin este ajutorareasăracilor de la uşile bisericilor, care imploră milostenia, eleimosina. Masa milosteniei pe cei săraci să îiadune – Ibidem, Omilia 11, PG 62, col. 468. Fapta celui care trece cu vederea pe flămândul ce îi cereajutorul este asimilată de către Sfântul Părinte cu cea a lui Cain. Un astfel de om omoară „dacă nu cusabia, apoi prin faptul că îl lasă flămând – Ibidem, Omilia 8, PG 62, col. 444. 113 La II Tesaloniceni, Omilia 3, PG 62, col. 483-484. Un alt păcat, adeseori săvârşit de cei boga i,este adunarea şi folosirea podoabelor, a aurăriilor, a pietrelor pre ioase şi a altor lucruri care „ispitescochii”, în loc să caute bunurile veşnice – Ibidem, Omilia 3, PG 62, col. 415-416. 114 La II Tesaloniceni, Omilia 1, PG 62, col. 470-472; La I Tesaloniceni, Omilia 9, PG 62, col.451-452. 115 Ibidem, Omilia 5, PG 62, col. 427. 116 „Pe Hristos, Care pe fiecare zi se apropie de noi, nu pentru vreun lucru mare, ci pentru o bucatăde pâine, nici măcar nu-L băgăm în seamă” – La I Timotei, Omilia 3, PG 62, col. 518. 139 25. STUDII ŞI ARTICOLEDumnezeu „fără a cere dovezi”, fără a pune înainte ra ionamentele omeneşti, fără aadmite îndoiala117.Un rol important în via a creştinului adevărat îl joacă rugăciunea, mai ales ceade mul umire, dar şi rugăciunea pentru aproapele, credincios, sau mai pu in credin-cios, sau chiar rugăciunea pentru duşmani. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu ca să îiîmblânzescă pe cei care ne urăsc, cu atât mai mult nu trebuie să grăim vreun cuvântîmpotriva lor118.Tema milosteniei este pe larg abordată. Ea este văzută mai ales în legătură cuîntrebuin area bună a celor pe care le primim în dar de la Dumnezeu. Ştim că banii,averile în general, îi înrobesc pe oameni. Şi totuşi, banii sunt buni, dacă sunt întrebu-in a i pentru lucrarea milosteniei, pentru ajutorarea săracilor, iar nu pentru lucrurizadarnice119. Fiind milostivi fa ă de cei săraci, îndurători cu ei, învă ăm să dispre u-im averile şi să fugim de lăcomie. Nici o altă faptă bună a omului nu are putere maimare decât milostenia, în a stinge focul păcatelor noastre120.Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă via a creştină cu o scenă de teatru, cu unvis. Şi, aşa cum la ridicarea cortinei, toate se risipesc, visele zburând, la sfârşitul vie- ii noastre „toate se strică, toate se nimicesc şi dispar”. Rămâne în urmă un copac pecare l-am sădit, rămâne casa pe care am ridicat-o. Din păcate, lipsit de în elepciune,omul nu se sfieşte, ci face totul ca şi cum ar fi nemuritor, uitând de elul vie ii creşti-ne şi petrecându-şi via a în desfătări121.Libertatea omului este un factor cheie în realizarea idealului desăvârşirii creşti-ne. Sfântul Părinte subliniază adeseori rolul ei. Ne îndeamnă, liberi fiind, să ne ridi-căm din „vijelia acestei vie i”, fiindcă pentru un suflet puternic, nimic nu este preagreu122. Răspunzând celor care vedeau cauza nenorocirilor din via a omului în exis-ten a destinului, Sfântul Ioan Gură de Aur îi mustră cu asprime.Tematica bogă iei şi a sărăciei revine şi în omiliile hrisostomice la Epistolelepastorale. Creştinul este îndemnat să devină cu adevărat bogat, dispre uind averilelumeşti şi fiind ajutat de harul divin123. Iubitorul de argin i este vrednic de milă, fiind117Credin a este „piatra cea puternică”, pe care nici râurile şi nici vânturile nu o pot sfărâma.Această temelie puternică dă siguran ă vie ii – Ibidem, Omilia 18, PG 62, col. 598.118Ibidem, Omilia 6, PG 62, col. 531-533.119Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „La aceasta întrebuin ează aurul tău: dezleagă pe cel le-gat, iar nu lega ceea ce trebuie dezlegat” – Ibidem, Omilia 7, PG 62, col. 538.120Milostenia este „scara care duce la cer” – La Tit, Omilia 6, PG 62, col. 698.121La I Timotei, Omilia 15, PG 62, col. 584. Dumnezeu a dat oamenilor trupul cel pământesc„pentru ca să-l ridicăm la cer” şi nu pentru ca să tragem prin trup şi sufletul la pământ. Fiindcă trupulnostru pământesc poate deveni ceresc, dacă voim – Ibidem, Omilia 15, PG 62, col. 585; între elurilevie ii creştineşti se numără de asemenea dobândirea în elepciunii – Ibidem, Omilia 18, PG 62, col. 599;sau păstrarea cură eniei, a fecioriei – ibidem, Omilia 8, PG 62, col. 542-543.122„În puterea noastră stă a suferi totul, sau de a nu suferi” – Ibidem, Omilia 9, PG 62, col. 654-656.123 „Nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe”. Singurele bunuriadevărate, pe care nu le pierdem niciodată, sunt cele sufleteşti, ca de pildă milostenia şi filantropia – Ibidem,Omilia 12, PG 62, col. 561 şi 564. Pământul ca şi banii, sunt o falsă avere. Sfântul Părinte aminteşte şi unproverb, care zice: „Ogorule, al câtor stăpâni eşti şi al câtor vei fi?” – Ibidem, Omilia 11, PG 62, col. 566.140 26. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinemereu nemul umit, fără recunoştin ă şi duşman al întregii lumi. Ar dori ca totul să fiepustiu, spre a lua bunurile celorlal i. El este un om într-adevăr bolnav124. Creştinii au datoria să lupte cu păcatul, pe care Sfântul Părinte îl numeşte „ne-curat”. Desigur, păcatul este de multe feluri, este variat. Sunt amintite câteva dintrepăcate: răutatea, lăcomia, viclenia125, dispre ul fa ă de semeni126, nedreptatea127, sautendin a de a-i judeca pe semenii noştri128. Elementele de pedagogie creştină sunt numeroase în omiliile hrisostomice laEpistolele Pastorale. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte mai întâi despre pedagogiadivină, care ne îndrumă spre cunoaşterea adevărului, spre desăvârşire, spre cer. Sfân-ta Scriptură obişnuieşte să ne trimită la exemplul necuvântătoarelor. Leneşul poateînvă a de la albină, ori de la furnică129. Exemple vii sunt chiar dascălii noştri, adevă-ra i luminători. Să ne purtăm fa ă de ei nu precum copiii, ci precum nişte bărba i du-hovniceşti. Pilda vie ii creştinilor este un îndemn pentru îndreptarea necredincioşi-lor130. Educa ia în familie este o componentă importantă, asupra căreia se insistămult, mai ales în ce priveşte creşterea copiilor. Atunci când baza şi temelia vie iicreştine sunt bune, părin ii vor primi o plată pe măsura strădaniilor lor, „iar dacă vorneglija aceasta, mare le va fi osânda”131. Mamele creştine să se îngrijească de fiicelelor, spre a le deprinde cu obiceiurile casnice, ca să devină evlavioase şi demne, sădispre uiască averile, să trăiască simplu şi fără preten ii. Băie ii şi ei să fie educa i îndemnitate şi în elepciune, fugind de lux şi de averi132. Alte elemente de actualitate ale învă ăturii creştine din omiliile la Epistolacătre Filimon. Între cele câteva teme de teologie morală pe care le întâlnim în omili- 124 Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: „Spune-mi însă, nenorocitule şi vrednicule de jale şi mairob decât to i robii: dacă ar fi toate aur în lumea aceasta, oare te-ar mântui pe tine aurul, fiind prăpădit defoame?” – La II Timotei, Omilia 7, PG 62, col. 638. 125 La Tit, Omilia 3, PG 62, col. 681. 126 „Să nu ne dispre uim unii pe al ii, ca să nu ne învă ăm a dispre ui şi pe Dumnezeu… Să necinstim unii pe al ii, ca să ne învă ăm a cinsti şi pe Dumnezeu” – La II Timotei, Omilia 7, PG 62, col.637-638. 127 „Sufletul, dacă nu are cumpăna cugetelor sale în elep ită şi bine întărită cu frica lui Dumnezeu,nu va putea judeca bine lucrurile, ci se clatină” – Ibidem, Omilia 5, PG 62, col. 627-628. 128 Când noi acuzăm pe al ii, să ne gândim la păcatele noastre „şi ne vom vedea pe noi înşine” –Ibidem, Omilia 3, PG 62, col. 617. 129 La I Timotei, Omilia 1, PG 62, col. 509-510; ibidem, Omilia 16, PG 62, col. 589. 130 Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să priveghem şi „să arătăm pe pământ o via ă cerească”– Ibidem, Omilia 10, PG 62, col. 551. 131 „Tinere ea este ca şi un cal sălbatic…şi dacă de la început şi din cea mai fragedă vârstă acopilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli” – La I Timo-tei, Omilia 9, PG 62, col. 546. Sufletul copiilor este bunul cel mai de pre . Dacă nu le formăm un sufletcreştinesc, atunci nu le vor fi de folos nici averile, care de altfel le aduc doar vătămare. Bunătatea şicinstea sunt cea mai mare bogă ie pe care o putem oferi odraslelor. „Copiilor celor care nu sunt binecrescu i, le este mai bună sărăcia, decât bogă ia” – Ibidem, Omilia 9, PG 62, col. 547. 132 Ibidem, Omilia 9, PG 62, col. 548. Femeia creştină este sfătuită să nu folosească parfumurile şi altecosmetice, lucrând mai degrabă pentru cură enia ei sufletească – Ibidem, Omilia 2, PG 62, col. 513-514.141 27. STUDII ŞI ARTICOLEile hrisostomice la Epistola către Filimon, vorbim mai întâi despre virtutea smerenieicreştine. Mântuitorul Însuşi este un exemplu desăvârşit de smerenie. La rândul său,creştinul să se smerească pe sine aşa cum se cuvine, să fie plin de cumpătare. Sme-renia şi cumpătarea nu trebuie să fie pricini de îngâmfare. Omul smerit, chiar dacă arfi mai smerit decât to i ceilal i semeni, să nu cugete lucruri mari despre sine, să nu îiia pe ceilal i în râs, nici să nu se laude133. În ce priveşte rela ia dintre stăpâni şi supuşi, Sfântul Ioan Gură de Aur se aratăplin de echilibru şi de omenie. Supuşii să nu deznădăjduiască, iar stăpânii lor să nufie prea aspri, ci să le ierte greşelile. Să nu se ruşineze cu cei mai mici decât ei, ci săle fie tovarăşi în toate faptele bune134. Iertând greşelile semenilor noştri, arătăm că suntem plini de îndurare fa ă de ei.Să nu uităm că „greşelile pe care noi le iertăm altora aici sunt cei 100 de dinari (dinSfânta Evanghelie), pe când greşelile noastre fa ă de Dumnezeu sunt mii de talan i”.Păcatul, spune Sfântul Părinte, se judecă după valoarea persoanelor. Dacă omul careîl jigneşte pe un împărat este aspru pedepsit, atunci cu atât mai mult cel ce Îl jigneştepe Dumnezeu. În plus, „păcatele devin şi mai multe şi mai mari, nu numai prin supe-rioritatea persoanei, ci şi prin însăşi firea lor”135.Necesitatea lucrării virtu ilor după omiliile la Epistola către Evrei. Acesteomilii dezvoltă pe larg tema desăvârşirii creştine, insistând asupra necesită ii lucrăriivirtu ilor. Astfel, iubirea este socotită un dar „cu mult mai însemnat şi mai strălucitdecât acela de a învia mor ii”. Fără iubire nu vom avea nici un folos, chiar dacă ne-am pune via a în pericol pentru credin ă136. Alte virtu i despre care Sfântul Părinteaminteşte în aceste omilii sunt: nădejdea creştină137, mul umirea neîncetată lui Dum-nezeu pentru toate pe care le avem „cu prisosin ă”138, smerenia sau umilin a139, cum-pătarea140, teama de Dumnezeu141. 133 Să ne gândim până unde s-a coborât cu smerenia Sa Stăpânul tuturor şi atunci nu ne vom mailăuda cu strădaniile noastre, ci ne vom considera „ca unul ce nu a făcut nimic” – La Filimon, Omilia 2,PG 62, col. 713. 134 Ibidem, Omilia 2, PG 62, col. 711. 135 Ibidem, Omilia 1, PG 62, col. 705. 136 La Evrei, Omilia 3, PG 63, col. 36. 137 Ibidem, Omilia 12, PG 63, col. 102. 138 Exemplele oferite nouă sunt numeroase, în general din Sfânta Scriptură. Se insistă mai ales înomiliile hrisostomice asupra pildei dreptului Iov – Ibidem, Omilia 20, PG 63, col. 147. 139 A fi smerit, spune el, înseamnă a răbda pe altul care batjocoreşte, a ne cunoaşte starea depăcătoşenie şi a răbda vorbele rele rostite împotriva noastră – Ibidem, Omilia 28, PG 63, col. 190. 140 Virtutea cumpătării este văzută în raport cu păcatul opus, cu lăcomia, care are ca urmare îngroşareatrupului – Ibidem, Omilia 29, PG 63, col. 207-208; cât despre păcatul lăcomiei de bani, Sfântul Părintereaminteşte că omul lacom nu se sfieşte „nici chiar de Dumnezeu” – Ibidem, Omilia 15, PG 63, col. 121. 141 „Dacă cineva, văzând pe cel iubit de dânsul…, i se înal ă sufletul, iar cugetul i se ridică…, apoicel ce are în cugetul său pe Dumnezeu…, când oare ar putea sim i ceva supărător sau s-ar teme de pri-mejdii?” – ibidem, Omilia 26, PG 63, col. 182-183.142 28. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinePocăin a este prezentată ca o adevărată doctorie, ce ne poate alunga şi ştergepăcatele. La „prepararea” medicamentului pocăin ei contribuie mult părerea de răupentru păcatele săvârşite şi smerenia, alături de rugăciuni şi de lacrimi vărsate „întimpul zilei şi în timpul nop ii”. De mare folos pentru sufletul care se pocăieşte estemilostenia, care dă for ă pocăin ei142.Una dintre calită ile sau virtu ile ce trebuie să îl caracterizeze pe creştinul ade-vărat este respectul şi ajutorarea semenilor, în spiritul umanismului creştin autentic.Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă la respect, la receptivitate fa ă de nevoile şi ne-cazurile celorlal i. Când vedem pe cineva sărac, nu trebuie să fugim de el. Aceastapentru că vom sta la aceeaşi judecată de obşte şi el ne poate izbăvi de focul veşnic143.Tema milosteniei creştine ocupă un loc central în preocupările de păstor de sufle-te ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Milostenia este o poruncă a Stăpânului tuturor, princare ni se cere să oferim cele de prisos nouă pentru ajutorarea săracilor. Milostenia,eleimosina este o datorie deopotrivă a celor boga i, dar şi a celor săraci, încă şi a celorcare se hrănesc „din cerşit”. Căci „măre ia milosteniei nu se judecă pe măsura celordate”144. Creştinul adevărat îl ajută pe cel ce tremură de frig, îi oferă haine, îl scoatedin nenorociri şi niciodată nu îl jigneşte, din pricina ajutorului pe care i-l oferă. Trebu-ie să privim în profunzime cauza nenorocirilor omeneşti, a celor care au adus „naufra-giul” acelor fiin e şi nici chiar când exagerează starea, să nu arătam cruzime145.Sfântul Părinte insistă mult asupra modului cum creştinul trebuie să întrebu-in eze darul bogă iei, primit de la Stăpânul tuturor. Ne îndeamnă să nu devenimrobi ai banilor, nici ai averilor, lăsându-ne stăpâni i de acestea. Fiindcă bogă iaaduce o mul ime de păcate, nu trebuie să umblăm după ea, nici să nu îi invidiem pecei care o posedă146.Lupta permanentă a creştinului este lupta cu păcatele, pentru care trebuie să fa-că totul, spre a nu fi lipsit de răsplata virtu ilor. Lacrimile pot să spele păcatele noas-tre, dacă ele sunt vărsate în timpul vie ii. Fiindcă acum este timpul să plângem, pen- 142 „Pocăin a, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ne face cura i ca zăpada, ne albeşte ca lâna – Ibi-dem, Omilia 9, PG 63, col. 102. 143 „Iată, de pildă, spune Sfântul Părinte, că frigul este mare şi săracul are nişte zdren e aruncatepe el… şi tu… treci pe lângă dânsul. Şi atunci cum pretinzi ca în nenorocirile tale să ai pe Dumnezeu înajutor?” – Ibidem, Omilia 11, PG 63, col. 93-94. 144 Dragostea fa ă de semeni este cea care mişcă inten ia celui milostiv, oricât ar vrea să ofere depu in şi fa ă de acela Dumnezeu nu Îşi va întoarce fa a – Ibidem, Omilia 1, PG 63, col. 19-20. Milosteniaeste văzută şi ca o lec ie de via ă, pentru cel ce o lucrează. El ne îndeamnă să ne facem un examen deconştiin ă şi să ne gândim ce am face dacă am fi în locul celui sărac. Să nu uităm faptul că şi acela esteom, ca noi, liber, împărtăşindu-se de aceeaşi noble e a fiin ei umane, chiar dacă via a sa este grea, pre-cum cea a animalelor - Ibidem, Omilia 11, PG 63, col. 93. 145 Ibidem, Omilia 11, PG 63, col. 94. 146 „Aceia care au averi să le întrebuin eze precum trebuie, iar cei ce nu au să nu se vaiete pentruaceasta, ci să mul umească pentru toate lui Dumnezeu” – Ibidem, Omilia 2, PG 63, col. 25-26. Ceea ceomul posedă în plus, adică îi prisoseşte, fiind mai presus de nevoile sale, trebuie oferit în dar săracilor.„Toate sunt de prisos, afară de nevoile noastre” – Ibidem, Omilia 28, PG 63, col. 197. 143 29. STUDII ŞI ARTICOLEtru a râde apoi cu adevărat147. Creştinul este îndemnat să rabde încercările şi ispitelecare se abat asupra lui. Îndelunga-răbdare are multe moduri de manifestare148. Eatrebuie înso ită de modera ie149.O altă temă de teologie morală, pe care o regăsim în omiliile hrisostomice stu-diate, este cea a existen ei liberului arbitru în om, existen ă sus inută cu tărie, căci „alnostru este de a alege şi de a voi”. În această alegere nu suntem singuri, ci ne vine înajutor Dumnezeu „cu multă putere”150.În fine, o problemă de via ă creştină este cea referitoare la frecven a cu care pu-tem să ne împărtăşim, să primim Sfânta Euharistie. Sfântul Ioan Gură de Aur sestrăduieşte de altfel să răspundă întrebărilor pe care păstori ii săi i le adresau. Se ştiecă unii se împărtăşeau o singură dată pe an, al ii de două ori, iar al ii de mai multeori. De fapt, importan ă are nu frecven a, ci cură ia inimii celui ce primeşte Dumne-zeiasca Euharistie şi vrednicia, cerându-se o via ă fără de prihană. Pentru cel care nueste curat, mai bine este să nu se împărtăşească niciodată, altfel putând să se expunăpedepsei veşnice. Nici chiar postul prealabil de 40 de zile nu este de folos, dacă dupăîncheierea lui revenim la vechile obiceiuri. Neştiin a nu este o scuză. În acele vre-muri, creştinii intrau în Biserică, aflăm în aceste omilii, în fiecare zi151. Concluzii. Sfântul Ioan Gură de Aur a tâlcuit Sfânta Scriptură clar şi tradi io-nal, ştiin ific, dând cuvintelor o interpretare gramaticală şi istorică, combătând ex-trema alegorismului alexandrin şi urmând calea de mijloc a interpretării. Neîntrecu-tul păstor de suflete s-a străduit să îi convingă pe to i că, după primirea botezului,cea dintâi datorie a fiecărui creştin este aceea de a cunoaşte temeinic Sfânta Scriptu-ră, fiindcă citind-o şi în elegând-o, ei aveau la îndemână un mijloc puternic pentrusalvarea propriilor suflete. Marele Ierarh nu în elege să identifice cunoaşterea Scrip-turii de către creştini cu o simplă lectură, separată de Biserică, cu diferitele în elesurila care poate ajunge fiecare, ci subliniază cunoaşterea pe care numai Biserica o poateda, ca una ce este singura împuternicită în această lucrare. Preocupările SfântuluiIoan Gură de Aur pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi se regăsesc într-o operă vastă,impresionantă şi actuală. Ea este oglinda strădaniei constante de a face pe creştini săcunoască în profunzime cuvântul lui Dumnezeu. 147 „Nu a plânge…este ceva rău, ci rău este de a face lucruri vrednice de plâns…Trebuie a jelipăcatele noastre” – Ibidem, Omilia 23, PG 63, col. 166; ibidem, Omilia 15, PG 63, col. 124. 148„Toată via a noastră să o socotim ca timp de luptă… Noi trebuie prin necazuri să nedesăvârşim” – Ibidem, Omilia 5, PG 63, col. 50-51. 149 Ibidem, Omilia 5, PG 63, col. 52. „Patima, căzând asupra celui ce are răbdare, cu nimic nu îlvatămă” – Ibidem, Omilia 22, PG 63, col. 160. 150 Ibidem, Omilia 12, PG 63, col. 99; ibidem, Omilia 16, PG 63, col. 126. Când sufletul omuluieste întărit de Sfântul Duh, atunci el poate să treacă peste toate valurile vie ii. Sufletul este întocmai cu opânză de corabie şi, „dacă noi vom ine bine întinsă pânza din toate păr ile, cu speran a celor viitoare,desigur că va primi bine energia Duhului” – Ibidem, Omilia 34, PG 63, col. 235. 151 Ibidem, Omilia 17, PG 63, col. 132. Despre frecven a cu care se împărtăşesc creştinii, care de-pinde de vrednicia lor, şi: La I Timotei, Omilia 5, PG 62, col. 529.144 30. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele pauline Rolul Sfintei Scripturi în educa ie. Lucrarea învă ătorească a Sfântului IoanGură de Aur se fundamentează pe tâlcuirea, pe în elegerea Sfintei Scripturi şi peaplicarea în via ă a învă ăturilor ei. Se poate spune că omiliile hrisostomice devinmijlocul principal de împlinire a misiunii sale de păstor de suflete. Mijloacele de educare a creştinilor. Din toate omiliile Sfântului Părinte laepistolele Apostolului neamurilor reiese grija neostenită şi preocuparea constantă,permanentă, pentru educarea păstori ilor săi şi pentru zidirea lor sufletească, pen-tru îndreptarea, sfin irea şi mântuirea lor. Îl vedem pe Marele Ierarh străduindu-sesă îndrepte sufletele ascultătorilor spre Dumnezeu, ajutat neîncetat de harul său şide o pregătire pe măsura slujirii pe care o îndeplinea. Găsim în opera hrisostomicăpre ioase informa ii de pedagogie creştină, vizând principiile, mijloacele şi modali-tă ile de educa ie, care rămân şi pentru dascălii creştini ai zilelor noastre la fel deactuale şi eficiente. Virtu ile creştine după Omiliile la Epistola către Romani. Sfântul Părinte aratărolul Sfintei Scripturi în via a credincioşilor. Dintre toate virtu ile, autorul se opreşteîn chip aparte asupra virtu ii iubirii creştine, cu puterea ei nemărginită. Forma ceamai eficientă a iubirii este cea îndreptată spre semenii noştri. Virtutea credin ei esteun zid puternic şi „mama tuturor bunătă ilor”. Şi smerenia este o virtute de căpătâi avie ii creştine, fiind comparată în tărie cu diamantul. Milostenia reprezintă o datoriea fiecărui creştin în parte. Ea nu trebuie să se mărginească la o anumită categorie deoameni. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă adesea să fugim de păcatele de oricefel, fiindcă ine de puterea noastră. Nu păcatul este cel ce vine la noi, ci noi mergemspre el. Prin atitudinea sa hotărâtă, creştinul se păzeşte şi fuge de păcate, încă de lacele mai mici, care pot duce la altele mai mari. Descoperim în omiliile hrisostomicela Epistola către Romani o aspră critică a păcatelor trupeşti. Mai întâi, opune virtuteaiubirii semenilor păcatului invidiei. Un alt păcat, combătut în omiliile studiate, estevorbirea de rău a semenilor. În ce priveşte păcatul lăcomiei, al arghirofiliei, conside-ra iile Sfântului Părinte sunt la fel de actuale şi în zilele noastre. Este pusă în fa acreştinilor perspectiva alegerii adevăratelor bunuri. Mul umirea şi bucuria noastrăsufletească nu in de întâietate, nici de bani sau de func ii, nu in de puterea trupului,de luxul hainelor, fiind „succese duhovniceşti”. Popovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, după Omiliile la Epistola I către Co-rinteni. Marele Ierarh atrage aten ia asupra decăderii morale a societă ii păgâne avremii şi asupra distan ei care îi desparte pe necreştini de mântuire. Cu toate acestea,atitudinea noastră nu trebuie să fie una de respingere, ci de compasiune, chiar depunere în via ă a virtu ii iubirii de semeni, prin care lucrăm deopotrivă pentru mântu-irea lor, dar şi pentru mântuirea noastră. Pilda vie ii creştine a fost totdeauna un sti-mulent pentru ceilal i semeni, ca ei să se transforme, urmându-le exemplul. Lucrareade propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu cere neostenită strădanie, cere o perma-nentă stăruin ă. Desăvârşirea creştină după omiliile la Epistola a II-a către Corinteni. Întâlnimîn aceste omilii o dezvoltare a învă ăturii despre virtu i, insistând asupra iubirii de145 31. STUDII ŞI ARTICOLEDumnezeu şi de semeni, asupra credin ei şi a rugăciunii, a pocăin ei şi a milosteniei.Virtu ile sunt prezentate sub aspectul lor practic, lucrător. Ele fac pe cel ce le lucrea-ză „mai strălucitor decât soarele”, în timp ce păcatul îl „scufundă” în mlaştina răută- ii. Multe dintre omiliile hrisostomice cuprind într-însele frumoase rugăciuni. În ge-neral, îndemnul la rugăciune este prezent în fiecare cuvântare, cu convingerea cărugăciunea este dovada iubirii de Dumnezeu. Milostenia nu poate fi lucrată rodnicfără pocăin ă şi post, realită i mereu prezente în via a fiecărui creştin. Să adăugămsmerenia, care îl caracterizează pe adevăratul trăitor în Hristos.Scurtă men iune asupra Comentariului hrisostomic la Epistola către Galateni.În această scurtă lucrare, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu judecăm pesemenii noştri. Critică păcatul sinuciderii, însă cere să nu îi acuzăm pe cei care l-ausăvârşit. Regăsim şi elemente de pedagogie creştină. Stă în sarcina noastră să oferimcelorlal i o educa ie bună.Profilul moral al adevăratului creştin după tâlcuirea Epistolei către Efeseni.Omiliile reprezintă un minunat buchet de sfaturi şi îndemnuri cu privire la compor-tamentul adevăratului creştin. Via a creştinului nu poate fi despăr ită de via a Biseri-cii, de trăirea în comuniune şi în elegere cu membrii ei, de întrajutorare şi îngăduin ăreciprocă. În afara acestui mod de via ă, dragostea creştină înghea ă, iar faptele ne-vrednice ne împiedică să ne bucurăm de roadele ei, aducând dezbinare şi supărândpe Dumnezeu. Sub aspect liturgic-sacramental, via a creştinului este legată organicde Dumnezeiasca Taină a Euharistiei. În centrul preocupărilor operei hrisostomice seaflă omul şi strădania neobosită a Sfântului Părinte de ridicare morală a lui, de inte-grare în ansamblul vie ii Bisericii şi de participare la via a ei sacramentală. Se stăruiepe larg asupra virtu ilor şi a rolului lor în via a creştinilor. Fără virtu i, omul apare„slut şi deformat”, mai urât decât ar fi din pricina goliciunii trupului. Omul trebuiesă aleagă între haina bogă iei şi haina virtu ii, pe cea din urmă. Atitudinea SfântuluiIerarh în lupta cu păcatele şi viciile este plină de optimism şi imprimă ascultătorilorsăi încredere. El dovedeşte că virtutea nu este grea şi nici nu este greu de practicat.Dintre virtu ile creştine, se insistă cel mai mult asupra iubirii, această „fortărea- ă, care nu ne va lăsa să pă im ceva rău”. Roadele ei sunt nenumărate în via a celuicare o trăieşte. Cel lipsit de milostenie este „mai rău chiar decât barbarii”. Faptelebune trebuie să fie săvârşite în ansamblul lor, asemenea şi virtu ile, spre a fi cu ade-vărat de folos omului. Creştinul să mul umească lui Dumnezeu nu doar pentru bine-facerile arătate, pe care le primeşte, ci şi pentru cele nearătate, căci în toate modurileEl ne face bine. Atitudinea adevăratului creştin este aceea de iertare a semenilor,când ei ne-au nedreptă it. Lupta cu păcatele este lupta dusă de fiecare om care con-ştientizează greşeala săvârşită. Sfântul Ioan Gură de Aur cere creştinilor să nu împăr-tăşească punctul de vedere al păgânilor despre păcate. Acestea in de libertatea omu-lui. Virtutea şi păcatul sunt precum sănătatea şi boala. Sfântul Părinte ne îndeamnăsă nu săvârşim păcate cu limba. Din contră, să rostim cuvinte plăcute, ce aduc multcâştig, pe când insultele aduc mari pagube. O aten ie deosebită este acordată educa- iei copiilor în spirit creştin, „întru învă ătura Domnului”. Se dezvoltă şi tema famili-146 32. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulineei creştine. Plin de optimism, autorul descrie imaginea familiei creştine ideale, cu„căsu a” ei plină de veselie şi seninătate, de care sunt atât de departe insultele. Aspecte dogmatice şi morale în Omiliile la Epistola către Filipeni. Omiliile laEpistola către Filipeni sunt deopotrivă tâlcuiri ale textelor scripturistice, cât şi lucrăridogmatico-morale. Se subliniază hristocentrismul vie ii creştine. Sunt eviden iatemai ales roadele Întrupării lui Hristos în via a noastră. O altă temă este cea a roluluiCrucii Domnului în via a creştină. Se lămureşte şi tema ereziilor şi a atitudinii Bise-ricii fa ă de eretici. Am spus despre Sfântul Ioan Gură de Aur că aşează în centrulpreocupărilor sale teologice omul. Şi în omiliile la Epistola către Filipeni, el sublini-ază libertatea de voin ă a omului. Mult mai detaliate sunt referirile la aspectele mora-le ale vie ii creştine. În strădaniile sale, creştinul nu păşeşte nicidecum pe un tărâmnecălcat, ci are pilda sfin ilor. Creştinii au un el bine stabilit: urcuşul lor neîncetatspre Dumnezeu, strădaniile lor pentru desăvârşire şi pentru dobândirea împără ieicerurilor. Această temă este amplu dezvoltată. Pe drumul ascedent al desăvârşiriicreştine sunt multe alunecuşuri. Via a creştină trăită autentic presupune trăirea încredin ă, presupune cură enie şi roadele dreptă ii, împreună cu lucrarea milosteniei.Autorul insistă mai ales asupra virtu ilor teologice: credin a, nădejdea şi dragostea.Cât despre rugăciune, ea este „începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vie iiveşnice”. Bogă ia rău întrebuin ată este o piedică în calea mântuirii. Sfântul IoanGură de Aur îi mustră cu toată asprimea pe oamenii care sunt veşnic nemul umi i.Păcatul este sinonim cu fuga noastră de Dumnezeu, atât cu sufletul, cât şi cu voin a. Elemente de actualitate ale învă ăturii hrisostomice în Comentariul la Epistolacătre Coloseni. Vedem în Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola cătreColoseni grija sa de a folosi cuvântul ca mijlocul cel mai potrivit pentru slujirea Bi-sericii şi a creştinilor. Apropiindu-se cu dragoste de Sfânta Scriptură şi studiind-o cuperseveren ă, creştinii se bucură de roadele ei. În Scriptură, găsim sfaturi pe care niciun alt dascăl lumesc nu ni le poate oferi. Alt element de actualitate este învă ăturadespre Sfintele Taine ale Botezului şi Căsătoriei, în spiritul autentic al Bisericiinoastre. Dintre virtu ile teologice, omiliile la Epistola către Coloseni se opresc asu-pra sensului dragostei autentice creştine, dragostea duhovnicească. Dincolo de toatese află dragostea duhovnicului, pe care o numeşte „regină ce stăpâneşte pe celelalte”.În general, virtu ile sunt văzute ca adevărata podoabă a creştinului. Milostenia, iubi-rea de oameni ori în elepciunea, care înfrumuse ează via a oricărui cinstitor deDumnezeu, sunt mai pre uite decât aurul. Sfântul Părinte îndeamnă neostenit pecreştini să fie lucrători ai păcii, în diversele ei forme. Aspecte practice de morală creştină în Omiliile la Epistolele I şi II Tesaloni-ceni. Ca şi în omiliile la alte epistole pauline, în care se arată ca un tâlcuitor neîntre-cut al textului sfânt, în omiliile la cele două Epistole către Tesaloniceni, Sfântul IoanGură de Aur ne transmite adevăruri de credin ă şi învă ăminte morale de un folosreal, prin care a contribuit la întărirea vie ii duhovniceşti a creştinilor dintotdeauna.Dă prieteniei o altă dimensiune, duhovnicească, legând-o de credin a noastră în Hris-tos. Îndeamnă neîncetat pe creştini la dragoste. Prin excelen ă, această virtute îi ca- 147 33. STUDII ŞI ARTICOLEracterizează pe sfin i, însă totodată ea îi aşează şi pe cei care o fac lucrătoare în rân-dul oamenilor bineplăcu i lui Dumnezeu. În via a creştină, rugăciunea ocupă un locaparte. Sfântul Părinte vorbeşte despre rugăciunea publică, dar şi despre cea particu-lară. Insistă asupra puterii pe care o are rugăciunea mul imii. Omiliile hrisostomiceabordează pe larg tema atitudinii creştine fa ă de bunurile materiale. Bogă ia, caacumulare a unor astfel de bunuri, este o piedică în calea mântuirii. Dintre aspectelepractice ale vie ii creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur se opreşte asupra celor legate depedagogie, ca unul ce este neîntrecut îndrumător de suflete. Lucrarea sa este asemă-nată cu cea a unui doctor care, voind să vindece o rană, pune mai întâi degetul său peaceasta.Aspecte ale vie ii creştine în omiliile la Epistolele Pastorale. Sfântul Ioan Gurăde Aur înal ă un imn iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Putem să Îl iubim peDumnezeu doar prin Hristos. Este subliniată necesitatea virtu ii iubirii creştine, ală-turi de cea a credin ei. Un rol important în via a creştinului adevărat îl joacă rugăciu-nea, mai ales cea de mul umire, dar şi rugăciunea pentru aproapele, credincios, saumai pu in credincios, sau chiar rugăciunea pentru duşmani. Aseamănă via a creştinăcu o scenă de teatru, cu un vis. Din păcate, lipsit de în elepciune, omul nu se sfieşte,ci face totul ca şi cum ar fi nemuritor, uitând de elul vie ii creştine şi petrecându-şivia a în desfătări. Libertatea omului este un factor-cheie în realizarea idealului desă-vârşirii creştine. Răspunzând celor care vedeau cauza nenorocirilor din via a omuluiîn existen a destinului, Sfântul Părinte îi mustră cu asprime. Creştinii au datoria sălupte cu păcatul, pe care îl numeşte „necurat”. Desigur, păcatul este de multe feluri,este variat. Sunt amintite câteva dintre păcate. Elementele de pedagogie creştină suntnumeroase în omiliile hrisostomice la Epistolele Pastorale. Se vorbeşte mai întâidespre pedagogia divină, care ne îndrumă spre cunoaşterea adevărului, spre desăvâr-şire. Educa ia în familie este o componentă importantă, asupra căreia se insistă mult,mai ales în ce priveşte creşterea copiilor.Alte elemente de actualitate ale învă ăturii creştine din omiliile la Epistola că-tre Filimon. Între cele câteva teme de teologie morală pe care le întâlnim în omiliilehrisostomice la Epistola către Filimon, vorbim despre virtutea smereniei creştine şidespre cumpătare. În ce priveşte rela ia dintre stăpâni şi supuşi, Sfântul Ioan Gură deAur se arată plin de echilibru şi de omenie.Necesitatea lucrării virtu ilor după omiliile la Epistola către Evrei. Aceste omi-lii dezvoltă pe larg tema desăvârşirii creştine, insistând asupra necesită ii lucrăriivirtu ilor. Astfel, iubirea este socotită un dar „cu mult mai însemnat şi mai strălucitdecât acela de a învia mor ii”. Alte virtu i despre care Sfântul Părinte aminteşte înaceste omilii sunt: nădejdea creştină, mul umirea neîncetată lui Dumnezeu pentrutoate, smerenia, cumpătarea, teama de Dumnezeu, pocăin a. Una dintre calită ile sauvirtu ile ce trebuie să îl caracterizeze pe creştinul adevărat, este respectul şi ajutora-rea semenilor, în spiritul umanismului creştin autentic. Sfântul Ioan Gură de Aurîndeamnă la respect, la receptivitate fa ă de nevoile şi necazurile celorlal i. Insistămult asupra modului cum creştinul trebuie să întrebuin eze darul bogă iei, primit de148 34. Actualitatea omiliilor hrisostomice la epistolele paulinela Stăpânul tuturor. Lupta permanentă a creştinului este lupta cu păcatele, pentrucare trebuie să facă totul, spre a nu fi lipsit de răsplata virtu ilor. O altă temă de teo-logie morală este cea a existen ei liberului arbitru în om. În fine, o problemă de via ăcreştină este cea referitoare la frecven a cu care putem să ne împărtăşim, să primimSfânta Euharistie.Iată câteva dintre temele de permanentă actualitate pe care le putem descoperidin studiul omiliilor hrisostomice la epistolele pauline. Desigur, prezentarea estesumară, iar lectura atentă oferă noi motive de bucurie, căci Sfântul Ioan Gură de Aureste, fără îndoială, un izvor nesecat pentru creştinul doritor să îşi îmbunătă eascăpermanent via a şi pentru teologul care voieşte să îşi lămurească cunoştin ele,fundamentându-le pe argumentele oferite cu generozitate de acest neîntrecut SfântPărinte al Bisericii noastre.The Actuality of the Chrysostomic Homilies on Pauline Epistles. Saint JohnChrysostom interpreted the Holy Scriptures and gave words a historically andgrammatically interpretation, fighting extreme Alexandrine allegorism and follow-ing the middle way of interpretation. He did his best to convince everyone that,after being christened, the first duty of each Christian is to know the Holy Scrip-tures; reading and understanding the Holy Scriptures gives Christians a powerfulmeans to save their souls. This does not means that each Christian should readand interpret the Scriptures by himself, but this should be done within the Churchand under the guidance of the Church. The paper presents in brief the most impor-tant dogmatic, moral and pedagogical topics of St. John’s great commentary to thePauline epistles.149